19.8.11

Sfântul Ioan Maximovici: Scrisoare către necunoscut…


18 ianuarie 1961
Sfintii Atanasie si Chiril ai Alexandriei si Sfantul Maxim al Serbiei

Draga ….

Am primit scrisorile tale. Nu am putut sa-ti raspund imediat , dar ma rog neincetat si te pomenesc zilnic . Cred ca acum ai ajuns sa te intelegi cum se cuvine . Binenteles, iti poti gasi preocupari in viata lumeasca – sa ai o familie, sa castigi salarii mari, si in general vorbind, sa te delectezi de viata contemporana. Aceasta te va multumi pentru o bucata de timp, insa vei ajunge la un moment , in care vei privi ravna ta anterioara catre o viata duhovniceasca intocmai ca pe o fantezie copilareasca. Dar aceasta va fi valabila pana la un punct. Directia vantului se va schimba, furtuna vietii va izbucni, iar tu te vei frange curand. Dar chiar si fara acestea [ vantul si furtuna], vei simti in cele din urma ca tot ce ai castigat nu este ceea ce sufletul tau a cautat de fapt si ca nu contine acel lucru de care el are nevoie. O asemenea trezire este infricosatoare atunci cand nu mai este cu putinta intoarcerea la calea anterioara, cand, din propria vina, ai pierdut-o definitiv.

Desigur ca cealalta cale- calea duhovniveasca- nu este una usoara. Sunt chiar multe tristeti si cateodata se pare ca, si chiar asa este, intreaga lume , incluzandu-i pe cei apropiati ai nostri, se ridica impotriva ta. Dar atunci pe masura inmultirii tristetilor, se simte si o crestere a ajutorului care ne inatreste si ne mangaie in intristare, umplandu-ne chiar de bucurie.

Cand ii intalnesc pe cei pe care i-am cunoscut atunci cand erau tineri, a caror viata o cercetam indeaproape si care acum au ajuns la maturitate, vad ce ingreunati sunt de boli si de griji lumesti, in cata desertaciune isi petrec zilele, daca nu au nici un dor mai inalt.
Dar cei care se pun in slujba lui Dumnezeu, chiar daca sufera pentru ea, sunt duhovniceste plini de vigoare si simt mana lui Dumnezeu care ii pazeste.
Ce trebuie sa faci si unde sa mergi…?
Ti-am scris deja ca oricine Ii poate sluji lui Dumnezeu si poate trai drept, fie el invatat sau neinvatat, dar acum Biserica are nevoie de slujitori care sa fie capabili sa calauzeasca oamenii in credinta si sa o apere de atacuri.As fi foarte fericit daca ai putea fi alaturi de mine, dar cred ca este mult mai de folos pentru tine si Biserica daca ar fi posibil sa primesti o educatie teologica, inscriindu-te la Seminarul Sfanta Treime, (…)

Domnul sa te ajute si sa te binecuvinteze pe aceasta cale.
Binecuvantarea Domnului peste toti cei apropiati ai tai!

Cu dragoste,
Arhiepiscopul Ioan.

Sursa: Pelerin ortodox


Ilie Serbanescu: Trei veşti foarte proaste din Grecia

În mod firesc, românii se interesează de ceea ce se întâmplă în Grecia în măsura în care vor să întrezărească ceea ce li s-ar putea întâmpla lor înşile. Oficial, li se spune că cele două cazuri nu sunt comparabile. România are o datorie publică mult mai mică (vreo 40% din PIB, faţă de 150% din PIB în Grecia) şi, în plus, a şi declan­şat din timp ajustări, luând-o înaintea multor altor ţări europene prin programele de austeritate deja derulate.

