12.10.11

Actiune penala impotriva demolatorilor fostei reşedinţe a prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, din str. Gutenberg nr. 3

Comunicat de presă

Asociaţia pentru Memorie Identitară „Carpaţii” salută decizia Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, de începere a urmăririi penale împotriva demolatorului fostei reşedinţe a prinţului Zizi Cantacuzino-Grănicerul, din str. Gutenberg nr. 3, acesta fiind primul caz de urmărire penală pentru demolarea unei clădiri de patrimoniu de care avem cunoştinţă.
La interpelarea făcută de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul, Poliţia a adus la cunoştinţa acestui ONG demararea acţiunii penale ca urmare a reclamaţiilor depuse de acest ONG, împreună cu Asociaţia pentru Memorie Identitară Carpaţii.
Reamintim că, în vara anului 2010, în câteva sfârşituri de săptămână, după îndelungi hărţuieli de stradă cu militanţii Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii” şi după mai multe intervenţii ale Poliţiei, o echipă condusă de numitul Marin Paul, reprezentant al firmei SC Dublu N Don Antonio Impex SRL, a demolat clădirea din str. Gutenberg nr. 3, aflată într-o zonă protejată şi în zona de protecţie a unui monument istoric de valoare naţională, în condiţiile în care Inspectoratul de Stat în Construcţii dispusese oprirea lucrărilor.
În ciuda numeroaselor solicitări ale Asociaţiilor Pro Do Mo, Carpaţii şi Salvaţi Bucureştiul, nici Poliţia, nici Ministerul Culturii şi nici Inspectoratul de Stat în Construcţii, nu au intervenit eficient pentru stoparea fizică a demolărilor, mărginindu-se să dispună în abstract oprirea lucrărilor. Fiecare din instituţii a profitat de vidul legislativ în aceasta chestiune, constituind un  lanţ al complicităţilor care a favorizat mafia imobiliară interesată de demolarea clădirii.
Asociaţia Carpaţii îşi exprimă speranţa că ancheta în cazul Gutenberg 3 nu se va opri doar la aceşti demolatori, care au fost doar o rotiţă în angrenajul mai amplu al complicităţilor ce au dus la distrugerea clădirii istorice.
Este necesară extinderea anchetelor şi sancţiunilor la nivelul tuturor factorilor responsabili din instituţiile statului.
Un exemplu este Ministerul Culturii, care nici până azi nu a oferit un răspuns solicitării noastre de demitere şi sancţionare a Directorului Nicolae Stan, de la Direcţia de Cultură Bucureşti, responsabil pentru blocarea procedurii de clasare a imobilului, precum şi pentru imixtiunea la acest nivel a unor factori politico-ideologici, care au justificat refuzul acordării statutului de monument prin faptul că acea clădire funcţionase un timp ca sediu al Mişcării Legionare, al cărui adept fusese prinţul Cantacuzino. Aceste imixtiuni inacceptabile au constituit motivul declarat al demisiei din Comisia Zonală a Monumentelor Istorice Bucureşti, a  reputatului specialist Adrian Crăciunescu, autorul studiului istorico-arhitectural necesar clasării imobilului.
De asemenea, vor trebui investigate inconsecvenţele Inspectoratului de Stat în Construcţii, care prin inspectoarea Carmen Ionescu, a avizat reînceperea lucrărilor de demolare, pentru ca, în 24 de ore, la presiunea ONG-urilor, să revină asupra acestei nefaste decizii ce a dat timp demolatorilor să avanseze în opera lor distructivă.

Florin Dobrescu
Preşedintele Asociaţiei pentru Memorie Identitară „Carpaţii”

11.10.11

Clanurile ţigăneşti – tumoarea neoperată a României

Teoriile ONG-iste despre bieţii ţigani discriminaţi şi lipsiţi de şanse, obligaţi să comită infracţiuni de majoritatea haină la suflet, tocmai au primit o lovitură cruntă (a câta oare?) la contactul cu realitatea: baschetbalistul american Chauncey Hardy, care evolua pentru echipa CSS Giurgiu, a fost asasinat de un membru al clanului ţigănesc “Butoane”.  Crima, parcă trasă la indigo după cazul handbalistului român Marian Cozma, s-a produs într-un club din Giurgiu şi a adus în prim plan situaşia explozivă din oraşul de pe Dunăre, unde câteva clanuri ţigăneşti terorizează de ani buni localitatea.  Se vor găsi desigur destui tembeli care să spună că o crimă dintr-un bar n-ar trebui să capete conotaţii etnice, că asasinul George Ionuţ Tănăsoaia, pe care până şi maică-sa îl ştie nu ca George ci ca Gypsy Gypsanu, probabil că doar l-a împins niţel pe baschetbalistul american.  Realitatea giurgiuveană este însă că de ani buni nu mai poţi ţine în oraş un magazin fără să plăteşti taxă de protecţie către unul dintre clanurile ţigăneşti care şi-au împărţit oraşul, că în martie 2010 clanurile “Butoane” şi “File” au purtat lupte de stradă pentru împărţirea zonelor de influenţă şi că asasinatul din clubul Emotione (unicul din oraş) este rezultatul direct al acestui climat.
  Suntem doar la un pas de transformarea întregii Românii într-un imens Giurgiu, în care poţi plăti cu viaţa dorinţa de a sărbători cu coechipierii o victorie, dacă unui ţigan nenorocit i se pune pata pe tine. Şi asta numai din cauza complicităţii autorităţilor cu mafia ţigănească, a imbecilităţii politicienilor români şi a crasei indolenţe a majorităţii populaţiei. Clanurile ţigăneşti pot transforma viaţa oricui într-un coşmar, nimeni nu se poate lua individual de piept cu ele. Avem de-a face cu un cancer care, dacă nu este operat cât mai urgent, va duce întreaga ţară într-o metastază de care nu vom mai putea scăpa decât prin emigrare.
 Iar operaţia trebuie făcută nu haotic, cu furci, topoare şi sticle cu benzină de către populaţia indignată, ca în Bulgaria, ci metodic, cu precizie chirurgicală, de către serviciile secrete, poliţie şi jandarmerie. În primul rând pentru că singurul rezultat care se obţine prin izbucnirile populare este că nişte baragladine interlope ajung să se victimizeze în faţa întregii Europe, să urle “pogrom mânca-ţi-aş” şi să zbiere cât de persecutate sunt în faţa camerelor de luat vederi, deşi locul lor ar fi la ocnă. În al doilea rând, pentru că nu suntem animale, nu putem nici ucide şi nici închide în lagăre o întreagă populaţie, iar soluţia trebuie să fie în concordanţă cu legile ţării.
 Problema este că, în momentul de faţă, legile nu se mai aplică în nici un fel când vine vorba despre clanurile ţigăneşti. Aici trebuie să intervină populaţia, punând presiune pe clasa politică şi alegând acei conducători capabili să extirpe tumoarea acestor clanuri din trupul României.  Lucrurile nu sunt simple, pentru că în 21 de ani de proxenetism, trafic de droguri, furturi şi tâlhării, aceste clanuri au acumulat averi colosale, pe care le folosesc, la nevoie, pentru a plăti avocaţi buni, a mitui judecători şi procurori şi a ieşi basma curată din orice situaţie.  Pe de altă parte însă, o mare parte a activităţii infracţionale a acestor clanuri este atât de primitivă şi de violentă, încât ar fi extrem de uşor ca majoritatea membrilor lor să înfunde puşcăria, dacă autorităţile şi-ar face corect şi eficient datoria.
 Nu ne trebuie decât voinţa politică de a face curăţenie. Şi e clar că aceasta n-o să vină de la fratele naşului infractorului ţigan Bercea Mondial. Rămâne de văzut daca o putem găsi de cealaltă partea baricadei, sau dacă, nu cumva, ne trebuie o alternativă de dreapta la acutalul binom PDL-USL. Şi cred că ar trebui să ne dumirim repede, până nu e prea târziu…

Academician Alexandru Surdu: Prima şcoală românească

Acad. Alexandru Surdu 
Într-o societate umană, oricât de primitivă, de oameni normali, fireşte, cel puţin până în zilele noastre, educaţia joacă un rol esenţial, de supravieţuire. Etologii susţin că, într-un fel sau altul, până şi animalele se ocupă de „educaţia” progeniturilor, le învaţă să cânte, dacă sunt păsărele, sau să vâneze, dacă sunt feline. Educaţia este o necesitate, dar, la oameni, este şi o datorie. În situaţii speciale, de calamităţi, de exemplu, sau de războaie, când se întâmplă sau se urmăreşte distrugerea unor comunităţi umane, este suficientă perturbarea instituţiilor educaţionale, care s-au format cu timpul, uneori după multe secole sau chiar după milenii, şi cu multe sacrificii. Şi s-au ridicat aşa cum le ştim, mai bune sau mai rele, pe măsura celor care le-au făcut, după simţămintele, după gândurile şi credinţele lor. La noi, cum obişnuia filosoful Constantin Noica să le zică, după sufletul sau duhul românesc.
Dacă ne întoarcem în istorie, locuitorii acestor teritorii au fost cândva purtătorii unei culturi elevate faţă de toţi europenii. Civilizaţia miceniană a fost edificată de către populaţii traco-gete coborâte din Nordul Dunării şi înarmate cu celebrele rapiere de tip Boiu, fabricate în Transilvania şi cunoscute până în ţările nordice (Vide: J. Werner, Mykenae-Siebenbürgen-Skandinavien, Firenze, 1952). Ele aveau pe mânere însemnul spiralei, marca faurilor daci, care se închinau la zeitatea Ignis, a focului şi a soarelui dogoritor.
Istoricii moderni vorbesc despre „ignotehnică”, tehnica focului, a cărei cunoaştere garantează posibilitatea prelucrării metalelor. Dar se ştie că pentru aceasta existau şcoli speciale, secrete, din Antichitate şi până în Evul Mediu. Au fost şi la noi, până în preajma războaielor daco-romane. Dacii aveau arme diferite de cele romane şi chiar superioare acestora. N-au fost înfrânţi printr-o tehnică armată mai bună, ci, se ştie, prin numărul imens de ostaşi de care au dispus romanii, şi prin trădarea, firească de altfel, a celor pe care i-au considerat aliaţi.
Scopul adevărat al invaziei romane s-a dovedit ocuparea regiunilor mineraliere ale dacilor, uciderea sau expedierea, ca sclavi, a supravieţuitorilor specializaţi în ignotehnică şi înlocuirea lor cu mineri şi fauri aduşi din Illiria, pe care, înaintea retragerii aureliene, i-au dus la Roma, după ce au distrus toate instalaţiile şi au blocat galeriile, despre care, după două secole de ocupaţie, nu mai ştia nimeni nimic.
Cum se făcea educaţia grupurilor de adolescenţi şi tineri specializaţi în ignotehnică o aflăm din vechile relatări greceşti despre telchini şi despre cabiri, care erau de origine tracică. Aceştia erau selectaţi şi instruiţi în case speciale ale bărbaţilor (andreion), cunoscute fiind probele la care erau supuşi, ca şi anumite ritualuri de iniţiere, uneori festive. Cabirii erau reprezentaţi pe monumente ca purtători de ciocane (însemne ale faurilor). Practică menţinută uneori şi la jocurile noastre de căluşari.
Ritualurile de iniţiere şi de trecere de la adolescenţă la tinereţe, numită „junie”, se păstrează însă până în zilele noastre, mai ales în Sud-Estul Transilvaniei, la populaţiile care practicau şi păstoritul transhumant (mocanii din Ţara Bârsei, Covasna şi Ţara Făgăraşului, precum şi ţuţuienii din zona Sibiului).
La 12 ani, băieţii erau izolaţi de comunitate şi trăiau la stână, fiind instruiţi în meseria păstoritului. Abia în preajma vârstei de 20 de ani treceau în clasa sau grupa de vârstă a junilor, adică a tinerilor sau a feciorilor de însurat, şi se întorceau în comunitate. Ceva asemănător se petrecea şi cu băieţii pregătiţi (iniţiaţi) pentru alte îndeletniciri: cărăuşii, care îşi aveau locurile în afara comunităţii, unde ţineau carele, caii şi mărfurile pe care urmau să le transporte; surducanii (tăietori de lemne), care aveau cabane pe văile împădurite (surduci) şi stive de lemne pe care le păzeau ş.a.m.d.
Muzeul „Prima Şcoală Românească” din Braşov,  foto: Nicu Farcaş
Junii, spre deosebire de adolescenţi, aveau atribuţii social-organizatorice, matrimoniale şi festivale: păzeau comunitatea, judecau abaterile, organizau petrecerile, nunţile, jocurile, în special scoaterea fetelor la joc şi marile sărbători. Toate aceste atribuţii erau învăţate în casa junilor sau gazda junilor; cei nou aleşi învăţau de la cei care juneau din anii trecuţi.

Kirill si “Biserica” KGB ataca Ortodoxia Romana inventand “Soborul Sfintilor Moldoveni”

 
Mitropolitul Chişinăului şi al Întregii Moldove a acordat un interviu sitului Pravoslavie.ru în care a vorbit despre paşii intreprinşi de Biserica Ortodoxă din Moldova în vederea păstrării unităţii spirituale dintre poporul rus şi cel moldovenesc, etc.

În luna mai s-au împlinit 35 de ani de la hirotonia Dumneavoastră întru iereu. Ce V-a determinat să alegeţi această cale a vieţii? Unde aţi slujit la început?
Îi sunt recunoscător din toată inima Preafericitului Patriarh Kiril al Moscovei şi al Întregii Rusii pentru felicitările Sanctităţii Sale în această zi memorabilă şi însemnată pentru mine. (…)
Va fi fixată o dată în calendar în care va fi serbat Soborul Tuturor Sfinţilor modoveni, aşa cum a procedat Biserica Ortodoxă din Belorusia care a fixat o zi de prăznuire a Soborului Tuturor Sfinţilor din Belorusia?
Sărbătoarea Soborului Tuturor Sfinţilor Moldoveni există deja, dar nu ştim de ce ea până în prezent nu a fost încă inclusă în calendarul bisericesc universal. Încă din anul 2004 m-am adresat Preafericitului Patriarh Alexei cu rugămintea de a binecuvânta serbarea Soborului Sfinţilor Moldoveni  în data de 1/14 octombrie. Tot în această zi Biserica prăznuieşte acoperământul Maicii Domnului, şi de asemenea şi “Icoana Maicii Domnului de la mănăstirea Hîrbovăţ” — este cea mai importantă sfinţenie a Moldovei Ortodoxe. Preafericitul Patriarh a semnat această cerere. (…)
Poporul moldovenesc este un popor muncitor – vorbesc acum despre toţi locuitorii Moldovei, aceştia sunt şi moldoveni, şi români şi bulgari. În ultimul timp foarte mulţi dintre concetăţenii noştri lucrează peste hotare, în primul rând în Italia, pentru că limbele italiană şi moldovenească se aseamănă — în general după două luni de lucru moldovenii vorbesc deja în italiana. Ei muncesc şi în Grecia, în Portugalia, în Franţa şi în Spania… Şi, desigur, merg şi în Rusia.
Din păcate, criza economică modială a avut un efect extrem de negativ asupra economiei republicii Moldova. La aceasta cu părere de rău s-a mai adăugat şi faptul că între Moldova şi Rusia s-au format nişte relaţii nu prea prietenoase, în care sunt implicaţi cîţiva activanţi politici. Desigur, ne rugăm ca Domnul să-i înţelepţească pe aceşti oameni, pentru ca ei să înţeleagă cît este de important să păstrezi buna înţelegere cu vecinii, în cazul acesta, buna înţelegere dintre ţările noastre – dintre republica Moldova şi Rusia pentru binele ambelor popoare – popoare ortodoxe.
Cu Mitropolitul Vladimir a discutat Olga Kirianova

NOTA Ziaristi Online: No comment

Fetiş de bezbojnici: zugrăvirea Muzeului Antipa. Ateismul lui Cristian Tudor Popescu

Una din primele mele amintiri este legată de “Animale de pe continente”. Un pachet de cărţi de joc cu imagini ale animalelor din întreaga lume şi cu scurte explicaţii despre modul lor de viaţă şi locul unde trăiesc. Nu ştiam să citesc când am primit aceste cărţi de joc şi stresam pe toată lumea să îmi citească fiecare carte pe rând. Apoi a venit un cadou extraordinar din partea părinţilor mei: un imens atlas zoologic, cu mult mai multe animale decât cele din pachetul de cărţi. Practic la orele de biologie din şcoala generală am avut foarte puţin de învăţat.
Premiul cel mare a venit când eram prin clasa a II a: mătuşa mea m-a dus la muzeul Antipa din Bucureşti. De prin 1985 până în ziua de azi am fost de nenumărate ori la Muzeul de Istorie Naturală Grigore Antipa, pe numele lui oficial. Din 1985 până în 2009 (adică vreme de 24 de ani) nu am văzut nici o schimbare la acest muzeu. Devenise plictisitor pentru mine, ştiam fiecare exponat şi în ce poziţie se află. Marea zăpăceală mediatică despre muzeul Antipa m-a mânat şi pe mine acolo. Laudele au curs tone prin media despre cât de minunat este noul muzeu Antipa. Minciuni. Sunt exact aceleaşi exponate, în aceleaşi poziţii ca acum 26 de ani. Ce s-a făcut din 2009 până în 2011 a fost să se zugrăvească muzeul, să se monteze câteva reflectoare şi vitrine noi. Leul e din ce în ce mai răpănos, din cămilă ies paiele. Nimic nou pentru mine. Poate ar fi trebuit să ţin un jurnal al vizitelor la muzeul Antipa şi să notez degradarea exponatelor. Mult lăudata refacere a muzeului Antipa nu este altceva decât o simplă zugrăveală.
Dar această zugrăveală i-a încântat pe bezbojnici. De exemplu pe Cristian Tudor Popescu care se înghesuie să o laude doar ca să trântească următorul paragraf:
Din această minunată poveste a vieţii pe Pământ lipseşte cineva: Cel de Sus. Nu vedem niciun oscior din El, nici pe pământ, nici în aer, nici în apă, nici măcar o poză. Şi singura concluzie pe care o poate trage un adolescent raţional după ce adună în minte viziunea evoluţiei aşa cum a gândit-o savantul român Grigore Antipa e că viul nu are nevoie de Dumnezeu ca să fie.
Măcar de ar fi priceput ceva din muzeul Antipa tovarăşul Cristian Tudor Popescu. Ceea ce el numeşte “trei schelete umanoide” care până acum doi ani împodobeau intrarea în muzeul Antipa sunt de fapt trei schelete de gorile. Ce nu înţeleg bezbojnicii este că ştiinţa nu are nici o legătură cu credinţa. Sau poate înţeleg, dar întreţinerea confuziei le place.

