Evident că Mântuitorul a înviat din morţi înainte de sosirea la mormânt a femeilor mironosiţe care veniseră să ungă trupul Lui Iisus cu miresme, după tradiţia iudaică. Iată ce spune Sf. Evanghelist Matei: Înfăţişarea lui (a îngerului, nm) era ca a fulgerului iar îmbrăcămintea lui era mai albă ca zăpada. Şi de frica lui s-au cutremurat străjerii şi s-au făcu ca nişte morţi. Iar îngerul, răspunzând, le-a zis femeilor: Nu vă temeţi, căci ştiu că pe Iisus Cel răstignit căutaţi. Nu este aici, căci S-a sculat precum a zis. Veniţi de vedeţi locul unde fusese pus. Şi mergând degrabă, spuneţi ucenicilor că S-a sculat din morţi. Şi iată că va merge mai înainte de voi în Galileea. Acolo Îl veţi vedea. Iată, eu v-am spus. Şi plecând el în grabă de la mormânt, cu frică şi bucurie mare alergau să-i vestească pe ucenicii Lui. (Mt. 28: 3-8)
În general, ucenicii s-au arătat foarte sceptici la spusele femeilor, crezând că, din durerea morţii Învăţătorului, ele au avut halucinaţii. Petru şi cu Ioan însă au alergat la mormânt, l-au găsit deschis şi nepăzit, au intrat înăuntru, întâi Petru şi apoi Ioan şi au văzut giulgiurile singure zăcând. Am spus că Giulgiul fusese înmuiat de Iosif şi Nicodim într-un amestec de aloe cu smirnă, care era repede sicativ, aşa că ei au găsit giulgiul întărit, nedesfăcut, ca şi cum Iisus ieşise prin ţesătură, fără a strica forma de pânză a trupului său. Aceasta era dovada că Învăţătorul ieşise în mod minunat din giulgiu fără a fi nevoie să desfăşoare pânza.
Mântuitorul s-a arătat mai multor persoane dintre ucenici, în mod separat. Aceştia alergau la ceilalţi Apostoli şi le spuneau că L-au văzut pe Domnul, dar ei tot nu credeau. Apoi s-a arătat tuturor Apostolilor (fără Toma), după aceea iarăşi tuturor, de astă dată cu Toma, şi iarăşi de mai multe ori la grupuri de ucenici şi de discipoli ai lor, vreme de 40 de zile, când, la o ultimă arătare, S-a înălţat la cer, înaintea lor.
Am urmat pas cu pas evenimente din Săptămâna Patimilor Mântuitorului nostru, uneori cu informaţie lucidă, alteori cu durerea vinovăţiei că fiecare dintre noi, pe baza unei solidarităţi umane, suntem părtaşi la Răstignirea lui Iisus, dar şi că din faptele noastre am rănit pe Cel Răstignit. Cu fiecare păcat al minţii, am apăsat un spin pe capul Fiului lui Dumnezeu; cu fiecare păcat al trupului am mai bătut un cui în palmele şi picioarele Lui şi cu fiecare păcat al inimii am mai străpuns încă odată coasta însuliţată de soldatul roman a lui Hristos.
Dumnezeu ne-a rânduit postul ispăşirii, să nu abandonăm calea lui Iisus. Dincolo de păcatele noastre şi ale neamului nostru, Iisus ne-a ispăşit pe toţi şi bucuria Învierii Lui străluceşte peste noi toţi, aşa cum ploaia cade şi soarele luminează şi peste cei drepţi şi peste cei păcătoşi.
