28.9.10

Epistola enciclică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, răspuns la Epistola Papei


Epistola encilcică, către ortodocşii cei de pretutindenea, a Bisericii celei una, sfântă, sobornicească şi apostolească, a celor patru Patriarhi ai Răsăritului, la anul 1848 de la Hristos.

Răspuns la Epistola Papei Pius al IX-lea, Către Răsăriteni.

Tuturor celor de pretutindenea, în Duhul Sfânt iubiţi şi doriţi fraţi ai noştri, sfinţiţilor Arhierei, preacucernicului cler din jurul lor, şi tuturor ortodocşilor, fii adevăraţi ai Bisericii Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească, frăţească îmbrăţişare în Duhul Sfânt, şi toate cele bune şi de mântuire de la Dumnezeu.

Trebuia ca evanghelica propovaduire, sfântă şi dumnezeiască, a răscumpărării noastre, de către toţi aşa neschimbată să se vestească, şi în veci aşa curată să se creadă, precum au descoperit-o dumnezeieştilor şi sfinţilor săi Ucenici Mântuitorul nostru, Care pentru aceasta S-a deşertat pe sine, chip de rob luând (Filip. 2, 7), pogorându-Se din sânurile părinteşti şi dumnezeieşti; şi, iarăşi, mereu la fel precum aceia, făcându-se martori văzători şi auzitori, ca nişte trâmbiţe puternice în toată lumea au răsunat-o – căci în tot pământul a ieşit vestirea lor, şi la marginile lumii graiurile lor (Ps. 18, 4; Rom. 10, 18); şi, în sfârşit, aşa neatinsă, cum de obşte ne-au învăţat-o atâţia şi atât de mari de Dumnezeu purtători Părinţi ai Bisericii Soborniceşti, cei de la marginile pământului, care aceleaşi graiuri le-au repetat, şi până la noi în Sinoade şi fiecare în parte au învăţat. Ci precum odinioară în Eden începătorul răutăţii, vrăjmaşul cel înţelegător al mântuirii oamenilor, luând cu viclenie chip de sfetnic folositor, l-a făcut pe om călcător poruncii celei dumnezeieşte încunoştiinţate, tot astfel, amăgind pe mulţi din când în când şi în Edenul cel înţelegător, Biserica lui Dumnezeu, şi unelte ale sale pe aceştia făcând, amestecând veninul ereziei în izvoarele cele limpezi ale învăţăturii ortodoxe, adapă pe mulţi nevinovaţi care vieţuiesc fără pază, neluând seama la cele ce s-au auzit (Evr. 2, 1) şi cele vestite de Părinţii lor (A Doua Lege 32, 7) potrivit Evangheliei şi pururea la fel cu Dascălii cei de mai inainte; şi socotind neîndestulător spre mântuirea lor sufletească cuvântul cel grăit şi scris al Domnului şi mărturisirea Bisericii celei de totdeauna, urmăresc nelegiuire nouă şi înnoiri, ca la îmbrăcăminte, şi desfăşoară în toate chipurile învăţătura evanghelică cea de ei stricată.

2. De aici dar ereziile cele mult sfâşiate şi îngrozitoare, cu care Biserica Sobornicească, primind chiar din scutecele ei toată armarea lui Dumnezeu, şi apucând şi sabia Duhului, care este graiul lui Dumnezeu (Efes. 6, 13-17), nevoită a fost să se războiască, şi împotriva tuturor a biruit până azi, şi va birui în toţi vecii, după toată lupta mai strălucită şi mai puternică arătându-se.

3. Ci din aceste erezii, unele au şi pierit cu totul, altele se duc, altele s-au veştejit, altele şi înfloresc mai mult ori mai puţin, fiind în putere până în vremea întoarcerii lor la Credinţă, altele iarăşi răsar, ca să-şi meargă drumul lor de la naştere până la pieire; că jalnice cugetări şi născociri fiind, de oameni jalnici, trăsnite cu anatema celor Şapte Sinoade a toată lumea, ca şi ei se nimicesc, chiar de ar mai ţine o mie de ani. Numai ortodoxia Bisericii Soborniceşti şi Apostoleşti, cea însufleţită de Cuvântul cel Viu al lui Dumnezeu, ea dăinuie veşnic, după nemincinoasa făgăduinţa Domnului: porţile iadului nu o vor birui pe dânsa (Mat. 16, 18); adică gurile necinstitorilor şi ereticilor (după cum ne tâlcuiesc dumnezeieştii Părinţi), oricât de cutezătoare, oricât de uimitoare, nu vor birui dreapta învăţătură cea liniştită şi fără zarvă. Dar oare ce este căci calea necinstitorilor sporeşte (Ierem. 12, 1)? Cum de se fălesc cei necredincioşi şi se ridică precum cedrii Libanului (Ps. 36, 35), tulburând slujirea cea liniştită a lui Dumnezeu? Pricina acestui lucru este nespusă, şi Biserica, măcar că se şi roagă zilnic ca să lipsească de la ea boldul acesta, acest înger al satanei, aude de la Domnul totdeauna: Destul este ţie harul Meu, că puterea Mea în neputinţă se săvârşeşte (2 Cor. 12, 9). Deci cu dulceaţă se va lăuda mai mult în neputinţele sale, ca să locuiască în ea puterea lui Hristos (2 Cor. 12, 9), şi cei lămuriţi să se facă arătaţi (1 Cor. 11, 19).

4. Între aceste erezii răspândite, pentru judecăţi pe care Dumnezeu le ştie, pe o mare parte a pământului, a fost cândva arianismul, iar astăzi este şi Papistăşia, dar şi aceasta (ca şi acela, care a pierit cu totul), deşi este în putere acum, nu va birui până în sfârşit, ci va trece şi se va doborî, şi în cer va răsuna glas mare: Doborâtu-s-a (Apoc. 12, 10).

Continuare la Revista ATITUDINI

2 VIDEO. Parintele Arsenie Papacioc: Nu vrem sa schimbam macar cu o virgula din Ortodoxie! In momentul asta istoric PUNE-TE TU LA PUNCT!



Related Posts with Thumbnails