27.5.09

M Filotheu, la conferinta "Dictatura si Martiraj": Lupta impotriva semnului Fiarei este pe linia traditiei ortodoxe a Sf. Apostoli si a Sf Parinti




Monahul Filotheu la conferinta Dictatura si Martiraj Lupta impotriva semnului Fiarei este pe linia traditiei ortodoxe a Sfintilor Apostoli si a Sfintilor Parinti de 2000 de ani, pana la Ioan Ianolide si Parintele Justin Parvu. In a doua parte a inregistrarii, monahul vorbeste despre continuitatea sfintilor care marturisesc, amintind despre profetiile asupra vremii de astazi facute de Ioan Ianolide inca din anul 1985.

INALTAREA DOMNULUI LA AIUD. Acatistul Sfintilor Inchisorilor





Joi, 28 mai, se va oficia la Mănăstirea „Râpa robilor” din Aiud slujba Înălţării Domnului nostru Iisus Hristos, urmată apoi de imnul acatist şi slujba de pomenire a martirilor din închisorile comuniste, ale căror sfinte oseminte odihnesc în acea râpă sfinţită cu lacrimi de sânge şi de suferinţă.
Această zi, ziua naţională a eroilor noştri din toate timpurile, nu ar trebui să treacă cu vederea jertfa şi nevoinţele eroilor martiri care ne-au scos neamul de sub comunism şi au biruit fiara roşie, care astăzi îşi arată din nou ghearele sclaviei.
De aceea îndemnăm pe toţi credincioşii iubitori de neam şi de jertfele mucenicilor lui să ne adunăm cu toţii în această zi de sfântă sărbătoare la marginea Aiudului însângerat, dar nemuritor şi să aducem jertfă de mulţumire inimile noastre smerite către sfinţii noştri mucenici.
Maica Domnului şi mucenicii din închisori aşteaptă rugăciunile noastre.
Haideţi să răspundem chemării lor!
http://apologeticum.wordpress.com/
www.petruvoda.ro

VICTORIE PE LINIE. Decizia anti-simboluri religioase a CNCD, anulata a doua oara, definitiv

Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) a admis, luni, recursul formulata de Asociatia Pro-vita Filiala Bucuresti impotriva hotararii Consiliului National pentru Combaterea Discriminarii (CNCD) nr. 323/2006. Prin respectivul act, Ministerului Educatiei (MEC) i se "recomanda" elaborarea unui set de norme care sa elimine practic simbolurile religioase din unitatile publice de invatamant din Romania.
Partile in acest proces au fost: Asociatia Pro-vita Filiala Bucuresti – reclamant; CNCD - parat si Asociatia "Solidaritatea Pentru Libertatea de Conştiinţă" – intervenient in favoarea paratului.
Instanta suprema isi confirma astfel decizia anterioara, 2393/11.06.2008, prin care hotararea CNCD a fost anulata, la solicitarea Ministerului Educatiei, in urma unui alt proces in care Asociatia Pro-vita Filiala Bucuresti a fost, de asemenea, parte in calitate de intervenient.
Decizia de luni a ICCJ este definitiva si opozabila erga omnes, adica tuturor.
Hotararea CNCD acum anulata fusese emisa la solicitarea profesorului si parintelui Emil Moise, totodata presedinte al Asociatiei ateiste "Solidaritatea Pentru Libertatea de Conştiinţă". Acesta reclamase Consiliului ca prezenta simbolurilor religioase in scolile publice din Romania ar constitui "discriminare" la adresa persoanelor atee, agnostice si de alta credinta. Solicitarea a fost sustinuta de o serie de asociatii civice.
In raspuns, s-a format "Coalitia pentru respectarea Sentimentului Religios", grupare fara personalitate juridica la care au aderat sute de organizatii civice si mii de cetateni, in scopul apararii prezentei simbolurilor de credinta in spatiile publice, in general.
"Coalitia pentru respectarea Sentimentului Religios" face urmatoarea
DECLARATIE DE PRESA
- Salutam re-confirmarea de catre instanta suprema a anularii definitive a unui act administrativ abuziv si partizan. Consideram ca astfel este aparat dreptul constitutional al cetatenilor la exercitarea libertatii religioase dobandite in decembrie 1989.
- Repetam ca nu ne-am pronuntat niciodata pentru obligativitatea prezentei vreunui simbol religios in vreo institutie de invatamant din Romania, ci am apreciat ca fiind pe deplin democratic sa se lase decizia privind prezenta sau absenta acestora la latitudinea comunitatilor locale, scolilor, comitetelor de parinti, elevilor si studentilor, ca actori si beneficiari principali ai procesului de invatamant.
- Dimpotriva, solicitarea de eliminare samavolnica a lor a fost o dovada de intoleranta, de lipsa de respect fata de valorile majoritatii din partea unei minoritati anti-religioase cu idei fixe si aplicarea ei ar fi creat tensiuni si invrajbire, in dauna calitatii procesului de invatamant.
- Acuzam Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii ca s-a constituit intr-o instanta paralela, actionand abuziv, in partizanat cu grupari agitatorii care se auto-denumes "reprezentante ale societatii civile" dar care sunt de fapt tributare unor interese financiare si ideologice total straine de poporul roman. Printre acestea se numara si organizatiile care au sustinut activ actiunea anti-simboluri religioase, cum ar fi: Asociatia "Solidaritatea Pentru Libertatea de Conştiinţă", Asociatia asa-ziselor minoritati sexuale "Accept", Asociatia Pro-democratia, Centrul de Resurse Juridice, Agentia de Monitorizare a Presei, Asociatia HydePark, Centrul Educatia 2000+, Liga ProEuropa, dar si politicieni ca Renate Weber, care cerseste votul romanilor pe listele PNL, pentru un mandat in Parlamentul European.
- Intrucat acest sinistru atac anti-romanesc ne aminteste de scoaterea fortata a tuturor simbolurilor religioase din scoli in 1948, la instalarea regimului terorist bolsevic, dedicam eforturile facute de “Coalitia pentru respectarea Sentimentului Religios” memoriei tuturor celor care au suferit moarte martirica in lupta cu ateismul comunist, din 1944 si pana in 1989.
27 mai 2009
Pentru “Coalitia pentru respectarea Sentimentului Religios”
Bogdan Ioan Stanciu, presedinte, Asociatia Provita Bucuresti
Victor Alexandru Roncea, presedinte, Asociatia Civic Media
http://www.salvati-icoanele.info/

Monahul Filotheu la Conferinta "Dictatura si Martiraj"


Cuvant al Parintelui Justin Parvu la Conferinta "Dictatura si martiraj" despre exemplul generatiilor trecute si prezentul dictaturii biometrice







Conferinta DICTATURA si MARTIRAJ de la Aula Magna a Facultatii de Drept.

Vezi si http://www.pentrulibertate.ro/

Sursa: www.victor-roncea.blogspot.com

Nicolae Purcarea, marturisitorul crestin ortodox, la conferinta "Dictatura si Martiraj" Partea a II-a

Marturisirea lui Nicolae Purcarea la conferinta "Dictatura si Martiraj"


Related Posts with Thumbnails