3.8.13

Predica a Parintelui Arsenie Boca la Duminica a VI-a dupa Rusalii. IISUS SI SLABANOGUL



Aceştia sunt cei doi fii ai lui Dumnezeu: Iisus, mai înainte de toţi vecii, şi omul, fiul vremelniciei. Acesta de al doilea, a ajuns rău, a ajuns slăbănog.
Unii sunt slăbănogi după trup, alţii după minte: nu pot înţelege şi nu se pot bucura de bine.
S-a dovedit aceasta în nenumărate rânduri, când Iisus făcea bine omului.

*

Iisus a tămăduit un slăbănog. Nu-i nici o mirare - Dumnezeu fiind. Ce-a făcut ? L-a iertat de păcate; de greşelile săvârşite împotriva vieţii, împotriva firii sale, şi i-a dat porunca să fie iarăşi om, rudenia lui Dumnezeu.
De altfel pentru această refacere a omului a şi venit Iisus între oameni. El ne-a spus, cu toate prilejurile, că păcatele, greşelile împotriva vieţii, acestea sunt cauza pentru care omul a ajuns un mutilat al vieţii acesteia.
Refacerea omului este refacerea acestei înrudiri pierdute.
E de neînţeles cum nu simte omul cu sufletul că a ieşit din omenie, ci abia simte cu trupul, că s-a depărtat de Dumnezeu şi a ajuns o grămadă de doage.
E de neînţeles că durerea trupului îl face să ceară ajutorul lui Dumnezeu, pe când de durerea sufletului, de strâmbarea sau amorţirea lui, nici că se mişcă.
E de neînţeles cum oamenii aleargă după sănătatea trupului, dar după iertarea păcatelor aşa de puţini. Aceasta din urmă face înţeleasă pe cea dintâi.
Iisus le avea pe amândouă: şi puterea de-a ierta păcatele şi puterea de-a tămădui firea de neputinţe. Făcea ochi unde nu erau din naştere, îndrepta gârbovi, învia nervii omorâţi de păcate, învia morţii omorâţi de moarte.
Nouă, preoţilor, încă ne-a dat Iisus jumătate din darul Său: darul de-a ierta păcatele omului în numele Său. A doua jumătate, a tămăduirii organice, nu ne-a mai dat-o, fiindcă şi aşa toţi oamenii aşteptăm să fim transformaţi, din oameni pământeşti, în oameni duhovniceşti, în oameni nemuritori, în oameni cereşti.
A făcut Iisus minuni - şi oamenii cred că cele mai mari sunt cele care privesc sănătatea trupului - dar marea minune a învierii din morţi, e ceea ce mărturisim când zicem: „aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin".
Abia atuncea va scăpa firea omului de slăbănogie.
Până atunci are putinţa de-a scăpa de păcate. Şi aceasta e o minune mai mare decât a tămădui un stomac, o mână uscată, sau repararea unui ochi. Sunt lucruri grele şi acestea, dar n-au nimic religios în ele. Le fac şi medicii.
Omul le cere lui Dumnezeu; cere minuni.
În definitiv ce cere omul?
Cere sfinţenia pe care a pierdut-o.
Acesta-i singurul lucru pe care-1 cere şi Dumnezeu din partea omului. Iar sfinţenia vieţii o pot avea şi oamenii cu un trup neputincios.
De aceea, nouă preoţilor, Iisus ne-a dat numai o jumătate din darul Său, rămânând ca cealaltă însuşi să o împlinească, când va înceta desăvârşit slăbănogia omului, la înviere.
Dar a doua nu se dobândeşte fără prima.
Însăşi vestirea împărăţiei Cerurilor a început cu cuvântul pocăinţei.
Prislop, 24.VII.1949.

Sursa: Tezaurul Ortodox

CRIMINALII DIN UMBRA. Cine au fost sefii tortionari comunisti? Studiul fostului detinut politic Constantin Iulian demasca reteaua autorilor crimelor comuniste de la inchisoarea Pitesti, cei aflati in functiile de decizie.




