Predica a Parintelui Ilie Cleopa la Duminica Sfintilor Parinti de la Sinodul I Ecumenic

Trei sînt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvîntul şi Duhul Sfînt şi Aceşti trei Una sunt! (I Ioan 5, 7)

Hristos a înviat!

Iubiţi credincioşi,

Astăzi, în Duminica a 7-a după Sfintele Paşti, Biserica Ortodoxă prăznuieşte primul Sinod Ecumenic al lumii creştine, care a avut loc în anul 325 în oraşul Niceea, pentru a condamna erezia, adică învăţarea greşită, eretică a lui Arie. Sinodul s-a organizat de Sfîntul Împărat Constantin cel Mare cu mama sa Elena, la cererea Sfinţilor Părinţi de atunci, fiind primul împărat creştin din lume (306-337).

Ce este un sinod ecumenic? Este adunarea tuturor marilor ierarhi ortodocşi - episcopi, mitropoliţi şi patriarhi din toată lumea, cu scopul de a discuta unele învăţături de credinţă creştină neclare încă, şi de a le fixa în legi fixe, neschimbabile, numite dogme. De asemenea, un sinod ecumenic judecă şi condamnă toate abaterile de credinţă, străine de învăţătura Sfintei Evanghelii şi a Sfinţilor Părinţi şi exclude din Biserică, adică dă anatema, pe toţi ereticii care sfîşie unitatea de credinţă a Bisericii, simbolizată prin cămaşa de in a Domnului, făcută dintr-o sigură bucată, cum zice în Sfînta Evanghelie: Cămaşa era fără cusătură, de sus ţesută în întregime (Ioan 19, 23). Prin cuvîntul "sinod" înţelegem adunare, consiliu; prin cuvîntul "erezie" înţelegem părerea sau învăţătura particulară a cuiva despre Dumnezeu, împotriva învăţăturii adevărate a Bisericii lui Hristos.

De ce a avut loc Sinodul I Ecumenic? Care a fost pricina care i-a silit pe Sfinţii Părinţi să se adune la un loc şi să apere dreapta credinţă? Pricina a fost apariţia unui mare eretic, anume Arie, care învăţa pe creştini o credinţă nouă, zicînd că Fiul lui Dumnezeu nu ar fi de o fiinţă cu Tatăl şi că a "fost un timp cînd Fiul nu era". El numea pe Iisus Hristos "creatură superioară", "cea dintîi dintre creaturi". Acest eretic era un preot din Alexandria Egiptului, foarte mîndru şi neascultător, însă bun predicator, care a trăit în secolele III-IV. Erezia lui s-a răspîndit în cîţiva ani atît de mult încît rupsese Biserica în două şi ameninţa să se răspîndească în tot imperiul roman de răsărit şi de apus.

Sfinţii Părinţi, nemaiputînd răbda hulele lui Arie împotriva Mîntuitorului şi a Preasfintei Treimi, au cerut ajutorul drept credinciosului împărat Constantin cel Mare, ca să contribuie cu puterea sa imperială la liniştirea Bisericii lui Hristos şi condamnarea învăţăturii hulitoare a lui Arie şi a discipolilor săi. Inspirat de Duhul Sfînt, marele împărat creştin a hotărît să organizeze primul Sinod Ecumenic la Niceea în anul 325 pe cheltuiala imperiului, fiind invitaţi toţi marii ierarhi ai Bisericii creştine din Răsărit şi din Apus. Astfel au luat parte 318 Sfinţi Părinţi la care s-a adăugat şi o delegaţie a Papei Silvestru I al Romei, pentru că pînă în anul 1054, Biserica creştină era una, nedespărţită în două - cea Ortodoxă de Răsărit şi cea Romano-Catolică de Apus. De aceea şi sinoadele pînă la dezbinarea Bisericii se numesc "ecumenice", adică generale, pentru că au luat parte la ele şi ierarhi din partea Bisericii Romei.

