18.11.09

Un prunc de 95 de ani care „s-a întâmplat” să devină şi patriarh. Pavel al Serbiei, un patriarh sfânt.

Un prunc de 95 de ani
care „s-a întâmplat” să devină şi patriarh:

Pavel al Serbiei, un patriarh sfânt

Sfinţenia nu-şi face publicitate, şi totuşi este recunoscută. Nu sună din trâmbiţă, dar se impune într-un mod tainic. Nu se descrie, ci se trăieşte.
Toţi aceia care au avut binecuvântarea să-l întâlnească pe Patriarhul Pavel al Serbiei s-au bucurat de „fericita întâmplare” a dobândirii unor picături din sfinţenia acestui om, prin vederea, dar şi prin cuvântul său.

Cu câţiva ani înainte s-a organizat în Patmos mari festivităţi prilejuite de împlinirea a 1900 de ani de la scrierea Apocalipsei de către Sfântul Ioan Teologul, festivităţi la care au participat conducătorii bisericeşti şi politici din întreaga lume. Cu toate acestea, cel care a atras privirile şi interesul celor mai mulţi jurnalişti a fost smeritul patriarh Pavel al Serbiei. În fiecare zi slujea Dumnezeiasca Liturghie, fapt care a constituit cauza adunării a sute de creştini care alergau să ia binecuvântarea sa.
Un alt fapt, pe de o parte lipsit de importanţă, dar în acelaşi timp mişcător era modul în care Patriarhul Pavel şi-a luat micul dejun, după Dumnezeiasca Liturghie praznicală prilejuită de încununarea festivităţilor. La masă stăteau Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, patriarhi, arhiepiscopi, episcopi, politicieni şi între ei Patriarhul Pavel. Jurnaliştii şi camerele se îmbulzeau să redea evenimentul. Singurul care rămăsese netulburat, în mijlocul zgomotului provocat de aglomeraţia cooperărilor, era Patriarhul Pavel, care îşi înmuia un biscuite în ceai. Chipul său netulburat şi pacea sa blândă iradiau ceea ce se numeşte sfinţenie.

În zilele grele ale războiului din Iugoslavia, Patriarhul Pavel a fost chemat să-i întărească pe credincioşi şi să înveţe drept cuvântul Adevărului, într-un mediu al minciunii, al răutăţii şi al crimelor.

Atunci, iarăşi dintr-o „fericită întâmplare” l-am întâlnit pe Patriarhul Pavel la Belgrad, pentru un scurt interviu pentru postul de televiziune de altădată „Logos”. Desigur că în afara sfintei personalităţi a patriarhului, am întâlnit şi un cuvânt deosebit de cutremurător, nu fără legătură cu cuvântul fericitului Arhiepiscop Hrisostomos I. Patriarhul mult nevoitor a citat printre altele şi un proverb sârbe, dar pur ortodox: „Eroismul înseamnă să mă apăr de duşman, dar onestitatea înseamnă să-mi apăr duşmanul de mine însumi”. Fără naţionalisme, fără cuvinte mari, fără frică - chiar atunci când drumurile erau pline cu anunţuri de decese, oameni care fuseseră ucişi în război - îndrăznea să impună chintesenţa cuvântului: „Cele ale lui Dumnezeu lui Dumnezeu şi cele ale Cezarului Cezarului”. Dar una este eroismul, care pretinde război, ucideri, viclenii şi cu siguranţă jertfe. Şi altceva este onestitatea, care pretinde sfinţenia vieţii, iubire, care atinge şi pe vrăjmaş, iar în cele din urmă ajunge până la sacrificiul de sine. Una este statul şi autoritatea, care sunt bune numai atunci când se limitează la ritmarea vieţii sociale şi oferă siguranţă. Dar altceva este viaţa în Hristos care - fără canoane şi norme, fără presiuni religioase, ci numai cu puterea iubirii – îl conduce pe om în rai şi la adevărata fericire.
Cu câteva zile în urmă Biserica Serbiei a sărbătorit prin cei 95 de ani ai Patriarhului Pavel Dumnezeiasca Liturghie. Acesta fiind încă bolnav, era îngrijit la un centru medical din Belgrad. Evenimentul nu a trecut neobservat în întreaga Biserică Ortodoxă. Dumnezeiasca Liturghie a fost slujită de Mitropolitul Amfilohie de Muntenegru şi Litoral, însoţit de Episcopul Constantin al Europei Centrale şi de Episcopul Atanasie de Hvostanis. În ziua sa de naştere l-au vizitat pe patriarh Preşedintele Serbiei, Boris Tadici, şi Prim-ministrul Mirko Zvetkovici, care i-au urat patriarhului grabnică însănătoşire.
Patriarhul Pavel s-a născut pe 11 septembrie 1914 în satul Kućanci din Slavonia (actualmente aparţine Croaţiei). A rămas orfan de ambii părinţi la o vârstă fragedă. A studiat la Facultatea de Teologie din Belgrad. După Al Doilea Război Mondial s-a dus din nou la Belgrad, ca refugiat şi a avut diferite slujbe pentru a supravieţui (a muncit chiar şi ca zidar). În 1948 a fost tuns monah, iar până în 1955 a aparţinut Mănăstirii Raţia. În 1954 a fost hirotonit ieromonah, iar în 1957 a fost hirotesit arhimandrit. Din 1955 până în 1957 şi-a făcut studiile postuniversitare la Universitatea din Atena. Întorcându-se în ţară, a fost ales Episcop de Raska şi Prizren, în Kosovo. A fost ales Arhiepiscop de Peci, Mitropolit de Belgrad şi Karlovaţ şi Patriarh al Serbiei pe 1 decembrie 1990 printr-o modalitate apostolică, adică prin tragerea la sorţi din trei persoane alese.


