Interviu cu Dr. Florin Mătrescu, autorul volumelor ,,Holocaustul roşu“
Provenea din familia unui preot ortodox, Petre Mătrescu, era doctor în Medicină, dar a decis, în 1980, să părăsească ţara. Azil politic a primit în Germania unde se consacră medicinei. În exil se implică politic şi reprezintă vocea tuturor românilor rămaşi în ţară, victime ale persecuţiilor şi ororilor regimului comunist. Este urmărit de securitate şi acolo, iar ofiţerii securităţii îl au în vizor şi după momentul Decembrie 1989. Dr. Florin Mătrescu a vrut şi s-a implicat în România postdecembristă politic, moral şi financiar avînd sprijinul sutelor de mii de români din diasporă. S-a retras însă în urma încercării securităţii de a-l otrăvi, după cum susţine chiar dînsul. I-au rămas la îndemînă cuvintele puse ordonat şi bine documentat în volume de carte care constituie oricînd o istorie reală a României comuniste. Monitorul de Făgăraş găzduieşte interviul realizat de jurnalistul Florian Palas cu dr. Florin Mătrescu.
Consiliul Român de la Paris
Reporter Florian Palas: Aţi ales ca tematică a discuţiei noastre ,,Momente reale de istorie românească". De ce?
Dr. Florin Mătrescu: Marele filosof, şi politolog totodată, George Santayana, de origine spaniolă, însă trăind în SUA, scria următorul lucru: ,,Istoria este întotdeauna scrisă greşit şi de aceea este nevoie să fie atât de des rescrisă". Prin urmare, noi am fost contemporani unei perioade foarte agitate, şi majoritatea cunoştinţelor le avem, din păcate, din citite. Există, însă momente reale pe care le-am putut percepe în România de la cei care au suferit mai mult în urma sistemului comunist, e vorba de foştii deţinuţi politic. Cum şi-aici s-au strecurat destule neconcordanţe, uneori chiar manipulări, cred că fiecare dintre noi, cel puţin cei care au o anumită vârstă, suntem datori să încercăm să reconstituim momentele trăite de noi cu adevărat.
Reporter: Domnule doctor, trebuie să menţionăm că înainte de evenimentele din '89 aţi fost unul din liderii exilului românesc. Vă rog să relataţi momentele inedite pe care le ştiţi din scenariile revoluţiei române.
F.M.: Fără să fiu o sursă autorizată, aşa cum le place unora să-i numească pe cei pe care îi consideră ei informaţi, sunt un om care a trăit episoade de istorie şi aş vrea ca ele să fie percepute de copiii noştri şi de urmaşi aşa cum au fost cu adevărat. În anul 1987, la 7 ani de la începutul exilului meu, se cristaliza şansa formării unei federaţii a românilor anticomunişti din exil. Această dorinţă a existat odată cu intrarea trupelor sovietice în România şi îngroşării rândurilor exilului, prin cei care au fugit din ţară în diverse momente, însă nu se realiza materializarea ei. Existase Consiliul Naţional Român, care a jucat un rol important, care nu şi-a putut dovedi eficienţa pentru că vremurile erau potrivnice şi pentru că nimeni nu îşi închipuia că ţările comuniste vor scăpa de această dictatură. După anii '80, lucrurile păreau posibile şi mai mulţi oameni, veterani ai exilului, cochetau cu ideea că ,,trebuie să realizăm o formă de unire a românilor anticomunişti". Români existau foarte mulţi, au fost estimaţi la sute de mii, la milioane chiar, dar vorbim despre diasporă, oameni care n-aveau nicio legătură cu România şi, întâmplător, erau născuţi în România. Nu dovedeau niciun interes pentru lupta politică. Atunci, în 1987, cu mari eforturi, am reuşit să-l lămuresc pe Ion Pantazi, care era o figură emblematică în exil, să facem o adunare la Paris în care să solicităm ajutorul românilor importanţi din exil şi care aderau la lupta anticomunistă. Între ei era domnul Comăniciu, jurist şi intelectual de mare clasă, care între timp a murit, profesorul Nagachevski din Munchen, şi mulţi alţii. Adunarea a avut loc la Paris. Eram poate 100-150 de oameni. Adunarea a decurs relativ liniştit.
Raţiu sceptic faţă de organizaţia românilor din exil
F.M.: La un moment dat şi-a făcut apariţia şi Ion Raţiu, care privea cu mult scepticism orice încercare de formare a unei federaţii în exil, pentru că domnia sa reuşise, cu oarecare efort, dar şi cu multe alte şiretlicuri, să înjghebeze Uniunea Mondială a Românilor Liberi. Această organizaţie nu admitea aşa-numiţii extremişti de dreapta, mai precis legionarii. Raţiu considera că legionarii n-au ce căuta într-o formaţie anticomunistă. Majoritatea celor prezenţi în sală nu eram nici legionari, nici simpatizanţi legionari, dar plecam de la premiza că în lupta anticomunistă trebuie primit orice român care este dispus să facă un sacrificiu pentru cauza naţională. Cu ocazia acestei adunări, în care eu şi alţii am pledat pentru această iniţiativă, a apărut la un moment dat o persoană ce s-a dat drept profesor, care se recomanda Martinescu. Venirea lui în Germania Federală era destul de dubioasă, a încropit o poveste cum că în aeroportul din Berlin a reuşit să se strecoare în partea vestică. Văzând rolul meu în formarea acestei federaţii, a dorit să-mi vorbească între patru ochi. Asta se-întâmpla la Paris. Eu primisem nişte semnale. Vorbind cu Bucureştiul, am aflat că mama fusese chemată la securitate şi i s-a atras atenţia că feciorul ei nu-şi vede de treabă, că securitatea ştie în ce hotel stau la Paris. Ştiau că se coace ceva.
Securiştii şi lovitura de stat din decembrie 1989
F.M.: Acest domn, Martinescu, îmi spune următorul lucru: ,,Domnule doctor, văd că depuneţi mult suflet şi aş vrea să vă capacitez într-o acţiune foarte importantă". ,,Despre ce e vorba, domnule profesor (aşa se recomandase)?". ,,În România va începe o mişcare socială amplă, în care ar fi bine să se implice şi exilul". ,,La ce vă referiţi? Ce-am putea face noi?". ,,Un grup organizat de dumneavoastră trebuie să ajungă la graniţa româno-ungară. Şi de-acolo să protestaţi şi să cereţi căderea regimului Ceauşescu". Mi-a mai dat câteva amănunte pe această temă. L-am abordat foarte simplu: ,,Domnule Martinescu, cum puteţi să vă închipuiţi că noi, care suntem însemnaţi de serviciile secrete, de KGB şi de mulţi alţii, putem ajunge la graniţa ungară şi putem protesta pentru căderea regimului Ceauşescu? Nu vom ajunge acolo. Şi-afară de asta, ce ecou ar avea acţiunea noastră, din moment ce de ani de zile organizăm demonstraţii care n-au avut nicio eficienţă pentru România. A fost mai mult o ostoire a noastră şi o informare a cancelariilor occidentale despre ce se întâmplă în România". Atunci îmi face marea destăinuire: ,,Nu veţi fi singuri". ,,La ce vă referiţi?", am întrebat. ,,Concomitent cu această mişcare, în România, în mai multe oraşe din ţară, vor începe mişcări populare". L-am întrerupt şi l-am întrebat: ,,Ce şanse au aceste mişcări populare în România sub dictatura ceauşistă? O să-i secere cu mitraliera sau îi bage pe toţi în puşcării". Zice: ,,Nu despre asta este vorba. La aceste mişcări vor participa, în mod activ, Securitatea, Armata, o parte din organele Partidului". Atunci eu îi spun: ,,Prin urmare, se pregăteşte o lovitură de stat, un puci. Este vorba de un scenariu". Zice: ,,Nu-i spuneţi aşa. Este vorba de o revoltă populară. Important pentru noi este ca ceea ce începe în ţară să fie simultan cu mişcarea exilului şi să sincronizăm aceste două tipuri de acţiuni". Îi dau această informaţie lui Doru Novacovici, fost deţinut politic şi-i spun: ,,Dorule, mi s-a spus un lucru incredibil. Ar fi vorba despre începutul unei bubuieli în România, concepută de Securitate, Armată etc". El a rămas uimit şi mi-a spus: ,,Vreau să-ţi fac o confesiune. Eu am legătură cu Serviciile Secrete Franceze". ,,Ce-i spun eu lui Martinescu?", am întrebat. ,,Ai răbdare până diseară şi-ţi voi da răspunsul". Seara ne-am întâlnit în Paris şi mi-a spus: ,,Francezii au spus două lucruri: ori acest Martinescu este un nebun, ori cu adevărat Securitatea pregăteşte o lovitură de stat în România."