Sinodul de la Niceea a fost deschis chiar de Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena şi a durat toată vara. În timpul sinodului, la care a fost de faţă şi ereticul Arie cu ai lui, Sfinţii Părinţi s-au ostenit mult să întoarcă pe eretici la ortodoxie, dar ei n-au vrut să asculte. Ba s-a întîmplat ca în timpul discuţiilor, Sfîntul Ierarh Nicolae să-i dea o palmă lui Arie căci nu putea răbda hulele lui. Atunci Sfîntul Constantin cel Mare a poruncit să i se ia omoforul şi Evanghelia şi să fie aruncat în temniţă pentru că a îndrăznit să lovească. Noaptea însă i s-a arătat Mîntuitorul în temniţă şi i-a dat din nou Evanghelia în mîini, iar Maica Domnului i-a pus omoforul pe piept. Dimineaţă, auzind împăratul acestea, l-a adus pe Sfîntul Nicolae iarăşi la sinod şi îşi cereau iertare toţi de la el, văzînd rîvna şi răbdarea lui pentru credinţă.
La fel şi Sfîntul Ierarh Spiridon, căutînd să lămurească pe Arie despre taina Preasfintei Treimi şi cum că toate cele trei persoane sînt de o fiinţă şi de aceeaşi cinste, a luat o cărămidă arsă şi, făcînd semnul sfintei cruci, cînd a strîns cărămida, focul care a ars-o s-a ridicat în sus, apa a curs pe pămînt şi lutul a rămas în mîna lui. Cărămida era simbolul Preasfintei Treimi. Focul închipuia pe Tatăl, lutul pe Fiul întrupat şi apa pe Duhul Sfînt, Mîngîietorul care a fost trimis în lume.

Singurul jurnalist român care a vorbit cu Ratko Mladici: "Generalul este un sfânt pentru poporul sârb"

Realizatorul TV Raico Cornea este singurul jurnalist român care a stat de vorbă cu Mladici. Timișoreanul l-a întâlnit pe Ratko Mladici, comandantul armatei federale sârbe din Bosnia, în anul 1993, lângă Banja Luka.

Pentru jurnalistul de război Raico Cornea, întâlnirea cu Ratko Mladici, arestat de Tribunalul Penal Internaţional de la Haga, a fost unul din cele mai impresionante momente din viaţa sa. Evenimentul a avut loc în 1993, când a făcut parte dintr-o delegaţie română la un festival internaţional de poezie, care a avut loc lângă Banja Luka. Fusese cu doi ani înainte de evenimentele de la Srebreniţa, care i-au adus lui Mladici acuzaţiile de genocid şi crime împotriva umanităţii.
Raico Cornea este reprezentant al minorităţilor in Consiliul director al TVR şi una dintre cele mai cunoscute figuri ale minorităţii sârbe din Banat. În dublă calitate de jurnalist şi reprezentant al minotităţii sârbe, Raico Cornea a dezaprobat relatările în care generalul sârb este acuzat de crime de război, insistând să prezinte şi un alt punct de vedere.

Adevărul de Seară Timişoara a relatat din Serbia arestarea generalului acuzat de crime de război, prezentând varianta oferită de autorităţile care investighează şi judecă aceste fapte.

Citeşte aici relatarea despre arestarea lui Mladici:
În bârlogul măcelarului Ratko Mladici

Minoritatea sârbă, din care face parte şi Rico Cornea este foarte numeroasă în Banatul românesc şi din acest motiv subiectul Ratko Mladici este unul extrem de controversat în zonă. Sârbii bănăţeni au o cu totul altă opinie pe această temă, exprimată de jurnalistul Raico Cornea.
„Eram student la Belgrad atunci, iar alături de noi românii au mai fost invitaţi din Cipru şi Grecia. Ne-au dus într-o cantină a unei şcoli. La un moment dat a aterizat un elicopter, din care a coborât Ratko Mladici. În viaţa mea nu am văzut un om mai idolatrizat. Toată activitatea s-a oprit. Ospătarii au rămas cu supa în mână. Mladici s-a aşezat cu noi la masă. Am stat trei ore cu el”, a declarat Raico Cornea.
Jurnaliştii i-au solicitat apoi un interviu scurt, la care Ratko Mladici a răspuns cu plăcere. Raico Cornea i-a pus o întrebare legată de o presupusă declaraţie a generalului apărută în presa internaţională, în care afirma că are modalităţi tehnice de a bombarda Roma şi Londra. „Mi-a răspuns că nu este adevărat. «Noi nu atacăm pe nimeni, ci doar ne apărăm glia strămoşească. Eu îmi apăr poporul», mi-a spus Mladici. Mă aşteptam să fie un general scorţos, încruntat, dar era un tip jovial. Sunt mândru că am făcut interviu cu Mladici”, a mai declarat Cornea.

Argumente pro-Mladici

Arestarea lui Ratko Mladici a fost primită cu tristeţe, tragism şi durere de sârbii de pe întreg mapamondul. Pentru ei, comandantul armatei federale din Bosnia a fost un erou. „Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar este un sfânt pentru poporul sârb. E pe un piedestal. Este văzut ca omul care a salvat poporul sârb din Bosnia. Din păcate toţi cei care ştiu câte ceva despre Mladici sunt în două tabere extreme. Nu există să fie între”, a mai spus Raico Cornea. Acesta a relatat în timpul războiului din fosta Iugoslavie, din Croaţia, Bosnia şi Kosovo, însă acum este membru în Consiliul director al TVR, ca reprezentant al minorităților. Este extrem de bine pus la punct când vine vorba de spaţiul ex-iugoslav, având acasă o „arhivă” de peste 20 de saci de documente.

