11.1.11

Stefan a zavorat ,,Poarta crestinatatii’’ in fata paganilor

Moldova lui Ştefan cel Mare şi Sfânt – o adevărată ,,poartă a creştinătăţii’’ cum o numeşte însuşi domnitorul – a obţinut o mare victorie împotriva otomanilor păgâni la 10 ianuarie 1475. Domnitorul mărturiseşte sincer că oastea păgânilor era mare, dar cu ajutorul lui Dumnezeu, moldovenii s-au ridicat vitejeşte şi au stat împotriva mulţimii otomanilor.

stefan 14607 Stefan a zavorat ,,Poarta crestinatatii’’ in fata paganilor

Astăzi victoria de la Vaslui (Podul Înalt) din 1475 este văzută de unii ca un lucru minor. Vom vedea că în epocă, victoria a avut o mare însemnătate. Pregătirile pentru luptă au fost serioase atât într-o tabără cât şi în cealaltă. Armata otomană era mult mai numeroasă decât cea condusă de Ştefan, vorba poetului ,,câtă frunză, câtă iarbă.’’ Conform cronicarului Grigore Ureche, turcii împreună cu muntenii din Ţara Românească erau în număr de 120.000 având în fruntea lor pe Soliman Paşa, în timp ce armata moldovenească număra numai 40.000 moldoveni la care se adăugau 2000 de polonezi (leşi) trimişi de Cazimir – principele Poloniei –  5000 de secui şi 1800 de unguri trimişi de Matia Corvinul, regele Ungariei. Acesta a fost ,,ajutorul’’ oferit de creştini lui Ştefan după ce acesta din urmă le ceruseră să-i vină în ajutor ,, împotriva Otomanului şi puterii înspăimântătoare a acestuia.’’

POST ŞI RUGĂCIUNE

Aşa cum am arătat, sprijinul oferit de principii creştini era unul minor, numai că nădejdea moldovenilor n-a fost la aceştia ci la Bunul Dumnezeu. Iorga spune că toţi ,,se legară a posti patru zile cu pâne şi apă, dacă Dumnezeu va scoate din primejdie pământul ostenelilor lor.’’
Pregătirea lor nu era numai a unor oşteani ci şi a unor creştini, care se apărau împotriva păgânilor şi care apărau întreaga creştinătate. Credinţa şi nădejdea lor a însemnat mult, iar faptul că în fruntea oştirii şi a ţării se afla un domnitor binecredincios a însemnat şi mai mult. Dumnezeu a lucrat în mod minunat!

MEŞTEŞUGUL LUI ŞTEFAN ŞI VICTORIA

Cronicarul Grigore Ureche spunea că păgânii n-au fost învinşi cu vitejia ci cu meşteşugul: Ştefan a adoptat tactica  hărţuirii şi înfometării, a pârjolit iarba de au slăbit caii otomanilor, aşezările au fost părăsite astfel că otomanii nu găseau de unde să-şi ia provizii. ,,Satele erau o grămadă de dărâmaturi; focul pus, fără părere de rău, de ţeranii plecaţi la oaste, ale căror familii erau adăpostite departe în Ţara-de-Sus sau spre munte, nimicise căsuţele şi bordeiele. Necontenit se aşteptau care cu pâne de la munteni, căci Moldova nu voia să-şi hrănească duşmanii’’ spune istoricul Nicolae Iorga. Meşteşugul lui Ştefan nu s-a oprit aici, el a profitat  de avantajele oferite de teren şi de condiţiile oferite de vreme: mlaştini făcute de ploi, mocirle făcute în urma dezgheţului.

Locul ales pentru bătălie se afla în preajma târgului Vaslui, la confluenţa Racovei cu râul Bârlad, într-o zonă mlăştinoasă între păduri. Există discuţii în continuare în privinţa plasării acestui loc, însă nu ne propunem să discutăm acum despre aceasta.

În dimineaţa zilei de 10 ianuarie 1475, oastea otomană înainta pe valea Bârladului pe o ceaţă care nu îngăduia să se vadă la mai mult de câţiva paşi. În locul unde pârâul Racovăţ se varsă în Bârlad făcând o mlaştină trecerea era greoaie şi primejdioasă. Podul de lemn nu era potrivit pentru a ţine greutatea tunurilor, cailor si zecilor de mii de păgâni.

