18.4.11

Cuvant in Martea Mare al Sfantului Teofan Zavoratul. Cum sa pasim in urma Domnului si sa ne rastignim impreuna cu Hristos

In Marţea Mare

„Mergând Domnul spre Patima cea de voie, a zis Apostolilor pe cale: Iată, ne suim la Ierusalim, şi Se va da Fiul Omului precum scrie despre Dânsul. Veniţi, dar, şi noi, cu gânduri curate să mergem împreună cu Dânsul şi împreună să ne răstignim şi să ne omoram pentru Dânsul dinspre desfătările lumeşti". Astfel ne cheamă sfânta Biserică să mergem, să pătimim şi să ne răstignim împreună cu Domnul în aceste zile închinate
pomenirii pătimirilor şi morţii Lui Dumnezeieşti. Ca fii ascultători, aţi luat aminte la această chemare de mamă şi aţi purces pe calea, arătată de ea, a mergerii împreună cu Domnul. Şi îmi rămâne acum nu să vă înduplec la ascultare, ci să numai să doresc, mângâat fiind de ascultarea voastră, ca să duceţi mai deplin şi mai desăvârşit la capăt ceea ce aţi început. Şi, de fapt, dacă vreunul dintre voi ar întreba: „Iată, Biserica ne cheamă acum să mergem împreună cu Domnul, Care Se duce la patima cea de [bună] voie, noi cum să facem asta?", alt răspuns nu ar fi de dat afară de acesta: „Faceţi ceea ce faceţi, numai faceţi aşa cum trebuie - şi veţi merge
împreună cu Domnul".

Iată, voi postiţi, mergeţi la biserică, şi acasă vă rugaţi, aţi lăsat pentru o vreme treburile lumeşti şi petreceţi mai mult timp cu voi înşivă, aţi luat asupra voastră îndeletniciri evlavioase şi pentru aceasta aţi răpit o parte din timp, mai mare sau mai mică, somnului. Faceţi tot aşa. Postirea până acolo unde trupul simţea lipsa îndestulării de mâncare şi băutură, osteneala rugăciunii până la istovirea trupului, înlăturarea obişnuitelor relaţii lumeşti cu silire de sine la îndeletniciri mântuitoare, privegherea în ciuda tuturor lucrurilor ce trag la somn, precum şi multe altele legate de împlinirea pregătirii pentru împărtăşire, alcătuiesc primul pas în urmarea Domnului la răstignire. Este nevoie doar ca această greutate să fie ridicată cu plăcere, fără cruţare de sine. Omul e iubitor de viaţă. O mică împuţinare în mâncare şi lipsa de somn sau o osteneală şi istovire neobişnuită stârnesc tânguirea trupului, şi omului i se pare că se comite o încercare de a i se lua viaţa. Cel ce acum, în ciuda acestei tânguiri, nu doar că nu se lasă în voia autocompătimirii, ci dimpotrivă, se sileşte la ostenelile sus-arătate cu dorinţa de a suferi pentru Hristos, de fiecare dată când face acest lucru face un pas în urma Domnului. Şi trebuie spus că numai unul ca acesta merge împreună cu Domnul. Aşa stau lucrurile în ce vă priveşte?
Dacă da, sunteţi pe calea cea bună; iar dacă nu, îngrijiţi-vă să mai adăugaţi la osteneala pe care toţi o purtaţi dorinţa necruţătoare de a vă chinui trupul pentru Domnul. Prin aceasta veţi aduce ca jertă Domnului iubirea de viaţă, altfel spus veţi duce la împreună-răstignire cu Dânsul trupul vostru, urmând fie chiar şi puţin nevoinţei Lui din grădina
Ghetsimani.

