Viaţa Sfântului Ioan Maximovici

Sfantul Ioan Maximovici (1896 -1966) este considerat de catre crestinii ortodocsi de pretutindeni, ca fiind cel mai mare sfant al secolului XX. Manifestand diferite forme de sfintenie, el a fost in acelasi timp un mare teolog inspirat de Dumnezeu si "nebun intru Hristos", un zelos ierarh misionar si un aparator al saracilor, un ascet desavarsit si un parinte iubitor pentru orfani. Asemeni lui Moise, el si-a scos turma din robie, conducand-o din China in lumea libera. Urmas al primilor apostoli, el a dobandit de la Dumnezeu puterea de a tamadui sufletele si trupurile suferinde. Strabatand valul timpului si spatiului, el cunostea si raspundea gandurilor oamenilor, inainte ca acestia sa si le exprime. Fericitul Ioan raspandea o putere ce-i atragea pe oameni mai mult chiar decat nenumaratele sale minuni. Aceasta era puterea iubirii lui Hristos - marea taina inaccesibila intelegerii lumesti.

Acum in Ceruri, el continua sa se roage si sa-i viziteze pe cei ce-l cheama in ajutor, dupa cum marturisesc minunile si tamaduirile inregistrate peste tot in lume. La 2 iulie 1994, in America a avut loc proslavirea arhiepiscopului Ioan de San-Francisco, ierarh al Bisericii Ortodoxe Ruse din diaspora.

Părintele Cleopa: Dacă oamenii se căiesc de păcatele lor şi aleargă cu lacrimi la post şi rugăciune, ploile încetează. Să facem milostenie!

Alteori se ridică furtuni mari, ploi peste măsură şi grindină, aducînd mari stricăciuni livezilor, grădinilor şi recoltelor, cu mari inundaţii şi alunecări de teren, sau sînt cutremure grele de pămînt. Însă, dacă oamenii se căiesc de păcatele lor şi aleargă cu lacrimi la post şi rugăciune, ploile încetează şi cutremurele se liniştesc cu mila şi cu puterea cea negrăită a Preabunului Dumnezeu, Care le stăpîneşte pe toate. Cine nu cunoaşte, atunci, mila şi îndurarea Lui Dumnzeu asupra oamenilor şi purtarea Lui de grijă pe care o are spre toate făpturile Sale?

Dar cine dintre oameni va putea să spună vreodată cît de mare şi nemăsurată este îndurarea şi mila lui Dumnezeu, care pururea şi în tot locul se revarsă asupra tuturor făpturilor Sale?

Aşadar, fraţii mei, cugetînd noi la mila şi îndurarea lui Dumnezeu, să ne silim a fi milostivi faţă de fraţii noştri loviţi de atîtea suferinţe, care sînt tot oameni ca şi noi. Prin aceasta împlinim porunca dată de Domnul, Care zice: Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv (Luca 6, 36). Să ne aducem aminte că, făcînd noi fapte de milostenie, facem bine sufletelor noastre, după mărturia care zice: Omul cel milostiv face bine sufletului său; iar cel nemilostiv, pierde trupul său (Pilde 11, 17).

Cînd vrem să facem milostenie, să fim cu inimă bună şi cu bucurie, să dăm celor săraci şi necăjiţi, aducîndu-ne aminte că roada omului drept este "milostenia" (Pilde 19, 22) şi dacă cineva miluieşte să miluiască cu voie bună (Romani 12, 8). Deasemenea, trebuie să ştim că în toate se arată mila lui Dumnezeu, dar mai cu seamă în îndelunga Sa răbdare (Ieremia 9, 47; Psalm 77, 42; Isaia 30, 18). Iarăşi mila lui Dumnezeu se arată în cruţarea celor răi, datorită celor drepţi.

Punct de donaţii, la colegiul Unirea Braşov

CAMPANIE: Salvaţi casa lui Eminescu de la Văratec! Scrieţi ierarhilor Bisericii, Ministerului Culturii şi Academiei Române.

Casa în care Eminescu a locuit la Văratec între anii 1874-1889

“De când m-am întors de la Văratec, imaginea casei în care Eminescu şi-a petrecut cea mai mare parte a ultimilor 15 ani de viaţă imi revine obsesiv în minte: o casă bătrânească din lemn, vitregită de uşi şi ferestre, cu pridvorul sprijinit pe piloni improvizaţi, gata să se prăbuşească din clipă în clipă”, scria o inimoasa iubitoare a lui Eminescu in toamna trecuta, autoarea fotografiilor de aici. Intre timp, casa a iesit din iarna grea si mai afectata. Dar starea deplorabila a casutei lui Eminescu de la Varatec este lasata sa se inrautateasca, an de an, de mai bine de un deceniu. Paradoxal, in urma cu 8 (opt) ani (!), un demers similar pentru salvarea acestei case era intreprins impreuna cu o Fundatie de Zoe Dumitrescu Busulenga, Maica Benedictina de la Varatec, care acum se odihneste intru Hristos la Manastirea Putna. “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” era lansat atunci chiar cu binecuvantarea lui Daniel al Moldovei, acum Patriarh.

“Timp de 15 ani, pana la savasirea sa din lumea noastra, Mihai Eminescu s-a refugiat adesea in linistea Sfintelor Manastiri Varatec, atmosfera din si din jurul acestui lacas fiindu-i benefica poetului pentru creatie si, multa vreme, pentru un plus de echilibru sufletesc”, se arata in Apelul din 2002. “Pentru a sta cat mai mult la Varatec, poetul a inchiriat, incepand din 1874, asa cum arata documentele, o casa anume, de la proprietara sa, Maica Asinefta Ermoghin. Aceasta casa, in care au inflorit atatea ganduri si versuri nemuritoare ale poetului nostru national, se afla azi intr-o deplorabila stare de ruina. Sesizand pericolul disparitiei unei pretioase marturii – Mitropolia Moldovei si Bucovinei si Fundatia Culturala Lucretius, prin binecuvantarea I. P. S. Dr. Daniel Ciobotea, lanseaza “Apelul National pentru Salvarea Casei Mihai Eminescu” din incinta Sfintei Manastiri Varatec.

La initiativa de restaurare lansata atunci pentru restaurarea casei lui Eminescu s-au alaturat marii duhovnici ai Ortodoxiei romane Arhim. Teofil Paraian, Arhim. Mina Dobzeu, Arhim. Ioan Iovan, Arhim. Arsenie Papacioc, Arhim. Justin Parvu, Pr. Constantin Galeriu si altii, scriitori si jurnalisti. Din pacate, trecerea la cele sfinte a Maicii Benedictina a lasat proiectul, dar si casa, intr-o paragina care se accentueaza fatal cu trecerea timpului. Alte suflete iubitoare de Eminescu au reluat acest proiect, pe care il sustin si importanti eminescologi al caror cuvant il voi prezenta zilele acestea. Pana atunci pot sa va informez ca deja exista toate mijloacele si materialele necesare restaurarii acestei frumuseti eminesciene din coltul de rai de la Varatec. Tot ce mai trebuie este o simpla aprobare, in principal din partea Maicii Starete si a ierarhului locului, in acest caz IPS Teofan al Moldovei dar, pentru ca deja exista binecuvantarea fostului Mitropolit Daniel, actualul Patriarh al BOR, in mod normal ar trebui doar sa li se reaminteasca acestora, pentru a se incepe lucrarile si a se introduce pe harta traseelor manastiresti si aceasta mica minune.

Obiect de patrimoniu naţional, casa lui Eminescu de la Văratec, aflată în proprietatea mânăstirii, este “singura casă din România, în afara celei de la Ipoteşti, în care urmele şederii poetului pot fi dovedite peste timp şi care poate căpăta numele de casă memorială”, afirma specialistii.

Scrisoarea lui Ştefan cel Mare către Principii creştini (25 ianuarie 1475)