„Mladici a fost un tip dintr-o bucată. Un militar desăvârşit. A fost şef de promoţie la Academia Militară, a avut o carieră de excepţie devenind general şi a fost trimis mereu acolo unde a fost mai greu. Un tip care îşi dedică viaţa întreagă carierei militare poate lua viaţa unor civili? Mă îndoiesc. Dacă cineva aduce o întregistrare video, audio sau scris că el a dat ordin să se ucidă necombatanţi, femei, copii, atunci pot să spun că e criminal. Nu există niciun document care să confirme că armata condusă de Mladici a comis masacre”, a mai afirmat Raico Cornea.

Un dialog despre neamul românesc cu un adevărat român – Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa

- Ce este neamul?
- Neamul este o entitate mistică. El este ceea ce numim în plan politic naţiunea, dar este o noţiune mistică. Adică neamul are o misiune. El trebuie să împlinească misiunea sau piere. Dumne­zeu a făcut multe experienţe. A făcut experienţe cu asiro-caldeenii, care au eşuat în trufie. Au crezut că pot face un turn până la Dumnezeu, iar Dumnezeu i-a împrăştiat. A lucrat cu egiptenii, şi ei au eşuat în magie. A lucrat cu evreii, şi ei au eşuat în fanatism. A lucrat cu grecii, şi au eşuat în raţionalism. Şi apoi a chemat neamurile. Deci prin toate aceste experienţe Dumnezeu ne arată că fiecare neam este chemat la mântuire. O faci, împlineşti porunca lui Dumnezeu, trăieşti. Nu o faci, pieri. Deocamdată neamul româ­nesc, slavă Domnului, a trăit destul şi sper că prin cei care sunt buni să îşi împlinească misiunea.

- Ce importanţă are neamul în mântuirea noastră?
- Pentru mântuirea noastră (Dumnezeu – n.r.) lucrează în două feluri: prin atitudinea personală şi prin atitudinea colectivă. Adică fiecare dintre noi e responsabil cu îndeplinirea sau neîndeplinirea misiunii neamului românesc. Vom fi judecaţi ca neamuri, nu vom fi judecaţi numai ca persoane. Vom fi judecaţi de Dumnezeu şi pentru ce am făcut, dar şi cu ce am contribuit la pieirea sau la resuscitarea neamului. Am să vă dau un exemplu. În închisoare am fost mutat, după anchetă, la Aiud şi am fost în vagonul de tren cu doi deţinuţi de drept comun. Unul era un criminal, în vârstă, şi celălalt era un copil de 15 sau 16 ani, un ţigănuş, care furase şi, parcă îmi aduc aminte, parcă şi omorâse pe cineva. Şi l-am întrebat, am stat de vorbă cu el: „De ce ai făcut lucrul acesta?” „Eu nu am fost hoţ şi tâlhar, eu am fost haiduc. Eu i-am atacat pe cei bogaţi şi pe aceia îi furam, pe cei săraci nu îi furam.” „Bine, dar unde ai învăţat chestia că ai dreptul să omori?” „De la Arghezi.” „Cum aşa?” „Noi învăţam poezia «dă-l pe burghez pe răzătoare» şi aşa mai departe.” Şi mă gândeam la ce spunea părintele Stăniloae, că, în faţa lui Dumnezeu, când vom fi judecaţi ca persoane, vom răspunde nu numai pentru faptele noastre, ci şi pentru influenţa acestor fapte peste 10 ani, peste 100 de ani. Mă întrebam ce face Arghezi acolo, că o generaţie întreagă a fost otrăvită cu poeziile lui. Oameni care au făcut crime, oameni care s-au socotit îndreptăţiţi să omoare sau să jefuiască sau să facă alte rele celor care erau bogaţi. Nu ştiu, poate erau drepţi, poate erau nedrepţi, dar toată chestiunea aceasta cade pe seama lui Arghezi şi peste 100 de ani.

- Ce soartă credeţi că va avea neamul românesc?
- Cred că avem un neam în perioadă de martiraj, care va deveni un martiraj general. Nu ştiu cum, nu am o imagine exactă, dar martirajul va fi probabil şi de ordin material, şi de ordin moral. Adică, încet, încet, familia va fi distrusă, încet, încet Biserica va fi compromisă – prin compromisurile proprii – dar va fi o parte a neamului românesc care va rămâne pe poziţii creştin-ortodoxe adevărate şi, aşa cum am spus, munţii, mănăstirile, oraşul… poate că vom intra în catacombe din nou… Dar Dumnezeu va salva neamul românesc până la urmă.

