10.8.13

Siria: Creştinii obligaţi să treacă la islam, altfel sunt omorâţi

Numărul refugiaţilor creştini din Siria, ţară marcată de mai bine de doi ani de un război civil sângeros, creşte de la o zi la alta, iar o eventuală întoarcere a lor presupune mari riscuri. Creştinii care vor să revină în Siria trebuie să aleagă între trecerea lor la islam sau moartea.


Portalul Christian Today, citat de sedmita.ru, publică mărturii ale unor creştini fugiţi din oraşul Sawran din nordul Siriei, aflat acum sub controlul Frontului Al-Nosra, o grupare jihadistă afiliată reţelei teroriste Al-Qaida. Aceştia povestesc că islamiştii le permit creştinilor să se întoarcă în oraş numai dacă trec la islam, în caz contrar ei fiind ucişi.

Comunitatea creştină din Siria, una din cele mai vechi din lume, este astăzi ameninţată de grupări radicale rebele care îi consideră pe creştini colaboratori ai regimului preşedintelui Bashar al-Assad.

Patriarhia Antiohiei semnala în primăvară că sute de creştini ortodocşi au fost ucişi în Siria, peste 150.000 au fost alungaţi din casele lor, iar bisericile au suferit pagube incalculabile. Totodată, mai mulţi creştini, între care doi ierarhi, au fost răpiţi. Arhiepiscopul sirian iacobit Yohanna Ibrahim şi arhiepiscopul grec ortodox de Aleppo, Paul-Boulos Yazigi, fratele patriarhului Ioan al Antiohiei, au fost răpiţi la 22 aprilie şi, în pofida tuturor eforturilor, soarta lor nu este cunoscută nici acum, la mai mult de 100 de zile de la dispariţia lor.

Preşedintele Uniunii internaţionale a creştinilor, Joseph Hakim, semnala la sfârşitul lunii iulie că grupările radicale din interiorul opoziţiei siriene se folosesc de războiul civil pentru a efectua o curăţire etnică, vorbind chiar de un ''genocid'' la adresa creştinilor.

Joseph Hakim atrăgea atenţia şi asupra pasivităţii comunităţii internaţionale faţă de ''uciderea creştinilor, decapitarea preoţilor, distrugerea bisericilor, răpirea episcopilor''. ''Este vorba de acţiuni coordonate pentru lichidarea populaţiei creştine din Siria, Egipt, Irak, Liban, Orientul Mijlociu'', afirma preşedintele Uniunii internaţionale a creştinilor, citat de sedmita.tu.AGERPRES /(editor: Flori Tiulea)

Sursa: Agerpres
Related Posts with Thumbnails