31.1.11

Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a mutat la Domnul. Acum ii canta ingerii. Predica a Vladicii: De ce murim?


Mitropolitul Clujului, IPS Bartolomeu, care se afla internat într-o rezervă specială a Secţiei de Terapie Intensivă din cadrul Clinicii de Chirurgie nr. I din Cluj-Napoca, a decedat luni. Decesul a fost anunţat oficial de Arhiepiscopia Vadului, Feleacului şi Clujului.

“Cu regret şi durere în suflet, dar cu nădejdea în mila şi mângâierea care vin de la Dumnezeu, Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului anunţă că în ziua de 31 ianuarie 2011, la orele 19.25, Părintele nostru, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu ANANIA, şi-a început călătoria spre Împărăţia Cerurilor”, se spune într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, de către Consiliu Eparhial.
Decesul a survenit la Secţia de Terapie Intensivă a Clinicii Chirurgie I din Cluj-Napoca, precizează sursa citată.

“Înconjurat de medici, prieteni, ucenici şi colaboratori apropiaţi, trupul Înaltpreasfinţitului Bartolomeu a cedat multiplelor afecţiuni care i-au marcat ultima perioadă de viaţă. Trupul celui care a fost timp de 18 ani Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului şi Mitropolit al Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului va fi depus în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, unde toţi cei care doresc îi vor putea aduce un ultim omagiu”, se mai arată în comunicat.

Ziua înmormântării, în cripta ierarhilor din altarul Catedralei Mitropolitane, va fi anunţată ulterior.
“În toate aceste zile de doliu, ierarhii, clerul şi credincioşii Bisericii noastre vor înălţa rugăciuni pentru iertarea păcatelor şi dumnezeiasca fericire a sufletului nobil al Părintelui nostru Arhiepiscopul şi Mitropolitul Bartolomeu şi pentru veşnica sa odihnă în Împărăţia lui Dumnezeu, alături de aleşii săi. “Dumnezeu să îl odihnească în pace şi pe toţi cei îndureraţi să îi aline cu mângâierea Duhului Sfânt!”, arată comunicatul.


Ziaristi Online: Premierul Vlad Filat a recunoscut ca a servit in trupele KGB pe frontiera URSS. FOTO/VIDEO

 

Vlad Cubreacov informeaza: “Prezent joi, 27 ianuarie, alături de un vechi cadru KGB, generalul de securitate Gheorghe Mihai (in prezent director al SIS), la ceremonia de marcare a 19 ani de la crearea Serviciului de Protecţie şi Pază de Stat (SPPS), premierul Filat a primit în dar o beretă neagră şi alte însemne „ale curajului şi bărbăţiei” din partea directorului SPPS, Igor Bodorin. Cu această ocazie, Filat a recunoscut public, în premieră, că a slujit în trupele KGB şi că păstrează acasă, la loc de cinste, uniforma de grănicer sovietic. Referindu-se la bereta neagră primită, Filat a declarat: „O s-o pun la locul care îl am, unde am mai multe elemente, inclusiv şi ceea ce ţine de serviciul pe care l-am avut eu în tinereţe, serviciul militar, desigur, mă refer, atunci tot am avut uniformă – aşa, mai specială – am făcut armata la frontieră”. Vladimir Filat a slujit, între 1987 şi 1989, în trupele speciale ale KGB, responsabile cu paza frontierei sovietice de stat.”
Emil CONSTANTINIU, FLUX, Ediţia de Vineri, Nr.20113, din 28 ianuarie 2011 reprodus de Vlad Cubreacov

Informatia confirma ancheta Vladimir (Vlad) Filat, premierul Moldovei, recrut fruntas in trupele KGB. FOTO

Rusia, preocupată de unirea R. Moldova cu România

Comentând, la "Eho Moskvî", rezultatele alegerilor recente din Republica Moldova, un jurnalist rus spunea că problema unirii cu România este la fel de populară la Chişinău ca eventuala unire a Rusiei cu... Noua Zeelandă. El a tras această concluzie din rezultatele electorale ale Partidului Naţional Liberal, care a mers în alegerile parlamentare din 28 noiembrie 2010 cu lozinca unirii, scrie Jurnal de Chişinău, citat de Agerpres.
În general, în Rusia nu se glumeşte la această temă. Dimpotrivă, acolo se observă o preocupare obsesivă mult peste simplul interes al unui stat vecin faţă de posibilitatea reunificării Republicii Moldova cu România. E ciudat că, pe de o parte, ruşii subapreciază numărul de unionişti, se încearcă prezentarea unionismului ca pe o tendinţă marginală în societatea moldovenească, iar pe de altă parte, ei urmăresc cu atenţie maniacală orice pas, orice mişcare în relaţiile dintre cele două state, scrie publicistul Nicolae Negru.
S-ar putea spune chiar că la gravele probleme cu care se confruntă azi Rusia, unele ameninţându-i existenţa, pare să se fi adăugat în ultima vreme încă una: "pericolul" reunificării Republicii Moldova cu România. Orice semn de apropiere, orice relaţie se leagă între Chişinău şi Bucureşti, între românii de pe ambele maluri ale Prutului, sunt privite din acest unghi de vedere, provocând crize de gelozie.
De aici şi preocuparea pentru tratatul de bază şi tratatul de frontieră dintre Republica Moldova şi România, pentru neutralitatea Republicii Moldova, pentru menţinerea R. Moldova în spaţiul canonic al Patriarhiei Ruse etc. În această situaţie, nu e de mirare că în ziua de 7 aprilie 2009 ambasadorul Rusiei la Bruxelles a arătat cu degetul spre România, chiar înaintea lui Voronin. Bucureştiul era de blamat, din punctul de vedere al ruşilor, pentru ieşirea a mii de tineri să protesteze în acea zi. Obsedată de această idee, Moscova încearcă în ultima vreme să descurajeze intenţiile Chişinăului de integrare europeană. Recent, ambasadorul rus la Chişinău, Valeri Kuzmin, le recomanda politicienilor de la Chişinău să nu-i prostească pe moldoveni cu posibilitatea intrării în UE.
Şi venirea la Chişinău a unor mass-media de peste Prut este văzută de la Moscova nu drept ceea ce este - investiţii ale unor oameni de afaceri, ci o diversiune mediatică în scopul reunificării. Bucureştiul le-a trimis, crede Moscova, să influenţeze audienţa din punct de vedere politic. Sponsorii români controlează conţinutul ştirilor TV şi ale publicaţiilor pentru a promova "reunificarea cu ţara" - idee lansată zilele trecute de portalul Russia Today într-un reportaj intitulat "Moldovan TV broadcasts more than just entertainment" (TV moldoveană, mai mult decât doar divertisment"), speriind audienţa că mass-media române ameninţă suveranitatea Republicii Moldova. Deputatul comunist Iurie Muntean este citat pentru a semnala acest pericol.
Russia Today nu aduce vreun argument care ar demonstra că ştirile noilor televiziuni - e vorba probabil de Jurnal TV şi Publika - sunt controlate de Bucureşti şi că propagă ideea reunificării. Singura "dovadă" este declaraţia lui Vitali Andrievski, proprietarul unui site care spune că ar fi fost contactat de "nişte persoane din România" care i-au propus asistenţă financiară în schimbul "sprijinirii ideii de reunificare dintre Republica Moldova şi România". Evident, Andrievski trece sub tăcere faptul că preferă să fie finanţat de Moscova, menţionează autorul.
"Am fi însă şi noi nesinceri dacă am spune că venirea unor mass-media de peste Prut este lipsită de orice semnificaţie politică. Nu este şi nu trebuie să fie în condiţiile dominaţiei informaţionale ruseşti din Republica Moldova, aşa încât majoritatea moldovenilor tratează evenimentele internaţionale prin prisma Kremlinului care ţine sub control toate televiziunile cu acoperire naţională din Rusia", potrivit aceluiaşi articol.
Asta, de fapt, deranjează Moscova, faptul că monopolul ei mediatic este subminat de oamenii de afaceri din România.
Cât priveşte reunificarea, nu vom încerca să-i convingem pe ruşi de contrariul, că nu ar exista acest "pericol". Există, chiar din momentul când s-a prăbuşit URSS. E şi firesc să existe mişcarea de reunificare şi, fiindcă este firească unirea, se face şi fără propagandă. Orice zi de libertate este un pas spre unire. Chiar dacă unii nu văd semnele ei, se va produce. După o iarnă lungă, secetoasă, este greu să-ţi imaginezi vegetaţia abundentă a verii, concluzionează Jurnal de Chişinău.

