[...]
Crucea personală a fiecăruia, cînd se uneşte cu Crucea lui Hristos,
atunci puterea şi lucrarea acesteia din urmă trece asupra noastră,
devenind un fel de canal prin care, din Crucea lui Hristos, se revarsă
asupra noastră orice binefacere şi orice dar desăvîrşit. Prin urmare,
crucile personale ale fiecăruia sînt la fel de necesare în lucrarea
mîntuirii pe cît este şi Crucea lui Hristos. Nu veţi întîlni nici un
mîntuit care să nu fi fost purtător de cruce. De aceea, fiecare este
înconjurat din toate părţile de cruci, ca să nu se ostenească
căutîndu-şi crucea şi ca să fie aproape de puterea mîntuitoare a Crucii
lui Hristos. Putem spune şi aşa: uită-te în jurul tău şi înlăuntrul tău,
descoperă-ţi crucea, poart-o cum se cuvine, unită cu Crucea lui Hristos
şi vei fi mîntuit. Cu toate că fiecare îşi poartă crucea şi fără să
vrea şi, de cele mai multe ori, crucea nu este uşoară, ci anevoie de
purtat, totuşi nu fiecare o priveşte în lumina Crucii lui Hristos; nu
fiecare o pune în slujba lucrării mîntuirii sale; de aceea, crucea nu
este mîntuitoare pentru fiecare. Să luăm la rînd toate crucile posibile
şi să vedem cum trebuie să o purtăm pe fiecare dintre ele, pentru ca ea
să capete putere mîntuitoare. Sînt multe cruci, dar felurile lor sînt
trei: primele sînt crucile exterioare, alcătuite din suferinţe şi
necazuri şi, în general, dintr-o nefericită soartă pămîntească; a doua
categorie o reprezintă crucile interioare, născute din lupta cu patimile
şi cu poftele; pentru a cîştiga virtuţile; a treia categorie o
reprezintă crucile harice (de duh şi de har), care sînt primite prin
totala predare în voia lui Dumnezeu.
Vă
voi spune acum cîteva cuvinte, despre crucile exterioare. Acestea sînt
cele mai complexe şi mai diverse cruci. Ele sînt răspîndite pe toate
drumurile noastre şi se întîlnesc aproape la fiece pas. Aici putem
include supărările, necazurile, nenorocirile, bolile, pierderea celor
apropiaţi, necazurile de la serviciu, tot felul de privaţiuni şi de
pagube, neplăcerile familiale, relaţiile nefavorabile cu lumea,
jignirile, supărările, pierderile şi, în general, soarta pămîntească,
mai mult sau mai puţin anevoioasă pentru fiecare. Cine nu are vreuna
dintre aceste cruci? Nici nu se poate altfel. Nici celebritatea, nici
bogăţia, nici slava, nici o mărire pămîntească nu ne scutesc de ele. Ele
s-au împletit cu viaţa noastră pămîntească din clipa în care s-a închis
Raiul pămîntesc şi nu se vor desprinde de ea, pînă cînd nu se va
deschide Raiul ceresc.
De
vrei ca aceste cruci să-ţi fie mîntuitoare, foloseşte-te de ele aşa cum
le-a rînduit Dumnezeu pentru mîntuirea omului, în general, şi a ta, în
particular. De ce a rînduit Domnul ca nimeni să nu se afle pe pămînt
fără necazuri şi strîmtorări? Pentru ca omul să nu uite că este un
exilat, ca să nu trăiască pe pămînt ca un băştinaş în patria sa, ci ca
un călător şi ca un venetic într-o ţară străină şi să caute întoarcerea
în adevărata sa patrie. Cînd omul a păcătuit, a fost imediat izgonit din
Rai şi, în afara Raiului, a fost înconjurat de necazuri şi de lipsuri
şi de tot felul de greutăţi, ca să ţină minte că nu se află la locul
său, ci este pedepsit, şi ca să se îngrijească să caute miluire şi
revenire la rangul său. Astfel, nu te mira văzînd necazuri, nenorociri
şi lacrimi, ci rabdă fără să te necăjeşti. Nu îi şade bine criminalului
şi neascultătorului deplina bunăstare şi fericire. Primeşte acest gînd
în inimă şi poartă-ţi soarta cu seninătate.
