21.5.14

REMEMBER. Profesorul Gheorghe Buzatu: Tentativa tovărăşeilor de la Institutul Elie Wiesel este o dovadă elocventă a faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul HOLOCAUST ROŞU. VALERIU GAFENCU a fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU

Tentativa tovarăşilor de la aşa-numitul Institut “Elie Wiesel”  este atinsă de nulitate din toate punctele de vedere şi reprezintă o  culme a absurdităţii şi obrăzniciei. Aceşti tovarăşi NU reprezintă pe  nimeni, iar, pentru ceea ce urmăresc acum, VINOVAT SE FACE NUMAI  GUVERNUL PONTA, care, trecându-i sub protecţie în 2012, i-a băgat  practic la putere. Cum pentru ce? Pentru ca, de acum înainte, să realizeze oficial nu numai FALSIFICAREA ABJECTĂ A ISTORIEI ROMÂNILOR, ci şi să pună în practică ceea ce nici NKVD/KGB şi slugile odioase ale  Kremlinului n-au reuşit după 1944, şi anume să impună … ALUNGAREA  SFINŢILOR DIN CALENDAR! Este uluitor: unde se mai întâmplă aşa ceva în  lume? Nu în Etiopia sau în Trinidad, ci ÎN ROMÂNIA. Unde, în plină domnie a HAOSULUI, totul a devenit posibil. Este o dovadă elocventă a  faptului că ROMÂNIA SE AFLĂ SUB OCUPAŢIA urmaşilor acelora care au  programat şi înfăptuit metodic împotriva POPORULUI ROMÂN blestematul  HOLOCAUST ROŞU, crima crimelor din ultimul mileniu! Tovarăşilor le  lipseşte bunul simţ elementar, impunându-se, tocmai de aceea, să li se  aplice imediat şi exemplar ORDONANŢA 31/2002!  Doar vorbim de HOLOCAUST, care NU A AVUT CULORI, aşa cum pledează Wiesel şi ai săi şi iau în  seamă numai ce şi cum le place, numai ceea ce le aduce profit. Tovarăşii TREBUIE să priceapă, imediat şi necondiţionat, că VALERIU GAFENCU a  fost şi rămâne UN SFÂNT AL NOSTRU, după cum RADU GYR, al cărui îndemn  redevine – se vede – actual: RIDICĂ-TE, GHEORGHE, RIDICĂ-TE, IOANE!
Related Posts with Thumbnails