Ce nu se spune oficial este că împrumuturile uriaşe antamate în cazul Greciei n-au fost pentru salvarea cumva a acestei ţări, ci a pielii şi profiturilor capitalurilor străine cu expunere pe Grecia, îndeosebi ale băncilor franceze şi germane, şi că miza extraordinară în cazul Greciei nu era nici măcar soarta euro, ci păstrarea mecanismului de subordonare a capitalismului ca sistem de către componenta cea mai agresivă şi cea mai puţin meritorie a acestuia, cea financiar-bancară. Dacă nu se vota programul de austeritate şi Grecia intra în încetare de plăţi externe, o breşă majoră se crea în acest mecanism şi rânduielile actuale nu mai puteau rămâne aceleaşi. Practic, se stabilea o masă credală cu toţi creditorii Greciei şi aceştia îşi fixau ei înşişi cine şi cât să mai recupereze. Dar, evident, din ceea ce mai era de recuperat! Fiecare dintre creditori urma să înregistreze o anumită pierdere, în virtutea riscului asumat ca investitori. Votându-se programul de austeritate, mecanismul va continua să funcţioneze ca şi până acum: creditori publici (guverne şi instituţii precum FMI sau Comisia Europeană) angajează bani publici pe care îi pun, printr-un împrumut, la dispoziţia Greciei pentru ca aceasta să plătească investitorii financiari privaţi, urmând ca apoi, în timp, Grecia să ramburseze către statele şi instituţiile creditoare împrumutul contractat. Rambursări, evident, din strângerea curelei proprii, garant fiind programul de austeritate. Dacă se de­clara în încetare de plăţi, Grecia plă­tea ce era de plătit! Preluând îm­pru­mutul, va plăti de cel puţin trei-patru ori mai mult, căci se includ acoperirea integrală a investitorilor financiar-bancari privaţi şi costul remunerării creditorilor publici occidentali.

Veştile proaste pentru români sunt trei. Prima este că acest meca­nism operează deja în cazul României şi încă înaintea Greciei! Prin acordul cu FMI, statul român a fost obligat să se împrumute masiv de la FMI şi UE, dar numai în parte pentru rezolvarea problemelor de care era el responsabil, ci, în principal, pentru a aduce pe piaţă finanţare care s-o înlocuiască pe cea privată sistată în condiţiile crizei de către băncile străine din România. De peste doi ani, statul se îndatorează într-un ritm ameţitor spre întreţinerea indirectă a băncilor străine, care au ajuns astfel să prospere fără a mai credita economia reală. Băncile au prosperat, în timp ce economia a căzut şi statul a devenit mereu mai îndatorat, fără întoarcere.

A doua veste proastă este că România, înaintea Greciei, a fost ţara în care îndatorarea băgată pe gât sta­tului a fost pusă de la început la plată în cârca salariaţilor, pensionarilor şi contribuabililor, prin reduceri de câştiguri, amputări de programe sociale şi majorări de impozite! De aceea, în materie de programe de austeritate, România se află cu un an (sau cu ani) înaintea altor ţări europene, care, deocamdată, ţin ajustările în stand by la nivelul îndatorării publice.

A treia – şi probabil cea mai proastă – veste este că, întrucât motivul pentru care s-a procedat de la început la aruncarea austerităţii asupra populaţiei era că onor capitalul străin nu prea mai avea ce să ia din România, perspectivele sunt dramatice. Finanţarea Greciei va continua susţinut de către capitalul internaţional, pentru că Grecia mai are sector public propriu şi, bineînţeles, şi insule. România şi-a vândut deja toate principalele active, inclusiv resursele lăsate de Dumnezeu românilor. Pe ceea ce i-a mai rămas statului român străinii mai mult de 2-3 miliarde euro nu dau! Ceea ce este o picătură faţă de o datorie pu­blică deja de aproape 50 miliarde euro. Iar sufletul românii şi p-ăsta l-au vândut! Aşa că străinii vor bloca curând finanţarea României, căci nu mai au ce să ia de aici! Iar ceea ce este de plătit nu are din ce altceva să fie plătit decât din reducerea nivelului de trai!

Jurnalul National, 16 august 2011

Predica memorabila a Mitropolitului Teofan. "In fata turcitilor de azi, avem noi curajul de a marturisi precum Voievodul Constantin Brancoveanu?"



Sursa: Ortodoxmedia

A apărut cipul care imită creierul uman. IBM, substitut al lui Dumnezeu: Tehnologia va ajunge la un punct în care conştiinţa maşinii este posibilă!!!


