19.8.11
Guvernul „liberal-democrat” de la Chişinău a făcut ceea ce nu au avut curajul să facă nici guvernele comuniste. Eliminarea „Istoriei Românilor”
Ceea ce se întâmplă astăzi în RM se numeşte RESTAURAŢIE. Asistăm la un proces de recomunizare şi resovietizare sub drapelele integrării europene. Încet, dar sigur, locul comuniştilor îl iau liberal-democraţii lui Filat, iar opinia publică este pregătită pentru o alianţă discretă dintre Filat şi Voronin. Astăzi, dacă zgârii un liberal-democrat (verde), dai de un comunist (roşu). Astăzi în ţara asta EL e stăpân - Conducătorul, nr. 1, Ducele (de râpă ) al istoriei naţionale, Craiul de ghindă ot Lăpuşna! A făcut o afacere bună: a schimbat Istoria Românilor pe voturile comuniştilor. Şi preşedinte mă fac, îşi zice el, şi de români am scăpat! De azi înainte, eu voi împărţi istoria naţională, ca la tarabă, în procente, cu chila, pe cartelă guvernamentală: atâta istorie universală şi atâta locală, moldovenească! Daţi năvală, oameni buni, că-i ieftină şi ecologică! Curat moldovenească, nu românească! Susţineţi producătorul autohton! La ce vă trebuie atâta istorie a românilor? Luaţi juma de chilă de istorie locală şi vă ajunge până ce mă fac preşedinte… Că după asta vom studia „Istoria PLDM”!
Constantin Tănase
Sursa: Timpul
18.8.11
Din învăţăturile Părintelui Arsenie Boca: Cărarea Sfântului Pavel
Pilda Mântuitorului i-a prilejuit Sf. Pavel multe şi adânci meditaţii. Iată de data aceasta un om păcătos, întru totul asemenea nouă, năzuind spre ţintă (Filipeni 3, 14), fără să se fi socotit că a ajuns (Filipeni 3, 13), mărturisind abia la capătul alergării: ”Calea am săvârşit, credinţa am păzit (2 Corinteni 4, 7).....de acum aştept cununa (2 Timotei 4, 8),” – unirea desăvârşită cu Hristos. Deci nu mai avem motiv să spunem, scuzându-ne lenea, că Iisus a fost Dumnezeu şi aşa a biruit puterile potrivnice şi îndărătnicia firii, căci iată Sf. Pavel era om, cu păcate grele, ba şi bolnăvicos, şi iată-l, luptânud-se după lege (1 Corinteni 9, 20), pentru legea care rezumă Scriptura şi mântuirea, că s-a arătat mai presus de lunecuşul plăcerii şi ascuţişul durerii. A ieşit din cercul vicios al plăcerii şi al durerii, în care de obicei se învârte până la absurd viaţa omenească. Iată ce mare e sfatul Sfintei Treimi: ca Unul din Treime să se facă om pentru noi şi a noastră mântuire, ceea ce e tot una cu crearea firii din nou. Mântuitorul omeneşte, a mers şi merge înaintea noastră, făcându-se cărare de la om la Dumnezeu. Nu putem rămâne decât uimiţi de dragostea penrtu înţelepciunea şi iubirea lui Dumnezeu, personificate în Iisus Hristos, Dumnezeu – Omul.