Către Coroana ungurească şi către toate ţările în care va ajunge această scrisoare, sănătate. Noi, Ştefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al Ţării Moldovei, mă închin cu prietenie vouă, tuturor cărora le scriu, şi vă doresc tot binele, şi vă spun Domniilor Voastre că necredinciosul împărat al turcilor a fost de multă vreme şi este încă pierzătorul întregii creştinătăţi şi în fiecare zi se gândeşte cum ar putea să supună şi să nimicească toată creştinătatea. De aceea, facem cunoscut Domniilor Voastre că, pe la Boboteaza trecută, mai sus-numitul turc a trimis în ţara noastră şi împotriva noastră o mare oştire, în număr de 120.000 de oameni, al cărei căpitan de frunte era Soliman paşa beglerbegul; împreună cu acesta se aflau toţi curtenii sus-numitului turc, şi toate popoarele din Romania, şi domnul Ţării Munteneşti cu toată puterea lui, şi Assan beg, şi Ali beg, şi Schender beg, şi Grana beg, şi Oşu beg, şi Valtival beg, şi Serefaga beg, domnul din Sofia, şi Cusenra beg, şi Piri beg, fiul lui Isac paşa, cu toată puterea lui de ieniceri. Aceşti mai sus-numiţi erau toţi căpitanii cei mari, cu oştile lor.

Auzind şi văzând noi acestea, am luat sabia în mână şi, cu ajutorul Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic, am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare, şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre; pentru care lucru, lăudat să fie Domnul Dumnezeul nostru. Auzind despre aceasta, păgânul împărat al turcilor îşi puse în gând să se răzbune şi să vie, în luna lui mai, cu capul său şi cu toată puterea sa împotriva noastră şi să supună ţara noastră, care e poarta creştinătăţii şi pe care Dumnezeu a ferit-o până acum. Dar dacă această poartă, care e ţara noastră, va fi pierdută – Dumnezeu să ne ferească de aşa ceva – atunci toată creştinătatea va fi în mare primejdie. De aceea, ne rugăm de Domniile Voastre să ne trimiteţi pe căpitanii voştri într-ajutor împotriva duşmanilor creştinătăţii, până mai este vreme, fiindcă turcul are acum mulţi potrivnici şi din toate părţile are de lucru cu oameni ce-i stau împotrivă cu sabia în mână. Iar noi, din partea noastră, făgăduim, pe credinţa noastră creştinească şi cu jurământul Domniei Noastre, că vom sta în picioare şi ne vom lupta până la moarte pentru legea creştinească, noi cu capul nostru. Aşa trebuie să faceţi şi voi, pe mare şi pe uscat, după ce, cu ajutorul lui Dumnezeu celui Atotputernic, noi i-am tăiat mână cea dreaptă. Deci, fiţi gata, fără întârziere.

Dată în Suceava, în ziua de Sfântul Pavel, luna ianuarie în 25, anul Domnului 1475.
Ştefan voievod, domnul Ţării Moldovei.

Adevărata cugetare dogmatică a părintelui Ilie Cleopa şi răstălmăcirile ecumeniştilor

Inter­viu cu Par­in­tele Iachint,
ucenicul de chilie al Par­in­telui Cleopa

Blagosloviti, Par­inte!

Dom­nul si Mai­cuta Dom­nu­lui! Bine ai venit in Sfan­tul Munte!

Bine v-am gasit! Cum sunteti?

Mul­tumim Maicii Dom­nu­lui ca sun­tem ortodocsi! Si sa ne ajute Preas­fanta sa ramanem ortodocsi pana la capat! In rest, scriu, adun invata­turi de la Sfin­tii Par­inti, pen­tru pas­trarea dreptei Cred­inte. E o indelet­ni­cire de mare man­gaiere pen­tru sufle­tul meu.

Ce teme aveti in vedere?

Acum, cu aju­torul Maicii Dom­nu­lui, toc­mai am ter­mi­nat o lucrare despre Uni­tatea Bis­ericii. Fiindca ecu­menis­mul acesta a denat­u­rat rau de tot invatatura despre Bis­er­ica cea Una, Sfanta, Sobor­niceasca si Apos­toleasca. Mereu ii auzi vorbind despre „unirea Bis­eri­cilor” si despre „refac­erea uni­tatii Bis­ericii”, ca si cum Bis­er­ica si-ar fi pier­dut uni­tatea, si vin ei acum, prin intal­niri ecu­meniste, sa refaca uni­tatea Bis­ericii. Aceasta rat­acire este o blas­femie adresata direct Dom­nu­lui nos­tru Iisus Hris­tos. Fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos, iar a spune ca exista mai multe Bis­erici dezbi­nate, este tot una cu a spune ca s-a impar­tit Trupul lui Hris­tos in parti dezbinate.