Compania americană IBM a anunţat că a construit un cip revoluţionar care imită comportamentul creierului uman, permiţând computerelor să înveţe din experienţele trecute, să elaboreze ipoteze şi să formuleze concluzii pe baza rezultatelor obţinute.

"Aceste computere trebuie mai degrabă să înveţe din experienţele lor, să găsească corelaţii, să elaboreze ipoteze şi să îşi amintească, să formuleze concluzii pe baza rezultatelor, imitând astfel flexibilitatea creierului uman", spune IBM într-un comunicat.

IBM a dezvoltat un microprocesor despre care susţine că se apropie cel mai mult de reproducerea creierului uman. Cercetătorii spun că tehnologia, maşinăria, ar putea începe să înveţe. Dharmendra Modha, şeful proiectului a explicat ca echipa sa a încercat să recreeze aspecte ale minţii umane precum emoţia, percepţia, senzaţia şi cunoaşterea.

În lumea experţilor în computing-ul cognitiv se speculează că tehnologia va ajunge la un punct în care conştiinţa maşinii este posibilă.

"Este o nouă frontieră. Nimeni altcineva nu a făcut astfel de cercetări", a declarat Roger Kay, de la Endpoint Technologies Associates.

Ceea ce încearcă inginerii de la IBM să facă este să introducă în noul cip "acelaşi tip de flexibilitate pe care o are creierul atunci când trebuie să se adapteze", a declarat Anthony Movshon, profesor de ştiinţe neuronale la Universitatea New York.

"Într-un computer, conexiunile dintre diversele elemente ale unui circuit sunt fixe, iar programele sunt acelea care variază. În creierele noastre, conexiunile dintre diversele elemente şi circuite sunt modulabile", a explicat Movshon.

Două prototipuri pentru acest cip au fost deja fabricate şi sunt în curs de a fi testate, a precizat grupul american. Ele conţin echivalentul a 256 de neuroni (celule nervoase). Obiectivul pe termen lung este de a construi un complex de compuşi conţinând 10 miliarde de "neuroni", încă destul de departe de creierul uman, care conţine 100 de miliarde de neuroni.

Sursa: Adevarul

Ruşii ne-au dat papirusul dar păstrează încă 91 de tone de aur din Tezaurul României


Rusia a acceptat să dea înapoi cel mai vechi papirus din Europa, descoperit la Mangalia în 1959. Retrocedarea papirusului ne duce cu gândul la istoria tezaurului românesc care a fost trimis la ruşi în Primul Război Mondial şi care a revenit doar parţial.

Aflat în exil la Iaşi, guvernul României, condus de Ion I. C. Brătianu, a decis în decembrie 1916 evacuarea în Rusia a tezaurului Băncii Naţionale a României.

Deşi au existat şi alte alternative pentru trimiterea tezaurului, precum Anglia, Suedia sau Norvegia, Brătianu a fost de acord să depoziteze comorile ţării în buncărele celui mai puternic aliat, Imperiul Ţarist.

La 12 decembrie 1916, Consiliul de Miniştri "găseşte că este nevoie să se pună în siguranţă în Rusia tezaurul Bâncii Naţionale şi aprobă transportarea lui".

Astfel, 20 de vagoane încărcate până la refuz au plecat spre Moscova din Gara Iaşi. Paza era asigurată de către soldaţi ruşi, dar era supervizată de reprezentanţi ai BNR şi ai altor bănci importante din România.

Din cele 1.740 de lăzi în care era încărcat tezaurul, în numai trei se aflau lingouri cu însemnele BNR. În 1917, valoarea tezaurului era estimată la 1,2 miliarde de dolari.

Tezaurul românesc a fost recepţionat de către ruşi la 5 august 1917.

Izbucnirea revoluţiei ruse şi instaurarea la putere a bolşevicilor conduşi de Lenin a complicat relaţiile dintre Bucureşti şi Moscova.

Proclamarea Republicii Democratice Moldoveneşti în 15 martie 1917, în Basarabia, a complicat şi mai mult situaţia, astfel că în ianuarie 1918, comisarul rus al afacerilor externe, Lev Davidovici Troţki, a anunţat ruperea relaţiilor cu România.

