Pretul imprumutului FMI: SA VINDEM TOT CE MAI AVEM!

Tarom, CFR Marfa, cele trei distributii Electrica ramase in portofoliul statului si noile complexuri energetice formate din fuziunea termocentralelor de stat cu minele de carbune ar putea fi vandute unor investitori straini in perioada urmatoare dupa ce Fondul Monetar International (FMI) si-a schimbat pozitia sI insista pe privatizari complete in dauna unor listari bursiere.


Decizia vine dupa ce criza datoriilor a afectat puternic apetitul investitorilor iar bursele mondiale au scazut puternic din vara pana acum. Mai mult, statul nu a putut vinde la pretul pietei cei 9,84% din Petrom, cea mai mare sI mai profitabila companie de stat, in conditiile in care conditiile erau mult mai bune acum cateva luni. Discutiile se vor purta pornind de la companiile incluse in scrisoare de intentie trecuta. Aici erau trecute Tarom, de la care urma sa se listeze 20%, sau CFR Marfa, cu acelasi procentaj. Insa ambele companii sunt pe pierdere sI cu greu ar putea avea succes pe bursa in conditiile in care sunt nerestructurate. Tarom a inregistrat anul trecut pierderi de 332,5 milioane de lei, in vreme ce la CFR Marfa s-au ridicat la 535,2 milioane de lei iar datoriile sunt de 1,45 miliarde de lei. De asemenea, FMI va cere sI Complexul Energetic Oltenia sI Complexul Energetic Hunedoara, ce vor lua fiinta in perioada urmatoare, aceasta fiind prima privatizare in zona productiei de energie. Jurnalul National a scris saptamana trecuta ca FMI vrea vanzarea acestor colosi privati iar Ministerul Economiei a confirmat ca acesta este un scenariu discutat cu creditorii internationali. Complexul Oltenia va fi format din fuziunea complexurilor energetice Turceni, Rovinari sI Craiova, plus producatorul de lignit SNLO. Noul gigant va produce anual 40-45% din electricitatea din Romania sI va avea aproape 20.000 de angajati. Complexul Hunedoara va fi format din termocentralele Deva sI Paroseni sI patru mine de huila din Valea Jiului. FMI mai cere sI privatizarea celor trei filiale de distributie ale Electrica, plus Electrica Furnizare – ce va fi formata din fuziunea filialelor de furnizare . Tot anul viitor se va vinde pe bucati Electrica Serv, unitatea de mentenanta. FMI nu se va opune nici daca statul va include pe lista sI companii considerate strategice, precum Hidroelectrica, Nuclearelectrica sI Romgaz.

Sursa: PH-online

Romania risca sa dispara ca natie. Specialisti: “Suntem in pragul derapajului demografic alarmant”

Riscam sa pierim ca natie. Potrivit unui studiu realizat de Organizatia Natiunilor Unite, Romania se afla printre primele 10 tari ale lumii care ar putea disparea, daca nu va creste rata natalitatii in urmatorul mileniu.

In 2100, populatia va ajunge, spre exemplu, la 8,5 milioane de locuitori, daca numarul nou-nascutilor se va mentine ca acum.
Trecem printr-un "derapaj demografic alarmant", spun sociologii, care sustin ca 2011 ar putea fi anul cu cel mai mic numar de bebelusi, din 1955 incoace.

"Astazi nu s-a nascut niciun copil"- o situatie care speram sa nu devina permanenta in maternitatile noastre. Si la care s-a ajuns pe masura ce romanii au inceput sa amane sa devina parinti. Cei mai curajosi se limiteaza la unu.

The Economist a calculat anul in care se va naste ULTIMA ROMANCA!


In ritmul acesta, riscam insa sa fim tot mai putini. Potrivit ultimului Raport al Organizatiei Natiunilor Unite, populatia Romaniei ar ajunge la 16,8 milioane in anul 2050 si la 8,5 miloane in anul 2100, daca fertilitatea feminina ar ramane la nivelul din ultimii ani.
Nu acelasi lucru se intimpla insa in randul rromilor. Femeile din aceasta etnie aduc pe lume in medie 3 copii, in timp ce romancele doar unul.
Daca nu va creste rata natalitatii, dupa anul 3000, Romania ar putea ajunge printre primele 10 tari ale lumii care vor disparea, alaturi de Bosnia, Polonia, Austria, Portugalia, Malta si Ucraina, sustine raportul ONU.

Sursa: Stirile Pro TV

ALIANTA FAMILIILOR DIN ROMANIA NE INFORMEAZA: ZOOFILII ISI CER DREPTURILE

Inca nu am scris despre zoofilie. (Pentru cei care nu stiu, putini presupunem, zoofilul este  persoana care intretine relatii sexuale cu animale. Zoofilia mai este cunoscuta si ca “bestialitate” si e pedepsita de lege) O facem astazi dind recent peste un material publicat in publicatia londoneza Telegraph despre o miscare in ascensiune a zoofililor americani si britanici pentru dobindirea de “drepturi”, inclusiv dezincriminalizarea bestialitatii si legiferarea casatoriilor intre finte umane si animale.  

