10.10.10

Parintele Dumitru Staniloae despre rugaciunea neincetata in mijlocul lumii. O viata pur individuala este oarba si atee

Milostenia şi iubirea de ceilalţi produc lumină în propriul suflet şi astfel în cunoasterea tainelor lui Dumnezeu. O viaţă pur individuală este oarbă si atee. Am pierdut umanitatea pentru că am devenit solitari. Dar rugăciunea pentru celălalt trebuie făcută in aşa fel ca să poti să simţi durerea lui ca pe propria ta durere. Prin aceasta te înfăţişezi lui Dumnezeu purtandu-l pe celălalt în tine şi poţi să te apropii de Dumnezeu. Dumnezeu nu poate fi întâlnit decât în iubirea fata de celălalt care merge pană la însuşirea durerii lui de către tine, căci dacă Dumnezeu este iubire, el nu poate fi trăit decât în starea ta de iubire faţă de celălalt. In aceasta se arată preoţia universală a laicilor, care ii face să se roage unii pentru alţii. Aceasta face uşor de înţeles rugăciunea preotului comunităţii pentru toţi credincioşii din parohia sa. Din puterea lui Hristos Care ne ia la Sine prin jertfa Sa continuată într-un mod tainic, preotul primeşte puterea de a face acelaşi lucru. Sfântul Isaac Sirul spune: “Acoperă-l pe cel ce a greşit când nu ai nici o păgubire din aceasta şi îl vei face să aibă curaj iar pe tine însuţi in stare să porţi mila Stăpânului tău. Sprijină-i cu cuvântul pe cei slabi şi întristaţi cu inima şi te va sprijini şi pe tine dreapta Celui ce poartă toate“. Căci numai în chemarea pe care ţi-o adresează celălalt prin durerea lui, adesea prin simpla lui prezenţă, Dumnezeu însuşi te întâlneşte într-un mod mai evi­dent, iar în răspunsul tău la această chemare cu deplina durere a inimii tale se manifestă sensibilitatea si puterea lui Dumnezeu ce se revarsă nu numai asupra celuilalt dar si asupra ta, în măsura in care te-ai unit cu el. “Fă-te părtaş cu cei întristaţi la inimă în durerea rugăciunii şi în strângerea inimii tale şi se va deschide înaintea cererilor tale izvor de milă“, continua Sfantul Isaac Sirul[18]. Rugăciunea deplină pentru celălalt este cea însoţită de durerea ta pentru el sau de jertfa ta prin darul faptei tale. Căci numai în această stare de jertfă intru la Dumnezeu împreună cu Hristos, de la Care am primit puterea jertfei Lui. Trebuie să mă topesc de iubirea şi mila pentru celalalt în Dumnezeu si în celălalt, pentru a mă împărtăşi de Dumnezeu Care e mila si iubire. Numai prin sensibilitatea jertfei şi a milei pentru celălalt pătrund ca o mireasmă în spaţiul divin care este şi el o mireasma patrunzatoare de iubire şi milostivire.

In Ortodoxie se practică o formă de rugăciune permanentă, rugăciunea inimii sau a minţii pe altarul inimii ori a sensibilităţii pline de iubire şi de milă în care se află Hristos cu iubirea şi mila Sa. Este adevărat că în această rugăciune pare că cerem mila lui Hristos numai pentru persoana noastră: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul. Se pare deci că prin aceasta ne interesăm doar de noi înşine. Dar în măsura în care mă consider păcătos, în mod sigur mă gândesc la toate păcatele pe care le-am făcut faţă de fraţii mei, deci mă rog şi pentru relaţii mai bune cu aceştia sau pentru ca ei să nu rămână pe vecie atinşi de nedreptăţile mele faţă de ei. In acest sens, Sfantul Isaac spune: “Cel care, pomenind pe Dumnezeu, cinsteşte pe tot omul, afla ajutor de la tot omul prin voinţa cea ascunsă a lui Dumnezeu. Şi cel ce îl apără pe cel nedreptăţit Il are pe Dumnezeu luptând pentru sine. Cel ce-şi dăruieşte braţul său spre ajutorul aproapelui primeşte braţul lui Dumnezeu în ajutorul său“. Rugăciunea, deci, este un factor de însănătoşire si întărire spirituală a fiinţei mele, dar si o însănătoşire si întărire a coeziunii sociale într-un plan mai profund. Cel ce se roagă îi are pe ceilalţi în inima lui iar ei simt aceasta şi vin spre el. Sfântul Serafim din Sarov a spus: Impacă-te cu Dumnezeu şi mulţi oameni vor veni sa se împace cu tine“. Reproducând aceste cuvinte, arhimandritul Gheorghios Kapsanis, egumenul mănăstirii Grigoriu de la Athos, adăuga: “In tradiţia isihastă a Bisericii se observă că pe măsură ce Părinţii care se împăcau cu Dumnezeu se afundau în pustie, mulţimi tot mai numeroase veneau la ei pentru binele lor”. In România nu există pustiuri ci numai mănăstiri. Dar cu cât un călugăr din aceste mănăstiri este mai duhovnicesc, adică se roagă mai mult, cu atât el este mai căutat de popor. Un asemenea călugăr îşi satisface nu numai propria nevoie de rugăciune, dar şi setea spirituală a celor care îl caută. Şi mulţi din aceştia s-au obişnuit cu rugăciunea neîncetată a inimii in mijlocul lumii. Şi tocmai de aceea mulţi dintre cei in mijlocul cărora trăiesc aceşti practicanţi ai rugăciunii inimii, ajung mai uniţi între ei decât cei care nu se roaga“.

