23.11.12

Părintele Arsenie Papacioc: RAIUL ESTE PLIN DE PĂCĂTOŞI POCĂIŢI

din cartea ” Cuvant despre bucuria duhovniceasca” , de arhim Arsenie Papacioc
-         Prea  Cuvioase Parinte, vorbiti-ne despre spovedanie. Cum trebuie sa ne spovedim?
-         Mai intai, sa fiti bine spovediti. O spovedanie este, cum am zice, ca un fel de catehism, adica sa te cercetezi mereu: Ce-am facut?
Aceasta stare de cercetare este o stare de prezenta. Sa fiti bine spovediti! Nu faceti cu nici un chip o spovedanie asa, traditionala, rationala, ci afectiva: Domnule, asta am facut!. Sa spuneti pacatul cu gustul lui, cu mustul lui, ca de multe ori chiar marturisirea dupa un indreptar de spovedanie poate fi o spovedanie rationala. Deci sa fiti bine spovediti! Asta-i taina care mantuieste! Ce iertati voi episcopilor, preotilor, duhovnicilor, iert si Eu. Aceste pacate dezlegate nu se mai iau in vedere, spune si Sfantul Ioan Gura de Aur, nici la Vamile Vazduhului, nici la Judecata de Apoi, unde  cel mai mare lucru cu care trebuie sa ne prezentam este dezlegarea de pacate.
Da-ti seama ce usor poti sa te mantuiesti!
Si te duci la un semen de-al tau sa-i spui, la un om, nu la un inger! Nu trebuie sa existe rusine la spovedit. Aceasta este o arma foarte eficienta a diavolului, sa-ti dea rusine la spovedit. O spovedanie buna inseamna sa spui tot. Daca te rusinezi, ascunzi din pacate. Apoi sa va cercetati oriunde, sa va controlati, ca e mare greseala sa nu fii inregistrat in tot ce faci. S-ar putea sa repeti un lucru pentru ca n-ai stiut ca l-ai facut, nu te-ai inregistrat.
Urmariti-va pe voi insiva, inregistrati-va pasii si mintea. Pentru ca se poate sa te speli pe fata si sa te speli numai la o subtioara, iar la una sa nu te speli, uiti. Daca esti inregistrat, te intrebi: Ce fac, unde merg, cine sunt?
Nu mergeti la intamplare, din inertie simpla. Tu trebuie sa stii ca existi. Daca tu gandesti ca trebuie sa fii bine spovedit, peste tot vei fi un controlat si vei avea deci o conduita a vietii.
Parinte, sarut-mana, am venit, am spus, acum plec. Nu, baiete! Pe unde te duci, sa te inregistrezi mereu: Eu am injurat, am vorbit de rau, m-am mandrit etc.  Chiar va rog sa notati pacatele atunci cand le-ati facut, cel mai mare lucru asta ar fi! Nu faceti pe eroii: Lasa ca stiu eu ce sa spun acolo! Poti sa spui si imprejurarea in care ai facut lucrul, pentru ca sa se usureze ori sa se agraveze fapta. Sa nu va apuce moartea, as spune, sa nu va apuce seara fara sa fiti spovediti. Nu tineti la faptul ca va scrie despre voi ca: A murit fara lumanare! Lumanarea nici nu scuza, nici nu acuza.
Nu pastrati un pacat ascuns sau spus sucit, sau spus oarecum. Bunaoara, la cei casatoriti, unuia dintre soti ii place o alta persoana si cedeaza in inima lui. Cand sunt impreuna sot si sotie, si cel care a cedat in inima lui isi inchipuie ca traieste cu persoana aceea, face un pacat subtil de curvie.
N-ai nevoie sa lasi impresie buna duhovnicului. Duhovnicul se simte bine cand ii spui cele mai urate pacate, pentru ca are bucuria ca te-a usurat si te-a scos din adanc de ape. Tu esit la doi metri adancime in apa, de ce ii spui ca esti numai la jumatate de centimetru? Spovedeste-te curat. N-are nevoie duhovnicul sa te lauzi pe tine insuti. Si pe urma va mai spun si altceva, el este plin de har si te simte si delicat, poate sa-ti spuna: De ce ma minti, mai frate? Pentru ca duhovnicul nu poate sa-ti lase impresia ca-ti cunoaste tie pacatele. Descopera Dumnezeu intr-un fel, ca te dai tu de gol. Si pe urma nu ne intereseaza atat de mult parerea duhovnicului, ne intereseaza ca tu ai reusit sa te salvezi, in loc sa te nenorocesti. Pentru ca,  fratii mei, ori spui pacatele la spovedit pentru iertare, ori la Judecata de apoi pentru pedeapsa; ele se vor vadi, dar nespuse nu raman! Asta sa stie toata lumea. Si duhovnicul va fi de fata acolo, la judecata, unde n-ai ce sa mai zici, si nici el.