 

 

Socati? Asa am fost si noi cind am dat peste notiunea asta bizara acum citiva ani. Auzim tot mai des despre “interspecies marriage” adica “casatoria intre specii.” De unde notiunea asta? Este un produs al evolutionismului si al darwinismului contemporan, si el in continua schimbare. Premisa e simpla. Omul, afirma evolutionistii, este un animal asa cum este un ciine. Se diferentiaza de animale doar pentru ca e numit putin diferit, “animalul uman” (“human animal”). Animalul uman se afla in virful piramidei animalelor, fiind un produs evolutiv al acestora. De ce atunci sa nu se permita si casatorii intre animale, in speta intre animalele de rind si “animalul uman”, adica omul? Restrictionarea casatoriei doar la specia homo sapiens, spun ei, este discriminatorie. Logic si inevitabil, adauga ei, casatoria intre specii e justificata.  

 

 

In primavara lui 2004 The Futurist a publicat provocatorul articol “The Transformation of Marriage” (“Transformarea casatoriei”) (il aflati aici: http://www.wfs.org/excerptma04.htm) Afirma, cu totul bizar, ca “the concept of marriage as a socially and spiritually sanctioned partnership need not be restricted to humans alone if the partners to the arrangement are bound by a clear sense of loving and lifelong commitment”. (“conceptul de casatorie ca parteneriat social si spiritual sanctionat social nu trebuie restrictionat doar la fiintele umane atita timp cit partenerii sunt legati de un sens clar al dragostei reciproce si a unei responsabilititati pe viata”). Autorul articolului este Stephen Bertman, profesor emerit de limbi si literatura la Universitatea din Windsor, Canada.  

 

 

Dupa cum vedeti, revolutia sexuala nu inceteaza sa uimeasca. E intr-o gestatie permanenta. Gesteaza idei, ideologii si manifestari noi. Tot ce era acceptat acum citeva decade privind normele de conduita sexuala si in general sexualitatea umana, astazi e depasit. Si tot ce e la moda astazi va fi depasit miine. Si asa mai departe. Pina cind? 

 

 

Intunecimea Libertatii Sexuale  

 

 

Asupra zoofiliei redam articolul alaturat publicat pe 5 octombrie in The Telegraph si intitulat “Intunecimea libertatii sexuale: zoofilii americani adopta limbajul egalitatii.” Textul in engleza, intitulat, “The dark side of sexual freedom: American ‘zoofiles’ take on the language of euality” poate fi citit aici: http://blogs.telegraph.co.uk/news/timstanley/100108943/the-gay-rights-movement-has-emboldened-americas-bestiality-advocates/  

 

 

Florida  

 

 

Sambata trecuta [Nota AFR: Octombrie 1, 2011] statul Florida in sfarsit a interzis sexul cu animale. E greu de crezut ca a luat asa mult timp, dar chestia asta nu a fost ceva scandalos pina acuma. Mai multe cazuri publicate recent in tabloidele locale i-au convins pe legiuitorii statului ca ceva trebuie facut. Un barbat de 54 de ani a fost arestat in iunie dupa ce nepotul lui l-a prins in dormitor incercind sa faca sex cu bulldogul familiei. In 2009, un barbat din Panhandle [Nota AFR: partea de nord a Floridei] a asfixiat o capra incercind sa faca sex cu ea. (in timpul procesului lui protestatarii purtasera tricouri cu inscriptia ‘baaa inseamna Nu”) si in 2005 un barbat orb singuratic a fost gasit in flagrant delict cu cainele lui.  

 

 

Fiecare societate isi are pervertii ei tragici. Ceea ce insa face diferita generatia prezenta de bestiali este sofisticatia lor politica si culturala. Au adoptat limbajul “drepturilor” si incearca sa se identifice cu alte minoritati sexuale. Michelle Bachmann [Nota AFR: candidata crestina la presedintia SUA care se opune drepturilor “minoritatilor sexuale’] trebuie sa fie foarte fericita. Asta intr-o oarecare masura valideaza prezicerea miscarii conservatoare crestine americane ca toata campania pentru drepturi egale a homosexualilor a deschis accidental usa unor cereri mult mai stranii si bizare.  

 

 

Sex cu un dolfin  

 

 

Efortul de a normaliza bestialitatea este uimitoare pentru ca e plina de candoare. Activistul pentru sexul cu animale Malcolm Brenner (care deasemenea e, in mod previzibil, Wiccan) [Nota AFR: Wiccan e o secta religioasa americana care promoveaza renasterea paganismului, o secta cu aderenti mai ales in rindul studentilor universitari], isi republica memoriile pe care le-a scris despre o afacere sexuala de noua luni pe care a avut-o cu un dolfin intr-un parc de agrement. Brenner intreaba: “Ce e repulsiv despre o relatie in care ambii parteneri simt si exprima dragoste unul pentru altul? Stiu ce zic, pentru ca dupa ce am facut dragoste, dolfinul si-a pus botul pe umarul meu, m-a imbratisat cu aripile ei si ne-am privit in ochii vreme de cam un minut.”  

 

 

La fel ca si ceilalti bestiali, Brenner adopta ca un istet limbajul persecutiei minoritatilor pentru a-si justifica “relatia.” Il pune pe cititor in defensiva, fortindu-l sa-si justifice propriul prejudiciu. Un alt activist, Cody Beck, isi compara atractia fata de caini si cai cu un adolescent homosexual care isi afirma homosexualitatea pe fata. Adapostind un simtamint de atractie sexuala fata de un caine, spune el, “e cum a fost sa fii homosexual in anii 1950. Simti ca trebuie sa te ascunzi, si ca daca te afirmi in public, oamenii se vor uita la tine chioris.” Beck spune ca el si reteaua de zoofili la care apartine, asa numitii “zoos,” sunt extensia logica a miscarii pentru drepturi sexuale. Activistii pentru drepturile homosexualilor insa au opinii diferite. Beck a descoperit ca cererile lui de sprijin din partea homosexualilor au ramas fara raspuns. Spune el, “Unii homosexuali resping comparatia cu bestialii pentru ca simt ca contribuie la argumentul pantei alunecoase si le strica propriile eforturi.” Dar, adauga el, panta alunecoasa e cu doua taisuri: daca permiti persecutia zoofililor, cine vor urma dupa aceea? Homosexualii?”  

 

 

Bine inteles, exista o mare diferenta intre casatoriile homosexuale si zoofilie. Dar ceea ce logica perversa a lui Beck ilustreaza e cum miscarea pentru drepturile homosexuale a dus societatea americana la punctul de a considera cel putin legalizarea poligamiei si a bestialitatii. Considerati, de exemplu, articolul autoarei feministe Victoria Bekiempis in The Guardian. E un sumar inteligent al argumentelor pentru si impotriva bestialitatii. Ca atare, tonul lui e uimitor. Nici o data nu scrie Bekiemps ceea ce oricare persoana sanatoasa la minte ar zice, adica “Barbatii care isi violeaza cainii ar trebui snopiti in bataie.” Dar, in timp ce Bekiempis nu e de acord cu zoofilii, le da credibilitate doar scriind despre ei.  

 

 

Intr-un sens, insa, trebuie sa scrie. Oricine in America care se considera o “victima” trebuie sa primeasca o sansa de a-si prezenta problame si a beneficia de o audienta plina de simpatie la conventia democratilor. [Nota AFR: tot la 4 ani in preajma alegerilor prezidentiale din SUA democratii, la fel ca republicanii, isi tin conventia nationala. In cadrul conventiilor mai toate grupurile, fara importanta cit de deocheate sunt, primesc un timp alocat sa-si prezinte platforma] Dar problema mai spinoasa este ca miscarea pentru drepturile homosexualilor a tulburat apele privind normele sexuale reducind fiecare dezbatere privind moralitatea la una privind consimtamintul reciproc. Dupa cum spune Bekiempis, “Oamenilor trebuie sa li se ingaduie sa-si satisfaca chiar si cele mai bizare si salbatice curiozitati fara teama de repercursiuni, atita timp cit sexul si numarul de persoane implicate in actul sexual ii satisfac pe participantii care isi dau consimtamiltul reciproc intr-un loc privat.” Dar daca “consimtamintul” este singurul nostru barometru pentru a legifera, lucrurile devin complicate.  

 

 

Consimtamint?  

 

 

Asa cum zoofilii americani afirma, animalele pot sa-si dea consimtamintul – intr-o oarecare masura. Comunitatea zoofililor evita cu strictete relatiile sexuale cu animale care pot sa moara in urma actului sexual (gainile de exemplu), si central in directivele lor este ca ei nici o data nu initiaza actul sexual. Franc vorbind, stabilirea parametrilor consimtamintului intre fiintele umane adulte poate fi la fel de problematic. Exista multi baieti de 15 ani (cu un an sub limita de varsta a consimtamintului in Marea Britanie) care sunt maturi sexual. Asta nu inseamna ca sunt maturi din punct de vedere emotional, dar exista si o multime de barbati care nici la 30 de ani nu sunt maturi emotional, si cu toate astea societatea le incurajaza comportamentul imatur. In plus, asta e dovedita de alcoolism, abuzul emotional, abuzul drogurilor, etc., care toate dovedesc ca milioane de adulti isi dau consimtamintul sa faca mai orice le trece prin cap. Englezii necasatoriti, de exemplu, rar fac sex fara sa fie beti (in tim ce englezii casatoriti rar fac sex).  

 

 

In articolul ei, Bekiempis promoveaza argumente bine intemeiate de ce animalele nu pot sa-si dea consimtamintul sa intretina relatii sexuale cu fiintele umane in masura in care fiintele umane o fac, dar discutia ei in ea insasi privind subiectul bestialitatii reflecta modul in care normalizarea sexului in afara casatoriei heterosexuale a complicat ordinea sociala americana pina acuma simpla. Crestinii conservatori americani afirma ca notiunea de consimtamint nu constituie o norma satisfacatoare pentru a distinge intre ce e moral sau imoral: e preferabil, spun ei, sa ne fixam atentia asupra idealului traditional de casatorie Iudeo-Crestin, si sa discutam restul nu sub forma unor echivalente ale casatoriei ci al tolerantei. Fie ca au dreptate sau nu, un act sexual care e atit de departe de standardele civilizatiei occidentale incit rezulta in asfixierea unei capre nu poate fi discutat. In opinia autorului, ar trebui sa duca direct la scaunul electric.  

