TG OCNA.RO: A doua zi dupa inmormantarea Parintelui Justin, prin iuteala de mana si nebagare de seama, consilierii locali i-au retras titlul de cetatean de onoare lui Valeriu Gafencu - „Sfantul Inchisorilor”. Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic: Masura impotriva lui Valeriu Gafencu este un act de ura, dictatorial.

Reuniti in sedinta vineri 21.06, consilierii locali au votat pentru retragerea titlului de cetatean de onoare a lui Valeriu Gafencu, „Sfantul Inchisorilor”.
La sedinta au participat toti cei 17 consilieri locali, aproape toti, cu o singura exceptie, au votat pentru retragerea titlului de cetatean de onoare al orasului Tirgu Ocna lui Gafencu. Nu a existat nicio abtinere.

Subiectul a fost trecut pe ordinea de zi abia la inceputul sedintei.

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la... de ZiaristiOnlineTV

Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateaniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura” a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor incluisv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.

“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!),  este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.

Video: Ziaristi Online / Foto: Cristina Nichitus Roncea


Doamna Aspazia, la varsta de 89 de ani

Doamna Aspazia Oţel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”. La Multi Ani, la împlinirea vârstei de 90 de ani!

Şi, într-un moment de exasperare, m-am pomenit strigând, cu o voce străină, stranie, strangulată de spaimă:
“- Doamne! Nu mă lăsa!”
Şi, în clipa următoare, mi s-a întâmplat ceva nemaipomenit, nemaitrăit, nemaisperat. Hruba, lucarnele, treptele, jivinele, totul a dispărut. În jurul meu era numai alb. Un alb nelimitat, scânteietor, un alb ca de zăpadă proaspătă sub un soare strălucitor. Eram eu şi totuşi nu-mi percepeam existenţa. Ieşisem parcă din timp şi din spaţiu, nu ştiam, de fapt, ce eram şi unde eram. Eram o vibraţie intensă, aproape de nesuportat. Simţeam o încredere neţărmurită în ceva nespus de binefăcător, în ceva binecuvântat şi totuşi mistuitor ca un rug fără arsură.
Este greu să definesc ce se petrecea cu mine, ardeam intens. Am aşteptat o eternitate, în picioare, sprijinită de uşa celulei. – Aspazia Oţel Petrescu / “Strigat-am către Tine, Doamne”

Doamna Aspazia Oţel Petrescu implineste astazi, 9 decembrie 2013, binecuvantata varsta de 90 de ani, varsta la care Parintele Justin Parvu i-a prezis ca va ajunge, insa fara el. Doamna Aspazia Oţel Petrescu s-a născut pe 9 decembrie 1923 la Cernăuţi, într-o familie de învăţători. După ce a urmat cursurile şcolii primare în comuna Ghizdiţa, a fost înscrisă la Liceul din Bălţi. Acolo a urmat un semestru, după care a fost retrasă din cauza unei hipocalcemii. Fiind pusă de părinţi să aleagă între Chişinău şi Cernăuţi, urmează cursurile Liceului de fete ortodox „Elena Doamna“ din Cernăuţi, noteaza Adevarul. După susţinerea Bacalaureatului, la Orăştie, a urmat Facultatea de Litere şi Filosofie de la Universitatea Babeş Bolyai din Cluj. Pe 9 iulie 1948 a fost arestată şi a stat 14 ani după gratii. Asemenea Parintelui Justin, i s-a mărit pedeapsa cu patru ani pentru că nu a „colaborat“ si nu s-a dezis de idealurile sale. Portalul Marturisitorii publica in semn de omagiu pentru marea mucenita a neamului romanesc o mica prezentare, un poem de Mariana Gurza, un interviu inedit cu Doamna Aspazia despre Miscarea Legionara, realizat de jurnalistul Florian Palas cat si evocarea facuta de Pr. Fabian Seiche in lucrarea sa, “Martiri şi mărturisitori români ai secolului XX – Închisorile comuniste din România”. La Multi Ani, Maica Aspazia!



Aspazia Oţel Petrescu s-a nascut în ziua de 9 decembrie 1923, în localitatea Cotul Ostriței, nu departe de Cernăuți, în județul Noua Suliță. A crescut în spiritul de jertfă al Mişcării Legionare, al trăirii creştine şi naţionale. Fiică a Bucovinei, colţ de ţară de atâtea ori înstrăinat de străinii, dar izvor nesecat de talente şi caractere româneşti.
Aspazia Oţel Petrescu a venit ca un dar de la Cel de sus, într-o toamnă nostalgică…Despre domnia sa, s-a scris mult și încă se va scrie. Filonul bucovinean ne-a legat încă de la prima convorbire. Caldă, iubitoare și smerită. O viață închinată lui Hristos, Neamului Românesc. Un model de românism incontestabil. La început eram temătoare, copleșită de personalitatea celei care a cunoscut jertfa. Am realizat că,  lumina divina, i-a aratat mereu drumul, a întărit-o, reușind să depășescă toate barierele.
A rămas aceeasi…un ochi de lumină pentru Neamul Românesc. Nu și-a părăsit niciodată crezul. Iubirea, jertfa „te împlineşte şi te face desăvârşit”.
Doamna Aspazia Oţel Petrescu este un Om împlinit, desăvârșită prin mucenicie.
Am simțit puterea credinței. O vibrație ce te poate învălui oriunde te-ai afla. Majoritatea celor care au devenit mărturisitori și au cunoscut temnița, teroarea, au devenit mai puternici în credință. Acolo, în celule, Aspazia Oţel Petrescu și alți martiri ai Neamului Românesc au fost mai aproape de Dumnezeu ! Cu “Iisus în celulă” !
În prag aniversar am simțit nevoia de a-i dărui o îmbrațișare caldă, îmbrăcând-o în vers, așa cum mi-a fost dat…Un gest de iubire, de prețuire, de respect…O lacrimă de dor, rostogolită din “Țara fagilor”…

Vivat, crescat, floreat, mucenița Neamului Românesc,

Aspazia Oțel Petrescu!

