11.7.09

PROFESORUL RAOUL VOLCINSCHI: „Tineretul din ţară este laş şi ticălos” . ANTICOMUNISTUL refuza despagubirile umilitoare oferite de statul post-comunist

Anticomunist „insultat” de capitalişti

de Mihai Şoica
Sâmbătă, 11 Iulie 2009

Raoul Volcinschi a câştigat în instanţă 75.000 de euro pentru suferinţele îndurate timp de aproape nouă ani în închisorile comuniste. Raoul Volcinschi, 85 de ani, este un personaj a cărui viaţă poate duce în spate un roman-fluviu. El a fost, pe rând, comisar în Poliţia Regală, conferenţiar univer sitar, deţinut politic, economist, operator de calculatoare şi a ajuns să fie implicat în dosarul “Valiza”, ca alibi al lui Gigi Becali. După mai bine de opt ani trăiţi în închisorile comuniste, Volcinschi a primit, printr-o sen tinţă a Tribunalului Cluj dată la sfârşitul săptămânii trecute, o despăgubire de 75.000 de euro.

Decizia nu este definitivă, pentru că fostul luptător anticomunist a făcut recurs.

„Suma de 75.000 de euro, care mi-a fost acordată pentru anii petrecuţi în închisori, mi se pare insultătoare. Eu nu vreau nici un leu, dar când mă gândesc că unul dintre călăii mei, generalul Nicolae Pleşiţă, fost comandant al Securităţii Cluj şi, ulterior, al întregii Securităţi, primeşte această sumă în doi ani, mi se pare că râde de mine”, explică Volcinschi.

Clujeanul este printre puţinii români care a pus la cale o tentativă de asasinat a fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Nu a făcut însă nici o zi de puşcărie pentru această „uneltire”, deoarece aceia care au fost implicaţi în plan nu au spus la Securitate nicio vorbă despre el.

După o viaţă de chinuri, Raoul Volcinschi trăieşte într-o casă mică, împreună cu o altă familie. În decursul timpului, clujeanul a fost condamnat de două ori. Prima dată, la 25 de ani de muncă silnică pentru crimă de uneltire împotriva ordinii sociale şi a doua oară, pentru o infracţiune înscenată de furt. În total a executat 8 ani şi 10 luni de închisoare, petrecuţi în cele mai crunte puşcării comuniste.

„În loc de partizani, a venit Securitatea”

În 1948, clujeanul a fost comisar în Poliţia Regală cu gradul de comisar. „Am terminat facultatea de drept şi m-au repartizat la Direcţa Generală de Poliţie, la Direcţia de Studii şi Planificare. Nu mi-a plăcut şi după nouă luni mi-am dat demisia. Comuniştii m-au repartizat la Facultatea de Drept din Cluj, unde am început să vin în contact cu diferiţi studenţi care aveau legături cu partizanii care acţionau în Munţii Făgăraş.

În 1956, eram conferenţiar universitar”, spune Volcinschi. În 1956, cu ocazia Revoluţiei din Ungaria, înăbuşită de tancurile sovietice, grupul din care făcea parte clujeanul a decis să ac ţioneze.

„S-a zvonit că, din Ungaria, urmau să treacă prin România, spre Rusia, mai multe trenuri care transportau deţinuţii maghiari care au avut curajul să protesteze. Ne-am hotărât să atacăm trenurile şi să-i lăsăm pe unguri, să plece la ungurii lor. Am stat două-trei zile pe linia ferată până la Ciucea şi trenurile nu au mai venit. În tot acest timp, un student, Dorin Covoran, a venit la Cluj şi a zis că vine cu partizanii din Făgăraş, cu arme şi minuni şi ne ajută în acţiunile noastre. În 23 noiembrie 1956, trebuia să vină cu aceşti partizani, dar a venit cu Securitatea”, povesteşte Volcinschi.

Închis la Gherla cu locotenentul Mărginean

În urma unui proces scurt, desfăşurat la Tribunalul Militar Cluj, Raoul Volcinschi a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică. Prin temniţele comuniste, Volcinschi l-a cunoscut şi pe locotenentul Teodor Mărginean, de la Unitatea Militară de la Prundul Bârgăului. „Acest om a vrut să dea o lovitură de stat şi să pornească cu soldaţii şi să cucerească Clujul. L-am cunoscut în zarca (închisoarea - n.r.) de la Gherla. Am stat şase zile cu el în celulă. Era legat cu lanţuri la mâini în fiecare dimineaţă, ofiţerul politic, unul Vomir, venea şi îi spunea cu o voce de balerină că i-a fost respins recursul şi că urmează să fie împuşcat la ora 11. Bietul om era terorizat şi abia mai putea rezista”, adaugă Volcinschi.

După decretul de graţiere din 1964, prin care toţi deţinuţii politici au fost eliberaţi, profesorul clujean s-a întors la Cluj, unde nu a mai fost primit la Facultatea de Drept. În 1978, Securitatea i-a înscentat furtul unei poşete dintr- un spital clujean. Ulterior, s-a dovedit că poşeta a fost furată de un miliţian care semăna foarte bine cu Volcinschi. Cu toate acestea, a fost condamnat la un an şi trei luni, pedeapsă care a fost executată în întregime. La ieşirea din închisoare, i s-a impus domiciliul obligatoriu în Craiova.

SCENARIU

„Eu am zis să-l împuşcăm pe Calea Victoriei”

La începutul anilor ’80, Raoul Volcinschi a fost implicat într-un complot cu miză mare: asasinarea lui Nicolae Ceaşescu. „Eram în parc, în Craiova, citeam un ziar. S-a apropiat un tânăr care m-a rugat să-l las să citească şi el ziarul, apoi l-a aruncat scârbit, înjurând regimul. M-am gândit că-i o înscenare a Secu rităţii şi n-am răspuns. Dar am ţinut legătura cu acel tânăr, care se numea Rovenţu, să văd cine anume este şi ce vrea. Mă temeam de aceste înscenări. Cu timpul am aflat că era şofer la Işalniţa, că plănuieşte să-l împuşte pe Ceauşescu şi că el va acţiona cu alţi doi-trei prieteni. Am decis cu toţii să furăm armele din Postul de Miliţie Osica de Sus, judeţul Olt, şi aşa s-a şi întâmplat. Au furat trei pistoale mitralieră şi muniţie şi urma să trecem la al doilea plan”, spune Volcinschi.

Asasinatul ar fi trebuit să aibă loc în timpul unei vizite în Giurgiu. „Aşa au decis cei trei. Eu am zis să-l împuşcăm pe Calea Victoriei, dar n-au fost de acord. Din cauza unuia din grup care a ascuns arma sub o căpiţă de fân şi a fost descoperită de miliţieni, întreg planul a căzut. Din urmăritori am devenit urmăriţi. La anchetă, cei trei n-au suflat despre mine nici un cuvânt. Au fost condamnaţi la moarte, dar au fost graţiaţi prin decret şi li s-a comutat pedeapsa. Au fost eliberaţi abia după 1989”, îşi aminteşte clujeanul.

INTERVIU

„Tineretul din ţară este laş şi ticălos”


Aţi fost comisar în Poliţia Regală, în 1948. Cum era în vremea aceea?
La 1948, eram absolvent al Facultăţii de Drept şi m-au repartizat la poliţie, la Direcţia de Studii şi Planificare. Nu mi-a plăcut şi am plecat după nouă luni. Am venit la Cluj şi m-am prezentat la decanul facultăţii, unul Simion Pop, care scria cuvântul lege cu „j”. Îmi venea să mor. El scria leje sau schinjuit şi singura faptă de glorie a lui a fost că a pus steagul comunist pe biserica din Şomcuta. Asta era facultatea, din nulităţi era făcută.

Cum este lumea de astăzi în comparaţie cu lumea din anii ’50?
Noi atunci aveam nişte idealuri. Acum, în fiecare clipă îmi vine să înjur tineretul. Tineretul din ţară este laş şi ticălos. Doar discoteca este visul lor. Au migrat de parcă îi primesc ăia din străinătate cu braţele deschise şi acolo spală pe jos şi alte. Este o degradare totală.