Partidul Creştin, concept german
R.: Dar care era calitatea pe care o declina Martinescu în faţa dumneavoastră?
F.M.: N-a vrut să precizeze calitatea în care prezintă aceste evenimente ce urmau să se întâmple în România. În acel moment, am fost foarte sigur că se pregăteşte ceva în România, lucru la care nu ne mai gândeam. Nu ne închipuiam că vom fi contemporani cu căderea lui Ceauşescu.
Al doilea moment pe care vreau să-l subliniez este că, în noiembrie 1989, Ion Pantazi îmi dă telefon de la Munchen şi îmi spune: ,,Dragă Florin, ştiu de la nemţi - el avea bune legături cu Uniunea Creştin Socială şi cu un neamţ, care făcea parte din serviciile secrete germane şi fusese prizonier politic în URSS - că în decembrie va începe bubuiala în România". Eu am rămas stupefiat, am replicat: ,,Mi se pare incredibil". După care mi-am adus aminte de episodul Paris şi intervenţia lui Martinescu, care, între timp, dispăruse de pe scenă. L-am întrebat: ,,Este o fantezie sau ai informaţii concrete?". ,,Nemţii vor livra şi aparatură electronică pentru coordonarea grupurilor care participă la scenariu. Pune-te la lucru şi fă statutul Partidului Creştin". Visam la el de ani de zile. Himera mea era formarea unui partid creştin, după modelul Uniunii Democrat Creştine din Germania. Şi-atunci m-am apucat şi, în două săptămâni, având la dispoziţie statutele creştin-democraţilor germani, ale social-creştinilor din Bayern, ale Uniunii Cristiane Italiană şi ale conservativilor britanici, am făcut statutul şi programul UDC, partidul pe care am încercat să-l formăm după 1989. În sfârşit, al treilea amănunt despre revoluţie, pe care aş vrea să-l consemnez, este că am fost contactat, spre sfârşitul anului 1989, de profesorul Mazilu, cel care a jucat un rol în revoluţie. Ni se cerea colaborarea în transformările ce vor avea loc în România şi la cererea lui Tudor Bompa, preşedintele Congresului Mondial Românesc, i-am dat telefon lui Mihai Lupoi, care deţinea funcţia de ministru şi l-am întrebat în ce măsură exilul ar putea să contribuie cu ceva la schimbările din România. Discuţia n-a fost deloc fructuoasă. Mi s-a părut destul de uşurică convorbirea. Am abandonat pista.
Noua conducere a respins sprijinul oferit de românii din exil
F.M.:Am primit şi un telefon de la nepoata profesorului Rebedea, profesorul meu de ginecologie, care mă chema în România şi îmi spunea că are foarte bune legături cu cei care vor conduce România după decembrie, şi că am fost propus pentru funcţia de rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie. Eu i-am replicat că mi se pare imposibil ca să pot deveni rector în Bucureşti. Nu ştiam nimic despre regia post-decembristă. A fost numai o încercare. Era însă o situaţie aşa de neclară, de confuză, încât erau oameni de bună credinţă care-şi închipuiau că în România pot juca un rol oameni din exilul românesc, care dovedesc dragoste de ţară, competenţă şi care ar fi în stare să ajute România.
Nu are dosar la CNSAS deşi a fugit din România comunistă
R.: Pe dumneavoastră nu a încercat nimeni să vă contacteze din partea vreunei structuri germane?
F.M.: N-a încercat nimeni. Nici atunci, nici altă dată, nu a existat un contact direct cu noi. N-am primit nicio centimă de la germani. Statutul care mi s-a acordat în Germania ca refugiat politic a fost de toleranţă totală faţă de acţiunile anticomuniste neviolente. În privinţa ajutorului financiar sau a încercării de furnizare de informaţii utile, care să le uşureze gândirea, totul s-a redus la schimbul de scrisori cu autorităţi germane înalte. N-a fost niciodată o capacitare într-un front comun de luptă împotriva comunismului.
R.: Cu siguranţă, însă, aţi fost monitorizat...
F.M.: Nu am nicio dovadă a unei astfel de monitorizări pentru că la patru încercări făcute la CNSAS, de a-mi găsi dosarul, şi la trei făcute la comisia Gauck, Mătrescu Florin n-are dosar. Pentru că am fost un om aşa de liniştit în relaţia cu comunismul, am fost răsplătit prin faptul că nu mi se găseşte dosarul!!!
Uniunea Democrat Creştină
R.: Vorbeaţi de visul dumneavoastră de a organiza un partid creştin după modelul UDC din Germania.
F.M.: N-a fost numai un vis. Am plecat de la realizările poporului german, care a pierdut două războaie mondiale, care a avut peste 40-50% din infrastructură distrusă şi oraşe rase de pe faţa pământului. Am văzut ce a realizat în câteva decenii, perioada cea mai înfloritoare fiind cea creştin-democrată, sub conducerea cancelarului Helmuth Kohl. Şi-atunci am zis să facem, şi în România, un partid după model german, creştin-democrat, plecând de la premiza că partidul mamă va monitoriza partidul-fiică din România. Mai ales că germanii aveau o sarcină colosală. Preluând RDG-ul, treceau exact prin acelaşi procedeu de refacere a structurilor, a infrastructurilor, a procesului de învăţământ etc., prin care treceam şi noi. Românii puteau profita de pe urma acestei experienţe. Visam că poate, într-un viitor, când Basarabia şi Bucovina se vor alipi României, lucru în care cred în continuare că este posibil, vom avea şi noi o experienţă pe care o putem împrumuta de la germani. Au plecat trei oameni într-o maşină, către România, în ianuarie 1990: Tudor Bompa, Fulger (recomandat de IGFM Frankfurt, de care am aflat ulterior că era un cal troian introdus de securitate la germani) şi Ion Pantazi. Au ajuns într-o iarnă nenorocită, iar nucleul care a format UDC nu are nicio legătură cu persoana mea. A fost opţiunea lor. În filiala UDC eu am avut numai meritul statutului, programului şi ajutorului material, care a constat în bani, în antetul partidului, în logistică, fără de care UDC n-ar fi funcţionat.
R.: La cât estimaţi acest ajutor?
F.M.: E vorba de sute de mii de mărci, bani proveniţi de la românii din Congresul Mondial Românesc, iar o parte din ei, din buzunarul propriu. Credeam că o asemenea tentativă este posibilă. La începutul anului 1992 se strângeau dovezi că la sediul partidului se întâmplă lucruri necurate, se vorbea de oameni infiltraţi în partid. I-am întrebat pe nemţi dacă pentru ei UDC e un partid serios sau îl ţin sub observaţie, ca deja fiind infiltrat de Securitate. Şi-atunci mi-au spus că au veşti amestecate şi că ne recomandă să fim prudenţi. Am luat avionul către Bucureşti şi, vorbind cu membri de bună credinţă, mi-au adus dovezi că UDC era deja infiltrată de foarte mulţi agenţi de Securitate. Şi-atunci am hotărât să suspend conducerea UDC, lucru realizat printr-o adunare a conducerii şi a filialei Bucureşti. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, din sală lipsind Grama, care era preşedinte, şi Fulger, care era secretar general.
Otrăvit de securiştii înfiltraţi în UDC
F.M.: Rezultatul? A doua zi, când încercam să reorganizez ce se mai putea organiza, vărul meu, care a murit între timp, a fost printre cei care au avut "grijă" ca în cafeaua care mi-a fost servită să fie adăugată stricnină, o otravă folosită pentru şoareci, pe care o adusesem din Germania, pentru deratizarea sediului central din Piaţa Amzei, din Bucureşti. Am făcut o intoxicaţie şi mi-am revenit foarte greu. Cam la trei zile după întoarcerea în Germania, în urină erau încă resturi de stricnină. Dozarea a fost făcută într-un laborator german. Important este altceva. În aceeaşi zi, la sediul partidului a apărut un anume Simionică, despre care am aflat că este ofiţer de securitate şi conducea o parte din Securitatea din Franţa şi că se dospea o alianţă a UDC-ului cu partidul lui Simionică.
