8.10.09

Eseul lui Fedorovici despre versiunea lui Pleşu, recomandata de Tarziu, asupra creştinismului: aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brânză!

La recomandarea lui Claudiu Târziu, am citit integral eseul „Sus inima!” al dlui Andrei Pleşu, text publicat recent în săptămânalul Dilema veche. Incapabil să îndeplinesc condiţia de a citi cu detaşare, mă văd nevoit să mărturisesc că nu am învăţat nimic din acest eseu. Prin urmare, şi mentalitatea mi-a rămas neschimbată. Cu toate acestea, lectura textului nu a fost cu totul inutilă, fiindcă, odată ajuns la capătul ei, mi-am pus cîteva întrebări: Este îndemnul „sus să avem inimile”, rostit de preot în cadrul liturghiei, o „axiomă a efortului cognitiv”? Atunci cînd Hristos le cere ucenicilor să fie luminători ai lumii (Matei 5, 14-15), îi îndeamnă oare să fie „cuplaţi la ‚polul plus’”? Cine este „suportul generos” în care ard ucenicii, dacă nu Domnul răstignit? Există în Biserica ortodoxă vreo acţiune din care să lipsească Hristos? Atunci de ce lipseşte El într-un mod atît de brutal din tabloul eseului dlui Pleşu, de ce nu întîlnim aici decît eterice instanţe vicariale?

Ce omite dl. Pleşu să ne spună este că îndemnul „sus să avem inimile” este urmat imediat de răspunsul credincioşilor: „Avem către Domnul”. Credincioşii ştiu că acest „sus” este o Persoană şi nu cerul spre care, după Înălţare, apostolii rămăseseră cu ochii aţintiţi, făcându-i pe îngeri să-i ia peste picior (Fapte 1, 10-11). Dacă cerul este adevărul pămîntului, e pentru că Hristos este adevărul cerului.

(...)Şi încă: Lumea asta este căzută pentru că oamenii sînt incapabili să ia distanţă faţă de ei înşişi, să se detaşeze, sau pentru că sînt deja distanţaţi faţă de ei înşişi? Pentru că privesc detaşaţi? Ne aduce inima, în calitate de organ de cunoaştere, cunoaşterea „marilor contururi ale realului” sau întîlnirea cu Cel înviat în trup? Lipsit de conţinut, ce altceva este conturul realului decît un spectru? Putem birui păcatul şi moartea prin „amplasamentul la vîrf”? Are ceva în comun această „atitudine de viaţă” recomandată de domnul Pleşu în contul creştinismului cu metanoia urmărită de creştini?

Într-un fel, e uşor de înţeles de ce, atunci cînd e vorba despre versiunea dlui Pleşu despre creştinism, unii creştini îl găsesc savuros şi iluminator. Dar dacă e vorba de gust, aş spune că un astfel de creştinism aduce mai degrabă cu vinul păstrat în putini de brînză. Vinul nou sparge burdufurile vechi, dar nu şi putinile de brânză. În ele, vinul a rămas vin, decît că nu poate fi băut. Este stricat. Tot aşa şi cu adevărurile:

„Diavolul nu a creat cuvinte noi, cuvinte ‚rele’, după cum nu a creat şi nu poate crea altă lume, după cum nu a creat şi nu poate crea nimic. Toată minciuna şi toată puterea minciunii lui rezidă în faptul că a pervertit aceleaşi cuvinte şi le-a făcut cuvinte despre altul, le-a uzurpat şi le-a transformat în armele răului şi, ca atare, el şi slugile lui vorbesc totdeauna ‚în lumea aceasta’, pe limba furată faptic de la Dumnezeu.”

În temele şi termenii întrebuinţaţi de dl. Pleşu şi de alţi oameni din elita culturală românească din prezent, unii creştini au impresia că regăsesc lucruri familiare. Tocmai de aceea, în ciuda – sau poate tocmai din cauza – frisoanelor apocaliptice din România acestui an, intervenţiile de acest tip ale dlui Pleşu trec fie neobservate, fie ajung să fie chiar recomandate. (...)

Gheorghe Fedorovici


Versiunea intgrala poate fi citita la adresa: http://cumpana-o-viziune-ortodoxa.blogspot.com/


Ultimele cuvinte dinaintea mortii ale Parintelui Staniloae, asa cum au fost consemnate de Parintele Ioanichie Balan

1 octombrie, orele 22.

“O să piară Ierusalimul prin români şi o să fie altul nou. O să piară şi va veni Domnul Iisus Hristos. Va pieri, va pieri…”
“Anticipările pieirii Ierusalimului prin români; sunt destule semne pentru pieirea Ierusalimului; gata, gata, o să piară Ierusalimul prin români şi apoi o să vină Domnul Iisus Hristos! Gata, gata, gata...”