De unde vine această degradare despre care vorbiţi?
Acum vin tot felul de miniştri cu planuri pentru învăţământ. Nu se va întâmpla nimic cu aceste planuri. Sunt zero, sunt frecţii la un picior de lemn. Corpul didactic este bolnav. În 1948, din corpul didactic făceau parte Lucian Blaga, D.D. Roşca, Liviu Rusu şi alte somităţi. Şi au fost daţi afară. Petru Ţuţea a fost două săptămâni şi a predat la Cluj şi a fost dat afară şi a făcut la puşcărie până i s-a acrit.

Iar acum, sunteţi inculpat în dosarul „Valiza”. Ce s-a întâmplat?
Eu cred că este o prostie întreaga poveste. Am semnat antecontractul de vânzare-cumpărare al unui teren din Cluj, unde Gigi Becali apare în rol de cumpărător. El, apoi, a amestecat treburile. Eu am zis întotdeauna că Becali trebuie să cumpere echipa Universitatea.

MARTOR

Alibi pentru Gigi Becali în dosarul „Valiza”

Procurorii DNA care se ocupă de dosarul „Valiza” l-au acuzat pe Raoul Volcinschi că a semnat, ca martor, un antecontract de vânzare- cumpărare pentru un teren din Cluj-Napoca, contract în care Gigi Becali avea calitatea de cumpărător. Semnătura, cred procurorii, a fost dată doar ca să-i ofere un alibi lui Becali.

Anchetatorii susţin că tranzacţia imobiliară n-a avut loc niciodată şi că actele au fost semnate după tentativa lui Becali de a mitui fotbaliştii de la U Cluj, cu 1,7 milioane de euro, pentru a câştiga meciul cu CFR Cluj. Volcinschi susţine că l-a vizitat pe Becali la Bucureşti, la o dată pe care nu şi-o aminteşte. Atunci, Becali l-a rugat să semneze un contract, alături de Victor Piţurcă.

„E o mare prostie acest dosar”, conchide Volcinschi, pentru Evenimentul Zilei

Parintele Arsenie Papacioc despre ortodoxie, smerenie, rugaciune si inchisoarea de la Aiud

Ce puteti spune despre cei care merg si la Biserica Ortodoxă si la alte confesiuni?

- Nu este permis. Adică te duci la mai multe adevăruri de credintă? Există un singur adevăr de credintă: adevărul ortodox! Crezul! Si dacă esti ortodox, respecti Ortodoxia. Dacă nu, cazi în erezie si tu.

Dar dacă există un imbold interior de a căuta si într-o parte si în alta?

- Acum, cazuri de astea sunt chiar mai multe. Să cerceteze. Dar nu pentru ortodocsi. Dacă esti ortodox, intră în bisericile ortodoxe. Ce nu ti-a dat Biserica Ortodoxă? Ce lipsuri ai găsit la ea de te-ai dus si dincolo? Acolo unde nu cred în Maica Domnului, unde nu-si fac cruce!... Domnilor, s-au facut Sinoade; Sinoade ecumenice si Sinoade locale si apostolice. Si au condamnat cu anatematizări pentru un singur motiv de credintă, de adevăr de credintă - cum au fost Sinoadele de la cel de la Niceea, la anul 325, până la anul 787. Si pentru un singur lucru, dacă nu credeau în Maica Domnului că e 0EOTOKOS, adică Născătoare de Dumnezeu, Biserica i-a dat anatemei.
Deci s-au stabilit aceste dogme precise. Ori, s-au făcut aceste Sinoade ecumenice si o multime de alte Sinoade locale. Si atunci ce lipsuri a găsit cineva în Ortodoxie, de se duce si în altă parte? Atunci nu e ortodox! Si noi nu stăm de vorbă, nu facem catehizări aici. E o greseală! Să se tină de Biserica Ortodoxă! Să vină harul lui Dumnezeu peste el. Că vine, domnilor, vine!... Dumnezeu e bogat! Ne asteaptă!... Ne asteaptă să cerem. Dar să-L recunoastem pe El, că El este Cel Ce este!

In cei 14 ani de temnită grea, la Aiud, ati avut bucurii duhovnicesti? De ce ati fost închis?