Cu puţin timp înainte de a fi răpus de o necruţătoare boală galopantă, în mai 2012, de pe patul spitalului Fundeni, preşedintele Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici, dr. Constantin Iulian, mi-a cerut să fac public studiul referitor la coordonatorii din umbră ai experimentului reeducării prin tortură din închisoarea Piteşti, lucrare pe care mi-o încredinţase cu puţin timp înainte.
(…) Intelectual rasat, om de o vastă cultură şi cadru universitar, dl Constantin Iulian a fost preocupat întotdeauna de găsirea principalilor autori ai genocidului la care au fost supuse elitele poporului Român după instaurarea dictaturii comuniste. Adică şefii direcţiilor de Securitate, cei care ordonau subalternilor lor să comită torturile şi crimele respective, ei fiind şi principalii beneficiari ai atrocităţilor.
Dl Iulian era urmărit de faptul că, în efervescenţa de care opinia publică va fi cuprinsă când se vor descoperi crimele comunismului şi executanţii lor mărunţi (aşa cum se întâmplă acum cu Vişinescu şi Fecioru), se va trece cu vederea tocmai anchetarea principalilor vinovaţi, adică cei ce au dat ordinele criminale.
În cazul de faţă, dl Iulian avea nu doar calitatea de cercetător, dar şi aceea de fost deţinut politic, unul din numeroşii studenţi supuşi între 1949 şi 1951 celor mai abjecte metode de tortură fizică şi psihică în cadrul experimentului secret de la Piteşti, calificat de Alexandr Soljeniţîn drept „cea mai mare barbarie a lumii moderne”. El a investigat cine au fost conducătorii Direcţiei a V-a de Securitate, care în acei ani de groază era principala beneficiară şi coordonator al crimelor de la Piteşti. (Florin Dobrescu - Departamentul Cercetare-Documentare al Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti)

Cercetând arhivele secrete ale Securităţii puse la dispoziţie de CNSAS, după Revoluţie, dar şi rezultatele unor cercetări orale efectuate în cadrul Federaţiei Române a Foştilor Deţinuţi Politici – Luptători Anticomunişti, am reuşit să identific parte din autorii din umbră ai crimelor de la Piteşti. Am mers pe drumul demascărilor, smulse prin tortură, care scrise au ajuns la cei din umbră.

Iată rezultatul acestor cercetări.

ŢURCANU EUGEN, deţinutul politic instruit de autorii din umbră, înmâna „demascările”, smulse prin tortură de la victime, direct ofiţerului politic al închisorii Piteşti şi care se numea MARINA ION, pe numele lui adevărat IŢICOVICI. Acesta, tot direct, le înmâna lui SEPEANU TUDOR (evreu comunist), care în 1948 era directorul Securităţii Bucureşti, iar în 1950 a fost numit şef Serviciu Inspecţii în Direcţia Generală a Penitenciarelor (D. G. P.), cu misiunea specială de a activa personal, pe teren, în obţinerea de informaţii utile Securităţii de la deţinuţii politici.

Sepeanu Tudor era ajutat în „munca” sa de CSELLER (ZELLER) LUDOVIC, aflat în funcţia de Director în DGP.

Din mâinile acestora, „demascările” scrise ajungeau la două persoane, pe numele lor SENATER MOISE şi SOLOMON AVRAM, ambii din Direcţia Securităţii Bucureşti, foşti subalterni a lui SEPEANU în perioada 1948-1950.
De la Direcţia Securităţii Bucureşti, documentele secrete ajungeau la Direcţia a V-a a Securităţii Poporului, a cărei şef era atunci DULBERGER MIŞA (DULGHERU MIHAI) ajutat de LEPĂDĂTESCU MIRCEA şi DIACĂ SIMION-TUDOR. De aici ele erau repartizate anchetatorilor din Direcţia V-a a Securităţii, care prelucrau aceste „demascări” şi le transmiteau Regionalelor de Securitate din ţară. Aceste Regionale, la rândul lor, operau arestări şi anchete, finalizând astfel rezultatele acţiunii Piteşti.

