Pe 30 octombrie se împlinesc 19 ani de la accidentul de lângă Coşereni (România) care a curmat vieţile celor doi artişti – Ion şi Doina Aldea-Teodorovici. Cu această ocazie, ne-am propus să le cinstim memoria şi să vă reamintim crâmpeie din vieţile celor mai îndrăgiţi cântăreţi basarabeni de după proclamarea Independenţei Republicii Moldova.
Ion Aldea-Teodorovici s-a născut la 7 aprilie 1954, de Buna-Vestire, în orașul Leova. Dragostea pentru muzică, manifestată timpuriu, i-a fost cultivată de părinți. Tatăl său, Cristofor Teodorovici, a fost preot, dar, în perioada de ocupație sovietică, a trebuit să se retragă din biserică.
Câțiva ani, părintele său e solist în Capela corală „Doina”, apoi, căsătorindu-se cu Maria Aldea, medic, se întoarce acasă, în Leova, unde lucrează ca profesor de muzică și conduce corul Școlii moldovenești nr. 2 din localitate. De la tatăl său, Ion a moștenit dragostea față de muzica sacră, care l-a inspirat în piesele pe care avea să le scrie mai târziu. Și tot la îndemnul tatălui, la vârsta de cinci ani, a început să studieze vioara și pianul. Fratele său, Petre Teodorovici, devenit și el compozitor, a crescut mai mult în casa bunicilor, iar Ion a fost mai mult „băiatul tatei”. Dar, ca și fiul său Cristi, la numai zece ani, Ion a rămas fără tată. Între anii 1967 și 1982 a fost membru ULCT. Mama sa îl aduce la Chișinău, la Școala de Muzică „Eugeniu Coca” (astăzi Liceul de Muzică „Ciprian Porumbescu”), unde Ion studiază clarinetul, în 1969, se înscrie la “Școala medie de muzică” din Tiraspol, unde studiază saxofonul. Absolveşte în 1973. Este înrolat în armata sovietică în orașul Zaporojie; aici, tânărul artist devine artilerist. L-a salvat de manevrele militare un general ucrainean, mare amator de jazz-band, care, într-o zi, a ascultat întâmplător, la radio, în cadrul emisiunii pentru ostași, cântecul „Crede-mă, iubire”, interpretat de Sofia Rotaru și semnat de tânărul compozitor Ion Aldea-Teodorovici.
Din 1975 și până în 1981, când devine student la Facultatea de compoziție și pedagogie a Conservatorului “G. Musicescu” din Chișinău, activează în cadrul formației de muzică ușoară „Contemporanul”, condusă de compozitorul Mihai Dolgan. Aici activează în calitate de instrumentist, compozitor și solist. Tot în acești ani, lansează piesa „Seară albastră”, a cărei paternitate a fost disputată un timp între el și fratele său, Petre Teodorovici, cu care semnase anterior câteva piese comune, începând cu această piesă, compozitorul a cunoscut dulceața și amarul succesului.
Ion își duce steaua și crucea mai departe, în seri albastre, împreună cu Doina Marin, cu care se căsătorește în 1981. Tot atunci, duetul Doina și Ion este lansat la o seară de creație a poetului Grigore Vieru. Fiind respins la Radio și Televiziune, Ion ia chitara în brațe și pornește împreună cu Doina să cutreiere satele Moldovei. A scris muzică simfonică, de cameră, cântece pentru copii, pentru filme, pentru spectacole dramatice. Când era mai trist, scria muzică sacră.
Împreună cu soția sa, a militat pentru unirea Basarabiei cu România. A optat pentru revenirea la limba română și grafia latină. Soții Ion și Doina Aldea-Teodorovici sunt primii care în anii ’90 au cântat despre limba română, Eminescu (pe care l-au reintrodus astfel în cultura din Republica Moldova).
La 27 august 1991, Ion și Doina Aldea-Teodorovici au cântat pentru Suveranitate și Independență la Marea Adunare Națională, apoi au plecat, imediat, la Festivalul de la Mamaia, unde Doina avea să spună: “Vin aici direct din Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău, să vă aduc salutul libertății noastre”.
În mai 1992, împreună cu poeții Grigore Vieru și Adrian Păunescu, au cântat în fața luptătorilor din războiul de pe Nistru, pentru a le ridica moralul. S-au aflat la o distanță de circa 300 de metri de tancurile și lunetele inamicilor.
În noaptea de 29 spre 30 octombrie 1992, la orele 2.30, mașina în care se deplasau Ion și Doina Aldea-Teodorovici spre Chișinău a intrat într-un copac în apropierea localității Coșereni, la 49 de kilometri de București, România. În mașină se aflau patru persoane, șoferul și însoțitorul au scăpat fără nici o zgârietură, în timp ce Ion și Doina, aflați pe bancheta din spate, au fost striviți între greutatea mașinii și copacii de pe marginea drumului. Moartea celor doi a fost percepută la data respectivă ca o tragedie națională. Cu toate acestea, autoritățile nu au investigat cazul, catalogându-l drept un nefericit accident.
Înmormântarea lui Ion și Doina Aldea-Teodorovici a avut loc la 3 noiembrie 1992 la Cimitirul Central Ortodox din mun. Chișinău. O asemenea mulțime n-a mai fost adunată de la proclamarea independenței. Spre clădirea Teatrului Naţional de Operă şi Balet din Chișinău, în a cărei incintă au fost așezate sicriele, se revărsa mulțime de lume pentru ultima întâlnire cu renumiții și îndrăgiții artiști. La 12.30, sicriele au fost scoase și purtate prin marea de oameni. Răsuna vocea Doinei și a lui Ion Aldea-Teodorovici înregistrată pe bandă magnetică. În nenumărate acorduri ale cântecului “Suveranitate”, interpretat de ei cu doi ani înainte în Piața Marii Adunări Naţionale, sicriele au fost purtate pe umeri spre Cimitirul Central din strada Armenească. Cei doi neîntrecuți cântăreți, Doina și Ion, nedespărțiți în moarte ca și în viață, au rămas să-și doarmă somnul de veci alături, lângă biserica vechiului cimitir al Chișinăului.
Sursa: video –
www.youtube.com text –
www.flux.md, prin Tineretul Ortodox