29.9.10

Părintele Arsenie Boca: Răspunzătorii. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu!


„Faptul că din partea Sa Dumnezeu a făcut totul pentru om, până şi jertfa Sa pe cruce, dovedeşte că omul are un preţ imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenţiei divine; centrul şi sinteza creaţiunii Sale: lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută. Iată de ce suntem datori a vieţui potrivit acestei intenţii divine; adică să trăim deodată, şi ca persoane văzute, şi ca persoane nevăzute; căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăieşte în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunţă la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr. Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul vitelor, care se vor sălbătici întreolaltă şi-şi vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, preţuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului. Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toţi înzestraţii lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri şi cu tot felul de haruri.”


Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Material transmis de Fundaţia Părintele Arsenie Boca

29 septembrie-Centenarul naşterii Părintelui Arsenie Boca. PS Daniil Stoenescu despre Omul lui Dumnezeu, Părintele Arsenie

“Oare nu ardea în noi inima noastră când ne vorbea pe Cale – la Sâmbăta, Prislop, Drăgănescu sau Sinaia – şi ne tâlcuia Scripturile?"(cf. Luca 24,32)

Patericul ne relatează despre un frate care, mergând odată la chilia avvei Arsenie cel Mare din Schit şi trecând pe lângă fereastră, aruncându-şi privirea spre înlăuntru, i-a fost dat să-l vadă, din rânduială şi iconomie dumnezeiască, pe bătrânul călugăr în rugăciune învăluit peste tot “ca de un foc” – de focul luminii harului Duhului Sfânt – căci, spune Patericul “era vrednic acel frate de a vedea astfel de lucruri minunate”.

De trei ani “batem” cu smerenie şi umilinţă prin pomenirile rânduite de Sfânta Biserică la uşa chiliei “de dincolo” a Sfinţiei Sale, cu gândul luminat şi purtat de la “fereastra chiliei” avvei Arsenie din Pateric, la chilia Părintelui Arsenie de sub “fereastra Munţilor Făgăraşului, iar de acolo la "fereastra celulei" unei temniţe din anii ‘50 – pe care privind un gardian (ca ucenicul din Pateric) l-a văzut pe Părintele Arsenie în rugăciune învăluit “ca de un foc” – pentru ca în sfârşit, să ni-l aprindem ca o lumânare la crucea mormântului Sfinţiei Sale de la Prislop, de care se cuvine să ne apropiem ca de un “rug aprins” ca să primim “lumină din lumină”.

Binecuvântat este poporul din care s-a ridicat un astfel de om până la “statura vârstei deplinătăţii în Hristos” (Efes. 4,13), ocrotită este ţara noastră care are un astfel de mijlocitor către Dumnezeu şi vie este Biserica care a avut un astfel de slujitor ce nu a făcut “compromisuri spiritului vremii” în trecutul încheiat la numai câteva zile după săvârşirea Sfinţiei Sale din această viaţă (28 noiembrie – 22 decembrie 1989!). Pentru că astăzi, într-o vreme plină de incertitudini când lumea şi societatea în care trăim se aseamănă tot mai mult cu un “Ţinut al Gherghesenilor” bântuit de felurite duhuri, curente şi ideologii ”care nu sunt de la Dumnezeu”, ne dăm seama că a-l fi întâlnit cândva, cunoscut, ascultat, crezut şi urmat – după puteri – pe Părintele Arsenie Boca la o răspântie a vieţii noastre, este aproape egal cu faptul de a fi fost contemporani cu un adevărat profet biblic, apostol neotestamentar sau Sfânt al Bisericii Ortodoxe! Aceasta este deci imaginea şi icoana clară şi definitivă – ca un reflex al picturii bisericeşti de la Drăgănescu şi Prislop – a Părintelui Arsenie, zugrăvită înaintea ochilor şi înlăuntrul sufletului nostru de razele unei lumini ce coboară atât de pe Tabor, cât şi din norii Parusiei…

De aceea, lăsând în seama lui Dumnezeu rânduirea vremii în care “lumina să fie pusă în sfeşnic” şi timpului – care ţese în taină odăjdiile sfinţilor şi le sculptează racla – să adeverească tuturor, “cler şi popor", locul Icoanei Părintelui Arsenie în catapeteasma neamului nostru românesc “creştinesc şi de Hristos iubitor”, mărturisim că – cel puţin în vremile pe care le trăim astăzi şi în viitorul apropiat – despre Părintele Arsenie, despre activitatea şi lucrările Sfinţiei Sale, se cuvine mai mult şi mai bine să se tacă, decât să se vorbească…

“Doamne, Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, pentru rugăciunile Prea Cuviosului Părintelui nostru Arsenie Ieromonahul, rămâi cu noi, în toate zilele, căci este spre seară şi zilele rele sunt". (cf. Lc. 24,19; Mt. 28,20; Efes. 5,16).

Din cuvântul rostit cu prilejul pomenirii săvârşite la Mânăstirea Prislop – 28 noiembrie 1992 – legată de împlinirea a trei ani de la strămutarea Părintelui Arsenie “în lumea celor vii".

Text preluat din Gândirea (seria nuă), nr. 2 / 1992

Related Posts with Thumbnails