 “De-aş fi vântul cu miresme parfumate …”

ți-aș săruta inima cuprinsă de dor

aș șterge urmele-ți însângerate

lacrimile vărsate pentru popor.

M-aș cuibări ca o copilă

în poala ta sfântă mucenică

și-am depăna filă cu filă

povești din dulcea Bucovina.

“Strigat-am către Tine, Doamne…”

și vom striga mereu iar în Cetate

cinsitindu-ne martirii, prin ale Tale taine

să ai milă, Doamne, să faci dreptate…

Destine frânte, umilința

te-au întărit în vremuri grele

reazăm ți-a fost credința

frații te-au vegheat din stele.

Neamul Românesc ți-a fost casă

Sfinții din cer  prieteni în veșnicie

lupta pentru adevăr, mireasmă

drumul tău, drum spre mucenicie.

Strig catre Tine, Doamne

azi la ceas aniversar

dăiruiește-i sănătate

bucurii, înmulțeste-i al său har.

O îmbrățișare creștină

din Țara Fagilor venită

ca o sfântă cetină-n lumină

de la legionari primită.

Doamne, te rog, Tată Ceresc,

jertfa i-a fost viața, mult a patimit

Aspazia Oțel Petrescu,

În lumină, prin iubire, a biruit!

Vivat, crescat, floreat!

Mariana Gurza

Timișoara

Decembrie, 2013

*

Cu Iisus in celula

Doamna Aspazia Oţel Petrescu este şi va rămâne o mărturisitoare a lui Hristos, Cel care i-a trimis îngeri păzitori în celule comuniste. Așa cum bine subliniază editorul, ,,în volumul de faţă sunt ecouri ale acestei mărturisiri”…fiind vorba de femeia creștină, gata să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc…”
Fidelă convingerilor legionare, așa cum au fost majoritatea intelectualilor, din acea perioadă, 14 ani de temniță, cu Hristos în celulă, Aspazia Oțel Petrescu, a știut să-şi păstreze demnitatea şi dragostea pentru neam, credinţa fiind prezentă alături de mărturisitori. Cu toții au fost animaţi de același ideal:  iubirea pentru Hristos, lupta împotriva comunismului, dragostea pentru ţară şi neam.
,,Noi l-am întâlnit (pe Hristos -.n.n.) viu şi adevărat în vârful foamei, al setei, al frigului, al singurătăţii şi al terorii de nedescris…”
Pentru Aspazia Oțel Petrescu, temniţa, a fost ,,o onoare aşa cum şi Petre Ţutea o considera”,  toți răspunzând la o chemare a suferinței pentru izbăvirea neamului.
Strigătul i-a fost auzit în toți anii de cumpănă. Rugăciunea i-a salvat viața.
Cuvinte de folos, cuvinte vii…Comunicarea directă, smerită, i-a adus lumina tainică a Celui Preaînalt. Acolo, în răceala zidurilor, a primit mângâiere, mulțumind pentru suferința primită.
Emoționantă evocarea,  aruncării sale în izolatorul 3, o celulă mică cu șobolani… Experiența sa mistică  pare fi desprinsă dintr-o filă de pateric.
,,Doamne nu mă lăsa…”  
Şi strigătul i-a fost auzit…,,în clipa aceea toată realitatea din jurul meu s-a transfigurat. Nu mai era nici lucarna, nici platforma, nici scări care coborau, nici șobolani. Nu mai era nimic. Era o imensitate alba, era o lumină albă, eu eram cuprinsă de aceasta lumină, eu o simțeam concretă, atât de concretă încât eu o credeam materială. Era ca o lumină concretă, materială, o simțeam, mă simţeam cuprinsă în ea…Şi nu era o lumină ca de la soare sau ca de la bec. Era o lumină ireală, o lumină…vibratoare” aducătoare de bucurie, de liniște şi pace.
Cred, sunt convinsă că această izolare în celula trei, nu a fost întâmplătoare  – Sfânta treime mereu prezentă printre fii săi!
Dar asta Nu aveau cum să știe şi să înţeleagă inchizitorii…
Fascinante aceste trăiri povestite cu blândețe şi smerenie. M-aş bucura dacă în timp ar dispărea ,,disprețul nătâng al unora” faţă de mărturisitorii Neamului Românesc. Istoria acestui încercat popor trebuie cunoscută aşa cum a fost, recunoscându-ne valorile, idealurile înaintașilor.
,,Cum să nu iubești neamul care pune ca pecete pe trăirea sa credința primită de la strămoşi din propria cenușă?”
Nu putem nega sau deforma adevărul. Fără jertfa lor, cum am arata acum ca popor? Ne încăpăţânăm să îi distanțam pe cei care într-o perioadă a vieții lor ne-au arătat calea spre mântuire. Ei l-au cunoscut pe Hristos în celulă!
 ,,Acolo în toiul suferințelor de neîndurat, ni S-a descoperit ca Domn al iubirii şi al îndurării, prieten adevărat, certitudine imediată, naturală şi clară ca lumina zilei”.
Volumul Cu Hristos în celulă se citește cu sufletul. Cuvinte ce zidesc, tainice minuni, îndemn spre desăvârşirea fiecăruia prin credința în Tatăl Ceresc, prin blânda rugăciune.
Aspazia Oțel Petrescu, o truditoare prin Cuvânt în Lumină! O carte scrisa din iubire!
Femeia creştină care a ştiut ,,să rabde chinuri muceniceşti din iubire pentru Hristos şi pentru Neamul Românesc.”