Ştefan a aşezat de-a curmezişul văii câteva mii de oameni. De pe malul drept al Bârladului, din marginea pădurii, mai mulţi oşteni trebuiau să dea semnalul de luptă sunând din trâmbiţe şi surle. Lucrurile s-au întâmplat aşa cum prevăzuse Ştefan: când au auzit otomanii trâmbiţele şi surlele, ei au crezut că vor fi atacaţi din partea aceea, asfel că o mare parte dintre păgâni s-au îndreptat în acea direcţie, găsind aici doar câţiva oşteni.
În schimb pe malul stâng al Bârladului se afla majoritatea oştenilor lui Ştefan. Când turcii au întors spatele, atacând spre marginea pădurii, au fost izbiţi năpraznic de armata moldovenească. ,,Iară dindărăt Ştefan Vodă cu oastea tocmită i-au lovitu.’’  Iorga aminteşte de faptul că secuii au fost călcaţi în picioare şi că s-au împrăştiat.

Spre deosebire de aceşti străini, care nu se luptau pentru ţara lor, ţăranii moldoveni ştiau ce-i poate aştepta dacă se vor retrage. Cronicarul polonez Ian Dlugosz spunea că ,, foarte puţini turci şi-au găsit mântuirea prin fugă, căci chiar şi aceia care au fugit şi au ajuns la Dunăre au fost ucişi acolo de moldoveni, care aveau cai mai iuţi sau au fost înecaţi de valuri. Aproape toţi prizonierii turci, afară de cei mai de frunte, au fost traşi în ţeapă. Cadavrele celor ucişi le-a ars, iar câteva grămezi cu oasele lor se văd până astăzi şi sunt mărturie veşnică a unei victorii atât de însemnate.’’

ŞTEFAN – PRINCIPELE CREŞTINĂTĂŢII

Înfrângerea otomanilor a fost amintită nu numai de cronicarii moldoveni şi polonezi ci şi de cei turci. Un turc spunea că  ,,niciodată armatele turceşti n-au suferit un dezastru atât de mare.’’

După victorie, Ştefan a trimis o scrisoare mai multor conducători de state anuntându-i de victoria împotriva otomanilor păgâni. Ştefan numeşte Moldova ,,poarta creştinătăţii’’ şi cere ajutor creştinilor spunând că dacă ţara sa va cădea atunci toată creştinătatea va fi în pericol. ,,Din partea noastră, făgăduim pe credinţa noastră şi cu jurământul domniei noastre că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce cu ajutorul lui Dumnezeu…noi i-am tăiat mâna cea dreaptă.”

Felicitările n-au întârziat să apară, se vede clar că pentru conducătorii creştini din Europa vremii această victorie era una strălucită.  Ştefan era numit ,,principe al creştinităţii’’ de către Papa Sixt al IV-lea. Cronicarul polonez Ian Dlugosz îl considera pe domnul moldovean un bărbat demn de admirat, spunea acesta că  lui Ştefan ar trebui să i se dea stăpânirea lumii, el ar trebui să fie conducătorul oastei pe care principii europeni ar trimite-o împotriva otomanilor, deoarece, în timp ce ceilalţi principi trândăvesc şi  petrec timpul în petreceri sau în lupte mărunte între ei, Ştefan este singurul care a obţinut o victorie atât de strălucită împotriva unui duşman care părea de neînvins.

Din nefericire, Ştefan a primit doar felicitările, ajutorul nu a ajuns! Mai mult decât atât regele Ungariei, cel care fugise de la Baia cu o rană în dos (rană de laş)… şi-a asumat meritele victoriei obţinută de Ştefan! El a îndrăznit să scrie principilor europeni că victoria de la Vaslui a fost obţinută de Ştefan, „căpitanul său“. Din fericire, Ştefan cel Mare a ştiut să îşi apere renumele. Din nefericire, în afară de recunoaştere şi făgăduieli mincinoase, mai mult nu a putut primi de la apuseni. Europa, care scăpase prin Ştefan şi Moldova de la robia turcească, a lăsat mai departe pe umerii săi această luptă.

