Uniunea Ziaristilor Profesionisti a acordat eminescologului Nicolae Georgescu, ziaristilor Miron Manega si Victor Roncea, precum si academicianului Dimitrie Vatamaniuc distinctia “Eminescu ziaristul”. Totodata, UZPR a dat post-mortem acelasi premiu profesorului Alexandru Oprea

Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu, premiate de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România

Personalităţi care au promovat publicistica lui Mihai Eminescu au fost premiate, vineri, 28 iunie 2013, la Muzeul Naţional al Literaturii Române, de Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România (UZPR).

Uniunea a acordat eminescologului Nicolae Georgescu, ziariştilor Miron Manega şi Victor Roncea, precum şi academicianului Dimitrie Vatamaniuc distincţia “Eminescu ziaristul”. Totodată, UZPR a dat post-mortem acelaşi premiu profesorului Alexandru Oprea.
“Eminescu a fost un mare ziarist şi breasla aceasta a presei îşi trage seva şi din ceea ce a lăsat el. Eminescu este, într-un fel, părintele breslei noastre”, a declarat preşedintele UZPR, Doru Dinu Glăvan. El a amintit că pe 28 iunie 1883 publicistul Eminescu a fost “izgonit” din redacţia “Timpul”.
“Dedic acest premiu Părintelui Iustin Pârvu, care a plecat la ceruri acum 12 zile. Lui îi datorez faptul că sunt aici, pentru că în momentul în care am fost eliminat din presa centrală – asa-zisa “de partide si de state”, pentru ca acum e vorba de mai multe state care guverneaza presa din Romania – m-am dus la dânsul şi voiam să las presa, dar el m-a obligat să nu abandonez presa, mi-a interzis să o abandonez si m-a indemnat să merg înainte”, a declarat jurnalistul Victor Roncea.
Cu prilejul acordării premiilor UZPR a fost lansat volumul “O zi din viaţa lui Eminescu”, semnat de Nicolae Georgescu, ce descrie ultima zi a lui Mihai Eminescu în redacţia “Timpul”.

Sursa: AGERPRES/ (AS – autor: Iulia Petre Carciog, editor: Mirela Bărbulescu)

Nota Victor Roncea: Dupa cum am spus si in cadrul manifestarii de exceptie de la Muzeul Literaturii Romane, trebuie  amintit si faptul ca fratelui meu, ziaristul George Roncea, i se datoreaza “instigarea” profesorului Nae Georgescu la redescoperirea publica a lui Eminescu – jurnalistul. Campania lansata de Civic Media in urma cu cinci ani – prin ziarele la care lucram, Atac si Ziua -  a prins roade si astazi, dupa zeci si zeci de ani de negura, ies la lumina nenumarate date ascunse despre viata si moartea lui Eminescu. Trebuie sa le multumim tuturor celor care rostesc raspicat adevarul despre Eminescu, Adevarul lui Eminescu. Doamne, ajuta!
Alte articole la despre Premiile “Eminescu, ziaristul” la: Uniunea Ziaristilor Profesionisti din Romania
Cuvantul Libertatii – ”Eminescu, ziaristul“ / Jurnalistul Victor Roncea : „Cel mai onorant premiu din cariera mea !”
Constiinte jurnalistice si premii: Premiile UZPR “Eminescu Ziaristul” – iunie 2013

Vedeti si Mihai-Eminescu.Ro, Ziaristi Online, Certitudinea

FOTO si VIDEO de la manifestarea de la Muzeul Literaturii Romane la Roncea.ro

VICTOR RONCEA: SAPIENS VERSUS HOMO SI HOMO VERSUS SAPIENS. SUA SI UE VERSUS ROMANIA? DESPRE BOALA HOMOSEXUALILOR IN SFINTELE SCRIERI

 

SUA SI UE VERSUS ROMANIA?

In cele cateva zile de cand s-a declansat scandalul homosexualilor s-au cernut si adancit, pentru noi, observatorii avizati ai razboiului impotriva Romaniei, fronturile de atac la zi pe care mizeaza dusmanii romanilor si executantii lor teleghidati. Dupa o hartuiala de 23 de ani, ce a continut operatiuni eficiente de manipulare in masa si spalare a creierelor, in principal prin intermediul mass-media si a universitatilor reocupate si, mai nou, a scolilor si liceelor, agentii anti-Romania socotesc ca au ajuns la momentul in care pot ataca frontal cel mai important bastion de rezistenta si salvare nationala: Ortodoxia. Asadar, cu toate tunurile pe Ortodoxie!

Campaniile mediatice sustinute din ultimele luni - de la atacul la manualele si orele de religie pana la clasica ponegrire a Catedralei Mantuirii Neamului si Bisericii Nationale, si, acum, la provocarea guralivilor homosexuali inventati -, demonstreaza ca noii tanchisti ai Armatei Rosii, de data aceasta catarati pe antenele televiziunilor, simt si stiu ca este un moment propice pentru un atac masiv.

In mod ciudat, sustinatorii noilor brigazi rosii, finantate in special de Reteaua Deschisa Soros, fac parte din Ambasada tarii pentru a caror interese globale militarii romani isi dau viata, cand si cand, pe fronturi care, de altfel, nu le apartin. Excludem Olanda care este o inamica recunoscuta a Romaniei. Vorbim doar de Statele Unite ale Americii. Comunicatul remis de “ofiterul cultural” al Ambasadei SUA, Edwina Sagitto  - de ce nu-si zice direct “comisar”, cum era pe vremurile URSS? – este  o insulta la adresa intregului popor roman. Deloc uimitor, autoritatile de azi ale Romaniei, personaje scoase din buzunarele de maruntis ale lui Soros, Rich si Ofer, nu au zis nici “pas” la acest afront ordinar. Numai spectrul vulturului sur de pe stema americana pare sa fie de ajuns ca sa-i bage pe sub mese pe oficialii MAE sau ai Ministerului Culturii, invizibili in tot scandalul facut de propagandistii homosexuali in asaltul lor asupra Muzeului Taranului Roman. Dar ce te faci daca vulturul pe care-l stiam si noi odata azi nu e, de fapt, daca ne uitam mai bine in curtea Ambasadei SUA, decat o oratanie, care nici oua nu mai face, pentru ca e… lesbiana?

Conform misiunii Serviciului Roman de Informatii pe acest pamant, specialistii nostri apara pe langa multe altele si valorile constitutionale, respectiv nationale. Citez: “Demersurile noastre vizează şi agresiunile asupra valorilor identitare româneşti, concretizate în acţiuni autonomist-separatiste sau presiuni asupra comunităţilor româneşti din spaţiile limitrofe ţării (…).”

Dincolo de retorica propagandistica a brigazilor si intelectualilor rosii, gruparile si indivizii la care facem referire, abil deghizati in exponenti ai “societatii civile”, mai precis “in civil”, sunt adeptii unor ideologii extremiste, ce tintesc suprimarea vietii natiunii, daca luam in considerare atacul la valorile familiei si distrugerea fundamentelor statului roman. Si, pe deasupra, au si legaturi concrete cu gruparile extremiste ce vizeaza “actiuni autonomist-separatiste”. In acelasi timp, nu cred ca trebuie sa dau eu consultatii de orbu’ gainii SRI, ca sa se observe ca atacul la un Muzeu al traditiilor nationale se inscrie exact in “demersurile vizate”, respectiv “agresiuni asupra valorilor identitare romanesti“, de data aceasta aflate chiar in inima Cetatii. Nu trebuie uitata din aceast melanj toxic si fetid procuroarea comunista Monica Macovei, convertita la popularism, membra fondatoare si de onoare (!) a asociatiei homosexulilor Accept.

Integrala "Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu" - Conferinta si lansare la Craiova, precedate de vernisajul Expozitiei "Precum in Cer"

Biblioteca Judeteana Dolj "Alexandru si Aristia Aman" din Craiova si Asociatia Civic Media va invita Miercuri, 28 Noiembrie a.c., incepand cu orele 14.00, la lansarea integralei Documentelor din Arhiva Corneliu Zelea Codreanu (Editura TipoMoldova - Iasi, 2012), reprezentand 27 de volume cu documente obtinute din Arhivele CNSAS si Arhivele Nationale de Civic Media si editate de Profesorul Gheorghe Buzatu si jurnalistul Victor Roncea.

 

La Conferinta de lansare organizata sub patronajul directorului Bibliotecii Judetene Dolj, dr. Lucian Dindirica, vor participa filosoful Constantin Barbu, coordonatorul integralelor Cantemir, Eminescu si Noica, apropiat si exeget al celui din urma, prof. univ. dr. Sorin Damean, seful catedrei de Istorie la Facultatea de Stiinte Sociale a Universitatii din Craiova, scriitorul Aurel Stefanachi, cunoscut si ca unul dintre protestatarii anticomunisti arestati in 14 decembrie 1989 la Iasi, director al Editurii TipoMoldova, jurnalistul Victor Roncea, editor al portalului Ziaristi Online si stralucitul indrumator a generatii intregi de istorici insetati de adevar, prof. univ. dr. Gheorghe Buzatu, fondatorul Centrului de Istorie si Civilizatie Europeana - Iasi. Invitati: studenti, istorici, jurnalisti, oameni de cultura, fosti detinuti politic.

 

Conferinta va fi precedata, la orele 13.30, de vernisajul expozitie de fotografie a Cristinei Nichitus Roncea, "Precum in Cer", dedicata Parintelui Justin Parvu de la Manastirea Petru Voda, marele duhovnic al Ortodoxiei romanesti, fost preot voluntar pe Frontul de Est si fost detinut politic timp de 16 ani.

 

Veniti Miercuri, 28 Noiembrie, orele 13.30 - 16.30, la Biblioteca Judeteana Dolj "Alexandru si Aristia Aman", Str Mihail Kogalniceanu Nr 9, Craiova. Doamne, ajuta!

DOCUMENTE DIN ARHIVA CORNELIU ZELEA CODREANU. O lucrare inedita aparuta la Editura Tipo Moldova, in Saptamana Luminata, sub editarea lui Victor Roncea, pentru Civic Media, si a Profesorului Gheorghe Buzatu

In Saptamana Luminata a anului 2012 de la nasterea Mantuitorului a aparut, la Editura Tipo Moldova – Iasi, o lucrare inspirata de Profesorul Florin Constantiniu (urmariti video la Roncea.Ro), caruia i se si dedica, In Memoriam:

DOCUMENTE

DIN ARHIVA

CORNELIU ZELEA CODREANU

-    I –

EDITATE

DE

VICTOR RONCEA

PENTRU

 CIVIC MEDIA

                                                                

ÎN COLABORARE CU

GH. BUZATU

IAŞI

TIPO MOLDOVA

2012

                                            

AVERTISMENT

                                                                  de Prof Univ Dr Gheorghe Buzatu

A SOSIT momentul – precizam în 2011, prefaţând pentru Editura Tipo Moldova (Colecţia „Opera Omnia”) volumul Pentru legionari, I, semnat de Corneliu Zelea Codreanu -  ca, lăsând deoparte toate calculele şi jocurile politice, toate schemele savante, în esenţa lor pseudoştiinţifice, toate tentativele disperate  ale unei „societăţi civile” compromisă de-a mai lustrui ce-i posibil, să lăsăm în sfârşit ca problemele trecutului să fie dezbătute prioritar de istorici. De acei care au operă şi care au dovedit că ştiu ce înseamnă a munci în biblioteci şi arhive, române ori străine, care ne-au oferit descoperiri relevante,  care cunosc ce înseamnă a purta un dialog ştiinţific, în  spiritul unui clasic adagiu –  sine ira et studio!