Ca mărturii netrebnice îi ştim dragostea cu care ne iubeşte El, dar nimic de pe pământ n-o poate spune. El umblă nevăzut de oamenii cu ochi de lut, căutând mereu pe fraţii Săi (Matei 28, 10), pândind şi alergând după fiecare ins, „până-i va prinde pe toţi cei ce se vor mântui, ca pe Pavel” (Sf. Maxim Mărturisitorul, Capete despre dragoste, Filocalia, ed. I, vol. 2), şi neavând odihnă până nu-i adună pe toţi Acasă. Şi aceasta o face mereu, în fiecare veac de oameni până la sfârşitul lumii. Asta nu se poate tăcea. Iar cine L-a şi văzut pe Domnul şi neasemănata-i Cruce, pe care încă o tot duce printre oamenii ce-L pălmuiesc cu ură de fiară până la sfârşitul veacului de-acum, unul ca acela sare ca ars din orice iubire conservatoare de sine şi se roagă, strigând să aibă în lumea aceasta soarta lui Dumnezeu. Unul ca acesta trăieşte ca un dezlegat de viaţă şi nicio urgie a vremii nu-i poate face nimic, decât a-l desăvârşi, lămurindu-l ca aurul. Dacă simţim suferinţa fără asemănare a lui Dumnezeu Mântuitorul nostru, cea din iubirea de oameni, aceasta curăţeşte şi viaţa noastră; căci acesta-i focul azvârlit de Dumnezeu pe pământ (Luca 12, 49): pârjolul dragostei, care aprinde lumea, arde puterile răului şi străluceşte cu lumină dumnezeiască pe smeriţii Săi următori, ce se întorc acasă. Cu toate acestea, dorul lui Dumnezeu după cel mai mare păcătos este neasemănat mai mare decât dorul celui mai sfânt om după Dumnezeu.”
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006
- prin intermediul Fundatiei Arsenie Boca
George Soros, alături de Sarkozy, Merkel şi Băsescu: Fără o autoritate economică europeană, piaţa va sfida în continuare euro.
''Zona euro, aşa cum este ea construită, n-are autoritate bugetară şi fiscală. Atât timp cât această putere nu va exista, piaţa va crede că poate câştiga'', a afirmat Soros.
''Ea are BCE (Banca Centrală Europeană). Dar puterea sa se limitează la rezolvarea problemelor referitoare la lichidităţi pentru a face pieţele mai fluide fără să atace problemele privind solvabilitatea statelor'', a continuat investitorul, în opinia căruia euroobligaţiunile sunt ''ultima soluţie''.
AFP aminteşte că preşedintele francez, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german, Angela Merkel, au propus marţi instaurarea unui guvern economic pentru cele 17 state membre ale zonei euro. Dar ei consideră că integrarea europeană nu este încă destul de avansată pentru a permite crearea de euroobligaţiuni, destinate să se substituie bonurilor de trezorerie emise de către statele membre.
''Nicolas Sarkozy a avut dreptate spunând marţi că euroobligaţiunile trebuie avute în vedere la finalul procesului. Aceasta trebuie să fie ceva obiectiv. Pentru a ieşi din impas, ţările membre trebuie să se finanţeze la un cost rezonabil'', a estimat Soros. ''Apoi, problema va fi de a stabili o limită la împrumuturile diferitelor state'', a mai spus Soros.
Sursa: Romania libera
Traian Băsescu: “Numai prin cedarea masiva de suveranitate Europa mai poate ramane o putere economica si militara. (…) Altfel, Europa va ramane o carte de istorie a lumii, in care vei putea citi despre cele mai sofisticate culturi”.
Sursa: Mediafax
Poetul Ioan Alexandru despre martiriul Sfintilor Brancoveni.
„unde este hoitul acolo sunt şi vulturii”
Martirii întreţin jertfa lui Hristos în istorie. Ei sunt vulturii care întreţin rana jertfei lui Hristos.
