1.2.11
Batranul ostean, chemat sub drapelul Bisericii si al Patriei, raspunde: Prezent! Cuvantul Arhimandritului Bartolomeu Anania la intrunirea Sfantului Sinod în care s-a validat alegerea sa ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului
Cei care mă cunosc ştiu bine că, de-a lungul unei vieţi, am făcut tot ce mi-a stat în putinţă spre a mă ţine cât mai departe de treapta ierarhiei superioare bisericeşti, pe care dintru’nceput am considerat-o sfântă, pentru care am avut un adevărat respect, o adevărată veneraţie, şi pe care întotdeauna am socotit-o, în conştiinţa mea, după criteriile Sfinţilor Ierarhi. Şi pentru că, totuşi, trebuie să existe o clipă a mărturisirii: Am făcut aceasta nu numai pentru că mi se părea că am şi alte treburi de îndeplinit – fie în literatură, fie în administraţie -, dar şi pentru că, în fondul intim al sufletului meu, nu m’am socotit vrednic de o asemenea misiune (înainte de a ţi-o spune alţii, e imperios necesar să ţi-o spună propria ta conştiinţă). În al doilea rând, o dată cu vârsta mi-am cumpănit puterile şi m’am întrebat dacă, într’adevăr, pot să duc pe umeri o astfel de povară. (…)
De aceea nu m’am urnit din aşezământul de la Văratec decât în clipa în care Prea Fericitul Patriarh Teoctist mi-a transmis, prin telefon, poruncă.
Iată că într’o asemenea circumstanţă, era firesc să mă întreb: De ce Biserica noastră nu are un steag al ei, care s’o individualizeze, s’o particularizeze faţă de alte Biserici? Şi mi-am zis: Pentru că la noi, românii, Biserica şi Patria au unul şi acelaşi stindard! Ca atare, rostirea lui Dumnezeu – prin Colegiul Electoral Bisericesc de astăzi – am primit-o (şi vă rog să-mi permiteţi să o primesc) ca pe o chemare sub drapel căreia bătrânul oştean, chiar în rezervă, nu putea să-i răspundă decât: Prezent!… Şi iată-mă aici! (…)
Aş putea mărturisi că, dacă mă uit bine în urmă, eu, arhimandritul Anania, cel căruia i-a mers numele că nu excelează prin obedienţă, am făcut, totuşi, ascultare: toate funcţiile prin care am trecut de-a lungul a trei decenii le-am primit ca atare, fără să cer vreodată ceva, şi cu atât mai puţin să mă lupt pentru vreuna dintre ele. (…)
Mai am o emoţie. Este adevărat că mi-am făcut studiile, o parte din ele, la Cluj. Tot atât de adevărat este şi faptul că am condus greva studenţească din iunie 1946, îndreptată atât împotriva stăpânirii comuniste, care atunci se înscăuna şi prindea puteri, cât şi împotriva şovinismului şi revizionismului maghiar.
Am fost exmatriculat din Universitate; a început lungul şir al arestărilor. După prima şi a doua am fost izgonit din Cluj, sub paza câte unui agent de siguranţă, dar m’am reîntors în oraş pentru o nouă tentativă de a-mi relua studiile. După cea de a treia arestare însă am fost din nou expulzat, dar sub cuvântul de ordine că nu mai am voie să calc pe teritoriul Clujului, cel puţin atâta vreme cât va trăi generaţia care m’a cunoscut.
Această interdicţie formală din partea puterii am încălcat-o abia peste opt ani, când inima m’a împins să merg la înmormântarea dascălului meu Victor Papilian. Apoi, ori de câte ori am mai călcat prin acest oraş mi-am adus aminte de vechea interdicţie, cu sentimentul că încalc un teritoriu străin, că merg acolo prin fraudă.
Dar atunci, în acel noiembrie 1947, pe o ploaie măruntă de toamnă, am fost expulzat din Cluj pe drumul Apahidei, până la Topliţa, cale de 200 de kilometri, escortat de jandarmi, din post în post. Înainte însă de a fi părăsit biroul ofiţerului care-mi comunicase interdicţia, i-am spus doar atât: “Domnule anchetator, dumneavoastră, puternicii de astăzi, vă faceţi un titlu de glorie din a fi desfiinţat graniţa de pe Feleac. Observ cu profundă tristeţe şi amărăciune că, cel puţin pentru un cetăţean al acestei ţări, Feleacul continuă să rămână graniţă. Vă salut”. Am făcut apoi semn agentului care aştepta lângă uşă şi am plecat, pentru ca să fiu trecut sub escorta jandarmilor.
