Ce nu se spune oficial este că împrumuturile uriaşe antamate în cazul Greciei n-au fost pentru salvarea cumva a acestei ţări, ci a pielii şi profiturilor capitalurilor străine cu expunere pe Grecia, îndeosebi ale băncilor franceze şi germane, şi că miza extraordinară în cazul Greciei nu era nici măcar soarta euro, ci păstrarea mecanismului de subordonare a capitalismului ca sistem de către componenta cea mai agresivă şi cea mai puţin meritorie a acestuia, cea financiar-bancară. Dacă nu se vota programul de austeritate şi Grecia intra în încetare de plăţi externe, o breşă majoră se crea în acest mecanism şi rânduielile actuale nu mai puteau rămâne aceleaşi. Practic, se stabilea o masă credală cu toţi creditorii Greciei şi aceştia îşi fixau ei înşişi cine şi cât să mai recupereze. Dar, evident, din ceea ce mai era de recuperat! Fiecare dintre creditori urma să înregistreze o anumită pierdere, în virtutea riscului asumat ca investitori. Votându-se programul de austeritate, mecanismul va continua să funcţioneze ca şi până acum: creditori publici (guverne şi instituţii precum FMI sau Comisia Europeană) angajează bani publici pe care îi pun, printr-un împrumut, la dispoziţia Greciei pentru ca aceasta să plătească investitorii financiari privaţi, urmând ca apoi, în timp, Grecia să ramburseze către statele şi instituţiile creditoare împrumutul contractat. Rambursări, evident, din strângerea curelei proprii, garant fiind programul de austeritate. Dacă se declara în încetare de plăţi, Grecia plătea ce era de plătit! Preluând împrumutul, va plăti de cel puţin trei-patru ori mai mult, căci se includ acoperirea integrală a investitorilor financiar-bancari privaţi şi costul remunerării creditorilor publici occidentali.
Veştile proaste pentru români sunt trei. Prima este că acest mecanism operează deja în cazul României şi încă înaintea Greciei! Prin acordul cu FMI, statul român a fost obligat să se împrumute masiv de la FMI şi UE, dar numai în parte pentru rezolvarea problemelor de care era el responsabil, ci, în principal, pentru a aduce pe piaţă finanţare care s-o înlocuiască pe cea privată sistată în condiţiile crizei de către băncile străine din România. De peste doi ani, statul se îndatorează într-un ritm ameţitor spre întreţinerea indirectă a băncilor străine, care au ajuns astfel să prospere fără a mai credita economia reală. Băncile au prosperat, în timp ce economia a căzut şi statul a devenit mereu mai îndatorat, fără întoarcere.
A doua veste proastă este că România, înaintea Greciei, a fost ţara în care îndatorarea băgată pe gât statului a fost pusă de la început la plată în cârca salariaţilor, pensionarilor şi contribuabililor, prin reduceri de câştiguri, amputări de programe sociale şi majorări de impozite! De aceea, în materie de programe de austeritate, România se află cu un an (sau cu ani) înaintea altor ţări europene, care, deocamdată, ţin ajustările în stand by la nivelul îndatorării publice.
A treia – şi probabil cea mai proastă – veste este că, întrucât motivul pentru care s-a procedat de la început la aruncarea austerităţii asupra populaţiei era că onor capitalul străin nu prea mai avea ce să ia din România, perspectivele sunt dramatice. Finanţarea Greciei va continua susţinut de către capitalul internaţional, pentru că Grecia mai are sector public propriu şi, bineînţeles, şi insule. România şi-a vândut deja toate principalele active, inclusiv resursele lăsate de Dumnezeu românilor. Pe ceea ce i-a mai rămas statului român străinii mai mult de 2-3 miliarde euro nu dau! Ceea ce este o picătură faţă de o datorie publică deja de aproape 50 miliarde euro. Iar sufletul românii şi p-ăsta l-au vândut! Aşa că străinii vor bloca curând finanţarea României, căci nu mai au ce să ia de aici! Iar ceea ce este de plătit nu are din ce altceva să fie plătit decât din reducerea nivelului de trai!
Autor: ILIE SERBANESCU
Jurnalul National, 16 august 2011
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu