Siteul Mănăstirii Petru Vodă: Părintele Justin Pârvu – Cuvânt de întărire. Monahul Filotheu: Smerit prinos poporului român

Smerit prinos poporului român, la pomenirea... de manastirea-petru-voda

Sursa: Manastirea Petru Voda

Invitatie la neuitare prin fotografie – Lansare, miercuri, ora 19.00, la Libraria Sophia. Despre chipul sufletului Parintelui Justin Marturisitorul in fotografiile Cristinei Nichitus Roncea si sensului acestui Album dupa Prof. Ilie Badescu

Vă invităm
miercuri, 6 noiembrie 2013, ora 19.00
de Sfntul Pavel Marturisitorul
să ne amintim de Părintele Justin Marturisitorul, împreună cu:
prof. Radu Ciuceanu, fost deţinut politic, membru AFIAP
actorul Vasile Muraru,
d-na Aspazia Oţel Petrescu, fost deţinut politic (video)
monahul Filotheu Bălan, mănăstirea Petru Vodă
şi
Cristina Nichituş Roncea – ochiul din spatele obiectivului.

Albumul de fotografii prezentat în această seară conţine imagini inedite cu părintele Justin Pârvu surprinse de d-na Cristina Nichituş Roncea si presarate cu vorbe de duh ale Duhovnicului Neamului

Libraria Sophia

Str. Bibescu Voda 19

Extrase din Album la

ParinteleJustinParvu.Ro

Din umbrarul trupului în lumina icoanei

Gânduri de admirare la albumul Cristinei Nichituș Roncea

Prof. Ilie Badescu

 „Dar acesta este ceasul vostru și stăpânirea întunericului” (Luca, 22 : 53)

Nu există alt limbaj mai potrivit decât limbajul imaginii pentru a surprinde momentul cel mai tulburător din istoria spirituală a unui popor, momentul în care sfințitorii acelui neam se retrag insesizabil în icoane. Chipul lor ni se arată în rama icoanei mult mai târziu. Arta înfiorată de harul „inimii încălzite” străvede, însă, minunea miraculoasei „în-cununări” prearătând-o. Este adeverită astfel funcția profetică a artei. Pr Iustin Pârvu a fost unul dintre sfințitorii „vremurilor smintite”, i-a mângâiat pe mulți, le-a poruncit cu proorocirea vederii tuturor acelora pe care vremurile smintite i-au orbit, dar pe care i-a scos din valea de amar a întunericului acestui veac porunca cea către orbul din Ierihon (”Vezi! Credința ta te-a mântuit”. Luca 18: 42). A coborât cu profeție duhovnicească împreună cu atâția dintre cei ce călătoreau pe un altfel de Drum spre Emaus, a tâlcuit întâmplări și a vindecat de sminteli, a povățuit, a dăruit învățătura care „încălzește inimile” împietrite de gerul veacului. Cristina Nichituș Roncea a reușit în chip minunat, cu arta fotografiilor ei fără seamăn, să ni-l descopere pe marele duhovnic în toate felurile acestor arătări ale sale. Fotografiile sale fixează într-un umbrar tainic chipul din luminie al acestui mare și preablând duhovnic. Cristina fixează clipa în care chipul duhovnicesc se preschimbă în lumină, clipa cea repede și plină de mister în care se odihnește lumina cea neînserată și fără de hotar, așa cum în grăuntele de muștar ni se tâlcuiește taina Împărăției lui Dumnezeu. Chipurile din luminie ale Părintelui Iustin se văd în imaginile pe care le-a surprins talentul harismatic al acestei extraordinare artiste a fotografiei. Această artă divină surprinde chipul Părintelui în lumina liturghiei de la Petru Vodă ori în acele instantanee care-au surprins clipa când lumina chipului se îngemănează minunat și lămuritor cu memoria cuvântului ca în această mărturie a Părintelui despre smintitele vremuri: „În 1954, mărturisește Părintele, noi am sărbătorit Învierea lui Hristos la 800 de metri sub pământ într-o mină de sare. (…) Noi preoții, am cântat tot ceea ce știam tare, profund, cu tot riscul. Eram cumva în afara noastră. Nimeni nu se temea de pericol – era atunci sau niciodată. Când am intra în ascensor am intrat cântând Hristos a Înviat! Apoi am auzit pe cei ce coborau de la suprafață în mină în locul nostru, am putut auzi cântecul lor în adâncime, în mină”. Ce imagine cutremurătoare! Oare nu repetau ei coborârea spre iad a lui Hristos și urcarea către lumina Învierii Sale?!
În minele acelea în care a răsunat liturghia Învierii a fost lumină și lumina aceea se luptă și azi cu un altfel de întuneric, cu întunericul celor ce se fac purtătorii contraînvățăturii aceluiași veac al minților răvășite. Astăzi când suferința Părintelui Iustin își caută odihna în memoria noastră alți smintiți se vor gardieni de memorie. Unii care nu vor să ne amintim de Părintele Iustin Pârvu. Care ne ceartă și ne amenință cu un fel de a doua arestare. După ce l-au aruncat pe Părinte la 800 de metri sub pământ ar dori să-i îngroape astăzi și memoria. Unora ca aceștia, albumul Cristinei Nichituș Roncea le spune: puteți să arestați trupurile noastre, dar sufletele nu puteți, căci nu vă aparțin. Sufletele ne-au fost dăruite de Dumnezeu și se întorc la Dumnezeu. Ne spune profetic, de 2000 de ani, memoria noastră cea după Duh. Despre chipul sufletului acestui Părinte de la Petru Vodă dau mărturie fotografiile Cristinei Nichituș Roncea. Fotografiile ei se fac armă inefabilă și fără de glonț în lupta cu omorâtorii de memorie. Fotografiile ei tocmai fixează o profeție: grație lor putem privi în zarea altui veac chipul Părintelui Iustin trecând ușor din umbrarul trupului în lumina cea neînserată a icoanei. De ce să ne fie frică, de cine să ne temem?!

Ilie Bădescu pentru ParinteleJustinParvu.Ro

Monahul Filotheu - predica la Pogorarea Sfantului Duh 2013. Parintele Justin a spus: Cand va fi sa mor, sa nu va imputinati cu sufletul.

Monahul Filotheu: Îndemn la mărturisirea sfinţeniei lui Valeriu Gafencu

Monahul Filotheu îi roagă pe toţi cei ce au trăit întâmplări minunate petrecute prin şi pentru rugăciunile Sfântului Valeriu Mărturisitorul să i le comunice aici.

Vezi şi:

Marturia fostului detinut politic Nicolae Itul despre moartea Sfantului Valeriu Gafencu

 

Interviu cu Părintele Justin: Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi.

Monahul Nicolae Steinhardt, de dincolo de mormânt: Statul care cere aservirea conştiinţei este Mamona. De ce este monahul Filotheu împotriva actelor electronice?

Din Jurnalul fericirii, de părintele Nicolae Steinhardt:

"Anticreştinismul ce face? Generalizează păcatul, acum toţi sunt în stare de vinovăţie permanentă, nu mai eşti osîndit pentru ceea ce ai făcut, ci pentru ceea ce eşti."

Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu" (Matei 22, 21; Marcu 12; 17; Luca 20,25). Fraza e clară, dar regimurile totalitare, adăugîndu-i şi Rom. 13, cer credincioşilor să le dea [în baza acestui text] ascultare şi respect. Iar mulţi creştini, care-şi confundă religia cu prostia, sar şi ei să le aprobe: „e text!" Numai că ei nu citesc atent.
Dăm Cezarului – cezarul se tălmăceşte: statului - ce este al său, numai dacă e în adevăr stat şi se poartă în consecinţă. Cînd statul (Cezar) se îndeletniceşte cu ale lui, cu întreţinerea drumurilor, menţinerea ordinei, canalizări, transporturi, apărarea ţării, administraţie şi împărţirea dreptăţii, i se cuvine respectul şi tot ce este al său: impozitul, serviciul militar, civismul. Atunci însă cînd Statul nu mai e Cezar ci Mamona, cînd regele se preface în medicine-man şi puterea civilă în ideologie, cînd cere adeziunea sufletească, recunoaşterea supremaţiei sale spirituale, aservirea conştiinţei şi procedează la „spălarea creierului", cînd fericirea statală devine model unic şi obligatoriu, nu se mai aplică regula stabilită de Mîntuitor, deoarece nu mai este îndeplinită una din condiţiile obligativităţii contractului: identitatea părţilor (lui Cezar i s-a substituit Mamona). Mîntuitorul nu numai că n-a spus să dăm lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu şi lui Mamona ce este al lui Mamona, ci dimpotrivă (Matei 6, 24; Luca 16, 13) a stabilit că nu poţi sluji şi lui Mamona şi lui Dumnezeu. Cînd pe scaunul de domnie lumească stă un Cezar, îndemînarea nu este interzisă, şi Biserica de-a lungul veacurilor şi-a avut politica ei. Dar cînd politica încape în mîinile Celuilalt, se aplică regula vaselor engleze care făceau piraterie sub pavilion străin: deîndată ce bastimentul inamic deschidea focul, era înălţat steagul naţional.
Aşadar Cezarului - cele cuvenite. Cu Mamona însă - nici o legătură, oricît de mică - nici măcar asupra punctelor comune. Lui Mamona - numai blestemele din moliftele Sfîntului Vasile cel Mare.

Diavolul: - Să încheiem un pact.
Creştinul: - Nu.
Diavolul: - Atunci hai să semnăm un document prin care recunoaştem şi tu şi eu că doi plus doi fac patru.
Creştinul: - Nu.
Diavolul: - De ce? Nu admiţi că doi şi cu doi fac patru? De ce n-ai subscrie un adevăr incontestabil?
Creştinul: - Nu-mi pun semnătura alături de a ta nici pentru a recunoaşte că există Dumnezeu.

Cînd se produce conflict între porunca divină (sau dreptul natural) şi porunca omenească (legea pozitivă) nu încape îndoială pentru un creştin. Dar creştinul, ca şi Hamlet, e îndreptăţit să nu voiască a-şi pierde viaţa. Va încerca deci să găsească o soluţie pentru a nu călca porunca divină şi nici a muri. Soluţii, în general, se găsesc, şi nu toate sunt neapărat dezonorante. - Cînd regele Eduard al Vll-lea al Angliei a cerut să fie scos din for¬mula de jurămînt pasajul potrivnic cetăţenilor catolici, i s-a răspuns că formula nu poate fi modificată şi toate stăruinţele regale au fost respectuos respinse. Regele totuşi era hotărît să nu-şi jignească o parte din supuşi. A rostit jurămîntul aşa cum i se prezentase, iar în dreptul pasajului cu pricina a fost apucat de o violentă criză de tuse. După aceea a rostit jurămîntul în continuare, pasajul anti-catolic fiind reprezentat prin respectiva tuse. - Creştinismul ne cheamă nu numai la oarbă supunere, ci şi la toleranţă, înţelepciune, dreaptă socotinţă şi inteligenţă, aşa încît soluţia lui Eduard al Vll-lea a fost creştină. Dacă însă, la nevoie şi la adicătelea, nu mai există scăpare, orice iscusinţă este exclusă: arborăm pavilionul naţional, ne vindem haina şi cumpărăm sabie, ne aşternem de moarte, înfruntăm primejdia.
Altfel, trăim, dar trişti - şi cu insomnii."