Vă rog să-mi înţelegeţi această mărturisire de suflet, iertându-mi şi emoţia cu care conştiinţa mea înregistrează faptul că mă voi numi arhiepiscop şi al Feleacului. Deşi generaţia mea încă există, cred că hotărârea de astăzi a Bisericii mi-a ridicat interdicţia de a mai intra în Cluj şi mi-a desfiinţat graniţa de pe Dealul Feleacului.
Mie nu-mi rămâne decât să vă mulţumesc din adâncul sufletului. Să-i mulţumesc lui Dumnezeu pentru voia Lui. (…)”
(Fragmente din Cuvântul Arhimandritului Bartolomeu Anania la şedinţa din ianuarie 1993 a Sfântului Sinod în care s-a validat alegerea sa ca Arhiepiscop al Vadului, Feleacului şi Clujului; extras din volumul “Apa cea vie a ortodoxiei”, Editura Renaşterea, 2005)
Mitropolitul Teofan: "Dacă vocea lui nu mai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum"
Înaltpreasfinţitul Mitropolit Bartolomeu a plecat la cer, de fapt, s-a născut în Cer, cum au spus cei vechi. A fost un uriaş şi rămâne un uriaş, un uriaş pentru că a reuşit să îmbine ceea ce puţini, foarte puţini reuşesc să facă: o credinţă de cremene în Dumnezeu, o cultură imensă şi o capacitate uimitoare de a sluji Biserica şi neamul. Din această seară, vocea Mitropolitului Bartolomeu nu mai răsună, nu mai cheamă la luptă. Vocea lui nu mai are posibilitatea să creeze împotriviri. Dar dacă vocea lui nu mai răsună, rugăciunea Mitropolitului Bartolomeu este mai puternică acum. De fapt, vocea lui nu se va mai manifesta de acum, decât prin rugăciune, rugăciune în faţa Tronului Preasfintei Treimi. Zic aceasta pentru că am sentimentul lăuntric că după o viaţă de luptă aprigă, Mitropolitul Batolomeu a ajuns la tărâmul păcii. Şi Dumnezeu, în Împărăţia Sa, l-a primit cu braţele deschise. Rugăciunea lui devine vocea lui, glasul lui, care din înălţimea Cerului va răsuna de acum şi mai puternic.
Mitropolitul Bartolomeu a plecat la Cer, deja l-a întâlnit pe Patriarhul Iustinian, pe Patriarhul Teoctist, pe Mitropolitul Firmilian al Olteniei, pe părinţii lui, cei care i-au fost foarte dragi. Ne priveşte împreună cu aceştia din înălţimea Cerului şi ne cere nouă, rămaşi încă în valea plângerii acestei lumi, să mergem pe drumul pe care ei l-au bătătorit, iar Mitropolitul Bartolomeu a avut un drum frumos, un drum adânc, un drum înălţător. A mers pe el cu dreptate, a mers pe el cu credinţă, a mers pe el cu îndrăzneală mărturisitoare a valorii Bisericii Ortodoxe şi a valorii neamului românesc. Dumnezeu să-l odihnească în pace. Credinţa în înviere, în Domnul cel mort şi înviat îi ajută, în primul rând, pe ardeleni şi pe români, în genere, să trecem peste acest moment şi credinţa în Dumnezeu ne ajută să ne ancorăm în nădejdea că vocea marelui Mitropolit Bartolomeu nu este stinsă, prin rugăciune vocea lui devine mai puternică.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
O cerinta a Mitropolitului Bartolomeu Anania: Nu mai folositi expresia "a trecut in nefiinta"
Mitropolitul Bartolomeu Anania s-a arătat contrariat că jurnaliştii folosesc expresia “a trece în nefiinţa” pentru a anunţa moartea cuiva.
“Dacă trecerea în nefiinţă s-ar referi la un om care în viaţa lui nu a crezut în Dumnezeu, nici în suflet şi nici în viaţa viitoare, încă am mai înţelege solidaritatea redactorului cu mortul de a cărui existenţă s-a ales praful. Dar ca să spui că a trecut în nefiinţă un Dosoftei, un Varlaam, un Eminescu, un Brâncoveanu, aceasta e o impietate nu numai asupra celui pomenit, ci şi asupra simţului comun al unui popor care s-a nascut creştin şi care, iată, se încăpăţânează să rămână creştin. De foarte curând, prin postul nostru naţional de televiziune mi-a fost dat să aud că s-au implinit atâtea secole şi atâtia ani de la trecerea în nefiinţă a Sfântului Sergiu, patron al crestinismului rusesc. E prea mult!”, susţine IPS Bartolomeu Anania.