30.1.11

Parintele Nicolae Steinhardt despre lepadarea de Hristos

- cuvânt de învăţătură, asa cum a fost rostit în biserica mănăstirii Rohia, în duminica întâia după Pogorârea  Sfântului Duh (1987) -

Aşa cum îmi e obiceiul şi potrivit firii mele vă voi vorbi şi cum foarte deschis şi pe şleau. Şi aceasta cu atât mai vârtos cu cât şi textul evanghelic al zilei nu e ticluit din cuvinte amabile, mângâitoare şi sfioase, ci este şi el redactat cu vorbe dure şi foarte pe şleau.
Socotesc că e mai bine să citim din nou împreună textul evanghelic aflat, în Evanghelia Sfântului Apostol Matei capitolul 10, versetele 32-33 şi 37-39:


„Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi şi Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor şi Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.
Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubeşte pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine.
Şi cel ce nu-şi ia crucea şi nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine.
Cine ţine la sufletul lui îl va pierde, iar cine-şi pierde sufletul lui pentru Mine, îl va găsi”.

Textelor acestora li se adaugă un altul, care nu v-a fost citit în cadrul Sfintei Liturghii, dar care le completează şi stă în legătură nemijlocită cu ele. Să-l citim şi pe acesta, aflat în Evanghelia Sfântului Apostol Luca 14, 26:

„Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mamă şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori, chiar şi sufletul său însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu”.

Iar versetul 21 aproape că repetă versetul 38 din capitolul 10 al Evangheliei după Matei:
„Şi cel ce nu-şi poartă crucea sa şi nu vine după Mine nu poate să fie ucenicul Meu”.
Stranii şi spăimîntătoare cuvinte, fraţi creştini, stranii şi spăimântătoare cuvinte!
Cum adică, Domnul Hristos cel bun, blând şi milostiv, Domnul Care întotdeauna ne-a propovăduit iubirea, care e Însuşi Dumnezeu – iubire, a Cărui învăţătură dă iubirea drept pivot al Lumii şi esenţă a credinţei, dintr-odată şi în chipul cel mai neaşteptat ne predică ura, ne îndeamnă să urâm şi să vrăjmăşim? Şi încă pe cine! Pe soţie, pe copii, pe părinţi, pe fraţi şi surori, casa noastră, sufletul nostru, pe noi înşine?

Greu îmi vine a crede că Dumnezeul iubirii a putut să ne voiască duşmănoşi. Eu unul cred că textul evanghelic de astăzi nu trebuie înţeles numai după ce pare a propovădui, altfel spus după înfăţişarea sa strict literală. Cred că trebuie tălmăcit şi înţeles în adâncime.

Iar înţelesu-i adânc şi ziditor îl bănuiesc a fi în conformitate cu învăţătura creştină: se cuvine a ne iubi soţia, fraţii, surorile, copii, părinţii, casa. Da, a-i iubi. A nu ne urî nici pe noi înşine (numai păcătul sălăşluitor în noi). Dar – şi repet adverbul acesta – dar la nevoie, la o adicătelea (cum se zice în limbaj popular), în momentele grave şi hotărâtoare ale vieţii, când se pune pentru noi problema de a da pe faţă cine suntem şi ce credem, ei toţi – soţia, copiii, tatăl, mama, fraţii, surorile şi aşa mai deparie – nu trebuie să ne fie piedică pentru mărturisirea cu glas puternic şi înalt a lui Hristos.

Zic unii oameni: ce vreţi? ce pot face? ce vreţi să fac? Am nevastă, am copii mici, am părinţi bătrâni, am şi eu o căsuţă, o brumă de bunuri, o oarecare situaţie, ce vreţi, n-am ce face! De voie, de nevoie, n-am încotro, mă lepăd de Hristos, măcar de  formă şi numai cu vorba. Acesta, nu este un raţionament creştinesc. Adevăratul raţionament creştinesc, conform textului evanghelic şi fidel atât libertăţi cât şi spiritului său este: deşi am nevastă, copii ş. a. m. d., măcar că am nevastă, copii ş. a. m.d; eu tot nu mă lepăd de Hristos, eu Îl mărturisesc. Pe nimeni altcineva nu iubesc mai mult în lumea aceasta decât pe Hristos, la nimeni în lumea aceasta nu  ţin mai mult decât la Hristos. Nevasta, copiii ş. a. m. d. nu-mi sunt mie piedică în mărturisirea lui Hristos. Îmi iubesc familia, rubedeniile, fiinţa, dar stabilesc o ierarhie: în primul rând Îl aşez pe Hristos, iar pentru dragostea ce o port alor mei nu vreau să le dau o pildă rea, să ajungă a se ruşina de mine.

Zic unii oameni: nu mă lepăd de Hristos, Îl iubesc, Îl mărturisesc, Îl venerez, însă în inima şi în sufletul meu, înlăuntrul sinei mele, în ascunzişul persoanei mele intime. Cu gura, cu glas puternic şi înalt nu-mi dă mâna să o fac. Ei şi! nu aceasta trage  greu la cântar. Esenţial nu-i oare ce credem, ce mărturisim în  sinea noastră, în adâncul fiinţei noastre spirituale? Vorbele nu-s  decât sunete şi părelnicii, alcătuiri şubrede şi de suprafaţă, zboară, se pierd în vremelnicie. Nici raţionamentul acesta nu-i creştinesc. Luaţi aminte: nu ajunge credinţa lăuntrică, nu ajunge dragostea nemărturisită în afară, oricât de sinceră, de fierbinte. E făţarnică.

Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Vasile cel Mare: Iata om dintre noi strabatand veacurile si intarindu-ne pe noi in linistea cea mai presus de fire, ca tot Dumnezeu este la carma lumii!


Un creştinism fără recunoaşterea lui Iisus Hristos ca Dumnezeu şi stăpân al lumii nu-ţi obligă viaţa la a o face mai curată. Iar cu cât viaţa se face mai necurată cu atât te întuneci dinspre Dumnezeu, până la a-L tăgădui cu totul şi a I te face vrăjmaş declarat. Viaţa trăită fără grijă, numai pământeşte, la asta te duce.
 
         Spre o atare stăvilire a răutăţii a trimis Dumnezeu pe Sfinţii Trei Ierarhi. Ei sunt sarea care opreşte firea omului de a se împuţi cu totul. E de la sine înţeles că firea omenească, povârnită spre păcat, tocmai de aceea nu-i prea poate suferi. Dar lor nu le pasă că nu-s pe placul lumii. În ei arde luminos înainte misiunea pe care le-a dat-o Dumnezeu, de a fi sare făpturii şi martorii lui Dumnezeu între oameni.

         Ca să scurtez vorba, aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei, unde păstorea Sfântul Vasile, cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile, ştiind că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că, dacă n-ar fi el, pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.

         Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia, care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea, dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

         Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului? – îi zise prefectul. Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei“. Prefectul începu cu ademeniri zicând: Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului“. Sfântul Vasile îi răspunse: Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui“. Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta?– îi zise prefectul. Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele“. Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?” “Ce anume ar putea să-mi facă împăratul” – întreabă Sfântul Vasile liniştit? Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar. La acestea Sfântul Vasile râse zicând: “Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu“.

         Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: “De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic” (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: “Niciodată n-am văzut om ca dumneata” ştiţi ce mi-a răspuns? “Poate că niciodată n-ai văzut episcop“!

         Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: Să fie exilat numaidecât!! Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile, dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

         Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii

Părintele Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei

Parintele Nicolae de la Rohia: Cazul Zaheu.


Zaheu a fost ticălos. De lucrul acesta se cuvine să fim ferm convinşi şi pe acesta trebuie să-l avem mai întâi în vedere, dacă ne este vrerea să tălmăcim în adâncime textul evanghelic (Luca 19, 2 şi urm.) unde el este pomenit. Era bogat – asupra punctului acestuia se opresc îndeobşte comentatorii, pornind, de altfel de la text. Dar nu aici aflăm esenţa. Nu toţi bogaţii sunt răi şi nemilostivi, nu toţi săracii sunt buni şi nepizmaşi.

Zaheu era vameş – iată trăsătura principală. Vameş, adică slujitor al ocupantului roman, trădător de neam, colaboraţionist —cum se spune în veacul nostru, şi tocmai termenul acesta recent ne ajută să pricepem cum nu se poate mai desluşit situaţia. Se vânduse cotropitorilor ţării sale, îi slujea, se făcuse slugoiul lor. De aceea era şi vrăjmăşit şi dispreţuit, nu întrucât era bogătaş, ci ca vânzător şi om de încredere al unei puteri străine şi invadatoare, străduindu-se a-i procura venituri, taxe, biruri prin orice mijloace şi punându-se fără preget la dispoziţia ei.

Este adevărat că Zaheu, de îndată ce se schimbă, ia hotărâri băneşti: dăruieşte jumătate din avere săracilor, declară că va despăgubi împătrit pe cei nedreptăţiţi de el. Dar aceasta din pricină că setea de avuţii reprezenta viciul său major – abcesul purulent al unei maladii interne. Pe cale monetară avea, aşadar, să se manifeste mai întâi prefacerea prin care trecuse. Tămăduirea operează cu precădere tocmai în locul cel mai sensibilizat şi mai infectat.

Căci în interval de câteva ceasuri, Zaheu nu numai că se vindecase de patima bănească (de fapt consecutivă unei patologii mai cuprinzătoare), ci devenise un alt ins; nu pierise numai arghirofilia, se cutremuraseră înseşi profunzimile fiinţei sale. Şi aceasta este minunea: dispariţia omului vechi ivirea omului nou.

Şi tot aceasta, în general vorbind, este marea şi uimitoarea minune a lui Iisus Hristos. Nu vindecarea slăbănogilor, muţilor, surzilor, gârbovilor, leproşilor, orbilor, muribunzilor; nu înmulţirea pâinilor, umblatul pe mare, tămăduirea demonizaţilor şi nici chiar învierea morţilor. Minunea cea mare şi fără seamăn aceasta este: prefacerea totală a omului, săvârşită atât în vremea cât a trăit El pe pământ cât şi după înălţarea Sa la cer, de-a lungul veacurilor, prin şirul practic infinit de mucenici, sfinţi, convertiţi şi transfiguraţi. Este metanoia, pe care am numit-o: totala dezintegrare a omului păcătos şi imediata lui metamorfozare în subiect de jertfa. Iată cea mai uluitoare minune a Domnului, neîntrecută, care pe toate celelalte le lasă în urmă şi le pune în umbră, oricât de cutremurătoare ar fi şi ele. Dar metanoia, pentru cine ştie ce este viaţa şi cunoaşte firea omenească, se arată cu mult deasupra frângerii legilor naturale de către Mântuitorul. Căci legile naturii sunt deterministe, cauzale şi pasive şi se supun Făcătorului lor, pe când fiinţa înzestrată cu darul gândirii şi conştiinţei este liberă şi, pentru a-i determina schimbarea, divinitatea însăşi are de înfruntat dreptul de liberă alegere dăruit omului. De data aceasta, ea nu porunceşte, scurt, ci numai acţionează pe calea harului îndrumător.

Este nevoie în lumea morală, din partea divinităţii, de o lucrare energetică mai subtilă şi mai radicală decât în lumea fizică, în a slobozeniei decât în a legităţilor. Aşa fiind, Hristos poate face din cel mai din urmă şi mai înrăit întru păcate, un om nou. Hristos nu este numai bun, milostiv şi smerit cu inima, ci e şi puternic (Luca 5, 24) pentru a vindeca tot soiul de boli şi beteşuguri trupeşti, dar lucrările acestea pălesc în faţa marii minuni a prefacerii omului. Ea dă dovadă în chip incontestabil şi irezistibil despre atotputernicia şi divinitatea Celui ce o săvârşeşte. Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este în cuvânt, ci în putere (I Cor. 4, 20). Prin cuvântul-putere al lui Hristos (în filosofia profană Alfred Fouillee a conceput idei-forţe), omul cel vechi moare, se naşte un om nou, viu întru Domnul, un om scos din robia păcatului şi de sub stăpânirea satanei, cumpănit de alte coordonate psihice şi etice. N-a intervenit vreun element material, nimic faptic, nici o acţiune a celor de pe ţărmul creaţiunii: misterul e deplin şi se produce între cer şi pământ, în acel spaţiu magnetic dintre cei doi electrozi cosmici supraîncărcaţi, în zona transdetectabilă de dincolo de orice coerciţiune şi silire, consecinţa fiind că insul îşi impune sieşi un mod de viaţă, o scară de valori şi o trezvie a cugetului. El poate spune acum: „Domnul mă paşte şi nimic nu-mi va lipsi. La loc cu păşune, acolo m-a sălăşluit; la apa odihnei m-a hrănit. Sufletul meu l-a întors, povăţuitu-ne-a pe căile dreptăţii pentru numele Lui” (Psalmul 22, 1-3), sau poate conjuga la timpul prezent: „Stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curaţi; spăla-mă-vei şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi” (Psalmul 50, 8).

Puterea Domnului de a replămădi omul vechi şi de a făuri dintr-însul o fiinţă nouă s-a dovedit şi la chemarea lui Levi-Matei (un vameş şi el), a lui Saul-Pavel pe drumul Damascului, a Mariei-Magdalena (sau a femeii ori femeilor păcătoase), a tâlharului celui bun de pe cruce. Aproape la fel se petrec lucrurile cu femeia samarineancă, orbul din naştere, demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, al celui de-al zecelea lepros şi alţi tămăduiţi care de-îndată Îl urmează, preamărindu-L pe Hristos (fără a pierde însă din vedere că în aceste cazuri din urmă, metanoia cunoaşte şi temeiuri explicative, o logică omenească izvorâtă din recunoştinţă).

„Deci, dacă este cineva în Hristos, este făptură nouă”, spune Apostolul (II Cor. 5, 17); omul vechi a murit împreună cu faptele lui. Şi ne-am îmbrăcat în cel nou, dezbrăcându-ne şi dezpovărându-ne de vieţuirea cea veche. Hristos ne înnoieşte întru totul, ne îmbracă în omul nou, ne face fii ai luminii, ca semn şi izvor de naştere: „Să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strigă prin poftele amăgitoare; şi să vă înnoiţi în duhul vieţii voastre; şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi sfinţenia adevărului” (Efeseni 4, 22-24).

Puterea lui Hristos se vădeşte mai ales prin învierea celor vii, prin trecerea lor de la întuneric, robie, deznădejde şi păcătoşenie, la libertate, lumină şi bucurie: „Fiindcă v-aţi dezbrăcat de omul cel vechi dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat în cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit” (Coloseni 3, 9-10). Cuvântul „îmbrăcat” nu face referire la o acţiune de suprafaţă, ci are sens de „contopit cu”, fiind sinonim cu „întrupat”, ca şi în cutremurătoarea formulă; „Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat”. Sf. Apostol Pavel subliniază „baia naşterii celei de-a doua prin înnoirea Duhului Sfânt” (Tit 3, 3-7), iar Sf. Apostol Petru scria: „Fiind născuţi din nou… prin cuvântul lui Dumnezeu cel viu şi care rămâne în veac” (I Petru 1, 23).

Celui mort în păcate, Domnul îi spune: fii viu; şi-1 răpeşte de sub stăpânirea morţii spre a-1 da vieţii, iar celui acum viu îi rosteşte: mori vieţii acesteia trecătoare spre a fi viu întru Mine.

Prin botez şi prin pocăinţă, Hristos refăureşte făptura cea veche, pe omul unei lumi care aparent este aceeaşi, dar care ia cu totul altă înfăţişare şi poartă cu totul alte sensuri pentru cel căruia i s-au deschis ochii inimii şi cugetul. Botezul este cu adevărat o sfântă şi înfricoşătoare taină, câtuşi de puţin o simplă ceremonie, ci actul care face din cel botezat o altă fiinţă. La orice botez se deschid cerurile, oferind o sfântă şi extraordinară bucurie. Dovadă şi ospeţele care în referatul evanghelic mai întotdeauna însoţesc convertirile: în casa lui Matei, în casa lui Zaheu… Instantaneitate şi veselie – iată principalele caracteristici ale naşterii din nou. Ospăţul – iată firescul accesoriu; potopul fericirii şi al înnoirii – iată consecinţa imediată. Pentru toţi botezul lucrează la fel, la orice vârstă, în toate cazurile când are loc naşterea de-a doua, adică aceea harică, spirituală. Fericiţi sunt cei care nu au rămas în întuneric şi au văzut totuşi lumina, mai devreme sau mai târziu.

Duhul e foc şi fulger, o dată cu fiecare creştinare ia fiinţă un cer nou şi un pământ nou. Uimirea, bucuria şi binecuvântatul tremur al lui Zaheu nu vor fi fost mai puţin intense decât ale lui Adam în ziua a şasea a Facerii, când a deschis ochii şi a contemplat zidirea.

Prin botez şi metanoie (care e reîmbrăcare în haina curăţiei) se dovedeşte puterea lui Hristos. Pruncul creştinat (şi observaţia e valabilă şi pentru convertitul ulterior la credinţa în Hristos) nu mai este o simplă vieţuitoare, înzestrată doar cu însuşiri mintale superioare; el se naşte a doua oară din apă şi duh, precum i-a spus Domnul lui Nicodim, marcând net deosebirea dintre animalitate şi omenire. Procesul înnoirii implică atât interiorul celui renăscut cât şi posibilitatea perceperii în alt sens a lumii morale, de parcă s-ar ridica văluri, s-ar risipi întunecimi şi s-ar ivi temeiuri nebănuite ale universului.

Să mulţumim cu toţii, cu emoţie adâncă şi inimă voioasă, că suntem ai lui Hristos, fie de la naştere, fie de mai târziu, cu toţii însă născuţi din duh, născuţi de sus, în numele lui Hristos Iisus, pentru vecie.

