22.6.12

Germania continuă să facă jocurile Rusiei și insistă pentru federalizarea celui de-al doilea stat românesc

Surse ale Romanian Global News de la Chișinău și Berlin au declarat că în cadrul intalnirilor de la Rottach-Egern prilejuite de conferinta „Privind promovarea măsurilor de consolidare a încrederii în procesul de reglementare a conflictului transnistrean", diplomatii germani au insistat pentru a se accepta o formula de federalizare a R. Moldova, transmite Romanian Global News. 

În cadrul discuțiilor a fost invocată inclusiv Găgăuzia care ar putea fi parte a procesului de federalizare. Diplomații germani merg astfel mai departe în aplicarea planului ruso-german de transnistrizare a întregului teritoriu al R. Moldova.

Sub acoperirea unor discuții de interes economic și social cum ar fi restabilirea de urgență a rutelor de pasageri prin Tiraspol spre mai multe orașe din Rusia și Ucraina, dar și reluarea circulaţiei pe podul peste râul Nistru, în apropierea satelor Bâcioc şi Gura-Bâcului, esența discuțiilor a fost procesul de federalizare, proces care în opinia strategilor de la Moscova și Berlin, ar împiedica reunirea celor două state românești și ar menține influența Moscovei asupra întregului teritoriu al R. Moldova.

Diplomații germani au sugerat utilizarea unor alți termeni decât cel de “federalizare” care să îmbrace procesul într-o formulă acceptată de populație.Cu alte cuvinte, populația să fie manipulată pentru a accepta ceea ce Moscova și Berlinul vor să-i impună.

Reamintim că premierul Vlad Filat și liderul separatiștilor de la Tiraspol, Evgheni Șevciuk, au zburat în Germania cu același avion.

„Eu cred că este un lucru foarte bun. Ar fi fost naiv dacă zburăm cu avioane diferite. Vom avea posibilitatea să comunicăm în continuare, o să avem discuţii mai multe, în diferite formate”, a comentat Filat înainte de plecare.

Filat și-a exprimat speranța că va semna cu liderul separatist noi înţelegeri. „Care se referă la viaţa oamenilor. Aşa cum am vorbit: libera circulaţie, comunicaţii, transport şi aşa mai departe”, a adăugat Filat fără a sufla însă o singură vorbă despre subiectul principal al discuțiilor și anume despre federalizare.

Conferința a fost organizată sub egida OSCE, cu sprijinul Irlandei, care exercită preşedinţia OSCE şi al Guvernului german. Printre participanţi se numără negociatorii politici, şefii grupurilor de lucru sectoriale de la Chişinău şi Tiraspol, reprezentanţii formatului "5+2" şi alţi actori internaţionali antrenaţi în rezolvarea conflictului. Personajele principale ale evenimentului sunt prim-ministrul Vlad Filat şi așa-zisul lider de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, care înainte de deschiderea conferinţei au făcut o plimbare în parcul din apropierea edificiului unde se desfăşoară conferinţa. Întregul eveniment este ghidat de către diplomația germană, care de altfel își și impune punctele de vedere.

Reprezentantul special pentru Europa de Est, Caucaz şi Asia Centrală în cadrul Ministerului Afacerilor Externe german, ambasadorul Patricia Flor, a transmis tuturor salutări din partea Ministrului Federal al Afacerilor Externe al Germaniei, Guido Westerwelle. Ea s-a arătat impresionată de nivelul înalt al conferinţei, precum şi de progresul înregistrat în procesul de negocieri în ultima perioadă. Patricia Flor a declarat că Germania va continua să susţină procesul de reglementare a conflictului transnistrean şi de consolidare a măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului.

Reamintim că ambasadorul Patricia Flor este cea care într-o întâlnire cu ambasadorul R. Moldova la Berlin, a facut presiuni pentru federalizarea R. Moldova. Notele convorbirilor dintre cei doi au fost făcute publice de surse ale Romanian Global News de la Berlin și au fost preluate și dezbătute pe larg de presă.

Sursa: Timpul



22 iunie 1941: Eliberarea Basarabiei. "OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte."


"OSTAŞI, Vă ordon: treceţi Prutul! Sdrobiţi vrăjmaşii din răsărit şi miazănoapte. Desrobiţi din jugul roşu al bolşevismului pe fraţii noştri cotropiţi. Reîmpliniţi în trupul ţării glia străbună a Basarabilor şi codrii voevodali ai Bucovinei, ogoarele şi plaiurile voastre. [...]

Să luptati pentru desrobirea fraţilor noştri, a Basarabiei şi Bucovinei, pentru cinstirea bisericilor, a vieţii şi a căminurilor batjocorite de păgâni cotropitori.

Să luptaţi pentru a ne răzbuna umilirea şi nedreptatea. V-o cere Neamul, Regele şi Generalul Vostru.

OSTAŞI, Izbanda va fi a noastră. La luptă. Cu Dumnezeu înainte!" - Ordinul de zi al comandantului Ion Antonescu

Peste 71.000 de militari români au căzut în Războiul de Reântregire a Ţării, pornit în zorii zilei de 22 iunie 1941 şi sfârşit tragic la 23 august 1944, act ce a trimis în lagărele de exterminare sovietice 114.000 militari români, facuţi prizonieri de război ai Armatei Roşii

Conform arhivelor militare, numai în perioada 22 iunie-15 iulie 1941, s-au înregistrat 2.320 morţi, 7.962 răniţi şi 3.492 dispăruţi. După 33 zile de război, intreaga Basarabie şi Bucovina de nord erau eliberate.

Comunicatul nr. 6 din 25 iulie 1941 al Comandantului frontului româno-german avea urmatorul conţinut: "Lupta pentru dezrobirea brazdei româneşti de la Răsărit s-a terminat. Din Carpaţi şi până la mare suntem din nou stăpâni peste hotarele străbune".

In retragerea din Basarabia, armata rusă va aplica tactica distrugerii totale: 42 biserici, 28 şcoli, 32 localuri ale unor instituţii publice, 79 ale autorităţilor au fost dinamitate.

Caz unic in istorie: dinamitarea cimitirelor militare romanesti de catre sovietici - o barbarie care se cere CUNOSCUTĂ, AMENDATĂ, FACUTĂ PUBLICĂ IN CERCURI CÂT MAI LARGI

VIDEO. Lansarea volumului "Din Tibet în Sfântul Munte la bătrânul Paisie. Povestea adevărată a tînărului Gheorgaki, aflat într-o evlavioasă călătorie în Grădina Maicii Domnului"

Related Posts with Thumbnails