Voronin i-a şters din randul ctitorilor pe ctitorii romani (Regele Mihai I si Patriarhul Miron Cristea) ai Manastirii Curchi, cautata, mai nou, de oficialitati iresponsabile ale statului roman
BLASFEMIE // La indicaţia comuniştilor, în timpul lucrărilor de restaurare, la Complexul monahal Curchi a dispărut pictura murală cu portretul Regelui Mihai I şi al patriarhului Miron Cristea, precum şi o inscripţie datând din perioada celui de-al doilea război mondial
Deşi în 2005 o comisie de experţi din cadrul UNESCO a remarcat importanţa restaurării picturilor murale din cadrul lăcaşelor sfinte de pe teritoriul complexului monastic Curchi, pornirile antiromâneşti ale fostului preşedinte comunist, Vladimir Voronin, s-au dovedit a fi mai puternice. Printre picturile distruse în perioada în care acesta patrona lucrările de restaurare, a fost şi fresca în care erau reprezentate portretele ultimilor ctitori ai catedralei Naşterea Maicii Domnului: Regele Mihai I şi patriarhul României Miron Cristea. Totodată, la indicaţia comuniştilor, în 2008, a fost distrusă inscripţia de deasupra uşii la intrarea în catedrală, o mărturie a evenimentelor produse pe teritoriul mănăstirii în timpul celui de-al doilea război mondial.
În inscripţia, care a supravieţuit perioadei sovietice, aflată deasupra intrării în catedrală se spunea: “Această sfântă biserică cu hramul Naşterea maicii Domnului ziditu-s-a în anul 1864, pe locul vechii biserici a monahului Ioan Curchi, ctitorul mănăstirii. Năvălind însă păgânii bolşevici în anul 1940 peste Basarabia, au pustiit mănăstirea şi au dat foc bisericii acesteia, dar milostivindu-se Dumnezeu, armatele româneşti, cu ajutorul sfintei cruci, gonit-au păgânătatea şi astfel biserica a fost înnoită pictându-se pe de-a-ntregul în zilele marelui rege Mihai I şi conducătorul statului fiind mareşalul Ion Antonescu, arhipăstor al Chişinăului Înalt Preasfinţitul Efrem Tighineanul, guvernator al Basarabiei centrale Olimp Stavrat, iar stareţ al Sfintei Mănăstiri Curchi, protosinghel Teofilact, anul 1943, septembrie 8”.
Acoperite cu vopsea neagră de sovietici
Potrivit slujitorilor bisericii, în timpul celui de-al doilea război mondial, ostaşii sovietici au dat foc bisericii, incendiu care a distrus pictura de pe pereţi. După un puternic bombardament, din cele patru clopotniţe ale catedralei s-au păstrat doar două. Pictura catedralei s-a făcut în 1943 cu ajutorul regelui Mihai I al României, care, înainte de devastarea din ‘40-’41, a vizitat în câteva rânduri mănăstirea. În 1943, la încheierea reparaţiei, are loc sfinţirea catedralei, tot de atunci datând şi picturile ce i-au imortalizat pe noii ctitori ai locaşului. Se zice că, la venirea Maiestăţii Sale, ţăranii din localităţile din preajmă au aşternut covoare pe tot drumul de la Orhei până la Curchi.
În perioada 1959 – 1992, atât timp cât aici s-a aflat spitalul republican de psihiatrie, chipul regelui şi al patriarhului care se aflau de o parte şi de alta a uşii de la intrarea în soborul mănăstirii, au fost vopsite, la indicaţia autorităţilor, cu vopsea neagră. Din 2002, Complexul Monastic Curchi a fost transmis în gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În dizgraţia lui Voronin
Preotul Onofrei, unul dintre ghizii de la Mănăstirea Curchi, ne spune că tencuiala cu vechile fresce a fost înlăturată în 2008, arhitectul Evgheni Smolin motivând starea avansată de degradare a acesteia. Inscripţia de pe placa de deasupra uşii era lizibilă şi în stare bună. Preotul ne spune că deşi slujitorii mănăstirii n-au protestat, au discutat aprins între ei acest subiect. „Valoarea şi importanţa istorică a picturilor murale şi a inscripţiei dispărute este incontestabilă. Chiar dacă lipsesc portretele celor doi ctitori noi continuăm să pomenim astăzi numele lor în discursul nostru adresat pelerinilor”, a spus el. Potrivit preotului, pe moment, pereţii bisericii sunt tencuiţi şi pregătiţi pentru a fi pictati. Dânsul nu cunoaşte care ar fi proiectul noii fresce murale.
„Picturile murale puteau fi restaurate”
Arhitectul Eugen Bâzgu, restaurator şi cercetător în cadrul Ministerului Culturii, a declarat pentru JURNAL că imaginile picturilor murale care îi reprezintă pe Regele Mihai I şi patriarhul Miron Cristea se păstrează în mai multe arhive şi ele mai pot fi reproduse. „Nu poţi lua dreptul de ctitor unei persoane, este un sacrilegiu. Problema legată de aceste picturi a apărut acum vreo doi ani, odată cu necesitatea consolidării edificiului catedralei. Personal, fiind angajat al Ministerului Culturii, am trimis o scrisoare stareţului mănăstirii în care permiteam consolidarea edificiului cu condiţia că vor fi păstrare picturile murale, care nu erau într-o stare atât de rea. Din punct de vedere tehnic, nu prezenta o problemă restaurarea acestora. Personal consider că pot fi şi trebuie reproduse picturile celor două mari personalităţi, ctitori ai acestei mănăstiri, pentru că reprezintă o parte importantă a istoriei noastre”, a mai spus expertul.
Mitropolia Moldovei tace
Solicitat de JURNAL, Sergiu Ciocanu, şeful Direcţiei Patrimoniu al Ministerului Culturii, ne-a spus la rândul său că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Mitropolia Moldovei, responsabilă de administrarea complexului monastic, trebuie să coordoneze proiectul de reconstrucţie şi restaurare cu Ministerul Culturii.
Până în prezent însă nu au primit niciun document vizavi de picturile care vor fi efectuate aici. „Pot doar să vă spun că după ce a vizitat Complexul monastic Curchi, o comisie de experţi UNESCO, din care făceau parte şi pictori, au remarcat în raportul lor necesitatea păstrării acestor picturi şi au dat recomandări să fie restaurate”, a precizat el.
Amintim că reconstrucţia Mănăstirii Curchi a fost patronată de ex-preşedintele Vladimir Voronin, iar lucrările au fost efectuate de firma de construcţii Glorinal, firmă despre care presa a scris în repetate rânduri că ar aparţine lui Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte comunist.
Svetlana Corobceanu
Deşi în 2005 o comisie de experţi din cadrul UNESCO a remarcat importanţa restaurării picturilor murale din cadrul lăcaşelor sfinte de pe teritoriul complexului monastic Curchi, pornirile antiromâneşti ale fostului preşedinte comunist, Vladimir Voronin, s-au dovedit a fi mai puternice. Printre picturile distruse în perioada în care acesta patrona lucrările de restaurare, a fost şi fresca în care erau reprezentate portretele ultimilor ctitori ai catedralei Naşterea Maicii Domnului: Regele Mihai I şi patriarhul României Miron Cristea. Totodată, la indicaţia comuniştilor, în 2008, a fost distrusă inscripţia de deasupra uşii la intrarea în catedrală, o mărturie a evenimentelor produse pe teritoriul mănăstirii în timpul celui de-al doilea război mondial.
În inscripţia, care a supravieţuit perioadei sovietice, aflată deasupra intrării în catedrală se spunea: “Această sfântă biserică cu hramul Naşterea maicii Domnului ziditu-s-a în anul 1864, pe locul vechii biserici a monahului Ioan Curchi, ctitorul mănăstirii. Năvălind însă păgânii bolşevici în anul 1940 peste Basarabia, au pustiit mănăstirea şi au dat foc bisericii acesteia, dar milostivindu-se Dumnezeu, armatele româneşti, cu ajutorul sfintei cruci, gonit-au păgânătatea şi astfel biserica a fost înnoită pictându-se pe de-a-ntregul în zilele marelui rege Mihai I şi conducătorul statului fiind mareşalul Ion Antonescu, arhipăstor al Chişinăului Înalt Preasfinţitul Efrem Tighineanul, guvernator al Basarabiei centrale Olimp Stavrat, iar stareţ al Sfintei Mănăstiri Curchi, protosinghel Teofilact, anul 1943, septembrie 8”.
Acoperite cu vopsea neagră de sovietici
Potrivit slujitorilor bisericii, în timpul celui de-al doilea război mondial, ostaşii sovietici au dat foc bisericii, incendiu care a distrus pictura de pe pereţi. După un puternic bombardament, din cele patru clopotniţe ale catedralei s-au păstrat doar două. Pictura catedralei s-a făcut în 1943 cu ajutorul regelui Mihai I al României, care, înainte de devastarea din ‘40-’41, a vizitat în câteva rânduri mănăstirea. În 1943, la încheierea reparaţiei, are loc sfinţirea catedralei, tot de atunci datând şi picturile ce i-au imortalizat pe noii ctitori ai locaşului. Se zice că, la venirea Maiestăţii Sale, ţăranii din localităţile din preajmă au aşternut covoare pe tot drumul de la Orhei până la Curchi.
În perioada 1959 – 1992, atât timp cât aici s-a aflat spitalul republican de psihiatrie, chipul regelui şi al patriarhului care se aflau de o parte şi de alta a uşii de la intrarea în soborul mănăstirii, au fost vopsite, la indicaţia autorităţilor, cu vopsea neagră. Din 2002, Complexul Monastic Curchi a fost transmis în gestiunea Bisericii Ortodoxe din Moldova.
În dizgraţia lui Voronin
Preotul Onofrei, unul dintre ghizii de la Mănăstirea Curchi, ne spune că tencuiala cu vechile fresce a fost înlăturată în 2008, arhitectul Evgheni Smolin motivând starea avansată de degradare a acesteia. Inscripţia de pe placa de deasupra uşii era lizibilă şi în stare bună. Preotul ne spune că deşi slujitorii mănăstirii n-au protestat, au discutat aprins între ei acest subiect. „Valoarea şi importanţa istorică a picturilor murale şi a inscripţiei dispărute este incontestabilă. Chiar dacă lipsesc portretele celor doi ctitori noi continuăm să pomenim astăzi numele lor în discursul nostru adresat pelerinilor”, a spus el. Potrivit preotului, pe moment, pereţii bisericii sunt tencuiţi şi pregătiţi pentru a fi pictati. Dânsul nu cunoaşte care ar fi proiectul noii fresce murale.
„Picturile murale puteau fi restaurate”
Arhitectul Eugen Bâzgu, restaurator şi cercetător în cadrul Ministerului Culturii, a declarat pentru JURNAL că imaginile picturilor murale care îi reprezintă pe Regele Mihai I şi patriarhul Miron Cristea se păstrează în mai multe arhive şi ele mai pot fi reproduse. „Nu poţi lua dreptul de ctitor unei persoane, este un sacrilegiu. Problema legată de aceste picturi a apărut acum vreo doi ani, odată cu necesitatea consolidării edificiului catedralei. Personal, fiind angajat al Ministerului Culturii, am trimis o scrisoare stareţului mănăstirii în care permiteam consolidarea edificiului cu condiţia că vor fi păstrare picturile murale, care nu erau într-o stare atât de rea. Din punct de vedere tehnic, nu prezenta o problemă restaurarea acestora. Personal consider că pot fi şi trebuie reproduse picturile celor două mari personalităţi, ctitori ai acestei mănăstiri, pentru că reprezintă o parte importantă a istoriei noastre”, a mai spus expertul.
Mitropolia Moldovei tace
Solicitat de JURNAL, Sergiu Ciocanu, şeful Direcţiei Patrimoniu al Ministerului Culturii, ne-a spus la rândul său că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, Mitropolia Moldovei, responsabilă de administrarea complexului monastic, trebuie să coordoneze proiectul de reconstrucţie şi restaurare cu Ministerul Culturii.
Până în prezent însă nu au primit niciun document vizavi de picturile care vor fi efectuate aici. „Pot doar să vă spun că după ce a vizitat Complexul monastic Curchi, o comisie de experţi UNESCO, din care făceau parte şi pictori, au remarcat în raportul lor necesitatea păstrării acestor picturi şi au dat recomandări să fie restaurate”, a precizat el.
Amintim că reconstrucţia Mănăstirii Curchi a fost patronată de ex-preşedintele Vladimir Voronin, iar lucrările au fost efectuate de firma de construcţii Glorinal, firmă despre care presa a scris în repetate rânduri că ar aparţine lui Oleg Voronin, fiul fostului preşedinte comunist.
Svetlana Corobceanu
sursa: ziar.jurnal.md
foto: jurnal.md
Ce a cautat presedintele Senatului Romaniei, Mircea Geoana, la Chisinau? Misterul pelerinajului la manastiri din Basarabia, aflate sub jurisdictia Patriarhiei Moscovei. FOTO/INFO
La sfarsitul saptamanii trecute, Mircea Geoana, presedintele Senatului Romaniei, a fost la Chisinau, “intr-o vizita de lucru” de doua zile, 28 si 29 ianuarie. Pe langa acest rand, din care se deduce ca s-a intalnit cu majoritatea oficialilor din Republica de la Chisinau, nimic important nu s-a auzit despre vizita sa peste Prut. Si totusi, este vorba “al doilea om in stat” in vizita in “cel de-al doilea stat romanesc”! Ce-a cautat Geoana la Chisinau? Dincolo de faptul ca este locul in care salasluieste acum fostul sau aghiotant de campanie, Cozmin Gusa, ce il leaga pe Geoana de Basarabia, ca sa-si piarda doua zile din pretioasa sa viata? Mister total.
Daca ne uitam la aceasta vizita de complezenta constatam ca, practic, nu a ramas nimic in urma ei. Si totusi, nu-i adevarat! A ramas ceva: un botez. Un botez la care Geoana, singur-singurel (sotia avea o treaba: “a trebuit să plece în altă parte”), a nasit un finut “moldovan” in… Catedrala Mitropolitana din Chisinau. Desigur, toate bune si frumoase, mai putin faptul ca somptuoasa Catedrala in cauza apartine de facto Bisericii Ortodoxe Ruse prin filiala sa condusa de colonelul Vladimir Cantarean, Mitropolit al Chisinaului si “Intregii Moldove”. Slujba a fost tinuta de preotul Vadim Cheibaş, care e chiar secretar al Mitropoliei moscovite. Vocea mireanului de rand ne spune ca nu asta conteaza, ci sa fie pruncul sanatos. Adevarat, in ce priveste ultima parte, insa, cand vorbim de al doilea om in statul roman, noi credem ca ar trebui sa conteaze unde pune piciorul si la ce Mitropolie se inchina, mai ales cand se afla intr-o vizita oficiala, “de lucru”. In acel moment el reprezinta Romania si nu pe cetateanul Mircea Geoana de Dabuleni.
Daca ne uitam la aceasta vizita de complezenta constatam ca, practic, nu a ramas nimic in urma ei. Si totusi, nu-i adevarat! A ramas ceva: un botez. Un botez la care Geoana, singur-singurel (sotia avea o treaba: “a trebuit să plece în altă parte”), a nasit un finut “moldovan” in… Catedrala Mitropolitana din Chisinau. Desigur, toate bune si frumoase, mai putin faptul ca somptuoasa Catedrala in cauza apartine de facto Bisericii Ortodoxe Ruse prin filiala sa condusa de colonelul Vladimir Cantarean, Mitropolit al Chisinaului si “Intregii Moldove”. Slujba a fost tinuta de preotul Vadim Cheibaş, care e chiar secretar al Mitropoliei moscovite. Vocea mireanului de rand ne spune ca nu asta conteaza, ci sa fie pruncul sanatos. Adevarat, in ce priveste ultima parte, insa, cand vorbim de al doilea om in statul roman, noi credem ca ar trebui sa conteaze unde pune piciorul si la ce Mitropolie se inchina, mai ales cand se afla intr-o vizita oficiala, “de lucru”. In acel moment el reprezinta Romania si nu pe cetateanul Mircea Geoana de Dabuleni.
Integral la Ziaristi Online
Cardul de sanatate cu cip starneste „reactii adverse”. Reprezentantii Ministerului Sanatatii: „Nu s-au gasit solutiile potrivite in cazul persoanelor care nu sunt de acord cu CIP-ul acestui card”.
Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) şi cei ai Ministerului Sănătăţii au declarat ieri, la finalul celei de-a doua dezbateri publice organizate pe tema implementării cardului naţional de sănătate, că „nu s-au găsit soluţiile potrivite în cazul persoanelor care nu sunt de acord cu CIP-ul acestui card”. Oficialii susţin că încă analizează această situaţie. Cei care îşi arogă meritul pentru organizarea dezbaterii sunt reprezentanţii Asociaţiei Pentru Apărarea Libertăţilor Publice - membră a Coaliţiei Împotriva Statului Poliţienesc - asociaţie care a dat în judecată Ministerul Sănătăţii pentru nerespectarea dispoziţiilor legale privind termenele şi condiţiile de organizare a dezbaterilor publice pe tema cărţii de sănătate electronice. În cadrul dezbaterii publice, atât reprezentanţii acestei coaliţii, cât şi cei din diverse arii de activitate (drept, medicină, religie, IT, etc.) şi-au exprimat nemulţumirea cu privire la cardul naţional de sănătate şi la sistemul informatic în care se va lucra, o dată cu introducerea acestuia. „Se vor putea face fraude, chiar şi cu realizarea noului sistem, acesta nefiind nici pe departe un sistem infailibil”, a susţinut un specialist IT in cadrul dezbaterii publice. Cu toate acestea, reprezentanţii CNAS susţin în continuare că sistemul şi cardul de sănătate sunt două metode sigure din toate punctele de vedere. „Cardul este o modalitate tehnică securizată de a acorda servicii medicale. Sunt instrumente sigure din punct de vedere al datelor. Menţionăm că avem de-a face cu sute de servicii medicale, acordate fără să fie cazul. După implementarea noului sistem nu va mai fi nici o modalitate de fraudă”, a explicat directorul pe SIUI in cadrul CNAS.
