7.10.10

Teologie iudaica aplicata. Rabinii spun ca adulterul si crima sunt binecuvantate daca scopul este salvarea poporului evreu

Fiecare zi aduce noi dimenisuni în arta războiului anti-terorist: agentelor Mossad li s-a dat dezlegare la sex cu teroriştii, scriu ziarele israeliene Ha'aretz şi Jediot Achronot.

Vestea, anunţată de rabinul Ari Shvat, expert în studii juridice şi specializat în interpretarea legislaţiei ritualice, este, de fapt, rezultatul reinterpretării unor texte sacre ale iudaismului.

Dezlegarea dată de rabinul Shvat a fost publicată în studiul intitulat "Sex interzis pentru securitatea naţională", realizat de către Institutul Tzomet, o organizaţie non-profit israeliană specializată în analizarea raporturilor dintre religie şi modernitate şi în adaptarea înaltei tehnologii în folosul respectării codexului juridic evreiesc halakha.

Într-un interviu acordat unui post de radio din Columbia, Ari Shvat a ţinut să sublinieze că una dintre cele mai importante porunci în iudaism este salvarea poporului evreu - dar că, în schimb, adulterul sau crima nu sunt permise în cazul în care scopul final este salvarea unei singure persoane.

Pe de altă parte, absolvirea de păcatul preacurviei nu se face în cazul în care relaţia amoroasă nu se concretizează într-o culegere de informaţii care pot duce la capturarea inamicului sau consolidarea securităţii naţionale a Israelului, a explicat rabinul. Autorul studiului mai precizează că pentru această "armă" sunt de preferat agentele necăsătorite şi care, eventual, au antecedente licenţioase.

Relaţiile sexuale extra-conjugale nu sunt încurajate - dar rabinul Shvat a găsit o soluţie şi pentru situaţia în care agenta secretă este măritată: întru binele naţiunii, cei doi ar trebui să divorţeze înaintea comiterii adulterului, urmând că, ulterior, soţul încornorat să o ceară din nou de soţie.

Preţul salvării naţiunii - oricare ar fi această naţiune, a explicat Ari Shvat, în interviul radiofonic - poate fi chiar şi tragedia individuală a adulterului. Shvat nu a făcut, în schimb, nici o referire la libertăţi sau interdicţii de natură sexuală în cazul agenţilor bărbaţi.

Directorul Institutului Tzomet, rabinul ortodox Yisrael Rozen, a susţinut punctul de vedere al colegului său, precizând, totodată, că nu se aşteaptă ca "agentele Mossadului să vină să se consulte cu un rabin" înaintea unei misiuni.

Autor: Cristian Ştefănescu
Redactor: Ovidiu Suciu

Sursa: Deutsche Welle

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails