Prea fericitul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, ne asigură de
adevărul celor scrise chiar de el; „iară dacă unii nu vor crede,
Dumnezeu să le fie milostiv, că aceia se uită numai la slăbiciunea
firii omeneşti”, pierzând din vedere puterea lui Dumnezeu.
Awa Zosima, bărbat îmbunătăţit, dintr-o mănăstire din Palestina e
ispitit de gândul desăvârşirii, la care se credea a fi ajuns. Deci voia
să ştie dacă se mai află oarecine pe pământ să-1 întreacă? Cineva îl
îndreaptă la o mănăstire lângă Iordan. Acolo se potrivi obiceiului
călugărilor, care în postul mare aveau o petrecere prin pustie,
împrăştiaţi. Zosima intră în adâncul pustiei, cale de 20 de zile de
mers. Vede pe cineva, mergând, mai mult ca o nălucă, cu părul alb, cu
înfăţişarea arsă de soare. Fuge Zosima după arătare. Arătarea îl
opreşte, spunându-i pe nume: „Părinte Zosima, dă-mi o haină să mă
acopăr, că-s femeie”. I-a spus că-i şi preot. Mult s-au târguit, din
smerenie, pentru blagoslovenie, care să o dea. Femeia se ruga în aer.
Zosima a avut gând de sminteală, că-i duh rău, care se preface că se
roagă. Femeia i l-a descoperit şi l-a rugat s-o creadă că-i femeie
păcătoasă, dar întărită cu sf. Botez. Awa Zosima o leagă cu jurământ
să-şi spună viaţa.
O viaţă începută greşit… Egipteancă de neam, fugită de la părinţi de la
12 ani, petrecând în Alexandria, pentru destrăbălări publice cu toţi
derbedeii vieţii… Aşa a petrecut 17 ani… „Dar nu luam bani; aveam numai
poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrânată de-a mă tăvăli în noroi.
Acesta socoteam că e scopul vieţii!” Norod de bărbaţi libieni… se
duceau la Ierusalim la praznicul, atunci instituit, al înălţării sf.
Cruci.
II.
La Ierusalim n-a putut intra nicidecum în Biserică. Ceilalţi intrau fară
nici o împiedecare; ea nu putea. O putere o oprea. Şi-a dat seama în
curtea Bisericii că noroiul faptelor ei n-o lasă. Vede o icoană a
Maicii Domnului. Se făgăduieşte să-şi schimbe viaţa. Atunci a intrat
neîmpiedecată, învrednicindu-se de vederea sfintei Cruci.
-„Treci Iordanul şi bună odihnă vei afla!” i-a spus un glas. Un om îi dă trei monede cu care cumpără trei pâini.
-Care-i calea la Iordan? (Ultimele vorbe cu oamenii); călătoria.
III.
17 ani de lupte cumplite cu gândurile curviei, ca şi cu nişte fiare
sălbatice. Dorinţe de carne, vin, desfătări, cântece drăceşti, etc.
Alerga cu mintea la icoana pe care o văzuse. O lumină sfârşea lupta.
Suferinţa frigului şi a arşiţei. In convorbire strecura şi citate din
Scriptură, – mirând pe Zosima. L-a legat să nu spună nimănui nimic.
- „La anul să vii, dar nu după rânduiala mănăstirii, ci în ziua Cinei
celei de Taină, aducând Sfânta împărtăşanie. Stai cu Ea pe ţărmul
Iordanului. Eu voi veni să mă împărtăşesc. O doresc cu dragoste
nestăpânită.” Zosima se mâhnea de lungimea anului.
Un potir mic cu Sfânta împărtăşanie. O aşteptare cu pocăinţă. Femeia
vine, în sfârşit, însemnând Iordanul cu sfânta cruce, şi-1 trece.
Impărtăşirea. Trecerea Iordanului iarăşi în pustie.
Peste un an iarăşi plecarea călugărilor în pustie. Zosima se ruga s-o
regăsească. A găsit-o moartă, cu o însemnare scrisă pe
pământ: „Ingroapă,Părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Măria.
Dă ţărâna ţărânei. Roagă-te mereu către Domnul pentru mine. M-am
săvârşit în luna lui aprilie, după romani, chiar în noaptea patimii
mântuitoare, după împărtăşirea Cinei celei de Taină şi dumnezeieşti”.
Scrisoarea n-o ştersese vântul, deşi trecuse un an peste ea. Zosima a
aflat şi numele cuvioasei. A aflat că îndată după împărtăşire, într-o
noapte, a săvârşit calea obişnuită de 20 de zile; ea a facut-o într-un
ceas. Un leu i-a venit Awei în ajutor, săpând groapa cuvioasei.
IV.
Deci e cu putinţă corectarea unei vieţi greşite. Vârsta nepriceperii
pune păcatul ca sens al vieţii sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens.
Este o cumpănă de ispăşire a relelor: 17 ani de pofte păcătoase,
căutate cu nesaţ, aduc – pentru cine vrea să se mântuiască – 17 ani de
lupte chinuitoare cu stăvilirea lor. Sfânt să fii – şi încă dintre cei
întocmai cu Apostolii – şi nu pleci din lumea aceasta fară să te
spovedeşti curat, şi nu pleci fară sfintele Taine. Iată o femeie, care a
smerit pe Awa Zosima. Şi iată un model de încurajare pentru orice
inimă zdrobită de păcat sau cu cârma vieţii ruptă şi fară Sensul
vieţii. Lipeşte-te de Dumnezeu, de Maica Preacurata şi viaţa ta se va
umple de sens.
Prislop, 10.IV.49.
Parintele Arsenie Boca “Cuvinte vii”