Munții Făgărașului - zona liberă de comunism a României. Destine martirice – Victor Metea și Ionel Golea.

     

       Astăzi se împlinesc 57 de ani de la execuția lui Victor Metea, luptătorul anticomunist cu arma în mână din Munții Făgărașului. Avea 18 ani când a plecat în munți. Nu avea origine “sănătoasă”, era credincios și se împotrivea ocupației sovietice. Munții Făgărașului au devenit pentru șapte ani zona liberă de comunism a României. Pentru luptătorii din munți “libertatea a luat chipul lui Dumnezeu”.

 

       Victor Metea a fost un luptător dârz, neînfricat. A fost prins prin trădare, în 1955, și condamant la moarte de justiția comunistă. A refuzat să facă recurs. “Mai bine mort, decât chinuit în închisoare”, avea să spună. Din cauza faptului că a refuzat recursul, deşi era condamnat definitiv la moarte, Victor Metea a fost torturat în continuare, fiind executat cu cinci luni mai târziu decât fraţii săi de luptă, suferinţă şi mântuire. Anticipase acest lucru, deoarece îi cunoştea bine pe comunişti. Nu se mulţumeau cu omorârea lui fizică, îi vroiau sufletul. Dar sufletul luptătorului era al lui Dumnezeu, nu al uneltelor securiste ale satanei. A avut un destin asemănător cu cel al lui Ionel Golea, un alt luptător neînfricat împotriva comunismului. Şi acesta, la rândul lui, refuzând recursul, condamnat la moarte fiind, i-a înfuriat pe comuniști. L-au mai chinuit câteva luni înainte de a fi executat de Securitate, ducându-l într-o stare fizică de nerecunoscut, transformându-l într-o legumă, după cum mărturisește o rudă apropiată a luptătorului, care l-a văzut într-o confruntare la Timișoara, la aproape un an după condamnarea camarazilor din lotul parașutaților. Veniseră în țară pentru a lupta împotriva comuniștilor. Din păcate, au fost vânduți înainte de venirea din Occident de spionii sovietici din serviciul american de informații. Mulți spun că grupuri influente din SUA n-au fost străine de această operațiune, care avea să ducă la diminuarea semnificativă a forțelor combatante ale rezistenței românești anticomuniste.

       Sunt doi martiri care au primit, asemenea strămoșilor noștri daci, moartea ca pe o nuntă, plecând liberi în fața lui Dumnezeu. Căci dacă un om nu este înspăimântat de moarte, ce poți să-i mai faci? Cu ce poți să-l mai ameninți? Doamna Aspazia Oțel Petrescu spune că fenomenul rezistenței românești este “un cavalerism românesc care va trece în legendă, al unor oameni care au preferat să moară decât să renunțe la idealul lor, la crezul lor de-o viață, la lupta lor, pe care au considerat-o dreaptă”. (Florin Palas)

Duminica Tomii-scurta introducere in crestinism si in credinta noastra.

"Studierea crestinismului dovedeste in chip cat se poate de limpede si de hotarator adevarul lui. Convingerea dobandita prin studierea corecta a crestinismului, credinta in toate lucrurile nevazute propovaduite de crestinism, este mult mai puternica decat credinta in cele vazute, dobandita prin simturi.

Asa neindoielnica este convingerea aceasta, ca milioane de oameni au lasat cele vazute pentru a dobandi cele nevazute, nu s-au dat in laturi a-si pecetlui cu sangele lor convingerea, nu s-au temut de cele mai cumplite cazne, prin care nebunia si incrancenarea s-a straduit sa le smulga lepadarea de crezul lor.
Chiar si privirea cea mai superficiala asupra intemeierii si raspandirii crestinismului este uluitoare. Ea vesteste in auzul intregii lumi ca intemeierea crestinismului nu este nicidecum un asezamant omenesc, ci este un asezamant dumnezeiesc.

Domnul, luand omenitatea, a binevoit a Se arata nu intru stralucirea maririi pamantesti, ci in starea injosirii pamantesti. El se tragea dupa trup din neam imparatesc; semintia Lui insa coborase de mult de pe inaltimea tronului imparatesc, se mutase din camarile imparatesti intr-o coliba, intrase in numarul si in starea oamenilor de rand, care isi dobandeau hrana prin osteneala bratelor. Neluand nimic din puterea si slava omeneasca, Dumnezeu-Omul n-a luat nimic nici din intelepciunea omeneasca. El nu avea stiinta de carte (Ioan 7, 15).
Iesind sa propovaduiasca la varsta de treizeci de ani, El si-a ales doisprezece ucenici tot dintre oamenii de rand, din care facea parte si El insusi. Ucenicii acestia erau oameni cat se poate de simpli, fara invatatura, fara stiinta de carte, prunci – asa cum ii numeste Evanghelia in privinta sporirii dupa temeiurile firii cazute (Fapte 4, 13): asa se infatiseaza cei care trebuiau sa fie intemeietorii crestinismului.
Dupa intelegerea lumii, asezamantul crestinismului este lipsit de noima; planurile intemeietorului său sunt un vis de neimplinit al inchipuirii prea aprinse si al iubirii de slava; mijloacele si uneltele implinirii sunt de nimic, ciudate, caraghioase; chiar din faptul ca aceasta intreprindere este afara de cale in toate privintele se vede ca ea este cu neputinta, se vede prabusirea ei chiar de la inceput.
Numai trei ani si-a format ucenicii invatatorul; nu S-a ingrijit deloc nici macar sa-i invete cartea neaparat trebuincioasa pentru citirea Sfintei Scripturi, nu le-a fost asigurat cu nimic traiul: dimpotriva, li s-a poruncit neagonisirea, iar in locul mijloacelor banesti de intretinere li s-a dat fagaduinta ca Pronia lui Dumnezeu le va da toate cele de trebuinta pentru viata pamanteasca.
Iata ce priveliste cu neputinta de lamurit pentru intelegerea omeneasca se vede chiar la intemeierea crestinismului! Dupa aceea, intamplarile care au urmat indata dupa acesta infatiseaza o priveliste tot atat de minunata. Aceste intamplari au inceput in Ierusalim si au cuprins in cea mai scurta vreme intreaga lume. Dumnezeu-Omul fusese rastignit pe lemnul crucii. Moartea pe cruce avea in acele vremuri acelasi inteles ca spanzuratoarea. Sunt omorati prin spanzuratoare acei criminali pe care legea vrea sa ii necinsteasca prin insusi felul mortii lor.Spanzurand pe cruce, despuiat, acoperit de batjocuri, Dumnezeu-Omul a inceput supunerea oamenilor, pe care o prezisese: “Daca Eu voi fi inaltat de la pamant, ii voi trage pe toti la Mine” (Ioan 12, 32).
In timp ce spanzura pe cruce, un talhar rastignit asemeni Lui L-a marturisit ca Domn, iar sutasul care il strajuia L-a marturisit ca Fiu al lui Dumnezeu. Dupa ce au trecut zece zile de la inaltarea Domnului la cer, s-a savarsit pogorarea Sfantului Duh asupra Apostolilor: ei s-au umplut de intelepciunea cea de multe feluri a lui Dumnezeu; cei care nu stiau bine nici limba lor, oameni necarturari, au inceput sa vorbeasca in toate limbile pamantului, au prins a savarsi cele mai uimitoare minuni, au inceput sa talcuiasca Scriptura, pe care nu o citisera niciodata.Mii de iudei au primit crestinismul. Tulburat de izbanzile Apostolilor, Sinedriul, alcatuit din arhierei si alte fete de mare cinste si preainvatate ale poporului iudeu, ii cheama inaintea sa pe necarturarii Apostoli, ii ia la intrebari, asculta raspunsuri si o invatatura in fata careia nu are ce sa spuna. Negasind cuvinte pentru a se impotrivi spuselor prin care se arata adevarul, Sinedriul foloseste amenintarile, bataile, inchisoarea, bataia cu pietre, dand prin aceasta in vileag slabiciunea sa si puterea potrivnicilor sai.
In urma Sinedriului se scoala asupra Apostolilor Irod si, spre marea bucurie a Sinedriului (Fapte 12, 3), taie capul unuia dintre Apostoli. Prigoana din Ierusalim ii face sa plece din el pe multi ucenici ai lui Hristos.
Acestia s-au raspandit prin lume si au semanat pretutindeni crestinismul, udand cu sangele lor semintele. Intr-un rastimp de douazeci de ani, crestinismul a cuprins lumea. La cincizeci de ani dupa invierea lui Hristos, crestinii erau atat de numerosi ca numai in armata de rasarit a imparatului Traian s-au aflat unsprezece mii de crestini, imparatul i-a dat pe toti pana la unul mortii, spre uimirea celor cu judecata sanatoasa, ce socoteau drept cea mai mare nechibzuinta nimicirea propriei ostiri. Romil, capetenia unei cete de ostasi crestini, a fost la inceput batut crunt, dupa care i s-a taiat capul. Zece mii de ostasi au fost rastigniti in pustia de langa Ararat; ceilalti au fost ucisi in fel si chip.

Fapta lui Traian si-a aflat urmatori si mai tarziu, imparatii romani, stapanii lumii, s-au inarmat cu ura si tiranie neimpacata impotriva crestinismului. Nici celtii, nici marcomanii, nici Attila, nici Genserich n-au omorat atatia oameni din Imperiul Roman cati au omorat imparatii prigonitori ai crestinismului.
Trei veacuri s-a prelungit sangeroasa lupta dintre lupi si miei. Unii lucrau cu sabia, focul, fiarele, inchisoarea, infometarea si setea, cu toate mijloacele de chinuire si de ucidere; ceilalti luptau cu puterea duhului, puterea credintei, puterea lui Dumnezeu, rabdand cele mai cumplite chinuri, murind cu marime de suflet pentru credinta. Lupta de trei veacuri a crestinilor a fost incununata de biruinta, si la inceputul veacului al patrulea crestinismul a devenit religia stapanitoare in lume.S-au plecat inaintea invataturii necarturarilor pescari si puternicii, si inteleptii pamantului; s-au plecat inaintea ei toate neamurile. Crucea, pana atunci semn al mortii de ocara, a devenit semn al celei mai inalte cinstiri: o poarta pe capete si umeri imparatii si arhiereii; ea incununeaza bisericile Adevaratului Dumnezeu; ea slujeste drept semn al fiecarui crestin adevarat, semn al credintei lui, al nadejdii lui, al dragostei lui.
Cine nu recunoaste in asezamantul crestinismului voia lui Dumnezeu, puterea lui Dumnezeu, lucrarea lui Dumnezeu, care intrece intelegerea si puterile omenesti? S-a savarsit ceea ce era cu neputinta si mai presus de fire; s-a savarsit planul si lucrarea lui Dumnezeu.
Astfel se infatiseaza crestinismul cand il priveste cineva in mare. O cercetare mai amanuntita a lui duce la o incredintare mai limpede ca firea lui este dumnezeiasca. Cea mai puternica incredintare apare din vietuirea dupa poruncile evanghelice, precum a zis si Prorocul: “Din poruncile Tale am cunoscut” (Ps. 118, 104).
Incredintarea care vine din implinirea poruncilor este incredintare care lucreaza chiar in sufletul omului: ea este mai puternica decat orice incredintare ce vine dinafara.
Poruncile evanghelice linistesc, viaza, intaresc sufletul. Cel care a simtit in sine lucrarea lor dobandeste credinta vie in Domnul Iisus Hristos, si ea arata inaintea Domnului asezarea inimii celui care o are prin marturisirea limpede si hotarata: “Cuvinte ale vietii vesnice ai, si noi am crezut si am cunoscut ca tu esti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu” (Ioan 6, 68-69).
“Adu-ti degetul tau incoace”, spune Mantuitorul ucenicului care se clatina in credinta, ucenicului lovit de nedumerire inaintea maretiei lucrurilor lui Dumnezeu –“ si adu mana ta, si nu fi necredincios, ci credincios” (Ioan 20, 27). “Pipaiti-Ma si vedeti” (Luca 24, 39): incepeti sa lucrati dupa indreptarul poruncilor Mele, pipaiti-ma prin viata cea dupa voia Mea, si Ma veti vedea pe Mine, Cel nevazut, Ma veti vedea cu simtirea duhovniceasca a sufletului vostru: oricine Ma pipaie in acest chip se va incredinta cu privire la Mine, si intru rapire ca M-a aflat va striga impreuna cu iubitul Meu Apostol: “Domnul meu si Dumnezeul meu!” (Ioan 20, 28).

Amin". 

Sfantul Ignatie Briancianinov

Acţiunea “Români pentru Români” continuă! Ieri, Acțiunea a fost alaturi de românii din Dobârlău Vale și Mănăstirea Mărcuș.

Astazi s-au infratit din nou versantii. Acţiunea “Români pentru Români” continuă cu sprijinul enoriasilor din doua parohii ortodoxe (purtând hramul Sfantului Dimitrie Izvoratorul de Mir si pe cel al Adormirii Maicii Domnului) din Moldova lui Ştefan cel Mare si a destoinicului nostru prieten Ovidiu Comanac.

Am simtit sufletul a doua comunitati româneşti din Covasna. Am ajuns cu daruri in Dobarlau Vale si la Manastirea Marcus, care are in grija 11 româncute frumoase, vesele, cuminti, dar mai ales credincioase. Lumina din ochii lor si a maicutelor si caldura cu care ne-au intâmpinat au fost pentru noi izvor de putere si binecuvantare. Intr-adevar, daruind, dobandesti, cum ne spunea vrednicul de pomenire Parinte Nicolae de la Rohia. 

Am ingenuncheat in fata Icoanei Parintelui Arsenie Boca si ne-am rugat cu totii pentru poporul român.

La Dobarlau am fost primiti in inima familiei parintelui Lucian, vrednic preot, care-si dedica intreaga viata lui Hristos si pentru intarirea duhului românesc din sat. 

Prin toti acesti oameni România respira si tine capul sus, indreptat spre stramosii din Cer. Acesti oameni minunati sunt poporul lui Iancu Avram.

Adresez multumirile noastre domnului Mihai Fudulache, care a asigurat gratuit transportul pachetelor in cele doua comunitati. Si fratilor mei care au facut pachetele, care si-au daruit toata ziua pentru a aduce un pic de mangaiere românilor nostri!

Mihai TÎRNOVEANU

La Mulţi Ani Profesorului Radu Ciuceanu la 87 de ani! FOTO/VIDEO

Pe fundal, o fotografie cu fratii Ciuceanu in timpul rezistentei armate anticomuniste din munti

Profesorul Radu Ciuceanu, directorul Institutului Naţional pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române (INST) şi fost deţinut politic cu 15 ani închisoare grea, inclusiv la Piteşti, a împlinit, ieri, 16 aprilie, 87 de ani, fiind sărbători de colegi, cercetători, istorici, jurnalişti, scriitori si academicieni. La Mulţi Ani!
Radu Ciuceanu a fost arestat împreună cu părintele-martir Gherasim Iscu, stareţul Mănăstirii Tismana (foto sus, de la o reconstituire a Securităţii, via CNSAS) şi alţi tineri, în cadrul “Lotului Carlaonţ”, denumit astfel după numele generalului Ioan (Iancu) Carlaonţ, conducător al Mişcării Naţionale de Rezistenţă din Oltenia, după cum arată istoricul Silviu Moldovan de la CNSAS într-un studiu publicat de Mărturisitorii.ro. Conform unui raport al Securităţii din 3 martie 1964, prezentat în lucrarea autobiografică “Jurnalul unui om liniştit. Nume de cod: ARTISTUL“, “numitul Radu Ciuceanu, împreuna cu generalul Carlaonţ, dr. Cărăuşu, Sergiu Mandinescu [poet-martir, mort la 38 de ani, după 12 ani de temniţă – n.m.] şi alţii au pus bazele unei organizaţii subversive cu caracter terorist, au achiziţionat armament, muniţie şi explozibil, cu scopul de a înlătura regimul şi de a lupta împotriva Uniunii Sovietice, prin acţiuni de sabotare şi insurecţie”. În plus, tânărul absolvent al liceului “Carol I” din Craiova, “a recrutat mai multe elemente şi a elaborat un plan de acţiune al organizaţiei şi a căutat a lua legatura cu anglo-americanii, prin spionii Andreevici Victor şi Puscariu Ciprian”. La 22 septembrie 1948, când a fost arestat, Radu Ciuceanu avea 20 de ani. El a fost cercetat de “consilieri” NKVD, cu o brutalitate fără seamăn, şi în cele din urmă condamnat la 15 ani temniţă grea. A cunoscut şi a trăit toate grozăviile din penitenciarele Craiova, Piteşti, Jilava, Văcăreşti, Târgşor, Dej şi Gherla. La 18 septembrie 1963, după expirarea pedepsei, a fost eliberat. Era bolnav şi abia se ţinea pe picioare. Dumnezeu l-a ţinut în viaţă şi i-a răsplătit apoi suferinţa – ca şi altor foşti deţinuţi politici, mucenici ai închisorilor bolşevice – cu ani frumoşi şi luminoşi de bătrâneţe. Mulţi Ani trăiască!

Integral la: VICTOR RONCEA BLOG

Despre viaţa, suferinţa si biruinţa luptătorului anticomunist citiţi:
Profesorul Radu Ciuceanu, martor la uciderea studentului-martir Corneliu Niţă de către Eugen Ţurcanu. “Prea mult întuneric, Doamne!”
“Reperele mele, pline de lumină, sunt anii de tinereţe când am pus mâna pe armă şi m-am împotrivit regimului comunist şi năimiţilor săi”
Profesorul Radu Ciuceanu! Lansare si Marturii din Inchisori: “Prea mult intuneric, Doamne!”. FOTO/VIDEO
Profesorul Radu Ciuceanu, decorat de Patriarh la aniversarea INST de la Academia Romana. FOTO/VIDEO Trinitas/Ziaristi Online