Persoanele care făceau aceste prelucrări în cadrul Direcţiei V de Securitate, identificate până în prezent (2011) sunt următoarele:
ANDREESCU MATUŞEI (MATHUSEVICI NATHAN), STETCOVICI GRIGORE, ARITONOVICI SAMUEL, SERGIU RĂZVAN, CEASLAVSKI (?), NEIDMAN GINGOL, SIMON JACQUES, DAVIDOVICI LEON, FRANCO SANDU (FRANKA), LEOBEL BARBU, MARCOVICI TEDY, MAHLER WILLIAM, TELEMAQUES FLAMBOLY, SEGAL LUIZA, HOSSU ESTERA, GHERSOHN CLARA, HERBERT ESTERA (HABER), WINCLER VICTORIA, MATEESCU ELLE, FISCHER SIMION, ZIGLER SIMION, ROŞCA (?), TURCHISCHER MARCEL, BUTIKA FRANCISC, SZABO EUGEN, BREBAN IOSIF.

Şefii Regionalelor de Securitate din ţară, de la acea vreme, care ştiau despre experimentul Piteşti, şi-l exploatau, erau:

Direcţia regională Braşov: col. IOSIF KALBUSEK şi mr. ADALBERT IZSAK;
Direcţia regională Cluj: col MIHAI PATRICIU (WEISS) şi lt. col. GH. CRĂCIUN;
Direcţia regională Constanţa: cpt. NICOLAE DOICARU şi lt. NĂSTASE REPI;
Direcţia regională Craiova: mr. EUGEN VISITIG şi mr. ION VASILESCU;
Direcţia regională Galaţi: col. MAURICIU STRUL şi mr. GHEORGHE BARBU;
Direcţia regională Iaşi: lt. NICOLAE PANDELEA şi mr. AUREL LEIA;
Direcţia regională Oradea: lt. LUDOVIC CZELLER (care a fost apoi transferat la Diercţia Generală a Penitenciarelor) şi cpt. TOMA ELEKIS;
Direcţia regională Piteşti: col. MIHAI NEDELCU şi mr. ION MARIN;
Direcţia regională Ploieşti: lt. col. CONSTANTIN CÂMPEANU şi mr. RACOVSCHI MĂNESCU;
Direcţia regională Sibiu: lt. col. CRĂCIUN GH. (venit de la Cluj) şi cpt. LUCIAN MOLDOR;
Direcţia regională Suceava: lt. col. IOAN POPIC;
Direcţia regională Timişoara: lt. col. COLOMAN AMBRUŞ şi AUREL MOIŞ;
Acesta a fost drumul „demascărilor” scrise. Informaţiile însă despre aceste „demascări” şi în general despre „acţiunea Piteşti” erau trimise mai departe de la Direcţia V către Secretariatul General al Securităţii şi anume la următoarele persoane: EINHORN WILHWLM, DONESCU DUMITRU, SCHMERER EMANOIL, MATEESCU NICOLAE, JURICĂ ALEXANDRU.
Aceste persoane, la rândul lor informau asupra mersului acţiunii Direcţia Generală a Securităţii Poporului: BODNARENCO PANTELEI (PANTIUŞA), NICOLSCHI ALEXANDRU (GRUNBERG BORIS), MAZURU VLADIMIR.
Direcţia Generală a Securităţii Poporului, informa ierarhic Ministerul de Interne şi anume: TEOHARI GEORGESCU (TESCOVICI BURĂH) care era ministru, ŞANDOR DEMETER – şef Direcţia Cadre şi JIANU MARIN – secretar general (care acţiona de altfel şi pe teren).
De aici informaţiile erau transmise direct lui GHEORGHIU-DEJ şi prin el Comitetului Central.
În cadrul acestei acţiuni, Directorul închisorii Piteşti, DUMITRESCU ALEXANDRU, primii gardieni: CIOBANU şi MÂNDRUŢ, ca şi cetele de gardieni dintre care s-a remarcat celebrul GEORGESCU, nu erau decât complici la torturi. Ei erau utilizaţi ca unelte criminale în contactul direct cu deţinuţii.
Tot din documentele CNSAS, cele care se referă la simulacrul de proces, în care au fost formal judecate şi condamnate unele persoane din Administraţia închisorii Piteşti, am aflat câteva informaţii utile pentru identificarea autorilor din umbră ai reeducărilor prin tortură. 

3 AUGUST - TREI ANI DE LA NASTEREA IN CERURI A DOCTORULUI TEOFIL MIJA



 


† Dr. Teofil MIJA (11 septembrie 1923 - 3 august 2010)

          
S-a născut în comuna Bratei, judeţul Târnava Mare (Sibiu), la 11 septembrie 1923, fiind fiu de ţărani români. Este absolvent al Institutului Medico-Farmaceutic şi al Facultăţii de Biologie-Geografie, devenind Doctor în ştiinţe medicale în 1983.

În 1936 devine membru al Frăţiei de Cruce organizate la Liceul „Timotei Cipariu” din Dumbrăveni. Între 1942-1948 a desfăşurat activităţi educative în cadrul centrelor studenţeşti din Iaşi şi Cluj.

După 23 august 1944, împreună cu Ionel Golea, Aurel Ursu, Axente Păcuraru şi alţi studenţi târnăveni, înfiinţează Centrul de Rezistenţă Armată din Codrul Fetea. În 1948 s-a sustras arestărilor masive făcute în rândul studenţilor legionari şi s-a refugiat în Bucureşti. A fost condamnat în lipsă, în Săptămâna Patimilor din anul 1949, la 15 ani muncă silnică. Arestat în mai 1950, într-o casă-capcană a Securităţii, a fost anchetat de şeful securităţii MAI, colonelul Dulgheru, şi de generalul Nicolski, sprijiniţi de Brânzaru, poreclit Tarzan, pe atunci şeful laboratorului de torturi din MAI. A fost rejudecat pentru condamnarea în lipsă ce o suferise anterior, împreună cu membrii Centrului Studenţesc Cluj. La proces nu a recunoscut niciuna dintre acuzaţiile ce i-au fost aduse şi a fost condamnat la 3 ani închisoare corecţională. La expirarea acestei pedepse nu a fost pus în liberate, Procurorul General al Republicii făcând recurs. Drept urmare, condamnarea i s-a schimbat în 15 ani muncă silnică. A participat la greva generală a foamei din închisoarea Aiud, în primăvara anului 1957, fiind acuzat, alături de alţi 12 deţinuţi politic, de instigare şi organizare de revoltă în închisoare. A primit o pedeapsă disciplinară de izolare pe timp de un an de zile, la Zarca” din Gherla. După un an a fost dus la Zarca din Aiud, bolnav de tuberculoză. După două tentative de “reeducare”, monstruoasa operaţiune de schilodire a sufletelor concepută de bolşevici, doctorul Teofil Mija refuză să mai vorbească cu reeducatorii. S-a încercat atunci o ultimă metodă de asasinare a doctorului Mija, fiind „băgat” dezbrăcat la izolare, în luna ianuarie 1964.

A fost eliberat în 31 iulie 1964, după ce a fost deţinut la închisorile din Cluj, Aiud, Gherla, Oradea şi în lagărele de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. La ieşirea din închisoare avea 47 de kilograme.

În anul 1990 înfiinţează dispensarul medical al foştilor deţinuţi politic pe care, în 1993, îl comasează cu cel al Asociaţiei Filantropice Medical-Creştine „Cristiana”, al cărui preşedinte a fost până la moarte. De-a lungul anilor, la acest dispensar au fost consultaţi şi trataţi sute de foşti deţinuţi politic. În 1999 înfiinţează în oraşul Săcele un cămin pentru bătrâni, iar din 2001 o cantină pentru săraci.

Împreună cu Aurel Ursu a ridicat în 2003 un monument în Codrul Fetea pentru cinstirea eroilor martiri din acest centru de rezistenţă armată anticomunistă.

A luptat întreaga lui viaţă pentru asanarea morală, însănătoşirea spirituală şi materială a ţării şi a poporului român.

A publicat mai multe articole şi cărţi de specialitate şi de memorialistică.

A fost membru fondator al Partidului Pentru Patrie, vicepreşedinte al AFDP Braşov şi vicepreşedinte al Centrului Rezistenţei Anticomuniste.

Este cetăţean de onoare al Municipiului Braşov.

Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace, în cohortele din cer ale eroilor şi martirilor Neamului Românesc, alături de fraţii săi de luptă şi suferinţă!

+ Maria PETRAŞCU
Florin PALAS
Related Posts with Thumbnails