Sursa materialului: Alianta Familiilor din Romania

Atac unguresc in Camera Deputatilor. UDMR vrea sa fure, azi, aurul Romaniei: Arhivele Nationale. Autorul tentativei: Mártón Árpád Francisc

 

RETROCEDAREA ARHIVELOR CONFESIONALE CĂTRE CULTELE MAGHIARE. UN ATAC LA ISTORIA NATIONALA

 Deputatul Mártón Árpád Francisc nesocoteşte opinia marilor intelectuali români, inclusiv cea a academicianului Dinu C. Giurescu

„Eu cred ca nu isi dau seama oamenii de catastrofa pe care o pregatesc Romaniei. Daca legea este adoptata si de Camera Deputatilor inseamna stergerea memoriei, odata ce arhivele dispar din centru, din Arhivele Nationale (…) Daca le-as propune in SUA sa intoarca arhivele de la Arhivele Nationale Centrale din Washington DC la diferitii emitenti din SUA, eu cred ca ar spune ca este un act de tradare nationala, de destramare a unitatii Statelor Unite” -  Prof Dinu C. Giurescu

Într-un mod foarte abil, pe agenda Camerei Deputaţilor s-a propus recent, pentru data de luni 24 octombrie a.c., trecerea prin procedură de urgenţă a unui proiect de lege pentru modificarea şi completarea Legii Arhivelor Naţionale, unde, într-o mare de texte cu modificări minore, extreme de minore, reapare majora lovitură dată statului român, instituţiei Arhivelor Naţionale, prin repunere pe tapet de către deputatul Mártón Árpád Francisc a retrocedării arhivelor confesionale, evident, fondul problemei este a celor maghiare, deputatul nesocotind complet opinia marilor intelectuali români în frunte cu academicianul Dinu C. Giurescu, care s-au pronunţat deja împotriva acestei retrocedări.
Să nu uităm că este vorba de documente extreme de importante pentru istoria românească, documente create de marile episcopii maghiare care au avut sate întregi de români ca iobagi. Să nu uităm că reprezentanţii confesiunilor maghiare romano-catolice, reformate şi unitariane au fost cei care în Dieta Transilvaniei au lovit în permanenţă în demnitatea şi viaţa de zi cu zi a românilor transilvăneni, trădându-le interesele şi asuprindu-i crunt într-un spaţiu enorm de timp, din Evul Mediu timpuriu până la 1848 şi chiar după, până la 1918, creind legi în acest sens. Urmele acestor demersuri antiromâneşti se simt cu mare putere morală, culturală şi economică şi astăzi asupra românilor. Arhivele acestor episcopii se vor astăzi luate de la statul român pe motivul că ar fi fost preluate în mod abuziv de statul comunist în 1950. Să nu uităm că Imperiul Austriac, respectiv împărăteasa Maria Tereza a desfiinţat un ordin religios, şi anume Ordinul Iezuiţilor, confiscându-i întreaga avere din imperiu, fără drept de apel, pentru că iezuiţii au lovit în interesele statului austriac.
Comportându-se ca nişte asupritori ai românilor timp de secole, stările romano-catolică, reformată şi unitariană din Dieta Transilvaniei au creat o arhivă care trebuie să fie menţinută de către statul român, indiferent dacă a fost luată de comunişti sau nu. Refacerea arhivelor prin această retrocedare de către confesiunile sus-amintite poate fi considerată în mod clar o restaurare a vechilor constituţii medievale antiromâneşti. Desigur că firească este refacerea făcută prin solicitarea unor copii, pentru o clarificare a unei probleme sau alta. Dar refacerea prin retrocedare în natură este, repet, o reinstaurare, pe terenul Constituţiei române, a vechilor constituţii medievale transilvane care au lovit în interesele şi demnitatea românilor transilvăneni. Arhivele însele, prin vechimea lor, sunt o avere de miliarde de euro.
Toate aceste demersuri ale reprezentanţilor UDMR de a se instaura privilegiile medievale în Ardeal (cum sunt şi retrocedările unor licee, şcoli, internate, clădiri din centrele marilor oraşe transilvane), sunt din păcate aprobate cu seninătate de politicieni şi judecători ignoranţi, lezându-se grav demnitatea istorică a românilor din Transilvania şi creind premisele unor  mari şi permanente tensiuni interetnice, chiar acum când ne considerăm oameni liberi într-o Europă unită.
Şi ceea ce este mai condamnabil e faptul că se încearcă prin procedură de urgenţă să se lovească în marile interese naţionale româneşti, acum când alte legi importante pentru viitorul şi prosperitatea României aşteaptă de mult timp în culise. Parlamentul român trebuie să fie solidar cu interesele supreme ale naţiunii şi nu cu obsesiile de reinstaurare a privilegiilor etnice medievale.
Aşadar, orice s-ar zice, esenţa modificării Legii Arhivelor propusă de către deputatul UDMR Mártón Árpád Francisc este aceasta, una morală, raportată la trecutul românilor ardeleni. Şi apoi ce stat mai cedează printr-o procedură de urgenţă o avere de miliarde de euro? Propun totuşi, să se revină la sentimente mai bune faţă de românii transilvăneni şi chiar dacă se va pune problema retrocedării, aceasta să nu fie pusă în mod mascat prin proceduri de urgenţă, ci prin referendum naţional, dat fiind importanţa ei uriaşă din punct de vedere moral şi prin averea de miliarde de euro a acestor bunuri istorice.