Se cuvine ca măcar să ştim şi să înţelegem că dacă Dumnezeu nu ar fi oprit la Vaslui, prin Ştefan şi eroii săi, oştirile ce cuceriseră Constantinopolul, astăzi toată Europa ar fi fost de mult turcită.
Referinţe bibliografice:
  • Nicolae Iorga, Istoria lui Ştefan cel Mare, Bucureşti, Editura Minerva, 1904
  • Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Sfinţi daco-români şi români, Iaşi, Editura Trinitas, 2007
  • Grigore Ureche, Letopiseţul Tării Moldovei, Bucureşti, Editura Tineretului, 1961
  • www.ro.wikipedia.org
de Tudora Niculae, www.foaienationala.ro

Ziaristi Online: Legea lui Eminescu si “Adevarul” lui Cartianu. Profesorul Nae Georgescu: Eminescu şi cultura naţională

 

Eminescu şi cultura naţională
de Nae Georgescu


Anul acesta se sărbătoreşte Ziua Culturii Naţionale pe 15 ianuarie, conform legii votate în Parlament. Această Lege ne spune că, aşa cum Italia îşi are ziua lui Dante, Spania pe cea a lui Cervantes ori Portugalia pe aceea a lui Camoes, tot astfel avem şi noi ziua de 15 ianuarie. N-am greşit cu nimic, ţările respective au nume proprii, noi avem o dată; vreau să spun că lipseşte numele lui Eminescu din cele patru articole ale legii şi din recomandările Parlamentului.

Trebuie să ştii şi să fii foarte sigur că acest 15 ianuarie este ziua de naştere a poetului ca să faci echivalările – altfel, este o zi oarecare identificată drept Ziua Culturii Naţionale. Pe vremuri exista ceea ce se chema „expunere de motive”, adică: de ce se dă cutare lege. Noi nu ştim de ce această zi şi nu alta este legiferată ca atare, nici de ce numele (bănuit, intuit) lui Mihai Eminescu stă în echivalenţă cu acea cultură naţională, de ce nu vorbim de ziua de 20 decembrie, de pildă, sau de 15 iunie…

Dar cred că nu e om să nu se bucure – nu neapărat că de la anul vom avea încă o zi liberă în calendar (anul acesta 15 ianuarie cade în zi deja liberă, într-o sâmbătă) – dar mai ales că această sărbătoare se leagă într-un fel de numele lui Mihai Eminescu. Şi în fond e mai bine aşa: să se bucure de Eminescu cine ştie şi simte că e ziua lui, nu trebuie afişat acest nume, fiecare îl găseşte în sine însuşi dacă-l caută. Îi stă mai bine ascuns, e mai protejat, mai aproape de oameni.

Altfel, o bucurie, adică o sărbătoare, nu e totalitară, nu poţi ordona la tot natul: bucuraţi-vă în ziua cutare. Se bucură cine vrea – iar cine nu, nu. Au fost coruri largi care au ţinut cu tot dinadinsul să-l despartă pe Eminescu de ideea de poet naţional, om naţional etc.: e absurd să li se ceară acum acestor coruri, tot lor adică, să se bucure. S-au cheltuit bani de la buget pentru proiecte şi programe de studii ca să se arate că sintagma „Eminescu poet naţional” este încărcată de ideologie, inadecvată, inexactă, vetustă, nu se poate intra cu ea în Europa etc. – acum, doar nu vom face din nou socotelile ca să le plătim alte burse specialiştilor ce s-au exersat în această materie – pentru a dovedi, dialectic, contrariul. Pe de altă parte, la noi legea nu e punitivă, ci doar decorativă. Nu-l va pedepsi nimeni cu nimic, nici măcar cu impozitul pe prostie sau pe inteligenţă, pe cel ce va striga, dacă va vrea el, în ziua de 15 ianuarie, că Eminescu este inamicul public numărul 1. Vedeţi doar: legea nu are numele poetului nicăieri, ci doar o dată calendaristică, lumea poate să laude Cultura Naţională, de Ziua Culturii Naţionale, şi în mod egal să peroreze împotriva lui Eminescu: d.p.d.v. legal nu are nimic una cu alta. În plus, le permite celor principiali să rămână principiali. Dar, repet: şi dacă ar fi indicii clare de echivalenţă – legea nu este punitivă, n-are cine ce-i face leliţii Cutare dacă-şi continuă campania antieminesciană şi în această zi.

