7.7.15

O carte excepţională a scriitorului basarabean Spiridon Vangheli, apărută la Editura Doxologia: Copii în cătușele Siberiei.


Dragă copile, am scris această carte cu sufletul sfâşiat de durere. De ce am scris-o? Ca să arăt cât de crunt a fost regimul totalitar? Nu numai. Am vrut să-i vezi pe compatrioţii noştri în altă lumină. Ei au rămas Oameni în cele mai straşnice împrejurări.
Adu-ţi aminte de fierarul care a ales moartea, dar a desferecat fereastra ca să nu se înăbuşe copiii în vagon.
Adu-ţi aminte de mătuşa Vasilica: ea a cerut să i se dea un termen dublu de închisoare, numai să nu rămână Olguţa fără mamă.
Dar tatăl Olguţei? El a riscat să apere un om în lagăr şi ce moarte groaznică a avut!
Adevăraţi eroi tăcuţi ai neamului...
De la ei, până şi de la copiii lor, avem a învăţa vrednicia şi să nu ne trădăm aproapele, cum nu l-au trădat ei, să nu ne jucăm cu idealul de neam şi să nu-L trădăm pe Dumnezeu!
Spiridon Vangheli


Trenule,  unde  ne  duci?

Cum a ieşit dimineaţă din casă, Vasile Bujor a şi văzut printre scândurile gardului un şirag de ochişori: negri, albaştri, căprui, verzi – şi toţi ochii aceştia se boldeau la un pom de cireşe care se coc devreme şi tocmai erau bune de mâncat. Gospodarul, tot în treburi, nici n-a luat seama la ce se întâmplă în grădina lui.
— Bu-un, se apropie stăpânul şi băieţii o rup la fugă care încotro; da Vasile, de colo: Ia staţi, bre! Eu ştiu de ce fugiţi: nu vă puteţi căţăra în pom, aşa-i?
Băieţii se uitau unul la altul: nu cumva e o cursă la mijloc?
— Eu pot să mă sui şi fără scară, a zis Iacobaş.
Apoi ceilalţi, unul câte unul, au trecut de partea lui Iacobaş. Numai Luca, mai fricos, a spălat putina, zicând că-l doare un deget.
O clipă zăbavă şi pomul era pli-i-in de copii, c-au prins curaj şi fetiţele de pe uliţă. Ba s-a urcat şi Olguţa, fata lui Vasile Bujor... Şi uite aşa, n-a mai rămas o cireaşă în pomul acela, iar copiii s-au întors cu ochii plini de lumină, pe la casele cui îi are.
Tocmai pe-atunci, s-a întors şi gospodina casei de la iarmaroc. Când a văzut pomul gol, s-a uitat lung la Vasile:
— Ai mai făcut o poznă, măi Bujor cu ochi albaştri. Dacă n-ai băieţii tăi, iaca, îi găseşti pe uliţă când îţi trebuie…
Nici prin cap să le dea însă, unora dintre copiii care au mâncat atunci cireşe, că în noaptea aceea o să-i aresteze. Ba că o să-l scoată cu puşca din casă şi pe omul care le dăruise un pom întreg de cireşe!…
Ştiau despre asta numai câţiva militari, ascunşi în Văgăuna Bursucului, nu departe de satul basarabean Sofia. Unul împărţea cartuşe, altul încărca arma, al treilea ascuţea baioneta… Mai venea pe aici, tupiluş, şi câte o coadă de topor din sat, să-l pârască pe careva…
Era 12 iunie 1941. Totul era gata, numai că aşteptau pârdalnica de noapte, după întâiul cântat al cocoşului, când necuratul îşi bagă coada în viaţa oamenilor.
Că zburau de acum pe la graniţa Basarabiei avioane nemţeşti încărcate cu bombe, militarii sovietici din Văgăuna Bursucului habar nu aveau. Alta era grija comandanţilor lor! Ei aveau ce aveau cu copiii care mănâncă cireşe şi cu cei care cresc cireşi. De ce? Păi să mai facă schimb – pe noi să ne tot ducă în Siberia, la foame şi îngheţ, iar ei să vină la cireşe şi la toate cele de-a gata. Ba, chiar să se facă stăpâni în casele noastre şi pe pământurile noastre!…
Olguţa tocmai visa că un fluture îşi cere voie să se aşeze pe una dintre florile ei din faţa casei, când aude nişte bătăi straşnice în uşă. N-a apucat tata să deschidă, că au şi fărâmat uşa. Au năvălit doi, cu puştile: unul cu cicatrice pe faţă, celălalt cu nasul turtit şi ochi înguşti. Alţi doi militari, cu baionetele scoase, stăteau în prag. Le-au dat de înţeles, în ruseşte, să se îmbrace iute şi să iasă afară.
— Mamă!… Tată!… Unde ne duc?
Mama amuţise de tot. Doar ochii îi alergau speriaţi, de colo-colo.

(extras din carte)

Sursa: Editura Doxologia
Related Posts with Thumbnails