„Depăşeşte o limită etică”
„Depăşeşte o limită etică”
Reprezentanţii Coaliţiei au prezentat un text comun al propunerii de modificare a proiectului de Hotărâre a Guvernului privind cardurile de sănătate, pentru a se respecta dreptul de opţiune al cetăţenilor. Reacţia este similară celei faţă de paşapoartele electronice, pentru care există, totuşi, alternativă. Şi alte organizatii pledează împotriva introducerii cardului de sănătate pentru asiguraţi, opinând că acesta ridică „probleme majore în domeniul respectării libertăţilor fundamentale aşa cum sunt prevăzute de Constituţia României”, după cum se menţionează într-un comunicat.
Motivele invocate pentru renunţarea la introducerea cardurilor de sănătate sunt costurile suportate tot de către asiguraţi, securitatea cardurilor, protecţia datelor cu caracter personal, a dreptului la intimitate şi a libertăţii de conştiinţă. Printre altele, reprezentanţii ONG-urilor sunt nemulţumiţi de introducerea datelor personale pe card: „Care este garanţia că ele nu pot fi citite, copiate (clonate), însuşite fraudulos şi/sau folosite împotriva persoanei ce deţine cardul? În ce măsură a evaluat ministerul dacă acest proiect respectă drepturile la intimitate şi protecţia datelor personale? Introducerea cardului de sănătate depăşeşte o limită etică dincolo de care funcţiile de supraveghere şi identificare a persoanelor ce beneficiază de politici publice devine nelegitimă”, se mai arată în comunicat. (L.J.)
Fosta detinuta politic, Doamna Aspazia Otel Petrescu – Amintiri din studentia clujeana. Fratia Ortodoxa Romana Studenteasca si Mitropolitul Bartolomeu Anania
Există cuvinte care pecetluiesc cu pecete sfântă amintirile. Nu le poţi rechema oricând, oriunde şi oricum. Ele, cuvintele, sunt chei ce deschid uşi într-un interior ca de biserică. Sunt imperativ necesare un anume timp şi un anume loc ca să intri prin acel cuvânt în amintire cu evlavie, în vârful picioarelor, să aprinzi candele şi în reculegere să-ţi laşi sufletul purtat pe firul amintirilor duioase şi solemne, plutind pe valurile unui timp ce curge invers, spre începuturi, spre adâncuri în acea lume bună şi senină în care poţi întrezări ordinea minunată şi tainică pe care a statornicit-o Domnul Dumnezeu în Împărăţia Sa.
Pentru mine astfel de cuvinte-peceţi sunt cele patru cuvinte „Frăţia Ortodoxă Română Studenţească” din Cluj, adică F.O.R.S. Ele sunt cheia prin care intru în acel fragment din viaţa mea de studentă clujeană, ascuns cu pioşenie în cutele memoriei mele. Revin la aceste amintiri ca într-un templu, ori de câte ori mi se face dor de frăţietate, de comuniune, ca atunci, când în dragostea ce ne-o purtam unii altora se topeau contrariile şi nepotrivirile şi ne simţeam capabili să ne dăruim cu totul Celui care cobora până la noi să ne insufle o speranţă certă şi să ne facă mândri de destinul ce ni l-a hărăzit ca fraţi. Era atât de mângâietor să aflăm că nimic nu este întâmplător, că nu există hazard, ci toate câte se întâmplă au un înţeles adânc ce duce întotdeauna la Cerescul Tată.
F.O.R.S.-ul era copilul răsfăţat al F.O.R.-ului (Frăţia Ortodoxă Română). Nu era totuşi o organizaţie rigidă, încorsetată în statute, turnată în tipare imuabile. Sub îndrumarea F.O.R.-ului şi a părinţilor noştri duhovnici, F.O.R.S.-ul era o comunitate de suflete studenţeşti în căutarea Domnului Iisus Hristos, Cale, Adevăr şi Viaţă.