Modul alegerii sale în Tronul Patriarhal al Serbiei este poate unic, de vreme ce el însuşi a fost singurul dintre mitropoliţi care nu dorea să fie ales patriarh. S-a întrunit Sfântul Sinod al Bisericii Serbiei şi episcopii electori trebuiau să însemneze cu semnul crucii trei candidaţi, pentru a se completa triada celor trei candidaţi. Condiţia era întrunirea a cel puţin 13 voturi pentru a fi aleşi. La prima rundă au fost aleşi doar doi. Episcopul Pavel a primit 11 voturi şi a rămas pe dinafară. S-au repetat rundele de alegere şi abia la cea de-a noua rundă a fost ales cu 20 de voturi şi astfel a intrat în triada candidaţilor. A urmat faza finală a alegerii, adică tragerea la sorţi, practică pe care au urmat-o şi apostolii. Şi sorţul a căzut pe Arhiepiscopul Pavel de Peci. După alegere, Patriarhul Pavel, adresându-se Sfântului Sinod, a spus:
„Puterile mele sunt mici şi voi o ştiţi. Eu nu nădăjduiesc în ele. Nădăjduiesc în ajutorul vostru şi în ajutorul lui Dumnezeu, prin care El m-a susţinut până astăzi. Să fie spre slava lui Dumnezeu şi spre folosul Bisericii Lui şi a încercatului nostru popor în aceste dificile vremuri”.
În ziua întronizării sale, a declarat:
„Suindu-mă ca al 44 patriarh al Serbiei în Tronul Sfântului Sava, nu am niciun program pentru misiunea patriarhală; programul meu este Evanghelia lui Hristos, frumoasa ei vestire despre Dumnezeu care este cu noi şi despre Împărăţia Lui care este înăuntrul nostru atâta vreme cât Îl primim prin credinţă şi prin iubire”.


(traducere din elină de monahul Leontie cf. ΠΟΛΙΤΗΣ - 20/09/2009)


Sursa:

http://sfmariamagdalena.blogspot.com

Părintele Dumitru Stăniloae – amintirea întâlnirii. Venirea acasă, după detenţia de la Aiud

Nici un lucru care se petrece în viaţa omului nu e întâmplător. Totul este providenţial. Aşa spunea părintele Constantin Galeriu. La fel s-a întâmplat şi cu cei care au avut privilegiul de a-l cunoaşte şi de a-i fi aproape părintelui Dumitru Stăniloae, de la a cărui naştere se împlinesc 106 ani, în data de 16 noiembrie. A fost pentru ei ceva providenţial. Întâlnirea cu cel mai mare teolog român al secolului al XX-lea a rămas, pentru totdeauna, păstrată ca o amintire scumpă şi de neuitat.

„Părintele se bucura de fiecare nouă întâlnire“

Doamna Florela Suceava, membră în Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, deapănă un remember al intrării în casa teologului născut la Vlădeni
Cum l-am întâlnit prima oară? Costion Nicolescu ne-a întrebat pur şi simplu: „Nu vreţi să-l cunoaşteţi pe părintele Stăniloae?“. Cred că era pentru prima oară când vorbeam. Ne intersectasem deseori prin săli de concerte şi la vernisaje, dar, mai adevărat, soţul meu îl întâlnise la cursurile lui Ioan Alexandru. Mi se părea că şi eu îl ştiu de când lumea. Nici nu m-am mirat când ne-a întrebat: „Vreţi să îl cunoaşteţi pe părintele Stăniloae? Peste câteva zile este ziua dânsului, 16 noiembrie. Ne întâlnim în staţie la Biserica Armenească“. Abia am aşteptat ziua aceea. Era destul de rece afară, era spre seară, după ce se terminase programul de lucru. Am ajuns repede la locuinţa părintelui. Ne-a întâmpinat Măicuţa, soţia părintelui. Era numai bucurie. Părintele era aşezat la un birou; s-a ridicat, ne-a binecuvântat şi ne-a invitat să ne aşezăm. Încăperea era plină. Se aflau acolo cei care aveau să devină prietenii noştri cei mai apropiaţi. Pe câţiva dintre ei îi ştiam din vedere de la Bisericile Antim şi „Sfântul Silvestru“.
Cuvântul lui era direct şi simplu; îţi atingea inima

Părintele se bucura de fiecare nouă întâlnire. Avea un chip luminos, ochi foarte vii şi blânzi. În acelaşi timp, simţeai la el o discreţie şi o delicateţe aparte. Era foarte atent cu fiecare dintre noi, vorbea cu fiecare pe rând şi asculta cu multă luare-aminte pe fiecare. Nu am mai întâlnit pe nimeni ca dânsul. Interlocutorul era pentru dânsul persoana cea mai preţioasă. Era atent să nu-l rănească cumva, fie din nebăgare de seamă, fie din prea multă pripă. Aveam timp la părintele, era blând şi răbdător. Era atât de simplu să te întâlneşti cu părintele încât puteai rata întâlnirea. Noi, oamenii, suntem foarte complicaţi. Din această cauză putem rata întâlnirea cu noi înşine, şi asta duce spre schizofrenie. Noi dăm spectacol chiar în faţa noastră înşine, cu alte cuvinte ne furăm căciula. Părintele era foarte departe de astfel de lucruri. Cuvântul dânsului era direct şi simplu; îţi atingea inima.
Am revenit de multe ori în casa părintelui. Erau perioade în care veneam zi de zi, dar în general îl vizitam de două-trei ori pe săptămână. Era un loc în care începeai să fii tu însuţi. Locuinţa părintelui nu cred că avea mai mult de 30 de metri. O cameră mai mare, de vreo 14-15 metri, unde avea biroul, şi tot acolo erau şi două paturi. Era puţin mai luminoasă şi acolo lucra părintele. Cealaltă încăpere, un fel de hol locuibil, cu biblioteca, un birouaş şi o canapea, nu avea mai mult de 9 metri. Acolo ne primeau părintele şi Măicuţa. Aşa mică cum era, odăiţa putea cuprinde uneori 10-12 oaspeţi. De obicei, când era asaltat de vizitatori şi prieteni, primii veniţi plecau, pentru a face loc noilor sosiţi. Şi părintele şi Măicuţa păreau neobosiţi şi se bucurau de fiecare. Simţeam că fiecare dintre noi aveam un loc anume în inimile lor.
Părintele se trezea pe la patru şi jumătate dimineaţa. Mai rămânea culcat gândindu-se la ce are în lucru: „Dacă-mi vine vreo idee, mă ridic şi o notez imediat“. La ora 6 se ridica cu totul şi la ora 7 începea lucrul la masa de scris, aproximativ până la ora 12. Urma masa de prânz, ceva timp de odihnă şi, după ora trei şi jumătate, relua lucrul până apăreau primii vizitatori. Aveam grijă să nu venim înainte de ora 18, pentru a nu-l deranja. La ora 19 apărea şi Horea Paştina, care îi vizita zilnic. Dacă se întâmpla să întârzie, Măicuţa dădea semne de nelinişte: „Ce-o fi cu Horea? Trebuia să vină!“. Şi Horea venea într-adevăr. Discuţiile erau simple, despre lucruri comune de viaţă; uneori, Măicuţa ne istorisea întâmplări petrecute demult. Avea multă vervă şi cele evocate de dânsa prindeau contur şi parcă le vedeai şi le trăiai aievea. Aşa aveam să aflu că avuseseră parte de multe necazuri în viaţă. Doi din cei trei copii ai lor muriseră de mici. Apoi au trebuit să părăsească Sibiul, la cererea expresă adresată de Petru Groza mitropolitului Bălan şi în urma unor intrigi locale. Mitropolitul încerca să-l protejeze pe părintele, dar Petru Groza ameninţa cu desfiinţarea institutului în caz că nu i se urma cererea. Au venit la Bucureşti.