Interviu realizat de Raluca Tănăseanu în octombrie 2005 şi preluat din volumul Mărturisitorii din închisorile comuniste. Minuni. Mărturii. Repere. 

Sursa: Foaie Nationala

Sfaturile unui Monah

În aceasta lume complicata în care trăim, am întâlnit zilele trecute un călugăr ortodox de 85 de ani, considerat a avea har conform terminologiei utilizată de confraţii săi.

L-am întrebat cum se produc vindecările, ce se întâmpla când cineva vine la el.

„Eu, omul nu mă gândesc că aş avea ceva de făcut, eu mă deschid şi las Sfântul Duh să curgă prin mine. Nu întreb niciodată omul de ce a venit la mine, ce problema are, îi simt doar sufletul cât de greu îi este, şi apoi mă rog. Atât fac - mă rog împreună cu el. Şi îi spun ca este o mare bucurie atunci când doi se strâng în numele Lui ca atunci şi El este cu noi. Pentru mine este o binecuvântare când cineva îmi deschide uşa chiliei. Eu nu privesc omul intrând la mine ci pe Dumnezeu în om pătrunzând în chilie. La sfârşit simt cum omul este mai uşor, mai senin. Eu nu trebuie să ştiu ce greutate purta el, Dumnezeu ştie, îmi păstrez doar sufletul deschis şi mă rog din toata inima mea. Deci totul este rugăciunea noastră către Dumnezeu, uneori îi ţin mâinile în ale mele, alteori le pun pe creştetul capului. Uneori simt ca este nevoie să mai vină, alteori ştiu ca lucrarea s-a făcut. Şi miracolul pentru mine nu îl numesc vindecare, îl numesc trezirea omului în Dumnezeu.”

L-am întrebat de ce într-o mulţime agitată, tensionată, nervoasă îmi era mai greu să mă rog şi mi-a răspuns:

„Atât timp cât îl priveşti pe Dumnezeu ca fiind în afara ta, o să şi găseşti motive tot în afara ta. Cauza nu sunt cei din jur ci cum îl priveşti tu pe Dumnezeu. dacă ai credinţa nestrămutată ca El este în tine, realizezi ca nimeni nu poate sta intre tine şi Dumnezeu. Ca să te rogi cobori în tine, închizi ochii şi în inima ta o să găseşti liniştea. Acolo te aşteaptă Dumnezeu. Mintea este prima care fie se deschide şi prin gândurile tale îi lasă pe El să se manifeste în tine, sau tot mintea este cea care te împiedică. Mintea ţese labirinturi şi uneori se pierde în propria ei ţesătura. dacă laşi iubirea din inima ta să îţi scalde mintea, o să vezi cum gândurile tale îşi găsesc singure drumul către Cer.”

L-am întrebat de ce se agitau, se luptau oamenii ca să ajungă să ia Lumina:

„Te lupţi să ajungi mai aproape de Dumnezeu când ai o teamă în tine, o nelinişte, o îndoială în ceea ce priveşte relaţia ta cu Dumnezeu. Atunci întotdeauna găseşti ca mai ai ceva de făcut, nu ai făcut destul, mai există încă şi acel ceva o să îţi aducă apropierea, şi cauţi şi cauţi neîncetat. Dar dacă te opreşti din zbucium, din frământare, din căutare, îţi dai voie să îl descoperi în tine. Poţi trăi o întreagă viaţă preocupat să îl cauţi în afara ta, dar nu cauţi unde trebuie. Lupta exterioara este un semn al luptei din sufletul acelor oameni, aspiraţia lor, năzuinţa lor, căutarea lor, şi acela e modul în care o reflecta.”

CUVÂNTUL SFÂNTULUI IOAN IACOB HOZEVITUL - DESPRE PĂCATUL DEZNĂDEJDII

Trăim în veacul cel de pe urmă şi vrăjmaşul mântuirii se sileşte mai tare cu meşteşugul lui, văzând că se apropie sfârşitul. Sunt zilele smintelilor, şi este mare secetă de cuvântul lui Dumnezeu, lipseşte povaţa cea sănătoasă pentru mântuire. Astăzi, mulţi dintre cei credincioşi ajung la deznădăjduire din cauza lipsei de povăţuitor, căci „a lipsit cel cuvios”, cum zice Psalmistul. 

