care in toata lumea au marturisit
N-a trecut inca numar de sapte zile de cand pe sfintitul praznic al Penticostiei l-am savarsit, si iarasi ne-a ajuns pe noi ceata de mucenici, iar mai vartos tabara de mucenici si sirag al taberei
ingerilor, pe care Patriarhul Iacov l-a vazut, intru nimic fiind mai prejos, ci intocmai si deopotriva cu dansii. Ca mucenicii si ingerii numai cu numele se deosebesc, iar cu lucrurile se impreuneaza. Cerul il locuiesc ingerii, dar si mucenicii. Neimbatranitori si nemuritori sunt aceia, aceasta si marturisitorii o vor avea-o. Ci au primit aceia si fire netrupeasca? Si ce este cu aceasta? Caci mucenicii, desi cu trup sunt infasurati, insa nemuritori ‹sunt›; iar mai vartos si mai inainte de nemurire moartea lui Hristos le impodobeste trupurile lor mai mult decat nemurirea.
Nu este atata de stralucit cerul care se impodobeste cu multimea stelelor, pe cat sunt infrumusetate trupurile mucenicilor cu stralucitele puroaie ale ranilor. Drept aceea, fiindca au murit, pentru aceasta mai ales covarsesc si mai inainte de nemurire au luat darurile
de biruinta, de la moarte incununandu-se. «Micsoratu-l-ai pe dansul putin oarece decat ingerii, cu slava si cu cinste l-ai incununat pe el»; pentru firea cea de obste a oamenilor zice David. Dar si pe putinul acesta, dupa ce a venit, Hristos l-a dat, dupa ce cu moartea pe moarte a osandit-o. Insa eu nu de aici ma intaresc, ci ‹din aceea› ca si micsoratatea aceasta a mortii covarsire s-a facut; ca de n-ar fi fost muritori, nu s-ar fi facut mucenici. Intrucat, de n-ar fi fost moarte, nici cununi n-ar fi fost. De n-ar fi fost sfarsit, nici mucenicie n-ar fi fost. De n-ar fi fost moarte, nu ar fi putut Pavel sa zica: «In fiecare zi mor pentru lauda voastra, pe care o am intru Hristos Iisus». De n-ar fi fost moarte si stricaciune, nu ar fi putut sa zica acelasi: «Ma bucur intru patimirile mele pentru voi, si implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos in trupul meu». Drept aceea sa nu ne mahnim, caci ne-am facut nemuritori, ci sa multumim, ca de la moarte ni s-a deschis noua arena marturisirii; de la stricaciune am luat pricina rasplatirilor; de aici avem pricina de lupte. Vezi intelepciune a lui Dumnezeu, cum pe marimea rautatilor, pe capul primejdiei noastre, pe care l-a adus in launtru diavolul – pe moarte o zic –, pe aceasta intru cinstea si slava noastra a schimbat-o, prin aceasta aducandu-i pe nevoitori catre rasplatirile muceniciei? Deci ce? Vom multumi diavolului pentru moarte? Sa nu fie! Caci nu este isprava socotelii aceluia, ci daruirea intelepciunii lui Dumnezeu. Acela a adus-o in launtru ca sa piarda, si catre pamant intorcandu-ne,
pe toata nadejdea mantuirii sa ne-o curme; iar Hristos a intors-o dupa ce a luat-o pe dansa, si pe noi iarasi la cer printr-insa ne-a suit. Deci nimeni din voi sa nu ma prihaneasca, ca ceata si tabara am numit pe plinirea mucenicilor, punand doua nume potrivnice unui lucru. Ca ceata si tabara sunt potrivnice, insa aici s-au impreunat amandoua. Caci ca si cum dantuind, asa de cu dulceata se duceau la munci; si ca si cum batand razboi, asa au aratat pe toata barbatia si rabdarea, si pe
cei impotrivnici i-au biruit.