În perioada interbelică au fost făcute mai multe încercări pentru recuperarea tezaurului, iar în 1935 guvernul URSS a decis să restituie o parte din el. Astfel, în gara Obor au sosit, în 16 iunie, 17 vagoane de marfă, încărcate cu 1.443 de lăzi desigilate, multe aflate într-o stare avansată de deteriorare.

În lăzi se aflau titluri de proprietate, valori, acţiuni, obligaţiuni, titluri de credit, garanţii bancare, gajuri, ipoteci, dar şi manuscrise vechi, acte mânăstireşti şi plăcuţe funerare sau obiecte de artă pe care le trimisese Casa Regală în 1916 împreună cu tezaurul. Totodată, au fost restituite bancnote româneşti, în valoare totală de 198.000 lei, dar niciun lingou sau monedă de aur.

În 1956, Rusia a restituit o a doua parte din tezaur, incluzând numeroase opere de artă şi alte obiecte de patrimoniu, precum Tezaurul de la Pietroasele, 120 de tablouri semnate de Nicolae Grigorescu (dintr-un total de 1350 de picturi, gravuri şi desene), dar şi bijuterii. În total, expoziţia deschisă la Bucureşti în august 1956 cu obiectele sosite din URSS includea nu mai puţin de 39.320 de piese, dintre care 33.068 de monede de aur şi 2.465 de medalii, dar şi 1.350 de tablouri şi desene.

Ion Iliescu şi tezaurul

Problema tezaurului românesc a fost repusă în 1994 de către fostul preşedinte Ion Iliescu, care l-a însărcinat pe ambasadorul Traian Chebeleu să ceară Kremlinului „găsirea unei soluţii de rezolvare a problemei Tezaurului României”.

Răspunsul Kremlinului a venit la scurt timp: "Pentru Rusia, aşa zisa problemă a Tezaurului românesc depozitat la Moscova nu mai există”.

Rusia a restituit însă în decembrie 1994 12 monede de aur, numai că nicio autoritate românească nu a mai dorit apoi să le mai primească. Abia în data de 6 martie 2008 s-a reuşit predarea acestor 12 monede istorice de aur, ediţii din Franţa şi Belgia, dintre anii 1854 şi 1909, în greutate totală de 77,09 grame.

La ruşi au rămas însă circa 91,2 tone de aur, evaluate în prezent la 13 miliarde de lei sau 3,2 miliarde de euro, potrivit datelor prezentate de BNR în aprilie. Din această cantitate, circa 90% erau monede de aur, iar 10% aur fin, sub formă de lingouri.


În 2003, Ion Iliescu şi premierul rus Vladimir Putin au semnat “Tratatul privind relaţiile prieteneşti şi de cooperare dintre România şi Federaţia Rusă”, care nu prevedea şi chestiunea tezaurului.

Sursa: Adevarul

Părintele Iustin Pârvu: Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi. Rezistenţa noastră stă în dreapta credinţă. Nu vom pieri ca neam!


Rezistenţa noastră stă în dreapta credinţă
Interviu cu Arhimandritul Iustin Pârvu, Mânăstirea Petru Vodă – Neamţ

Sursa: revista Credinta Ortodoxa, text obtinut prin amabilitatea dlui Ioan Enache



– Părinte Iustin, am venit la Sfinţia Voastră cu o durere în suflet, provocată de textele tot mai dese care anunţă dispariţia poporului român, dar şi de situaţiile cumplite de criză prin care neamul nostru trece în aceşti ani. Credeţi că suntem pe cale de pieire, de dispariţie din istorie?

- Să ştiţi că şi eu mi-am pus întrebarea aceasta de la vreme încoace. Poate că datorită sărăciei, datorită crizelor… dar la noi criza aceasta a fost şi este permanentă. Suntem o insulă latină, înconjuraţi peste tot de slavi şi, unde mai pui, suntem şi ortodocşi pe lângă faptul că suntem români. Multora nu place de loc rezistenţa noastră în mijlocul Europei. Pe noi ne duşmănesc toţi, şi Răsăritul, şi Apusul. Ne aflăm între ciocan şi nicovală. Aşa a fost tot trecutul nostru, toată istoria. Rezistenţa noastră a stat în dreapta credinţă, în adevărul ortodox pe care l-am apărat. Poporul nostru este una cu Biserica, una – cu satul, una – cu credinţa lui. În acestea constă tăria lui. Dacă nu era aşa, eram de mult desfiinţaţi.