Mici observaţii (ale monahului Filotheu - n.n.):

Am fost întrebat în ultimii patru ani nu o dată de ce sînt împotriva actelor electronice şi ce temei teologic am pentru a mă opune lor. Textul de mai sus este un foarte bun temei. Ce poate fi mai teologic decît lupta pentru mîntuire, adică lupta pentru unirea cu Dumnezeu şi totdeodată lupta împotriva păcatului? Discuţiile seci, aparent savante şi ştiinţifice, uscate de orice Duh dătător de Viaţă? Nicidecum, niciodată. Pentru aceea, Creştinul care se luptă pentru unirea cu Dumnezeu şi împotriva păcatului este pe drumul cel mai adevărat, mai sigur şi mai certificat al teologiei apostolice şi patristice.

Iată: "Anticreştinismul ce face? Generalizează păcatul, acum toţi sunt în stare de vinovăţie permanentă, nu mai eşti osîndit pentru ceea ce ai făcut, ci pentru ceea ce eşti."

Aşadar stăpînirea lui Antihrist osîndeşte întreaga omenire să trăiască în păcat. Se va ajunge acolo? S-a ajuns deja, pentru că aceasta este ţinta finală a globalizării: eludarea şi ascunderea oricărui bine, adevăr, frumos şi oricărei dreptăţi şi murdărirea tuturor sufletelor cu răutate, viclenie, minciună, indiferenţă, spurcăciune şi tiranie. Va fi vremea implantării globale vremea acestei stăpîniri a întunericului? După cîte se vede, da, cel mai probabil.

Şi actele electronice ce sînt? Treapta de la intrarea în iadul acesta pămînesc. Rezultă, aşadar, cît se poate de teologic şi de duhovnicesc, că a ne opune acestora este o faptă bună, este tot una cu a tăia de la mine încuviinţarea păcatului pe care am să-l săvîrşesc. De la încuviinţare pînă la păcat mai sînt de obicei cîteva trepte, dar toţi Sfinţii Părinţi numesc încuviinţarea păcat săvîrşit deja. "Cel ce păcătuieşte cu gândul, prin însăşi iuţeala gândului, făptuieşte păcatul", zice Sfîntul Theotim al Tomisului.

Am primit actele electronice ale statului global? Dar acesta nu se ascunde în a-mi mărturisi că vrea să ştie totul despre mine prin introducerea cipurilor din acte. Globalizarea păcatului va duce în final la scoaterea în afara legii a faptelor bune, aşa cum s-a reuşit de multe ori în vremea vechiului regim comunist. E limpede că cei zecii de ani de comunism au fost doar o treaptă, un simplu experiment pentru implementarea comunismului "cu faţă umană" (expresia duce direct la cuvintele Apocalypsei, care pomeneşte de mai multe ori despre "chipul fiarei", căreia i se vor închina cei ce-şi vor pierde sufletele) la scară globală. Statul global al cetăţeniei electronice va ajunge, cel mai probabil, să decreteze omenia contravenţie şi compasiunea infracţiune.

Am ajuns din nou la cuvîntul strigat în Decembrie 1989: Vom muri şi vom fi liberi. Dumnezeu să ne ajute!

Monahul Filotheu: A venit momentul să ne maturizăm şi să înţelegem ce este cântarea Bisericii şi că ea nu îşi are nicăieri locul în afara bisericii.

Răspuns unei invitaţii de a participa la un festival de muzică psaltică

Oare ce înseamnă pentru creştinii ortodocşi "Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?" (Psalmi 136:4)


Socotesc că pînă şi tîlcuirile alegorice ale acestui cuvînt le stau împotrivă celor ce vor să cînte psaltică pe scenă.


Locul icoanelor şi al psalticii este la sfintele slujbe şi la sfintele rugăciuni ale creştinilor.


Venim la biserică să ascultăm cîntările şi să ne uităm pe pereţi, sau să lucrăm mîntuirea sufletului? Dacă o inimă moartă vine pentru vernisaje şi audiţii, da, sigur, ea îşi poate dori cîntări şi icoane pe scenă şi în muzeu, ca nu cumva inima cea moartă să fie strîmtorată de sfînta slujbă.


Dar dacă realizăm că psaltica, cea mai frumoasă, mai desăvîrşită şi mai complexă muzică existentă pe faţa pămîntului, este rugăciune, atunci realizăm şi că e un sacrilegiu să facem un spectacol - cu atît mai puţin un festival - de muzică psaltică.


Cinste celor ce se opresc în faţa icoanelor din muzee şi mai spun o rugăciune şi mai citesc un paraclis.

Dar nu e cazul acesta în ce priveşte cîntările, pentru că nu există cîntare psaltică ieşită din uzul Bisericii. Evlavia faţă de sfinţenia icoanelor vechi cere să avem grijă de ele şi atunci le tratăm şi le punem deoparte, cît mai ferite de intemperii şi de tot ce le-ar putea dăuna, ca să se poată avea şi cinsti şi de cei de după noi. Dar dacă în România nu se aud vreodată Anixandarii de Sfîntul Ioann Cucuzel sau Doamne, strigat-am de Sfîntul Ioann Damaschin, în Athos ele se aud, cel puţin de cîteva ori pe an, la sfintele privegheri. Mi se pare că a scoate cîntarea Domnului din biserică este un lucru foarte grav.


Recunosc că am cîntat cîndva pe o scenă în faţa unei biserici, la un concert. Dar făcînd aceasta, oricît de festiv şi de important era cadrul, m-am întrebat cui slujeşte ceea ce fac. Căci dacă rugăciunea mea este ca să vadă oamenii cum mă rog, mă va osîndi Mîntuitorul, care a poruncit limpede să nu fac asta. Iar dacă e muzică şi nu e rugăciune, atunci iarăşi mă va osîndi, tot pentru făţărnicie, şi poate chiar pentru necredinţă.

Mi se pare că a venit momentul să ne maturizăm şi să înţelegem ce este cîntarea Bisericii şi că ea nu îşi are nicăieri locul în afara bisericii. Dar dacă Biserica a primit Filarmonica din Piteşti şi a hotărît să o închine Domnului, atunci nu pot decît să aduc slavă lui Dumnezeu. Sigur, aşteptînd să văd imagini din interior, ca să înţeleg cum s-a procedat cu scaunele şi cu scena şi cum s-a modificat acesta pentru a fi cît mai potrivit unui cadru liturgic.


Iartă-mă, frate Ionuţ. Ce am scris aici nu este un reproş adus cuiva, ci o încercare, poate nereuşită şi nepotrivită, de a trezi inimile celor ce iubesc psaltica, ca să nu fie mustrate de cuvîntul Duhului Sfînt care zice: "Cum vom cînta cîntarea Domnului în pămînt străin?" Cunoaştem, oare, stihurile ce urmează după acest cuvînt din Psalmul 136 şi ce înseamnă ele?

Monahul Filotheu

Sursa: Ortodoxia

VIDEO. Monahul Filotheu (Manastirea Petru Voda) despre marturisirea credintei in lumea de azi

Marturisirea credintei - M. Filotheu from sholarios on Vimeo.

Monahul Filotheu (Manastirea Petru Voda) despre "cazul parintelui Nichita". Impotriva zvonerilor si raspandacilor.

Părinte drag (n.n. - e vorba de Parintele Mihai Andrei Aldea),

Mi s-a părut că am răspuns, prin ceea ce am scris, la nedumenirile sfinţiei voastre. Actele (şi discuţiile) primelor două Sinoade Ecumenice nu ni s-au păstrat. Pentru a le acoperi, cercetătorii se folosesc de documentele care se referă la aceste două Sfinte Sinoade a toată lumea. Mai mult, poate ştiţi că, deşi nu au fost prezente cîteva din Bisericile locale din afara imperiului, hotărîrile Sfintelor Sinoade au fost primite şi respectate de aceste Biserici. Există ceva bibliografie pe această temă.

Nu cred că se pune problema de a socoti pe cineva în afara Bisericii. Tocmai asta încercam să spun, că zeloţii socotesc pe cei care nu sînt ca ei în afara Bisericii. Şi zelotismul se manifestă nu doar cînd e vorba de calendar. El apare oriunde cuiva i se pare că nu se poate împărtăşi cu cel pe care îl judecă. Sfinţiei voastre v-ar fi uşor să slujiţi cu un cleric care a făcut rugăciuni împreună cu ereticii? Mi se pare că preoţilor din Timişoara nu le este deloc uşor să slujească cu mitropolitul lor iertat de sinodalii români.

Pe de altă parte, plecarea din Biserică nu a rezolvat şi nu va rezolva niciodată nimic, atunci cînd ştii că Adevărul e de partea ta şi că eşti sub necontenita Sa purtare de grijă, cînd Harul Său nu lipseşte din sufletul tău. Mi se pare că răcirea credinţei a adus, în veacul acesta din urmă, neputinţa de a înţelege că aparţinem unei singure Biserici şi că din ea nu fac parte ereticii. Cu siguranţă, au existat şi în vechime Biserici locale care au primit mai tîrziu hotărîrea dogmatică a unui singur calendar. Cazul Irlandei este unul de acest fel, şi faţă de irlandezi au existat, pînă în secolul 8, cel puţin în Apus, mai multe abordări din partea ierarhilor ortodocşi (şi mai ales din partea unor Sfinţi ierarhi care au stat în primul mileniu pe scaunul Romei).

Am postat "mărturisirea de credinţă" a părintelui Nichita ca să se lămurească motivul plecării sale. Nu îndemn pe nimeni să-i urmeze. şi, din cîte am citit, nici p. Nichita nu îndeamnă la asta, nici chiar pe fiii săi duhovniceşti, care sînt mulţi la număr, şi pentru care această plecare este cea mai dureroasă.

Cei cu care a ales să fie în comuniune rebotează pe cei ce vin la ei. Degeaba se invocă legăturile cu ROCOR. Am fost vieţuitor în cadrul ROCOR vreme de un an şi cinci luni şi am prins tocmai momentul scindării sale. Cei ce s-au unit cu Patriarhia Moscovei, deşi ne consideră vrednici de milă pentru că sîntem pe noul calendar, ne primesc la împreuna slujire. Dar ceilalţi, cu care nu sîntem în comuniune, nu cer vreo Mirungere, cu atît mai puţin Botezul. Aşadar sărmanul părinte a ajuns unde era mai rău. Probabil îi vor cere să se reboteze, dacă nu a făcut-o deja, şi acceptarea acestui pas aberant va însemna lepădarea de preoţie şi de monahism, lepădarea de toată lucrarea pe care Sfînta Treime a făcut-o prin el, mai ales cu sutele de fii duhovniceşti. Dacă va face acest pas, sărmanul părinte nu poate fi decît vrednic de mila noastră, a tuturor. Mai mare cădere nu ştiu dacă poate fi. Să primeşti să fii
rebotezat după ce o viaţă întreagă ai slujit Sfînta Liturghie este erezie, e deopotrivă cu apostazia, deopotrivă cu împreună slujirea cu ereticii, iar motivaţiile dezlegării sale de ecumenismul oficial al BOR cad şi se anulează cu desăvîrşire. Cam atît am avut de spus despre "cazul p. Nichita de la Brîncoveni".

Mila Domnului să fie cu acest părinte şi cu maicile sale, ca să-i lumineze şi să-i întoarcă la Adevăr.

Sursa: Grupul Ortodoxia

Sa zicem si noi, impreuna cu Parintele Aldea: Acesta este un răspuns care într-adevăr zideşte! Amin! Amin!

Monahul Filotheu: Generaţia 1948 şi Biserica (II). Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu, de Andronic Duhovnicul.

Între toate acestea, în anul 1854, aflându-se oştile Imperiului Rusiei prin Principatul Moldovei, Părintele Arhimandrit şi Stareţ Nathanail le făcea ajutor după puterea mănăstirii; şi cînd s-au dus la Silistra oştirile, atunci Părintele Stareţ a dat din partea mănăstirii 10 care mari legate cu fier cu câte 10 boi, cu argaţi şi cheltuiala mănăstirii, rânduind şi un monah îngrijitor pentru ţinerea acestora în bună stare; dar pe urmă întorcându-se oştirile ruse în ţara lor, şi în Moldova intrând oştile nemţeşti, atunci domnul Moldovei Grigorie Ghica a voit să-şi izbândească asupra Mănăstirii Neamţului, pentru că a dat ajutor oştirii ruseşti pravoslavnice; şi negăsind alte pricini, şi citind paragraful al 5-lea din Aşezământul Prea Cuviosului Părintelui nostru Stareţul Paisie Velicikovski, unde hotărăşte sfinţia sa că „Monahii cei cărturari din soborul sfinţiei sale să citească învăţăturile Sfinţilor Părinţi, care povăţuiesc drept spre înţelegerea Sfintelor Scripturi şi spre cunoştinţa dogmelor credinţei celei pravoslavnice a Bisericii Soborniceşti”, şi uitându-şi dregătoria sa, că el era domn puitor la cale al pricinilor politiceşti iar nu arhiereu, a hotărât ca numaidecât punctul acesta este poruncitor spre a se întemeia în Mănăstirea Neamţului seminarie, pentru ca să înveţe călugării ştiinţe înalte. Şi îndată a şi pus în lucrare, ca prin silnicie numaidecât să aducă întru îndeplinire pe acel punct după a sa socotinţă greşită şi necreştinească.

Şi aşa uneltind el toate vicleşugurile, împreună cu Dimitrie Ralet, ministrul bisericesc şi cu Lascarachi Catargiu şi cu Constantin Negri şi cu alţi ajutători lui, după cum i-a învăţat diavolul, a trimis mai întâi nişte batjocoritori în Mănăstirea Neamţului în anul 1855, spre a-şi face râs de locaşul lui Dumnezeu, care, ajungând în mănăstire marţi seara la începutul Sfântului şi marelui Post, în vremea Pavecerniţei celei mari, când mai tot soborul eram în soborniceasca biserică întru un cuget lăudând pe Dumnezeu şi rugându-ne pentru mântuirea sufletelor noastre şi pentru pacea lumii, după cum avem predanie, cântându-se atunci Canonul cel Mare, numai iată că am auzit cum au intrat nişte boieri în mănăstire şi pecetluiesc uşile la chiliile părinţilor celor mai însemnaţi de prin slujbele mănăstirii. Deci cu toţii foarte spăimântându-ne, nu ne dumiream ce este, că aşa fără de veste întru aşa zile sfinte care sunt pentru curăţirea sufletului se face acest lucru, când în ţara Moldovei este domnitor creştin şi nu se află nici o năvălire de oareşicare varvari; şi după ce am ieşit din biserică, am văzut că aşa este cu adevărat, căci umblau ca nişte lei turbaţi de mânie prin farmalâcurile mănăstirii acei boieri, Lascarachi Catargiu, Dimitrie Ralet, şi Priveghetorul din Târgul Neamţului, Neculai Pârvu, şi Poliţ-Maistru Ion Grigoriu, care arăta uşile pe care să le pecetluiască, şi alţii, înconjurând chiliile părinţilor cu ostaşi într-armaţi, şi pecetluindu-le uşile precum am zis, aşijderea şi la soborniceasca cămară a mănăstirii şi la cancelarie, la arhivă şi la bibliotecă; şi încă şi la Părintele Arhimandrit Nathanail, Stareţul mănăstirii, zicând că stareţul ţine în mănăstire spioni ruseşti. Întru acestea şi întru altele încă şi-au mai arătat neomenia, căci au adunat pe vreo câţiva părinţi cinstiţi şi i-au închis într-o chilie la un loc, puindu-le strajă ca nu cumva să fugă; apoi după ce i-au ţinut 24 de ceasuri acolo închişi la arhondaric jos, păziţi de Poliţ-Maistru cu ostaşii, le-au dat drumul la unii, iar pe patru părinţi cinstiţi, după ce au despecetluit uşile care le pecetluiseră, văzând că nu au găsit nici o pricină ca să se încaiere de sobor, cu mare batjocură i-au pornit la Iaşi, nelăsându-i nici măcar să se închine la Sfânta Icoană cea făcătoare de minuni a Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu, căci un monah Ionathan alergase cu fuga în soborniceasca biserică ca să se închine, dar chiar înaintea Icoanei Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu ajungând, a alergat un radovoi cu şapca în cap şi cu sabia la dânsul şi l-a răpit cu cumpliţie de acolo, şi i-au pus pe toţi întru o haraba, împreună cu două femei, ca desăvârşit să-şi facă râs de călugări.

Monahul Filotheu: Generaţia 1848 şi Biserica. Cronica inedită a lui Andronic Duhovnicul sau Despre pătimirile M. Neamţ de pe urma generaţiei '48.

„Nimic nu este acoperit, care să nu iasă la iveală

şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut.”

(Matei 10, 26)

Mănăstirea Neamţ între 1855-1862

Documentarul de faţă vrea să arunce o nouă lumină asupra generaţiei paşoptiste şi asupra legăturilor ei cu Biserica. Partea centrală o constituie o cronică inedită a evenimentelor ce au urmat tulburărilor din 1848 (e vorba de un fragment din Istoria Sfintelor Mănăstiri Neamţu şi Secu, scrisă de Andronic Duhovnicul, un contemporan al evenimentelor pe care le relatează), evenimente care arată că principalul scop al paşoptiştilor a fost de a demola Biserica Sfintei Tradiţii şi de a păstra doar un instrument cu scop ritualic, pentru cei ce vor mai simţi nevoia unor ritualuri, acum când vremurile îi duseseră pe tinerii revoluţionari la „luminarea” conform căreia „Dumnezeu este sus în ceruri, iar pământul a fost lăsat oamenilor ca să facă ce vor vrea pe el”.

Contextul internaţional

În 1833, marele maestru al masoneriei, Giuseppe Mazzini (care, începând de la această dată până în 1870 a condus toate mişcările de revoltă „moderniste”, adică masonice, un om de care făcea ascultare însuşi Napoleon al III-lea) a publicat nişte articole incendiare în care preconiza desfiinţarea Austriei şi a marilor imperii, pentru a da „libertate” popoarelor subjugate. Ideologiei sale i se vor ralia în scurtă vreme cei mai influenţi oameni de stat din Italia, Franţa, Anglia şi din celelalte ţări ale Europei. Privitor la răsăritul Europei, el vedea un nou stat, federativ, alcătuit din polonezi, cehi, unguri, sârbi, români, albanezi şi bulgari[1].

Aşa se face că, începând din 1834, consulii francezi din Bucureşti şi Iaşi au început să recruteze dintre tinerii fii de boieri şi să-i trimită la Paris, „la studii”[2]. Ajunşi acolo, tinerii români s-au grupat în jurul „Societăţii Studenţilor Români”, în care au fost iniţiaţi în toate tainele Europei moderne, care tocmai începea să răsară. Pentru principatele române, principalele idei în jurul cărora erau organizaţi „studenţii” erau unirea principatelor şi venirea la domnie a unui principe străin, care să fie garantat de ţările moderne ale Europei (Anglia şi Franţa), iar nu numit de bătrânele imperii turcesc şi rusesc.

Aceiaşi membri ai societăţii cu pricina se regăsesc, după documentele masoneriei, în actele lojelor pariziene „Rose du Parfait Silence” şi „Athénée des Etrangers”, obediente de Marele Orient al Franţei[3]. Documentele anului 1848, publicate 50 de ani mai târziu, ne indică, în 1847, un număr de 131 de studenţi cotizanţi la „Societatea Studenţilor Români” din Paris[4]. Aceştia se vor întoarce în masă în martie 1848, spre a participa la evenimentele din ţară.

Decadenţa creştinismului românesc în zorii noii ere

Decadenţa creştinismului românesc era o evidenţă dureroasă, încă de la începutul secolului XIX. Patimile care puseseră stăpânire pe români îi subjugau intereselor străine. Ţările Române erau locul unde se oploşise toată scursura Fanarului şi a Europei, stăpână prin puterea banului. Venirea apoi a emigranţilor evrei din Galiţia, mari comercianţi de alcool şi patroni de case de toleranţă, a înrăutăţit, o dată mai mult, starea morală a românilor. Demne de interes, în această privinţă, sunt pastoralele ierarhilor români şi cărţile de „blestem împotriva celor ce fac lux”[5], ca şi cuvântările lui Tudor Vladimirescu către popor, mai mult predici moralizatoare decât discursuri incitatoare la revoltă. Această stare era generală, atât în rândul poporului, cât şi în rândul clerului. O însemnare din 1844 de pe foaia de titlu a unui manuscris[6] ne spune că: „la bisericile de ţară de multe ori nu are cine asculta nici chiar citirea; ba încă şi prin cele de la oraşe se săvârşesc sfintele slujbe cu multă grăbire din pricină că au răcit, ba încă la unii au şi îngheţat râvna spre Dumnezeieştile slujbe, încât cei mai mulţi pândesc vremea să meargă la biserică pre la vremea heruvicului, şi alţii pre la chenonic, ca să se arate numai oamenilor că au fost la biserică, iar nu lui Dumnezeu”.