- E bine sa avem un singur duhovnic? Sau sa avem unul aproape de noi si unul mai departe?
- Draga, e bine sa va spovediti curat oriunde v-ati spovedi. Ca poti la acela de departe uneori, si uneori nu poti. Nu sa te spovedesti la ala pentru unele si la asta pentru altele. Unde te duci sa spui tot ce ai facut. Indiferent de numele, de varsta lui, duhovnicul are puterea dezlegarii, asa ramane. Nici un duhovnic nu are mai multea putere ca altul. Numai atat ca n-are poate experienta, n-are un duh de dragoste. Marturisirea este in functie de tine, nu de mine ca duhovnic. Eu intreb, dar intrebarea asta ma costa: Marturiseste-te cucoana, ca ai venit sa te marturisesti! Spune, te ascult! Zice: Pai, intrebati-ma! Trebuie sa te pregatesti dinainte cu o lista, iar preotul te mai ajuta.
Sunt foarte multe femei care spun ca au fost tabarate, ca nu au avut ce sa faca. N-ai participat si tu? Da-mi ceva sa te dezleg (de pacate). Nu este o marturisire buna! Si eu sunt atent.
Puneti mana pe creionas si notati pacatele. Odata ce le-ai scris cand le-ai facut, nu mai scapa. Altfel, ti-l poate dilua mai tarziu satana. Cum zic atatia: Parinte, m-am mandrit de sase ori! Mititetelul a scris de cate ori. Dar nu-i usor. Iti ia satana creionul, n-ai hartie la tine; in tot cazul, important e ca este posibil. Cum se spune, o tara e tare si buna daca are duhovnici buni. Daca te-ai pregatit in felul acesta si ai uitat ceva pacate, esti iertat. Dar daca nu te-ai pregatit si te-ai dus intamplator si te-ai lasat pe seama duhovnicului, si ai omis o serie intreaga de pacate pe care nu le-ai spus, acelea nu sunt iertate.
Taina pocaintei cuprinde patru elemente:
1.     Mai intai de toate sa nu mai faci pacatul.
2.     Sa-l marturisesti.
3.     Sa te dezlege duhovnicul.
4.     Un canon care se da sau nu se da.
Deci nu mai fac. Cand ma duc la spovedit, ma duc cu gandul ca nu mai fac pacatul. S-ar putea sa se mai repete. Tu nu esti vinovat de deliberare. L-ai facut fara sa-ti dai seama. Dar daca il faci chiar stiind ca-i pacat, este pacat mai mare. De aceea, nu-i dezleg pe acestia care traiesc necununati. Le spun asa: Am furat de noua ori, dar dezleaga-ma de zece ori ca la noapte fur iar! Ii pun in situatia sa inteleaga si ei ca conditia pentru iertare este sa nu mai faca.
Lupta este din partea amandorura, a fiului si a Parintelui, sa te vindeci de pacate si sa progresezi, sa devii mai bun, din ce in ce mai bun. Pacatele, la prezenta asta sufleteasca continua, ti-aduc un foarte mare avantaj: smerenia. Uite ce am fost in stare sa fac, netrebnicul de mine! Cum am putut eu sa-L supar pe Dumnezeu cu pacatele mele!
Raiul este plin de pacatosi pocaiti. Toti au facut pacate, dar i-a placut lui Dumnezeu cainta lor. Pacatul aduce smerenie. De unde se intelege ca dracul joaca un rol mantuitor indirect. Ne arata imediat neputintele. Ne ajuta la incununare. Daca ar sti cat de mult ajuta la mantuire, ar fi mai putin ispititor.

Intalniri memorabile ale Parintelui Arsenie Boca, relatate de PS Daniil (cu Blaga, Mitropolitul Nicolae Balan, Parintele Staniloae, Crainic)


Cuviosul Paisie Aghioritul - Simplificaţi-vă viaţa!