Da, ar fi un mod de reacţie, dar în zona aşa-zicând morală. S-a mai spus în acel apel către „lichele” al Ştim-Noi-Cui. Şi anume, s-a spus aşa: „Tăceţi un timp!” N-ar fi rău să se întoarcă vorba asta. Cum să zic…? „Apel către celelalte lichele”? Dar noi, ceilalţi, a treia cale, unde mai stăm, unde mai suntem, dacă sunt numai unii şi ceilalţi ?… Să-i zic „Apel către alte lichele”? Asta ar însemna că sunt tot alte şi alte şi mereu altele, val după val: intrăm în nedeterminat. Deci… n-am cum să zic, dar mă gândesc obligatoriu la lichele într-o montare de zis…

Continuarea la Ziaristi Online

HARRY POTTER - "SIMPATICUL" DIAVOL, HARRY POTTER - O CARTE PERICULOASA!

In urma elogiului lui Harry Potter in ziarul Patriarhiei "Lumina"
http://www.ziarullumina.ro/articole;1456;0;49013;0;Calatorie-in-lumea-imaginatiei.html
va trimit urmatorul studiu care aduce lamuriri in privinta consecintelor duhovnicesti dezastroase asupra copiilor ale acestei carti. Merita citit pentru a-i intelege şi a-i ajuta mai bine pe copiii ce au intrat sub influenta acestui fenomen. (Ovidiu)


HARRY POTTER SIMPATICUL DIAVOL
HARRY POTTER - O CARTE PERICULOASÃ!

Introducere
În ziua de astãzi nu mai este suficient sã ne pãzim copii de secte precum Noul Pãgînism, Astrologia etc. Sigur, e bine sã fim informati despre toate acestea, dar în primul rînd trebuie sã încercãm pe cît este cu putintã, sã trãim ca niste crestini adevãrati.
Vã voi da doar un singur exemplu. Odatã, o mamã îsi conducea fiul cu masina într-un loc oarecare. Deodatã, ceva se întîmplã si ea pierde controlul masinii. Din fericire nu s-a întîmplat nici un accident drept care mama îsi fãcu semnul crucii si spuse : multumesc lui Dumnezeu cã nu ni s-a întîmplat nimic. însã fiul ei exclamã: Ei mamã, Spiderman (Omul pãianjen) ne-a salvat vietile. De aici întelegem cã Spiderman îi era copilului mult mai apropiat decît Iisus Hristos...

Acum cîteva luni cinematografele grecesti erau pline de copii tineri care voiau sã urmãreascã noul film de la (studiourile)Warner: Harry Potter and the Sorcerers's Stone , film fãcut dupã prima carte a autoarei Joanne K. Rowling ce poartã acelasi titlu. Aceastã carte si celelalte trei din seria de patru au fost traduse în 47 de limbi iar pînã acum s-au vîndut peste 116 milioane de copii ! Cercetãtori din SUA afirmã cã mai mult din jumãtate din copiii de 6 pînã la 17 ani au citit cel putin o carte despre Harry Potter. Mai mult, Warner a semnat un contract exclusiv cu compania Coca-Cola prin care aceasta din urmã s-a angajat sã plãteascã 150 milioane de dolari, astfel încît Harry Potter sã aparã pe sticlele acesteia precum si în diferite jocuri, reclame etc.

Autoarea Joanne Kathleen Rowling s-a nãscut în Bristol, Anglia în 1965. A absolvit Universitatea din Exter unde a studiat literatura francezã. S-a cãsãtorit în 1992 iar un an mai tîrziu si-a pãrãsit sotul mutîndu-se în Edinburgh cu fiica sa. Acolo a început sã scrie prima carte despre Harry Potter. Într-un interviu dat ziarului Times ea a declarat cã este membrã a bisericii lui Satan din USA si cã doneazã jumãtate din venitul ei acestei biserici. Astãzi, mai mult de 14.000.000 de copii din toatã lumea apartin bisericii lui Satan în principal datoritã propagandei Harry Potter.

Related Posts with Thumbnails