Mărturie stau şi scrisorile din 1851 ale episcopului Filothei al Buzăului către protopopii săi: „De nişte asemenea pătimaşi preoţi ‹beţivi› avem ştiinţă că şi această plasă este plină, şi din ce în ce numărul să mai adaugă, dovadă pipăită a lenevirii cucerniciei tale, că nu numai că nu văd înfrînare şi pilduire, dar ce este mai trist şi foarte dureros, văd şi acoperire din partea-ţi. Şi printr-aceasta te mai chemăm la datoria-ţi lăsată în neîngrijire şi cu seriozitate îţi poruncim ca socotind datoria ce ai de îndeplinit, să nu întârzii nici un minut a pune în lucrare stârpirea cu desăvârşire a acestei ticăloase patimi dintre preoţi şi apoi ei dintre enoriaşi”[7].

„Tinerii şi tinerile odată să creşteau într-o fericită nevinovăţie, curăţenie, supunere către părinţi şi mai marii lor şi frica Domnului, şi numai când înţelepciunea părinţilor găsia de cuviinţă păşeau către patul nupţial, prin legiuita căsătorie. [...] Viaţa lor următoare era pildă pentru alţii, iar nu pricină de sminteală... Acum însă, din nenorocire, tinerii şi tinerele s-au abătut cu totul din calea moşilor şi strămoşilor lor. Moliciunea, desfrâul şi relele urmări s-au făcut lucrul lor din toate zilele. Nevinovăţia, simplitatea şi cucernicia nu mai sunt podoaba şi cinstea unei fete. Bărbăţia, temerea de Dumnezeu, cinstea şi supunerea către părinţi şi respectul către cei mai bătrâni nu mai sunt virtuţile unui tânăr. Credinţa, dragostea şi încrederea nu mai fac pacea casnicilor. Stricăciunea din toate părţile este deopotrivă. Vin către căsătorie, dar aci, în loc să se unească simplitatea cu nevinovăţia, se găsesc amândouă părţile obosite în dezmierdări netrebnice, diluate în patimi şi sfâşiate în mii de viţii. Apoi ce pace, ce linişte şi ce unire trebuie să fie în acea căsnicie? Ce creştere, ce educaţie şi ce pildă vor avea copiii de la nişte asemenea părinţi? şi ce copii vor fi aceia născuţi din asemenea trupuri dihulate?!”[8]

Constantin Gane, care s-a ocupat de vieţile doamnelor şi fiicelor de domni şi voievozi ai celor două principate, ne dă o imagine foarte plastică asupra vieţii de zi cu zi din Iaşul anilor 1849-1856, citându-l pe Iancu Ghica, fiul domnitorului Grigorie Ghica: „E unu după miezul nopţii... se pot deci încă face vizite! Căci toată ziua şi toată noaptea casele boiereşti sunt deschise, de stai şi te întrebi când lucrau şi când dormeau oamenii aceia. Dar dormeau, cică, între 3 şi 10 dimineaţa; slujba, de la 11 la 4, masa, de la 4 la 5, apoi iar un mic somn până la 7, şi de la 8 în sus, viaţa... Jocul de cărţi mai ales, obicei luat de la ruşi de la 1827 încoace, care până acum a făcut să cadă mai multe familii bogate în cea mai neagră mizerie... Câţiva boieri ţin toată iarna casa lor deschisă, la rând, de două ori pe săptămână. Intră lumea acolo ca la birt, se aşază la una din cele 10 sau 20 de mese din salon, şi joacă cu aprindere, cu nesaţ. Când pe covorul verde se îngrămădesc, licărind, galbenii de aur, obrajii se îmbujoresc, ochii strălucesc şi tulbură sufletele bieţilor pătimaşi... se joacă mize de 10, de 20 de mii de lei dintr-o dată, averi întregi se duc într-o seară... şi uneori nenorocitul care a pierdut tot ce avea se duce cu ochii aiuriţi să-şi zboare creierii acasă». «Jocurile obişnuite erau: cele de noroc, ca stosul, lanskene şi maca, cele zise speculative, precum vist, preferanţa, pichet, şi cele distractive, precum ghiordumul, concina, calul alb. Cucoanele jucau şi ele, dar mai mult concina şi pe bani puţini.”[9]

Monahul Filotheu (Manastirea Petru Voda): Bilant al campaniei anti-cip (ATITUDINI)

de Mon­ahul Filotheu

In 14 Ian­uarie a.c. Par­in­tele Arhi­man­drit Justin Parvu a facut pub­lic acel comu­ni­cat in care chema la muceni­cie, indem­nand pe cres­tinii ortodocsi din Roma­nia (si nu numai) sa nu primeasca noile acte de iden­ti­tate elec­tron­ice. S-au facut multe comen­tarii pe tema apelu­lui sau – ca vine prea tarziu, ca momen­tul nu a fost bine ales, ca era nevoie de mai multa strate­gie, ca e pani­card, ca e inutil, ca – si presa, atat cat a reac­tionat, a incer­cat sa ia in ras mesajul. In scurta vreme, cand ziaris­tii au inte­les grav­i­tatea momen­tu­lui si au vazut ca citi­torii arti­colelor lor sunt in masa de alta opinie decat ei, in mass-media s-a aster­nut tac­erea pe acest subiect.

Impins de la spate de popor sa dea un raspuns, Sin­odul BOR a dat unul, amanandu-si intrunirea cu aprox­i­ma­tiv o luna, doar, doar se vor mai potoli apele. Iar raspun­sul mult astep­tat a fost unul rusi­nos pen­tru autori­tatile teo­log­ice din care este alca­tuit sin­odul, slu­gar­nic fata de politi­cian­is­mul ura­tor de Dum­nezeu si de popor, slu­gar­nic fata de legile europene in vigoare si impotriva Sfin­tei Tra­di­tii a Bis­ericii. Mai mult, declarati­ile pur­ta­toru­lui de cuvant sin­odal au frizat peni­bilul in incer­carea de a ridi­culiza temer­ile oame­nilor. E greu sa dai cu piciorul in tepusa… (v. Fapte 9:5).

Cum a fost posi­bil un ast­fel de raspuns? Ca si in rusi­nosul caz Corneanu, raspun­sul Patri­arhiei a fost inclus „la pachet” intre hotarar­ile unei comisii sin­odale, pe care ier­arhii le-au votat fara drep­tul dis­cu­tarii lor in plen. Din acest punct de vedere este mai multa deschidere catre ade­var in insti­tu­ti­ile politi­cian­iste ale stat­u­lui decat in sanul BOR. Totusi, dandu-si seama de eroarea comisa, cativa ier­arhi au tinut sa-si exprime pub­lic deza­pro­barea fata de hotararea sin­odala si spri­jinul lor fata de ini­tia­tiva Par­in­telui Justin.

Ten­si­unea la nivelul poporu­lui s-a con­cretizat in cat­eva actiuni de strada in Bucuresti si Brasov, prin con­testarea in justi­tie a legilor care pre­vad intro­duc­erea cipurilor RFID in toate actele de iden­ti­tate romanesti, prin stran­gerea de sem­na­turi impotriva aces­tor acte, si prin orga­ni­zarea unor masuri infor­ma­tive la nivelul intregii tari.

Actiu­nile de strada intr-o Romanie, in care sin­gu­rul lucru de care s-ar putea teme politi­cienii ar fi o insurec­tie gen­er­ala sau vreun razboi, nu au avut decat un rol sim­bolic. La aceste actiuni au par­tic­i­pat cat­eva mii de oameni, si multa lume a sem­nat impotriva legilor pro­mo­vate de guvern[1] si a depus sem­na­turile la sec­re­tariatul guver­nu­lui; intru­cat nimeni nu s-a sesizat de aceste mii de sem­na­turi, cre­dem ca de multa vreme ele au ajuns la cos.

Un alt lucru regretabil a fost amestecul yogh­inilor de la mult hulita MISA in aceste actiuni, in numele invata­turii lor despre noua ordine mon­di­ala si a intere­su­lui lor de cetateni ai stat­u­lui, loz­in­cile si ati­tu­dinile lor frizand de multe ori peni­bilul, vir­u­lenta unora din­tre ele fiind cu totul straina de cres­tin­ism. La aceasta a con­tribuit si teroarea indusa de Patri­arhie in paro­hi­ile cap­i­talei, ce a facut ca numai cativa preoti sa se implice per­sonal ori sa-si trim­ita eno­ri­asii la aceste actiuni. Mass-media a avut grija sa ridi­culizeze primele mitin­guri si mar­suri de strada, cele­lalte fiind pur si sim­plu ignorate.

Putem spune, fara sa gresim, ca orga­ni­zarea aces­tor actiuni de strada a avut o sin­gura con­secinta: A evi­den­tiat pra­pas­tia din­tre mediul politic si admin­is­tra­tia BOR, pe de o parte, si poporul cred­in­cios si duhovnicii sai, pe de alta parte. Moartea sufleteasca a prim­ilor nu a facut decat sa straluceasca viata si ravna pen­tru Ade­var a celorlalti.

actiuni in justitie

Actiu­nile in justi­tie impotriva noilor legi antiu­mane si antihris­tice s-au sol­dat pana azi cu cat­eva ese­curi. In 11 Feb­ru­arie a.c., avo­catul Mihai Rapcea, in numele orga­ni­za­ti­ilor Civic Media si „Ade­var si Drep­tate”, si a peste 5000 de cereri de inter­ven­tie din intreaga tara, a inten­tat, la Curtea de Apel Bucuresti, o actiune in justi­tie impotriva HG 1566/2008, sub numarul de dosar 543/2/2009. Actiunea a fost respinsa in 18 Feb­ru­arie a.c., ca fiind „neintemeiata”.

O con­fed­er­atie de orga­ni­za­tii cres­tine, Foru­mul Orto­dox Roman, a adresat Direc­tiei Pas­apoarte a Min­is­teru­lui Admin­is­tratiei si Inter­nelor o lista de intre­bari, cu oare­care tam-tam pe blogurile unora din mem­brii sai. M.A.I. a raspuns in 24 Feb­ru­arie a.c., oferind temeiurile legale in baza carora se intro­duc noile pas­apoarte, lasand in aer orice raspuns la orice alt tip de act[2]. S-a zvonit ca aceeasi orga­ni­za­tie va intenta si o actiune in justi­tie, dar nu s-a mai auzit nicio­data de vreo ast­fel de actiune.

In data de 16 Sep­tem­brie a.c., avo­catul Mihai Rapcea si-a dus dosarul 543/2/2009 la inalta Curte de Casatie si Justi­tie, dosar la care a mai adau­gat inca 11.000 de cereri de inter­ven­tie in cauza, in total 16.000. Din cauza grevei mag­is­tratilor, pro­ce­sul a fost amanat.

Care este sit­u­a­tia, din punct de vedere juridic? In anul 2008 Guver­nul Tariceanu si Par­la­men­tul au elab­o­rat o serie de legi, hotarari de guvern si ordo­nante de urgenta prin care se incalca fla­grant multe drep­turi ele­mentare (pre­vazute de Con­sti­tu­tie!) si prin care, cel putin leg­isla­tiv, Roma­nia este trans­for­mata intr-un stat poli­tienesc. Sit­u­a­tia in sine a mai cunos­cut un prece­dent ase­m­ana­tor, acela de dupa bol­se­vizarea Romaniei, urmata de sute de mii de arestari si de intem­nitarea si exter­minarea elitelor morale, int­elec­tuale si duhovnicesti ale Romaniei.

Prac­tic, in ceea ce priveste masurile legale care intro­duc noul stat poli­tienesc si antihris­tic in Roma­nia[3], oricine din aceasta tara, per­soana fiz­ica sau juridica, le poate con­testa in justi­tie. Studierea lor atenta va gasi sufi­ciente hibe, pe langa cele men­tion­ate de noi, pen­tru a le declara ilegale.

dez­ba­teri parlamentare

Cu binecu­vantarea Par­in­telui Justin, autorul ran­durilor de fata a par­tic­i­pat per­sonal la dez­ba­ter­ile par­la­mentare priv­i­toare la intro­duc­erea pas­apoartelor elec­tron­ice in Roma­nia. In 16 Mar­tie am asi­s­tat la sed­inta Sen­at­u­lui, in care OUG 207/2008 a obt­inut 58 din voturi pen­tru, 22 impotriva si 9 abtineri, adica 65% din 66% voturi nece­sare pro­mul­garii. S-a gasit un arti­fi­ciu ne-constitutional, numit apro­bare tacita, si legea a fost impinsa mai departe, spre Cam­era Dep­u­tatilor (CD).

Aici, Comisia pen­tru Drep­turile Omu­lui (CDO) a orga­ni­zat pe 2 Aprilie o dez­batere pub­lica pe tema pas­apoartelor bio­met­rice. Au par­tic­i­pat atat par­la­men­tari, cat si jur­nal­isti dor­nici sa afle punctele de vedere ale celor impli­cati in dis­cu­ti­ile ce au urmat apelu­lui Par­in­telui Justin. Aceasta a fost sin­gura dez­batere pub­lica pe tema noilor acte elec­tron­ice. Din­tre vor­bitori s-a putut evi­den­tia reprezen­tan­tul Patri­arhiei, a carui poz­i­tie a fost aceea de gasire a unei solu­tii care sa respecte leg­is­la­tia euro­peana, fara sa aminteasca de Canoanele Bis­ericii care interzic cres­tinilor ortodocsi, de orice rang ar fi ei, sa sub­or­doneze Bis­er­ica lui Hris­tos ori­caror interese lumesti. Dez­baterea de la Cam­era Dep­u­tatilor s-a sol­dat cu includ­erea unor amen­da­mente la OUG 207/2008. Ordinea legala prevedea dis­cutarea ordo­nan­tei in comisi­ile de al caror resort tine legea, apoi votarea in plen. S-au comis, insa, cat­eva ilegalitati.

Prima a fost nelu­area in seama a hotararii Comisiei Juridice a CD, care a respins OUG 207. A doua ile­gal­i­tate a fost aceea ca CDO nu si-a pus nicio­data sem­natura pe aceasta lege. A treia a fost ca apro­barea prim­ita de la Comisia de Aparare si Comisia de Polit­ica Externa a fost ile­gala, intrunirea aces­tor comisii fiind lip­sita de cvo­rum. In cele din urma, pe 23 Iunie a.c. Cam­era Dep­u­tatilor a apro­bat legea 264/2009 pen­tru mod­i­fi­carea OUG 207/2008, cu 206 voturi pen­tru, 13 impotriva si 13 abtineri. Legea prevede ca cei ce nu doresc pas­aport elec­tronic pot obtine un pas­aport sim­plu, fara cip, val­a­bil 12 luni.

sem­na­turi anti-cip

Pe langa prezenta in Par­la­ment, inca din luna Ian­uarie au inceput sa se stranga sem­na­turi in spri­jinul apelu­lui Par­in­telui Justin, si impotriva noilor acte elec­tron­ice. Cam­pa­nia de stran­gere de sem­na­turi a avut cat­eva etape. Ini­tal am primit la man­a­s­tire sem­na­turi pe orice tip de for­mu­lar care pre­ciza sustinerea apelu­lui din 14 Ian­uarie, socotindu-le pur sim­bo­l­ice, astep­tand momen­tul potrivit pen­tru a le folosi. De aceea le-am si luat cu noi la Par­la­ment, poate cineva le va baga in seama. Din momen­tul in care am obser­vat uri­asa indo­lenta a cla­sei politice con­tem­po­rane, am luat hotararea de a crea un sin­gur tip de for­mu­lar, prin care sa cerem Presed­in­tiei Romaniei orga­ni­zarea unui Ref­er­en­dum pe tema actelor si supraveg­herii elec­tron­ice. Stiam ca Presed­in­tele Basescu a declarat Luni, 9 Mar­tie, in cadrul unei emi­si­uni tele­vizate, ca el isi va face pas­aport bio­met­ric; mai mult, a pro­mul­gat toate masurile refer­i­toare la car­tile de iden­ti­tate elec­tron­ice si la pas­apoarte. Cu toate aces­tea, am cerut, in numele sutelor de mii de oameni care ne trim­sesera sem­na­turi, drep­tul la opinie intr-o tara in care nimanui nu ii pasa de noi. Apropiindu-se alegerile prezi­den­tiale, am luat hotararea sa depunem sem­na­turile stranse, iar prin peti­tia 18720/17 Sep­tem­brie 2009 am cerut orga­ni­zarea unui Ref­er­en­dum in ziua alegerilor prezi­den­tiale, cerand lib­er­tate si adevar.

spri­jin si piedici in campanie

Nu putem sa nu mul­tumim tuturor celor care au fost cu sufle­tul ala­turi de noi in aceasta cam­panie. De la cazurile cres­tinilor sufletisti care au strans sem­na­turi pe strazile oraselor sau la intrarea in bis­erici si man­a­s­tiri, sau chiar in mag­a­zine (la casa de mar­cat fiind intre­bat cumpara­torul daca nu vrea sa sem­neze impotriva cipurilor), pana la familii din felu­rite local­i­tati care au facut rost de un for­mu­lar pe care l-au sem­nat toti cei din casa, romanii au dat dovada unei mari cred­inte ca prin ges­tul lor de mar­tur­isire Dum­nezeu va ran­dui ca legile politi­cie­nilor anti-crestini sa isi gaseasca sin­gura des­ti­natie posi­bila: La cosul de gunoi al istoriei!

A mai exi­s­tat o cam­panie care nu se va opri nicide­cum la demer­surile actuale, aceea de infor­mare a pop­u­latiei. In intreaga tara oameni cu suflet mare au creat, tiparit si dis­tribuit, de cele mai multe ori gra­tuit, mate­ri­ale infor­ma­tive lamu­ri­toare pe tema actelor elec­tron­ice. Chiar si in Par­la­ment, toti dep­u­tatii si sen­a­torii au primit per­sonal ast­fel de mate­ri­ale, pen­tru a vota in cunos­tinta de cauza. Flu­turasi, stickere, pli­ante, bro­suri, CD-uri si DVD-uri cu filme, si chiar carti au fost dis­tribuite de la un capat la altul al Romaniei. Am avut bucu­ria sa obser­vam prin mag­a­zinele de carti bis­ericesti nu mai putin de 5–6 titluri de carti priv­i­toare la actele electronice.

Cartea scoasa in luna Mai de Man­a­s­tirea Petru Voda si de Fun­da­tia Civic Media, „Dic­tatura bio­met­rica”, care anal­izeaza prob­lema actelor elec­tron­ice din punct de vedere legal, civic, med­ical si teo­logic, s-a van­dut deja in foarte multe mii de exem­plare in toata tara.

La ini­tia­tiva cres­tinilor si cu par­tic­i­parea mul­tor duhovnici, mon­ahi de la man­a­s­tirea noas­tra sau din alte man­a­s­tiri, spe­cial­isti in noile tehnologii, juristi, fosti det­inuti politici, medici, ziaristi, etc., in mai multe orase ale tarii[4] au avut loc, incepand cu luna Feb­ru­arie, con­fer­inte pe tema cipurilor si a vremilor pe care le par­curgem. Prin­ci­palul mesaj a fost ca audi­torii (care de cele mai multe ori au umplut pana la refuz salile) sa-si inte­leaga rolul de mar­tur­isi­tori si apos­toli, si de a trans­mite mai departe celor cunos­cuti invata­turile Sfin­tei Bis­erici cu privire la noile tehnologii de iden­ti­fi­care si urmarire, si solu­ti­ile exis­tente pen­tru oprirea acestora.

Tre­buie, totusi, sa recunoastem ca au fost si multe gre­seli. Lipsa noas­tra de expe­ri­enta in purtarea unei cam­panii a fost viz­ibila cu ochiul liber. Au fost si multe erori de coor­donare si de comu­ni­care. Multe s-ar fi putut sur­monta prin sta­bilirea unui cen­tru de comanda in cap­i­tala tarii, insa impli­carea noas­tra, ca mon­ahi (impli­care care cerea sa nu parasim man­a­s­tirea si nici genul de razboaie duhovnicesti pe care il dadusem pana atunci), nu a per­mis acest lucru. Pe de alta parte, nici multi din­tre mirenii cu ceva expe­ri­enta civica nu au fost foarte deter­mi­nati sa ni se ala­ture. Apa­tia si nepasarea de la nivelul intregii soci­etati a avut si ea o vina.

Langa aces­tea s-au adau­gat si dezbina­rea si tradar­ile de toate felurile. Pen­tru pacatele noas­tre, inca din primele zile de dupa apelul Par­in­telui Justin au aparut tot felul de crit­ici si de zvonuri intre fratii min­ci­nosi, care au avut ca rezul­tat multe potic­neli si sminteli. De la aces­tea s-a ajuns ca unii din cei ce ne-au stat ala­turi si ne-au spri­jinit dupa put­eri, la inceput, astazi sa se afle pe poz­i­tii total opuse. Multi „cres­tini” de debara sau de terasa au ajuns sa-l crit­ice pana si pe Par­in­tele Justin si sa-i dea sfa­turi in ce ar avea de facut, sfa­turi care au mers pana la a-i reco­manda sa se desco­toroseasca de calu­garii si maicile care s-au impli­cat zi de zi in aceasta campanie.