Se vede că au fost şi ei mişcaţi în evlavia lor. Ne aducem aminte de tragedia greacă, perşii înşişi erau mişcaţi de tragedia grecilor, în admiraţie faţă de greci. Trebuie să se fi întâmplat în ochii turcilor o admiraţie crescândă faţă de măreţia acestui bătrân domn al pământului românesc, cu feciorii săi, care nu pot fi clintiţi din rânduiala lor. Ei vedeau acuma o ultimă ispită uriaşă asupra fiinţei lor, când erau torturaţi, smulgându-le ultima brumă de avere pământească pe care o aveau; bătălia împotriva lor continua mai departe, pentru că nu era în primul rând o bătălie după avere, după aurul acestui pământ, care să încarce haznalele imperiului decăzut. Era o luptă mult mai ascunsă, era o luptă asupra comorii ascunse a sufletului lor în care era dăinuit ce avea mai scump acest popor, credinţa creştină. A venit muftiul cu actul de graţiere, îngăduit de Coran, ca cei care au osândă cu moartea, dacă sunt condamnaţi, şi îşi părăsesc credinţa creştină trecând la musulmanism, să fie iertaţi şi lăsaţi să se reîntoarcă la vechile lor demnităţi, dar turciţi, cum au fost şi alţii. Constantin Brâncoveanu şi fii săi au fost puşi în cea din urmă şi cea mai grea ispitire. De unul singur i-ar fi fost mai uşoră încercarea. Ispita începuse să lucreze însă foarte adânc când i se cerea nu numai propria sa viaţă, nu numai a unui fiu al său, ci i se cerea viaţa a patru feciori, toată partea bărbătească a neamului său Basarab.
Ispita era legată acum nu de faptul că li se cerea viaţa necondiţionat şi nu aveau ce face, ea era dublată deodată de aşezarea înaintea ochilor a unei porţi de scăpare. Dintr-o dată li se oferea feciorilor săi posibilitatea să se întoarcă în ţară sau alte ţări creştine unde să fie liberi, dacă fac un act aparent fără mare însemnătate, să treacă de formă la musulmanism, ca să-şi scape viaţa. Acum începe teroarea cea mare şi greutatea cea mare din viaţa domnitorului Constantin Brâncoveanu.
Putea-va el să-i ţină în stăpânire pe cei patru feciori?
Are el dreptul să le ceară jertfa supremă, renunţarea la viaţa lor care abia o începuseră?
17.8.11
Evenimentul zilei, la ora intrebarilor: Criza financiară, generată de o mare conspiraţie mondială?
Scăderi de rating, monede depreciate, populaţie care sărăceşte pe zi ce trece, sute de mii de disponibilizări din mediul public, dar şi din cel privat, aşa arată, pe scurt, tabloul din ultimii doi ani a unei crize care pare să fi răbufnit din nou în ultimele luni, pe seama problemelor datoriilor suverane.
Deşi, aparent, lumea întreagă suferă, în spatele acestui spectacol există o serie de inteligenţe malefice care nu fac altceva decât să îşi umfle conturile pe seama necazurilor celorlalţi. Mai precis, criza datoriilor suverane nu ar fi decât o inginerie a marilor corporaţii financiare. Asta susţine analistul economic Max Keiser care are o teorie care a pus pe gânduri mulţi dintre analiştii financiari.
O nouă teorie conspiraţionistă
Băncile americane, condamnate de mulţi din cauza modului hazardat în care au acordat credite înainte de criză, sunt considerate de majoritatea analiştilor ca fiind cauza crizei mondiale. Nemaiputând fi rambursate de către clienţi, aceste împrumuturi au stat la baza blocajului financiar în care au ajuns multe instituţii. O mare parte din creditele neperformante oferite de americani nu au fost ţinute însă în bilanţurile proprii, ci vândute către bănci din întreaga lume, care au preluat astfel o parte din probleme.
De exemplu, "băncile franceze sunt încărcate cu instrumente financiare derivate toxice, care le-au fost vândute de către băncile americane de investiţii", spune Keiser. Statul american, la rândul său, a fost un mare investitor în activele băncilor de pe Wall Street, pentru a salva câţiva dintre cei mai importanţi creditori.
Bani din necazul altora
Cum se pot scoate bani din necazurile altora? Pieţele financiare pun la dispoziţia investitorilor instrumente care le permit acestora să câştige din pariurile pe care le fac pe evoluţia asigurărilor de risc pentru anumite com panii şi chiar pentru anumite pieţe. Prin urmare, investitorii influenţează evoluţia acestor indici pentru a produce acele variaţii de preţuri care le pot genera câştiguri. Cum pot fi influenţate pieţele? Unele din cauzele care fac indicii să fluctueze sunt rapoartele agenţiilor de rating, care ar fi la rândul lor implicate în această conspiraţie mondială.