Odată ce aţi început aşa, siliţi-vă să vă apropiaţi şi mai mult de Domnul în mersul vostru în urma Lui. Vreau să spun că ostenindu-vă cu trupul, trebuie să vă osteniţi şi cu sufletul. Chiar dacă trupul şi sufletul alcătuiesc un singur om, după cum ştiţi nu rareori trupul face una, sufletul alta. Deci, aduceţi şi sufletul la conglăsuire cu trupul în ostenelile pe care
le purtaţi acum. Postind cu trupul, puneţi şi sufletul să postească: tăiaţi poftele, înăbuşiţi ivirea mişcărilor pătimaşe - mânia, osândirea, îngâmfarea, lăcomia, încăpăţânarea şi celelalte. Ostenindu-vă trupul prin starea la rugăciune aici în biserică ori acasă, osteniţi-vă să staţi cucernic şi cu sufletul înaintea feţei Domnului, în inima voastră, întru luare-aminte la cele ce se cântă şi se citesc, îndepărtaţi zarva acestei vieţi şi însinguraţi-vă cu trupul - împreunaţi cu aceasta neîmprăstierea minţii şi concentrarea în voi înşivă. Puneţi-vă trupul să privegheze - deşteptaţi la priveghere şi duhul, altfel spus năzuinţa vie a osârdiei către Domnul. Vă siliţi la îndeletniciri duhovniceşti - siliţi-vă şi sufletul să aibă dorinţă de ele, dorinţă cu care el nu se poate lăuda întotdeauna. Atunci când faceţi astfel, legaţi
prin aceasta sufletul: şi el, obişnuit cu mişcarea şi făptuirea liberă, simţind asupra sa lanţurile, va începe a tânji ca în închisoare şi va înălţa tânguire nemulţumită - dar nu slăbiţi în sili-rea de sine. Prin aceasta vă asemănaţi cu Domnul când L-au dus legat la judecată - şi deveniţi, prin urmare, şi mai aproape de El în mergerea împreună cu El la patima cea de [bună] voie.

Profesor Ilie Badescu: „De ce se ucid oamenii”. O talcuire la uciderea ritualica a lui Avram Iancu (I)





de Prof. univ. dr. Ilie Bădescu

 
A apărut o carte monografică asupra fenomenului terifiant al omuciderii, o carte în care se porneşte frontal de la întrebarea: „de ce se ucid oamenii”? (Bogdan Ficeac, 2011, Editura Rao). Se subînţelege cumva că omul ucide, ca om, un alt om, poate adică săvârşi lucrul acesta, totodată absurd şi tragic, prin chiar atributul său antropologic, prin calitatea sa de făptură omenească. Altfel spus, cel ce ucide ar fi capabil să se ucidă, de fapt, pe sine însuşi, adică să suprime ceea ce el însuşi deţine prin atributul său de specie, faptul de a fi om, ceea ce este cu totul incomprehensibil, golit de orice înţeles. Într-adevăr, dacă menţinem explicaţia înlăuntrul fenomenului însuşi alunecăm în tautologie pură : „lucrul x este roşu pentru că are culoare roşie”. Dacă voim să explicăm de ce (se) ucid unii oameni n-ar trebui să urmăm  un asemenea raţionament, căci el ne scoate din perimetrul ştiinţei. Nu putem spune: omul ucide un alt om pentru că este om şi-n atributele sale se găseşte şi acela al omuciderii, „apetenţa de a ucide”. Când un „om” ucide, trebuie să ne întrebăm ce fel de făptură este cel ce ucide. Este el „om”, cu adevărat? Dacă este om, ar însemna că el conţine în sine predispoziţia spre autosuprimarea atributului său, al umanităţii însăşi, ceea ce ar fi absurd, iar logiceşte ar fi tautologic, golit de orice înţeles. Omenitatea nu poate să se manifeste, să se afirme pe sine prin ceea ce o neagă pe sine. Este cunoscut raţionamentul cu care Mântuitorul Hristos i-a întâmpinat pe fariseii care-L acuzau că scoate demonii din făptura demonizatului cu ajutorul demonilor, pe Belzebul cu ajutorul lui Belzebul, ceea ce ar fi absurd. Problema rămâne complicată atâta vreme cât nu vom admite că făptura umană este expusă primejdiei de a cădea din umanitatea ei, de a se sub-umaniza pe sine, devenind capabilă, pe cale de consecinţă, să suprime la altul ceea ce ea însăşi, făptura căzută, nu mai are: atributul uman.