Înainte de a mi se servi cafeaua, în sala în care încercam să reorganizez UDC a apărut o grupă cam de douzeci de persoane, condusă de domnul Teodor Mărieş, prezentat azi de televiziuni ca mare erou naţional. Este preşedintele Asociaţiei ,,21 Decembrie". Era însoţit de un personaj mai tuciuriu, Dumitru Dincă. Au venit cu o cameră de luat vederi şi cu indivizi cu figuri îngrozitoare, care m-au ,sfătuit“ să-mi iau urgent catrafusele şi să mă duc în Germania. Au urmat insulte fără seamă, au scos şi un cuţit. Practic, pentru mine, din acele momente, UDC a murit. Am mai făcut o tentativă să apar la Palatul Elisabeta, unde doi jurnalişti, Cornel Nistorescu şi Ion Cristoiu, lansau revista ,,Aici este Europa liberă", dar nu mi-au dat cuvântul. Am avut certitudinea că UDC e pierdută şi că toţi banii şi efortul meu nu duc la nimic bun. Se făcuse fuziunea cu Simionică, Grama şi Fulger au rămas în conducere. M-am întors în Germania, am adunat secţia externă, ne-am retras din UDC, anunţând că o considerăm inexistentă. Acest episod al UDC a fost redat într-o scrisoare pe care am trimis-o tuturor membrilor Convenţiei Democratice din România.
Teodor Mărieş, liderul Asociaţiei 21 Decembrie, ofiţer de securitate
R.: Domnule Mătrescu, astăzi Teodor Mărieş este un personaj perceput pozitiv de o parte importantă a societăţii civile, de GDS, de Vladimir Tismăneanu. În ce calitate a intervenit el atunci, în situaţia pe care ne-aţi relatat-o?
F.M.: Pentru mine este o necunoscută. Cei din jur mi-au spus că este unul dintre revoluţionari. Ulterior, chiar Fulger mi-a făcut confesiunea că Mărieş ar fi ofiţer de securitate.Am trimis o scrisoare, care deconspira ce a devenit UDC, prin care ceream domnului Coposu, conducătorul formaţiunilor de opoziţie (n.n. - este vorba despre Convenţia Democratică din România), să excludă UDC din această alianţă. Raportul făcut de comisia de disciplină, pus la dispoziţia mea de unul dintre membrii CDR, era impecabil. Concluzia lui era că UDC-ul trebuia scos din Convenţie. N-am primit niciun răspuns. E posibil ca domnul Coposu să nu fi văzut această scrisoare. Aş vrea să vă vorbesc despre alianţa dintre Alianţa Civică, condusă de Ana Blandiana, şi partidul lui Petre Roman, PD (FSN). Mi se părea incredibil că o formaţiune care voia să se debaraseze de trecutul comunist poate da mâna cu un personaj care pozează şi azi în sfătuitor public şi om care a trăit istoria post-decembristă. Spune o serie de lucruri neadevărate, îşi neagă orice participare la actele de cruzime din timpul revoluţiei şi mineriadelor, este un personaj îngrozitor. Poate fi văzut foarte des pe televiziuni şi este prezentat ca unul dintre oamenii de la care tinerii aşteaptă spunerea adevărului. Petre Roman este în continuare o fabrică de neadevăruri şi în ce priveşte ce s-a întâmplat în decembrie 1989 şi în anii care au urmat.
R.: Sunt oameni care afirmă că Petre Roman ar fi noua faţă a Kominternului în România.
F.M.: În mod sigur. Ce naşte din pisică, şoareci mănâncă. Tatăl lui, pe care Petre Roman nu-l dezavuează, a lăsat un urmaş care, prin faptele lui, arată comportarea tipică a unui kominternist. Daţi-mi un fapt pozitiv în favoarea României de care să fie răspunzător Petre Roman. Nu există acest lucru. Serviciile aduse în Franţa pentru spionajul românesc, mărturisite chiar de domnia sa, conduita sa în diferite împrejurări, arată educaţia de gen kominternist de înaltă clasă.
Holocaustul roşu
R.: Ajungem la episodul ,,Holocaustul Roşu" De ce aţi folosit sintagma ,,Holocaustul Roşu"?