- Părinte, dar în istorie am dăinuit în faţa păgânilor, în faţa ereticilor. Se ardeau satele, se otrăveau apele şi românii se retrăgeau în munţi, mereu, mereu. Şi totuşi, generaţiile de strămoşi au fost în stare să păstreze ţara, neamul, satul, limba română, credinţa şi ni le-au dat nouă. Acum, noi ce facem cu ele?

- E greu de înţeles fenomenul acesta, pentru că la noi, acum, lipsesc factorii de formare a caracterelor oamenilor şi de formare a demnităţii persoanei. Despre acestea nu se mai vorbeşte nici în şcoală, nici în societate. Ei bine, tânărul nostru când intră în întunericul lumii europene nu mai ştie nici cine este, nici pe cine reprezintă. Dacă-i necăjit, de ce nu rămâne în ţară? Ar trebui să muncească aici, să stea legat de pământul străbunilor. Aşa au fost moşii şi strămoşii noştri, cu inima înrădăcinată în glia lor. Oricâte greutăţi au venit peste ei, au fost în stare să ne dea pământul moştenire şi ţara cu toate ale ei. Păi, în 1944, ce urgie a venit peste noi, dar ţăranul român, necăjit, a stat aici, nu s-a dus nicăieri. Am fost atunci la Iaşi, cu Valeriu Moglan, un ţăran cu origine sănătoasă, am primit-o pe Cuvioasa Parascheva, că fusese evacuată în Muntenia şi acum era adusă înapoi. El, când a văzut-o, s-a rugat aşa:

„Cuvioasă Parascheva, mulţumim că ne cercetezi. Am stat în Moldova noastră dragă şi am aşteptat să te întorci în mijlocul nostru, că tu eşti temeiul rezistenţei noastre şi apărătoarea credinţei noastre ortodoxe”.

Aceste cuvinte adresate Cuvioasei Parascheva exprimă o permanenţă a gândirii şi credinţei poporului nostru, o formă de manifestare a vieţii înaintaşilor noştri, o tărie firească a credinţei oamenilor. Or, această credinţă a cunoscut continuu o descreştere în intensitate. În vremea comunismului, valorile ortodoxe au fost eliminate din şcoală, din viaţa societăţii şi caracterul demn al românului a slăbit până la pierdere totală. Odată cu credinţa a fost slăbită şi familia. Noi nu mai avem astăzi mamele de altădată, după cum nu mai avem nici duhovnicii de altădată. Elementul esenţial al organismului societăţii îl constituiau mamele creştine şi duhovnicii îmbunătăţiţi. În acestea au lovit duşmanii întâi, prin modernism, comunism, propagandă atee, schimbări în educaţie şi altele. Familiile s-au modernizat, mamele nu mai nasc mulţi copii, unul, doi, sau deloc. Dacă ele nu mai fac copii, neamul piere! Îi omorâm încă din pântece şi ne transformăm în satrapi, ucigaşi de prunci, continuu şi, astfel, devenim, ucigaşi de naţie. La această decădere a noastră se adaugă criza care îi stârneşte pe cei rămaşi în viaţă să fugă în lume. E o dezertare gravă de pe fruntariile neamului. Acolo, unde ajung, găsesc alte nenorociri, căderi de ordin moral, despărţiri, ruperi ale familiei, dezastre personale dar şi ale neamului pe întregul lui. Cei care au programat astfel de grozăvii, dezechilibrele acestea, ştiu că familia este cărămida clădirii. De aceea au acţionat în fel şi chip ca să nu mai aibă românul o familie puternică, să nu urmeze o şcoală puternică, să nu deţină o Biserică puternică, elementele de susţinere ale societăţii, ale neamului. S-a dus şi armata ţării, care a fost desfiinţată. Acum suntem ca o frunză mânată de vânt. Am fost, recent, prin Ardeal, am călătorit o zi întreagă cu maşina şi n-am obosit deloc, pentru că priveam şi nu mă mai săturam de privit cât e de frumoasă ţara, cât e de bogată, da, e greu pământul, dragul meu. Mă gândeam, să mulţumim lui Dumnezeu că n-au năvălit peste noi maghiarii ăştia sau alţii, că îi opreşte Dumnezeu. Că uite, în toată istoria lor nu au avut nici un meleag cum sunt ale noastre. Mereu au năzuit şi acum râvnesc cu tot dinadinsul să fărâmiţeze România, să distrugă rezistenţa spirituală şi economică a neamului românesc.