Omul nu ucide. Om este Abel şi nu ucide; Cain este sub-om, căzut din umanitate, şi ucide. El nu mai este om şi de aceea poate să ucidă un om, pe fratele lui, care, brusc, nu mai este privit ca un frate, nu mai este trăit ca un frate, ci ca un duşman, un ne-frate. Fenomenul este similar în cazul uciderii rituale. L-a ilustrat nefârtatul care săvârşea o asemenea ucidere rituală în Ardealul de azi, în numele neamului său neconsultat, dezonorându-l chiar şi prin simpla sa apartenenţă (n-aş dori să am printre fraţii de acelaşi neam pe careva care, în numele atributului etnic, pe care eu însumi îl port, să se creadă chemat să spânzure făpturi de alt neam decât al meu, fie acestea chiar şi făpturi de peruzea, adică suflete pure, cum este sufletul de Ahasver al lui Avram Iancu). Ce fel de „om” este acest fel de ungur care l-a spânzurat ritualic pe Avram Iancu, socotindu-se, iată, îndreptăţit să-l spânzure pe românul hipostatic. De ce va fi săvârşit el această omucidere ritualică? Pentru că el, nefericitul, nu l-a mai putut privi pe românul ipostatic ca pe un om şi un frate. Mentalitatea aceasta o mai regăsim consemnată în practica judiciară a Codului Verboczi, care prevedea că românul transilvănean poate fi condamnat (chiar spânzurat) la simplu prepus, deci fără osteneala probaţiunii, prin simpla mărturie, fără de vreo mobilizare pentru a urma confruntarea probelor. Mărturia cuiva era suficientă. De ce? Pentru că un asemenea raţionament care îl putea condamna pe român la simplul prepus, îl socotea pe român un om de categorie inferioară. Mentalitatea aceasta răbufneşte din străfunduri ţinute ascunse în subconştientul unor subculturi ale omuciderii în expresia etnocidului, real ori ritualic, care se cred îndreptăţite să ucidă, să suprime chiar pe cel în care dăinuieşte sufletul peren al unui neam, un martir, un erou, un sfânt, precum este Avram Iancu el însuşi. Să fie această mentalitate legată cu fire ascunse de cea etalată de primul ministru si seful parlamentului ungar, care avertiza în Ardealul de azi că ungurii au îndreptăţire divină asupra întregului ţinut? Deci, au dezlegare divină să facă ce vor, inclusiv spânzurători, deocamdată ritualice, în Ardeal?! Ceea ce mă tulbură nespus în faţa acestui fenomen nu este doar gestul acelui nefârtat, al celui ce se crede pe sine mai om în Ardeal decât omul Avram Iancu, ci tăcerea intelectualilor unguri din Ardeal. Să nu fie înspăimântaţi, oare, de gestul acesta, care prevesteşte lucruri cumplite? Să fie vorba despre vreo blocare a acelui sentiment care ne atestă pe noi, toţi oamenii, şi unguri şi români, şi ţigani şi evrei, şi ruşi etc.,  egali întru umanitate (omenitate), adică fiii lui Dumnezeu? Chestiunea este tulburătoare şi ne trimite la întrebarea retorică din titlul cărţii d-lui Bogdan Ficeac, „De ce se ucid oamenii”. Dacă toţi suntem înzestraţi cu raţiune, adică ne putem desprinde de animalitatea noastră, de ce suntem pregătiţi să săvârşim ceea ce este cu totul absurd, să retragem celor pe care-i ucidem atributul umanităţii, arătându-ne în stare să-l suprimăm pe fratele nostru cu tot cu omenitatea lui, cu ceea ce-l face ca pe noi, cu atributul prin care cel ucis este una cu mine, sunt chiar eu?! Ce mai este cu povestea raţiunii şi a raţionalităţii?

Reclama cu bebelusul care promova homosexualitatea in centrul Timisoarei si i-a scandalizat pe timisoreni a disparut! Haos! Autoritatile habar nu au nici acum cine este proprietarul panoului publicitar. Cand vor disparea si celelalte panouri din Brasov, Iasi, Bucuresti etc.?

