Bisericile Catolice si Greco-Catolice din Romania, alaturi de UDMR, impotriva Arhivelor Nationale. Replica istoricilor Scurtu si Lechintan

 

Dupa cum apreciam la finele anului trecut, lupta pentru apararea Arhivelor Nationale nu se va incheia cu prima batalie castigata, cand Presedintia Romaniei a luat nota de declararea proiectului UDMR de dezmembrare a Arhivelor ca fiind neconstitutional, conform deciziei Curtii Constitutionale a Romaniei.

In vederea acestei victorii a normalitatii, sute de personalitati din tara si din lume, academicieni (intre care reputatii istorici Dinu C Giurescu si Ioan Aurel Pop), scriitori, profesori universitari, cercetatori, jurnalisti, preoti ortodocsi, alaturi de sindicatul national al arhivistilor romani si alte organizatii civice romanesti, s-au adresat celor doua foruri supreme – Presedintelui Romaniei si Curtii Constitutionale.

Iata ca, in ciuda acestei vointe nationale si a deciziei juste a Curtii Constitutionale, episcopii catolici si greco-catolici din Romania i s-au adresat printr-o Scrisoare Deschisa presedintelui Traian Basescu, intr-un tip de lobby de-a dreptul neortodox, pentru modificarea actului de dreptate legiferat. Astfel, alaturi de UDMR, bisericile catolice si greco-catolice din intrega tara cer sa intre in posesia unor documente care tin deja de patrimoniul national prin arhivarea lor in cadrul Arhivelor Nationale ale Romaniei. Practic, sub semnaturile lui Lucian MUREŞAN, Arhiepiscop Major, Arhiepiscopia Română Unită, Greco-Catolică de Alba Iulia şi Făgăraş (Blaj), preşedinte al Conferintei Episcopilor din Romania, a dr. Ioan ROBU, Arhiepiscop şi mitropolit Arhiepiscopia Romano-Catolică de Bucureşti, vicepreşedinte al Conferintei si a lui Martin ROOS, Episcop de Timişoara, responsabilul Comisiei pentru bunurile Culturale Ecleziastice în cadrul Conferinţei Episcopilor din România, se cere nici mai mult nici mai putin decat desfiintarea Arhivelor Nationale ale Romaniei. In loc sa solicite, cum ar fi normal, copii dupa toate inscrisurile de care au nevoie, episcopii catolici si greco-catolici cer restituirea “in integrum”, ceea ce contravine tuturor preceptelor si normelor legale nationale si internationale in domeniu.

La cererea noastra, profesorul universitar dr Ioan Scurtu, care a fost primul director general al Arhivelor Nationale dupa 1989, a apreciat: “In spiritul celor prezentate in respectiva Scrisoare Deschisa, ar trebui ca in Romania sa nu mai existe institutia Arhivelor Nationale, deoarece fiecare creator de arhiva poate sa revendice retrocedarea documentelor proprii. Solicitarea in sine nu este, asa cum se afirma, un “act de dreptate si de democratie”, deorece se scot din patrimoniul arhivistic national fonduri importante, fara de care nu se poate scrie o istorie stiintifica, intemeiata pe documente. Mentionez ca institutia Arhivelor Nationale a fost creata in epoca moderna, nu numai in Romania, dar si in Statele Unite ale Americii, Franta etc. Cred ca solutia nu este dezmembrarea Arhivelor Nationale, ci incheierea unor acorduri cu fiecare episcopie in parte, prin care aceasta institutie sa restituie sub forma de microfilne sau fotocopii (xeroxuri) documentele solicitate. Bisericile (episcopatele) pot obtine oricand copii de pe documente, astfel ca solicitarea lor ramane fara obiect.”