In 22 Ian­uarie con­d­u­ca­torii Aso­ci­atiei Ziaris­tilor si Edi­to­rilor Cres­tini ne-au chemat la o dez­batere pub­lica, si, neatingandu-si scopul com­pro­mi­terii noas­tre, au ajuns ei sin­guri sa declare ca se impune des­fi­intarea sin­gurei aso­ci­atii a ziaris­tilor cres­tini din Roma­nia. Mireni care cre­deam ca ne vor fi ala­turi (si care isi facusera un obi­cei din a vorbi despre Par­in­tele Justin si man­a­s­tirea sa) au amu­tit cu totul dupa 14 Ian­uarie iar unii din­tre ei chiar s-au por­nit intr-o cam­panie fatisa de defaimare a noas­tra. Altii, preoti pro­fe­sori de teolo­gie, in loc sa lamureasca, con­form invata­turii orto­doxe, prob­leme teo­log­ice clare pe care le-am pus in dis­cutie inca de la inceput, s-au gra­bit sa defaime pub­lic intai pe Par­in­tele Justin si pe calu­garii sai, iar apoi pe toti mirenii care au ascul­tat de glasul batran­u­lui duhovnic si de al con­sti­in­tei lor. Chiar si unii arhierei au tinut sa se lep­ede in pub­lic de apelul Par­in­telui Justin, altii necrezand nici pana astazi ca par­in­tele ar fi autorul apelu­lui din 14 Ian­uarie si igno­rand cu totul spri­jinul duhovnicesc si teo­logic pe care marii duhovnici ai aces­tei tari i l-au acor­dat Par­in­telui Justin in lupta sa.

con­tro­versa teologica

S-a nascut, pe alocuri, si intre­barea: Este sau nu prob­lema cipurilor una teo­log­ica? Mintile mai iscodi­toare ale unor arhierei, preoti si mireni cu pre­ocu­pari teo­log­ice au pus la indoiala real­is­mul teo­logic al ini­tia­tivei Par­in­telui Justin si inte­meierea sa pe Ade­var. Dupa ce li s-au oferit argu­mentele scrip­tur­is­tice si patris­tice nece­sare, ei au afir­mat ca aceste cipuri nu ar fi cele ce in foarte scurta vreme vor deveni, prin implantare, parte a sem­nu­lui Fiarei din Apoc­alipsa 13 si 14. Vina pen­tru indoielile lor o poarta in primul rand sis­temul de invata­mant teo­logic actual, copiat la milimetru dupa cel romano-catolic, care nu pomen­este nimic nicio­data ceva despre cartea Apoc­alip­sei. Ast­fel, se trece sub tacere invatatura Bis­ericii priv­i­toare la cea de a doua Venire a Dom­nu­lui, iar ostenelile Sfin­tilor de ieri si de azi[5] de a nu ramane fara cunos­tinta implinirii fiecarui cuvant al Scrip­turii sunt luate in ras. De aici se trage o mare parte din vina rup­turii din­tre insti­tu­tia Bis­ericii Orto­doxe de pre­tutin­deni si madu­larele ei cele mai vii – mirenii si monahii.

In ce ne priveste, mar­tur­isim ca primim toata invatatura Sfin­tilor Apos­toli si Par­inti de-Dumnezeu-purtatori ai Bis­ericii, si ceea ce ei au invatat invatam si noi, iar ceea ce ei au respins, resp­ingem si noi. Daca Pro­nia Sfin­tei Treimi va ran­dui ca aceste cipuri sa nu fie parte a sem­nu­lui fiarei din Apoc­alipsa si sa nu urmeze acum o implantare a pop­u­latiei glob­u­lui, aceasta va fi doar pen­tru buna-vointa si iubirea de oameni a lui Dum­nezeu, insa noi ne facem dato­ria ca, fara de pan­ica si isterie, ci cu durere si iubire de semeni, si cu bucu­ria comu­ni­u­nii cu Dom­nul nos­tru Iisus Hris­tos, sa strigam impre­una cu Sfan­tul Apos­tol Ioan: „Fiilor, este cea­sul cel de apoi; si pre­cum ati auzit ca Antihrist vine, si acum antihristi multi s-au facut; din­tru aceasta cunoastem ca este cea­sul cel de apoi”(1 In. 2:18).

Greu­tatile, dar si bucuri­ile pe care aceasta cam­panie ni le-a adus ne-au facut sa ne intre­bam daca nu cumva s-au apropiat si de noi zilele luptelor impotriva monothe­lis­mu­lui si ale celor impotriva icon­o­clas­mu­lui, cand s-a ajuns la nedreapta dar sfanta lupta (vazuta) a unui sin­gur pas­tra­tor al Ade­varu­lui curat, impotriva voin­tei politice a unui imperiu si impotriva a sute de epis­copi „ascultatori”.

Ramanem pana la capat la intelegerea ca Hris­tos Ade­varul a fost si ramane cel mai prigo­nit din toata isto­ria omenirii si Ii mul­tumim ca ne face cin­stea de a suferi pen­tru El.

„Toti cei ce voiesc cu buna cred­inta a vie­tui intru Hris­tos Iisus vor fi prigoniti”(2 Tim. 3:12).

---

[1] In ordinea fireasca a lucrurilor par­la­men­tarii ar tre­bui sa faca legi si guver­nul sa se ocupe de apli­carea lor. La noi guver­nul face legi si par­la­men­tul este doar un apen­dice al sau.

[2] Iata cum se pot duce in fun­da­turi initiativele…

[3] Masurile leg­isla­tive sunt:

1. Legea 28/2008, intrata in vigoare la 21 Ian­uarie 2009, sta­bilea oblig­a­tia furni­zo­rilor de ser­vicii si retele pub­lice de comu­ni­catii elec­tron­ice de a retine timp de 6 luni anu­mite date gen­er­ate sau pre­lu­crate. Infor­mati­ile colec­tate puteau fi puse la dis­pozi­tia autori­tatilor com­pe­tente in scopul uti­lizarii in cadrul activ­i­tatilor de cerc­etare, descoperire si urmarire a infrac­tiu­nilor grave, aplicandu-se doar datelor de trafic si de localizare a per­soanelor fiz­ice si juridice, pen­tru iden­ti­fi­carea abon­at­u­lui sau a uti­liza­toru­lui inreg­is­trat. Mai multe orga­ni­za­tii negu­ver­na­men­tale, printre care si Aso­ci­a­tia ProDe­moc­ra­tia, APADOR-CH si Cen­trul de Resurse Juridice au solic­i­tat Avo­cat­u­lui Poporu­lui, printr-o scrisoare din 5 Feb­ru­arie 2009, sa sesizeze Curtea Con­sti­tu­tion­ala cu privire la lim­itarea drep­turilor con­sti­tu­tion­ale ale cetate­nilor adusa de Legea 298/2008. Guver­nul a adop­tat, Mier­curi, 25 Feb­ru­arie a.c., un mem­o­ran­dum de amanare a apli­carii preved­er­ilor aces­tei legi pana la data de 31 Decem­brie 2009.
2. Noile per­misele auto s-au intro­dus ile­gal in Roma­nia, printr-un ordin al M.A.I.[3] care invoca Direc­tiva 126/2006 a UE. Aceasta direc­tiva legifer­eaza un sin­gur tip de car­net de con­duc­ere pen­tru toate tar­ile Uni­u­nii Europene, per­mis auto pre­vazut cu cip elec­tronic de tip RFID, care sa stocheze infor­mati­ile despre con­d­u­ca­torul auto, despre starea sanatatii sale, despre auto­mo­bil, etc. Cativa comis­ari ai MAI au pre­cizat, in inter­ven­tii tele­vizate, ca noile per­mise con­tin cip. Altii au revenit, dupa aceea, si au negat exis­tenta cip­u­lui in noile per­mise auto. Un lucru este, totusi, limpede. Roma­nia nu este gubernie a UE, iar regle­men­tar­ile Par­la­men­tu­lui Euro­pean nu pot fi apli­cate in aceasta tara fara sa treaca prin Par­la­men­tul Romaniei. Asadar, elib­er­area noilor per­mise auto, incepand cu Noiem­brie 2008, este ilegala!
3. OUG 184/2008 prevede exis­tenta unei noi carti de iden­ti­tate per­son­ala (bulet­inul de iden­ti­tate elec­tronic), pre­vazute cu cip de tip RFID[3]. Acest act de iden­ti­tate oblig­a­to­riu pen­tru toti cetatenii romani va fi intro­dus, con­form legii, de la 1 Ian­uarie 2011. OUG 184 a tre­cut prin par­la­ment in cea mai mare graba, fara dis­cu­tii, fara inter­pelari, ba chiar fara vot. Atat la Senat, cat si la Cam­era Dep­u­tatilor, apro­barea sa s-a facut prin „defectarea” masinilor de vot elec­tronic si votul prin ridi­carea mainilor. in 12 Feb­ru­arie aceasta lege a tre­cut prin Sen­atul Romaniei cu 63 de voturi pen­tru si 2 voturi impotriva, iar la Cam­era Dep­u­tatilor s-a apro­bat cu 173 de voturi pen­tru si 2 impotriva, care au insi­s­tat, la pauza, sa se inscrie ca ei au votat impotriva. Cin­ste par­la­men­tar­ilor care s-au opus, si vai noua, cetate­nilor de rand!… Aceasta lege este una din cele mai abom­inabile masuri luate vre­o­data, pen­tru ca pune in peri­col sig­u­ranta tuturor cetate­nilor tarii in caz de razboi. Gaura de sarpe nu va mai fi nicide­cum un ada­post unde cineva sa se ascunda. Citi­toarele RFID vor iden­ti­fica cu pre­cizie pe cei care vor face gre­seala sa plece ori­unde cu cartea de iden­ti­tate. Ar fi, intai de toate, de com­pe­tenta Con­sil­i­u­lui Suprem de Aparare a Tarii (CSAT) sa declare OUG 184/2008 nula si neavenita.
4. OUG 207/2008 (si OUG 94/2008, impre­una cu HG 1566/2008 si OUG 87/2009) sta­bilesc intro­duc­erea pas­apor­tul elec­tronic pen­tru cetatenii romani. Aceste masuri au fost cele mai dez­batute in presa si in par­la­ment, lasand-o pe cea de mai sus, OUG 184/2008, intr-un oare­care anon­i­mat, cu toate ca era cu mult mai impor­tanta. Noile legi ale pas­apoartele elec­tron­ice pre­vad, destul de ambiguu (HG 1566/2008), ca aces­tea sa con­tina „datele de iden­ti­tate ale tit­u­laru­lui (numele, prenu­mele, data si locul nas­terii), autori­tatea emi­tenta, data elib­er­arii pas­apor­tu­lui, data expi­rarii pas­apor­tu­lui, codul numeric per­sonal — C.N.P., sex, cetate­nia, fotografia tit­u­laru­lui gra­vata laser si fotografia in umbra real­izata prin per­fo­ratie cu laser, numarul pas­apor­tu­lui, sem­natura tit­u­laru­lui, datele informa­ti­zate citibile optic (MRZ), mediul de sto­care elec­tron­ica a datelor bio­met­rice ale per­soanei”. S-ar putea intelege, din for­mu­la­rea HG 1566/2008, ca acest MRZ este si mediul de sto­care elec­tron­ica a datelor bio­met­rice ale per­soanei, el fiind un suport ase­m­ana­tor CD-urilor sau DVD-urilor, pe care datele sunt inscrise o data pen­tru tot­deauna. Sigur, cel mai prob­a­bil este sa nu fie asa, ci „mediul de sto­care elec­tron­ica a datelor bio­met­rice ale per­soanei” sa fie un lucru sep­a­rat; dar de unde rezulta ca acesta tre­buie sa fie un cip RFID, asa cum am vazut in mostrele elib­er­ate de Direc­tia Pas­apoarte? Acesta ar fi un temei sufi­cient pen­tru ca, pe langa argu­mentele priv­i­toare la ingradi­rea lib­er­tatilor pre­vazute de Con­sti­tu­tie, oricine con­testa in justi­tie aceste norme leg­isla­tive priv­i­toare la pas­apoarte sa cas­tige pro­ce­sul. Pe langa aceasta hiba de expri­mare mai sunt si altele despre care vom vorbi mai jos. Mai tre­buie stiut ca pas­apoarte bio­met­rice s-au elib­erat intre 30 Ian­uarie si 20 Mai 2009 „cu titlu exper­i­men­tal” in jude­tul Ilfov. Ca urmare, Autori­tatea Nation­ala de Supraveg­here a Pre­lu­crarii Datelor cu Car­ac­ter Per­sonal obtine de la Par­la­ment oprirea elib­er­arii pas­apoartelor elec­tron­ice bio­met­rice, moti­vand ca „Pana la data de l0 aprilie 2009 nu a fost emis un act nor­ma­tiv care sa regle­menteze aceste pro­ce­duri si in cazul doc­u­mentelor elec­tron­ice.” si amendeaza Direc­tia Pas­apoartelor cu 10.000 RON. Presa[3] s-a gra­bit sa anunte ca noile pas­apoarte elec­tron­ice vor fi elib­er­ate incepand cu 15 Sep­tem­brie 2009 in jude­tul Arges, insa real­i­tatea este ca, in urma unor decizii interne, aces­tea nu se elibereaza nicaieri in tara la data scrierii aces­tui material.
5. HG 55/2009, privind dis­poz­i­tivele med­icale implantabile active, care legifer­eaza si implantarea cipurilor RFID, nu a fost inca ata­cata in justi­tie, desi avo­catul Mihai Rapcea a anun­tat ca va incepe aceste demer­suri daca ea va trece prin Parlament.
6. Un oare­care suc­ces s-a obt­inut prin decizia din 16 Iunie 2009 a Cur­tii Con­sti­tu­tion­ale, care a declarat necon­sti­tu­tion­ala OUG 149/2007 privind plata salari­ilor pe card a buge­tar­ilor, aces­tia avand drep­tul sa solicite elib­er­area salari­u­lui in orice alta forma (numerar, cec, etc). Aceasta decizie a ramas pana astazi anon­ima, nepub­li­cata de mass-media din tara.
7. 
   