Şedinţele F.O.R.S.-ului erau un fel de vecernii
Ne adunam, desigur, într-un spaţiu concret, în una din sălile încăpătoare ale Universităţii şi într-o zi anume ce purta un nume şi o cifră care se nimerea să se petreacă în preajma marilor sărbători creştine. Aveam un comitet coordonator format din studenţi şi studente, cei mai avizaţi şi cei mai fraterni dintre colegi. În timpul cât am fost eu studentă, preşedinte era Radu Cărpinişanu, vicepreşedinte Părintele Valeriu Anania şi secretar Ion Răileanu, toţi medicinişti. Aveam programe variate care se afişau cu o săptămână înaintea şedinţelor, dar nu toate acestea erau lucrul cel mai important. Important era faptul că nu era nicio constrângere, programul se închega voluntar şi ieşea întotdeauna minunat: muzică, poezie, proză, eseu, meditaţie, recenzie şi mai presus de toate îndemnurile duhovniceşti prezentate de cei mai străluciţi duhovnici, preoţi pregătiţi să ne înalţe pe cele mai înalte trepte de spiritualitate creştină: o studenţime însetată de cunoaştere şi de luminată şi profundă trăire creştină şi românească.
Greu de reprodus în cuvinte atmosfera de frumuseţe şi de mister ce se statornicea în şedinţele care de obicei se ţineau sâmbătă seara. Erau un fel de vecernii scăldate în sublim, ziditoare de caractere. Sunt şi mai greu de reprodus cununile de valori spirituale, profund creştine, ortodoxe, etalate în faţa unui auditoriu însetat de aceste valori.
Discuţiile se prelungeau şi la plecarea spre casă. Doi câte doi, sau în mici grupuri, studenţii dezbăteau în continuare problemele de suflet şi de credinţă. Se închegau prietenii pe care nici curgerea anilor, nici vijeliile vieţii nu le-au putut înfrânge. Prieteniile au dăinuit împodobindu-ne viaţa aşa cum trăirile din cadrul F.O.R.S.-ului ne înfrumuseţează amintirile.
Îmi stăruie în minte (cum aş fi putut să le uit!) prieteniile cu totul deosebite ce mi le-a oferit F.O.R.S.-ul pentru întreaga mea viaţă şi sunt sigură şi pentru veşnicie. (…)
Mitropolitul Bartolomeu Anania, vicepreşedinte al F.O.R.S. şi conducător al grevei studenţeşti din 1946
Despre Înalt Prea Sfinţitul Părinte Mitropolit Bartolomeu Anania îmi vine greu să aduc mărturie din pricina sfielii ce mi-o inspiră înaltul rang. În acelaşi timp nu pot uita nenumăratele clipe de înaltă trăire ce mi le-a oferit ca vicepreşedinte al F.O.R.S-ului, cu o competenţă şi teologică şi culturală atât de cuprinzătoare! Ce aş putea să spun mai ales despre greva studenţească în 1946, pe care a condus-o ca un mare lider. Mă limitez să subliniez curajul şi înţelepciunea cu care s-a strecurat atât de strălucit printre capcanele unei astfel de uriaşe mişcări, la tinereţea sa şi la totala lipsă de experienţă.
Cea ce mi se pare cu totul de admirat este faptul că a păstrat atât faţă de foştii studenţi forsişti, ca şi faţă de foştii studenţi grevişti, o caldă cordialitate.
Astfel m-a primit în cele câteva ocazii când am îndrăznit să-l contactez. Prima dată a fost la Roman, când scria prefaţa la frumosul album al picturilor murale ale Episcopiei. Apoi, la Văratec, pe când lucra la monumentala traducere a Bibliei, l-am vizitat însoţită de părintele meu duhovnic. Erau vremuri primejdioase, părintele era în mod cert supravegheat, iar eu sigur purtam după mine trena verificatoare, destinată proscrişilor. Totuşi părintele nostru Anania m-a primit de fiecare dată cu acel sentiment frăţesc, caracteristic forsiştilor.
După 1989 i-am trimis prima mea carte de memorii, „Strigat-am către Tine, Doamne”, din care se putea deduce cât mi-au ajutat lecţile F.O.R.S.-ului. Am primit un răspuns neaşteptat de generos şi mai mult decât onorant. Îmi trimitea cu autograf şi dedicaţie frumoasa sa psaltire şi două însemnate CD-uri: discursul de recepţie la Academie şi prima predică la biserica din Nicula.
Ultima întâlnire a avut loc la Mitropolia Iaşului cu ocazia lansării „Memoriilor”, la invitaţia Universităţii Ieşene. Un prilej atât de emoţionant; prilej când am înţeles din nou cât de mult a fost, este şi va fi pentru noi părintele Anania, frate cald şi plin de înţelegere, în duhul F.O.R.S.-ului.
Este nespus de onorant că în catedrala F.O.R.S. din sufletul meu, oficiază din când, o Sfântă Liturghie, un mare prelat forsist.
Aspazia Oţel Petrescu
- fragment dintr-un articol publicat în revista Veghea
Abonați-vă la:
Postări (Atom)