6.8.13

Parintele Ioanichie Balan despre Cuvioasa Teodora de la Sihla

Printre sfintii romani mai de seama, care se bucura de aleasa cinstire a poporului nostru, este fara indoiala si Cuvioasa Teodora de la Schitul Sihla. Sunt aproape trei secole de cand numele ei a intrat in traditia din partea locului.
 
Despre Sfanta Teodora de la Sihla s-au scris pana acum putine lucruri, fapt pentru care a ramas insuficient cunoscuta. Atat traditia locala, cat si putinele insemnari - destul de sarace in date - au ajuns pana la noi intr-o forma confuza, controversata. Pe la inceputul secolului nostru circulau, paralel, doua variante despre viata Cuvioasei Teodora.
 
O insemnare, ce parea sa fie printre cele mai vechi, este scrisa intr-un manuscris din anul 1888 - fila 17b - intitulat: "Pateric ce cuprinde intru sine cuvinte folositoare si vreo cateva istorisiri ale vietii unor sfinti care s-au nevoit in pamantul Moldo-Romaniei". Insa aici se aminteste doar numele si locul unde a trait Sfanta Teodora. Cel mult se afirma ca s-a nevoit in secolul al XVIII-lea.
 
Putin mai detaliat - si desigur literar - vorbeste despre ea Calistrat Hogas in opera sa in Muntii Neamtului, scrisa in anul 1883. Dupa ce descrie cadrul natural asa de minunat, in care se afla Schitul Sihla, el aminteste de "pestera Sfinitei Teodora", pe care o vede ca pe "o scobitura aproape rotunda in mijlocul careia zace o stanca lata si putin inalta". "Piatra din mijloc ii slujea drept vatra, pe care aprindea din cand in cand cate putin foc.. pentru a-si dezmorti trupul biciuit de vanturile iernii". Apoi observa, ca o dovada graitoare, ca "peretii poarta, in adevar, urmele negre ale unui fum inadusit". In cele din urma vorbeste si de "fantana Sfintei Teodora", pe care o vede ca pe "o mica scobitura patrata si putin adanca", in care se aduna apa "din ploi sau din roua noptilor cu care "isi alina setea". Ceea ce ni se pare important este afirmatia scriitorului - potrivit cu traditia vremii - ca Sfanta Teodora "dupa cum se zice, a trait 60 de ani" la pestera de langa Schitul Sihla. Desigur cifra aceasta este exagerata. Dar nu este lipsita de interes, pentru faptul ca este singura mentiune scrisa in legatura cu durata cat s-a nevoit la Sihla.
 
O relatare mai pe larg despre viata Cuvioasei Teodora de la Sihla o avem de la inceputul secolului nostru de la Gr.H.Grandea, intr-o colectie de povestiri si legende. Aici apare pentru prima data o afirmatie eronata - luata desigur din graiul poporului - cum ca Sfanta Teodora s-ar fi nevoit mai intai la Manastirea Secu, in chip barbatesc, sub numele de "fratele Teodor". Dupa o vreme, fiind acuzat de pacat, "fratele Teodor" a fost nevoit sa se retraga pe ascuns sub stancile din jurul Schitului Sihla, pentru ispasirea canonului, unde, dupa multi ani de viata pustniceasca, a trecut la cele vesnice.
 
Aceasta relatare este reluata aidoma de preotul Constantizi Matasa, in opera sa Palatul Cnejilor.
Insa daca analizam cu atentie afirmatiile de mai sus, constatam cu usurinta ca aceasta este o reluare identica a vietii Cuvioasei Maicii noastre Teodora din Alexandria, "care in chip barbatesc s-a nevoit" in secolul V si pe care o praznuim la 11 septembrie. Lipsa de documente suficiente, ca si tendinta populara de a dramatiza si imbraca adevarul in vesmint de legenda, a dus fara greutate la aceasta confuzie.
 
Singurul care a luat pozitie categorica impotriva acestor neadevaruri a fost arhiereul Narcis Cretulescu. In calitatea sa de staret al Manastirii Neamt si veritabil carturar al vremii, el cunostea mai bine ca multi altii viata Cuvioasei Teodora. Citise, fara indoiala, putinele manuscrise vechi, care negresit au existat in biblioteca manastirii si nu putea fi de acord cu orice afirmatii.
 
Astfel, in lucrarea sa Istoricul Manastirii Neamt, tomul VII, pagina 58, face aceasta scurta, dar pretioasa insemnare: "Aici la Sihla este pestera unde s-a pustnicit Cuvioasa Teodora, fata lui Joldea Armasul de la Cetatea Neamt, ale carei moaste se afla in lavra de la Kiev. Despre aceasta cuvioasa, istoricii spun multe bazagonii".
 
Cu toate acestea lucrurile ar fi ramas confuze pana astazi, daca nu ar fi intervenit un fapt imbucurator, si anume descoperirea, in ultimele decenii, a unui pretios manuscris ce cuprinde, pe langa alte insemnari despre pustnici, Viata si nevointele Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Schitul Sihla. Fiind oarecum deteriorat, nu putem cunoaste cand si de cine a fost scris. Dar studiat cu atentie, prin analogie cu alte manuscrise contemporane, ajungem la concluzia ca a fost scris de un calugar din Manastirea Neamt, probabil la inceputul secolului al XlX-lea. Calugarii nemteni, obisnuiti cu scrierea de manuscrise, nu puteau trece cu vederea ostenelile pustnicilor mai renumiti, care traiau in partea locului. Un loc de frunte il ocupa si numele Sfintei Teodora.
 
Probabil manuscrisul in cauza a apartinut un timp bibliotecii Manastirii Neamt. Cu vremea insa a fost instrainat. La inceputul secolului nostru, fiind in posesia unui ieromonah, circula de la manastire la alta, pentru a fi citit.
 
 

Părintele Arsenie Papacioc – „Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti. Individualitatea este o mare pierdere, înseamnă să fii izolat de Creator şi să devii margine – iar marginile sunt ale dracilor, spun Sfinţii Părinţi”.


Individualismul nu a făcut decât să izoleze unul dintre scopurile principale ale creării omului. Omul nu este creat numai pentru el singur, el este creat pentru întreaga umanitate. Pentru că tragedia întregii umanităţi trebuie trăită ca pe propria noastră nenorocire. Noi purtăm o răspundere şi pentru cel care este lângă noi.
Acesta este sensul educaţiei creştine despre creaţie pe care trebuie să o ştim. Din momentul în care s-a izolat, omul a făcut o semi-asociaţie cu diavolul, pentru că ascultă numai de gândurile proprii.
Lucrul primordial în concepţia creştină este jertfa; condiţia ca să te mântuieşti, respectiv ca să luminezi, este să ştii să te jertfeşti.
Apostolul Petru, la Schimbarea-la-Faţă a Domnului, I-a spus: „Doamne, bine ne este nouă să fim aici. Să facem trei colibe…” Parcă se îngemăna Cerul cu pământul. Însă Mântuitorul i-a răspuns: „Bine, Petre! Dar ce facem cu jertfa de pe Golgota?”
O asemănare cu ideea de jertfă este lumânarea: un fitil, ca să lumineze, trebuie să ardă. Condiţia ca să luminezi este să te jertfeşti. Asta este explicaţia lumânării sau a candelei. Şi, dacă nu ştim să jertfim, stăm pe loc.
Individualitatea este o mare pierdere, înseamnă să fii izolat de Creator şi să devii margine iar marginile sunt ale dracilor, spun Sfinţii Părinţi.

Foto: Victor Roncea
Din nr 42 al revistei Familia Ortodoxa
Related Posts with Thumbnails