Parintele Dumitru Staniloae despre jertfa lui Mota si Marin.

"Jertfa este măsura creştinătăţii noastre"

Ionel Moţa

Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român (…) Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.

Părintele Dumitru Stăniloae

„Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam pasivi? Eu asa am inteles datoria vietii mele. L-am iubit pe Iisus Hristos si am mers fericit la moarte pentru el“. (Ionel Moţa)

VIDEO. Onoruri militare, salve si cuvant la inmormantarea jurnalistei Maria Petrascu: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”. Acesta este exemplul pe care ni-l lasa scumpa noastra colega si prietena. La revedere, draga Marie!

 

Maria Petraşcu a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

Câteva sute de persoane, de la apropiaţi, până la oameni politici, autorităţi locale sau revoluţionari au condus-o, în această după-amiază, pe ultimul drum pe jurnalista braşoveană.

Jurnalista Maria Petraşcu, care în luna septembrie ar fi împlinit 59 de ani, a murit marţi dimineaţă. Aceasta a fost înmormântată la cimitirul din Livada Poştei cu onoruri militare, în urma distincţiei post-mortem primite din partea preşedintelui României, Traian Băsescu.
Ea va rămâne în memoria braşovenilor şi nu numai ca una dintre persoanele care a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre Revoluţia din 1989, dar şi cea care a vrut să cureţe această categorie socială a revoluţionarilor de impostori, noteaza Ionuţ Dincă in Adevarul de Brasov.
In cuvantul sau miscator de la inmormantarea colegei noastre – sufletul portalului Ziaristi Online – parintele protopop Danut Gheorghe a subliniat esenta apostolatului si, intr-un final, a martiriului Mariei: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”.
Dumnezeu sa o odihneasca intru sfintii Sai!

Salve si Cuvant la inmormantarea jurnalistei... de ZiaristiOnlineTV

http://roncea.ro/wp-content/uploads/2012/01/Maria-Petrascu-Medalia-si-Ordinul-National-Serviciul-Credincios-Traian-Basescu-1024x768.jpg

Maria Petrascu, distinsa de seful statului cu Ordinul National “Serviciul Credincios”, va fi inmormantata azi alaturi de sotul ei, jurnalistul militant Marius Petrascu. VIDEO: “Voi ati tras in noi!”

Maria Petrascu, Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei. Presedintele Traian Basescu a distins-o pe colega noastra cu Ordinul National “in semn de recunostinta si apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovada de-a lungul unei cariere de exceptie in presa”. Un gest frumos de care Maria se bucura
Cine a omorat-o pe Maria Petrascu. Ultima Scrisoare Deschisa a jurnalistei, catre mafia PSD Brasov. A infruntat kominternul, gloantele, cancerul, extremistii unguri si a cazut rapusa de mardeiasii “revolutionari” ai interlopului Dorin Lazar Maior
Dumnezeu si Arhanghelul Mihail au nevoie de o jurnalista-luptatoare in oastea romanilor din Ceruri. Sufletul portalului Ziaristi Online, Maria Petrascu, a raspuns “Prezent!”. Sa o pomenim pe draga noastra Maria, neobosita aparatoare a Romaniei!
Ce a fost la 15 Noiembrie 1987. Marturia jurnalistei Maria Petraşcu, sotia publicistului anticomunist Marius Petraşcu
Editorialele si articolele Mariei Petrascu aparute la Ziaristi Online
Ultimul articol al Mariei Petrascu, sufletul portalului Ziaristi Online: Covasna si Harghita au adoptat stema Ungariei! Pana cand?