De mult timp am dorit sa vorbesc cu Sfin­tia Voas­tra, fiindca in mediul teo­logic uni­ver­si­tar am auzit multe zvonuri despre incli­na­tia ecu­menista a Par­in­telui Cleopa. Stiu ca ati fost ucenic apropiat al Par­in­telui si ca ati avut ocazia de a cunoaste direct invatatura sa, mai bine zis invatatura orto­doxa propo­vaduita de Par­in­tele. De exem­plu, am auzit ca Par­in­tele Cleopa ar fi fost de acord cu dia­logurile ecumeniste…

Stii cum a aparut acest zvon? Veneau unii din cei mari… si ii spuneau Par­in­telui ca fac efor­turi deosebite pen­tru a-i ajuta pe romano-catolici sa cunoasca Orto­doxia. Si ca de aceea sunt impor­tante dia­logurile „ecu­menice”, de fapt, ecu­meniste. Dar nu ii spuneau nimic despre com­pro­misurile pe care le fac ei acolo. Nu ii spuneau ca se pre­gatesc sa accepte „Tainele” papis­tasilor, fiindca Par­in­tele nu ar fi fost de acord. Stii ca un om bun la inima, cu multa dragoste de oameni, se induioseaza si crede de multe ori tot ce ii spui, nu banuieste vicle­nia.

Par­in­tele Cleopa pas­tra neabatut invatatura orto­doxa despre unic­i­tatea si uni­tatea Bis­ericii. Bis­er­ica este Una, adica este unica si uni­tara. Iata, am aici cartea Par­in­telui, Calauza in Cred­inta Orto­doxa, edi­tia a patra, ingri­jita de Par­in­tele Ioanichie Balan. Uite ce scrie Par­in­tele Cleopa in aceasta lucrare, la pag­ina 111: „Bis­er­ica lui Hris­tos este una, deoarece Man­tu­itorul a inte­meiat o sin­gura Bis­er­ica (Matei 16: 18), nu mai multe, pen­tru ca Bis­er­ica are un sin­gur cap, pe Iisus Hris­tos, ea fiind infati­sata ca o sin­gura Mireasa a lui Hris­tos (Efe­seni 5: 27 )”. Aceasta despre unic­i­tatea Bisericii.

In ceea ce priveste uni­tatea Bis­ericii, Par­in­tele Cleopa spunea foarte clar ca aceasta uni­tate nu se poate rupe, fiindca Bis­er­ica este Trupul lui Hris­tos. Ereticii se desprind de Bis­er­ica, se despart, dar Bis­er­ica ramane uni­tara. Iata aici, la pag­ina 118, cum zice Par­in­tele: „Despar­tirea n-a atins uni­tatea Bis­ericii; pen­tru ca aceasta uni­tate nu se poate destrama nicio­data, ori­care ar fi numarul si cal­i­tatea ereti­cilor care se smulg de la sanul Bis­ericii. Erezi­ile si schis­mele, ori­cat de multe si de mari ar fi ele, nu pot imparti Bis­er­ica cea Una, pen­tru ca ea sta strans unita cu Capul ei, care este Iisus Hris­tos. Uni­tatea Bis­ericii este mai pre­sus de fire si ea nu poate fi zdrun­ci­nata de nimeni”.

Iar despre incer­car­ile de unire cu papis­tasii, Par­in­tele spunea asa: „Toate incer­car­ile de unire intre Apus si Rasarit au fost si sunt sor­tite esecu­lui, cata vreme nu se va reveni in Apus la Tra­di­tia Sfin­tilor Par­inti” (la pag­ina 27). Par­in­tele Cleopa nu dorea o unire de tip ecu­menist, ci dorea revenirea la Orto­doxie a celor care s-au rupt de Biserica.

Tomosul de canonizare a Sfântului Ştefan cel Mare. Tetraevanghelul de la Humor (1473)

TEOCTIST
Din mila lui Dumnezeu Arhiepiscop al Bucureştilor,
Mitropolit al Munteniei şi Dobrogei
şi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române

Prea iubitului cler şi dreptcredincioşilor creştini din cuprinsul Patriarhiei Române, har, milă şi pace de la Dumnezeu, Părintele luminilor, iar de la noi, Patriarhiceşti binecuvântări.

Cuvios lucru este şi plin de folos duhovnicesc pentru credincioşii Bisericii de a se arăta plini de evlavie, a cinsti şi a pomeni, prin slujbe şi prin cântări, pe cei ce s-au arătat bineplăcuţi lui Dumnezeu în viaţa lor pământească. Lauda care se dă celor ce trăiesc în chip virtuos se îndreaptă către însuşi Dumnezeu, de la care izvorăşte oamenilor toată virtutea, precum ne învaţă Sfântul Grigorie de Dumnezeu cuvântătorul: „iar lauda celor bune înflăcărează şi îndeamnă pe credincioşi”.

„Când se laudă dreptul se veselesc popoarele”, glăsuieşte proorocul David. Dar lauda binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare ne produce nu numai bucurie duhovnicească, ci şi îndemn puternic pentru grija mântuirii sufleteşti. Fiecare dintre dreptmăritorii creştini sunt datori să cinstească şi să laude, după cuviinţă, pe cei ce au vieţuit cu dreaptă credinţă şi fapte bineplăcute lui Dumnezeu, pentru că lauda este plata virtuţii şi cel ce laudă virtutea laudă pe însuşi Dumnezeu.

Prin asemenea fapte virtuoase a strălucit dreptcredinciosul Voievod Ştefan cel Mare, care a cârmuit Ţara Moldovei 47 de ani, înarmat cu platoşa credinţei în Dumnezeu, cu cea a postului şi rugăciunii şi cu multe fapte ale dragostei creştine închinate Bisericii şi poporului său; a zidit un foarte mare număr de biserici şi mânăstiri, înzestrându-le cu cele necesare sfintelor slujbe, ca un purtător de biruinţă a luptat cu preţul vieţii sale până la jertfelnicie pentru apărarea hotarelor ţării şi a credinţei strămoşeşti fiind numit apărător al creştinătăţii, a miluit pe săraci şi a răsplătit pe luptătorii oşteni, a arătat îndurare şi pe cei greşiţi i-a îndreptat.

Smerenia noastră împreună cu toţi membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, privind la vieţuirea jertfelnică pentru credinţă şi neam a dreptcredinciosului Voievod bineplăcut lui Dumnezeu, la faptele şi împlinirile lui şi purtând grijă de folosul obştesc al credincioşilor, iar pe de altă parte ţinând seama de cele arătate de către Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor, care a cerut ca amintirea zilei trecerii la cele veşnice a Marelui Ştefan, să fie aşezată ca zi de pomenire a Sfântului,

Urmând obiceiul obştesc al Bisericii şi rânduielilor dumnezeieştilor părinţi dinaintea noastră, făcut-am cunoscut ca să dea binecredinciosului Voievod Ştefan cel Mare cinstirea cuvenită bărbaţilor sfinţi.

Pentru aceasta, urmând rânduiala canonică şi sinodală

şi chemând în ajutorul nostru Puterea Celui Prea Înalt,

HOTĂRÂM:

Ca de acum înainte şi până la sfârşitul veacurilor,

Voievodul Ştefan cel Mare al Moldovei
să fie pomenit laolaltă cu bărbaţii cei cuvioşi şi Sfinţi ai Bisericii,

cinstindu-se cu slujbe şi cântări de laudă în ziua de 2 iulie,

fiind înscris în sinaxar, cărţile de cult şi calendarul Bisericii noastre cu numele

„DREPTCREDINCIOSUL VOIEVOD ŞTEFAN CEL MARE ŞI SFÂNT”.

Spre veşnică cinstire, dovadă şi încredinţare despre cele ce am hotărât,

s-a întocmit acest Tomos Patriarhal şi Sinodal de Canonizare

spre a fi adus la cunoştinţa credincioşilor şi clerului Bisericii Ortodoxe Române

şi tuturor evlavioşilor români, oriunde ar trăi aceştia.

Dat în Bucureşti, anul mântuirii 1992, luna iunie, ziua a douăzecea.

Sursa:

http://www.stefancelmare.ro/

Faptele, Preasfintite, nu oala cu lapte!

De câţi ani sunteţi în Sfântul Munte?

Din 1926.

Deci 76 de ani.

Eh, nu anii, părinte… Faptele! Vezi cum scrie istoria ceea cu pustnicul acela cu laptele: “Preasfinţite, faptele, nu oala cu laptele!” Ştiţi istoria aceea cu pustnicul…

Nu ştim.