[4] Ploiesti, Brasov, Cluj, Bucuresti, Dej, Zalau, Iasi, Turnu Sev­erin, Timisoara, Arad, Boto­sani, Suceava, Bacau, Con­stanta, Ram­nicu Sarat, Foc­sani, Bistrita, Onesti

[5] De la Sfin­tii Par­inti Irineu de Lug­dunum si Ippolit Romanul (sec. 2. d.Hr.) pana la con­tem­po­ranii nos­tri Paisie Aghior­itul, Petro­niu Tanase, Ioanichie Balan, Adrian Fageteanu, Arse­nie Papa­cioc, Justin Parvu, Rafail Noica, mai toti Par­in­tii cei insul­fati de Duhul Sfant au vor­bit si au scris despre sem­nele sfar­si­t­u­lui aces­tei lumi.

Materialul a aparut in revista ATITUDINI, NR. 8, 2009

Monahul Filotheu despre apelul la rugaciune al Parintelui Justin pentru Manastirea de la Aiud - Ierusalimul Neamului Romanesc (video)

Pentru o mai bună înţelegere a predicii Părintelui Iustin, vă ofer această scurtă istorie:

1763 – după răscoala iniţiată de Sfîntul Sofronie de la Cioara (ajuns după aceşti ani egumen la Robaia-Argeş), împărăteasa Maria Teresa a Austriei ordonă o persecuţie brutală împotriva tuturor românilor ortodocşi din Transilvania, şi construirea unei închisori în apropierea cetăţii Aiudului, pentru întemniţarea celor care s-au implicat activ în lupta împotriva uniaţiei greco-catolice; aici sînt chinuiţi şi omorîţi mii de români în numele adevărului credinţei Ortodoxe; trupurile lor vor fi îngropate fără cruce într-o margine care de atunci înainte se va numi Rîpa Robilor;

1941 – Generalul Ion Antonescu arestează sute de tineri, studenţi şi uneori chiar copii minori, împreună cu alţi activişti legionari mai cunoscuţi sub acuzaţia de trădare şi de rebeliune, pe o mare parte din ei întemniţîndu-i la Aiud;

1944-1948 - arestarea lui Antonescu şi ocupaţia bolşevică nu schimbă cu nimic soarta întemniţaţilor de la Aiud;

1948-1951 – după arestări în masă, Aiudul devine în primă fază închisoare pentru deţinuţii politici proveniţi dintre intelectuali; mii de deţinuţi sînt exterminaţi prin tortură şi înfometare; cei morţi sînt îngropaţi tot la Rîpa Robilor, tot fără cruce la cap;

1951-1958 – continuă exterminarea deţinuţilor politici de la Aiud, însă nu atît de intens ca în primii trei ani;

1958-1964 – începe o nouă etapă a re-educării bolşevice în închisoarea Aiud, devenită închisoare pentru legionari, duşmanii de moarte ai comunismului şi ideologiei kominterniste; cei ce au refuzat compromisul şi au rămas verticali în această moară de tocat suflete şi trupuri au fost sortiţi unui nou proces de exterminare;

1964 – deţinuţii politici din Aiud care au rămas în viaţă sînt cu toţii eliberaţi;

1980 – începe construirea de blocuri în apropiere de Rîpa Robilor; pe marginea Rîpei, peste mormintele Martirilor, mulţi locatari ai noilor locuinţe comuniste îşi construiesc coteţe de porci sau garaje pentru maşini;

1990 – se ratează un moment istoric propice concesionării întregii suprafeţe de la Rîpa Robilor şi construirii unei biserici ortodoxe în memoria miilor de martiri din acest loc;

1992 – Gheorghe Brahonschi, fost deţinut politic cu 16 ani de temniţă, începe construirea unui monument conceput de bătrînul arhitect Anghel Marcu; era primul dintre monumentele ridicate de foştii deţinuţi care avea să aibă şi o masă de altar în lăuntru;

1997 – Gheorghe Brahonschi, sub povara ispitelor şi loviturilor primite de la duşmanii Adevărului, dar şi de la unii din cei ce ar fi trebuit să-i fie prieteni, pleacă la Domnul; de aici înainte grija lucrărilor la monument va fi purtată de Maria Brahonschi, soţia sa;

1997 – prin lipsa de înţelegere a sfinţeniei locului, primăria Aiud alocă protopopiatului local o parte din terenul de lîngă monumentul în construcţie pentru înmormîntarea decedaţilor de la spitalul TBC din apropiere; în cîţiva ani de zile mormintele acestor oameni vor înconjura monumenul de la Aiud;

1998 – moare şi arhitectul Anghel Marcu, fără să apuce să vadă terminat monumentul de la Aiud;

1999 – se definitivează lucrările la monumentul de la Aiud; în interior există o masă de altar, iar pe pereţi sînt mii de nume ale celor ce au murit în închisorile comuniste;

2000 – este sfinţit altarul amenajat în interiorul monumenului de către IPS Bartolomeu Anania şi Andrei Andreicuţ; după sfinţire s-a slujit prima Liturghie pe noul altar, cei doi arhierei slujind împreună cu doisprezece preoţi ortodocşi şi doi greco-catolici

2001 – Părintele Iustin Pîrvu cere binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o mănăstire la Rîpa Robilor; rugămintea îi este refuzată; i se oferă ruina unei biserici reformate din mijlocul unui cimitir din satul Cergăul Mic, lîngă Blaj, ca cea mai apropiată locaţie de Aiud unde poate întemeia o obşte de călugări; Părintele Iustin acceptă şi trimite acolo 5 călugări care vor construi într-o altă locaţie o nouă biserică şi un corp de chilii;

2003 – în urma multor insistenţe, Părintele Iustin primeşte binecuvîntarea IPS Andrei Andreicuţ de a ridica o casă lîngă monumentul de la Aiud, unde să locuiască monahi care să săvîrşească zilnic Sfînta Liturghie; foştii deţinuţi politici Emil Cociş şi Tudor Stănescu conduc lucrările de construcţie, ajutaţi de călugării de la Cergău; o parte din coteţele de porci ale locatarilor din blocurile învecinate sînt desfiinţate;

2004 – pleacă la Domnul şi Emil Cociş, suferind cardiac; după cîteva luni se termină construcţia casei şi este dată în folosinţă, transformîndu-se adhoc într-un mic schit; în anii ce au urmat au avut loc repetate intervenţii pe lîngă IPS Andrei Andreicuţ cerîndu-i-se, din partea Părintelui Iustin Pîrvu, să binecuvinteze ridicarea unei mănăstiri ortodoxe la Rîpa Robilor, adică biserică şi chilii, pentru ca Sfînta Liturghie să se poată aduce zilnic într-o biserică în care Sfintele Moaşte ale Noilor Mucenici de la Aiud să fie cinstite după vrednicie; toate aceste intervenţii au fost răsplătite cu tăcerea sau refuzul;

2007 – Părintele Iustin Pîrvu acceptă rolul de mediator al actorului Dan Puric în scopul obţinerii terenului de la Rîpa Robilor pentru ridicarea mult-doritei mănăstiri; la intervenţia acestuia, arhiepiscopul încuviinţează, iar primăria alocă o suprafaţă care acoperă o mică parte din Rîpa Robilor, suficientă, însă, pentru ridicarea unei mănăstiri; Părintele Iustin cumpără, din banii Mănăstirii Petru Vodă, un apartament pentru o familie care îşi construise ilegal o casă pe locul ce a fost donat Mănăstirii Aiud;

2008 – sînt propuse două proiecte pentru Mănăstirea Aiud, unul de către Arhiepiscopia Albei Iulia, iar altul de către actorul Dan Puric; primul era proiectul unei simple biserici ortodoxe, fără amplasarea în spaţiul existent şi fără chilii şi dependinţe, iar al doilea era străin cu totul de Ortodoxie, punctul său forte fiind un centru de martirologie pentru care insistase doctorul Pavel Chirilă (o voce care, dincolo de meritele personale în domeniul medical creştin şi al apologeticii creştine, nu s-a auzit după 1990 în apărarea Noilor Mucenici ai secolului 20, şi care nici nu a contribuit vreodată cu ceva la existenţa micii comunităţi monahale de la Rîpa Robilor); ca urmare, Părintele Iustin ia hotărîrea să se caute şi alţi arhitecţi ortodocşi, cu mai multă înţelegere asupra importanţei locului pe care trebuie să-l consfinţească;