Vasile LECHINŢAN
Istoric, referent la Arhivele Nationale din Cluj-Napoca

Vedeti AICI traseul acestui proiect respins de Senat si AICI punctul de vedere al Guvernului

 Sursa: Ziaristi Online

Parintele Arsenie Boca despre oamenii din iad

„Nu vorbesc de iadul teologic, ci de iadul vieţii mizerabile, de convoiul mizeriei asupra căreia desfigurarea şi degenerarea se întind ca o pereche de gheare, trăgând pe cine prind într-o enormă gloată de chinuiţi şi dosădiţi ai sorţii. Tot spaţiul ocupat odinioară de moarte e deţinut azi de boală şi de infirmitate. S-au redus bolile infecto-contagioase prin măsurile medico-preventive, au sporit în loc cele degenerative şi afecţiunile cornice ale pielii şi ale sistemului nervos, circulator, digestiv şi respirator; pe urmă cancerul, bolile dentiţiei şi bolile ereditare. Boala încleştează umanitatea în suprafaţă şi în adâncime, cantitativ şi calitativ; Asta o spune un profesor de medicină (M. Kernbach, Spiritul ştiinţific şi problemele fundamentale ale medicinei

contemporane, Institutul de arte grafice „Dacia Traiană", Sibiu , 1942, pp. 7-8.). Nu vorbesc de cei ce ajung în spitale, străpunşi de una sau mai multe din cele peste 800 de feluri de cleşti ai bolii. Ce curios e numărul! În bolile spiritului, numai deviaţia în materie de credinţă pe bază de Biblie, a dat până acum 800 de secte religioase (800 în 1946, acum cea. 3000.). Contagiunile spiritului, în totalitatea lor, sunt pur şi simplu nenumărate. Câte capete atâtea non-sensuri! Lucrul cel mai imposibil din lume ar fi o unificare a minţilor. Fiecare e unic în lume; de-ar învia toţi oamenii de la Adam până la sfârşitul lumii, n-ai să găseşti doi oameni identici. Aceasta e genetic adevărat. Diferenţierile astea dezechilibrate, din ce în ce mai prăpăstioase, creează haos între oameni, creează metereze de război, creează mizerie, creează chingile iadului, care strâng viaţa, de-o frâng.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006

Părintele Justin: Să ne rugăm să înmulţească Domnul secerătorii, că sunt puţini. Singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe, şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii creştine lupi răpitori. Am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori

realizat de monahia Fotini, 13 octombrie 2011

Părinte, ce ne puteţi spune despre Părintele Adrian Făgeţeanu, care de curând a trecut la Domnul? L-aţi cunoscut în închisoare? 

Eu nu l-am cunoscut personal, nu ne-am întâlnit, dar auzisem de el. Părintele Adrian a fost o figură rară în cadrul neamului nostru, pentru că din fragedă copilărie acest om s-a arătat a fi ales de Dumnezeu, pregătit parcă pentru o misiune aparte pentru Ortodoxia românească. Încercările şi întâmplările miraculoase din copilăria lui vin să ne întărească această convingere. Părintele Adrian a fost ales din pântecele maicii sale să fie un ostaş luptător în armata lui Hristos, atât pe plan religios, cât şi pe plan cultural. A fost omul suferinţei, un corifeu al suferinţei, începând cu Antonescu şi până în prezent, el a fost mingea de lovitură a tuturor politicienilor. Este omul care a trăit o viaţă de ascet şi isihast şi a sfârşit ca un mucenic. De aceea pentru noi trecerea lui dincolo este totodată şi o mare bucurie, pentru că s-a dus în împărăţia sfinţilor să formeze buchetul de rugăciune alături de Corneliu Codreanu, pe care Părintele Adrian îl avea ca model, alături de Părintele Petroniu Tănase şi Părintele Arsenie Papacioc şi nu în ultimul rând alături de Părintele Daniil Sandu Tudor, povăţuitorul lui duhovnicesc şi de ceata tuturor sfinţilor români. El a fost un luptător de frunte nu doar pentru ortodoxia românească ci pentru toată Europa creştină. Este un Luceafăr duhovnicesc al pământului României. Şi de aceea Dumnezeu i-a dăruit lungime de zile, deoarece orice zi în plus a Părintelui Adrian era un câştig pentru neamul nostru, prin sfaturile şi rugăciunile cu care a întărit pe mulţi creştini. Mai ales că nu s-a temut de nimic pe lumea aceasta, şi a combătut prin faptă şi prin cuvânt atât ateismul comunist, cât şi ecumenismul, erezia zilelor noastre şi a tuturor rătăcirilor, sectelor care slujesc idealului antihristic new-age. Eroismul său asupra întunericului new-ageist să fie pildă tuturor credincioşilor care vor să înfrunte urgiile antihristice de azi şi de mâine. Pentru noi nu există criză. Singura noastră criză este că nu am fost veghetori ai neamului şi ai tradiţiei noastre ortodoxe, şi am lăsat să pătrundă în mijlocul comunităţii creştine lupi răpitori, fie ei politici, fie religioşi. Păstorii noştri au cam ameţit repede de slava lumească şi nu au putut să se impună în apărarea drepturilor Ortodoxiei, după cum s-ar fi cuvenit. Părintele Adrian îi va smeri în faţa Tronului Dumnezeirii. Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem nişte creştini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniştea. Pentru că întâistătătorii noştri ne-au dat mereu cu liniştea, cu pacea, cu cuminţenia – virtute pusă la mare cinste în educaţia religioasă ateist comunistă. Dar această falsă cuminţenie nea acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleşug în sânul Bisericii noastre şi de atâtea bălării aduse din Răsărit şi din Apus nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate ca a fost mai comod să le astupăm. Dar românul nostru, cum am mai spus, nu a fost aşa dintotdeauna, el are sânge de dac şi brâncovenesc, eroi care au luptat cu preţul vieţii nu doar pentru apărarea naţiei noastre ortodoxe, ci am fost poarta dintre Răsărit şi Apus, prin care am oprit aici orice trecere păgână.

Părintele Adrian a îmbinat foarte frumos aceste calităţi creştine, pe care orice creştin e dator să le câştige – rugător trezitor şi mărturisitor neînfricat. Iar dacă îl iubim pe Părintele Adrian dovedim aceasta numai dacă îi vom urma exemplul şi nu vom pune în gura lui false învăţături, ca să ne cadă nouă mai bine. Pentru că sunt mulţi propovăduitori care numai se laudă cu popularitatea Părintelui Adrian, dar în realitate ei sunt lupi răpitori. Suntem aşa de ofiliţi şi oprimaţi încât nu mai deschidem mintea, nu mai deschidem nici ochii, nici gura. Stăm într-o cuminţenie, să-mi fie cu iertare, prostească. Faima cuminţeniei noastre s-a dus peste tot în lume, încât a ajuns străinul să facă glume pe seama acestei cuminţenii a românilor. Părintele Adrian a fost aşa de puternic încât şi diavolul s-a temut de rezistenţa sa, prigonitorii înşişi obosind în a-l înfrunta. Aceasta este o pildă pentru noi că dacă vom avea curajul să mărturisim fără de tăgadă, şi diavolul va slăbi de puterea pe care Hristos ne-o va da şi va lucra prin noi. Este o dovadă în plus că puterile diavolului sunt mult limitate faţă de puterea dumnezeiască a lui Hristos. Să dea Dumnezeu să înţelegem acest adevăr din propria noastră experienţă şi nu doar din pilde. Este o vină a noastră că nu am ştiut să veghem şi să păzim bunurile acestea morale şi spirituale pe care acest neam le-a acumulat prin înaintaşii noştri.

Ce părere aveţi despre dificultăţile pe care le-am întâmpinat la Târgu Ocna, unde s-au efectuat săpături arheologice cu scopul de a găsi osemintele mucenicului Valeriu Gafencu? 

Da, sunt lucruri murdare de a măslui, de a acoperi un adevăr, încât să nu se mai vadă nimic, să acopere orice mărturie care putea trezi interesul tinerilor din generaţiile viitoare. Sunt aceiaşi oameni care au condus ieri şi conduc şi azi, acelaşi sistem. Pentru că acum, ca şi atunci, atât de tare se temeau de aceşti martiri ai rezistenţei anticomuniste, încât nici morţi nu îi suportau, şi morţi se temeau de ei. Teama şi necredinţa lor îi îndemna să săvârşească gesturi de-a dreptul penibile, încât şi după ce îl vedeau mort din pricina bătăilor, sau împuşcat, îi înfigeau suliţa în coastă, în dreptul inimii, să se asigure că a decedat. Acest obicei nu ne este străin, îl ştim din Evanghelie, e o practică iudaică. Şi chiar dacă au trecut atâţia ani de zile, ei poartă această frică de morţii noştri, de morţii care înviaţi cu puterea lui Hristos, le surpă lucrările demonice, pentru că harul lor îi arde ca pe Lucifer care nu suferea să vadă lumina Arhanghelului Mihail. Această teamă a lor în a-i slăvi pe mucenicii din închisori arată cât de slabi şi neputincioşi sunt. Până la ora aceasta se tem ca nu cumva să învieze. Aveţi piatră? Aveţi stânci? Puneţi pe mormântul lor şi îl păziţi cu străji puternice, ca să nu se mai audă în veac de existenţa lor.

Dar în ciuda tuturor eforturilor lor de a sta împotriva sângelui mucenicesc, vor rămâne neputincioşi în faţa adevărului, iar nedreptăţile săvârşite asupra neamului nostru se vor întoarce asupra neamului şi familiilor lor. Ororile săvârşite de aceşti agenţi ai ateismului, ai satanei, apasă pe conştiinţele lor şi familiilor lor, încât putem spune că sunt nişte oameni maltrataţi moraliceşte. Vina de altfel o purtăm şi noi, pentru că am fost surzi la durerile şi strigătele mucenicilor din închisori, după cum surzi suntem şi azi, încât nici preotul nu pomeneşte nimic în parohia lui de existenţa acestor martiri şi sfinţenia lor. Preotul de azi e surd şi la strigătul omului sărac, care nu mai are bani nici de o bucată de pâine, pentru că statul român l-a înglodat în biruri şi datorii. Ar trebui să existe, după cum am mai zis, mijloacele de întrajutorare a bolnavilor, copiilor orfani, familiilor fără adăpost. Şi dacă preotul nu face asta, cine să o facă? Atunci nici criza asta nu ar fi fost aşa de acut simţită de românii noştri. Cunosc vreo doi, trei preoţi care au săvârşit astfel de fapte de milostenie, dar restul?

Cu toate că nu-i a creştinului bogăția şi desfătarea, ci sărăcia şi nevoia. Ţăranul român, de altfel, nu a re nevoie de alt ajutor, decât de ogorul lui şi pe care trebuie să îl lucreze cu osteneala mâinilor lui, şi sudoarea frunţii sale. Aceasta este de altfel şi o poruncă biblică, nu? Dar românul nostru s-a puturoşit, s-a învăţat cu comoditatea şi aparenţa luxului acesta îmbietor. Stă în faţa calculatorului şi umple barurile noaptea. Românul nu are nevoie de bananele şi portocalele lor, că şi aşa ne trimit numai otrăvuri. Să trăim noi cu mierea albinelor noastre aşa cum au trăit strămoşii noştri, cu ceapa, cartoful şi văcuţa ţăranului român; cu coasa şi secera cu care am secerat pâinea cea de toate zilele, pe care ne-a dăruit-o Domnul. Şi cred că în viitor românul va ajunge după cum a început, cu ogorul lui, în simplitatea şi sfinţenia lui, ne vom întoarce vrând nevrând la originile şi îndeletnicirile de la început, cu mijloacele cele mai rudimentare, în tovărăşie cu vaca vecinului care va trage să scoată brazdele pentru a semăna sămânţa ce îşi va da rodul la vremea ei.

Din păcate, Părinte, majoritatea tinerilor de azi, şi nu doar cei de la oraş, ci şi cei de la sate, nu mai sunt obişnuiţi să se ocupe cu îndeletniciri agricole şi sunt cuprinşi de descurajare, văzându-se neputincioşi şi obişnuiţi cu comoditatea de la bloc. Ce sfat le daţi familiilor care vor să se retragă la sate, dar nu au nici mijloacele necesare să cultive pământul, nici pricepe?

Ei… nevoia te învaţă toate. Orice învăţ are şi dezvăţ şi orice dezvăţ are învăţ. Eu am muncit toată copilăria şi tinereţea mea, alături de părinţii şi fraţii mei. Nu e nevoie de niciun utilaj agricol, ca să îţi întreţii familia ta. Toată copilăria mea a fost în centrul muncii agricole. Şi pe ogorul nostru nu a mers decât boul şi calul, şi semănatul tot cu mâna mergea. Iar aratul nu e deloc dificil, pe o lăţime de 5-6 metri făceai cu plugul vreo 8, 10 brazde, semănai frumos, venea grapa care acoperea şi rămânea hrană şi pentru păsările cerului. Nu vedeţi şi ciorile cum se adăpostesc noaptea în podurile clădirilor din oraş, iar dimineaţa ies la ţară, pe câmp, ca să se hrănească? Vezi seara cum vin cârduri aşa, de parcă sunt cocori, cum vin ciorile la oraş să-şi găsească adăpost. Aşa şi cei de la oraş să se uite la ciori cum se hrănesc din hrana ţăranului de pe ogor, chiar dacă trăiesc la oraş. Nu are nevoie omul nostru să-i vie apa la el, vorba olteanului, s-o beie din şurub, nu, o bea din fântâna lui, cu cumpăna lui cu care scoate apa, dulce şi cristalină.

Eu nu am făcut minerit în tinereţea mea, dar în închisoarea de la Baia Sprie am învăţat să fac şi minerit de nevoie, mai bine decât minerii specializaţi. Nu au ştiut să ne dea decât câte un târnăcop, o rangă şi o lopată, 400 câţi eram cu toţii. Am intrat acolo nedumeriţi şi erau doar 5 mineri care aveau ordin să ne instruiască; au stat cu noi doar o săptămână în care am învăţat toată tehnica mineritului. Ei au rămas surprinşi însă când au văzut că munca noastră, a deţinuţilor, era mult mai eficace chiar decât a lor. Minerii dinaintea noastră produceau un vagon de minereu în jur de 8 ore, ei bine, noi am terminat două vagoane în timp de 5 ore. Orice poate să facă omul când vrea să facă.

Continuare pe siteul revistei Atitudini

Parintele Arsenie Boca - Vindecarea celor doi demonizati din tinutul Gadarei

DUHURILE RELE

Existenţa lor e afirmată de Iisus; e confirmată de Biserică, şi împotriva lor s-au luptat toţi sfinţii. Demonii există real: sunt ceata îngerilor căzuţi în sfatul lui Lucifer, începătorul trufiei, vrând a fi el mai presus de Dumnezeu.
Dracii nu sunt idei sau sentimente neobişnuite, sau stări de nervi, căci acestor păreri le punem precis întrebarea: ce a intrat în turma de porci de s-a înnebunit toată şi s-a aruncat în mare? - Au intrat ideile, sentimentele sau vreo stare colectivă de nervi?!
Dacă admitem Noul Testament şi întreita mărturie a evangheliştilor sinoptici, atunci trebuie să admitem că ei sunt fiinţe spirituale decăzute şi antrenând decăderea. Ca fiinţe spirituale intră fără piedecă şi trec prin materia vie sau moartă a lumii văzute. Pot intra în oameni, şi încă legiuni de duhuri.
„Odihna" lor - cum zice Iisus, descriindu-i - nu şi-o găsesc prin pustii, ci în inima oamenilor, de unde fac să izvorască toate gândurile rele şi ucigaşe. „Duhul rău, odată intrat în om se multiplică într-o adevărată progresie geometrică: devine «legiune». El expropriază umanitatea din om în favoarea bestiei din el, face din om o caricatură, un monstru, un sub-om. Un suflet stăpânit de acest duh e ceva cu adevărat înfiorător. El îşi pierde îndată libertatea şi puterile ei de creaţiune şi desăvârşire. Raţiunea i se întunecă, instinctele de conservare i se atrofiază: umblă gol şi doarme prin morminte" (Gr. Cristescu). Aşa se „odihnesc" duhurile rele, dărâmând zidirea lui Dumnezeu.

Izbucnesc întrebările: cum îi lasă Dumnezeu să-şi facă de cap ?
La obârşie erau făpturi spirituale ale Cerului. Nu s-au întunecat cu totul, dovadă că cunosc şi recunosc următoarele două lucruri:
1. Dumnezeirea lui Iisus. „Demonii strigau şi ziceau: «Tu eşti Fiul lui Dumnezeu». Iisus, certându-i, nu-i lăsa să vorbească, fiindcă ştiau că El este Hristos" (Luca 4,41). (Iisus i-a oprit să spună adevărul, ca să nu fie crezuţi când vor spune minciuna.)
2. Pedeapsa lor. „Au început să strige şi să zică: «Ce este nouă şi Ţie Iisuse Fiul lui Dumnezeu ? Ai venit aici, mai înainte de vreme, ca să ne chinuieşti ?»" Ei ştiu prin urmare că-i aşteaptă o pedeapsă. Când Iisus îi scotea din „odihna" lor afară, lor li se părea că a venit judecata. Totuşi li se părea lor că nu e judecata aceea care îi aşteaptă, de vreme ce aceea nu e „aici", şi ca atare e înainte de vreme.
- Măcar aceste două lucruri de le-ar şti oamenii.

Cum intră?
1.- Prin oricare din cele şapte păcate de căpetenie. întâi ca momeală, pe urmă ca obsesie, apoi ca a doua natură pervertită.
2.- Prin neîncetata lor pomenire.
3.- Prin împărtăşania cu nevrednicie: furarea Sfintei împărtăşanii. Primul exemplu e Iuda, care avea obsesia vânzării lui Iisus (Luca 22,3; ICorinteni 11,27-30). 4.- Ca pedeapsă pentru răutăţi. Sfântul Pavel a dat satanei pe trei inşi. Pe doi, Imeneu şi Alexandru, ca să se înveţe să nu hulească; iar pe al treilea, „1-a dat Satanei spre pieirea trupului (- făcuse una mare -), ca sufletul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus" (I Timotei 1,20; I Corinteni 5,5).

Cum ies?
1.- Prin post şi rugăciune - cu socoteală şi blagoslovenie, adică cu smerenie, care apără valoarea nevoinţelor.
2.- Cântă Biserica: „Armă asupra diavolului Crucea Ta ne-ai dat". Crucea îi arde. Şi orice suferinţă, primită cu mulţumire, acelaşi rost şi putere o are.
3.- Prin pocăinţă; prin Taina pocăinţei - spovedania.
4.- Smerenia văpaie le este.
5.- Pomenirea neîncetată a Preasfântului Nume al lui Iisus: „Armă în Cer şi pe pământ, mai tare ca Sfântul Nume al lui Iisus, nu este" (sfântul Ioan Scărarul). Aceeaşi putere o are şi pomenirea Maicii Domnului.
6.- îngerul păzitor îi alungă.

GADARENII ŞI SUFLETUL
Citind Evanghelia cu băgare de seamă vedem că Iisus n-a făcut nimic „la întâmplare". Astfel s-a suit în corabie cu scopul anumit de-a merge să dezlege un suflet din muncile unui „legheon" de demoni, care se chinuia în laturile Gadarenilor. Pe mare s-a stârnit fără veste o furtună suspectă, pe când Iisus dormea. Iisus a certat pe cine avea de certat din spatele vântului şi a valurilor apei şi s-a făcut linişte mare. De ceea parte a mării îl întâmpină pe Iisus altă furtună: într-un suflet, în care dracii stârniseră viforul celei mai de pe urmă pustiiri şi decăderi. Făcuseră dintr-un om o fiară, care rupea lanţurile, şi un criminal fioros, care pustiise acea lature a Gadarei.
Iată un om dezorganizat de draci: pe cea mai de pe urmă treaptă a decăderii. Omul în care nu mai străluceau însuşirile omeniei; în locul lor diavolii îi dăduseră fioroasa libertate de a fi drac între oameni.
Ei bine, omul acesta era totuşi un suflet.
Pentru el a trecut Iisus marea.
Iisus propoveduise în diferite rânduri că „sufletul e mai de preţ decât toată lumea", şi că „Ce va da omul în schimb pentru sufletul său ?" - Enunţări abstracte, care nu prea decid pe oameni să-şi aibă grija de suflet. De aceea, cu prilejul îndrăcitului din Gadara, Iisus o ia pe altă cale:
Arată cu minune preţul unui suflet.
A pus în cumpănă un suflet, al celui mai desfigurat dintre oameni, cu preţul, - deocamdată - al unei turme de două mii de porci, nu - încă - cu „toată lumea". Şi a dat pierzării turma de porci a Gadarenilor, pentru mântuirea unui suflet. Cumpăna aceasta, între preţul unui suflet în ochii lui Dumnezeu şi preţul turmei de porci în ochii Gadarenilor, a ieşit cu scandal. - Şi poate că tocmai scandalul ce a urmat pune mai plastic în cumpănă valoarea sufletului, întrucât Gadarenii au trebuit „să simtă" preţul sufletului, pe care îl pierduseră ei în porci. Răi de pagubă cum erau „Tot oraşul ieşi în întâmpinarea lui Iisus, şi văzându-L, îl rugară să se ducă din hotarele lor". (Matei 8,34; Luca 8,37). Cu alte cuvinte, pentru „paguba" ce le-a facut-o, L-au dat pe Dumnezeu afară din hotarele lor. Ei s-au declarat pentru porci, nu pentru suflet.
Iisus s-a conformat: „intrând în corabie s-a înapoiat". Atâta avea de făcut: gadarenilor le-a lăsat un misionar. Şi un fost îndrăcit nu e un misionar de rând. (Gr. Cristescu)

Prislop,I. 29.X.49 II. 4.III.50 Duminică XXIII Luca 8,26-39