La randul sau, cunoscutul istoric Vasile Lechintan, ne-a remis urmatoarea opinie ferma, pe care o redam integral si la care subscriem in totalitate:

Demersul înalţilor prelaţi catolici în problema Arhivelor confesionale contravine realităţilor istorice româneşti
- Neţinând cont de noile realităţi istorice de după anul 1948, când comunităţi întregi româneşti au părăsit catolicismul şi generaţiile care au urmat nu şi-au mai pus problema întoarcerii la catolicism nici chiar în libertatea de după 1989,
- Neţinând cont de faptul că arhivele fostelor comunităţi greco-catolice ale părinţilor şi moşilor celor de astăzi, ortodocşi, al cărui număr se ridică la ordinul milioanelor, aparţin şi acestor milioane de oameni,
- Neţinând cont de perspectiva ca odată cu posibila “retrocedare” către catolici a arhivelor istorice, de stare civilă la urma urmei, precum şi alte documente create de strămoşi, bunuri comune ale tuturor confesiunilor şi etniilor de astăzi, va crea o stare de tensiune interconfesională şi interetnică deosebit de dăunătoare climatului de stabilitate statală şi naţională,
- Neţinând cont de faptul că nu se mai poate porni de la o realitate socială şi de la o nedreptate a anilor 1948-1950 fără a comite o nedreptate şi mai mare adusă generaţiei prezente, prin privarea de memoria istorică, de documentele părinţilor şi strămoşilor reprezentanţilor acestei generaţii, care nu este dispusă să fie victimă juridică, morală şi culturală nici chiar a unor idealuri ce aparţin acelor ani, deşi regretă acea nedreptate comunistă şi faptul că mulţi clerici greco-catolici au suferit grele închisori comuniste, ca şi unii clerici ortodocşi,
- Neţinând cont de faptul că instituţia Arhivelor Naţionale nu a fost şi nu este duşmanul acestor documente şi nu le ţine în “prizonierat”, ci le-a ocrotit şi conservat cu sfinţenie ca pe nişte valori adevărate ale istoriei naţionale, chiar în momente grele, când unii ierarhi ortodocşi de la 1948-1950 nu le-au dorit aceste arhive, nici măcar nu au vrut să le preia (cazul marelui şi importantului Fond arhivistic Mitropolia greco-catolică de Alba Iulia şi Făgăraş, salvat de Arhive de la pieire),
- Neţinând cont de faptul că retrocedarea către catolicii maghiari din Transilvania a unor fonduri arhivistice care privesc pe urmaşii iobagilor fără drepturi politice şi naţionale, situaţie impusă inclusiv de starea catolică din Dieta Transilvaniei secole la rând, va duce la crearea unei perpetue stări de conflict interetnic,
- Neţinând cont de opinia unor reprezentanţi de seamă ai spiritualităţii româneşti de astăzi, de diferite confesiuni şi credinţe, care s-au exprimat deja că locul acestor documente este în nobila instituţie a statului român, care este Arhivele Naţionale, şi oricând cultul catolic poate apela la copii autentificate, după nevoie, la această instituţie,
- Neţinând cont de faptul că statul actual nu perpetuează abuzuri şi nedreptăţi ale regimului comunist, ci gestionează o realitate istorică al cărui sens este deja altul, de vreme ce milioane de români nu s-au mai întors la religia catolică, şi că aceşti români s-ar considera profund nedreptăţiţi dacă s-ar face abstracţie de ei în numele unei nedreptăţi de cândva, şi de care nu pot fi culpabilizaţi, cum se insinuează,
- Neţinând cont de faptul că nu se pot face presiuni asupra instituţiei prezidenţiale într-o problemă gravă care ţine de dezbaterea publică a milioane de oameni din România, mai ales în contextul extrem de sensibil în care rolul reprezentanţilor Bisericii catolice maghiare din Transilvania este bine cunoscut, atât cel pozitiv, cât şi cel negativ în istoria românilor,
- Neţinând cont de faptul că românii din Transilvania au deja o conştiinţă istorică şi căreia, cu toate bunele intenţii, nu i se poate spune decât la prezent, nu şi la trecut, că “Biserica Catolică nu poate fi catalogată ca fiind a sau a ”,
- Neţinând cont de faptul că statul a susţinut cu o importantă sumă de bani publici biserica pentru a atesta calitatea de cetăţean a botezatului pentru a-l lua la oaste, de exemplu, până la 1895 când statul austro-ungar a introdus registrele de stare civilă,
Conferinţa Episcopilor Catolici din România a solicitat recent preşedintelui României “retrocedarea” arhivelor confesionale “către proprietarii de drept” ai acestora.
(...) Drept urmare actul de justiţie al Curţii Constituţionale de a respinge legea modificării Legii Arhivelor este un act binevenit şi just care sancţionează pe drept o hotărâre dubios de pripită a Camerei Deputaţilor din Parlamentul României, care, dacă ar fi avut undă verde, ar fi lezat demnitatea a milioane de români şi ar fi avut consecinţe grave, pe termen lung, asupra vieţii noastre naţionale.