F.M.: Am folosit-o pentru că cele 6 milioane de evrei puşi pe seama holocaustului nazist merită comparate cu cele circa 350 de milioane de victime care au în spate experimentul comunist. N-a fost vorba numai de distrugerea unui popor, a fost vorba de încercarea de anulare a 66 de naţiuni. Spun cifra cu exactitate pentru că în Comitetul Naţiunilor Captive erau înscrise de 66 de naţiuni care ,,beneficiau" de regimuri marxiste şi comuniste. Ori, cuvântul holocaust părea confiscat pentru holocaustul nazist. Eu am crezut că este firească o extensie a termenului şi am introdus expresia de "holocaust roşu". Revin la Stephane Courtois, autorul ,,Cărţii Negre a comunismului". Sunt multe aspecte de dezinformare şi, mai ales, am văzut că fuge ca dracul de tămâie atunci când încearcă să explice cauzele comunismului. Explicaţiile lui sunt mincinoase. De exemplu, modul în care explică instalarea comunismului în Rusia stă în caracterul primitiv, sălbatic şi asiatic al ruşilor. Nu se poate explica comunismul numai prin firea rusului. Prin urmare, din cartea lui Courtois lipseşte cea mai rezonabilă explicaţie a experimentului comunist, pentru că ştia care sunt experimentatorii, cine a conceput acest eveniment de inginerie socială, cine l-a finanţat.
R.: Sugeraţi că se încearcă ascunderea vinovaţilor reali?
F.M.: Exact. Acoperirea lor. şi, până la urmă, sunt de vină acele popoare care sunt victime ale acestui experiment.
R.: Domnule doctor, dumneavoastră consideraţi că Tismăneanu şi Courtois sunt o altă faţă a monedei.
F.M.: Sunt o altă faţă a monedei, iar rolul pe care îl joacă ei, din punct de vedere moral este mai blamabil decât, poate, chiar al torţionarilor. Foarte mulţi dintre torţionari au fost caractere patologice, psihopaţi, le putem găsi chiar o scuză psihiatrică unora dintre ei, pentru că cruzimile pe care le-au făcut sunt incompatibile cu statutul de om normal psihic. Dar oamenii care mistifică la ora asta istoria şi acoperă cunoaşterea adevărului sunt mai vinovaţi. Aici nu este vorba de nicio psihopatie sau caracteriopatie, aici este vorba de o tentativă deliberată de falsificare a istoriei.
R.: Încearcă să ne cucerească copiii.
F.M.: Exact. Încearcă să ne intoxice copiii şi generaţiile care vin, măar până când supravieţuitorii gulagului comunist vor pieri. În fiecare an, zeci, sute de foşti luptători pier. Am aflat că din foştii deţinuţi politic au rămas doar 3-4000 de supravieţuitori. Aşteaptă să piară ultimii dintre ei, aşteaptă şi generaţia noastră, care, culegând informaţii de la generaţia veteranilor, am putut scrie fiecare ce-am putut, volume de mărturii sau volumul meu de sinteză, ,,Holocaustul Roşu". După care, indiferent ce-ar debita ei, verbal, în interviuri sau în scrieri, nu mai există feedback-ul, nu mai există oameni care să spună: ,,Nu este adevărat! N-a fost aşa". Prin urmare, nu cred că tentativa lor de manipulare mai are aceeaşi eficienţă. Numai că tinerii care vor să mai afle despre comunism sunt o minoritate. Va veni timpul când, poate, interesul tinerilor pentru această temă va creşte. Mai ales când vom vorbi de globalizare, numai că vor lipsi cei care să depună mărturie şi care dau autoritatea morală a spuselor mele sau a altora care au îndrăznit să scrie despre acest subiect. Cred că am fost suficient de explicit pentru a defini care este scopul. (Interviu consemnat de Florian Palas)
Mătrescu despre Masonerie
- ,,Susţinerea occidentală trebuie tradusă altfel, mult mai simplu: susţinerea lojelor masonice occidentale sau a organizaţiilor paravan ale masoneriei. Absolut toate structurile internaţionale, de la cele militare la cele bancare, justiţia, sunt sub controlul masoneriei mondiale, fie că e vorba de Rit Scoţian, fie că e vorba de Marele Orient. În privinţa explicării comunismului, în cartea mea am descris, şi nu sunt singurul, rolul capital jucat de Marele Orient, însă rolul complice jucat de masoneria neagră sau Ritul Scoţian. Şi atunci, cum doriţi dumneavoastră ca un experiment care s-a făcut sub patronajul masoneriei mondiale, care la ora actuală deţine puterea lumii şi pregăteşte experimentul globalizator, cum vă puteţi imagina că aceşti oameni să blameze comunismul sau să spună adevărul despre comunism? Cum vă închipuiţi să vină astăzi şi să blameze cu un experiment fără de care împărţirea lumii între cele două sisteme nu era posibilă? Complicitatea Vestului nu este numai una verbală, este o complicitate financiară, din care Vestul a avut de profitat“.