Trebuie să fim pregătiţi din start de surprize peste măsură şi chiar ilogice, tot astfel după cum nu avem să nu ignorăm recunoaşterile ce se impun la adresa orişicui ori despre orişice. În această privinţă, nu demult, Nicolae Breban observa cu deplină îndreptăţire în excelenta-i Istorie dramatică a prezentului. Aventurierii politicii româneşti (Bucureşti, Editura Muzeului Literaturii Române, 2010, p. 239): „Cum să înţelegem istoria dacă excludem din seria amplă şi întortocheată a evenimentelor pe care le-a trăit naţiunea noastră unele segmente ample şi extraordinar de dramatice, de expresive, care ar trebui privite azi cu o anume răceală (poate şi curaj!) şi refuzăm să le acceptăm <>, adică aparţinând şi reprezentând nu numai <>, dar şi <> …”
            În urmă cu exact zece ani, deschideam, tot cu un Avertisment, ediţia a X-a a volumului Pentru legionari. Care ediţie (Bucureşti, Editura Majadahonda, 2001, 406 p. + ilustraţii inedite), precum şi precedentele, s-a dovedit – fără false pretenţii – una de succes, tirajul epuizându-se fără dificultate, fără probleme. Dintr-un alt unghi însă faptul era surprinzător, de vreme ce după atâtea decenii scurse în urma şi în umbra nenorocitului act de la 23 august 1944, toate scrierile şi materialele purtând semnătura lui Corneliu Zelea Codreanu, iar nu în mod special amintirile sale neterminate, în privinţa cărora inegalabilul Nicolae Iorga a exprimat, în capodopera sa Istoria Românilor (vol. X, 1939), serioase dubii şi grave rezerve, au fost declarate în mod oficial „interzise”. Contravenţiile fiind, evident,  pedepsite cu ani grei de temniţă. Şi totuşi – ce cruntă ironie a  istoriei! – în prezent toate  lucrările fostului Căpitan, deci inclusiv Pentru legionari, circulă în deplină libertate, sunt examinate şi comentate în cadrul unor simpozioane interne sau internaţionale, iar, de dată recentă, pot fi consultate inclusiv pe … Internet (cf. www.fgmanu.ro/carti/1/capitol-30-42k).
O constatare în plus se impune despre toate scrierile lui C. Z. Codreanu, dar mai cu seamă despre Pentru legionari, editat recent de Tipo Moldova în copie anastatică, după ediţia princeps – Editura „Totul pentru Ţară”, Sibiu, 1936 (Tipografia Vestemean). Volumul a apărut în colecţia „OPERA OMNIA” (2011), ceea ce presupunea că aveam în proiectul de tipăriri şi restul scrierilor Căpitanului, edite sau inedite, câte vom fi identificat. După cum, în mod cu totul special, editarea documentelor de arhivă. Sub acest raport, se impune să avertizăm cititorul în privinţa intervenţiei unui eveniment editorial de excepţie – apariţia celui dintâi volum şi în condiţii grafice remarcabile a monumentalei Cărţi a Căpitanului Corneliu Zelea Codreanu (Bucureşti, Editura Politică a Mişcării Conservatoare, 2008, 835 pagini), îngrijită de d-nii Mugur Vasiliu şi Eleodorus Enăchescu. De data aceasta, graţie d-lui Victor Roncea, publicist binecunoscut şi îngrijitor al cunoscutului Ziarişti Online, care a beneficiat de tot concursul C.N.S.A.S. – ului, îndeosebi al d-lui prof. dr. Silviu Moldoveanu, avem acum la dispoziţie mai multe mii de documente, în majoritate inedite, despre Mişcarea Legionară şi activitatea lui C. Z. Codreanu[1], în chip concret a majorităţii liderilor legionari.
Nu putem neglija că apariţiile recente – subliniam la lansarea ediţiei menţionate a volumului Pentru legionari, căreia trebuie să-i adăugim acum documentele în discuţie – survin în momente  semnificative. Nebănuite altcândva, dar, totuşi, sesizabile. Indivizi certaţi cu legea şi total străini de disciplina Istoriei, slujitori fideli cândva  ai monstruoaselor organisme teroriste internaţionale, bântuite deopotrivă de comunism ori de nazism, de tipul Cominternului,  salariaţi ai serviciilor secrete din Est ori din Vest sau ai  posturilor lor de radio şi agenţiilor lor de propagandă, cameleoni de profesie dispuşi azi să practice boxul, înotul şi chiar profesiile „curate” de ziarişti cinstiţi ori de … universitari sadea, reclamă azi drepturi pe care ei, în primul rând, altădată le-au batjocorit, strigă din răsputeri fascism! ori comunism!, deplâng violentarea istoriei ori abuzurile  negaţionismului (în privinţa propriilor „opinii” idioate despre democraţie şi logica faptelor istorice), după ce ei singuri au sugrumat trecutul şi Adevărul, deci, acei indivizi, emit pretenţii de cenzori neînduplecaţi ori se oferă, în chip ridicol, ei înşişi drept „modele”, un fel de „guru”ai vremurilor ce stau să vină …
Într-un atare context, despre Corneliu Zelea Codreanu (1899-1938), ucis într-un masacru antilegionar înscenat la dispoziţia regelui criminal Carol al II-lea, propaganda oficială şi lucrările uzuale „de specialitate” n-au îngăduit şi nu recomandă decât etichetele oscilând între extreme – criminal şi trădător de ţară. Într-o atare situaţie, ale represiunii roşii totale de la 1944 până în 1989 şi „democratice” ulterior, a te fi apropiat pentru studii, a-i fi înţeles şi a-i fi explicat pe Corneliu Zelea Codreanu şi apropiaţii săi, Legiunea Arhanghelul Mihail sau Partidul Totul pentru Ţară au fost şi rămân de neînchipuit, condiţii în care se explică de ce primele şi cele mai serioase contribuţii consacrate Mişcării Legionare le datorăm istoricilor străini (germani, italieni, spanioli, francezi, britanici sau americani). Revenind la Avertismentul menţionat din 2001, precizez că l-am desprins din Radiografia Dreptei Româneşti (1927-1941), publicată ca un efort de revenire la ordinea zilei în colaborare cu colegii mei Corneliu Ciucanu şi Cristian Sandache (Bucureşti, Editura FFPress, 1996; reeditare 2011), care în răstimp au publicat importante şi distincte studii sau monografii de referinţă privind fenomenul şi implicaţiile fenomenului legionar în România veacului trecut. Revenim, în context, la „beneficiul” asigurat cercetărilor relativ la istoria legionară – chiar aşa! – în urma campaniei propagandistice idioate şi predicilor antilegionare de duzină susţinute necontenit şi fără noimă de activişti fără noimă ai „cauzei”, de ieri ori de azi, dar care au acţionat mai ales sub pulpana ocupantului sovietic ori în spiritul ideologiei cominterniste, post-cominterniste şi post-comuniste, aşa precum: M. Roller, Iosif Chişinevschi, Silviu Brucan, Ana Pauker, Valter Roman, Alexandru şi Sorin Toma, I. Ludo ş.a., mai toţi reţinuţi de Paul Goma în inegalabila-i Săptămână Roşie (28 iunie – 3 iulie 1940) sau Basarabia şi evreii (ediţia a VII-a, Bacău, Editura Vicovia, 2010)[2].
În actualul context al „războiului noilor internaţionale”[3] nu-i de fel surprinzător faptul că revin în atenţia noii cenzuri post-comuniste Corneliu Zelea Codreanu şi Garda de Fier, antilegionarismul dovedindu-se – pentru a câta oară în România ultimelor opt decenii, precum în cazurile nazismului în Germania, fascismului în Italia sau franchismului în Spania – o excelentă navetă pentru îmbarcarea şi transportul tuturor celor certaţi cu Istoria, cu Lumea şi, vai, cu Dumnezeu!

Iaşi, 31 martie 2012

Notă

Din motive lesne de înţeles, credem că se impune a fi puse la dispoziţia cititorului următoarele date privind situaţia fondurilor de documente C. Z. Codreanu de la Arhiva C.N.S.A.S. din Bucureşti:

  Cota              Dosarul      Volumul            Total file

013207            111041            1                      770

,,                      ,,                      2                      580

,,                      ,,                      3                      501

,,                      ,,                      4                      497

,,                      ,,                      5                      311

11784              110237            l                       532

,,                      ,,                      2                      267

,,                      ,,                      3                      242

,,                      ,,                      4                      325

,,                      ,,                      5                      523

,,                      ,,                      6                      386

,,                      ,,                      7                      307

,,                      ,,                      8                      508

,,                      ,,                      9                      399

,,                      ,,                      10                    339

,,                      ,,                      11                    313

,,                      ,,                      12                    288

,,                      ,,                      13                    422

12784              110237            14                    509

,,                      ,,                      15                    271

,,                      ,,                      16                    536

,,                      ,,                      17                      71

,,                      ,,                      18                    305

,,                      ,,                      19                    231

,,                      ,,                      20                    200

,,                      ,,                      21                      91

I – 234980       83490       vol. nr. (fără)          147

            Este necesar să reţinem că în fondul investigat predomină documentele relativ la Procesul lui C. Z. Codreanu (vols. 1-2/11784; vols. 15-17/12784), dar şi celelalte procese, diverse dosare penale şi note informative, legăturile cu persoanele proeminente ale ML sau cu aderenţii, un dosar de presă, corespondenţa cu A. C. Cuza, acte privind perioada începuturilor (1923-1924) etc. Vezi şi www.ziaristionline.ro/2011/09/13/corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-cu-un-avertisment-de-gheorghe-buzatu-exclusiv-ziaristi-online/.  Menţionăm de asemenea că, în fiece caz, coperţile dosarelor anastatice indică cu precizie cotele şi volumele de referinţă.

---

[1] În final se prezintă lista fondurilor şi dosarelor investigate (vezi).

[2] Cf., de asemenea, Ilie Bădescu, Mihai Ungheanu, coordonatori, Enciclopedia valorilor reprimate. Războiul împotriva culturii române. 1944-1999, I, Bucureşti, Editura Pro-Humanitate, 2000, pp. 84; Mihai Ungheanu, Holocaustul culturii române, Bucureşti, Editura D.B.H., 1999, passim).