Mariana Gurza despre volumul “Cu Hristos în celula”

*

Interviu cu Doamna Aspazia Otel Petrescu: “Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic”

- Ce ne puteţi spune despre Corneliu Zelea Codreanu?
- Corneliu Zelea Codreanu a avut o chemare și el a dus-o până unde a fost lăsat s-o ducă. Probabil că, dacă era lăsat s-o ducă până la capăt, finalul – biruința legionară pe care-o vedea el – era o biruință în Hristos, o biruință creștină, o victorie a principiilor binelui, cu toate virtuțile binelui. Dar n-a fost lăsat să ducă lucrul ăsta până la sfârșit. Căpitanul cred că și-a dat seama de lucrul acesta. Am auzit la un post de radio, dar nu mai știu cine a spus lucrul acesta, că Corneliu Zelea Codreanu a fost un clarvăzător. El a știut exact ce-i lipsește neamului acestuia. Îi lipsește omul educat în spirit creștin. Legionarul era, de fapt, ostașul lui Hristos. Asta era viziunea Căpitanului. Și-ar fi dus-o până la sfârșit. El a început o luptă pe două planuri, și pe plan politic și pe plan spiritual. Treptat, treptat, și-a dat seama, și cel ce a observat foarte bine lucrul acesta a fost Iuliu Maniu, care a spus: “Recunosc că d-l Codreanu a fost superior gândirii mele. Eu am încercat să adopt în lupta si salvarea tării căi politice; el a ales o cale superioară si anume aceea de a realiza mai întâi caractere, educând un tineret, care, pe căi de înălţare patriotică să dăruiască totul, moral si spiritual. Astfel, d-l Codreanu voia să creeze mai întâi o elită conducătoare şi apoi un partid”. Căpitanul a inițiat o linie spirituală pe care, din păcate, n-a putut-o finaliza.
- Și o școală de educație. Mă gândesc, în special, la Frățiile de Cruce şi la Cetăţui.
- Da. Eu mi-aduc aminte ce m-a atras pe mine în Mișcarea Legionară: programul Cetățuilor, care era un program de formare a unui bun creștin. Noi trebuia, în fiecare zi, seara, să ne facem examenul de conștiință, să vedem dacă am făcut o faptă bună în acea zi. Dacă nu făceai, a doua zi trebuia să faci două fapte bune, să nu lași ziua să treacă fără să faci o faptă bună. Dacă făceai o faptă rea, a doua zi trebuia s-o corectezi.
În Mișcarea Legionară asta m-a adus: sistemul de educație. Și atașamentul meu pentru Iisus. Valențele mele cu credința din Mișcarea Legionară le am, nu de la părinții mei. Părinții mei erau credincioși, dar n-aveau suflul ăsta mistic, dar și românesc, pe care îl dădeau Cetățuile și Frățiile de Cruce.
- Dar cine erau educatorii?