Vasile LECHINŢAN
Surse: Roncea.Ro si Ziaristi Online

Parintele Dumitru Staniloae despre jertfa lui Mota si Marin.

"Jertfa este măsura creştinătăţii noastre"

Ionel Moţa

Jertfa acestor doi băieţi viteji are semnificaţia unei ofrande aduse lui Dumnezeu de poporul român (…) Această faptă de jertfă supremă pentru creştinism a lui Ion Moţa şi Vasile Marin a meritat să fie cinstită – destul de târziu, la trei ani de la înlăturarea comunismului – printr-un parastas prin care să se pomenească sufletele celor doi martiri ai Crucii şi să se atragă atenţia poporului nostru asupra semnificaţiei majore a acestei jertfe.

Părintele Dumitru Stăniloae

„Se tragea cu mitraliera in obrazul lui Hristos. Se clatina asezarea crestina a lumii. Puteam noi sa stam pasivi? Eu asa am inteles datoria vietii mele. L-am iubit pe Iisus Hristos si am mers fericit la moarte pentru el“. (Ionel Moţa)

VIDEO. Onoruri militare, salve si cuvant la inmormantarea jurnalistei Maria Petrascu: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”. Acesta este exemplul pe care ni-l lasa scumpa noastra colega si prietena. La revedere, draga Marie!

 

Maria Petraşcu a fost condusă pe ultimul drum cu onoruri militare

Câteva sute de persoane, de la apropiaţi, până la oameni politici, autorităţi locale sau revoluţionari au condus-o, în această după-amiază, pe ultimul drum pe jurnalista braşoveană.

Jurnalista Maria Petraşcu, care în luna septembrie ar fi împlinit 59 de ani, a murit marţi dimineaţă. Aceasta a fost înmormântată la cimitirul din Livada Poştei cu onoruri militare, în urma distincţiei post-mortem primite din partea preşedintelui României, Traian Băsescu.
Ea va rămâne în memoria braşovenilor şi nu numai ca una dintre persoanele care a luptat pentru a scoate la lumină adevărul despre Revoluţia din 1989, dar şi cea care a vrut să cureţe această categorie socială a revoluţionarilor de impostori, noteaza Ionuţ Dincă in Adevarul de Brasov.
In cuvantul sau miscator de la inmormantarea colegei noastre – sufletul portalului Ziaristi Online – parintele protopop Danut Gheorghe a subliniat esenta apostolatului si, intr-un final, a martiriului Mariei: “Adevarul trebuie marturisit chiar cu pretul vietii”.
Dumnezeu sa o odihneasca intru sfintii Sai!

Salve si Cuvant la inmormantarea jurnalistei... de ZiaristiOnlineTV

http://roncea.ro/wp-content/uploads/2012/01/Maria-Petrascu-Medalia-si-Ordinul-National-Serviciul-Credincios-Traian-Basescu-1024x768.jpg

Maria Petrascu, distinsa de seful statului cu Ordinul National “Serviciul Credincios”, va fi inmormantata azi alaturi de sotul ei, jurnalistul militant Marius Petrascu. VIDEO: “Voi ati tras in noi!”