[3]  Vezi Enciclopedia valorilor reprimate …, I, p. 93-94.
Facsimilele reproduse mai jos sunt cateva din zecile de mii de documente pe care le veti regasi in cadrul lucrarii:

 

Analiza Roncea.ro: Statutul Minoritatilor este cel mai grav atentat la adresa Romaniei de la 15 martie 1990 incoace. Mai grav chiar decat Regionalizarea, ca germen al Federalizarii. Intrebarile lui Victor Roncea pentru Traian Basescu

 

Previziunile mele din materialul reprodus si de Ziaristi Online – Circul Regionalizarii si reorganizarii teritoriale, o diversiune menita sa strecoare Statutul Minoritatilor » – par, din nefericire, pe cale sa se implineasca.
Dupa ce am sesizat in materialul numit ca un articol din Legea Statutului Minoritatilor este anti-constitutional si pune in incompatibilitate proiectul Regionalizarii, ieri, parlamentarii PDL si ai minoritatilor, din Comisia pentru drepturile omului a Camerei Deputaţilor, au trecut la treaba si au revizuit aceste doua alineate ale articolul 14 din proiect:
“(2) Sunt interzise măsurile normative sau administrative, directe sau indirecte care pot duce la modificarea componenţei etnice a unor regiuni locuite în mod tradiţional de anumite comunităţi etnice.
(3) Este interzisă modificarea limitelor unităţilor administrativ-teritoriale, respectiv a circumscripţiilor electorale în defavoarea ponderii minorităţilor naţionale care locuiesc în mod tradiţional în acestea.”

Desigur, aceasta demonstreaza ca PDL merge mai departe cu Regionalizarea pe genunchi, fara consultarea si informarea adecvata a intregii natiuni, si fara studierea ideii – caci altceva nu este, decat o idee, si nu foarte buna, ca sa nu zic proasta – de catre forurile universitare si ale Academiei Romane. Prima mare greseala. In al doilea rand, mai grav, ce mai demonstreaza acesta febrilitate pe marginea Legii anti-nationale a  Statutului Minoritatilor? Faptul ca urmeaza sa fie supusa la vot sau chiar ca se preconizeaza asumarea raspunderii asupra Legii de catre Guvern, pana la sfarsitul acestei sesiuni parlamentare. Aceasta din urma varianta ar fi perfecta pentru a se evita blocarea Statutului de catre parlamentarii romani care ar putea, probabil, sa se coalizeze pentru o cauza romaneasca indiferent de coloratura lor politica si ordinele venite “de sus”. Daca nu s-ar dori acest lucru atunci nici nu s-ar mai preocupa cineva cu cosmetizarea ei. Logic, nu?

Potrivit preşedintelui Comisiei, deputatul rom Nicolae Păun, dezbaterile asupra Legii Statutului Minoritatilor urmau sa fie reluate astazi şi continuate lunea şi marţea viitoare, “pentru a se da un raport cât de repede posibil“. Astazi insa, UDMR a cerut o amânare, fiind nemulţumită de modificările aduse legii, dupa cum relatează NewsIn. Amanarea a fost confirmata de deputatul UDMR Mate Andras şi de cel al PDL Marius Dugulescu, membru al Comisiei pentru Drepturile Omului si la randul lui parte a unei minoritati, religioase, cea baptista (Marius Mioc: Marius Dugulescu este fiul răposatului pastor baptist Petre Dugulescu, de la a cărui biserică, în 16 decembrie 1989, mai mulţi enoriaşi s-au alăturat mulţimii care se adunase în faţa casei preotului Laszlo Tokes). De subliniat, presei i s-a interzis accesul la lucrarile Comisiei, prin votul PDL-UDMR.

Prin amanarea obtinuta de UDMR se prelungeste termenul de negociere cu PDL, asupra trocului propus de Emil Boc intre Statutul Minoritatilor si proiectul PDL de transare a Romania in 8 judete. In acelasi timp se va incerca reformularea celor doua articole invocate, astfel incat ungurii sa aiba mentionat si faptul ca “statele trebuie să se abţină de la a modifica ponderea minorităţilor naţionale dintr-o anumită unitate administrativ-teritorială” (i.e. – “Tinutul Secuiesc”).

Dupa cum am aratat in articolul invocat, Statutul Minoritatilor va permite UDMR – chiar si cand ONG-ul etno-politic nu va mai accede in Parlament – sa creeze mini-parlamente locale in toate judetele tarii (indiferent cate vor fi), cu valente legislative in teritoriu, si sa controleze o agentie guvernamentala cu rol executiv.

Aceste prevederi sunt cuprinse, “intamplator”, in noua Constitutie a Ungariei, conceputa de nationalistii lui Viktor Orban, la Articolul D, care stipulează următoarele: “Având în vedere că există o singură naţiune ungară care trebuie să fie unită, Ungaria este responsabilă pentru soarta maghiarilor de dincolo de frontierele sale, va încuraja supravieţuirea şi dezvoltarea comunităţilor acestora; va sprijini eforturile lor de păstrare a identităţii ungare, de afirmare a drepturilor lor individuale şi colective, de stabilire a comunităţilor cu instituţii proprii şi prosperitatea în locurile lor natale şi va promova cooperarea între aceştia, precum şi cu Ungaria”.
La fel de “intamplator”, se pare, si in proiectul noii Constitutii a Romaniei, realizat de o Comisie prezidentiala condusa de un aghiotant de-al domnului Vladimir Tismaneanu, Ioan Stanomir, este cuprins un articol similar, dupa cum am aflat chiar ieri seara din gura lui Szasz Jeno, apologet al criminalului de razboi antisemit si antiroman Wass Albert si presedinte al Partidului Civic Maghiar. Activistul extremist al ilegalului PCM – partid constituit prin fals in acte publice, cu liste fictive de sustinatori, si aceasta in ciuda sesizarilor SRI si ale presei independente – a sustinut intr-o emisiune TV urmatoarele: “Dacă cetățenii românii de origine maghiară au legiferate drepturile colective, atunci ei sunt și mai loiali statului român. În acest sens, cred că trebuie să dăm curs soluției comisiei Stanomir, soluție care vorbește despre libera asociere a autorităților locale și cred că atunci am ajunge la soluția cea mai liberă și democratică posibilă și pentru maghiarii din România și pentru români. Asta e în esență ce credem noi despre reorganizarea teritorială.”

Cu alte cuvinte, “in esenta”, imbinarea reorganizarii administrativ-teritoriale cu Statutul Minoritatilor si revizuirea Constitutiei vor servi perfect dezideratele maghiare exprimate de “disidentul” PCM, “opozant” al UDMR. Dar ce “coincidenta”, pe 29 ianuarie 2011, cel care avea sa devina presedintele formatiunii etnice aflata la Putere in Romania inclusiv cu sprijinul agentului Laszlo Tokes, Kelemen Hunor, declara: “Priorităţile noastre pentru 2011-2012, pe plan legislativ, rămân cele două proiecte privind Legea minorităţilor naţionale şi Legea privind reorganizarea regiunilor de dezvoltare”. Repet, ca sunt 8 si 1/2 sau 16, organizarea pe criteriu etnic de “autonomie culturala” prevazuta de Statutul Minoritatilor, va permite UDMR sa fie stat in stat, indiferent de desenul hartii Romaniei.