4 octombrie (între orele 22-23,30)
“… Să ieşim de aici! N-are rost să rămânem aici! Să ieşim de aici la har şi la adevăr… Vorbim despre Tine, Doamne!… Nu mai vrem să rămânem aici… Nu mai suntem în somn!… Ne sculăm din somn, ne sculăm de aici!... Hai să ne sculăm!... Hai să ne sculăm!... Maica Domnului, să ieşim de aici!… Maica Domnului, nu mai vrem să rămânem aici!… Nu mai vrem să rămânem în somn!… Până când să rămânem aici?… Nu mai vrem să rămânem aici!… Plini de har şi de adevăr!… Vrem să ne sculăm plini de har! Plini de har şi de adevăr!… Avem şi noi haine?… Plini de har şi de voinţa de a vorbi şi de cuvântul adevărului!… Plini de har!... Hai, hai, hai să ne sculăm!… Hai să ne trezim!… Hai să vorbim!... Hai să vorbim!... Hai să vorbim!... Hai, haide, Doamne… Hai, hai să vorbim!… Hai să vorbim!... Hai, hai, haide, Doamne!... Hai… hai… hai…”
După miezul nopţii, marţi, 5 octombrie, 1993, la orele 0,35, Părintele Dumitru Stăniloae şi-a dat sufletul în mâinile lui Hristos, strămutându-se la cereştile locaşuri.

Din Arhimandrit Ioanichie Bălan – Omagiu memoriei Părintelui Dumitru Stăniloae

Fiica unui mare legist roman, persecutat de comunisti pentru curajul sau de a demasca masacrul de la Katyn, cere despagubiri (VIDEO)




In timp ce Traian Basescu s-a multumit doar sa condamne comunismul fara a intreprinde masuri reparatorii pentru cei ce au avut de suferit de pe urma regimului comunist, victimele isi cauta dreptate in salile de judecata.
Astfel a procedat si fiica unui renumit legist roman care a demascat un mare masacru din timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial. Doctorul si familia lui au indurat atunci sentinte grele in Romania, aflata sub papucul Rusiei, informeaza Pro TV.
Soarta unuia dintre marii legisti romani, Alexandru Birkle, a fost pecetluita in 1943, cand a fost trimis in Rusia, in padurea de la Katyn, sa investigheze alaturi de 11 colegi europeni moartea a 20.000 de polonezi ucisi in 1940. Au dat un verdict dur, care i-a costat: au dovedit ca rusii erau cei vinovati.
Pentru familia Birkle abia incepea cosmarul. Sovieticii, care incercau sa convinga lumea ca germanii au pus la cale masacrul, au inceput vanatoarea pentru prinderea legistului. In 1948, l-au condamnat in lipsa la 20 de ani de munca silnica si i-au confiscat averea.
Alexandru Birkle a reusit sa fuga in Statele Unite. A murit in 1987, la New York, la varsta de 90 de ani. Pentru sotia si fiica sa, calvarul a continuat in inchisori si lagare de munca.
Astazi, dupa 60 de ani, femeia vrea ca statul roman sa plateasca pentru ca viata familiei sale a fost schimbata complet. Cere zece milioane de lei, dar spune ca si cateva scuze i-ar fi de ajuns. Procesul va incepe la Tribunalul Bucuresti.

Ziua Online

Despre martiri si despre noi, cei de astazi

Martirii păreau că sunt părăsiţi de Dumnezeu şi de aceea prigonitorii au făcut ce-au vrut cu ei. Dumnezeu nu i-a uitat pe martiri, nu i-a lăsat părăsiţi, ci aşa trebuia să se întâmple. Şi sfinţii care s-au săvârşit prin martiriul conştiinţei păreau că sunt părăsiţi. Sfântului Antonie, pe care-1 prăznuim în această seară, ce nu i s-a întâmplat, ce n-a venit asupra lui, ce n-a pătimit, ca şi cum ar fi fost părăsit de Dumnezeu. Diavolul l-a chinuit când într-un fel, când într-altul, când cu năluciri, când cu lucruri reale, când cu vise. Nu s-au întâm­plat acestea numai sfântului Antonie, ci şi altor sfinţi, aşa cum a hotărât Dumnezeu. Aceeaşi realitate este şi astăzi. Pentru martiri, Dumnezeu a hotărât să existe prigoanele în care aceştia au pătimit de bunăvoie şi cu bucurie. Apoi, sfinţii şi-au găsit în singurătate martiriul lor şi n-au dat înapoi.

Noi cei de astăzi privim altfel lucrurile, altfel le gândim. Ne place confortul, nu ne place să simţim durerea, să trecem prin necazuri. Dacă, însă, Il iubim cu adevărat pe Hristos şi-L urmăm în fiecare moment trebuie să trecem prin martiriu. Vine un necaz, după el vine altul şi nu în puţine rânduri se succed cu sălbăticie, ca şi cum ar vrea să te piardă. Omul este dator să nu se împotrivească, să nu ridice glasul şi nici sa cârtească şi să întrebe : «De ce aşa? De ce să se întâmple acestea ? De ce să mi se întâmple mie»?

Să ne lăsăm în seama lui Dumnezeu. Acela ştie ce ne trebuie. Aşa cum sfântului Antonie i s-au arătat din senin vârcolacii şi demonii şi l-au chinut fără milă, la fel şi nouă ne pot apare una sau arată alta. Fie cel de lângă tine sare asupra ta să te sfâşie, fie lucrează cele dinlăuntrul tău ca să te piardă. Şi diavolul, din punctul lui de vedere, poate să facă la fel. Tu, însă, nici să te temi, nici să te tulburi, ci să primeşti martiriul care duce la mântuire.

Fragment din Arhim. Simeon Kraiopoulos: “Taina suferintei”

Related Posts with Thumbnails