Blogul Mariei – Verde-n fata

CUVIOSUL SERAPHIM ROSE DESPRE PRIMELE DOUA ZILE DE DUPA MOARTE

Vreme de doua zile sufletul se bucura de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pamant care i-au fost dragi, dar in cea de a treia zi se muta in alte salasuri.
Aici Arhiepiscopul Ioan repeta invatatura cunoscuta Bisericii din veacul al IV-lea, cand ingerul care il insotea pe Sf. Macarie al Alexandriei in pustie i-a spus, dandu-i lamurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morti, in cea de a treia zi dupa moarte: "Cand se face pomenirea in biserica in cea de a treia zi, sufletul celui raposat primeste de la ingerul sau pazitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup... In primele doua zile, sufletului ii este ingaduit sa umble pe pamant, oriunde vrea, impreuna cu ingerii care il insotesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umbla uneori prin preajma casei in care a ramas trupul, si astfel, el petrece doua zile ca o pasare in cautarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia sa faca fapte bune. In cea de a treia zi, Hristos care Insusi a inviat din morti a treia zi, porunceste sufletului crestin, inchipuind Invierea Sa, sa se inalte la Ceruri ca sa se inchine Dumnezeului tuturor."
Sf. Ioan Damaschin, in slujba de inmormantare ortodoxa, infatiseaza cu insufletire starea sufletului iesit din trup, dar care se afla inca pe pamant, neputincios sa intre in legatura cu cei dragi pe care ii vede: "Vai, cata lupta are sufletul cand se desparte de trup! Vai, cat lacrimeaza atunci, si nu este cine sa-l miluiasca pe dansul! Catre ingeri ridicandu-si ochii, in zadar se roaga; catre oameni mainile tinzandu-si, nu are cine sa-i ajute. Pentru aceasta, iubitii mei frati, cunoscand scurtimea vietii noastre, sa ne rugam pentru odihna in Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare mila."
Intr-o scrisoare catre fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zavoratul scrie: "Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinta celui care moare ramane. El merge doar catre un alt fel de viata... Nu pe ea o vor pune in mormant. Ea se afla in alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. In primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastra. Numai ca, nu va spune nimic si nu veti avea putinta de a o vedea; dar ea va fi aici. Sa tineti minte aceasta. Noi, cei care ramanem in viata, varsam lacrimi pentru cei care ne parasesc, dar pentru ei, toate sunt indata mai simple; starea aceea este mai fericita. Cei care au murit si au fost readusi in trupurile lor, au simtit aceste trupuri ca pe niste salasuri lipsite de tihna. Si sora ta va simti la fel. Ii este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi intamplat ceva foarte rau! De buna seama ca ne va vedea si se va mira de ce se intampla" (Citiri de suflet folositoare , august, 1894).
Trebuie sa tinem minte ca aceste doua zile sunt o regula generala, care nu cuprinde toate situatiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxa, care s-au adunat in aceasta carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru ca sfintii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din aceasta lume, si traind intr-o asteptare neincetata a trecerii in lumea cealalta, pornesc de indata urcusul catre cer. Altii, ca K. Uekskuell, incep sa se urce inainte de sfarsitul celor doua zile pentru o pricina oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de alta parte, experientele de "dupa moarte" de astazi, asa cum le socotim ca sunt numai niste parti, toate intra in aceasta regula: starea "din afara trupului" este doar inceputul celei dintai perioade a sufletului lipsit de trup, care "hoinareste" prin locurile pamantesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat in stare de moarte vreme destul de indelungata ca sa intalneasca ingerii care trebuie sa-I insoteasca.
Unii potrivnici ai invataturii ortodoxe despre viata dupa moarte, socotesc aceste deosebiri fata de regula generala a experientei de dupa moarte, ca fiind o marturie a "contradictiilor" care exista in invatatura ortodoxa. Dar acesti potrivnici au o gandire prea marginita. Infatisarea celor doua zile (si a celor care urmeaza) nu este in nici un caz vreo dogma. Ea este pur si simplu un "model" care adevereste randuiala cea mai obisnuita a experinetelor sufletului dupa moarte. Multele situatii, atat din literatura ortodoxa cat si din povestirile experientelor moderne, in care mortii s-au aratat pentru o clipa celor in viata, in ziua cea dintai sau cea de a doua a mortii (uneori in vis) sunt exemple ale adevarului ca sufletul ramane cu adevarat, in mod obisnuit, aproape de pamant pentru o vreme scurta. In cea de a treia zi (si uneori mai devreme), aceasta perioada ia sfarsit.

Parintele Mitrofan: CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR DIN LUMEA DE DINCOLO. RUGACIUNEA

Rugaciunea pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:

1.  rugaciunea in ea insasi, ca serviciu adus lui Dumnezeu; si
2.  rezultatul rugaciunii, ca bine ce se face raposatului.