- fragment din Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant

Predica Parintelui Ilie Cleopa la Duminica a XX-a după Rusalii ( Despre mila lui Dumnezeu )


Şi văzînd-o Domnul, I S-a făcut milă de ea şi i-a zis: Nu mai plînge! (Luca 7, 13)

Iubiţi credincioşi,

Nici femeia cea văduvă din cetatea Nain, nici altcineva din cei mulţi care duceau la mormînt pe fiul ei, nu au rugat pe Mîntuitorul să facă acea preaslăvită minune, de a învia pe fiul văduvei şi a-l da mamei sale. Ci Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, văzînd-o plîngînd, I s-a făcut milă de ea, după cum spune dumnezeiasca Evanghelie de azi: Şi văzînd-o Domnul, I s-a făcut milă de ea (Luca 7, 13). Mila lui Dumnezeu este una din însuşirile înţelepciunii lui Dumnezeu (Iacob 3, 17).

Toate însuşirile lui Dumnezeu, le are dumnezeirea din fire şi nu le-a luat din altă parte (Sf. Ioan Damaschin, Dogmatica, cartea I-a, C. 14, p. 51). Ca şi celelalte însuşiri ale lui Dumnezeu, mila Lui nu are margini. De aceea şi Duhul Sfînt ne încredinţează, zicînd: Că mai mare decît cerul, este mila Ta (Psalm 107, 4; I Paralipomena 16, 34; II Paralipomena 5, 13; 20, 21).

Ştim cu toţii, că cea mai mare milă şi milostivire a lui Dumnezeu, s-a arătat prin trimiterea Fiului Său pe pămînt, ca să mîntuiască neamul omenesc, din robia cea amară şi grea a diavolului (Luca 1, 77-78; Efeseni 2, 4-6; Tit 3, 5; I Petru 1, 3). De aceea lui Dumnezeu I se mai zice şi Tatăl îndurărilor şi Dumnezeu a toată mîngîierea (II Corinteni 1, 3).

Toate neamurile sînt datoare să slăvească pe Dumnezeu pentru mila Lui (Romani 15, 9; Isaia 30, 18). Mila lui Dumnezeu este din neam în neam spre cei ce se tem de Dînsul (Psalm 102, 17).

Iubiţi credincioşi,

Cînd Mîntuitorul, milostivindu-Se, a înviat pe fiul văduvei din Nain, prin această preaslăvită minune a adus negrăită bucurie şi spaimă, atît mamei copilului înviat, cît şi tuturor celor ce erau de faţă, încît toţi au dat slavă lui Dumnezeu, zicînd: Prooroc mare S-a sculat întru noi că a cercetat Dumnezeu pe poporul Său (Luca 7, 16). Dar oare mila lui Dumnezeu numai într-un loc şi într-o vreme se arată asupra neamului omenesc? Nu, nicidecum.

Oceanul cel fără de fund şi fără de margini al milei şi milostivirii lui Dumnezeu a lucrat şi lucrează în tot locul şi în toate timpurile asupra tuturor zidirilor Sale, după cum spune şi dumnezeiasca Scriptură: Îndurările Lui sînt peste toate lucrurile Lui (Psalm 144, 9). Cine nu a văzut vreodată, vara cînd seceta mare şi arşita ameninţă pe oameni şi animalele lor, fiindcă, după mărturia Scripturii cerul, de mare secetă, se face ca fierul şi pămîntul ca arama (Levitic 26, 19) şi încep toate vieţuitoarele de pe pămînt a simţi lipsa de apă şi de hrană, că îndată ce preoţii adună poporul şi fac rugăciuni de ploaie şi Sfîntul Maslu în biserici, pe cîmp şi prin grădini, îndată încep a se ivi nori pe cer, adunîndu-se şi îngrămădindu-se. Apoi se aud tunete, se văd fulgere de la răsărit pînă la apus şi încep a cădea stropi de apă şi îndată vine ploaie mare şi curată, care adapă ţarinile, cîmpiile şi grădinile şi aduc mare bucurie oamenilor, plantelor şi tuturor vieţuitoarelor pămîntului.

Related Posts with Thumbnails