Maria Petrascu, Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei. Presedintele Traian Basescu a distins-o pe colega noastra cu Ordinul National “in semn de recunostinta si apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovada de-a lungul unei cariere de exceptie in presa”. Un gest frumos de care Maria se bucura
Cine a omorat-o pe Maria Petrascu. Ultima Scrisoare Deschisa a jurnalistei, catre mafia PSD Brasov. A infruntat kominternul, gloantele, cancerul, extremistii unguri si a cazut rapusa de mardeiasii “revolutionari” ai interlopului Dorin Lazar Maior
Dumnezeu si Arhanghelul Mihail au nevoie de o jurnalista-luptatoare in oastea romanilor din Ceruri. Sufletul portalului Ziaristi Online, Maria Petrascu, a raspuns “Prezent!”. Sa o pomenim pe draga noastra Maria, neobosita aparatoare a Romaniei!
Ce a fost la 15 Noiembrie 1987. Marturia jurnalistei Maria Petraşcu, sotia publicistului anticomunist Marius Petraşcu
Editorialele si articolele Mariei Petrascu aparute la Ziaristi Online
Ultimul articol al Mariei Petrascu, sufletul portalului Ziaristi Online: Covasna si Harghita au adoptat stema Ungariei! Pana cand?

Blogul Mariei – Verde-n fata

CUVIOSUL SERAPHIM ROSE DESPRE PRIMELE DOUA ZILE DE DUPA MOARTE

Vreme de doua zile sufletul se bucura de oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pamant care i-au fost dragi, dar in cea de a treia zi se muta in alte salasuri.
Aici Arhiepiscopul Ioan repeta invatatura cunoscuta Bisericii din veacul al IV-lea, cand ingerul care il insotea pe Sf. Macarie al Alexandriei in pustie i-a spus, dandu-i lamurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei morti, in cea de a treia zi dupa moarte: "Cand se face pomenirea in biserica in cea de a treia zi, sufletul celui raposat primeste de la ingerul sau pazitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup... In primele doua zile, sufletului ii este ingaduit sa umble pe pamant, oriunde vrea, impreuna cu ingerii care il insotesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umbla uneori prin preajma casei in care a ramas trupul, si astfel, el petrece doua zile ca o pasare in cautarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia sa faca fapte bune. In cea de a treia zi, Hristos care Insusi a inviat din morti a treia zi, porunceste sufletului crestin, inchipuind Invierea Sa, sa se inalte la Ceruri ca sa se inchine Dumnezeului tuturor."
Sf. Ioan Damaschin, in slujba de inmormantare ortodoxa, infatiseaza cu insufletire starea sufletului iesit din trup, dar care se afla inca pe pamant, neputincios sa intre in legatura cu cei dragi pe care ii vede: "Vai, cata lupta are sufletul cand se desparte de trup! Vai, cat lacrimeaza atunci, si nu este cine sa-l miluiasca pe dansul! Catre ingeri ridicandu-si ochii, in zadar se roaga; catre oameni mainile tinzandu-si, nu are cine sa-i ajute. Pentru aceasta, iubitii mei frati, cunoscand scurtimea vietii noastre, sa ne rugam pentru odihna in Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare mila."
Intr-o scrisoare catre fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zavoratul scrie: "Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinta celui care moare ramane. El merge doar catre un alt fel de viata... Nu pe ea o vor pune in mormant. Ea se afla in alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. In primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastra. Numai ca, nu va spune nimic si nu veti avea putinta de a o vedea; dar ea va fi aici. Sa tineti minte aceasta. Noi, cei care ramanem in viata, varsam lacrimi pentru cei care ne parasesc, dar pentru ei, toate sunt indata mai simple; starea aceea este mai fericita. Cei care au murit si au fost readusi in trupurile lor, au simtit aceste trupuri ca pe niste salasuri lipsite de tihna. Si sora ta va simti la fel. Ii este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi intamplat ceva foarte rau! De buna seama ca ne va vedea si se va mira de ce se intampla" (Citiri de suflet folositoare , august, 1894).
Trebuie sa tinem minte ca aceste doua zile sunt o regula generala, care nu cuprinde toate situatiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxa, care s-au adunat in aceasta carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru ca sfintii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din aceasta lume, si traind intr-o asteptare neincetata a trecerii in lumea cealalta, pornesc de indata urcusul catre cer. Altii, ca K. Uekskuell, incep sa se urce inainte de sfarsitul celor doua zile pentru o pricina oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de alta parte, experientele de "dupa moarte" de astazi, asa cum le socotim ca sunt numai niste parti, toate intra in aceasta regula: starea "din afara trupului" este doar inceputul celei dintai perioade a sufletului lipsit de trup, care "hoinareste" prin locurile pamantesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat in stare de moarte vreme destul de indelungata ca sa intalneasca ingerii care trebuie sa-I insoteasca.
Unii potrivnici ai invataturii ortodoxe despre viata dupa moarte, socotesc aceste deosebiri fata de regula generala a experientei de dupa moarte, ca fiind o marturie a "contradictiilor" care exista in invatatura ortodoxa. Dar acesti potrivnici au o gandire prea marginita. Infatisarea celor doua zile (si a celor care urmeaza) nu este in nici un caz vreo dogma. Ea este pur si simplu un "model" care adevereste randuiala cea mai obisnuita a experinetelor sufletului dupa moarte. Multele situatii, atat din literatura ortodoxa cat si din povestirile experientelor moderne, in care mortii s-au aratat pentru o clipa celor in viata, in ziua cea dintai sau cea de a doua a mortii (uneori in vis) sunt exemple ale adevarului ca sufletul ramane cu adevarat, in mod obisnuit, aproape de pamant pentru o vreme scurta. In cea de a treia zi (si uneori mai devreme), aceasta perioada ia sfarsit.