        Prin urmare, rugaciunea pentru morti este in acelasi timp o fapta de milostenie si o fapta de credinta. Domnul Iisus Hristos, El Insusi, ne invata ca noi n-am putea avea nici o virtute fara ajutorul Sau. A chema mila dumnezeiasca asupra-ne si asupra altora, asupra viilor si asupra mortilor - este o tendinta ce exprima vointa lui Dumnezeu. Rugaciunea, dupa invatatura Apostolului  si a Bisericii ecumenice, este o lucrare a Sfantului Duh ce locuieste in noi.
        Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela, posibilitatea si influienta salvatoare a rugaciunilor noastre asupra sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele, ca intre raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este aceiasi simpatie ce exista in natura intre fructele pamantului. Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita incepe a fierbe; cand unele legume plantate in pamant incep a se desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta sarcina unul altuia inseamna a acea un viu interes pentru soarta aproapelui. Insusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta pacatosilor, impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se vinovat de toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste greseli le-a spalat cu sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa. Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra, putem noi sa nu ne interesam de soarta aproapelui  nostru, cerand pentru el mantuirea, putem noi sa nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?
        Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu sunt morti propriu-zis, ca oamenii vietuiesc dincolo de mormant. Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugandu-se pentru membrii Bisericii lui Hristos si purtand greutatea aproapelui.
        Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti oamenii - vii sau morti - numai daca ei sunt ortodocsi si daca au parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a crede in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor pentru raposati. De voi uita pe raposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l mai iubesc cand va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrara bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem noi sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului nedesavarsit, incarcat de pacate?
        Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si inaintea raposatilor a celui ce se roaga pentru morti. A inmormanta trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul cu toata onoarea ce se cuvine templului Sfantului Duh. Asadar, inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii omeniri, in vreme ce rugaciune pentru raposati este rodul acelora ce cunosc pe adevaratul Dumnezeu - izvorul iubirii si al vietii. Nu stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru: ca toti oamenii sunt pacatosi. "Ca nu este drept nici unul", invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti in pacat, ne nastem, vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa in care trecem in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important nu le revine celor vii decat a urma aceasta porunca: "A iubi pe toti si a ne ruga pentru toti". Acel ce da viata si iarta pacatele a zis: "Cereti si vi se va da, nu voiesc moartea pacatosului!". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: "Si ne iarta noua gresalele noastre!". Rugaciunea data de Domnul slujeste drept fundament la toate rugaciunile noastre, prin urmare, si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea raposatului si cerem iertarea pacatelor sale.

Părintele Stăniloae: În Hristos reușim și noi

„Domnul n-a oprit sudoarea, ci i-a schimbat modul şi efectul.”

„Până la Domnul Hristos, sudoarea noastră nu prea reuşea să oprească odrăslirea patimilor. Asudam mai mult în slujba lor. În Domnul a reuşit. În El reuşim şi noi. Dar necazurile rămân. Ele sunt necesare ca sudoarea pentru dobândirea reală a virtuţilor, se spune mai departe. Domnul n-a oprit sudoarea, ci i-a schimbat modul şi efectul. Acum asudăm în răbdare şi rugăciune. Spinii sunt opriţi prin acestea să odrăslească, dar numai dacă rugăciunea se face continuu, ca o altă mişcare, ca o altă osteneală. Mişcarea în general nu încetează deci nici după Hristos.”
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 542 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 339)

Sursa: Doxologia

Maria Petrascu, Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei. Presedintele Traian Basescu a distins-o pe colega noastra cu Ordinul National “in semn de recunostinta si apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovada de-a lungul unei cariere de exceptie in presa”.

COMUNICAT DE PRESĂ

(11 ianuarie 2012)

REF: Decorare post-mortem a jurnalistei Maria Petraşcu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 11 ianuarie a.c., Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, jurnalistei Maria Petraşcu, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti.

Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale

 

Vedeti si: Mediafax

Maria despre doamna Maria. E greu sa-ti iei ramas bun.

Lucrurile ca viata, moartea, iubirea ne sunt uneori imposibil de inteles. Cum azi poti sa ai totul si maine sa nu mai ai nimic. Cum poti azi sa traiesti si maine sa fii mort. Cum poti azi sa iubesti si maine sa plangi. Vine un timp cand realizezi ca trebuie sa te uiti in jur si sa-ti faci o idee de ceea ce ai, sa apreciezi fiecare gest, caci s-ar putea ca maine sa fie prea tarziu.

       E mereu greu sa-ti iei ramas bun. E mereu greu cand te gandesti ca n-ai apucat. N-o sa fie niciodata usor sa stii ca s-a terminat. Ideea este cum s-a terminat. Daca ultima data ati ras, inseamna ca, de-acolo de unde e, o sa rada amintindu-si de clipele frumoase. Daca ultima data ati plans, o sa plangi de fiecare data cand te gandesti ca mai erau atatea de facut...”

     Astept s-o vad din nou inflorind in usa casei cand asteptam la poarta de frica lui Gruia sau, in ultimul timp, a Caiei. Astept sa-i aud rasetul in telefon si sa ne spuna iar ca Google merita vase de mancare mai bune. Astept sa-i vad bucuria de pe fata cand ne vede la usa ei sau zambetul cand ne amintim de intamplarea cu geamul spart. Oricat mi-as repeta in cap, nu pot sa cred ca nu mai e langa noi. Nu vreau sa mi-o imaginez cu mainile pe piept intr-un sicriu rece. Nu vreau sa-i vad numele inscriptionat pe o cruce. Nu vreau si nu pot, mi-e imposibil. Vreau sa-i vad numele in josul unui articol sau la finalul unui video. Am iubit-o, o iubim si o vom iubi mereu pe doamna Maria si se va afla mereu in inimile noastre. Dumnezeu s-o odihneasca in pace!

 

Maria