Părintele Nicolae SteinhardtDaruind vei dobandi 

Minune făptuită de Sf. Trei Ierarhi cu deţinuţii închisorilor comuniste, povestită de Părintele Justin Pârvu

La tăiat de stuf sau pe terenul agricol au înfruntat vânturi năprasnice, arşiţă şi ger, încât cu nimic nu erau mai prejos aceste nevoinţe decât cele ale asceţilor stâlpnici şi numai darul lui Dumnezeu a putut să-i menţină în viaţă pe aceşti sacrificaţi ai neamului, că prin puteri omeneşti era imposibil. Întărim cuvântul printr-o minune a lui Dumnezeu pe care ne-a povestit-o Părintele Iustin:


„De aceea doresc să povestesc ceea ce s-a făcut în 30 ianuarie 1962, ziua „Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan”. O dimineaţă ceţoasă şi rece – o ceaţă şi o umiditate, care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniformă vărgată, specifică deţinuţilor. Numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam, fie că era o căldură de 40° C, fie era frig de – 30° C. Noi stăteam în bacuri în Delta Dunării la frontiera rusă. Pentru obţinerea căldurii, aveam un butoi de metal cu un volum de 200 litri.


Noi foloseam stuful tăiat ca lemn de foc. Era în mijlocul iernii, ger cumplit. Ne întorceam complet uzi până la piele. Ei ne dădeau nişte şosete de cauciuc care treceau de genunchi, dar după 2-3 zile aceste şosete erau despicate pentru că noi le purtam în timpul tăierii stufului, şi le puteam tăia. Apa pătrundea înăuntru şi noi eram trimişi în colonie. Ziua următoare trebuia să te îmbraci în aceleaşi zdrenţe umede şi să te duci la aceeaşi muncă. Autorităţile erau foarte periculoase în acea dimineaţă deosebită, când noi am ieşit în coloană către locul de muncă, niciodată nu i-am văzut călare, dar în acel moment toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai. Nu ni se dădea voie să mergem şi să vorbim în timpul mersului de la lagăr, de la bac, până la locul de muncă. Nu ni se dădea voie să spunem un cuvânt, o şoaptă, pentru care am fi fost sever pedepsiţi, 6 zile de izolare, o dată pe zi o mică bucăţică de pâine cu un pahar de apă caldă cu sare. Aceasta era timp de 6 zile, hrana sa. Dacă izolarea se repeta mai mult de 2-3 ori, sfârşitul tău nu mai era departe. Dar, spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie. „Hei, ce se întâmplă, unde ne duceţi?”. „Probabil într-un alt loc unde creşte stuf”, şopteam între noi. Ei ne-au oprit pe partea braţului Chilia. Acolo sunt aproximativ 84 de râuri mici care se varsă în Deltă. Acolo se forma un Iac de aproximativ 4-5 hectare, şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros. Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă 2 mănunchiuri de stuf. Un mănunchi avea cam 45-50 cm grosime. Noi trebuia să le adunăm acolo, să le legăm bine în trei locuri şi să le aducem pe bac. Îmi amintesc că am întrebat: „Domnule, cum putem să intrăm direct în apă, nu suntem capabili să tăiem stuful acolo”. Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi le tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci. „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe Ioc”. Noi am văzut că erau agitaţi, nervoşi, şi că aveau o intenţie diabolică. Încet, cu enormă cantitate de curaj, unul câte unul am început să intrăm în apă. „Haideţi să mergem”. Acum pentru noi toţi era acelaşi lucru. Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie, şi am ajuns la locul unde trebuia să le tăiem. Eram aproximativ 86 de bărbaţi, un detaşament. Celălalt detaşament a fost dus într-un alt loc. Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei 40 de martiri. „E în regulă”, ne gândeam noi înşine, „noi vom fi victorioşi”.
Fiecare dintre noi şi-a făcut propriul balot şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns – ei voiau altul! Au văzut că începem să numerotăm, şi au început să apese pe trăgaci ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot, şi apoi altul. Era aproximativ 1230 când am terminat al treilea balot.
Dragii mei, lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25°C. A fost o minune care ne-a dat cea mai mare bucurie. Gardienii erau amărâţi. Ne-au lăsat acolo. Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat, şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr de aproximativ 2 km şi jumătate. Noi am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune.
Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva? Când au văzut că după 2-3 zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte, au gândit cu siguranţă, uluiţi fiind: „Aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi. Chiar şi Dumnezeu este cu ei”.


O minune ca să aibă rezonanţă în sufletul unui necredincios, este necesar ca acel suflet să aibă o cât de mică dorinţă de a vedea adevărul, căci altfel minunea trece pe lângă el şi el rămâne neîndreptat asemenea lui Faraon cel împietrit la inimă. Comunismul a fost pentru poporul român Faraonul de la Răsărit, care a asuprit în modul cel mai mârşav acest neam, dezrădăcinând din sufletele multora credinţa în Dumnezeu. Martirii închisorilor comuniste au fost cei ce au trecut acest popor creştin prin Marea Roşie a închisorilor şi l-au eliberat de sub robia lui Faraon, ducându-l la Înviere. Şi dacă mai există acum biserici deschise şi tradiţie creştinească, aceasta se datorează lor.

Ieroschimonah Teognost, Părintele Justin Pârvu şi bogăţia unei vieţi dăruită lui Hristos, vol. 1, Ed. Credinţa strămoşească, pg. 197-200.

29.1.11

Colaborarea Patriarhiei Moscovei cu KGB-ul. Biserica, surpată dinlăuntrul ei. Biserica spionilor - destinatie speciala. Studii de caz (Coreea, Qatar, Belarus)

Biserica cu destinaţie specială

Colaborarea Patriarhiei cu KGB-ul, din păcate, nu a rămas în trecut, aşa cum cred mulţi în Occident, iar în perioada lui Putin chiar a sporit. Cauza acestui fapt se găseşte în noul tip de orânduire socială, pe care Putin a reuşit să-l creeze în Rusia: statul serviciilor speciale. De politica internă şi propagandă se ocupă FSB, iar de cea externă SIE (SVR + serviciul de informaţii externe). Toate celelalte departamente sunt subordonate acestora. Participând astăzi la viaţa politică rusă este pur şi simplu imposibil să eviţi contactele cu serviciul de informaţii si contrainformaţii. Patriarhia foloseşte cu uşurinţă în cadrul acestora experienţa sa sovietică.
Spre exemplu, jocurile lui Putin cu dictatorul nord-coreean Kim Chen Ir sunt ţinute în cel mai mare secret, pentru ca americanii să nu afle, însă Patriarhia are acces la ele şi participă foarte activ.
La Phenian se apropie de final construcţia catedralei patriarhale a Prea-sfintei Treimi, cu toate că religia este interzisă în această ţară, şi credinţa este considerată a fi un delict politic. Dar Kim Chen Ir a făcut o excepţie pentru prietenul său rus. Construcţiile se realizează în principal pe bani ruseşti, dar Kim Chen Ir a alocat cu dărnicie din bugetul ţării sale sărăcite cam un milion de dolari. Asta i-a dat dreptul să se numească „ctitorul bisericii acesteia”.
– Pentru ctitorii bisericii acesteia Domnului să ne rugăm! – va rosti de acum diaconul rus la fiecare slujbă. A face din dictatorul nord-coreean obiectul unei slujiri religioase – asta nu a fost încă cu putinţă nici unuia dintre preşedinţii străini! Apariţia în capitala RPDK a unei biserici ruseşti, a cărei piatră de temelie a fost pusă în luna iunie 2003, reprezintă un semn al prieteniei personale enorme a lui Kim Chen Ir faţă de Putin, în ciuda americanilor.
Kim a fost atât de bun la suflet, încât cu această ocazie a înfiinţat o nouă instituţie de stat – Comitetul Ortodox al Republicii Populare Democrate Coreene, cu toate că în ţară nu există nici un credincios ortodox de mai mult de o jumătate de secol.
O delegaţie a acestui Comitet fictiv a vizitat recent Moscova. La Patriarhie ea a vizitat o singură secţie, în afara celei pentru externe. Care credeţi că e aceasta? Cea pentru colaborare cu forţele armate şi organele de aplicare a legii! Interesant: pentru ce avea nevoie acolo? Se pare că Kim Chen Ir consideră Patriarhia drept o organizaţie militaristă, destinată soluţionării unor sarcini speciale.
Apariţia bisericii ruseşti la Phenian creează pentru ambii lideri un canal secret de comunicare, inaccesibil controlului internaţional. Doar nimeni nu va afla ce fel de scrisori vor aduce la Phenian preoţii tăcuţi, în sutane negre.
Acest canal este deosebit de preţios prin faptul că de toate celelalte americanii pot să-şi manifeste interesul. Spre exemplu Bush îl va întreba pe Putin la una dintre întâlniri:

- Spune, prietene Vladimir, nu cumva duci un joc dublu cu Kim Chen Ir?

Şi Putin va fi nevoit să dea explicaţii, deoarece toate acestea sunt verificate prin mijloacele serviciului de informaţii. Iar la întrebarea cu privire la contactele bisericeşti, Putin are dreptul să răspundă astfel:
- Dar acest lucru nu te priveşte, amice! Credinţa este o treabă sfântă!...