- Ne cumpără pământul italienii, francezii, austriecii, ungurii, evreii.

- Iac-aşa, românul devine rob în ţara lui.

- Ne slăbesc pe toate fronturile. Acum ne desfiinţează şi spitalele… pentru a ne transforma într-un popor de bolnavi sau, poate şi mai rău, într-un popor de morţi.

- Dacă este vorba despre spitale, am zis în sinea mea, apoi Biserica are un moment important de manifestare a dragostei faţă de poporul român. Altădată mânăstirile veneau în ajutorul credincioşilor săraci. La Târgu Neamţ, Mânăstirea Neamţ a înfiinţat spitalul care este acum al oraşului. Mânăstirea avea nişte proprietăţi pe baza cărora putea să ajute poporul în nevoie. Toate Fondurile Bucovinei, aparţinând Bisericii, constituiau mijloace de sănătate şi de educaţie ale poporului. Aceste ajutoare ţineau legătura noastră cu suferinţa poporului. Aceste proprietăţi ar trebui redate Bisericii, pentru ca ea să poată scoate din suferinţă şi din mizerie mulţimi de oameni.

Guvernul „liberal-democrat” de la Chişinău a făcut ceea ce nu au avut curajul să facă nici guvernele comuniste. Eliminarea „Istoriei Românilor”

Guvernul „liberal-democrat” de la Chişinău, condus de un absolvent al Facultăţii de Drept a Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a făcut ceea ce nu au avut curajul să facă nici guvernele comuniste conduse de Tarlev şi Greceanâi - a lăsat istoria noastră fără... determinativ. Toate istoriile sunt ale cuiva: Istoria Romei, Istoria Bizanţului, Istoria Rusiei… Istoria noastră însă se va numi simplu şi măreţ: istoria. Cum ai spune Lenin, Stalin, Brejnev, Voronin, Filat - ce nu e clar aici?!.

Ceea ce se întâmplă astăzi în RM se numeşte RESTAURAŢIE. Asistăm la un proces de recomunizare şi resovietizare sub drapelele integrării europene. Încet, dar sigur, locul comuniştilor îl iau liberal-democraţii lui Filat, iar opinia publică este pregătită pentru o alianţă discretă dintre Filat şi Voronin. Astăzi, dacă zgârii un liberal-democrat (verde), dai de un comunist (roşu). Astăzi în ţara asta EL e stăpân - Conducătorul, nr. 1, Ducele (de râpă ) al istoriei naţionale, Craiul de ghindă ot Lăpuşna! A făcut o afacere bună: a schimbat Istoria Românilor pe voturile comuniştilor. Şi preşedinte mă fac, îşi zice el, şi de români am scăpat! De azi înainte, eu voi împărţi istoria naţională, ca la tarabă, în procente, cu chila, pe cartelă guvernamentală: atâta istorie universală şi atâta locală, moldovenească! Daţi năvală, oameni buni, că-i ieftină şi ecologică! Curat moldovenească, nu românească! Susţineţi producătorul autohton! La ce vă trebuie atâta istorie a românilor? Luaţi juma de chilă de istorie locală şi vă ajunge până ce mă fac preşedinte… Că după asta vom studia „Istoria PLDM”!

Constantin Tănase

Sursa:
Timpul
Related Posts with Thumbnails