Daca ai fi vazut firea celor ce se faceau, lupta si razboi si tabara erau cele ce se faceau; iar daca pe socoteala celor ce se faceau ai fi cercat-o, cete si ospete si praznuiri si prea mare dulceata erau cele ce se savarseau. Voiesti sa te inveti ca acestea erau mai infricosate decat razboiul? Despre ispravile mucenicilor zic. Ce lucru oare este infricosat in razboi? Osti stau dinspre amandoua partile intr-armate, stralucind cu armele, si pamantul cu totul luminandu-l, nori de sageti se slobod dinspre toate partile acoperind aerul cu multimea, paraie de sangiuri se pravalesc pe pamant, si starvurile multe fiind pretutindeni ca intru niste seceris de spice, asa surpandu-se ostasii unii de catre altii. Vino, deci, de la aceea spre lupta aceasta sa te aduc pe tine. Si aici sunt doua tabere: una adica a mucenicilor, iar alta a tiranilor. Dar tiranii erau intr-armati, iar mucenicii se luptau cu trupul gol, si se facea biruinta celor goi, nu a celor intr-armati. Cine nu s-ar fi spaimantat?! Ca cel batut biruia pe cela ce il batea, cel legat pe cel dezlegat, cel de tot ars pe cel ce il ardea, cela ce murea pe cel ce il ucidea; vazut-ai cum acestea erau mai infricosate decat acelea? Acelea adica, desi erau infricosate, dar dupa fire se faceau; iar acestea covarsesc pe toata firea si pe toata urmarea lucrurilor, ca sa te inveti ca ale Harului lui Dumnezeu erau cele ce se ispraveau. Macar ca ce lucru este mai nedrept decat lupta aceasta? Ce este mai fara de lege decat luptele acestea? Ca in razboaie se intrarmeaza amandoua partile celor ce se lupta; iar aici nu asa: ci mucenicul adica statea gol, iar calaul intr-armat. Iarasi, intru lupte amandoura partilor le este slobod a-si ridica mainile impotriva.
Iar aici acela statea legat, iar tiranul cu stapanire ii aducea asupra-i ranile, si ca dintr-o anume tiranie judecatorii insortindu-si lor sa faca rau, iar dreptilor mucenici dandu-le sa patimeasca rau, asa se impleticeau cu sfintii, si nici asa nu-i biruiau pe dansii. Ci dupa aceasta nepotrivita si aspra lupta, tiranii, fiind biruiti, se duceau. Si un lucru ca acesta se facea, precum daca cineva aducand intr-un razboi un om viteaz si razboinic si pe ascutisul sulitei frangandui-l si de platosa dezbracandu-l, asa cu trupul gol i-ar fi poruncit sa se lupte, iar el lovindu-se si batandu-se si nenumarate rani primind ar fi pus semn de biruinta. Caci si pe mucenici goi aducandu-i, si cu
mainile inapoi legandu-i, si dinspre toate partile batandu-i si strujindu-i, asa se biruiau calaii, iar ei ranile primindu-le, pe biruinta cea impotriva diavolului au pus-o. Si precum diamantul insusi fiind batut nu se da, nici nu se inmoaie, iar pe fierul cela ce il bate il risipeste, asa cu adevarat si
sufletele sfintilor, atatea munci asupra-le aducandu-se, ele nimic rau nu patimeau, iar pe puterea celor ce ii bateau o risipeau, urat si cu totul de ras biruindu-se, asa din lupte ii trimiteau, dupa ce luau multe si nesuferite rani. Ca si de lemne ii legau pe dansii, si coastele le gaureau, si brazdele adancindu-le ca si cum ar fi arat pe niste pamant, iar nu trupuri ar fi spintecat; si puteai a vedea coaste desfacute, coaste deschise, piepturi rupte; si nici pana aici nu si-au oprit tulburarea si nebunia lor fiarele acelea mancatoare de sange: ci si de pe lemne pogorandu-i peste carbuni ii puneau pe gratare de fier. Si puteai a vedea iarasi vederi mai amare decat cele de mai inainte,
indoite picaturi picand din trupurile lor, unele adica din sangele cela ce curgea, iar altele din trupurile cele ce se topeau. Iar sfintii, zacand pe carbuni ca pe niste trandafiri, asa de cu dulceata vedeau pe cele ce li se faceau. Iar tu, auzind gratar de fier, adu-ti aminte de scara cea gandita
pe care a vazut-o Patriarhul Iacov intinsa de la pamant pana la cer; pe aceea se pogorau ingerii, iar pe acesta se suiau mucenicii. Si intru amandoua Domnul era intarit. Nu ar fi rabdat sfintii acestia durerile, daca nu s-ar fi rezemat pe gratarul acesta. Ci pe aceea se suiau si se pogorau ingerii, iar pe acesta ii este aratat fiecaruia cum se suiau si mucenicii.