- A fost extraordinar. Am iesit foarte folositi. Temnita în sine e o mare nevointă.
Ultima dată am fost condamnat pentru 40 de ani, mai ales pentru că am făcut parte din „Rugul Aprins" de la Antim. Era o miscare de reînnoire a vietii duhovnicesti. Si n-aveau cum să ne condamne, asa că ne-au condamnat ca organizatie subversivă. A durat 90 de zile ancheta si a fost foarte nesuferită.
Si erau fel de fel de oameni, adunati din toatâ lumea. In sfârsit, lucrul ăsta îl stiti, nu e nevoie să vi-l spun eu. Ei, această temnită era suficientă, era destul ca să te smerească. Pentru că, domnilor, abia îti mai tineai sufletul. Dar stiai că suferinta aceasta este pentru marele Adevăr, pentru că se punea problema să-ti slutească ideile si sufletul cu diferitele lor metode. Pentru asta, pentru că îi înfrângeai, pentru că nu acceptai, pentru că erai un mare erou să spui: „Domnule, nu primesc acest lucru!", te costa viata.
Am fost chemat, eu personal, de un colonel că erau la Aiud 10 colonei. Aveam un nume să zicem, pe acolo, că eram si preot si călugăr. Eram în haine de puscărias, smerit, să zic asa, smerit cel putin în formă, si mă întreba colonelul să-i explic că există Dumnezeu. Zic: „Da, domnule colonel, existenta noastră, suflarea noastră, inteligenta, ratiunea, dovedesc aceasta", am început să-i explic. „Astea-s făcute de un mare Mester. Nu-s făcute la întâmplare. Sau cine le-a făcut?" Si am continuat să-i explic: „S-au făcut atâtea semne, a venit Hristos, a înviat... Dar dumnea voastră de ce nu credeti?" Era o mare îndrăzneală la mine să-l întreb lucrul ăsta. Dar a trebuit să-mi apăr adevărul. Zice: „Războiul care s-a dus în Rusia, care a fost în numele Crucii, m-a convins că nu există Dumnezeu". „Ce în numele Crucii domnule! Nebunul ăla de Hitler a vrut să cucerească Rusia si a crezut că rusii o să-l lase". Si îi zic: „Bine. Dar înainte de războiul ăsta de ce nu credeati?" Si m-a întrebat: „Care ti-e ultimul argument?" „Sunt gata să mor, domnule. Dar am văzut că n-am cu cine", i-am spus. Si a început să urle: „Luati-l! Luati-l!"

Ce personalităti ati cunoscut?

- Vă mărturisesc drept, iertati-mă că vă spun orice detinut era o mare personalitate. Pentru că omul ăsta reprezenta ceva în suferintele lui acolo. Rezista ani de zile. Clipă de clipă, ceas de ceas zi de zi, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Ani si ani. Si era o mare personalitate Acolo era o nivelare, nu se punea problema de exceptii. Cel mai bun era cel care era cel mai prezent, în inima lui. Că erau suferinte foarte mari. M-a impresionat unul din ei, săracul, care uitase cum o cheamă pe sotia lui. Pentru că înceta memoria din cauza marii slăbiciuni. Si nu stia cum o cheamă. Acolo sotiile erau atât de divinizate si de poetizate... Dati-vă seama! Sigur, orice ins era o personalitate. Am cUnoscut, sigur că da. Am stat cu fel de fel de oameni. Am stat si cu Nae lonescu, am stat si cu Nichifor Crainic, am stat si cu Gane. Si ne perindam. Bineînteles că eram tinuti strâns, strasnic. Câte doi, câte trei. Ne schimbau.

Smerenia vine înainte sau după pocăintă?

- Fără discutie că smerenia trebuie să fi existat mai întâi. Gândul fmmos de a sluji lui Dumnezeu, de a se dărui lui Dumnezeu. Au existat si una si alta, a existat smerenia, care s-a înmultit în inima si în sufletul tău, iar viata de nevointă o faci pentru că ăsta e programul zilei si ajută pocăintei.
Smerenia e sângele vietii. Nu te poti mântui fără ea. Poti să faci metanii, să cari pământ, să te nevoiesti, dar smerenia există. Nu exclude.

Ne spuneti un cuvânt despre rugăciune?