Mai dureros însă este că boala deznădejdii se strecoară şi în inima celor care au îmbrăcat „haina mântuirii”, ba chiar şi la unii din clerici, îndoiala pentru mântuirea sufletului se vede astăzi la mulţi creştini, şi nu numai la cei robiţi de patimi sau străini de Biserică, ci şi la unii care merg pe calea pocăinţei, cu râvnă pentru adevărul sfânt. Ei văd stricăciunea dimprejurul lor, văd apoi lipsa cea mare de povăţuitori, uneori văd şi lipsa de credinţă la „cei din sfeşnic”, care trebuie să lumineze, şi pentru asta se împuţinează la suflet bieţii creştini şi unii se deznădăjduiesc. Cei care îmbrăţişează viaţa monahală sunt mai adăpostiţi de valurile lumeşti, dar şi ei văd lipsa de spor duhovnicesc, şi pentru asta îi cuprinde un fel de îndoială pentru mântuire, slăbănogindu-se la suflet. Prin aceste rânduri, eu nu caut să judec nici să osândesc pe cei ce au îndoială pentru mântuirea lor, ci mă silesc să le pun la îndemână un „tonic”, adică o doctorie întăritoare pentru suflet.

Îndreptarea noastră şi izbăvirea de osândă am dobândit-o prin jertfa cea de pe cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. Deci, după cum n-au putut să scape de osândă toţi aleşii lui Dumnezeu din Legea Veche, cu toate bunătăţile lor, tot aşa nici noi, cei de azi, nu putem să ne mântuim prin faptele noastre, fără darul lui Dumnezeu. Întâi este sfântul dar, şi pe urmă faptele noastre, care ajută la mântuire. Aceasta o spun din cauză că sunt mulţi dintre creştini, şi mai ales dintre monahi, care se bazează mai mult pe faptele lor şi mai puţin preţuiesc darul lui Dumnezeu. Când unii ca aceştia pătimesc vreo alunecare în patimi, sau când slăbesc cu trupul şi nu mai pot împlini faptele cele bune sau nevoinţele lor obişnuite, atunci se deznădăjduiesc de mântuire. Căci nădejdea lor era la nevoinţele şi la bunătăţile lor, iar nu la mila lui Dumnezeu. Pentru ei, când s-a terminat voinicia trupului sau când au suferit vreo alunecare în păcate mari, atunci s-a terminat şi cu mântuirea, după socoteala lor. Fraţilor şi surorilor, care vă îndoiţi de mântuire, să vă întipăriţi bine în minte că: de-ar face omul toate bunătăţile şi chiar de s-ar da şi la moarte pentru apărarea dreptăţii, însă fără darul cel sfânt al Domnului nu este mântuire. „A Domului este mântuirea, şi peste poporul Său - binecuvântarea Sa”, cum zice Proorocul David în Psalmi. Şi iarăşi: de-ar săvârşi cineva toate răutăţile din lume, însă dacă nu-şi pierde nădejdea în Dumnezeu şi dacă aleargă la pocăinţă, tot se mântuieşte. „Deşartă este mântuirea omului”, zice Psalmistul, adică toată strădania omului este zadarnică, fără ajutorul lui Dumnezeu. Fiecare om este luptat de felurite păcate şi se răneşte de ele. Deci noi singuri, oricâte bunătăţi şi oricâte nevoinţe am face, nu suntem în stare să ne vindecăm şi să dobândim nevinovăţia. Darul lui Dumnezeu împlineşte toate lipsurile noastre şi ne vin­decă spre mântuire. Nimeni dintre drept credincioşii creştini să nu se împuţineze la suflet încât să zică sau să cugete că nu mai este mântuire pentru el. Împuţinarea aceasta a sufletului şi îndoiala pentru mântuire vine de la vrăjmaş. Şarpele care a îndemnat odinioară pe strămoşi să mănânce din rodul oprit, căci nu vor muri niciodată, acum şi-a schimbat glasul şi le şopteşte la mulţi, zicând: „Zadarnic mâncaţi pâinea vieţii”, căci „nu mai este mântuire pentru voi!” Auziţi ce glas înşelător răsună astăzi? Sfântul Prooroc David pricepea glasul acesta, pentru aceasta zice la Psalmul 3, 2: Mulţi zic sufletului meu: Nu este mântuire lui întru Dumnezeul lui! Dar el se întărea cu nădejdea în Dumnezeu, zicând: Pentru ce eşti mâhnit, suflete al meu, şi pentru ce te tulburi? Nădăjduieşte spre Dumnezeu, că-L voi lăuda pe El, mântuirea feţei mele şi Dumnezeul meu (Psalmi 41, 6-7). Şi Proorocul rosteşte aceste cuvinte de mai multe ori, arătând cu asta primejdia care vine din deznădejde. Citiţi cu băgare de seamă la Psaltire şi veţi vedea cât de întărit este împăratul David cu nădejdea mântuirii. El nu era nici botezat şi nici bucuria învierii Domnului n-a cunoscut-o arătat, ci numai în chip tainic, dar nădejdea mântuirii răsună în toţi psalmii lui. Afară de asta, nici el n-a fost scutit de rănile păcatului, ba încă a pătimit cele mai grele răni, din prea-curvie şi din ucidere. Dar nădejdea lui nu s-a împuţinat şi pentru aceasta s-a mântuit şi s-a sfinţit. Socotiţi apoi că tâlharul cel credincios era în gura morţii cu sufletul împovărat de rele, dar nădejdea lui a rămas neclintită până la urmă. Căci, de n-ar fi avut nădejde, atunci n-ar fi îndrăznit să zică: „Pomeneşte-mă, Doamne, când vei veni întru Împărăţia Ta!” Cât de dureros este când vezi că mulţi din cei ce s-au îmbrăcat întru Hristos prin Taina Sfântului Botez şi se împărtăşesc cu Pâinea Vieţii, adică cu Trupul Domnului, cu alte cuvinte, când vezi pe cei chemaţi să moştenească Împărăţia Cerurilor că se deznădăjduiesc de mântuire! Mare durere pentru Sfânta Biserică, maica noastră duhovnicească, care se sileşte ca pe toţi să ne mântuiască!