2009 – după ce este conceput un nou proiect de mănăstire, ortodox de data aceasta, cu o biserică de tip byzantin cu martyrion, precum erau primele biserici creştine, la scurtă vreme după împlinirea vîrstei de 90 de ani, Părintele Iustin Pîrvu acceptă invitaţia de a merge la Alba Iulia să decidă împreună cu IPS Andrei care din proiecte va fi ales; a fost prima întîlnire dintre bătrînul duhovnic şi arhiereu, deşi părintele venise în fiecare an să se închine Sfintelor Moaşte şi să supravegheze bunul mers al obştii de la Rîpa Robilor; în cîteva minute ierarhul a stabilit, cu de la sine putere, ignorînd cu totul proiectul adus de Părintele Iustin, că cel al actorului Dan Puric este cel mai potrivit, deşi i s-ar cuveni cîteva mici modificări; scîrbit de atitudinea arhiepiscopului şi a actorului, Părintele Iustin se întoarce amărît acasă, redescoperind duhul torţionarilor de altădată în cei ce sînt puşi azi să conducă Biserica; pentru a-i mări suferinţa, ierarhul ia hotărîrea să sfinţească locul viitoarei biserici fără să-l invite pe Părintele Iustin, iar actorul, sfidător, îl sună pe bătrînul duhovnic după sfinţire să-l întrebe cum se mai află cu sănătatea; după jumătate de an, Părintele Iustin Pîrvu revine la Aiud pentru a se închina Sfintelor Moaşte şi a citi un Acatist pe “cel mai sfînt loc al poporului român”, ca prin rugăciunea către Sfinţii Mucenici să urnească din loc ridicarea mănăstirii; ca din întîmplare, deşi nu anunţase pe nimeni, este întîmpinat şi de actor, care declară că era în trecere, şi de arhiepiscop, care îi spune să stea la Petru Vodă şi să nu se mai amestece în treburile de la Aiud; “Vă vom chema la sfinţire”, au fost ultimele cuvinte ale ierarhului către părinte, după care, oţărîndu-se la ucenicii şi însoţitorii Părintelui Iustin, călugări şi mireni, pleacă pomenind ceva de un nou proiect;

Observaţii:

1. Părintele Iustin Pîrvu a considerat închisoarea Aiudului şi toate închisorile unde s-a suferit pentru Hristos ca pe o mare mănăstire a neamului. Şi-a dorit ca după 1964 deţinuţii politici să continue viaţa de rugăciune şi de comuniune cu Hristos pe care au dus-o în temniţă şi şi-a dorit ca, de-ar fi fost cu putinţă, TOŢI foştii deţinuţi politici să intre în viaţa monahală.

2. Toate marile cheltuieli pentru construirea mănăstirilor de la Aiud şi Cergău, din anul 2001 pînă astăzi, 4 Octombrie 2009, au fost suportate INTEGRAL de către Părintele Iustin Pîrvu, din banii Mănăstirii Petru Vodă.

3. Ortodocşii nu construiesc monumente, ci biserici. Aşa au şi apărut primele biserici creştine, ridicîndu-se altare peste mormintele şi moaştele Sfinţilor Mucenici.

articol de monahul Filotheu, sursa: Ortodoxia GoogleGroup

Sursa video: www.apologeticum.wordpress.com

CONFERINTA DICTATURA BIOMETRICA INTERZISA la Onesti. Filmul evenimentelor istorisit de un martor ocular FOTO/VIDEO

Conferinta ,,Dictatura si martiraj” si lansarea cartii: ,,Dictatura biometrica” ar fi trebuit sa se desfasoare la Onesti, vineri 31 iulie, incepand cu ora 17 in Aula Bibliotecii din localitate. In acest sens s-a urmat cadrul legal: cerere depusa cu toate datele in ea, aprobare, plata unei facturi de peste 11 milioane lei pentru 2 ore de activitate. Toate acestea rezolvate s-a trecut la lipirea afiselor, insa doar pe stalpii de iluminat, intrucat in acest oras, doar Primaria are voie sa informeze ceva!
Pentru cei ce nu cunosc, orasul este condus de o echipa formata de tandemul primar PSD Lemnaru - reales prin manipularea varstnicilor la al IV-lea congres (mandat) - si protopopul locului, Alupei, cu state de colaborator si in vechiul si in noul regim, care dirijeaza tot ce misca de peste 15 ani in zona. Pe plan religios este atasat si episcopul locului Ioachim, ,,cantandu-si ” reciproc la mese si intruniri de partid rosu ori bisericesti.
Dumirindu-se ce a aprobat, fiind pusa in miscare masinaria de manipulare si conducere specifica locului, primarul este sunat pe aceasta filiera si i se cere sa anuleze aceasta ,,actiune legionara”. Prezenta pe afis a numelui unui monah de la manastirea Petru Voda si tema actiunii au deranjat pe cei ce conduc dictatorial in aceasta zona.
Acestea sunt etichetele folosite cand ceva nu convine in zona: actiune legionara, samd. In acest mod au fost etichetati si preotii ce acum un an se intalneau in rugaciune, ce au fost apoi santajati si ,, judecati” de catre episcop si camarila locala, lucru prezentat in presa locala si cunoscut de noi credinciosii ce ne-am adresat in scris episcopului locului.
Aici tot ce se desfasoara trebuie sa se afle sub supravegherea, controlul si ,,binecuvantarea” unui vesnic ales, care crede ca ne poate manipula la nesfarsit ca ,,babe ale bisericii”, acesta fiind protopopul locului.
Indusi in eroare de confuzia voita ca locatia ar fi Casa de Cultura, de zvonul ca s-a anulat si de afisul ce a tronat pe usa de la intrare: ca Biblioteca e inchisa intre orele 15 si 19 si ,,Conferinta se suspenda” (vezi foto), cca 80 de oameni au mai asteptat, crezand ca nu poate exista un asemenea dispret si nesimtire de a sfida cetatenii acestui oras de a se intalni liber.
Dar pentru ca, involuntar, s-a dorit ca acest eveniment sa aiba parte si de latura practica, adica de proba indubitabila ca dictatura se pregateste, oamenii au fost nevoiti sa opteze intre a desfasura actiunea pe scarile bibliotecii, de a merge intr-o locatie privata indepartata sau in Parcul orasului la un foisor.
S-a ales aceasta ultima locatie, dat fiind apropierea de biblioteca. La nici 5 minute de la sosirea in aceasta locatie ,,gardienii” Politiei Comunitare a primariei au sosit la fata locului cu o ,,falca in cer si una in pamant” pentru a dispersa ,,manifestarea ilegala”.
Dupa indelungi parlamentari, interventii ale oamenilor, presei locale si din Bacau, telefoane la sefi, s-a ajuns la neimplicarea jandarmilor si politiei; oamenii au ramas doar sub supraveghere, dupa ce in prealabil au fost fotografiati ca infractorii de drept comun.
Contactat telefonic, primarul a declarat, cu nesimtirea unui vechil pe mosie, ca a aflat ca se va lansa o carte pornografica si nazista si de aceea a anulat actiunea. Cat tupeu, manipulare si diversiune pentru un om ce se crede stapanul vesnic al acestui oras.
Si toatea acestea cu un efect nebanuit de cei ce au inteles ca libertatea de gandire si de exprimare nu e pentru oricine.
Foarte multi oameni aflati intamplator in parc: la plimbare, cu copiii la joaca au aflat de spre eveniment si mai ales despre dictatura comunisto-popeasca de la Onesti. Daca ar fi avut in cadrul firesc, nimeni nu ar fi aflat de ea, nu ar mai fi fost nici aceste discutii, dar iata cum consilierii cu cornite si orgoliul fara margini al ai celor ce ne conduc rezolva problemele simple!Actiunea a tinut mai bine de doua ore si s-a desfasurat fara probleme, in final gardienii legitimand din nou organizatorii pentru ai amenda.
Ce zic ei: ramanem cu banii si cu ceva pe deasupra! Speram insa ca organizatorii nu se vor lasa intimidati ca isi vor recupera banii si mai mult decat atat ca vor da in judecata pentru a obtine cel putin cateva sute de milioane, bani necesari in alte actiuni! Nu va lasati manipulati de acest mod golanesc de actiune al ultimilor fosile din muzeul comunismului, sunt slabi, lasi si mai ales impostori.
Ce am putea sa mai spunem: despre afacerile necurate ale primarului, mana in mana cu protopopul, despre dictatura, santajul si supunerea impusa preotilor si credinciosilor, despre vilele construite pe spatele unei catedrale cu bani de la bugetul local, casele, apartamentele si terenurile ,,donate” prin santaj, manipulare si credulitatea unor oameni simpli.
Recent unul din preoti a fost prezent la IML fiind agresat de una din victimele colaterale ale ,,asistentei sociale ” ce o acorda batranilor: fiul unei batrane decedate ce a lasat casa preotului.
De ce nu au intervenit acum cateva luni cand o mare adunare ,,de evanghelizare” a avut loc pe Stadionul de sport, tot al primariei. Au fost buni banii lor si activitatea pentru biserica! Loviti cu stangul in dreptul si de fiecare data creati probleme artificiale din orgoliu si mandrie! Cautati oameni echilibrati care sa va sfatuiasca , nu va rupeti singuri craca de sub picioare! Asa veti dezbina Biserica, asa ajung unii la secte din lipsa de abilitate si dialog, calitati care se confunda cu manipularea, servilismul si aroganta. Noi credinciosii ce stam acum in catacombe nu vom uita toate acestea si vom marturisi mai departe!
Aceste lucruri nu vor ajunge niciodata in presa din zona: totul este aservit, pana si cei de la site-urile si blogurile locale primesc ordine si mesaje de santaj. E o Transnistrie in miniatura aici! Va rugam ajutati-ne sa iesim din aceasta fundatura!
Publicati acest apel, nu doar la raspunsuri, incercati sa il difuzati, cei ce va pricepeti pe cat mai multe forumuri, site de profil, ziare si nu numai.
E vremea marturisirii, altfel nici in catacombe nu ne vom mai putea intalni!
Domnule administator, va rugam lasati o adresa de contact ceva, avem mult mai multe de spus!
Marturisitorii din catacombele unui oras comunist!
Vezi si http://www.apologeticum.wordpress.com/

Conferinţă "Dictatură şi Martiraj" - Botosani, 6 iunie si Bacau, 7 iunie

Conferinta la Botosani

Sâmbătă 6 iunie 2009, ora 13
Conferentiari : monahul Filotheu Balan si fostul detinut politic Virgil Totoescu
Locatie : Sala Cinema UNIREA

Conferinta Bacau

Duminica, 7 iunie 2009, ora 17:00
Conferentiari : monahul Filotheu Balan, judecatorul Carmen Paduraru, ziaristul Victor Roncea
Locatie : Casa de Cultura(sala mica)