- Intâi, ce trebuie spus e că se vorbeste prea mult despre rugăciune. Ăsta-i un lucru care nu trebuie vorbit, ci trebuie făcut. Stă în firea si în puterea oricui să priceapă lucrul ăsta.
Eu personal nu sunt pentru rugâciunea de tipic. Aceea are folosul ei aparte, mai ales disciplinar. Omul nu trebuie să fie tipicar. Trebuie să fie tipicar ca procedeu, în ce priveste dorinta de a se înduhovnici. Nu avem numaidecât nevoie de o rugăciune de tipic. Avem nevoie de o prezentă continuă a inimii, această stare continuă de dragoste, de relatie cu Dumnezeu, asta este esenta rugăciunii. Pentru că si o tăcere adâncă înseamnă o rugăciune adâncă. Si o rugăciune adâncă înseamnă o tăcere adâncă.
Dacă faci rugăciunea asta care e obligatorie, o poti face. Dar dacă se face o rugâciune din aceasta după tipic, după ce se termină, omul se consideră achitat de obligatia rugăciunii din inimă si se retrage fără nimic de la ceea ce ar trebui să-l tină prezent. Adică sunt mai mult pentru o continuă tresărire duhovnicească. De aceea mă faceti să spun că orice clipă poate sâ fie un timp si orice suspinare poate să fie o rugăciune. Suspinarea nu se face asa: „Uf!", ci o faci lui Dumnezeu, ca plecând din adânc spre El. Asa ni se va arăta. Căci El nu se arată unei minti ascutite. "Nu tot cel ce zice „Doamne, Doamne" va intra în împărătia Mea!" Ci numai cel care are inima curată, cel care are inima spre El, continuu.
Deci, o viată continuă de prezentă duhovnicească înseamnă un om mai înduhovnicit. Pentru că dacă te rogi, esti mereu prezent. Rugăciunea să zicem - tipicală poti lesne să o termini într-o jumătate de ceas, un ceas, dar pe urmă?
Vedeti, nu trebuie renuntat la ele, dar să nu fie singura treabă duhovnicească, singura rugăciune. Dacă ai citit un Paraclis e foarte bine, sau ceea ce mai ai de citit. Dar ceea ce, de fapt, trebuie adus la cunostintă, pentru a se întelege, pentru că lucrul ăsta e mai putin discutat, e prezenta inimii continuă. Si te rogi. Pentru că se rugau sfintii si stăteau în genunchi până se făcea dimineată si apărea soarele. Si la răsărit tot în genunchi erau.
Asta nu înseamnă că noi, nefiind ca ei, nu trebuie să ne rugăm. Dar era o stare de continuă prezentă.

Părinte, rugăciunea neîncetată poate fi trăită de oricine?

- Intr-o măsură oarecare toată lumea poate. Pentru că întrebarea în sine despre rugăciune sau discutia despre rugăciune este neavenită, pentru că se rationalizează lucrurile. Oricine vrea să dobândească rugăciunea, să tacă si să zică. 0 rugăciune adâncă e o tăcere adâncă.
Se constată o limpezire imediată, o scăpare de ispite, căci se cere ajutorul Stăpânului cerului si al pământului. Trebuie să se obisnuiască lumea cu gândul că Dumnezeu guvernează si face orice pentru om. "Fără de Mine nu puteti face nimic." Mai mult: "Nu se miscă fir de păr fără voia Mea." Vă dati seama cât de mult ne apără.
Tineti-vă de Biserică, dragii mei! Si puteti să ziceti rugăciunea aceasta a mintii din inimâ. Este puterea numelui aceea care ne ajută atât de mult. Oriunde veti fi, oriunde veti avea necaz, rugati-vă, nu vă descurajati.
Iubiti mult! Hristos vă porunceste!

Răspunsul părintelui Savatie către un frate care îi spune că nu este necesară o mărturisire de credinţă împotriva comunismului