Toţi Sfinţii Părinţi mărturisesc într-un glas că nici un păcat nu este aşa de vătămător precum este păcatul deznădăjduirii, căci el e aproape ca şi lepădarea de Dumnezeu. Pentru aceasta, fraţilor, să ne doară inima pentru păcatele noastre, căci prin ele am supărat pe bunul Dumnezeu, dar întristarea noastră să fie totdeauna însoţită cu nădejdea în mila Părintelui Ceresc şi niciodată să nu avem îndoială de mântuire. Obiceiul vrăşmaşului este să aducă în inimă frica cea dobitocească şi tulburare, ca prin asta să arunce pe om în deznădejde. Dar tu, frate creştine, chiar dacă L-ai vedea pe Însuşi Domnul că îşi întoarce faţa Sa de la tine şi nu te mai socoteşti între oile Sale, tu nici atunci să nu te împuţinezi, ci roagă-te cu stăruinţă de El, precum se ruga şi văduva cea necăjită către judecătorul nedreptăţii, cum spune la Sfânta Evanghelie, şi nu vei rămâne ruşinat. Strigă cu îndrăzneală la gândurile cele otrăvite, cum striga şi Sfântul Prooroc David, zicând: „Domnul este luminarea mea şi Mântuitorul meu. de cine mă voi teme?”, şi apoi zi: „Nădejdea mea este Tatăl, scăparea mea este Fiul, acoperământul meu este Duhul Sfânt!” [...]

Bibliografie: Profeţii şi mărturii creştine pentru vremea de acum, Editura Biserica Ortodoxa

- din lucrarea Cum sa ne mantuim, ingrijita de ieromonahul Ioan 

Ultimul fierar-potcovar din Tara Fagarasului: nenea Stângă, din Mândra

N a avut  brevet de maistru în fierărie şi potcovărie, obţinut la vre o Şcoala de arte şi meserii,  unde ar fi trebuit să deprindă acest meşteşug timp de cinci ani. A învăţat acasă, în fierăria lu taică su. Şi tatăl de la bunicu şi tot aşa în urmă, generaţie cu generaţie...

E bătrân, fără dinţi în gură, necăjit că nu mai are cui lăsa meseria şi vorbeşte cu patimă...

"Eu le fac la toţi ce le tribe, până mai poci. Când n oi mai putea, mă va înlocui careva... de mă va înlocui. De nu... Ai mei s or curăţit toţi. Io fac de toate: fiare de plug, scoabe, potcoave ... până şi potcoave la măgari, la catârii eia de la stână, la care le tribuia potcoave mici, ca tocul de la pantof. La mine vin toţi, din tot hotarul ăsta al nost, din toate satele de primprejur" 

Nenea Alexandru Stângă nu mai trăieşte. Într o zi şi -o luat ciocanul, nicovala, un cleşte, şurţul lui de fierar - potcovar şi o plecat pe deal in sus. Spre cimitir. Nu s-o găsit nimeni sa-l înlocuiască... am ramas doar cu amintiri, marturii si  o poveste potcovita bine si gata sa plece la drum prin lume!

Sursa: La pas prin Tara Fagarasului

“Ţinutul Secuiesc – ţară-mamă interioară”. Proiectul UDMR “Diaspora”.

“Ţinutul Secuiesc trebuie să contribuie, în calitate de ţară-mamă interioară, la menţinerea conştiinţei identităţii maghiarimii din diasporă” – Demeter Laszlo

 
Proiectul UDMR „Diaspora”


Sinteză documentară

Centrul European de Studii Covasna – Harghita a întocmit sinteza documentară în care este prezentat proiectul UDMR „Diaspora”. Potrivit proiectului, „Ţinutul Secuiesc” în calitatea sa de „ţară mamă interioară” pentru maghiarii din „diasporă” (adică cetăţenii români de etnie maghiară din celelalte judeţe ale Transilvaniei), are datoria sprijinirii „menţinerii identităţii maghiarilor” din aceste judeţe.
În prima parte sunt redate hotărârile Consiliului Judeţean Covasna prin care a fost asigurată finanţarea acţiunilor destinate sprijinirii comunităţilor maghiare din jud. Hunedoara, în anul 2010. După evaluarea rezultatelor obţinute, pentru anul 2011, Consiliul Judeţean Covasna a hotărât extinderea finanţării pentru sprijinirea comunităţilor maghiare din judeţele Alba şi Sibiu.
În partea a doua este prezentată o sinteză a ecourilor proiectului menţionat în mass-media maghiară.
În final, este reprodusă solicitarea Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş şi a Asociaţiei „Ţara Iancului – Iubirea Mea”, din Deva, adresată Consiliului Judeţean Covasna prin care se cere ca pe bază de reciprocitate, în cadrul programelor de parteneriat stabilite între Centrele de Cultură ale judeţelor Hunedoara, Alba şi Sibiu şi cel al judeţului Covasna, să se prevadă susţinerea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ, ştiinţific, şi în comunităţile româneşti din judeţele Covasna şi Harghita.

I. Proiectul UDMR “Diaspora” – Hotărâri şi convenţii ale Consiliului Judeţean Covasna
HOTĂRÂREA Nr. 5/2010 privind aprobarea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna


28 ianuarie 2010
ROMÂNIA
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
HOTĂRÂREA Nr. 5/2010
privind aprobarea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna cu parteneri din judeţul Hunedoara în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific
Consiliul Judeţean Covasna, întrunit în şedinţa sa ordinară din data de 28 ianuarie 2010, analizând Expunerea de motive a Preşedintelui Consiliului Judeţean Covasna privind aprobarea Programului de parteneriat al Consiliului Judeţean Covasna cu parteneri din judeţul Hunedoara în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific; având în vedere:
- Raportul de specialitate al Direcţiei Dezvoltarea Teritoriului precum şi
- Rapoartele comisiilor de specialitate ale Consiliului Judeţean Covasna întocmite în acest sens;
ținând cont de observațiile și propunerile făcute în cadrul ședințelor comisiilor de specialitate;
ţinând cont de prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
în baza art. 91, alin. (1) lit. ”e”, alin (6), lit.”a” şi în temeiul art. 97, alin. (1) din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

HOTĂRĂŞTE:

Art.1. Se aprobă derularea Programului de parteneriat al Centrului de Cultură al Județului Covasna cu parteneri din judeţul Hunedoara în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific, conform anexei nr.1.
Art.2. Sumele necesare finanţării cheltuielilor Programului de parteneriat aprobat la art. 1 vor fi prevăzute în bugetul Centrului de Cultură al Județului Covasna aferent fiecărui an de derulare.
Art.3. (1) Se aprobă proiectul Convenţiei de colaborare care se va încheia cu partenerii, în vederea derulării programului, prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Convenția de colaborare prevăzută în anexa nr. 2 intră în vigoare/produce efecte numai după aprobarea acestuia de către Președintele Consiliului Județean Covasna, în calitate de ordonator principal de credite.
Art.4. Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicesc Preşedintele Consiliului Judeţean Covasna, Direcţia Dezvoltarea Teritoriului, Direcţia Economică și Centrul de Cultură al Județului Covasna din cadrul aparatului de specialitate al Consiliului Judeţean Covasna.