Practic, prin Statutul Minoritatilor se va incalca, de facto, insusi Articolul 1 din Constitutia Romaniei.

Si acum intrebarile pentru Traian Basescu, presedintele Romaniei:
1. A uitat Traian Basescu ca o formatiune care reprezinta o minoritate etnica a cerut si militat pentru suspendarea presedintelui Romaniei si al tuturor romanilor?
2. A uitat Traian Basescu ca in 2007, cand se lupta pentru supravietuire, politica si fizica, afirma ca “Verestoy Attila şi Marko Bela sunt echivalentul lui Ion Iliescu din maghiarime”?
3. A uitat Traian Basescu ca tot atunci il identifica pe cel cu care se afiseaza azi umar la umar in “Tinutul Secuiesc” drept unul dintre “oligarhii României” alaturi de Vintu, Patriciu si Voiculescu?
4. A uitat Traian Basescu ca, in aceleasi vremuri epocale, intrebat la o emisiune, parca chiar de 4 iulie, daca Viorel Hrebenciuc, Verestoy Attila si Bogdan Olteanu sunt capii mafiei politice din Romania, a raspuns ca acestia sunt “artizanii constructiei legate de suspendarea sa si principalii negociatori ai demersului”?
5. A uitat Traian Basescu ca peste doi ani, la alegerile din 2009, Verestoy Attila a intins toate sforile pentru ca UDMR sa sustina “proiectul politic pentru România format în jurul domnului Klaus Johannis cu domnul Geoană preşedinte”, afirmand ca “aşa se conturează şi este o şansă mare pentru România”?
6. A uitat Traian Basescu ca senatorul UDMR Verestoy Attila intrebat ce şanse îi mai dă lui Traian Băsescu să câştige un nou mandat prezidenţial, ungurul a raspuns categoric: „Niciuna!”
7. A uitat Traian Basescu ca presedinele executiv al UDMR, deputatul Kelemen Hunor, a declarat in 2009, intr-o conferinta de presa la Miercurea Ciuc, ca “empatia presedintelui Basescu fata de maghiari si dezideratele acestora se opreste la palinka si kurtos kalacs”?
8. A uitat Traian Basescu ca Kelemen Hunor afirma despre el ca: “Jucator nu inseamna sa faci scandaluri! Jucator nu inseamna sa fii tot timpul bagat in fel de fel de scandaluri, sa creezi tu scandaluri si tensiuni si dupa aceea sa vii sa rezolvi scandalul”.
9. A uitat Traian Basescu ca UDMR sustine categoric disolutia Romaniei, chiar prin statutul sau, si nu se sfieste sa o faca si declarativ prin gura presedintelui ei, Kelemen Hunor: “Noi de fiecare data am spus: in legatura cu Articolul 1 avem o singura problema – sintagma de stat national. Sintagma de stat unitar e ok, indivizibil, nu avem nimic, dar nu suntem de acord cu stat national. Noi spunem ca intr-o tara in care cam 10% din populatie reprezinta o alta etnie decat cea romaneasca, nu poti sa spui ca statul este national. Poti sa spui ca statul este un stat multietnic, poti sa spui ca exista minoritati si atunci nu mai vorbim de stat national. Stat national in acest moment nu exista decat pe hartie si poate in gandirea catorva politicieni”.
10. A uitat Traian Basescu ca, aflat in vizita in Ungaria si intrebat de un jurnalist maghiar cand va fi conferita autonomia teritoriala a Tinutului Secuiesc, a raspuns. “Niciodata, pentru ca Romania este definita ca stat unitar suveran si nu cred ca vreun politician roman ar avea o alta abordare decat Constitutia”?
Eu unul cred, inca, in cuvantul presedintelui Romaniei.

Din pacate, Statutul Minoritatilor pe care vrea PDL sa-l bage pe teava in Parlament impreuna cu stipularile din Constitutia Ungariei si cele din proiectul noii Constitutii a Romaniei, asa cum au fost ele dezvaluite de Szasz Jeno, indiferent de forma de reorganizare administrativ-teritoriala, le va oferi extremistilor maghiari minoritari atat putere – legal si fara egal – incat nu vor mai avea nevoie de trasarea nici unei granite, mai ales ca aceasta deja este recunoscuta intr-o Hotarare a Guvernului Romaniei. Vezi: Guvernul Romaniei, intre prostie si ticalosie, sustine din nou in acte existenta stemei si a granitei Tinutului Secuiesc, atacand in Instanta Forumul Romanilor din Harghita, Covasna si Mures

Asadar, mai ramane o intrebare: unde e Basescu cel de alta data?

 

Surse foto: Traian Basescu si Reuters: Romania’s Basescu wins referendum

SCRISOARE DESCHISA adresata premierului Emil Boc: Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei? Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crimă

Scrisoare Deschisa adresata premierului Emil Boc

Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei?

Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima

Luni, 21 martie ac, se decide la Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese, daca autorul etnocidului românilor transilvăneni de la 1848 va avea o stradă în Târgu-Mureș, cu numele lui, blestemat din neam in neam de urmasii victimelor: Lajos Kossuth. Ieri, la peste cinci ani de la declansarea acestei batjocoriri oficiale a demnitatii nationale, un alt angajat al statului roman, extremistul Csibi Barna, continua „opera” lui Lajos Kossuth, si il ucide in efigie pe Avram Iancu, in piata publica, cu mesajul “Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”. Iar la Bucuresti, astazi si maine, Parlamentul Romaniei sarbatoreste alaturi de extremistii maghiari un 15 martie care a dus la uciderea a peste 40.000 de romani. Mai multi jurnalisti si scriitori i-au adresat aceasta Scrisoare Deschisa premierului Emil Boc pentru a-l avertiza asupra nivelului de batjocorire a demnitatii nationale la care au ajuns partenerii de Guvernare ai PDL, organizatia etnica UDMR. Aceasta Scrisoare deschisă a fost adresata intai dlui dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, presedinte al Filialei Judetene a Partidului Democrat Liberal (PDL). Ramasa, pana acum, fara raspuns, o remitem sefului acestuia, dl Emil Boc, premier al Guvernului Romaniei si presedinte al PDL

Motto din Lajos Kossuth: Romanii, o «hoardă mai josnică decât vita» – (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)

Domnule Emil Boc,

Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…

În urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar.

Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.

În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de rea-credinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României!

Victor Roncea: Blestemul Kosovo. Cine se va bucura de el

Raportul Consiliului Europei despre traficul de organe – catre ce tari? – si crimele din Kosovo impotriva sarbilor, realizate sub comanda democrat-teroristului Hashim Thaci, ar fi trebuit sa scandalizeze pana acum intreaga lume. Prezentat de elvetianul Dick Marty la sfarsitul anului trecut, Raportul demasca, in sfarsit, dupa 11 ani de la bombardamentele NATO asupra Iugoslaviei acum faramitate, fata odioasa, “horror”, a republicii autonome mafiote Kosovo, asa cum o stie orice jurnalist de investigatii din Balcani. Linistea asurzitoare instaurata dupa difuzarea Raportului senatorului elvetian in tabara celor care militeaza pentru recunoasterea “independentei” provinciei sarbe Kosovo, a fost sparta, intr-un final, de publicarea unor informatii secrete ale NATO, livrate zilele trecute cotidianului The Guardian. Iata, aceasta este o dovada ca exista si oameni onesti in serviciile secrete ale NATO, care nu mai pot tolera ipocriza si cinismul marilor mahari ai lumii, care invart afaceri planetare sangeroase din lojele lor cu nume ridicole, travestiti in sortulete penibile de bucatarie. Perdeaua de minciuna, lasata la nivel mondial ca o ceata groasa, a fost crapata, putin, de informatia seaca publicata in presa britanica.