Venirea acasă, după detenţia de la Aiud

A urmat o perioadă grea, de lipsuri şi privaţiuni, perioadă resimţită de altfel de toţi românii. A făcut 5 ani de temniţă grea la Aiud, acuzat ca „duşman al poporului“. A fost acuzat şi judecat împreună cu lotul „Rugul Aprins“. Despre perioada de detenţie vorbea puţin şi, când o făcea, o făcea cu discreţie şi reţinere. Cred că nu voia să întristeze şi să încarce pe celălalt. Amintea în schimb de cei care l-au ajutat în închisoare. „Era un tânăr acolo foarte bun, foarte generos. El mi-a cârpit ciorapii şi mi-a cârpit şi o pătură cu care să mă pot înveli, pentru că era tare frig. Improvizase ceva cu care a reuşit să facă toate astea. N-aş fi putut face asta niciodată. Câtă dragoste avea acel tânăr!“
Cinci ani familia nu a ştiut nimic de dânsul. Singura veste au primit-o de la un fost deţinut care îşi ispăşise pedeapsa şi care a venit, într-o dimineaţă devreme, să le spună că părintele trăieşte, este la Aiud, este sănătos şi are un moral bun. Cu altă ocazie, Măicuţa povestea: „Într-o dimineaţă, foarte devreme, a sunat telefonul. M-am speriat grozav. Am auzit o voce care a spus: «Vreau să vă anunţ o bucurie. Părintele va veni curând acasă! Sunteţi sănătoase?» «Când?» am întrebat. Plângeam. «Foarte curând! Sunteţi sănătoase?» «Da, da, suntem bine şi noi şi copilul». «Aveţi un copil?» «Da, am un nepoţel!». La scurt timp telefonul a sunat din nou. Aceeaşi voce spune: «Părintele va veni curând». «Când? Cât de repede?» «Mărioară, nu mă recunoşti?» Era părintele. De teamă să nu ne producă o emoţie prea puternică, un şoc, a încercat să ne pregătească în acest fel! Sosise în toiul nopţii în Gara de Nord şi aşteptase să se facă dimineaţă. Bucuria şi emoţia revederii au fost atât de mari – povestea mai departe Măicuţa – încât Dumitraş, nepoţelul lor de câţiva ani, a sărit din pat şi, văzând pe părintele, a întrebat: «Cine este?» «Este tata-mare!».“ El cunoştea chipul părintelui dintr-o fotografie pe care o aveau în casă; chiar se interesase unde e tata-mare şi aflase că e plecat în delegaţie. A luat-o pe Măicuţa de-o parte şi i-a spus tainic: «Mamă-mare, ăsta nu e tata-mare, tata-mare are barbă!“.
„Dumnezeu ne iubeşte cu aceeaşi iubire cu care Îl iubeşte pe Fiul Său…“
Părintele predica uneori la Biserica Negustori. Ţinea un cuvânt scurt şi foarte limpede. Reuşea să aprindă în suflet un dor şi un foc cu care plecai spre casă zburând. Nu l-am auzit de multe ori predicând în biserică. Dar de fiecare dată îmi rămâneau în minte cuvintele precise şi arzânde ale părintelui: „Dumnezeu ne iubeşte cu aceeaşi iubire cu care Îl iubeşte pe Fiul Său Unul-Născut, Iisus Hristos“. Glasul său era catifelat şi blând, nu răsuna în biserică; trebuia să-ţi ascuţi puţin auzul ca să-l percepi. Chipul lui strălucea, avea un zâmbet cald şi bun. Parcă ne împărtăşeam şi noi din acea strălucire şi blândeţe.
Fiecare vizită a noastră la părintele se încheia cu un cuvânt de folos; totul decurgea foarte firesc şi simplu. Părintele Stăniloae ne explica în mod natural şi pe înţelesul nostru toate pericolele pe care o deviere cât de mică le-ar putea aduce credinţei; deşi lipsiţi de o cunoaştere mai aprofundată a dogmelor credinţei noastre, primeam de la dânsul cea mai curată şi mai accesibilă explicare a acestora. Şi acum, după ani şi ani, devierile uneori foarte subtile ale practicii creştine ne află înarmaţi cu predania limpede a respectului pentru pravila adevărată şi tradiţia autentică, aşa încât să fim pregătiţi să respingem asalturile învăţăturilor mincinoase ale acestor vremuri atât de amestecate.
Acum, după ani şi ani de la plecarea lor de aici, ştiu că a fost un privilegiu, un dar aparte pe care Dumnezeu mi l-a făcut: întâlnirea cu părintele Stăniloae şi cu Măicuţa, soţia dânsului.

Augustin PĂUNOIU

FLORIAN BICHIR (laudatorul PATRIARHULUI DANIEL) il ataca pe PS VARSANUFIE. Patriarhia s-ar parea ca-l apara pe ierarh. S-o credem?

Pentru a le separa de comentariile mele, citatele din diferitele articole la care voi face referire in cele ce urmeaza vor fi scrie cu albastru.

Conform articolului Florian Bichir: “Intarim Libertatea, va fi un tabloid european”, din 14 iulie 2009:

Florian Bichir, a preluat pozitia de editor coordonator la Libertatea, unde, dupa cum a declarat el pentru HotNews.ro, se va ocupa de proiecte speciale. “Intarim partea editoriala, spre deosebire de competitorii nostri“, a spus el, afirmand ca Libertatea va fi “un tabloid european”.

Evenimentul Zilei si Libertatea apartin grupului de presa Ringier.
Florian Bichir pentru HotNews.ro:

“Am trecut editor coordonator la Libertatea, e treia pozitie din ziar. Ma voi ocupa de proiecte speciale, intarim partea editoriala. Spre deosebire de competitorii nostri, ne intarim partea editoriala. Vrem sa aducem mai multe articole, nu sa dam pomeni. Vrem sa aducem mai multe subiecte politice, sociale. Numai competitorii nostri au lansat ideea ca Libertatea e un ziar neserios, dimpotriva. Numai in Romania se crede ca un tabloid e un ziar total neserios si reprezinta numai sex. Subiectele sociale si politice au existat si pana acum la Libertatea, dar le vor pune mai bine in valoare. Va fi un tabloid european. Un ziar bun e un ziar vandut. Libertatea e singurul ziar care s-a ocupat de zona asta religioasa si subiectul va fi tratat cu si mai multa seriozitate cu venirea mea acolo. Asta nu inseamna ca a doua zi va fi un ziar popesc”, a spus Bichir.

Duminica 15 noiembrie 2009, in Evenimentul Zilei, sub semnatura lui Florian Bichir a aparut articolul FLORIAN BICHIR: Du-te la mănăstire, Prea Sfinţite! din care citez:

Biserica suferă de o criză de imagine. Şi nimeni nu ştie sau nu pare că vrea să o gestioneze.
Un călugăr a fost filmat – de partenerul său – în timp ce făcea sex în chilia sa. De aici s-a deschis o adevărată Cutie a Pandorei. S-au dat comunicate că presa loveşte în Biserică, că trusturile străine au interes în a ataca ortodoxia…Nimeni nu a dorit să vadă purul adevăr. Cine l-a călugărit pe smintit? Cine l-a tuns şi l-a îmbrăcat în chipul îngeresc al călugărului? Marele isihast, Prea Sfinţitul Varsanufie! Care de zile în şir acuză presa, face speculaţii, desenează scenarii, doar, doar va scăpa din aceasta mizerie care îl priveşte personal.
Toată lumea din Biserică ştie cum a ajuns profesoraşul de la Seminar episcop. L-au lăsat în pace sperând că îşi va vedea de lungul nasului. Sub păstorirea veşnicului de pomenire PF Teoctist, PS Varsanufie s-a simţit ca peştele în apă. Nu-l verifica nimeni, făcea ce dorea. Teroriza preoţi, muta şi hirotonea pe cine voia el. Aşa a ajuns şi Sfânta Mănăstire „Radu Vodă” o insulă în marele ocean al ortodoxiei.
Sminteala vicarului cu aere de sfânt era ştiută încă din 2000, când îl înjura ca la uşa cortului pe Mitropolitul Moldovei, ÎPS Daniel. După ce acesta a fost ales Patriarh, s-a prosternat cu ipocrizie la picioarele noului Şef. În ascuns însă, avea grijă de sindicatul preoţilor şi încuraja mişcările schismatice. Schismatici care i-au adus şi un fragment din moaştele Sfântului Nectarie. Nici astăzi Prea Sfinţitul nu are o hârtie canonică conform căreia ce ţine el în argint ar fi moaştele Sfântului Nectarie. În schimb, dă binecuvântări şi scrie în prefaţele cărţilor că s-a rugat la Dumnezeu şi, a doua zi, un mitropolit grec i-a adus la uşa chiliei sale moaştele.
Revenind, trebuie spus că principalul vinovat al acestui scandal este PS Varsanufie. El i-a fost duhovnic tânărului călugăr, el l-a făcut ieromonah şi tot el l-a promovat ca protosinghel la Catedrala Patriarhiei. Dacă ştiai Prea Sfinţite – şi ştiai – apucăturile acestui puşti, de ce ţi-ai bătut joc de Patriarh? Chiar nu te mustră conştiinta? L-ai pus într-o postură jenantă pe Prea Fericitul, iar acum încerci să te speli pe mâini ca Pillat din Pont. Ba, mai mult, susţii, în nemernicia Sfinţiei Tale, că Bichir e de vină. Că el a orchestrat totul. Ai umplut Dealul Patriarhiei de minciuni. Am făcut eu sex cu ucenicul tău? Ce campanie? Cine este de vină? Nu cumva Sfinţia Ta?
Ştii prea bine ce ai în ogradă şi pe cine ai încurajat. E adevărat proverbul câinii latră şi caravana trece, dar de data aceasta, Prea Sfinţia Ta, ai făcut-o lată. Dacă aveai onoare, ceea ce este exclus – având în vedere minciunile şi scenariile pe care le citeşti -, te retrăgeai la mănăstire. Cu ce tupeu te duci şi te uiţi în ochii Prea Fericitului când Sfinţia Ta l-ai strânge de gât? Mai am un pic de răbdare, nu cred că o să fac bătături pe inimă. Aştept un gest de onoare. Dacă nu, vom mai vorbi despre cabluri de telefon, copii din Seminar, oameni puşi să îl înjure pe Patriarh, despre unchiul Sfinţiei Tale şi altele. Sunt atâtea, Sfinţia Ta… E timp pentru toate!

Ce le combate si nea Bichir asta. Inceputul articolului face referire la:

COMUNICATUL PATRIARHIEI in legatura cu difuzarea in LIBERTATEA a filmarii actulului homosexual al lui Teoctist

Si il scoate vinovat pe PS Varsanufie. Dar nu-i ajunge, asa ca pune sub semnul intrebarii autenticitatea moaştelor Sfântului Nectarie, despre a caror istorie puteti citi in articolul Måna dreapta a Sfåntului Nectarie va fi adusa såmbata viitoare la Iasi, din care citez:

Tulburatoarea poveste a PS Varsanufie
Sfantul Nectarie a savarsit minuni inca din viata. Astfel, imblanzea serpi, alunga lacustele, aducea ploaie in vreme de seceta, vindeca bolnavi. Imediat dupa adormirea sa, maicile i-au scos vesta de lana pe care o purta si au asezat-o pe patul vecin, unde zacea un paralitic. Atins din intamplare de vesta, bolnavul s-a ridicat din pat si a inceput sa mearga. Astazi, bolnavi de cancer se roaga la moastele Sfantului Nectarie, multi dintre ei dobandindu-si vindecarea.
Insusi PS Varsanufie Prahoveanul (nascut in 1968), Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor, pana de curand staretul Manastirii Radu Voda din Capitala, s-a vindecat de cancer, rugandu-se la moastele Sfantului aflate la Eghina. Mai mult, intr-o noapte, s-a intalnit in duh cu sfantul care i-a proorocit ca va ajunge episcop, ceea ce s-a si intamplat.
Nu cu multi ani in urma, un arhiereu grec, aflat in vizita in tara noastra, ajuns la Manastirea Radu Voda si afland povestea acestei vindecari, impresionat pana la lacrimi, a daruit sfantului lacas o cutiuta in care se afla un fragment din moastele Sfantului Nectarie. Astfel, Manastirea Radu Voda a devenit casa pentru Sfantul Necatrie care, iata, anul acesta vine la Iasi sa aline suferintele credinciosilor.

Dar nici asta nu-i este de ajuns lui Bichir, asa ca efectiv il ameninta la sfarsitul articolului sa se retraga la manastire, altfel va face dezvaluiri.