-
- ,,Cred că numărul agenţilor KGB, a celor cu trecut comunist, şi nu unul oarecare, e vorba de troţkişti, maoişti etc, este înfiorător. Este dovedită, de exemplu identitatea KGB-istă a lui Romano Prodi, care a continuat să-şi menţină funcţia, şi în continuare este un om public. Javier Solana, care la un moment dat a fost secretar general al NATO, are un trecut troţkist. Serviciile secrete ar putea să le deconspire identitatea. De ce nu o fac? Asta arată cârdăşia, care merge până la acceptarea totală. Şeful Krupp-ului, când acesta era înfloritor, vestitul Beitz, care era membru al PSD din Germania, îşi făcea concediile la Neptun, şi îl însoţea pe Ceauşescu la vânătoare. Cum vă închipuiţi că Baitz ar fi blamat vreodată regimul comunist din România? Nişte ţări post-comuniste, infiltrate de agenţi KGB şi de forţe ale fostei nomenclaturi, au devenit peste noapte partenerii lor de alianţe politice (UE), militare (NATO), de organisme financiare internaţionale (FMI, Banca Mondială, etc.). Şi nu uitaţi că oamenii cei mai importanţi la ora asta din România sunt membrii nu numai a unor loji masonice din România, ci sunt capacitaţi concomitent în loji internaţionale. Este imposibil de înţeles altfel longevitatea lui Mugur Isărescu la conducerea BNR. Sau câţi oameni spun adevărul despre Călin Georgescu, despre care se ştie că este secretar general al Asociaţiei Române pentru Clubul de la Roma, şi căruia i se pregăteşte o catapultare către locurile cele mai înalte?“.
-
- ,, Ori nu e posibil ca Securitatea să-mi fi trimis scrisori de ameninţare cu moartea, în 1989, şi să n-am dosar la CNSAS. Cum vă imaginaţi aşa ceva? Explicaţia e simplă: ne acoperim oamenii noştri, denigrăm sau ne facem că nu ştim de realul efort al rezistenţei anticomuniste a românilor“
Despre Dr. Florin Mătrescu
- Născut în 1940 în comuna Gurbăneşti, Ilfov, fiu al preotului ortodox Petru Mătrescu şi al Mariei Mătrescu.. Absolvă Liceul Gheorghe Şincai din Bucureşti, şef de promoţie în 1957, după care urmează cursurile Facultăţii de Medicină Generală din Bucureşti, absolvind şef de promoţie în 1963.
- Îşi susţine doctoratul în medicină internă, 1967-1970.
- Devine asistent universitar la Clinica Medicală a Spitalului Brâncovnesc şi la Spitalul Municipal Bucureşti.
- Părăseşte ţara în 1980 şi obţine azil politic definitiv în Germania şi locuieşte la Essen. Aici continuă studiile şi face stagiu postuniversitar în medicină internă şi terapie intensivă la Hattingen, Germania, 1981-1984. Practică medicina la la Duisburg timp de 20 de ani.
- La 1.01 2006 se pensionează la cerere
- A publicat materiale din domeniul medicinei atît în ţară, dar şi după plecarea în Germania
- Activitate editorială bogată, cele mai cunoscute fiind volumele ,,Holocaustul roşu“ aflate la a treia ediţie.
- Fondator al Comitetului Naţiunilor Captive Germania/Europa, 1982-2004, fondator al Congresului Mondial Românesc, 1988, Paris, fondator al Uniunii Democrat Creştine în România, a sponsorizat în bani şi obiecte ,,Memorialul Sighet“. În 2005 a iniţiat un proces moral-juridic al comunismului care s-a desfăşurat la Cluj.
- Căsătorit din 1969 cu dr. dr. Liana Mătrescu, un copil, Mihai, stabilit în SUA
- Dublă cetăţenie, română şi germană