Spui drept ceea ce spui. Însă nu te lăsa furat de feţele ba roşii, ba negre, ba albe ale comunismului. Republica Franceză este debutul comunismului, Hitler este forma lui pentru nemţi, iar liberalismul secularizat este comunismul pentru “post-comunişti”. Da, trebuie înfieraţi toţi, de fiecare dată cînd merg împotriva Omului, împotriva lui Dumnezeu.
Referitor la sensul icoanelor mucenicilor, că nu reprezintă simbolul luptei împotriva unui sistem. Cred că te înşeli. Erminia (canonul iconografic) i-ar fi permis iconarului să nu-i îmbrace pe chinuitori în haine specifice epocii, aşa cum, de pildă, îi avem pe cuvioşii de la Optina (sfîrşit de veac 19) reprezentaţi în haine egiptene de veac 4. Dar iconarul, care era unul foarte cult, a preferat să fie cît se poate de concret, pentru a scoate din minţile afumate de minciună abstracţionismul acesta pe care îl auzim de peste tot “biserica nu se luptă cu nimeni!” Ba se luptă biserica, pentru că nu am avea prorocii care mustrau abaterile politice ale conducătorilor lui Israel, nu l-am avea pe Ioan Botezătorul mustrîndu-l pe regele Irod, cu preţul morţii (apropo, cea mai răspîndită icoană cu Înaintemergătorul este cea care ilustrează confruntarea sa cu Irod, adică cu răutatea tiranului politic: Sfîntul îşi ţine cu seninătate propriul cap pe tavă). Mai apoi, îl avem pe Ioan Gură de Aur care s-a aflat într-un conflict deschis cu împărăteasa Bizanţului Eudoxia, tot pe motive strict politice – Gură de Aur îi poruncea să se lepede de obiceiurile păgîne ale vechilor împăraţi, altfel nu o primeşte în biserică). În cele din urmă, Eudoxia a convocat un sinod “apolitic” şi l-au depus din treaptă pe marele Ioan, exilîndu-l pe un drum de unde avea să nu se mai întoarcă.
În sfîrşit, Patericul şi Proloagele noastre sînt pline de cazuri în care sfinţii, episcopi, preoţi sau monahi mergeau la împărat, la eghemon sau la primar să-l mustre pentru politica sa inumană, fiind de cele mai multe ori omorîţi. Aşa a făcut, de pildă mitropolitul Filip al Moscovei cu Ioan cel Groaznic.
Prin neamestec în politică, un termen fabricat de masonii făuritori ai revoluţiei franceze şi ai noii lumi, adică ai comunismului cu toate faţetele lui pe care le-ai pomenit mai sus (deşi mărturiseşti că le consideri a fi fiecare altceva, găsind nuanţe pînă şi în nebunia lui Marx), se înţelege neamestec în viaţă, adică dispariţia de bunăvoie din cetate. Ori nicăieri şi nimeni nu a învăţat, pînă la această perioadă sinistră pentru creştini, că biserica şi slujitorii ei “nu au voie” (auzi ce vorbă, pe care chiar ortodocşii o zic cu convingere) nu au voie să se “amestece” în politică. Noi nu facem politică, adică nu ne încredem în izbînda prin parlamente (deoarece avem Sinod!). Dar asta nu înseamnă că putem asista pasiv atunci cînd tiranii asemenea Eudoxiei şi a lui Neron (pe care, apropo, textele vechi creştine şi chiar cele liturgice, îl numesc “nebun”), şerpii şi năpîrcile pe care i-a mustrat Hristos sug sîngele văduvelor şi a orfanilor, ne vînd mamele şi surorile spre curvie, iar pe băieţi îi transformă în homosexuali, noi, în numele “imparţialităţii” Ortodoxiei să tăcem şi să mai punem şi căluşi în gură celor ce vorbesc?
Întrebaţi-vă dacă e drept aşa şi ce altceva înseamnă a-L mărturisi pe Dumnezeu în adunare mare s-au a vesti lucrurile Lui, precum spunea David? Oare credeţi că asta înseamnă a povesti sfătos Sinaxarul, cenzurîndu-l acolo unde nu este “politic corect”? Sau asta înseamnă a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul cetăţii, în viaţa noastră, strigînd că Dumnezeu nu e nedreptate, nu e minciună, că Dumnezeu este părintele orfanilor şi al săracilor, că nimeni nu trebuie să omoare, să asuprească, să răpească şi aşa mai departe.
Frate iubit, să nu ne rătăcim, neştiind Scripturile. Am avut bucurie să vorbesc cu tine, pentru că nu eşti îndărătnic, ci ai încercat să mă înţelegi. Căci nu pe mine încerci să mă înţelegi, ci un adevăr care răsună şi din pieptul tău, dar pe care încă îl desluşeşti în parte. Roagă-te pentru mine.
Related Posts with Thumbnails