La Academia Teologică din Moscova acum îşi fac studiile patru studenţi din RPDC (Republica Populară Democrat Coreeană). Interesant, de unde au apărut aceştia? Dacă ar fi nişte credincioşi adevăraţi, ei ar fi întemniţaţi. Răspunsul vine de la sine – doar de la Ministerul Securităţii de Stat. Kim Chen Ir crează la el acasă o biserică ortodoxă conform modelului stalinist, cu mâinile cekiştilor.

Însă toţi ofiţerii serviciilor secrete prietene, acreditate în Rusia, se află sub patronajul Serviciului de Informaţii Externe. Ei sunt invitaţi la casele de odihnă, la adunări închise, la banchete. Interesant, oare plecând din Lavra la Moscova, seminariştii nord-coreeni spun duhovnicului lor următoarele: „Binecuvântează, părinte, plecarea noastră la Casa de Recepţii a SIE (SVR), ce se află în str. Kolpacinîi”?

Patriarhia „a ieşit în evidenţă” şi în scandalul spionilor, provocat de asasinarea de către ofiţerii ruşi de spionaj a fostului lider cecen Zelimhan Yandarbiev, în Qatar. În luna februarie a anului curent ei au aruncat în aer automobilul, în care urca Yandarbiev, ieşit din moschee. După aceasta, au fost arestaţi.

Unul dintre ei s-a dovedit a fi rezidentul local al GRU. Imunitatea diplomatică nu-i permitea să se afle la închisoare. Însă alţi doi dintre cei reţinuţi au rămas acolo pentru o perioadă îndelungată de timp. Ei au recunoscut imediat apartenenţa lor la GRU, devenind un exemplu viu al faptului că Rusia se ocupă de terorism internaţional. Împotriva căruia, chipurile, ea pledează atât de înverşunat. Putin era furios. El a depus nişte eforturi titanice pentru a-i elibera pe teroriştii lipsiţi de noroc, însă fără rezultat.

Şi atunci spre aceştia s-a îndreptat un şuvoi de reprezentanţi ruşi. O mulţime de persoane oficiale sub diverse motive încercau să pătrundă în celulă, însă autorităţile din Qatar nu lăsau pe nimeni înăuntru din considerente de securitate. Şi au procedat corect: doar killerii trebuiau să fie lichidaţi potrivit regulamentului! Şi pentru aceasta era suficient de a pulveriza în celulă o fiolă minusculă de o substanţă incoloră, ascunsă sub unghie. Şi, dacă nu există omul, nu există probleme, aşa cum spunea tovarăşul Stalin.

Disperată, Moscova a decis să folosească instrumentul său pentru sarcini delicate, care nu refuză niciodată – Patriarhia. Spre celulă s-a îndreptat episcopul Stavropolului şi a Vladicavkazului, Teofan. Chipurile ofiţerii ce se chinuie acolo sunt nişte oameni atât de credincioşi, încât n-au nevoie nici de mâncare, doar să le dai să asculte îndrumările episcopului. Un anume Teofan, cunoscut prin contactele sale cu serviciul de informaţii. Până atunci, ani îndelungaţi a lucrat în cadrul Secţiei pentru Relaţii Externe a Bisericii, unde era cel mai apropiat ajutor al mitropolitului Kirill, care în rapoartele cekiste trecea drept agentul „Mihailov”. Quatarienii nu l-au lăsat nici pe acesta. Probabil, ştiau că Patriarhia este folosită în spionaj. Dar şi credinţa spionilor noştri este dubioasă! Doar în automobilul aruncat în aer se afla fiul lui Yandarbiev, un copil mic. Este puţin probabil ca un creştin adevărat să se decidă să omoare un copil nevinovat. Chiar şi teroriştii-eseri, care l-au aruncat în aer pe general-guvernatorul Moscovei, Marele Cneaz Serghei Alexandrovici, în anul 1905, au amânat de câteva ori atentatul, văzând că el circulă de obicei cu copiii. Iar teroriştii noştri nenorociţi au trecut până în acel moment prin Cecenia, unde GRU torturează şi omoară oameni. Dacă anume ei au fost numiţi ca executanţi, este logic de presupus că toate acestea le-au făcut cu mâinile lor. În ceea ce s-a întâmplat cu ei, mai degrabă poţi vedea o pedeapsă a lui Dumnezeu. Iar episcopul Teofan ar fi mai bine să plece în închisori la miile de oameni, condamnaţi în Rusia, fără nicio vină!

Patriarhia Moscovei este uimitor de milostivă faţă de asasinii care execută un ordin prezidenţial. Recent, Aleksii al II-lea l-a decorat cu Ordinul Cneazului Vladimir pe colonelul serviciilor secrete din Belarus, Dmitri Pavlicenko, cunoscut ca organizator al „escadroanelor morţii”. Ele anihilează adversarii politici ai preşedintelui Lukaşenko. Exarhul patriarhal din Belarus, mitropolitul Filaret, s-a ocupat  personal de această decorare, argumentând că în garnizoana de sub conducerea lui Pavlicenko s-a construit o biserică. Un astfel de motiv nu prea corespundea statutului înalt al ordinului.

„Novaia gazeta” a informat despre aceasta în articolul „Biserica cu destinaţie specială” în luna august a anului curent. „Decorarea lui Dmitri Pavlicenko cu “Ordinul Cneazului Vladimir asemenea cu apostolii” nu are nici o explicaţie logică. Din motiv că nu trebuie să pleci în Belarus pentru a găsi o biserică pe teritoriul unităţilor militare şi, chiar în închisori, în Rusia există destule biserici de acest fel. Poate patriarhul, împreună cu mitropolitul, au decis că cel care trimite oamenii la Dumnezeu, chiar cu mâna lui, merită o decoraţie bisericească atât de înaltă?” – scrie ziarul.

Nimeni în Europa nu mai are dubii cu privire la apartenenţa lui Pavlicenko, şi de asemenea a lui Şeiman şi Sivakov, foşti secretari ai Consiliului de Securitate, şi a ministrului Afacerilor Interne, la organizarea şi executarea asasinatelor, continuă ziarul. Acesta este motivul pentru care autorităţile greceşti au refuzat să-l primească pe Sivakov la Atena, care în prezent ocupă funcţia de ministru al sportului şi trebuie să conducă delegaţia olimpică. Uniunea Europeană a făcut o declaraţie în această privinţă. Iar la exact trei zile Biserica Ortodoxă Rusă îl decorează pe Pavlicenko cu un ordin. Este o întâmplare? Sau totuşi...
Svetlana Zavadskaia, soţia operatorului ORT Dmitri Zavadsky, în data de 7 iulie 2000, a spus: „Este foarte trist că Biserica Ortodoxă Rusă îl decorează cu cel de-al doilea ordin ca însemnătate din Rusia pe Dmitri Pavlicenko, cunoscut în lumea civilizată ca un om suspect de apartenenţă la răpirea şi asasinarea oamenilor. În calitate de om credincios, acest lucru mă jigneşte profund. Biserica Ortodoxă din Rusia şi Belarus este foarte politizată”.

- capitolul “Biserica cu destinaţie specială” din cartea “Biserica spionilor”, scrisă de fostul locotenent-colonel KGB Konstantin Preobrajensky

Vezi şi:

Ecumenismul, Consiliul Mondial al Bisericilor, Biserica Ortodoxa Rusa si KGB-ul. De ce a fost ales Patriarhul Kirill? Dezvaluiri fulminante in cartea “Biserica spionilor”, scrisa de fostul agent KGB Konstantin Preobrajensky

Moscova: Ministerul de Externe si Biserica Ortodoxa Rusa anunta o viitoare colaborare stransa pe probleme internationale. Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”. Participare comună la masa rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”.

Serghei Lavrov a salutat aparitia “Noii Ordini Mondiale”. Ministrul rus a reafirmat stapanirea asupra Transnistriei iar patriarhul Kirill a sustinut ca “salvarea” republicilor ex-sovietice este “spatiul spiritual al Rusiei istorice”

Parintele Arsenie Papacioc: Rusia e ca un peste care se zbate. Au fost prea satanici ca sa mai pacaleasca pe cineva… Oriunde voi fi, tot voi vedea faptul ca Romania va iarasi mare, de la Tisa pana la marginea cealalta

Părintele Dumitru Stăniloae despre Biserica românească. Latinitatea, în împreunare cu ortodoxia, au făcut din poporul român un însărcinat al Europei pentru susţinerea popoarelor din răsărit şi sud-est. Prin ortodoxie influenţa poporului român s-a extins civilizatorie şi spre slavii de dincolo de Nistru

O marturie a marelui duhovnic al neamului romanesc, Parintele Arsenie Boca, despre răpirea Basarabiei din iunie 1940. Parintele l-a vazut pe Insusi Fiul Domnului, Mantuitorul Iisus Hristos, care a luat chipul durerilor de care vorbea Isaia.