Nu ştiţi? Era un pustnic aproape de un sat, aşa, pustnic sfânt. Acuma, o femeie, aproape de Paşti, ce s-o gândit: “Măi, săracul pustnicul acela, să-i duc o oală de lapte, să aibă şi el pentru Paşti, să beie oleacă de lapte dulce.” Dar chestiunea aceea era vineri, în Vinerea Mare. Acum bate ea acolo la poartă, la pustnic, şi când o venit acela i-o dat oala cu laptele. Da’ i-o spus: “Fă bunătate, toarnă laptele în ceva şi dă-mi oala înapoi”. Pustnicul o intrat în casă, o căutat un ceaun, da’ n-o găsit nimic. S-o întors, o băut laptele în faţa femeii şi apoi i-o dat oala înapoi.

Femeia, când o văzut ce face pustnicul, s-o smintit. S-a dus acasă, a spus şi în dreapta şi-n stânga, acolo era şi episcopia, mitropolia, până o ajuns vorba şi la mitropolit… S-o scandalizat toţi:

“Auzi tu, în Vinerea Mare să bei lapte şi spui că eşti pustnic, călugăr. Noi am crezut că omul ăsta-i sfânt, dar ăsta-i cu desăvârşire zăpăcit. Să-l scoatem afară!”

Acuma, când au ajuns la episcop, că toţi s-au dus la el, le-a zis acesta: “Să-i spuneţi să vină la judecată după ce au trecut Sfintele Paşti!” S-au dus şi i-au spus. Acuma, dacă s-o dus şi i-o spus, pustnicul, când o plecat de la peşteră, o prins un leu, s-o suit călare şi a luat şi un şarpe cu el, ca cum ar fi un bici, să-l bată pe leu ca să meargă. A ajuns în oraş, a întrebat: “Unde-i Mitropolia?” “Uite, aicea.” S-o dus acolo, l-o legat pe leu de o poartă şi pe şarpe l-o pus de gât, aşa, ca cum ar fi bici. Oamenii, când l-o văzut: “Măi, ce-i cu aia, ce-i atârnă?” Toţi au fugit în dreapta, stânga…

Eh, l-o dus acolo; mitropolitul şi acei care l-o pârât îl aşteptau ca să-l judece, “cum o îndrăznit el să spurce sfânta şi marea zi, Vineri, să beie lapte?” Acuma, i-o spus cutare, apoi “de ce, cum ai îndrăznit?”, o început acolo discursurile lor, el cine ştie ce o fi zis, “iertaţi-mă, părinţilor”… Da’ stând acolo, era o femeie cu un copilaş în braţe, copil mic, şi pustnicul îl întreabă pe băiat: “Măi copilule, cine eşti? Cine-i tata tău?” El răspunde: “Preafericitul Părinte e tata meu”. Când o auzit asta, toată lumea, eh, o rămas toţi ca trăsniţi.

Nu putea să vorbească copilul, era mic.

Era mic, în faşă, cum se cheamă, da. Eh, acuma, după aceea, pustnicul s-o întors spre episcop şi i-o zis: “Ei, părinte mitropolite, faptele, nu oala cu laptele!”

Vezi, mulţi dintre sfinţi erau la înălţime, da’ făceau câte o neghiobie ca să nu-i socotească lumea sfinţi, că dacă te socoteşte lumea sfânt, de-acuma se instalează în sufletul tău înălţarea minţii şi ai căzut. Deodată ai căzut.

De aceea, Sfinţii Părinţi, care erau apropiaţi de Dumnezeu, niciodată nu se arătau că-s sfinţi. Cutare părinte era sfânt, dar niciodată în lume nu se mândrea, că aceea-i cea mai mare primejdie, căderea orişicăruia. Că lumea zice că eşti sfânt, cutare, şi apoi de-acuma tu, ca om, zici: “Vezi, nu sunt ca cutare şi ca cutare.” Eh, dacă ai gândit aceea, ai şi căzut. “Smeritu-m-am şi m-am mântuit”. (Conv. cu părinţi din Schitul Lacu, 9-11-2002)

(extras din Staretul Dionisie – Lumea si vremurile de pe urma – Vol. 2)