- Educatorii erau Căpitanul și mâinile lui drepte. Fenomenul îl descrie foarte frumos Lucian Blaga. Acumulările veneau din repetare în repetare. De la el pornea ideea, și prin repetare, ajungea până la ultimul frățior de cruce și până la ultima Cetățuie. Lanțul era așa de închegat, iar aceste repetări erau atât de ritmate și atât de la locul lor încât nu era nicio fisură. Dacă era lăsat ar fi format pentru România o generație educată în spirit creștin. Generaţia noastră a fost decimată în toate prigoanele care au fost. Toate reuşitele care au fost până atunci au fost decimate, decimate, decimate. Exact cum spune Blaga. Este întrebat Nefârtatele la un moment dat care-i treaba lui. Şi a răspuns: Moşu’ face leagăne, treaba mea este să fac atâtea sicrie câte leagăne face Moşu’. Blaga a prins într-o metaforă nemaipomenită toată opera Căpitanului, care era decimată prin prigoanele astea cumplite, care au avut loc în etape, după cum se ştie.
- Mă gândeam la un lucru. Dumneavoastră sunteţi o personalitate complexă, cu un spirit critic ascuţit. După cum ştim, Mişcarea Legionară a fost o formaţiune extrem de disciplinată. Cum se împăca un astfel de spirit de disciplină cu acest spirit liber al dumneavoastră şi al generaţiei din care aţi făcut parte?
- Omul liber este un om corect şi foarte disciplinat. Libertatea, în adevăratul înţeles al cuvântului, este, aşa cum spune Părintele Arsenie Boca: libertatea de păcat. Trăirea în virtute şi cu adevăratele valori morale, în special cele care izvorăsc din iubire, din generozitate, mă rog, toate virtuţile creştine, te fac liber. Să trăieşti în virtute, să n-ai nicio problemă cu conştiinţa ta. Să ai acea pace, linişte. Aţi observat de câte ori revine cuvântul “linişte” în limbajul Căpitanului şi cu ce valenţe? Este starea aceea de pace pe care o are omul care ştie că n-a greşit.
Este bucuria pe care ţi-o dă faptul bine împlinit, fapta bună, făcută cu adevărat, fără filistinism, fără ipocrizie. Aceasta este adevărata libertate. Iubirea e eliberatoare. Iubirea fără virtute nu este iubire. Este pasiune, patimă.
- Cum credeţi că este primită jertfa generaţiei dumneavoastră?
- Eu am un indiciu, un semn că toate aceste jertfe sunt primite, pentru că sunt oferite fără cârtire. Nu poate Dumnezeu să respingă o jertfă care este dată fără murmur. Este un cântec pe care-l cânta Jean Moscopol: “Când ţara viaţa ne-o va cere/ Cu drag noi o vom da”.
Iisus a spus de atâtea ori: „toată inima care mă cheamă cu sinceritate eu cobor în ea şi fac din ea altarul meu, Biserica mea. Aceasta este Biserica vie, pe care forţele iadului n-o vor birui”. De-aia sunt convinsă că orice raport dat în sensul ăsta “Am fost bătut, am fost chinuit, am fost ţinut flămând, dar n-am cârtit, le-am acceptat, Doamne! Le-am acceptat pentru învierea neamului meu, că aşa ne-a învăţat Căpitanul. Important nu este să fac voia mea, ci să fac voia Ta! Dacă voia Ta a fost să trec prin aceste încercări, eu n-am cârtit, cât m-au dus puterile şi cât m-ai ajutat Tu, până acolo am ajuns!”.
- Consideraţi că din punct de vedere spiritual Mişcarea a învins?
- Mişcarea Legionară este biruitoare în spiritul hristic. Cât a dat ea trăire hristică, atât este viabilă. Şi este viabilă. Vorba lui Radu Gyr: „avem atâţia morţi, avem atâtea oseminte”.
- Cum vedeţi astăzi destinul Căpitanului? A fost un destin tragic?
- Da, a fost un destin tragic, într-adevăr. Tragic în sensul că el a trăit din plin. Dramatică a fost chemarea pe care i-a făcut-o Domnul. A fost un om providenţial, a trebuit să despice în mintea românului un adevăr: ce înseamnă român, ce înseamnă creştin, ce trebuie să faci din ţata ta, care este ţelul final al neamului tău şi care este chemarea neamului tău. Şi el a acceptat acest destin şi l-a dus fără murmur. Şi cu tot curajul. Şi a avut iluminări pe parcurs. Asta recunoaştem toţi. El, treptat-treptat, a părăsit lupta politică şi s-a orientat mult mai mult la construirea omului spiritual. „Din adâncuri se înalţă biruitor legionarul”, a fost unul din ultimele lui cuvinte. El aşa l-a văzut. Din marasmul ăsta în care era adus românul şi din toate valenţele reale ale românismului, care a fost stricat când de fanarioţi, când de bolşevici, când de toate liftele care au curs peste noi şi au ros câte ceva din virtuţile neamului, el a vrut să le pună la loc, ca românul să fie un om frumos înaintea lui Dumnezeu. Destinul Căpitanului a fost să creeze un om frumos înaintea lui Dumnezeu.
Căpitanul avea toate aceste lumini în gândirea lui, vedea înainte. Cel puţin în ce priveşte bolşevismul, a văzut clar, clar de tot, ce va însemna pentru neamul nostru. Şi se realizează acum ce a spus el. În contextul ăsta, numai un om cu totul întunecat nu-şi dă seama că vom fi satanizaţi. Creierele spălate sunt, de fapt, creaţiuni ale diavolului.

Fragment dintr-un amplu interviu consemnat de Florin Palas

Continuarea la marturisitorii.ro

 

Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic: Masura impotriva lui Valeriu Gafencu este un act de ura, dictatorial, care nesocoteste vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna. 61 de ani de la moartea Sfantului Inchisorilor

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la... de ZiaristiOnlineTV

Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele unui impostor al lagarelor naziste, Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateaniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura” a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane portestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau istoricul Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni, Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor incluisv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca orice s-ar intampla pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.

“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!),  este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.

Video: Ziaristi Online / Foto: Cristina Nichitus Roncea


Despre Doamna Aspazia, care a implinit recent 89 de ani:

Aspazia Oţel Petrescu: „A fost odată”

„A fost odată”, aşa îşi intitulează recenta lucrare Aspazia Oţel Petrescu  (născută în 1923) – fostă deţinută politic timp de 14 ani – prietena şi colega  mea de liceu.

Pagini cu minunate descrieri ale naturii din Bucovina şi  Basarabia

După titlu s-ar crede că „A fost odată” ar fi o carte de poveşti. Da, este o  carte de poveşti adevărate în care eroii nu sunt Ilene Cosânzene şi Feţi  Frumoşi, ci oameni reali, adevărate modele de viaţă pentru tineri.

Lucrarea este structurată pe trei părţi, „A fost odată”, care cuprinde nouă capitole, „Gânduri răzleţe”, alcătuită din şase capitole şi „Din lumea  necuvântătoarelor”, care conţine şapte povestiri interesante, atrăgătoare, pline  de tâlc şi învăţăminte.

Gândurile şi întâmplările prezentate, aparţinând fie autoarei, fie  prietenilor ei redate prin numeroasele scrisori ale acestora, sunt o oglindă vie  a unor vremi apuse, poveşti reale din tinereţe, fapte de viaţă dintre cele două războaie mondiale şi nu numai, o adevărată istorie care nu se învăţă la şcoală, dar din care oricine are ceva de învăţat. De neuitat sunt paginile cu minunate  descrieri ale naturii din Bucovina şi Basarabia. Aflăm cu încântare despre felul  de viaţă al elevilor de liceu, despre internatele de altădată, despre relaţiile  minunate dintre elevi şi profesori (cine nu ar fi încântat de o profesoară ca  d-na Oltea Cudalbu), impresionante sunt relaţiile de prietenie trainică, de  iubire sinceră şi delicată relatate de Rodica Şcraba şi Anatolie – care, cu  atâta duioşie şi profunzime, îşi cântă dragostea faţă de soţia pierdută. Găsim  în carte şi situaţii cutremurătoare din perioada războiului, când refugiaţii  erau prigoniţi de sovietici, dar şi de autorităţile române de atunci, mulţi  fiind deportaţi, aspecte din închisorile comuniste în care eroii au rezistat  datorită credinţei salvatoare care i-a unit şi întărit în suferinţă, reuşind să supravieţuiască prin demnitate şi dragoste creştinească, prin dăruire  jertfelnică.

Emoţionante sunt paginile care redau stări sufleteşti  sublime

„A fost odată” este un incontestabil document de epocă, o istorie care nu se  învaţă la şcoală. Emoţionante sunt paginile care redau stări sufleteşti sublime,  capitole întregi ar merita să fie considerate antologice prin delicateţea  stilului, plinătatea metaforei, plasticitatea portretului, autoarea dovedindu-se  o talentată portretistă, iar portretele realizate modele de urmat, pilde vii mai  ales pentru tineretul nostru de astăzi. În acest sens, de mare importanţă mi se  pare capitolul intitulat „Trei portrete”, respectiv subcapitolul „F.O.R.S. – ul şi Forsiştii” (Frăţia Ortodoxa Română Studenţească) precum şi capitolul „Confidenţe”, subcapitolul „Din valul ce ne bântuie”. Aici, ca nimeni altul,  autoarea, prezentând creştinismul lui Eminescu, a arătat cum le-a salvat poetul  pe deţinute din mlaştina deznădejdiei prin poezia „Rugăciune”, iar părintele  Voicescu, fost deţinut politic, vorbind despre Eminescu, poetul nostru cel de  toate zilele care a considerat-o pe Fecioara Maria „maica spirituală a neamului  romanesc”, a afirmat că versurile poetului erau adevărate file de acatist.

Iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă

Cartea este străbătută ca de un fir roşu de următoarele idei şi sentimente:  iubire de neam, de ţară şi nestrămutată credinţă.
Este o chemare profundă şi sinceră la puterea de înţelegere a oamenilor, la  dăruire până la jertfa de sine pentru aproapele nostru şi mai presus de toate  pentru cruce. Autoarea, un condeier de mare talent, adoră virtuţile creştine şi  pe cele ale eroilor cărţii, eroi pe care-i ridică aproape în rândul  sfinţilor.
Tipărită în numai 500 de exemplare, cartea se va epuiza în curând.
La o retipărire însă ar fi de dorit să fie evitate supărătoarele greşeli de  tipar care, categoric, nu aparţin autoarei.
Vă recomand dragi cititori să nu rataţi ocazia, de a citi cartea „A fost  odată” din care puteţi desprinde lucruri preţioase, caractere de oameni ce par  astăzi eroi de poveste.

Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au  schimbat-o…

Am cunoscut-o pe autoare la Cernăuţi în anul 1940 la Liceul ortodox de fete „Elena Doamna”. Era o tânără frumoasă, sociabilă, deosebit de harnică şi  săritoare la nevoie, şefă de promoţie, foarte credincioasă, cu un comportament  ireproşabil, îndrăgită atât de colege cât şi de profesoare, cu o memorie  fenomenală, cu un limbaj bine pus la punct şi cu un dar scriitoricesc ales.  Colabora şi la revista liceului nostru cu lucrări foarte apreciate. Originara  după mamă din nordul Bucovinei, iar după tată din Soroca Basarabiei, Aspazia a  fost arestată chiar în preajma susţinerii tezei de licenţă la Facultatea de  Litere şi Filozofie a Universităţii din Cluj. Nu ne-am revăzut decât abia în  1966. Nici puşcăria, nici regimurile politice, nici anii n-au schimbat-o, a  rămas acelaşi om de omenie şi de valoare. Ba, dimpotrivă, experienţa de viaţă a  ridicat-o la un nivel superior la care pot ajunge numai oamenii aleşi. Nu a  părăsit-o nici harul literar. O dovadă în plus sunt cărţile pe care le-a scris  la anii senectuţii: „Strigat-am către Tine Doamne” (2000), „Crucea de la  Miercurea Ciuc şi Paraclisul Naşterii Maicii Domnului” (2001), „Adusu-mi-am  aminte” (2007), „In memoriam” (2008) şi „A fost odată” (2011).