„Dar
de ce mie mi s-a dat mai mult, iar altuia mai puţin?”, vei spune. „De
ce pe mine mă strîmtorează necazurile, iar altuia îi merge bine aproape
în toate? De ce eu mă frîng de durere, iar altul se mîngîie? Dacă
aceasta este soarta tuturor măcar să se împartă în mod egal fiecăruia,
fără excepţii.” Dar chiar aşa se împarte. Uită-te mai bine şi vei vedea.
Ţie ţi-e greu acum, iar altuia i-a fost greu ieri sau îi va fi mîine,
iar astăzi îi îngăduie Domnul să se odihnească. De ce te uiţi la ceasuri
şi la zile? Priveşte întreaga viaţă, de la început pînă la sfîrşit, şi
vei vedea că tuturor le este greu, chiar foarte greu. Găseşte pe unul
care să jubileze de bucurie întreaga viaţă! Pînă şi regii, adesea nu
dorm nopţile din pricina greutăţii ce le apasă inima. Ţi-e greu acum,
dar înainte n-ai avut parte de zile de bucurie?! Dumnezeu îţi va mai da
şi vei vedea şi alte zile de bucurie. Rabdă, deci! Cerul se va lumina şi
deasupra ta. În viaţă este ca în natură, sînt ba zile întunecoase, ba
zile senine. S-a întîmplat vreodată ca un nor de furtună să nu treacă?!
Şi este cineva pe lume care să creadă că nu va trece? Gîndeşte şi tu la
fel despre supărarea ta, şi te vei mîngîia de bună nădăjduire. Îţi este
greu. Dar este, oare, aceasta o întîmplare fără motiv? Pleacă-ţi cît de
cît capul şi adu-ţi aminte că există Dumnezeu, care Se îngrijeşte de
tine ca un părinte şi nu te scapă din ochi. De te-a ajuns nenorocirea,
nu s-a întîmplat decît cu îngăduinţa şi cu voia Lui. Nimeni altul decît
El ţi-a trimis-o. Iar El ştie foarte bine ce, cui şi cînd să-i trimită,
şi cînd trimite, trimite spre binele aceluia care primeşte suferinţa.
Aşadar, uită-te în jurul tău şi vei vedea, în nenorocirea care te-a
ajuns, planul cel bun al lui Dumnezeu pentru tine. Dumnezeu vrea să-ţi
cureţe vreun păcat sau să te îndepărteze de vreo treabă păcătoasă sau,
printr-un necaz mai mic, să te ferească de un altul mai mare, ori vrea
să-ţi dea ocazia să-ţi arăţi răbdarea şi credinţa în El, pentru ca apoi
să-Şi arate în tine slava milostivirii Sale. Desigur că ceva dintre
acestea ţi se potriveşte. Caută deci ceea ce ţi se potriveşte şi
oblojeşte-ţi cu aceea rana, aşa cum foloseşti un plasture, şi se va
răcori arsura ei. De altfel, dacă nu vei vedea clar ce anume vrea să-ţi
dăruiască Domnul prin nenorocirea care te-a ajuns, pune-ţi în inimă
credinţa generală şi neiscoditoare că tot ce vine de la Domnul este spre
binele nostru, şi tîlcuieşte-i sufletului tulburat: aşa a binevoit
Dumnezeu. Rabdă! Pe cine pedepseşte Dumnezeu, acela-I este ca un fiu!
Mai
bine opreşte-ţi privirea la starea ta morală şi la starea din veşnicie
care îi corespunde. Dacă eşti păcătos - cum eşti de altfel - bucură-te
că a venit focul năpastei care-ţi va arde păcatele. Tu priveşti
suferinţa numai dinspre pămînt. Dar mută-te cu gîndul la cealaltă viaţă.
Treci de partea Judecăţii. Priveşte focul cel veşnic, pregătit pentru
păcatele noastre. Şi, de acolo, priveşte-ţi suferinţa. Dacă acolo vei fi
osîndit, cîte necazuri nu ţi-ai dori să fi suportat aici, numai ca să
nu fi căzut sub acea osîndire?! Spune-ţi în sinea ta: „După păcatele
mele îmi sînt trimise aceste lovituri” şi mulţumeşte-I Domnului că
bunătatea Lui te îndrumă spre pocăinţă. Apoi, în loc să te întristezi
fără rost, află care-ţi este păcatul, pocăieşte-te şi nu mai păcătui.
Cînd vei cugeta astfel, vei spune, desigur: „Încă este puţin ceea ce am
primit! Căci, după păcatele mele, mult mai rău merit.”
