Statul contra statului, des-figurarea istoriei şi culturii naţionale

Acţiunea desfăşurată de ziarul „Curentul“ împreună cu CivicMedia, recent, Campania De-Mascării statuilor de la Universitate a avut mai multe efecte şi ecouri. Un mare număr de academicieni, profesori universitari, istorici, cercetători au reacţionat alături de ziariştii care şi-au asumat înlăturarea măştilor puse de o grupare provocatoare, violentă, alimentată de resursele Trustului media ce aparţine lui Sorin Ovidiu Vîntu şi susţinută de un reprezentant ignobil al Statului, ministrul Culturii, Theodor Paleologu. Materialul prezentat astăzi, realizat de Societatea academică pentru adevăr istoric, în beneficiul cititorilor „Curentul“, reprezintă o analiză sintetică a sensurilor mai puţin vizibile ale acestor acţiuni provocatoare şi desfiguratoare, ce fac parte dintr-o serie de manevre ce au ca ţintă memoria şi identitatea naţională.

George Roncea


Ceea ce s-a întâmplat în Piaţa Universităţii face parte din chipul pe care-l capătă anarho-nihilismul agresiv de scară planetară în România. Nu pare să existe vreun alt caz în care nihilismul să capete utilizare oficială - cu susţinerea Statului - ca la noi. A profana statuile este un procedeu folosit în toate epocile de către cei ce vor să desfigureze spiritual un popor, prin desfigurarea memoriei simbolice a generaţiile tinere. În antichitatea grecească, lupta pentru supremaţie între cetăţi s-a derulat ca un război al statuilor. În Roma antică, la fel.
Noutatea acestui război contra statuilor ţine de utilizarea oficialilor, adică a statului care este întors astfel împotriva lui însuşi. Se mai adaugă şi suportul magnaţilor de tâlhărie, de tip Sorin Ovidiu Vîntu, care şi-au făcut averile prin acţiuni de pradă contra economiei statului, care adaugă o filă nouă la acţiunile lor distructive, trimiţånd pe scenă energumeni de tipul haidamacilor de la Trustul Realitatea-Caţavencu.
Astfel, magnaţii jafului desfigurează simbolic memoria oraşelor, într-un război contra statuilor care aduce aminte de tipologia manifestărilor soldaţilor sovietici care-şi făceau ţintă din monumentele istorice ale oraşelor ocupate de Armata Roşie.

Agresiune contra memoriei neamului românesc

Toate acestea fac parte dintr-un masiv proces de falsificare a spiritului popoarelor, anticipat de către marii filosofi ai culturii care, precum Spengler, i-au găsit şi termenul: pseudomorfoză, adică operaţiunea de falsificare prin mascare, care urmăreşte desfigurarea chipului unei culturi, al unui popor, blocându-i, totodată, şi linia de afirmare sufletească proprie, adică de manifestare identitară.
Finalul acestei pseudomorfoze: nu mai ştii, nu mai poţi afla cine eşti. Toate pseudomorfozele au ca principal efect şi ţintă dezagregarea memoriei colective a popoarelor, un fel de spălare pe creier cu scopul de a pregăti mulţimile să-şi lase creierul acasă, să accepte idolatria noilor patroni - aşa-zişii moguli - magnaţi ai jafului ce îşi pot linge astfel ciolanul în deplină linişte.
Cu sprijinul magnaţilor unor televiziuni, scabroşi agresori ai memoriei româneşti şi ai marilor figuri ale acestui popor participă ofensiv la operaţia de falsificare şi/sau ştergere a memoriei substratului istoric şi cultural romånesc.
În România, acest program de agresiune contra memoriei etnospirituale a neamului românesc a fost aplicat integral, iar un moment ca cel din Piaţa Universităţii face parte din acest program. Faptul că s-a ajuns şi la confruntare violentă dezvăluie miza şi intensitatea programului aplicată de acest Centru.
Nu este întâmplător că pseudomorfozele inamice, ostile românilor până la anihilare, au luptat constant spre a distruge memoria colectivă şi tot astfel au aruncat în puşcării şi după gratiile uitării întreaga elită organică a ţării.

Operaţiunea de des-figurare simbolică

Un exemplu de pseudomorfoză agresivă dezvoltată în cadrul ocupaţiei ruso-bolşevice, cu proporţii devastatoare, a fost internaţionalismul falsificator al internaţionalei comuniste, Kominternul.
După 1989, în Romånia, întregul patrimoniu de tehnici agresive ale Kominternului a trecut în „proprietatea“ noii internaţionale, axată tot pe agresiunea fără alegere a valorilor axiale ale culturii române.
Lupta contra memoriei culturale şi istorice a unui popor începe prin operaţiile de des-figurare simbolică, de profanare, adică prin provocarea unei dezangajări simbolice a membrilor comunităţii naţionale faţă de propriile lor simboluri, valori, de figurile simbolice, cum sunt şi cele aşezate pe soclul de ziditorii de ieri ai statului român. Un astfel de procedeu s-a aplicat la statuile de la Universitate.
Culmea este că miniştri ai Culturii din alte timpuri ale Romåniei, precum a fost profesorul Petrovici, au ridicat statui, şi cel mai faimos exemplu este rotonda din Cişmigiu, operă a ministeriatului Petrovici, în timp ce astăzi ministrul Culturii se pozează cu agresorii statuilor, inaugurând o fază nouă în lupta contra culturii române: faza alianţei oficialilor statului la războiul contra fundamentelor simbolice ale statului.

Scris de Societatea academică pentru adevăr istoric

Statul contra statului, des-figurarea istoriei şi culturii naţionale
Curentul - miercuri, 07 octombrie 2009

Maica Teodosia (Zorica Latcu), intr-o evocare a doamnei Aspazia Otel Petrescu

Apariţia Zoricăi Laţcu în viaţa mea a fost providenţială pentru faptul că ea m-a introdus în raiul ce împresura Mânâstirea Brâncovenească de la Sâmbăta de Sus, unde marele părinte duhovnic Arsenie Boca mi-a binecuvântat sfânt şi blând intrarea mea în gura iadului ce se deschidea flămândă pentru întreaga ţară. Ea m-a dus la Sâmbăta, a împărţit cu mine chilia din care a plecat direct în monahism. Handicapul fizic pe care îl avea a făcut din maica Teodosia cel mai frumos exemplu de viaţă creştină. Exemplul ei de viaţă mi-a arătat că suferinţa acceptată, însuşită şi purtată cu iubire în numele Domnului Iisus Hristos este cea mai sublimă dovadă de iubire şi singura capabilă să transfigureze în lumină şi bucurie întunericul unei suferinţe de neînlăturat. Era şi una din lecţile F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română Studenţească)-ului.

Zorica era dăruită cu harul de a aduce prin arta sa şi pe alţii la întâlnirea cu Dumnezeu. Ea ştia să întindă cărări de simpatie de la o inimă la alta, adeverind că cel ce iubeşte poate multe. Poezia ei ne aşează în misterul iubirii, stilul său, inconfundabil este de-o frumuseţe clasică. Tot ce ne aduce versul ei este clar, simplu, limpede, inundat în frumuseţe. În poezia sa totul este cântec, splendoare şi mister.

Zorica Laţcu, în ipostaza sa de maica Teodosia, a trecut prin iadul închisorilor comuniste. Numai o doctrină scelerată ca aceasta a putut să supună supliciilor un trup deja chinuit. De sufletul ei însă nu s-au putut atinge călăii. Ea ştia ca nimeni alta să se aştearnă la picioarele singurului Mântuitor:

„Învelită-n haina marilor dureri

Suflet plin de taina lumilor divine,

Să păşesc pe calea grelelor tăceri,

Către Tine, Doamne, numai către Tine”.

Când retrăiesc amintiri legate de F.O.R.S o regăsesc printre icoanele lui pe maica Teodosia şi sunt extrem de recunoscătoare Domnului că mi-a făcut acest mare dar, să cunosc un suflet minunat, creatoarea unor poezii cu totul excepţionale. Sunt cu totul de acord cu părintele Teofil Părăianu care spune că „fiecare dintre poeziile scrise de Zorica Laţcu, Teodosia, este o minune prin ea însăşi”.

fragment din ultimul numar al revistei VEGHEA