10.10.11

Asaltul bezbojnicilor. Cine le ordonă jurnaliştilor să scrie împotriva Bisericii Ortodoxe Române? Cititi si va cruciti!

Dacă m-aş fi apucat să scriu că ofensiva mediatică împotriva Bisericii Ortodoxe Române este coordonată s-ar fi găsit destui care să-mi spună că sufăr de teoria conspiraţiei şi sunt un bigot ortodox fundamentalist. Noroc cu supărarea lui Victor Ciutacu pe ziarul “Adevărul”, că mai iese câte ceva la iveală. Ceva de genul următorului mesaj intern din redacţia ziarului “Adevărul” publicat de Victor Ciutacu pe blogul lui:
Ramona Ursu, redactor şef adjunct ,Adevarul de Seară”
Va propun sa facem toti, acolo unde avem cazuri similare, materiale cu scandaluri in care au fost implicati preoti. Ideal este sa fie scandaluri sexuale, dar putem baga si altfel de lucrui: batai intre popi, injuraturi, talharii, etc.
Punem materialele pe site, cu fotogalerii, video, inregistrari audio…ce aveti voi… si va linkuiti toti la materialele facute de ADS Bucuresti despre scandalul homosexual cu minori de la Patriarhie - popa Irineu.
Şi uite-aşa sare repede Mălin Bot să tragă o copită în Biserica Ortodoxă Română.

Axa "comunist-ortodoxa" Moscova-Chisinau. Liderul comunistilor moldoveni, Vladimir Voronin, a fost decorat de Patriarhul Kiril, iar, la randul sau, Patriarhul Moscovei a fost decorat de presedintele "Republicii" Moldovei, Marian Lupu, cu "Ordinul Republicii"

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a fost decorat, astăzi, de Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril.
Înaltul ierarh i-a acordat  Ordinul Sfântului şi Cuviosului Kneaz Daniil de Moscova, de rangul I. Medalia i-a fost oferită ca semn de "înaltă apreciere pentru susţinerea pe care Vladimir Voronin a acortat-o mănăstirilor şi bisericilor creştin-ortodoxe situate pe teritoriul Moldovei".

Emoţionat, Vladimir Voronin a scăpat o lacrimă, în momentul în care i-a fost acordată distincţia.
Ceremonia a decorare a avut loc la Mănăstirea Curchi, după serviciul divin.
Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, se află în Moldova într-o vizită de câteva zile. Înaltul ierarh a fost şi el la rândul său decorat. Kirill a primit, ieri, din partea preşedintelui interimar, Marian Lupu, "Ordinul Republicii", pentru merite deosebite în dezvoltarea tradiţiilor creştine". 

Patriarhul Bisericii Ortodoxe ruse, Kirill, s-a întâlnit astăzi cu preşedintele interimar, Marian Lupu, după care a discutat cu şeful Guvernului, Vlad Filat. Ambele întrevederi au avut loc cu uşile închise.
Pentru merite deosebite în dezvoltarea tradiţiilor creştine, Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii, Kiril, a fost decorat cu Ordinul Republicii.
Distincţia i-a fost înmânată de preşedintele interimar, Marian Lupu. După ceremonie, Patriarhul a luat prânzul împreună cu mai mulţi politicieni, reprezentanţi ai corpului diplomatic, dar şi ai mediului academic şi de afaceri. Şi de această dată, capul Bisericii Ruse a împărţi cadouri.
Fiecare invitat a primit o carte, scrisă de patriarh şi tradusă în limba română, intitulată „Libertatea şi responsabilitatea în căutarea armoniei”.

- sursa: televiziunea ruso-moldoveano Publika
Related Posts with Thumbnails