Scrisoare Deschisa adresata premierului Emil Boc
Pana unde va decadea demnitatea nationala in fata UDMR si a intereselor Ungariei asupra Romaniei?
Refuzăm farsa istoriei care se repetă si complicitatea morala la crima
Luni, 21 martie ac, se decide la Curtea de Apel Craiova, dupa cinci ani de procese, daca autorul etnocidului românilor transilvăneni de la 1848 va avea o stradă în Târgu-Mureș, cu numele lui, blestemat din neam in neam de urmasii victimelor: Lajos Kossuth. Ieri, la peste cinci ani de la declansarea acestei batjocoriri oficiale a demnitatii nationale, un alt angajat al statului roman, extremistul Csibi Barna, continua „opera” lui Lajos Kossuth, si il ucide in efigie pe Avram Iancu, in piata publica, cu mesajul “Aşa păţesc toţi care greşesc împotriva naţiunii maghiare şi a secuilor”. Iar la Bucuresti, astazi si maine, Parlamentul Romaniei sarbatoreste alaturi de extremistii maghiari un 15 martie care a dus la uciderea a peste 40.000 de romani. Mai multi jurnalisti si scriitori i-au adresat aceasta Scrisoare Deschisa premierului Emil Boc pentru a-l avertiza asupra nivelului de batjocorire a demnitatii nationale la care au ajuns partenerii de Guvernare ai PDL, organizatia etnica UDMR. Aceasta Scrisoare deschisă a fost adresata intai dlui dr. Dorin Florea, primarul municipiului Tîrgu-Mureş, presedinte al Filialei Judetene a Partidului Democrat Liberal (PDL). Ramasa, pana acum, fara raspuns, o remitem sefului acestuia, dl Emil Boc, premier al Guvernului Romaniei si presedinte al PDL
Motto din Lajos Kossuth: Romanii, o «hoardă mai josnică decât vita» – (Liviu Maior, 1848 – 1849, Românii şi ungurii în revoluţie, Ed. Enciclopedică, Bucureşti, 1998, p. 378)
Domnule Emil Boc,
Istoria, constata marele filosof Hegel, tinde să se repete. Prima oară ca tragedie, apoi ca farsă…
În urmă cu 163 de ani, cu prilejul Revoluţiei Ungare din 1848, în Transilvania a avut loc împotriva românilor un masacru sângeros. Peste 230 de sate locuite de români au fost incendiate, bărbaţi, femei, bătrâni şi copii, aproape 40.000 de suflete, au fost împuşcaţi, spintecaţi, spânzuraţi. Principalul autor moral al acestei tragedii a fost Lajos Kossuth, prim-ministrul guvernului revoluţionar ungar.
Peste nici un secol, în toamna lui 1940, în acea parte de Transilvanie care fusese făcută cadou Ungariei de către Germania nazistă şi Italia fascistă prin Dictatul de la Viena, tragedia s-a repetat: peste 1100 de români fără apărare din Ip, Tresnea, Mureşenii de Câmpie, Sucutard, Nuşfalău, Marca, Cosnicu, Cămar, Zalău, Beiuş, Hida, Dragu, Ciumarna, Cerasa şi din alte localităţi au fost ucişi de armata ungară horthystă în primele două săptămâni după ocupaţie. Alte orori au avut loc câţiva ani mai târziu, în toamna lui 1944, la Moisei şi Sărmaş.
În urmă cu un deceniu, pe vremea primarului de tristă amintire, Imre Fodor, exact ca în aforismul lui Hegel, istoria s-a repetat ca farsă: prin contribuţia unor consilieri locali – unii de rea-credinţă şi cinici, alţii doar oportunişti sau ignoranţi -, două străzi ale municipiului Tîrgu-Mureş au fost rebotezate Kós Károly şi Dieta de la Turda. O acţiune care nu putem s-o denumim decât perversă, având în vedere că un personaj precum Kós, altfel un arhitect şi grafician remarcabil, dar ale cărui antiromânism şi antisemitism sunt notorii, a fost decorat de însuşi Horthy cu cea mai înaltă distincţie ungară, Nemzetvédelmi Kereszt (Crucea Apărării Naţionale). Aşa cum scria ziarul Ellenzék din Cluj la 16 iun. 1941, motivul era că Kós Károly: „a luptat cu credinţă – şi cu riscul vieţii – în teritoriile smulse (Ungariei Mari, n.n.) împotriva forţelor străine (…)”. Adică împotriva României!