“Cu cât oamenii se îndepărtează mai mult de viaţa cea simplă, firească şi înaintează spre lux, cu atât creşte şi neliniştea din ei. Şi cu cât se îndepărtează mai mult de Dumnezeu, este firesc să nu afle nicăieri odihna. De aceea umblă neliniştiţi chiar şi împrejurul lumii - precum cureaua maşinii împrejurul roţii nebune - pentru că în toată planeta noastră nu încape multa lor linişte. Din traiul cel bun lumesc, din fericirea lumească iese stresul lumesc. Educaţia exterioară cu stres duce în fiecare zi sute de oameni (chiar şi copii mici) la psihanalize şi la psihiatri şi construieşte mereu spitale de boli psihice şi instruieşte psihiatrii, dintre care mulţi nici în Dumnezeu nu cred, nici existenţa sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinţă ca aceşti oameni să ajute suflete, când ei înşişi sunt plini de nelinişte? Cum este cu putinţă ca omul să mângâie cu adevărat, dacă nu crede în Dumnezeu şi în viaţa cea adevărată, cea de după moarte, cea veşnică? Când omul prinde sensul cel mai adânc al vieţii celei adevărate, i se îndepărtează toată neliniştea şi-i vine mângâierea dumnezeiască, şi astfel se vindecă. Dacă ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice şi le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi făcut bine toţi cei ce ar fi crezut în Dumnezeu, pentru că ar fi cunoscut sensul cel mai adânc al vieţii.
 
 Oamenii încearcă să se liniştească cu calmante sau cu teorii yoga, şi nu vor adevărata linişte, care vine atunci când se smereşte omul şi care aduce mângâierea dumnezeiască înlăuntrul lor. Şi turiştii care vin din ţări străine şi umblă pe drumuri, prin soare, căldură, praf, prin atâta zăpuşeală, gândeşte-te cât suferă! Ce silă, ce apăsare sufletească au, de ajung să socoată destindere această chinuială exterioară! Cât sunt de izgoniţi de ei înşişi, de ajung să socoată această chinuială drept odihnă!

Când vedem un om cu o nelinişte mare, cu mâhnire şi supărare, deşi le are pe toate - nu-i lipseşte nimic - atunci să ştim că-i lipseşte Dumnezeu. În cele din urmă, oamenii sunt chinuiţi şi de bogăţie, pentru că bunurile lumeşti nu-i împlinesc sufleteşte; suferă de un chin îndoit. Cunosc oameni bogaţi care au de toate şi nu au copii, şi tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbări, sunt chinuiţi de toate. “În regulă”, îi zic unuia, “dacă ai timp liber, fă-ţi cele duhovniceşti. Citeşte un Ceas, citeşte puţin din Evanghelie”. “Nu pot”, îmi spune. “Fă un bine, du-te la un spital şi mângâie un bolnav”. “Cum să merg până acolo?, îmi răspunde. “Şi de ce să fac aceasta?”. “Du-te şi ajută vreun sărac de prin vecini”. “Nu, nu mă mulţumeşte nici aceasta”, spune. Să aibă timp liber, să aibă o grămada de case, să aibă toate bunătăţile şi să se chinuiască! Ştiţi câţi astfel de oameni există? Şi se chinuiesc până ce li se strâmbă mintea? Înfricoşător! Şi dacă nici nu lucrează, ci îşi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiţi oameni. Dacă ar avea cel puţin un serviciu, ar fi mai bine.
Viaţa de astăzi e alergătură, este un iad

Oamenii se grăbesc şi aleargă mereu. La ora cutare trebuie să se afle aici, la cealaltă acolo, şi aşa mai departe. Şi ca să nu uite ce au de făcut, şi le notează pe toate. Cu atâta alergătura, tot este bine ca îşi mai amintesc cum îi cheamă… Nici pe ei înşişi nu se cunosc. Dar cum să se cunoască? Se poate să te oglindeşti în apă tulbure? Dumnezeu să mă ierte, dar lumea a ajuns un adevărat spital de nebuni. Oamenii nu se gândesc la cealaltă viaţă, ci cer numai aici mai multe bunuri materiale. De aceea nu află linişte şi aleargă mereu.

Related Posts with Thumbnails