Prof. TAŢIANA VLAD-GUGA
Monitorul de Suceava

Pentru slujba Sfantului Inchisorilor, Valeriu Gafencu, la pomenirea a 61 de ani de la trecerea sa la Ceruri (18 Februarie)

Tropar:
Mucenicul Tău, Doamne, Valeriu, întru nevoinţa sa, cununile nestricăciunii a luat de la Tine, Dumnezeul nostru, că avînd tăria Ta, pe chinuitori i-a surpat; zdrobit-a şi ale dracilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, Hristoase, Dumnezeule, mîntuieşte sufletele noastre.

Condac:
Pe cel mai luminos din ceata noilor purtători de Hristos să-l prăznuim, pe cel ce în temniţe a strălucit credinţa ortodoxă, pe cel ce a nuntit patria cea pămîntească cu patria cerească şi desăvîrşit lui Hristos urmînd I s-a asemănat, cu bucurie îl mărim.

stihiri la Laude
glas 1, podobie: Prea-lăudaţilor mucenici

Lauda lui Hristos, Valeriu, cu revărsările lacrimilor tale şi cu mărturisirea credinţa ţi-ai desăvîrşit, mucenice, nou pătimitorule, şi dumnezeiesc învăţător te-ai făcut fraţilor tăi către nevoinţa cea mai cinstită.

Sufletul tău cer nou s-a arătat, şi pămînt nou feciorelnic trupul tău, alesule al Mielului, o, dumnezeiescule Valeriu, făcîndu-te însuţi
slăvită mărturie a stăruinţei întru Duhul Sfânt.

Fîntînă de dumnezeieşti daruri a săpat Cuvîntul lui Dumnezeu în inima ta, Sfinte Valeriu, căci înţelepţeşte ai îmbrăcat tot chipul iubirii omeneşti în cea mai sfîntă nemurire.

Lumina lui Hristos străluceşte tuturor prin viaţa ta, Valeriu, şi întunericul în veac nu o va birui, căci precum doar de Hristos s-a cuprins cugetul tău, prea-lăudate, doar prin El neamul tău se va mîntui.

Slavă, glas 5
Strălucit-a blîndeţea lui Hristos pe chipul tău şi de lumina ei s-a risipit a temniţelor negură, iar cu puterea şi îndrăzneala Crucii ai zdrobit stăpînirea cea fără de Dumnezeu. Prea-viteazule Valeriu, noule mucenic şi veşnicule rugător, stîlp al credinţei Bisericii te-ai arătat, chemîndu-ne către tainica ta prăznuire, dragostea ta pomenind şi pe Hristos slăvind, Cel ce în ceruri de-a pururi îl măreşte pe mucenicul Său.

Vedeti si: Comemorarea Sfantului Inchisorilor Valeriu Gafencu la Cimitirul din Targu Ocna – 16 Februarie 2013. FOTO/VIDEO

Lasati-ne in Legea noastra! Protest impotriva Guvernului, care a facut presiuni asupra Primariei Targu Ocna in scopul retragerii cetateniei de onoare acordate sfantului închisorilor, Valeriu Gafencu. Doamna Aspazia Otel Petrescu (declaratie inregistrata video): “Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu! Este un act de ura”

Joi, 30 mai a.c., între orele 15.00 şi 17.00, în Piaţa Victoriei, pe trotuarul din faţa Muzeului Antipa, Fundaţia “Ion Gavrilă Ogoranu”, căreia i se alătură Asociaţia “Rost”, Centrul Rezistenței Anticomuniste, alte asociaţii civice, organizează un protest împotriva guvernului, care a dictat defăimarea lui Valeriu Gafencu – Sfântul închisorilor.
Prin retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna, sub acuzaţia de fascism, guvernul Victor Ponta şi inspiratorii săi de la Institutul Elie Wiesel intenţionează să-l supună oprobiului public pe Sfîntul închisorilor.
Manifestarea noastră se va desfăşura în acelaşi timp cum şedinţa Consiliului Local Tg. Ocna, care va trebui să-şi dea votul formal pentru decizia luată deja la Bucureşti.
Sînt aşteptaţi să participe toţi cei care au conştiinţă naţională şi credinţă creştină. Singurele însemne permise la miting sînt crucea şi drapelul tricolor.
De asemenea, vă îndemnăm să veniţi fiecare cu portretul lui Valeriu Gafencu.

Valeriu Gafencu, basarabeanul a carui mare parte din familie s-a jertfit pe altarul tarii, cu tatal, artizan al Unirii, mort in gulagul sovietic, s-a savarsit din viata sa de pe acest pamant in urma cu 61 de ani, pe 18 februarie 1952, in inchisoarea de la Targu Ocna, dupa ce isi daruise streptomicina pentru salvarea unui alt detinut, evreu, pastorul Richard Wurmbrand. Dupa 61 de ani de la acest gest suprem, un Institut ce poarta numele lui Elie Wiesel, care s-a reusit sa fie infiltrat sub cupola si acoperirea Guvernului Romaniei, isi permite sa conteste omagierea lui Valeriu Gafencu de catre primaria si cetatenii din Targu Ocna, prin conferirea cetateaniei de onoare celui supranumit de un alt evreu, Parintele Nicoale Steinhardt, drept “Sfantul Inchisorilor”. Gestul, catalogat de Doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic cu 14 ani de temnita grea, drept un “act de ura” a nascut o reactie fireasca a societatii civile crestine, zeci de organizatii si mii de persoane protestand printr-o petitie publica sau prin scrisori transmise direct autoritatilor locale din Targu Ocna. Detinutii politici cu peste 15 ani de
inchisoare, Parintele Justin Parvu si profesorul Radu Ciuceanu, sau regretatul istoric Gheorghe Buzatu, s-au raliat acestei initiative. Nu este cazul sa mai intram in amanunte. Spre sfarsitul acestei luni (30 aprilie-nn), Consiliul Local din Targu Ocna urmeaza sa decida – in sedinta publica – ce se va intampla cu aceasta cerere aberanta. E bine ca cei care vor sa apere memoria martirului inchisorilor sa fie aproape si sa-l sustina pe Sfantul Inchisorilor incluisv la fata locului, la momentul respectiv. Doamna Aspazia Otel Petrescu, a carei declaratie o puteti citi sau asculta aici, la fel ca si Parintele Justin Parvu, afirma ca, orice s-ar intampla, pentru noi Valeriu Gafencu ramane un sfant. Rugati-va pentru el asa cum si el se roaga pentru noi.

Doamna Aspazia Otel Petrescu despre atacul la... de ZiaristiOnlineTV

“Ma uluieste aceasta pornire impotriva cetateniei de onoare a lui Valeriu Gafencu!”, ne spune doamna Aspazia Otel Petrescu, fost detinut politic timp de 14 ani si autoarea impresionantelor volume memorialistice “Strigat-am catre tine, Doamne!” , “Cu Hristos in celula” sau “A fost odata”. “Masura aceasta se indreapta in primul rand impotriva cetatenilor din Targu Ocna. Pe Valeriu Gafencu nu-l afecteaza cu nimic lucrul acesta; el va ramane in istorie ceea ce a fost: unul din cei care a protestat cu pretul vietii sale impotriva unui regim tiranic si care a adus foarta multa nefericire in lumea intreaga. Gasesc asadar ca masura aceasta este absurda si este un fapt al urii, si se stie ca tot ce izvoraste din ura este ilogic. Poate sa-i ia cetatenia de onoare, ca nu el a cerut-o. Asta nu inseamna ca el nu ramane un om de onoare. E o masura lipsita de logica impotriva oamenilor din partea locului, a societatii civile, a celor care au considerat ca Valeriu Gafencu ii reprezinta”, prin sarcrificiul lui, ne spune venerabila traitoare intru Hristos. “Este o este doar inca o nedreptate in plus pe umerii lui de martir. Valeriu Gafencu si-a dat medicamentul care putea sa-l salveze pe el unui cetatean strain de religia si etnia lui. Dar era un om care era in suferinta si el a hotarat ca sa-l ajute. Prin gestul acesta a dovedit odata pentru totdeauna ca este un om al Cetatii lui Dumnezeu, al cetatii universale. Cine poate sa-i conteste acest gest, care este un gest valabil in eternitate? Deci el merita sa fie cetatean de onoare al Universului. Si acest Institut (“Elie Wiesel”) vine sa se ridice impotriva unui gest similar local!?”, arata Doamna Aspazia Otel Petrescu, afirmand ca o astfel de “masura aberanta, ilogica si inumana”, a celor care solicita retragerea cetateniei de onoare a orasului Targu Ocna pentru “Sfantul Inchisorilor”, pe motiv ca a facit parte din Fratiiile de Cruce si a fost condamnat de regimul lui Ion Antonescu (!),  este “un act de ura”, dictatorial, “care contesta vointa societatii civile si a cetatenilor din Targu Ocna” si “tinuta inalta a lui Valeriu Gafencu in eternitate”.

Video: Ziaristi Online / Foto: Cristina Nichitus Roncea

Doamna Aspazia Oțel Petrescu despre generația 1948, credinţă, mântuire şi minuni din închisorile comuniste.

Florin Palas: Despre generaţia 1948 ce ne-aţi putea spune, ca una dintre reprezentantele ei de seamă?

Doamna Aspazia Oțel Petrescu: Eu zic că este o generaţie binecuvântată de Dumnezeu, nu pentru faptul că a suportat toate rigorile cruzimii comuniste, ci pentru răbdarea pe care-au avut-o. Spunea părintele meu duhovnic: „Doamna Aspazia, dumneavoastră aveţi o virtute despre care văd că nu vă daţi seama, dar să ştiţi că e tot atât de mare ca şi dragostea. Aveţi o putere infinită de a răbda”. Oamenii aceştia au răbdat fără să se revolte, fără să spună: ”Dar de ce, Doamne? De ce eu? Alţii au făcut rău şi o duc bine, iar eu, uite, în ce hal sunt!”.

Florin Palas: Cum priviţi chestiunea aceasta a asumării păcatelor neamului în încercarea de împacare a neamului cu Dumnezeu?

Doamna Aspazia Oțel Petrescu: Nu ne-am împăcat, dar am înţeles următorul lucru: că metanoia, adică pocăinţa care îţi dă dreptul la mântuire, este formată din două scări, sau ca o scară cu urcuş şi coborâş, una este să conştientizezi patima din tine sau răul pe care l-ai făcut, să-l conştientizezi şi să-ţi pară sincer rău de el; că este o părere de rău, de complezenţă îi spui cuiva: „te-am jignit, îmi pare rău!”, dar de fapt nu-ţi pare rău, o spui aşa ca să fie spus. Trebuie să conştientizezi răul şi să-ţi pară rău, sincer, de răul pe care l-ai făcut. Asta este doar o parte, asta nu-ţi asigură mântuirea.

Mântuirea ţi-o asigură ispăşirea. Eu mi-am imaginat şi întotdeauna am spus lucrul acesta, ca să ilustrez cumva plastic: opera de mântuire a neamului, practic de restaurare a omului în Iisus Hristos, este un plan pe care poţi să-l consideri ca o operă. Dacă în opera aceea o singură notă sună fals, ai dat peste cap toată creaţia omului aceluia. Sună fals. Eu, prin păcatul meu, am deranjat opera de mântuire universală a lui Dumnezeu. Ca ea să revină la armonie, eu trebuie să corectez. Nu numai că-mi pare rău că am pus o notă falsă, eu trebuie s-o scot de-acolo şi să pun nota cea adevărată şi să accept ispăşirea pe cre mi-o dă Dumnezeu. Ţi-o dă întotdeauna.

Noi suntem într-o temporalitate prin care putem câştiga veşnicia. Este un lucru nemaipomenit ce face Dumnezeu cu noi: din temporal ne proiectează în veşnicie. Dar pentru aceasta tu trebuie să pleci pe o cale, pe un drum. Ai căderi, trebuie să le corectezi. Mântuitorul spune: Ai căzut, e foarte trist că ai căzut, dar nu sta acolo, nu zace acolo.  Nu deznădăjdui. Ridică-te şi mergi mai departe. Şi prin această temporalitate, cu suişuri şi coborâşuri, cu căderi, cu ridicări, ajungi să capeţi veşnicia, să intri în dumnezeirea absolută.

Florin Palas: Aţi fi putut rezista fără credinţă în temniţele comuniste?

Doamna Aspazia Oțel Petrescu:  N-aş fi rezistat. Nu se putea rezista. Şi, cum să spun, noi, femeile, am avut parte de mai puţină prigoană decât bărbaţii. De n-ar fi fost decât foamea! Şi totuşi ne-a fost foarte greu. Îmi închipui cum le-a fost lor.

Ajunşi în penitenciarul de la Cluj, cu celulele alăturate de băieţii noştri, după ce s-a terminat procesul, Centrului Studenţesc Cluj, noi am zis că postim vinerea. De atunci se dădea o optime dintr-o pâine de un kilogram, ceea ce era foarte mult faţă de ce nu s-a mai dat ulterior. Noi am zis că renunţăm la bucăţica aia de pâine, eram doar 12, şi le-o trimiteam băieţilor care sunt mai blonavi, care nu pot mânca brohotul ală nenorocit pe care ni-l dădeau. Erau băieţi care au murit în închisoare, intraţi deja cu tuberculoză în proces, deci ăia erau osândiţi la moarte, practic. Şi noi am zis: hai să le-îndulcim puţin traiul. N-au crezut că noi am renunţat la bucăţica noastră de pâine. Au crezut că, fiind femei, am fost favorizate de caralii. Atunci mi-am dat seama de intensitatea foamei care era mental în lumea lor. Niciunul dintre ei nu putea să înţeleagă că cineva înţelege să renunţe la fărâma de viaţă care era bucăţica aia de pâine.

Florin Palas: Vă rugaţi mult în închisoare?

Doamna Aspazia Oțel Petrescu:  Chestia cu rugăciunea a venit treptat. Noi ne rugam pentru că aveam în obişnuinţă lucrul acesta. De la legionare şi de la călugăriţele închise au învăţat şi celelalte. Ţi treptat, treptat am început să ne vedem care sunt rezultatele rugăciunii în comun. Erau uluitoare. Eu sunt un exemplu. În urma unor pedepse cu izolatorul, concentrate, am făcut o dată 7 zile, o pauză de 2-3 zile ş, iarăşi 7 zile, iarăşi o pauză de 2-3 zile şi iarăşi 5 zile de izolator. Şi asta m-a aruncat în tuberculoză. Dintr-odată, infiltrată în ambii plămâni. N-am ştiut. Am simţit la un moment dat că mi-era foarte bine pentru că nu mi-era frig. Din cauza febrei înalte, mi-e mi-era foarte cald şi parcă aveam o stare de euforie. Nu mi s-au administrat niciun fel de medicamente.

Fetele au văzut că eu slăbesc. Şi medicinistele şi-au dat seama. Am făcut rugăciuni comune pentru sănătatea mea. Şi m-am vindecat spontan. Fără nimic.

Astea sunt minuni de la Dumnezeu.

Când am ieşit afară i-am povestit mamei. Aceasta mi-a cerut să mă controlez din când în când ca să nu recidivez. Şi unul dintre medicii radiologi mi-a spus: „Vai, doamnă Petrescu, ce sechele frumoase aveţi! Cum v-aţi vindecat aşa de frumos de tuberculoză?” şi eu am spus: „Am sechele?”. „Da, aveţi şi pe plămânul stâng şi pe plămânul drept”. Eu nu ştiam că am fost depistată după ce m-am vindecat. Deci, sechelele mi le-au identificat şi în închisoare. „Dar să ştiţi că aşa rămân” i-am spus. Avertizându-mă că poate recidiva, i-am spus doctorului că nu poate recidiva pentru că eu nu m-am vindecat cu antibiotice, ci pe mine m-a vindecat Iisus Hristos, şi ce vindecă el, vindecat rămâne! Şi aşa este până în ziua de astăzi!

N-am ştiut că fetele se rugau pentru mine. Au fost cazuri când doamna Lelica Codreanu a fost vindecată cu rugăciuni, dar ea a ştiut, a participat şi ea. Şi a fost foarte bine că i-au spus şi ei.