"Băncile americane de investiţii, împreună cu agenţiile de rating, cu fondurile de hedging, atacă acum bănci franceze, de exemplu. Ele ştiu unde au îngropat cadavrele şi folosesc armele pe care le-au vândut pentru a le ataca. Totodată, fondurile de hedging, agenţiile de rating, băncile de pe Wall Street lucrează împreună pentru a destabiliza datoria publică a acestor ţări", susţine Keiser.
Cum funcţionează mecanismul
Analistul explică şi mecanismul prin care scăderea ratingului unei ţări poate deveni, pentru unii, un mijloc pentru a deveni mult mai bogaţi decât sunt în prezent. Scopul a fost volatilitatea. Ratingul ţărilor a fost scăzut, iar prin scădere se creează volatilitate.
Potrivit presei internaţionale, săptămâna aceasta volumul instrumentelor financiare derivate explodează, e mai mare decât oricând în istorie. "Acest lucru îi face pe mulţi de pe Wall Street şi de la Londra foarte foarte bogaţi. Acesta e scopul. Astfel încât vor continua să scadă ratingul, vor continua să joace pe bursă volatilitatea şi vor continua să mulgă sistemul şi să obţină bogăţie", a mai spus Keiser.
În timp ce întreaga lume suferă, conturile unor mari corporaţii cresc pe zi ce trece.
"Băncile americane de investiţii, împreună cu agenţiile de rating, cu fondurile de hedging, atacă acum bănci franceze.“ MAX KEISER, economist
FONDURI DE HEDGING
Speculaţiile pe monedă, o afacere marca Soros
Unul dintre cele mai cunoscute personalităţi din sfera financiară care investeşte masiv în instrumente derivate este George Soros. Au existat suspiciuni că bătrânul miliardar, cunoscut drept "omul care a spart banca Angliei", s-ar afla în spatele unor fonduri de hedging (fonduri de investiţii cu riscuri crescute - n.r.) care pun presiune asupra monedei europene şi care pariază pe prăbuşirea euro.
Nu ar fi prima oară când Soros ar reuşi să facă miliarde pariind împotriva unei monede. În 1992, acesta a jucat 10 miliarde de dolari și a castigat aproape 1,5 miliarde de dolari pariind că Marea Britanie se va retrage din Sistemul Monetar European (ERM), care impunea reducerea volatilităţii cursului de schimb şi ţinerea sub control a inflaţiei. Mecanismul a fost creat în 1979, Marea Britanie alăturându- i-se în 1990. La acea vreme, Londra se angaja ca lira să poată fi schimbată pe 2,95 de mărci germane, cu o rată de fluctuaţie de + / - 6%.
Iniţial acest mecanism părea un succes, inflaţia scăzând semnificativ în statele care erau implicate. După reunificarea Germaniei, Bundesbank a fost nevoită să tipărească mai mulţi bani şi, pentru a ţine inflaţia sub control a majorat ratele dobânzilor, obligând şi celelalte state să facă acelaşi lucru.
Prăbuşirea lirei sterline
Soroş şi-a dat seama că Marea Britanie nu poate duce o astfel de politică pentru mult timp şi a pariat pe ieşirea lirei sterline din ERM. Lui i s-au alăturat mai mulţi investitori care au scos la vânzare lire, moneda ajungând să se fie tranzacţionată foarte aproape de pragul de jos stabilit în cadrul mecanismului. Pe 16 septembrie 1992, zi care este numită şi "miercurea neagră", Banca centrală a Marii Britanii a anunţat de două ori că este dispusă să mărească dobânzile la 12%, respectiv 15%, pentru a creşte atractivitatea lirei sterline. Investitorii nu au fost impresionaţi. Astfel că, în aceeaşi zi autorităţile anunţau ieşirea din mecanismul ERM şi revenirea la o rată a dobânzii de 10%. "Miercurea neagră" a dat startul unei lungi deprecieri a lirei. Recent au apărut speculaţii potrivit cărora Soros ar fi pariat şi pe declinul Americii.
Sursa: Evenimentul zilei