Documentele certifica ceea ce, repet, orice simplu jurnalist afla, daca se deplasa la fata locului: ca NATO stia despre mafia UCK. Cum putea sa nu stie cand crima organizata se intindea chiar sub ochii Aliantei? Am avut ocazia sa discut in Kosovo cu seful informatiilor zonale, un profesionist anglo-saxon de prima mana, decedat in conditiile normale ale vietii sale: dubioase. Omul prefera intotdeauna sa ne intalnim in sectorul sarb. Ii ura pe albanezi. Prostitutie, crime, trafic de organe, totul se stia. Tone de droguri erau interceptate zilnic. Multe erau obligati sa le lase sa treaca. Erau plata pentru porcaria ocupatiei. Cine, deci, nu stia ce se intampla in Kosovo, “tanarul stat democratic” intins de SUA pe tava ONU?!

Ne-am fi asteptat ca, macar acum, PR-istii statului-mafiot sa-si faca mea culpa, sa-si puna putina cenusa in cap, sa-si recunoasca greseala, sa renunte la vehementa impunerii unei ilegalitati internationale monstruoase. Nici vorba. M-as fi asteptat ca macar presa romana, aflata aici, la doi pasi de crimele savarsite sub umbrela NATO, si cu un alt Kosovo emergent, in inima tarii, sa reactioneze pe masura. Cu exceptia unui singur articol, din Evenimentul Zilei, care citeaza dezvaluirile cotidianului britanic The Guardian, nimic. Mucles! “Ciocul mic”, ca sa citez un distins parlamentar al patriei. Unde sunt deontologii nostri cu staif, zombie cei aprigi ai “presei libere”, mai ales atunci cand musca de fund inca un mort si inca un mort, intr-o feerie a profanarii publice ritualice? Unde sunt apologetii crimei de ieri, intelectualii natiunii, Plesu, Liiceanu, madam Zoe Petre, sustinatorii “dreptului” NATO de a masacra civilii unei capitale europene in numele salvarii “albanezelor violate in masa”, “live” la CNN, de “satrapii sarbi”? Tot… “mucles”?!

Sa punem putin pe reluare filmul realitatii: atat Raportul Marty cat si documentele secrete ale NATO certifica faptul ca trupele UCK si, personal, actualul premier al Kosovo, reales “democratic”, sunt, de fapt, elemente ale unui lant armat de crima organizata care, in lagarele de sarbi detinuti in Kosovo si Albania (alt stat recunoscut de ONU), in baza unor comenzi internationale – venite din ce tari? – ucideau prizonierii si apoi livrau “marfa” obtinuta – rinichi, inimi, si alte organe – clientilor din strainatate. Atunci cand nu erau “montate” la fata locului. Ati inteles? Credeti ca si Emil Constantinescu si ideoloaga cabinetului sau, “doamna colonel” Zoe Petre or fi inteles? Dar Javier Solana si celebrul port-gurist NATO Jamie Shea? Oare Tony Blair si Bill Clinton in cap cu corespondenta madamei Zoe, Madeline Albright, presupusa amanta de ocazie a lui Hashim Thaci, or fi savurat stirea asta?

Si totusi, linistea e ca si pana acum: tot mormantala. Doar inimile smulse din pieptul sarbilor eviscerati in lagarele kosovare, ajunse acum intre suncile vreunor stabi cu ghiul de pe Wall Street, mai zvacnesc, saracele, cu gandul la stapanii lor ucisi. Dovezile palpabile ale crimei. Desigur, dupa ce vor sfarsi aceasta viata plina de placeri, marii “democrati luminati” ai lumii si slugile lor, de aici, de colea, vor avea parte de ceva mai putina liniste: fiecaruia dupa inima lui. O consolarea prea mica; pentru familiile sarbilor care-si cauta si acum parintii disparuti, pentru o oroarea anti-umana atat de mare. Blestemul sarbilor ucisi ii va urma din neam in neam.

Victor Roncea

Jurnalistul Victor Roncea: Batranul si steagul. 21 Decembrie 1989

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”. (21 Decembrie 1989)


Era acum 21 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada.

Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.

Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri – si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul.

Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea.

L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac – in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate.
Dar pan-aici ne-a fost.

Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand.

Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.

Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.

Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.

 

Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

A aparut numărul 1 al revistei VEGHEA: EMINESCU ŞI ORTODOXIA

Florin Palas: Războiul împotriva lui Eminescu; IPS Bartolomeu Anania: Imn Eminescului; Mitropolitul Anania: O faţă mai puţin cunoscută a lui Eminescu; Aspazia Oţel Petrescu: Scrisoare deschisă. Răspuns unui frate mai tânăr, contrariat că îl consider pe Mihai Eminescu creştin; Prof. Theodor Codreanu: Eminescu şi canonul occidental; Prof. Univ. Dr. N. Georgescu: Omagiu lui Mihail Eminescu, o lucrare monument; Victor Roncea: Eminescu, chintesenţa inteligenţelor româneşti; Pr. Prof. Ovidiu Moceanu: Problema postumelor eminesciene; Călin Sămârghiţan: Aspiraţia spre transfigurare între “Fiinţă” şi “Nefiinţă” la Mihail Eminescu; Pr. Prof. Radu Ilas: Eminescu - poet naţional cu viziune religioasă; Andreea Nicoară: Chipul Maicii Domnului în poezia eminesciană; Annamaria Kozma: Iarba de la poalele teiului; Nichita Stănescu: Dor de Eminescu; Ioana Palas: Imunizarea cu Eminescu; Vlad Pârău: Basarabia lui Eminescu.

Un editorial de exceptie. LECTIA DE PATRIOTISM: Batranul si steagul

„În lutul greu din care am plecat / Am frãmântat simţire. / Din urã am clãdit iubire. / Între seninul din Înalt / Şi jalnicul de jos / Mereu m-am întors / În lutul greu din care am plecat. / N-am fost învins, dar nici n-am câştigat. / Mi-e barba albã, încâlcitã, roasã. / Pãrinte, o sã vin curând acasã”. (21 Decembrie 1989)