Parintele Justin Parvu: Din punct de vedere crestin, avem o deschidere spre Rusia lui Dostoievski şi Serafim de Sarov. Dar din punct de vedere geografic si politic, ei cu panslavismul lor urmaresc sa ne supuna. Cu traitorii pe care ii avem noi in Romania, cu miile de martiri, ramanem independenti

Parintele Dumitru Staniloae: Ortodoxia noastra romaneasca ne va apara si de slavism si de o organizare suprastatala a Europei, care nu respecta principiul nationalitatilor.

Rusia, unul din principalii contribuabili la fondul Consiliului Europei. Banii sunt alocati finantarii acestei institutii, dar si Adunarii Parlamentare si Tribunalului de la Strasbourg


Vlădica Bartolomeu Anania a ieşit din comă.

Starea de sănătate a mitropoli-tului Clujului, Bartolomeu Anania (foto), este stabilă. După cinci zile de când se află în comă indusă, Înalt Preasfinţitul Bartolomeu a deschis ochii, fiind conştient, conform episcopului vicar Vasile Someşanul.

 “Deşi starea fizică este gravă, părintele mitropolit dă dovadă de o robusteţe spirituală; probabil credinţa în Dumnezeu îl mai ţine printre noi”, a precizat ieri Preasfinţitul Vasile Someşanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului.

Vizitele sunt restricţionate, conform PS Vasile, mitropolitul fiind vizitat de consilierii eparhiali. Credincioşii care au participat la începutul acestei săptămâni la slujba Sfântului Maslu, oficiată la catedrala mitropolitană pentru sănătatea ÎPS Bartolomeu, fac un apel ca slujbele să continue, pentru a-şi putea oferi sprijinul mitropolitului Bartolomeu.

Sursa: Ziua de Cluj

28.1.11

Profetii ale Sfantului Efrem Sirul despre a doua venire a Domnului si despre Antihrist


Eu, Efrem cel prea mic si pacatos si plin de greseli, cum voi putea sa spun cele mai presus de puterea mea? Dar de vreme ce Mantuitorul plin de a Sa milostivire, pe cei neintelepti i-a invatat intelepciunea si prin ei pe credinciosii de pretutindeni i-a Luminat; si pe a noastra limba cu indestulare o va lamuri spre folosul si zidirea mea, a celui ce zic, si a tuturor ascultatorilor, si voi grai intru durere si voi spune intru suspinuri pentru sfarsitul lumii acesteia de acum, si pentru cel fara de rusine si cumplit balaur (adica Antihrist) cel ce va tulbura toate de sub cer, si sa bage teama si spaima si cumplita necredinta in inimile oamenilor ... Va face aratari, semne si infricosari, incat, de ar putea sa amageasca si pe cei alesi. Si se va sargui ca pe toti sa-i insele cu mincinoasele semne, cu naluciri de aratari vrajitoresti si cu fermecatoriile care se vor face de el ... 

Caci cu ingaduinta lui Dumnezeu va lua stapanire ca sa insele lumea, fiindca s-au inmultit paganatatile oamenilor, si pretutindeni se lucreaza tot felul de lucruri cumplite ... Pentru aceasta Dumnezeu va slobozi a fi ispitita lumea cu duhul inselaciunii, pentru paganatatea oamenilor. De vreme ce asa au voit oamenii a se departa de Dumnezeu si a iubi pe vicleanul. Mare nevointa va fi fratilor in vremurile acelea, mai ales celor credinciosi, cand se vor savarsi semne si minuni de insusi balaurul cel cu multe stapaniri; cand se va arata ca un Dumnezeu, cu naluciri infricosate, zburand in vazduh, si toti dracii ca ingerii inaltandu-se inaintea tiranului. Si va striga cu tarie schimbandu-si chipul si infricosand fara de masura pe toti oamenii. Atunci fratilor, oare cine se va afla ingradit si neclintit petrecand? Avand in sufletul sau semnul Unuia-Nascut Fiului lui Dumnezeu, adica sfanta lui venire. 

Si in vremea aceea nu va fi slabire pe pamant, si marea vazandu-o toata lumea tulburata, va fugi fiecare sa se ascunda in munti. Unii vor muri de foame, altii de sete se vor topi ca ceara. Si nu va fi cine sa-i miluiasca pe ei. Atunci vor vedea toate fetele lacrimand si cu durere intreband: Nu cumva se afla vreun grai a lui Dumnezeu pe pamant ? Si nu vor auzi de nicaieri raspuns ... 

Cine va suferi zilele acelea? Si cine va rabda necazul cel nesuferit, cand vor vedea amestecarea popoarelor care vor veni de la marginile pamantului, pentru vederea tiranului. Multi se vor inchina inaintea spurcatului si vor striga cu cutremur, incat si locul se va clatina de strigatele lor, zicand: Tu esti mantuitorul nostru ... Atunci marea se va tulbura si pamantul se va usca. Cerurile nu vor ploua si sadurile se vor usca. Si toti cei ce vor fi pe pamant, de la rasarit pana la apus vor fugi cu multa frica. Si iarasi cei ce vor fi in partile de apus vor fugi in rasarit cu cutremur... 

Luand atunci obraznicul stapanirea, va trimite pe draci in toata lumea, ca sa propovaduiasca cu indrazneala, ca s-a aratat cu slava: Veniti de-l vedeti pe el. Cine oare va avea suflet de diamant, ca sa sufere vitejeste toate smintelile acelea? Cine oare va fi acest om precum am zis, ca toti ingerii sa-l fericeasca pe el? Caci eu fratilor, iubitor de Hristos, desavarsit m-am infricosat numai din pomenirea balaurului, cugetand intru sine necazul ce va sa fie asupra oamenilor in vremea aceea, si in ce fel se va arata acest balaur pangarit asupra neamului omenesc. Insa sfintilor mai cumplit se va arata. Ca vor fi multi cei ce se vor arata bine placuti lui Dumnezeu, care vor putea scapa prin munti si dealuri si locuri pustii, cu multe rugaciuni si plangeri nesuferite. Ca vazandu-i Dumnezeu in asa plangere nemangaiata si intru credinta curata, se va milostivi spre dansii ca un Parinte milostiv, iubitor de fii, si-i va pazi pe ei unde se vor ascunde. Ca prea pangaritul nu va inceta sa caute pe sfinti pe pamant si pe mare, socotind ca stapaneste tot pamantul. Si pe toti ii va supune, si va socoti ca se poate impotrivi lui Dumnezeu din cer, nestiind ticalosul neputinta sa si mandria pentru care a cazut... 

27.1.11

Ecumenismul, Consiliul Mondial al Bisericilor, Biserica Ortodoxa Rusa si KGB-ul. De ce a fost ales Patriarhul Kirill? Dezvaluiri fulminante in cartea “Biserica spionilor”, scrisa de fostul agent KGB Konstantin Preobrajensky

Ecumenismul şi serviciul de spionaj

Serviciul de spionaj rus însoţeşte fiecare acţiune politică de proporţii cu un val de minciună declanşat în presa internaţională. Acesta este creat de Serviciul de dezinformare “A”. El creează teze false şi le aruncă în presă prin intermediul jurnaliştilor mituiţi/cumpăraţi, care sunt agenţii săi. Apoi oamenii oneşti le reproduc în articole şi interviuri, luandu-le de bune.

            Poţi să recunoşti semnătura serviciului de spionaj, fie şi numai după repetarea frecventă a tezelor. Pentru fiecare repetare, Serviciul “A” oferă o plată suplimentară. În operaţiunea “Biserica din străinătate” există două astfel de teze.

1. Patriarhia Moscovei este gata să rupă cu ecumenismul şi va ieşi imediat din Consiliul Mondial al Bisericilor (CMB). Problema părăsirii CMB s-a discutat deja pe larg în eparhii.
2. Putin are nevoie de patriarhul “său”. Stalin l-a avut pe Serghei, Hruşciov pe Aleksii, Brejnev pe Pimen, iar Putin vrea să-l vadă ca patriarh pe mitropolitul Lavr. Însă pentru aceasta iniţial trebuie să unească BRS (Biserica Rusă din Străinătate) cu Patriarhia Moscovei.

            Ambele teze sunt destinate emigranţilor ruşi, oameni care îşi iubesc cu sinceritate patria istorică, însă necunoscători ai multor legi nescrise ale acesteia. Tezele sunt false. La o analiză atentă, ele se prăbuşesc ca un castel de nisip.

            Legenda Nr.1. Rusia rupe legătura cu ecumenismul.

            Din păcate, această problema nu reprezintă la noi un subiect de interes public. Măcar din simplul motiv că majoritatea credincioşilor noştri sunt babele de la ţară, care nici nu cunosc cuvântul “ecumenism”. Ele au încredere în părerea preoţilor.