Parintele Mitrofan: CUM POT AJUTA CEI DE PE PAMANT SUFLETELOR DIN LUMEA DE DINCOLO. RUGACIUNEA

Rugaciunea pentru morti este un act de caritate si contine doua virtuti:

1.  rugaciunea in ea insasi, ca serviciu adus lui Dumnezeu; si
2.  rezultatul rugaciunii, ca bine ce se face raposatului.

        Prin urmare, rugaciunea pentru morti este in acelasi timp o fapta de milostenie si o fapta de credinta. Domnul Iisus Hristos, El Insusi, ne invata ca noi n-am putea avea nici o virtute fara ajutorul Sau. A chema mila dumnezeiasca asupra-ne si asupra altora, asupra viilor si asupra mortilor - este o tendinta ce exprima vointa lui Dumnezeu. Rugaciunea, dupa invatatura Apostolului  si a Bisericii ecumenice, este o lucrare a Sfantului Duh ce locuieste in noi.
        Sfantul Efrem Sirul explica lamurit, printr-o paralela, posibilitatea si influienta salvatoare a rugaciunilor noastre asupra sufletelor raposatilor. In testamentul sau, el zice, intre altele, ca intre raposati si vii, cand acestia se roaga pentru ei, este aceiasi simpatie ce exista in natura intre fructele pamantului. Astfel, cand timpul infloririi a trecut pentru vie, vinul in pivnita incepe a fierbe; cand unele legume plantate in pamant incep a se desfasura, aceleasi legume in case dau ramuri. A purta sarcina unul altuia inseamna a acea un viu interes pentru soarta aproapelui. Insusi Domnul a luat partea cea mai vie la soarta pacatosilor, impovarandu-Se cu toate pacatele noastre si facandu-Se vinovat de toate greselile noastre inaintea Parintelui Sau ceresc; toate aceste greseli le-a spalat cu sangele Sau si le-a sters prin moartea Sa. Asadar, daca Insusi Dumnezeu ia parte la soarta noastra, putem noi sa nu ne interesam de soarta aproapelui  nostru, cerand pentru el mantuirea, putem noi sa nu sacrificam tot ce este in puterea noastra?
        Domnul nostru Iisus Hristos ne invata si ne-a aratat ca nu sunt morti propriu-zis, ca oamenii vietuiesc dincolo de mormant. Viata crestina este intemeiata pe iubirea pe care suntem datori a o exprima nu numai prin cuvinte, ci si prin fapte. Apostolii au probat iubirea lor prin fapte: rugandu-se pentru membrii Bisericii lui Hristos si purtand greutatea aproapelui.
        Biserica Ortodoxa se roaga pentru tot universul, pentru toti oamenii - vii sau morti - numai daca ei sunt ortodocsi si daca au parasit aceasta viata intru credinta si nadejde. Nu e nevoie decat a crede in Dumnezeu pentru a fi convins de eficacitatea rugaciunilor pentru raposati. De voi uita pe raposatul, de voi uita raporturile mele cu el, prin ce pot arata ca l-am iubit cand era cu mine pe pamant? Daca intr-adevar l-am iubit viu fiind, as putea inceta sa-l mai iubesc cand va fi mort? O astfel de presupunere ar fi contrara bunului simt. La nevoie se cunosc adevaratele prietenii si putem noi sa ne inchipuim o trebuinta mai mare decat aceea a sufletului nedesavarsit, incarcat de pacate?
        Astfel se arata inalta indatorire inaintea lui Dumnezeu si inaintea raposatilor a celui ce se roaga pentru morti. A inmormanta trupul raposatilor este un act de milostenie practicat de intreaga omenire. Insa religia crestina pretinde inca sa se ingroape trupul cu toata onoarea ce se cuvine templului Sfantului Duh. Asadar, inmormantarea trupului este un act de caritate propriu intregii omeniri, in vreme ce rugaciune pentru raposati este rodul acelora ce cunosc pe adevaratul Dumnezeu - izvorul iubirii si al vietii. Nu stim si nu putem sti cine greseste si cine are dreptate inaintea lui Dumnezeu; numai El singur o stie. Noi nu stim decat un singur lucru: ca toti oamenii sunt pacatosi. "Ca nu este drept nici unul", invata Cuvantul lui Dumnezeu (Rom. 3,10). "Nimeni nu e curat de pacate, macar de-ar fi trait o singura zi pe pamant" (Iov 14, 44). Noi stim bine ca suntem zamisliti in pacat, ne nastem, vietuim in pacat si nu suntem curatiti pe deplin de pacat in clipa in care trecem in lumea de dincolo de mormant. Nimic mai important nu le revine celor vii decat a urma aceasta porunca: "A iubi pe toti si a ne ruga pentru toti". Acel ce da viata si iarta pacatele a zis: "Cereti si vi se va da, nu voiesc moartea pacatosului!". El insusi ne-a invatat a ne ruga astfel: "Si ne iarta noua gresalele noastre!". Rugaciunea data de Domnul slujeste drept fundament la toate rugaciunile noastre, prin urmare, si la rugaciunea pentru morti, unde ne rugam pentru mantuirea raposatului si cerem iertarea pacatelor sale.

Părintele Stăniloae: În Hristos reușim și noi

„Domnul n-a oprit sudoarea, ci i-a schimbat modul şi efectul.”

„Până la Domnul Hristos, sudoarea noastră nu prea reuşea să oprească odrăslirea patimilor. Asudam mai mult în slujba lor. În Domnul a reuşit. În El reuşim şi noi. Dar necazurile rămân. Ele sunt necesare ca sudoarea pentru dobândirea reală a virtuţilor, se spune mai departe. Domnul n-a oprit sudoarea, ci i-a schimbat modul şi efectul. Acum asudăm în răbdare şi rugăciune. Spinii sunt opriţi prin acestea să odrăslească, dar numai dacă rugăciunea se face continuu, ca o altă mişcare, ca o altă osteneală. Mişcarea în general nu încetează deci nici după Hristos.”
(Părintele Dumitru Stăniloae, nota 542 la Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, în Filocalia IX, traducere din greceşte, introducere şi note de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae, Editura Humanitas, Bucureşti, 2008, p. 339)

Sursa: Doxologia

Maria Petrascu, Cavaler in Serviciul Credincios al Romaniei. Presedintele Traian Basescu a distins-o pe colega noastra cu Ordinul National “in semn de recunostinta si apreciere pentru profesionalismul de care a dat dovada de-a lungul unei cariere de exceptie in presa”.

COMUNICAT DE PRESĂ

(11 ianuarie 2012)

REF: Decorare post-mortem a jurnalistei Maria Petraşcu

Preşedintele României, Traian Băsescu, a semnat miercuri, 11 ianuarie a.c., Decretul privind conferirea post-mortem a Ordinului Naţional “Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, jurnalistei Maria Petraşcu, în semn de recunoştinţă şi apreciere pentru obiectivitatea şi profesionalismul de care a dat dovadă de-a lungul unei cariere de excepţie în presă, reprezentând un exemplu pentru tinerele generaţii de jurnalişti.

Departamentul de Comunicare Publică al Administraţiei Prezidenţiale

 

Vedeti si: Mediafax