Era acum 20 de ani, pe 21 decembrie. Luasem bataie deja, pe bulevardul Magheru, de la primii scutieri pe care-i vedeam pe viu in viata mea. Fugisem spre centru impreuna cu prietenii mei tonitzisti, ingramaditi vreo sapte intr-o Dacie, la risc. Lucram la un mozaic la Combinatul Fondului Plastic. Impropriu spus lucram. Ne invarteam in cerc, frematand in jurul unui aparat de radio din centrul unei hale imense. In momentul in care s-a intrerupt transmisia, am zbughit-o ca din pusca. L-am imbrancit pe portarul care, deja avizat, incerca sa ne impiedice si, cu artistul plastic care ne coordona la volan, am gonit-o pe strazile pustii, din zona Casei Scanteii, pana la prima baricada. Pe drum, nici picior de militian. Normal, cu totii erau acum in fata noastra, intre Romana si Universitate. Ajunsi si noi in prima linie, ne-am bucurat sa ne regasim alti prieteni si colegi, inclusiv pe frate-miu cel mare, George, care-l tinea in spate, pentru a face poze mai bune, cand pe Pascal Ilie Virgil cand pe Titi Calistru, deveniti apoi fotografi la “Romania libera”. Era ca o intrunire de gasca, extinsa apoi la Universitate cu toate cunostintele mele din Bucuresti, toti artistii, nebunii si rebelii Capitalei, de la “Tonitza” si Institutul “Nicolae Grigorescu” pana la rockerii din “Lido” si “Cina”.
Pe moment ne blocasem pe Magheru, in dreptul terasei “Gradinita” – acum McDonald’s, pentru cei mai tineri - si cantam, din rarunchi si in genunchi, “Desteapta-te, romane!”. Din cand in cand incercam sa vorbim cu pustanii in uniforma din fata noastra, cu ochii de sub vizeta castii dilatati. Eram de-o varsta. In spatele lor, se vedeau barosanii din Militie, civili si, mai departe, restul trupelor, inarmate si sprijinite de mijloacele speciale de interventie. Armata, ca sa fie foarte clar. Noi, turbulentii linistii publice, incercam sa ne unim cu cei de la Universitate. Dupa un du-te–vino intre grupul de nebuni din mijlocul strazii – vreo 50-70 de oameni – si scutierii, care pareau mai inspaimantati ca noi, a urmat brusc, atacul. Langa mine, chiar in primul rand, era un tatic cu un copilas de trei anisori pe umeri, care strigase incontinuu “Libertate te iubim, ori invingem ori murim!”. Fiul meu cel mare e generatia 1989; avea aproape un an in decembrie. Era acasa, dar, cand ma uitam la camaradul meu de revolta, parca il vedeam pe el, cam ingrozit la gandul a ce va urma. Dupa ce-am luat primele “bulane” in cap m-am repezit la copil si l-am prins inainte de a cadea si a se izbi si el, ca tatal lui, de asfaltul de-acum stropit cu sange. In timp ce taica-sau si prietenii mei erau cam calcati in picioare, eu, cu copilul la piept, am reusit sa fug pe straduta care duce spre Piata Amzei, acum “Take Ionescu”, si-am intrat, pe bajbaite, in primul magazin intalnit. Zdrang, s-a auzit zavorul dupa intrarea mea. Era un “Vanatorul si Pescarul” si vanzatoarele ma stiau, fiind cam amator de efecte militare. Mi-am lipit fata de geamul rece de la intrare in timp ce doamnele au inceput sa-l mangaie pe copilas. Ca printr-o minune a trecut si tatal, in goana. L-am tras in magazin, refugiindu-ne apoi cu totii, pe podea, dupa tejghea. L-am reintalnit zilele si lunile urmatoare pe iubitorul de libertate, in CC, pe 22 decembrie, cu arma in mana, apoi prin structurile de conducere ale “Frontului”. Ajunsese mare. Mereu ma imbratisa si-mi multumea c-un evluviu de recunostinta pentru ca i-am protejat, atunci, copilasul. La cateva luni, ne-am intalnit intamplator pe strada. M-a tras deoparte si, rotindu-si ochii in toate partile, mi-a spus, soptit: “Victor, plec ‘afara’. Si nu ma mai intorc. E de rau. Am vazut prea multe…”. Si s-a dus. Sper c-o fi bine acum…
Dupa ce a trecut primul val de scutieri, ne-am refacut grupul de golani strangandu-ne de pe stradute – ca izvoarele care se varsa intr-un lac - in Piata Romana, unde, mi-aduc aminte, trona un cilindru mare de ciment, pe care Ceausescu vroia sa inalte un monument. Cu forte proaspete si nervi cu carul ne-am asmutit noi asupra pifanilor. De data asta au luat-o ei la fuga. Incet, incet, strigand, scandand si cantand, am castigat metru cu metru pana la “Scala” si, apoi, am “cucerit” si intersectia. Deja puteam sa ne-auzim fratii de la Universitate. Dar pan-aici ne-a fost.
Dincolo de trupeti duduiau TAB-urile, se invarteau turelele cu mitraliere si straluceau baionetele pe deasupra castilor de razboi ale militarilor insirati de-a latul bulevardului. Mai multi oameni pe trotuare: curiosii si fricosii. In plina strada, aceeasi mana de nebuni de la Romana. In fruntea noastra, parca de nicaieri, aparuse un batran. Cu parul si barba alba. Avea o figura de dac liber. Ochii ii straluceau in seara care se lasa. Se vedea ca astepta momentul asta de vreo 45 de ani. Schiopata, sau cel putin asa imi aduc eu aminte. Intr-o mana avea un baston. In cealalta un steag: Tricolorul. Flutura deasupra noastra, curat, fara stema si fara gaura. Cand au inceput sa se indrepte spre noi militarii cu baionetele la arma si TAB-urile dupa ei, trei sferturi dintre noi am tulit-o automat inapoi, in pas grabit, chiar alergand. Cand ne-am uitat in spate, intre noi si militari, in mijlocul drumului, acum pustiu de partea noastra, batranul. Singur. Nu se miscase nici un centimetru. Tinea steagul sus de tot, cu o singura mana, intinsa, si cu cealalta se sprijinea bine in baston, pregatit de infruntare, ce putea sa-i fie fatala. Unii dintre noi ne-am oprit, rusinati dar si speriati la ce putea sa i se intample batranului. Cativa ne-am intors si am fugit la batran. Cu forta, l-am tras deoparte, schiopatand si fugind apoi pe strazile adiacente pana ne-am regasit la Universitate. Cand a inceput sa se traga cu trasoarele, m-am retras, cu gandul la pustanul meu de acasa. Dar si la batran. Oare va reusi sa scape?, ma intrebam.
Zilele au trecut rapid, ca clipele: gloante si sange, flacari si intuneric. Apoi iar gloante si flacari si tot asa. Am intalnit alti nebuni frumosi, s-au legat prietenii de viata si de moarte. Traiam ca-ntr-un film in care totul se succede mult prea rapid, pe repede inainte. Pana cand am spus noi “stop”: atunci cand ne-am dat seama ca am fost pacaliti. Pe 28 decembrie am devenit, eu si prietenii mei, teroristi, conform “Frontului Salvarii” lui Iliescu si Televiziunii Romane ocupate. Pentru ca am organizat, dupa 21 decembrie, prima demonstratie anti-comunista, anti-FSN si anti-Iliescu. Era, deja, prea tarziu.
Din cand in cand imi revenea in minte imaginea batranului anonim, cu drapelul sau tricolor. Ma rugam sa nu fi murit, dupa cum il impingea spiritul lui de sacrificiu. Si asa a si fost. Ne-am reintalnit in Piata Universitatii, unde a stat aproape zi si noapte, printre zecile de mii de romani care au facut de garda pentru Romania in cele 53 de zile ale manifestatiei-maraton anti-comuniste. Apoi l-am revazut, din noi in fruntea demonstrantilor, la “marsul alb” al sutelor de mii de bucuresteni iesiti pe strazi pentru eliberarea studentilor inchisi in urma interventiei trupelor si minerilor lui Iliescu in 13-15 iunie. Batranul dac era neinfrant.
Un astfel de exemplu luminos am mai intalnit, apoi, la fratii nostri basarabeni, Alexandru Lesco, Tudor Popa si Andrei Ivantoc, care, la eliberarea din temnitele rusesti din Transnistria, dupa 12 si 15 ani de inchisoare nedreapta, pentru tara lor, au spus, cu o modestie supraomeneasca: “daca s-ar intoarce timpul inapoi, am face exact acelasi lucru”. La fel, veteranii anticomunisti si monahii soldati ai Romaniei, cu 10, 15 si 20 de ani de ocna sub regimul de ocupatie bolsevic, ca bunii si marii duhovnici ai Ortodoxiei Arsenie Papacioc si Justin Parvu. Daca-i intrebi iti spun fara sa pregete ca fiecare clipa de schingiuiala sau de chin, la munca de exterminare de la Canal sau din minele de plumb, a meritat: “iaca, am stat si noi acolo, pentru mantuirea neamului romanesc…” Acesti luptatori sunt caramizile vii ale Romaniei noastre, de pe pamant si din ceruri. Ei sunt cei ce fac sa dainuie aceasta natiune, dragostea de tara, patriotismul. Oricand va indoiti de puterile voastre, ganditi-va si voi la batranul ce tinea steagul sus, singur si darz, in fata unei Armate strambe, de bieti oameni sau chiar de neoameni. Atunci, in acea clipa lunga din 21 decembrie 1989, el era Romania.
Numele lui este Ernest Maftei. Badia. Badia era Romania si Romania era Badia.

Sursa: Victor Roncea

"DEMOCRATII" SI "UNIONISTII" de la Chisinau vor sa inchida pentru manifestatii agora libertatii basarabene - Piata Marii Adunari Nationale

Închiderea PMAN şi controlul întrunirilor publice – o iniţiativă periculoasă
Ministrul de Interne, general maiorul în rezervă Victor Catan (PLDM), doreşte expulzarea oricăror manifestaţii publice din centrul Chişinăului cât mai spre periferia lui. La 15 octombrie, a doua zi după sinistrul atentat cu bombă din Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN), ministrul Victor Catan, a anunţat public, în cadrul unei conferinţe de presă ţinute împreună cu Procurorul general Valeriu Zubco (foto stanga) şi directorul SIS Gheorghe Mihai (foto dreapta), că le va cere autorităţilor superioare ale statului desfăşurarea de acum încolo a oricăror manifestaţii publice doar „pe stadioane, căci după concertele din Piaţa Marii Adunări Naţionale din centrul oraşului întotdeauna rămân munţi de deşeuri şi sticle sparte.” „Acest lucru ar permite asigurarea securităţii unor asemenea evenimente. Câteva sute de colaboratori de poliţie nu pot controla zece mii de oameni”, a ţinut să specifice ministrul PLDM.

Fără îndoială că atentatul din 14 octombrie este un act criminal. El a şi fost calificat oficial drept act terorist. Oricare ar fi autorul sau autorii lui, aceştia trebuie identificaţi şi traşi la răspundere după toată asprimea legii. Dar de aici până la cererea unui membru al Cabinetului de a interzice manifestaţiile publice in centrul capitalei este o distanţă prea mare. Urmând logica defectuoasă a ministrului de Interne, ar trebui să înţelegem că nu teroriştii sunt de vină pentru cele întâmplate, ci participanţii la întrunirea culturală din PMAN, întrucât şi-ar fi ales un loc nepotrivit pentru aşa ceva. O crimă ratione locci!

Iniţiativa ministrului Catan, pe care o găsim periculoasă pentru libertatea de întrunire şi de manifestare a cetăţenilor într-o democraţie adevărată, consună cu intenţia anunţată oficial de primarul general al Chişinăului de a închide Piaţa Marii Adunări Naţionale pentru public şi de a o transforma în parcare auto. La 1 iunie 2009 Dorin Chirtoacă spunea următoarele: “Am dori să amplasăm o parcare în Piaţa Marii Adunări Naţionale, dar aici există o reticenţă din partea Guvernului. Vom face un efort suplimentar să vedem dacă vor fi de acord. Ar rezolva în mare parte problema parcării în centrul Chişinăului.”

Din câte am observat, primarul Chirtoacă nu a renunţat încă la această idee năstruşnică. Iată că acum ministrul Catan îi cântă în strună, spunându-le moldovenilor că locul în care trebuie să-şi exprime colectiv bucuriile sau – de ce nu? – protestele paşnice, atunci când e cazul, doar pe cele două stadioane care există în Chişinău: Dinano, în sectorul Buiucani, şi Zimbru, în sectorul Botanica.

Nici unul dintre regimurile politice de până acum, dar nici administraţia din perioada ocupaţiei sovietice, nu au îndrăznit să închidă PMAN şi să expulzeze orice manifestaţie publică pe cele două stadioane, pentru a putea fi… controlate “democratic” de poliţie, în loc ca aceasta din urmă să adigure securitatea participanţilor la întrunire. Găsim îndreptăţită temerea exprimată de unii că scopul criminalilor care au produs deflagraţia în PAMN la 14 octombrie ar fi fost tocmai cel de expulzare din inima Chişinăului a oricărei manifestaţii publice şi punere a lor sub control.

Recenta iniţiativă a ministrului Catan trebuie retrasă. Ea contravine legislaţiei naţionale în materie de întruniri publice, adoptate abia acum un an în conformitate cu exigenţele Consiliului Europei, dar nu cadrează nici cu prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau cu jurisprudenţa CEDO. Cu siguranţă ea va întâmpina critici atât la Chişinău, cât şi în Europa.

Vlad Cubreacov

Sursa: http://cubreacov.wordpress.com/

via: Victor Roncea

SENATORUL IULIAN URBAN: Cine ameninta libertatea presei in Romania? Victor Roncea dat afara de la Ziua pentru ca nu-l scuipa pe Basescu

Cine ameninta libertatea presei in Romania? Victor Roncea dat afara de la Ziua pentru ca nu scuipa si flegma suficient pe Basescu
29 Sep, 2009

Imi aduc si acum aminte de "Coalitia Opriti Codurile". Cat de mult luptau ei sa demonstreze ca Parlamentul doreste sa-l inrobeasca pe ziarist, sa-i ia dreptul la libera exprimare. Am reglat problema, am eliminat din Codul Civil prevederile care reglementau dreptul de exprimare.
La nici trei luni de zile, un ziarist, Victor Roncea, este pur si simplu executat de patronii ziarului Ziua, pentru ca are viziuni care nu implica strategia de flegmare, scuipare si injurare a lui Base.
Cine ameninta asadar libertatea de exprimare a ziaristului roman? Se pare ca mogulul, patronul de presa.
Intreaga poveste o puteti citi aici:

http://victor-roncea.blogspot.com/2009/09/saracii-moguli-ii-doare-adevarul.html

Ramane intrebarea si provocarea pentru ziaristii care inca lucreaza in redactia Ziua: vor avea curajul, decenta profesionala, verticalitatea morala sa se solidarizeze cu ziaristul si colegul lor Victor Roncea sau vor prefera sa isi vanda constiinta pe argintii in schimbul carora trebuie sa improaste in prezidentiabilul Base ? Ne vindem sau nu sufletul si convingerile jurnalistice? Astept reactia jurnalistilor care clamau lipsa de independenta a presei.
Dezbateri Publice -

http://www.urbaniulian.ro/