La 3 zile dupa ce www.opiniatimisoarei.ro a semnalat ca in centrul Timisoarei un bebelus promoveaza homosexualitatea pe un afis publicitar imens, acesta a fost indepartat. Haos! In Timisoara poti pune orice reclama, oriunde!


In Timisoara poti pune orice reclama, cu orice continut, in orice loc, fara ca vreo autoritate sa te ia la intrebari

La 72 de ore de la momentul izbucnirii scandalului, nicio autoritate din Timisoara nu are habar cum a ajuns afisul sa fie montat, cui apartine si nici cine este proprietarul panoului care nu are niciun fel de element de identificare, asa cum cere legea.
Politia Locala continua sa caute firma care detine suportul metalic, iar Primaria Timisoara nu stie cui a dat autorizatie de constructie pentru el.
“Noi nu dam avize pentru ce reclama se pune undeva. Nimeni nu verifica reclamele de la noi”, ne-a declarat, depasit de situatie, purtatorul de cuvant al Primariei Timisoara, Flavius Boncea, dupa nenumarate insistente din partea redactiei. Purtatorul de cuvant al institutiei nu avea nici astazi habar al cui este panoul publicitar.
Se pare insa ca firma care a instalat afisul s-a autosesizat, iar luni dimineata la prima ora, mai multi alpinisti utilitari au coborit reclama si au inlocuit-o cu un alt material publicitar.


Aceasta s-a intamplat nu pentru ca vreo autoritate a dat un ordin in acest sens, adica Primaria, Protectia Copilului, Politia locala, ci a fost vorba de o decizie de la Bucuresti, de la firma de publicitate contractata de Fundatia PSI Romania pentru promovarea campaniei de toleranta a homosexualilor.
“Eu reprezint o firma subcontractata de la Bucuresti. Nu pot sa va dau numele celor care conduc campania, pentru ca as avea de suferit, avand un contract de confidentialitate cu ei. Ce pot eu sa va spun este ca bannerul a fost luat in aceasta dimineata la primele ore, pentru ca asa am primit instructiuni. Nu stiu sa va spun daca ar mai fi trebuit sa stea sau s-a incheiat campania”, ne-a declarat Liliana Muresan, director media.
Bannerul a aparut in contextul in care Fundatia PSI deruleaza la nivel national Programul “Eu sunt, tu?” ce cuprinde mai multe tipuri de activitati, implementate de fundatia PSI Romania: “grupuri de discutii cu barbati gay/bi in 10 orase din Romania, petreceri si alte evenimente (printre care cel mai vizibil a fost tabara gay de la Predeal, iunie 2009), activitati desfasurate pe internet, prezentari in licee si facultati, concursuri intre orase, proiecte culturale, cercuri sociale bazate pe hobby-uri comune, numite hobbycluburi, un grup de sprijin pentru persoanele gay/bi infectate cu HIV, si altele. Deoarece viziunea noastra este de a intari comunitatea gay din interiorul ei, asteptam sa fim contactati de membrii comunitatii de oriunde fara sa le fie teama de expunere in presa, deoarece nu acesta este scopul programului nostru”, dupa cum se arata pe site-ul oficial al fundatiei.

Va reamintim, un panou publicitar urias infatisand un nou-nascut cu o bratara la mana pe care scrie “homosexual” si cateva inscrisuri despre orientarea sexuala a aparut in plin centrul orasului iscand o adevarata revolta in randul timisorenilor si nu numai. Mai ales ca in apropiere sunt mai multe scoli si institutii.
Reclama era pe un panou aflat la inaltime, in imediata vecinatate a hotelului Continental.  Langa fotografia bebelului statea scris faptul ca publicitatea vine “in sprijinul comunitatii gay din Romania”. Apare si numele unei asociatii de promovare a homosexualitatii “Eu sunt, tu?”, din Bucuresti, care insa nu are pe site-ul de prezentare decat un formular de contact. Nimic altceva.
Pe afis se pretindea ca actiunea ar fi finantata, citam “printr-un grant oferit de Islanda, Lichtenstein si Norvegia prin Mecanismul Financiar SEE”.

Sursa: www.opiniatimisoarei.ro
Related Posts with Thumbnails