            Ierarhii recunosc uneori, oftând, că au fost obligaţi de KGB să intre în Consiliul Mondial al Bisericilor. Dar nu explică cu ce scop. Deşi timpurile sovietice se pare că au trecut, Rusia se află în continuare în CMB. Înseamnă că serviciul actual de spionaj are nevoie de această calitate de membru. Dar pentru ce? Răspunsul este simplu: pentru ca, prin intermediul clerului străin racolat, să influenţeze orientarea oamenilor politici din Occident.

            Dar, în multe ţări, printre enoriaşii înflăcăraţi există şi parlamentari, şi miniştri ai apărării, şi şefi ai serviciilor de spionaj/informaţii. Atunci de ce serviciul rus de informaţii să nu încerce să-i racoleze prin intermediul unuia dintre episcopi sau cardinali? Această idee este destul de reală. Doar că iniţial trebuie făcut în aşa fel încât aceşti ierarhi să devină agenţii noştri. Anume cu aceasta se ocupă marea misiune a Patriarhiei Moscovei de sub conducerea rezidenturii serviciului de spionaj de la Geneva.

            Adunarea la un loc a unui număr mare de clerici îi scuteşte pe spionii ruşi de a face cheltuieli de călătorie. Dar şi motivul este destul de convingător: chipurile, mă interesez de activitatea dumneavoastră din Consiliul Bisericilor. Povestiţi-mi despre dumneavoastră, daţi-mi un interviu! Şi episcopul străin poate fi de acord să poarte o discuţie sinceră cu prietenul rus: doar predica este obligaţia sa de preot. Iar celălalt îi înmânează un cadou scump. Sau, în mod contrar, îi arată o fotografie, a cărei publicare pe paginile ziarelor va frânge cariera sa de episcop. După aceasta, racolarea decurge ca unsă.

            Se întâmplă şi altfel. Episcopul străin îl racolează pe spionul nostru şi îl converteşte la credinţa sa. Au fost astfel de cazuri. În racolare obţine victoria cel ce este mai puternic din punct de vedere spiritual. Şi nu este chiar atât de uşor să stabileşti primul contact cu un episcop, în ţara sa de origine. Daca îi va cere o audienţă un jurnalist rus, care dintr-un motiv anume a devenit extrem de interesat de religie, reacţia episcopului va fi foarte precaută: “De ce anume vă interesez eu, şi nu un alt confrate de-al meu?”.

            Reprezentanţii PM (Patriarhiei Moscovei) din CMB (Consiliul Mondial al Bisericilor) au foarte mult de lucru. Serviciul de Informaţii Externe îi foloseşte în calitate de mijlocitori în relaţiile cu clerul străin.

Cardul de sanatate cu cip – O noua dezbatere publica

Ministerul Sănătăţii organizează

luni, 31 ianuarie 2011, orele 11.00

la Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str.dr.Leonte, nr.1-3, sector 5, Bucureşti

DEZBATERE PUBLICĂ

având ca temă proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea

cardului electronic de sănătate

din Legea nr. 95/2006

Rog pe toţi cei ce cred că au un cuvânt de spus (medici, avocaţi, oameni de conştiinţă) să mergă la această dezbatere publică şi să ceară o alternativă la cardul de sănătate cu cip.

Ca urmare a adresei facute catre Ministerul Sanatatii (la adresa propuneri@ms.ro) in care solicitam o alternativa la cardul electronic de sanatate am primit acest raspuns:
“În baza prevederilor Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, Ministerul Sănătăţii organizează, luni, 31 ianuarie 2011, orele 11.00 la sediul Institutului Naţional de Sănătate Publică, sala Amfiteatru, str.dr. Leonte, nr.1-3, sector 5, Bucureşti, o dezbatere publică având ca temă proiectul de Hotărâre a Guvernului pentru aprobarea normelor metodologice de aplicarea prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare.

Persoana de contact: dr. Mihaela Oancea – telefon: 021.3072.639.

Menţionăm că proiectul de act normativ poate fi vizualizat la adresa de web: www.ms.ro, rubrica Legislaţie – Transparenţă decizională.”

Adică HG norme card 11 ian 2011.

Sursa: http://bucovinaprofunda.wordpress.com/

Rugaciune pentru inimi de copii


Trimisa de Ovidiu L.

Statistica avortului în România, 1958-2008: O realitate înfricoşătoare

Rubrica “Statistici” de pe saitul provitabucuresti.ro găzduieşte la capitolul “date despre România” un tabel sinoptic a cărui sumarizare este de natură să terifieze pe oricine, indiferent care i-ar fi poziţia sau opinia despre avort. Oficial, în România, între 1958 şi 2008 (perioada pentru care deţinem date) peste 21 de milioane de copii (21.330.519, spune statistica) au pierit, victime ale chiuretei, aspiratorului, pilulei de avort sau altei metode din cele tot mai sofisticate de curmare a vieţii.


Aşadar, încă o dată populaţia actuală (scriptică) a României n-a apucat să vadă lumina zilei! Plastic vorbind, fiecare dintre cetăţenii români duce în spinare câte un mort.

Sursele datelor sunt chiar publicaţiile Ministerului Sănătăţii, compilate de arhiva electronică Johnston’s Archive şi selectate de noi dintr-o multitudine de alţi indicatori socio-demografici.

Dincolo de calculele reci, se impun precizări şi concluzii care nu pot decât să sporească angoasa:
1. Cifrele, deşi copleşitoare, sunt mai mici decât realitatea, întrucât datele sunt subraportate. 

Subraportarea este cauzată de lipsa comunicării sau de comunicarea incompletă a datelor de către mediul sanitar privat, cu o pondere în creştere în ultimii ani, dar şi de tendinţa de ocultare permanentă, observată de noi în procesul de documentare. Metodele sunt felurite, de la îngreunarea accesului până la răspunsul în bătaie de joc la întrebări adresate pe baza legii liberului acces la informaţiile de interes public.

2. Perioada de aşa-zisă “prohibiţie” dintre 1967 şi 1989, a totalizat peste 6 milioane de avorturi. 

A fost sau n-a fost, deci, prohibiţie? Am solicitat Ministerului Sănătăţii detalii; oricum ar fi însă, cu avorturi legale sau nu, cifra indică păstrarea mentalităţii proavortiste ca foarte populară şi în acei ani, după ce perioada 1958-1966 marcase o explozie a avorturilor (în dreptul anului 1966, unul “de vârf” ni se indică 1,15 milioane de avorturi, cu 8 sarcini din 10 terminate prin avort şi cu 4 avorturi la o naştere!)

Este remarcabil şi că majoritatea întreruperilor de sarcină s-au realizat, totuşi, în perioada comunistă, ceea ce arată cât de uşor manipulabilă este opinia publică din moment ce aceasta crede încă în echivalenţa restricţie a avortului = sistem totalitar (cu reversul său, democraţia egal acces liber la avort).

3. În ciuda scăderii continue după 1990, avortul rămâne o practică foarte răspândită în România, considerată de unii la fel de banală ca extracţia dentară – şi cam la fel de accesibilă, din păcate. Un alt tabel disponibil la provitabucuresti.ro şi care ia în considerare datele din 2008 clasează România pe locurile 3-4 în lume ca procentaj de sarcini încheiate prin avort (36/100), după Rusia şi Cuba, aşadar pe locul doi în Europa şi pe locul 1 în UE. Raportul între avorturi şi sarcinile duse la capăt (576/1000 născuţi vii) este şi el dezolant, constituind, împreuna cu mortalitatea şi migraţia, expresia matematică a scăderii continue şi îmbătrânirii populaţiei României – cu consecinţele pe care până şi cei mai nepăsători încep să le întrevadă.

O cauză a vigorii cu care mentalitatea avortivă se menţine în ţara noastră sunt expuse în volumul “O viziune asupra vieţii”, apărut la Editura Provita Media în 2003 (carte care s-ar impune reeditată):
În spaţiul ţărilor din Centrul şi Estul Europei, la începutul anilor ’90, România, la capitolul avort, a fost un caz singular. Situaţia ei poate fi comparată cu cea din Federaţia Rusă. În aceste două locuri s-au prefigurat cele mai dramatice situaţii din întreg spaţiul fost comunist. [...] Deşi înainte de 1989, România a avut o legislaţie restrictivă, situaţia ei seamănă cu cea a ţărilor din fosta URSS. Fapt care ne face să credem că mentalităţile societăţii corupte (economic, social şi moral), de tip comunist, şi-au pus amprenta în mod dramatic asupra oamenilor.

4. Aceeaşi lucrare citează un studiu din anul 2000 conform căruia în proporţie de 78%, femeile susţin în continuare că au dreptul la avort, iar un procent de 70% ar apela la avort dacă fătul ar avea malformaţii. Nu  cunoaştem date mai recente, însă nu avem motive, în lipsa oricărei dezbateri publice despre avort, să sperăm într-o schimbare semnificativ pozitivă. Cum se pot însă împăca astfel de opinii şi datele menţionate cu situarea constantă a poporului român pe unul din primele locuri în clasamentul celor mai religioase popoare din Europa, în condiţiile în care “dintotdeauna şi în tot locul” Biserica s-a pronunţat împotriva avortului ca fiind unul din cele mai grave păcate? Şi care poate fi, în toată această realitate înfricoşătoare, explicaţia tăcerii cvasitotale a ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române pe acest subiect, în ultimii 20 de ani? Ca să vorbim doar de cultul majoritar, nici celelalte nepărând mai interesate de subiect.

În aceste condiţii de nepăsare, complicitate şi făţărnicie, e oare prea mult exerciţiul de imaginaţie în care mortul din spinare, de care vorbeam mai sus, ne va acuza atunci când va fi să ne înfăţişăm înaintea scaunului Dreptului Judecător? Lăsăm răspunsul pe seama unora mai pricepuţi în teologie.

Victor Roncea: Blestemul Kosovo. Cine se va bucura de el


Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume. Prezentat de elvetianul Dick Marty la sfarsitul anului trecut, Raportul demasca, in sfarsit, dupa 11 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei acum faramitate, fata odioasa, “horror”, a republicii autonome mafiote Kosovo, asa cum o stie orice jurnalist de investigatii din Balcani. Linistea asurzitoare instaurata dupa difuzarea Raportului senatorului elvetian in tabara celor care militeaza pentru recunoasterea “independentei” provinciei sarbe Kosovo, a fost sparta, intr-un final, de publicarea unor informatii secrete ale NATO, livrate zilele trecute cotidianului The Guardian. Iata, aceasta este o dovada ca exista si oameni onesti in serviciile secrete ale NATO, care nu mai pot tolera ipocriza si cinismul marilor mahari ai lumii, care invart afaceri planetare sangeroase din lojele lor cu nume ridicole, travestiti in sortulete penibile de bucatarie. Perdeaua de minciuna, lasata la nivel mondial ca o ceata groasa, a fost crapata, putin, de informatia seaca publicata in presa britanica.

Documentele certifica ceea ce, repet, orice simplu jurnalist afla, daca se deplasa la fata locului: ca NATO stia despre mafia UCK. Cum putea sa nu stie cand crima organizata se intindea chiar sub ochii Aliantei? Am avut ocazia sa discut in Kosovo cu seful informatiilor zonale, un profesionist anglo-saxon de prima mana, decedat in conditiile normale ale vietii sale: dubioase. Omul prefera intotdeauna sa ne intalnim in sectorul sarb. Ii ura pe albanezi. Prostitutie, crime, trafic de organe, totul se stia. Tone de droguri erau interceptate zilnic. Multe erau obligati sa le lase sa treaca. Erau plata pentru porcaria ocupatiei. Cine, deci, nu stia ce se intampla in Kosovo, “tanarul stat democratic” intins de SUA pe tava ONU?!

Ne-am fi asteptat ca, macar acum, PR-istii statului-mafiot sa-si faca mea culpa, sa-si puna putina cenusa in cap, sa-si recunoasca greseala, sa renunte la vehementa impunerii unei ilegalitati internationale monstruoase. Nici vorba. M-as fi asteptat ca macar presa romana, aflata aici, la doi pasi de crimele savarsite sub umbrela NATO, si cu un alt Kosovo emergent, in inima tarii, sa reactioneze pe masura. Cu exceptia unui singur articol, din Evenimentul Zilei, care citeaza dezvaluirile cotidianului britanic The Guardian, nimic. Mucles! “Ciocul mic”, ca sa citez un distins parlamentar al patriei. Unde sunt deontologii nostri cu staif, zombie cei aprigi ai “presei libere”, mai ales atunci cand musca de fund inca un mort si inca un mort, intr-o feerie a profanarii publice ritualice? Unde sunt apologetii crimei de ieri, intelectualii natiunii, Plesu, Liiceanu, madam Zoe Petre, sustinatorii “dreptului” NATO de a masacra civilii unei capitale europene in numele salvarii “albanezelor violate in masa”, “live” la CNN, de “satrapii sarbi”? Tot… “mucles”?!

Sa punem putin pe reluare filmul realitatii: atat Raportul Marty cat si documentele secrete ale NATO certifica faptul ca trupele UCK si, personal, actualul premier al Kosovo, reales “democratic”, sunt, de fapt, elemente ale unui lant armat de crima organizata care, in lagarele de sarbi detinuti in Kosovo si Albania (alt stat recunoscut de ONU), in baza unor comenzi internationale – venite din ce tari? – ucideau prizonierii si apoi livrau “marfa” obtinuta – rinichi, inimi, si alte organe – clientilor din strainatate. Atunci cand nu erau “montate” la fata locului. Ati inteles? Credeti ca si Emil Constantinescu si ideoloaga cabinetului sau, “doamna colonel” Zoe Petre or fi inteles? Dar Javier Solana si celebrul port-gurist NATO Jamie Shea? Oare Tony Blair si Bill Clinton in cap cu corespondenta madamei Zoe, Madeline Albright, presupusa amanta de ocazie a lui Hashim Thaci, or fi savurat stirea asta?

Si totusi, linistea e ca si pana acum: tot mormantala. Doar inimile smulse din pieptul sarbilor eviscerati in lagarele kosovare, ajunse acum intre suncile vreunor stabi cu ghiul de pe Wall Street, mai zvacnesc, saracele, cu gandul la stapanii lor ucisi. Dovezile palpabile ale crimei. Desigur, dupa ce vor sfarsi aceasta viata plina de placeri, marii “democrati luminati” ai lumii si slugile lor, de aici, de colea, vor avea parte de ceva mai putina liniste: fiecaruia dupa inima lui. O consolarea prea mica; pentru familiile sarbilor care-si cauta si acum parintii disparuti, pentru o oroarea anti-umana atat de mare. Blestemul sarbilor ucisi ii va urma din neam in neam.

Victor Roncea

Moscova: Ministerul de Externe si Biserica Ortodoxa Rusa anunta o viitoare colaborare stransa pe probleme internationale. Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”. Participare comună la masa rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”.


Ministrul de externe rus Serghei Lavrov a promis sprijinul său în eforturile la nivel internaţional ale Bisericii Ortodoxe Ruse şi o viitoare cooperare.

   „Am pus la punct împreună cu colegii noştri din Biserica Ortodoxă Rusă planurile de extindere a colaborării, în vederea consolidării poziţiei Rusiei şi a autorităţii ei pe scena internaţională”, a spus Lavrov luni, 24 ianuarie 2011, la deschiderea celei de-a 19-a ediţii a Lecturilor Educaţionale de Crăciun (c.Iul), desfăşurată la palatul de stat din Kremlin.
 
   Ministerul şi Biserica au o înţelegere comună a „rolului-cheie a dialogului între religii şi civilizaţii”, a precizat acesta, potrivit Interfax.
 “Apreciem la maximă valoare eforturile Bisericii, menite să dezvolte dialogul în spaţiul internaţional, care include Consiliul Europei şi UNESCO, şi vizează crearea unui mediu favorabil politic şi diplomatic”, a spus el.
Atât Biserica, cât şi Ministerul de Externe, colaborează cu compatrioţi ruşi care trăiesc în străinătate, iar întreaga activitate a Bisericii Ortodoxe Ruse „promovează consolidarea relaţiilor culturale şi spirituale dintre diaspora rusă şi ţara de origine”, a declarat ministrul.
 
   „În strânsă cooperare cu Biserica Ortodoxă Rusă, ministerul rezolvă multe probleme internaţionale, inclusiv restaurarea şi construirea de biserici ortodoxe în alte ţări, precum şi restituirea proprietăţii unor monumente culturale ruseşti aflate în străinătate”, a spus acesta.
   Lavrov a subliniat rolul important al Bisericii în păstrarea „tradiţiilor spirituale, culturale şi al valorilor, ca fundament al unei vieţi paşnice şi constructive şi al unei dezvoltări inovatoare a Rusiei”.
International Christmas Educational Readings (24-26 ianuarie) din Moscova atrage pedagogi, oameni de ştiinţă, academicieni ruşi, alături de patriarhul Kirill, ministrul Educaţiei şi Ştiinţei Andrei Fursenko, ministrul de Externe Serghei Lavrov şi alte oficialităţi. Aceştia participă timp de trei zile la mese rotunde unde se ţin dezbateri pe tema interacţiunii biserică – stat, a sistemelor de învăţământ private şi de stat, problemelor familiei secolului XXI şi misiunii sociale întreprinse de Biserica Ortodoxă Rusă. Ca o noutate, la această ediţie a Lecturilor de Crăciun, există şi o masă rotundă intitulată „Instrumente financiare şi bancare ortodoxe”, după cum specifică ITAR-TASS. 

articol publicat in paginile scrise MONITOR Lacasuri Ortodoxe® nr. 53/2011
@traducere si redactare pentru Lacasuri Ortodoxe: Andreea Zahariea
Related Posts with Thumbnails