La scurt timp apare in ziarul Lumina articolul Drept la replică: Cui slujeşte în realitate domnul Florian Bichir?:

Patriarhia Română consideră calomnioase opiniile exprimate la adresa unui ierarh al Bisericii Ortodoxe Române de către domnul Florian Bichir în articolul intitulat „Du-te la mănăstire, Preasfinţite“ – publicat în cotidianul „Evenimentul Zilei“ din 15 noiembrie 2009 -, deşi jurnalistul respectiv se pretinde a fi un credincios al acestei Biserici.

Ca atare, editorialul publicat în cotidianul „Evenimentul Zilei“ din 15 noiembrie 2009 şi alte materiale de presă apărute în ultima vreme sub semnătura domniei sale în „Libertatea“ ne fac să ne întrebăm: cui slujeşte în realitate domnul Florian Bichir?

Chiar, cui slujeste? Ca pana acum, inclusiv in articolul din Evenimentul Zilei, s-a dovedit un mare aparator al Patriarhului Daniel. Iata o mostra, articolul BICHIR: Patriarhul şi Ordinul masonic, din 01 Martie 2009:

Puţină lume ştie că imediat după ce a fost ales Patriarh, PF Daniel a primit o vizită neaşteptată de la o mare personalitate din Paris.
După câteva cuvinte de complezenţă, misteriosul personaj a abordat direct problema: “Prea Fericirea Voastră, vin cu invitaţia de a fi iniţiat în ordinul nostru masonic, Sfântul….”. Deloc surprins, întâistătătorul i-a răspuns: “Excelenţă aş fi vrut, mă onorează, dar nu pot…”. “De ce?”, s-a arătat uimit vizitatorul. “Am depus un jurământ. Fac parte din alt ordin. De peste 20 de ani aparţin Ordinului «Sancti Basilii Magni»”. Descumpănit, vizitatorul a insistat: “Dar aveţi vreo funcţie, vreo responsabilitate, pentru că noi suntem disponibili…”. “Bineînţeles că am, doar sunt Locţiitor al Tronului Cezareei Capadociei”. Musafirul a plecat năuc, în timp ce consilierul prezidenţial Cazaban se ţinea de burtă de atâta râs. De fapt, Patriarhul l-a refuzat politicos, explicându-i că a depus un jurământ monahal, iar ordinul pronunţat în latină nu înseamnă nimic altceva decât Sfântul Vasile cel Mare, părintele monahismului răsăritean!
Zilele acestea, atacurile împotriva Patriarhului ale antibiometricilor s-au înmulţit. Unul dintre ei chiar a scris pe site-uri “ultra-ortodoxe” că PF Daniel are în corp un cip implantat la Ierusalim!!! M-am gândit – şi vă rog să o faceţi şi dumneavoastră – ce s-ar fi întâmplat dacă nu ar fi fost ales Patriarh PF Daniel.
Cu siguranţă Biserica ar fi arătat altfel. N-am fi avut opt noi ierarhi, n-am fi avut un radio, o televiziune, un cotidian, mijloace moderne şi eficiente de comunicare cu credincioşii. Rămâneam probabil anchilozaţi în discursul arhisuficient popesc, ne ghetoizăm treptat credinţa. Am fi avut cu siguranţă un protest împotriva noilor paşapoarte, ieşea lumea-n stradă, de râdea lumea civilizată de noi cu lacrimi. Uite poate venea şi Patriarhul Alexei sau urmaşul său în vizită şi nici nu mai reactivam cele trei eparhii dincolo de Prut.
Desigur, istoria nu se face cu “ce s-ar fi întâmplat dacă…”, dar meritele actualului Patriarh ar trebui recunoscute. Nu înţeleg de unde atâta ură împotriva unui om devotat Bisericii, chiar providenţial. Chiar mi-am întrebat nişte foşti prieteni de ce nu termină cu atacurile injuste şi nu vin să lucreze în Biserică şi spre binele ei. Răspunsurile au fost puerile. Probabil e mai uşor să stai pe margine şi să faci pe interesantul, pe conservatorul, pe apărătorul Sfinţilor Părinţi.
Hai că începe Postul, aşa că terminaţi cu prostiile, băieţi catehizaţi pe Google

Interesant ce spune ca s-ar fi intamplat daca n-ar fi fost Daniel patriarh … Si mai interesante sunt motivele pentru care se bucura ca este patriarh. Sa ne bucuram si noi? Ca e bun manager si ecumenist? Cititi va rog si:

