În 1951 s-a pus problema reeducării şi la Aiud. În şedinţa mare cu o mie de deţinuţi din sala de mese, am fost somat de către un deţinut ungur, om de-al lor, să particip la întrecere. Am răspuns:
- Robul este mort cu voinţa. El se supune ordinelor. În ceea ce priveşte munca, este o datorie morală.
Mi s-a cerut să repet de trei ori aceste cuvinte într-o tăcere totală.
Dupã aceea toţi au plecat la muncă, eu am fost reţinut şi dus în camera de tortură în subsolul clădirii, la 10-12 metri sub pământ. Peste tot era numai umezeală, am văzut numai inelele la care erau legaţi cei torturaţi. De aici erau duşi la cimitir. Mi s-au luat toate lucrurile.
- Nu am ochelarii la mine, am spus celui care mă ducea la subsol.
- Nu îţi mai trebuie, mi-a răspuns.
A doua zi, către seară, m-au dus la carceră. A venit directorul administrativ al închisorii şi m-a întrebat ce s-a întâmplat. După ce i-am relatat, mi-a răspuns că am greşit. Ar fi fost mai cuminte să răspund că fac ce pot, fiindcă ei nu înţeleg limbajul acesta alegoric, de care m-am folosit. Am aflat apoi că s-a pus problema să mă lichideze.
În conflictul pe aceastã problemă, a câştigat directorul administrativ al închisorii, care mă simpatiza, împotriva directorului fabricii, care susţinea că boicotez întrecerea. Nu puteau spune că nu muncesc.
- extras din autobiografia lui Traian Trifan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu