scris de diac. dr. Liviu Petcu
Sfântul Dionisie Areopagitul relevă faptul că unii râdeau atunci de botezul pruncilor, menționând că e eronat ca alții (nașul) să se lepede de cel rău și să mărturisească credința creștină în numele pruncilor inconștienți. Acestei idei îi subscriu în zilele noastre neoprotestanții.
Botezul copiilor reprezintă o practică ce își are rădăcini atât în Sfânta Scriptură, cât și în tradiția apostolică și patristică. În demersul nostru, avem intenţia de a arăta, în ordine cronologică, pe baza mărturiilor post-apostolice și patristice, a istoriei Bisericii vechi, că există numeroase indicaţii că nou-născuţii erau încă de atunci botezaţi.
Pedobaptismul în secolele I-II
Dovezi în sprijinul botezului nou-născuţilor și copiilor regăsim la începutul epocii post-apostolice, acestea acumulându-se treptat până în jurul anului 400. Aceste mărturii timpurii nu sunt vulnerabile, nu comportă incertitudini, ci sunt cât se poate de limpezi. Spre exemplu, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful (100?-160), care cunoscuse creştinismul atât în Asia Mică, cât şi în Roma, declară că are cunoştinţă de „mulţi bărbaţi şi femei de 60-70 de ani care fuseseră discipoli ai lui Hristos încă din copilărie” (Apologia I, XV). Pe aceștia îi oferă ca pilde de trăire creștină aleasă, nutrind dezideratul de a se arăta în tot neamul de oameni astfel de ființe. Reiese că aceste persoane erau botezate ca nou-născuţi în perioada dintre anii 80 şi 95, deci încă din secolul I, adică atunci pe când trăiau unii din apostoli. Se admite și că în ritualul prezentat de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful, nou-născuţii (sau bebeluşii) se aflau sub aripa ocrotitoare a candidaţilor maturi (a părinţilor).
Alte argumente cât se poate de clare se pot deduce din alte două mărturii la persoana întâi, legate de îndelungate vieţi creştine la sfârşitul secolului al II-lea – mărturisirea Sfântului Policarp, episcopul Smirnei: „86 de ani L-am slujit (pe Hristos)” şi cea a lui Policrat: „Am trăit întru Domnul 65 de ani”. Ultima aparţine perioadei 190-191, ceea ce ne permite să conchidem că Policrat a fost botezat pe când era copil, în jurul lui 125. Martiriul Sfântului Policarp al Smirnei este datat în anul 156, ceea ce înseamnă că Sfântul Policarp a beneficiat de un botez al nou-născutului, încă din secolul I.
Sfântul Irineu de Lugdunum († 202), originar din Asia Mică şi care a fost ucenic al Sfântului Policarp († 156), spune că Domnul Hristos a venit ca pe toţi să-i mântuiască, să-i renască, pe toți care primesc de la El nașterea ce-a de-a doua: pe sugari (bebeluși) şi pe copii, pe băieţi şi pe tineri şi pe bătrâni (Împotriva ereziilor, II, 22). De aceea a venit în toate vârstele: făcându-se prunc pentru prunci și sfințind pe prunci, mic pentru cei mici și sfințind însăși vârsta pe care aceștia o aveau. Prin cuvântul „renăscut” avem o referinţă evidentă la botez, cuvintele care îi urmează indicând clar că nu există o limită de vârstă. Referinţa presupune practica botezului nou-născutului (inclusiv botezul copilului), care trebuie, prin urmare, să dateze cu cel puţin două decenii înainte de scrierile Sfântului Irineu, adică, în jurul lui 150.
5.1.12
Datini si obiceiuri de Craciun si Anul Nou din Tara Fagarasului, reunite la Comana
Un spectacol de culoare si bucurie in portul popular, cantecul, jocul si privirile oamenilor!
Prea multe cuvinte ar strica farmecul sarbatorii asteia pline de bucurie! Am redescoperit, cu mare drag, portul, oamenii, datinile si sufletul partii aceleia de Tara Fagarasului aflate in jurul comunei Comana! Bucuria cu care oamenii (de la cei mai tineri la cei mai in varsta, de la primar la preot ori dascal) au purtat costumul popular vechi si extrem de valoros, bucuria cu care au cantat, au jucat, au zambit sau au povestit, ne-au ingenuncheat pe toti! Si, in semn de respect pentru fiecare in parte, am spus in gand o rugaciune! Pentru ce ne-am rugat? Sa ne tina Dumnezeu prinsi cu chingi puternice de tot ceea ce inseamna neamul romanesc, puternic, frumos si extrem de autentic, asa cum l-am redescoperit la sfarsitul lui 2011 la Comana.
(foto Adrian Grovu)
Mai multe vezi aici
Vasile Băncilă despre nevoia de cunoaştere a adolescenţilor
Dar poate că tendinţa metafizică nu-i decât una din formele nevoii de a cunoaşte,
care se manifestă îngeresc şi puternic în adolescenţă, în cazul când instrucţia didactică
nu a uzat forţele sufleteşti. Adolescentul suferă că nu-şi poate limpezi unele probleme
generale şi, atunci când această i se dă, mai ales de către un om, în care are încredere,
ce lumină subită îi apare pe faţă şi cum priveşte cu o recunoştinţă ce uită complect de
sine, uneori aproape cu misticism! Şi ce uşor e să câştigi încrederea tinerilor numai
prin faptul că-i ajuţi să înţeleagă, că le dai lumini, din cari simţi cum creşte fiinţa lor!
4.1.12
Parintele Arsenie Boca: Cei ce n-au necazuri
„Nu fericiţi, aşadar, pe cei ce n-au necazuri în lumea aceasta. Căci, cunoscându-i Dumnezeu că n-au minte să-l înţeleagă căile, nu le mai rânduieşte o îndreptare prin încercări în lumea aceasta, ci osânda în cealaltă. Iată de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar şi când osândeşte la iad tot milostiv se dovedeşte şi ca un mai-nainte ştiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva păcatelor lor, căci mândria lor cea peste măsură de mare nu rabdă nicidecum umilirea încercărilor. Dimpotrivă, încercarea lui Dumnezeu de a-i spăla prin necazurile cele fără de voie, lor li s-ar întoarce tocmai pe dos. Căci ei, iubind mai tare mândria şi slava deşartă a vieţii acesteia, decât smerenia şi supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebună a minţii lor îi aruncă în deznădejde, din care fac cel mai mare şi mai de pe urmă păcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte păcate, ce le-ar putea face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de înţelegere pentru mulţimea neputinţei lor, nu-i bagă Dumnezeu în cuptorul smereniei, că nu rabdă neghina o probă ca aceasta, ci vor merge în osândă, dar nu în osânda cea mai mare, ca ucigaşii de sine. Deci dacă cineva, păcătuind în chip vădit şi nepocăindu-se, n-a pătimit nimic până la moarte, socoteşte că judecata lui va fi fără milă acolo." (Sfântul Marcu Ascetul, op. cit. Filocalia, ed. I, vol. 1, p. 242 si ed. II, vol. I, p. 240)
Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.
Bun de mori: Pepsi recunoaste ca Mountain Dew poate dizolva un soarece
Clientul din Illinois a primit un raspuns uimitor: Pepsi l-a informat ca niciodata nu si-ar fi dat seama daca un soarece s-ar fi aflat in doza de racoritoare, intrucat aceasta l-ar fi… dizolvat si transformat intr-un jeleu.
Ronald Ball a dat in judecata Pepsi dupa ce a baut din doza de Mountain Dew s-a simtit dintr-o data foarte rau si a inceput sa vomite. Dupa ce a avut aceasta reactie, barbatul a golit restul de bautura intr-un pahar transparent si a descoperit cu groaza ca in doza era si un soricel.
Ball a spus ca a cumparat doza de racoritoare de la un automat care se afla la locul sau de munca. A sunat la numarul de telefon de pe doza, iar un functionar a venit si a ridicat doza in cauza, cu tot cu soarece.
Pepsi refuza sa-i plateasca reclamantului despagubirea de 50.000 de dolari pe care a solicitat-o.
de Ramona Cornea
Sursa: Ghimpele
1.1.12
Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Vasile cel Mare, model de marturisire impotriva arianismului vremurilor de azi
Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.
"Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului" - îi zise prefectul? "Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei". Prefectul începu cu ademeniri zicând: "Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului". Sfântul Vasile îi răspunse: "Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta" - îi zise prefectul? "Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele". "Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?" "Ce anume ar putea să-mi facă împăratul" - întreabă Sfântul Vasile liniştit? "Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar". La acestea Sfântul Vasile râse zicând: "Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu". Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: "De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic" (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: "Niciodată n-am văzut om ca dumneata" ştiţi ce mi-a răspuns? "Poate că niciodată n-ai văzut episcop"! Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: "Să fie exilat numaidecât!!" Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.
Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii.
Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii. Amin.
- fragment extras din lucrarea Cararea Imparatiei
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