Sf. Gheorghe, la 28 ianuarie 2010.
TAMÁS Sándor
Preşedinte
Contrasemnează:
VARGA Zoltán
Secretar al judeţului Covasna

Prezenta se difuzează astfel:
- 1 ex. la Instituţia Prefectului judeţului Covasna;
- 2 ex. la Compartimentul administraţie publică şi coordonarea activităţii consiliilor locale;
- 1 ex. Direcţia Dezvoltarea Teritoriului;
- 1 ex. Direcţia Economică
- 1ex. Centrul de Cultură al Județului Covasna

R O M A N I A
CONSILIUL JUDEŢEAN COVASNA
P R E Ş E D I N T E
Nr. 410 din 19.01.2010

EXPUNERE DE MOTIVE

Privind aprobarea Programului de parteneriat al Consiliului Județean Covasna cu parteneri din judeţul Hunedoara în vederea realizării unor programe în domeniul cultural, educativ și științific,
Obiectivul prezentului program este sprijinirea parteneriatului între comunităţile judeţelor amintite, pe baza întemeierii relaţiilor de colaborare între autorităţile publice, societatea civilă, respectiv instituţiile culturale. Primul pas al acestei iniţiative lansate de Consiliul Judeţean Covasna sunt o serie de activităţi şi programe iniţiate cu scopul dezvoltării relaţiilor de colaborare în domeniul social, cultural şi educaţional cu comunitatea din judeţul Hunedoara.
Scopul principal este realizarea unor programe comune care asigură schimbul de informaţii directe între reprezentanţii comunităţilor acestor judeţe, în tematici privind:
- educaţie şi ştiinţă: organizarea unor schimburi de experienţe pentru elevi, studenţi, profesori
- păstrarea identităţii culturale a acestor comunităţi
- cultură: participare la cele mai importante evenimente culturale
Programul de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Hunedoara, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din cele două judeţe, se va realiza prin activităţi proprii ale Consiliului Judeţean Covasna, respectiv prin activităţi organizate şi realizate de instituţii subordonate acesteia.
Partenerul programului din judeţul Hunedoara este organizaţia: Asociaţia Corvin Savaria din Hunedoara.
Activităţile programului se vor desfăşura sub coordonarea grupului de lucru al Consiliului Judeţean Covasna, înfiinţat cu acest scop.
Pe baza celor menţionate, se evidenţiază importanţa aprobării programului de parteneriat al Consiliului Judeţean Covasna cu Asociaţia Corvin Savaria din judeţul Hunedoara, luând în considerare faptul că în momentul de faţă nu există un program bine structurat şi clar definit de colaborare între judeţul Hunedoara şi judeţul Covasna.
Ca urmare, propunem spre aprobare prezentul proiect de hotărâre.
TAMÁS Sándor
Preşedinte
N.E./ N.E.

ROMÂNIA
CONSILIER JUDEŢEAN
DEMETER László
Nr. 3661 din 14.04.2011.

EXPUNERE DE MOTIVE

privind aprobarea Programului de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Alba, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din judeţ
Obiectivul prezentului program este sprijinirea parteneriatului între comunităţile judeţelor Covasna și Alba, pe baza întemeierii relaţiilor de colaborare între autorităţile publice, societatea civilă, respectiv instituţiile culturale. Primul pas al acestei iniţiative lansate de Consiliul Judeţean Covasna sunt o serie de activităţi şi programe iniţiate cu scopul dezvoltării relaţiilor de colaborare în domeniul social, cultural şi educaţional cu comunitatea din judeţul Alba.
Scopul principal este realizarea unor programe comune care asigură schimbul de informaţii directe între reprezentanţii comunităţilor acestor judeţe, în tematici privind:
-         educaţie şi ştiinţă: organizarea unor schimburi de experienţe pentru elevi, studenţi, profesori
-         păstrarea identităţii culturale a acestor comunităţi
-         cultură: participare la cele mai importante evenimente culturale
Programul de parteneriat al instituţiilor şi organizaţiilor din judeţul Covasna cu parteneri din judeţul Alba, responsabile de dezvoltarea comunităţilor minoritare din cele două judeţe, se va realiza prin activităţi proprii ale Consiliului Judeţean Covasna, respectiv prin activităţi organizate şi realizate de instituţii subordonate acesteia.
Partenerul programului din judeţul Alba este organizaţia: Fundația Bod Péter din Alba Iulia.
Activităţile programului se vor desfăşura sub coordonarea grupului de lucru al Consiliului Judeţean Covasna, înfiinţat cu acest scop.
Pe baza celor menţionate, se evidenţiază importanţa aprobării programului de parteneriat al Consiliului Judeţean Covasna cu Fundația Bod Péter din judeţul Alba, luând în considerare faptul că în momentul de faţă nu există un program bine structurat şi clar definit de colaborare între judeţul Alba şi judeţul Covasna.
Ca urmare, propunem spre aprobare prezentul proiect de hotărâre.
DEMETER László
consilier județean