BIRURILE Patriarhului Daniel

Articolul zilei (27.05.2009) si completari utile despre NEW AGE si MASONERIE: „Obiectivul Patriarhului, acelasi cu al masoneriei: “Unitatea spirituala a lumii””

Sa-l mai credem si ca patriarhul n-are nici o treaba cu masonii? Eu nu-l cred. Cititi va rog si:

DOCUMENT: Un mesaj al PATRIARHULUI DANIEL adresat MARELUI MAESTRU AL MARII LOJI NATIONALE A ROMANIEI

APEL catre toate blogurile ortodoxe: sa transam chestiunea Patriarhului Daniel

Dar cine este Florian Bichir?

Daca citim http://civicmedia.ro/acm/index.php?option=com_content&task=blogcategory&id=26&Itemid=62

gasim informatii interesante si foarte multe fotografii. Astfel, este preot la“Adevarata Biserica Ortodoxa din Romania”, de stil vechi.

Image

Parintele Anthimos:

Image

Ziua bate televiziunile din postura de “teolog” si purtator de vorbe al Patriarhului Daniel si Mitropolitului Streza iar noaptea slujeste la “Sfantul Templu Zoodohou Pigis

“Adevarata Biserica Ortodoxa din Romania” (ABOR) este desprinsa din Biserica Ortodoxa de Stil Vechi (BOSV) cu Mitropolia la Slatioara.

Deci nu este doar laudator al Patriarhului Daniel ci si al Mitropolitului Streza, despre care puteti citi la:

IPS Laurentiu Streza: ORTODOCSII si CATOLICII trebuie sa fi IMPREUNA. APEL catre cititori

Iesirile de joasa speta ale lui Bichir din ultima perioada, in special de dupa moartea Prea Fericitului Patriarh Teoctist si instalarea lui Daniel Ciobotea la sefia BOR, i-au revoltat insa pana si pe stilisti, care se intreaba, pe buna dreptate, care este fata reala a lui “Padre” Bichir, a.k.a. Fr Anthimos.

Astfel, intr-un mesaj titrat The real face of “Padre” (Father) Anthimos (Florian) Bichir de pe un forum al “Bisericilor Ortodoxe Traditionale”, autorul Theoktisis il demasca pe “parintele stilist” Florian Bichir drept un farsor de duzina. Theoktisis arata cum “traditionalul” Bichir nu s-a sfiit sa-si publice cartile in care este prea-slavit Patriarhul BOR Daniel Ciobotea la editura si cu binecuvantarea Mitropolitului Laurentiu Streza, “cunoscut pentru ecumenismul sau agresiv”. Con-religionarul lui Bichir observa si cum acesta ii ia apararea lui Daniel in Evenimentul Zilei chiar daca este si chiar daca nu este nevoie, aratand cum acesta se arunca cu capul inainte in privinta neapartenentei Patriarhului la masonerie desi aceasta a fost confirmata cu mai mult timp in urma de catre istoricul mason Olimpian Ungherea, specificandu-se si gradul: 33. Autorul aminteste si faptul ca sub jurisdictia sustinatorului principal al lui Daniel, Nicolae Corneanu al Banatului – cel mai longeviv informator al Securitatii si totodata preferatul Grupului pentru Dialog Social, al Comisiei Tismaneanu si al “societatii civile” -, s-a desfasurat de curand o ceremonie masonica chiar in Catedrala Ortodoxa din Timisoara .

Iar cand spui Grupul pentru Dialog Social, spui evreul George Soros:

GEORGE SOROS, GUVERNUL MONDIAL, NOUA ORDINE MONDIALA, lista lui Soros

Asadar, vorbim despre un preot de stil vechi la curtea Patriarhului de stil nou. Interesant. Chiar daca poate intre timp a trecut pe stil nou, cert este ca o perioada a fost in doua luntrii. De ce oare? Vom vedea. Un lucru este insa sigur, in toate articolele sale se poate constata ca gandeste precum patriarhul, in ceea ce priveste chestiunea cipurilor, a management-ului Patriarhiei, a ecumenismului, etc. Adica este un aliat de nadejde.

In concluzie, consider ca avem de-a face cu o sinistra facatura. Nu cred in sinceritatea comunicatului Patriarhiei. Consider insa ca este pregatita inlaturarea deranjantului PS Varsanufie.


Sursa:

http://saccsiv.wordpress.com

Related Posts with Thumbnails