Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)

Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintîi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "vestitor", pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sînt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pămînt. Îngerii sînt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, au "trupuri cereşti" adică trupuri îngereşti, care sînt deosebite de cele pămînteşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sînt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.
Au fost cazuri atît în Legea Veche, cît şi în legea Darului, cînd oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau, adică se închinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învăţînd că îngerii nu sînt creatorii lumii, ci sînt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.


Sfinţii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaştem voia Domnului şi s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvîrşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare avînd numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sînt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfînta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpînii, cum îi numeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpînesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii şi Îngeri. Aceştia sînt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

Organizatorii (bezbojnicii de la Miliţia Spirituală) unei piese despre ISTORIA GAY în România, BĂTUŢI după o reprezentanţie la SNSPA

Organizatorii unei piese despre istoria homosexualităţii în România au fost agresaţi, marţi seară, în Capitală, după o reprezentaţie într-o sală a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), unul dintre aceştia fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei civice Miliţia Spirituală, incidentele s-au produs în jurul orei 20.20, în zona străzii Povernei din sectorul 1, după o reprezentaţie a spectacolului cu piesa "După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)".
"Colegii noştri de la Miliţia Spirituală, organizatori ai spectacolului, au ieşit din sală, după reprezentanţie, pentru a pleca spre casă. În apropiere, însă, erau aşteptaţi de un grup de aproximativ zece tineri, care i-au abordat cu întrebări de genul «Ce, bă, sunteţi gay?» şi i-au lovit cu pumnii. Unul dintre colegii mei, lovit în cap, a fost dus la spital. După cum aşteptau acolo, agresorii aveau, aproape sigur, informaţii clare despre eveniment şi despre cine sunt organizatorii, pentru că au ştiut când şi pe cine să atace. O parte a agresorilor aveau glugi, probabil ca să nu fie recunoscuţi", au declarat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.
Ulterior, au mai povestit organizatorii spectacolului, agresorii au fugit.
"Unul dintre spectatori, care a ieşit din sală înaintea colegilor mei, a sunat la Poliţie să avertizeze că a văzut un grup suspect care aştepta în stradă. La scurt timp după aceea, grupul i-a atacat pe cei ieşiţi în urma celui care sunase la Poliţie", au mai spus aceleaşi surse.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au confirmat producerea incidentelor, precizând că victimele nu au depus deocamdată plângere. "Au spus că vor depune plângere mâine (miercuri - n.r.)", au mai spus poliţiştii.

Sursa: RL ONLINE

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma.

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea PărinteleArsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2

Mănăstirea Putna cere ajutorul românilor cu frică de Dumnezeu. Ctitoria lui Ştefan cel Mare şi Sfânt este ameninţată!

Poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!

Dacă la sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena de anul acesta, 21 mai 2012, aminteam românilor cum Mănăstirea Putna este nevoită să se judece încă cu statul român pentru cele 14 hectare de teren ce formează vatra mănăstirii – cuprinzând biserica, mormintele, muzeul, gospodăria, arhondaricele şi dependinţele anexe –, iată că acum apar primele rezultate îngrijorătoare ale acestei judecăţi. Precum se ştie, Mănăstirea Putna şi-a câştigat proprietatea terenului dăruit de Sf. Ştefan cel Mare prin decizia irevocabilă a Tribunalului Suceava din 1 iulie 2011, intabulându-se în cartea funciară la 20 iulie 2011 şi radiindu-se astfel statul român intabulat abuziv în urma decretului 273/1949.

„Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite”

Deşi nu s-a prezentat la nici un termen, Direcţia de Finanţe Publice Suceava a introdus o contestaţie în anulare împotriva hotărârii Putnei abia la cinci luni de la pronunţarea ei, mai exact la 7 decembrie 2011. Aceasta în condiţiile în care Codul de Procedură Civilă stabileşte că o contestaţie trebuie depusă în termen de 15 zile de la luarea la cunoştinţă a hotărârii, sau cel târziu un an de la data rămânerii ei irevocabile. De altfel, oricine este citat într-un proces trebuie să-şi arate interesul în primul rând prin prezentarea în faţa instanţei de judecată şi susţinerea propriilor argumente la timpul şi locul potrivit. Este just să uzezi de căile extraordinare de atac (contestaţie în anulare sau revizuire) abia după ce ai depus tot interesul şi efortul, în mod sincer şi onest, în cadrul judecăţii propriu-zise (fond, apel sau recurs). Există o rânduială firească a lucrurilor în justiţie, precum există o rânduială firească a mersului la biserică, a organizării muncii şi a oricărei activităţi umane în general. Nu poţi face lucrurile mari înainte de a le fi făcut pe cele mici. Nu poţi veni la tribunal fără să ai hârtiile pregătite, tot aşa cum nu poţi veni să te împărtăşeşti la biserică fără să fii pregătit sufleteşte prin post şi spovedanie. Nu poţi cere să te împărtăşeşti după ce s-a terminat Sfânta Liturghie, fiindcă nu te-ai încadrat în timpul liturgic. Tot astfel, chiar dacă sistemul de justiţie lasă anumite portiţe, nu este firesc să ceri redeschiderea judecăţii după ce nu te-ai prezentat la nici un termen la care ai fost citat. Aceste portiţe sunt lăsate ca derogări excepţionale pentru oamenii de bună credinţă, nu pentru cei care la folosesc cu viclenie şi contrar spiritului legii.
Cu toate acestea, completul de judecată al Tribunalului Suceava a considerat că cererea Direcţiei de Finanţe Suceava a fost introdusă în termen legal, respingând astfel excepţia tardivităţii – adică a acţiunii care depăşeşte termenul stabilit – invocată de Mănăstirea Putna. În 18 octombrie 2012, instanţa a respins şi celelalte excepţii invocate de noi – lipsa calităţii procesuale active şi a calităţii de reprezentant – vizând procurile defectuoase şi neconforme procedural prin care Ministerul de Finanţe a împuternicit Direcţia de Finanţe Suceava, respectiv consilierul ei juridic, să îl reprezinte în justiţie. Instanţa a hotărât în final ca judecata să fie continuată în ziua de 8 noiembrie 2012, ora 9.00, din păcate chiar de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. Atunci se va trece la discutarea pe fond a argumentelor prezentate de Direcţia de Finanţe în contestaţia sa, chiar şi a celor absurde – precum acela că Mănăstirea Putna „nu are calitatea de cult religios recunoscut în România”, sau că cele 14 hectare de teren ale Putnei „aparţin domeniului public al statului”. Acest ultim argument repetat cu insistenţă se bazează exclusiv pe o tentativă anterioară de înţelegere amiabilă între Mănăstirea Putna şi statul român, prin care acesta din urmă ar fi trecut de facto terenul Mănăstirii Putna în domeniul său public, urmând ca de acolo să-l transmită Putnei în folosinţă gratuită şi apoi în proprietate, prin hotărâre de guvern. Însă această convenţie-artificiu propusă de statul român a fost încălcată tot de el, statul mulţumindu-se doar să treacă vatra Putnei în domeniul său public, fără s-o mai transmită apoi în proprietate definitivă. În aceste condiţii ne-a devenit clar că singura posibilitate de a face dreptate este de a obţine terenul mănăstirii prin hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, nesupusă capriciilor regimurilor politice.

„Cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi”

La începutul acestui an ne întrebam dacă reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava – directorul executiv (Petrică Ropotă), şeful serviciului juridic (Elena Dan) şi consilierul juridic (Cătălin Dascaliuc) – acţionează din neştiinţă sau cu rea-credinţă. Ne întrebam dacă înţeleg pentru ce luptă, şi dacă s-au gândit la dreptatea unei acţiuni care urmăreşte să ia terenul pe care stă mormântul lui Ştefan cel Mare din proprietatea ctitoriei acestuia – Mănăstirea Putna. Sau poate că urmăresc să repună pe picioare un decret-lege abuziv al regimului comunist, Decretul 273/1949, prin care multe biserici şi mănăstiri din Bucovina s-au văzut deposedate de pământul de sub ele, la nivelul cărţilor funciare. În acest scop, folosindu-se cu rea-credinţă de toate portiţele pe care sistemul legislativ le-a creat pentru oameni oneşti, din decembrie 2011 şi până în prezent, reprezentanţii Direcţiei de Finanţe Suceava au înaintat acţiune după acţiune împotriva hotărârii Putnei, folosindu-se de toate căile extraordinare de atac aflate la îndemână: contestaţie în anulare, revizuire (cu termen în 10 decembrie 2012), suspendare provizorie a executării şi chiar strămutare, cerând Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie trimiterea cauzei la o altă instanţă şi repornirea de la zero a judecăţii.
În aceste condiţii, ce valoare mai au declaraţiile de pace făcute de juriştii Direcţiei de Finanţe Suceava? Şi oare cum poate fi pace când de praznicul Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil, pe 8 noiembrie, ora 9.00, chiar în timpul Sfintei Liturghii, Mănăstirea Putna este nevoită să se prezinte la Tribunalul Suceava şi să răspundă din nou la o întrebare absurdă: „Al cui este pământul de sub mormântul Sf. Ştefan cel Mare?” Oare se teme cineva dintre români să răspundă drept? Sau există poate reprezentanţi ai statului român care sunt deranjaţi că Mănăstirea Putna şi-a recâştigat un drept istoric, aşa cum şi-au câştigat şi alte biserici şi confesiuni din România pământul care le-a aparţinut? Această teamă sau nelinişte sufletească în faţa unui act de dreptate arată că omul respectiv nu are o conştiinţă curată înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu. Dacă aşa vor sta lucrurile, atunci poate ar trebui să le cerem reprezentaţilor Direcţiei de Finanţe Suceava să-şi cureţe conştiinţa cu care acţionează ca mandatari ai statului român – adică ai noştri ai tuturor – şi fie să înceteze această campanie nedreaptă, fie să lase locul unor oameni mai demni decât ei!
Indiferent ce se va întâmpla în sala de judecată a Tribunalului Suceava pe 8 noiembrie, le cerem tuturor românilor cu frică de Dumnezeu să fie alături de noi, cu sufletul şi cu gândul, în rugăciune către Născătoarea de Dumnezeu, către Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil şi către Sfântul Ştefan cel Mare, cel a cărui ctitorie este ameninţată de o judecată nedreaptă şi absurdă. Pentru rugăciunile lor şi ale tuturor sfinţilor români care au trăit pe pământul nostru, dă-le, Doamne Iisuse Hristoase, acestor oameni un dram de înţelepciune şi dragoste de adevăr! Amin!

Stareţul Mănăstirii Putna,
Arhimandrit Melchisedec Velnic cu obştea
5 noiembrie 2012,
La pomenirea sfinţilor mucenici Galaction şi Epistimi

Sursa: Doxologia

DESCOPERIRE arheologică foarte importantă pe traseul autostrăzii Sibiu-Orăştie! Un fragment ceramic inscripţionat, ce ar putea dovedi existenţa scrisului în neoliticul timpuriu

Un fragment ceramic inscripţionat cu simboluri necunoscute, ce ar putea dovedi existenţa scrisului în neoliticul timpuriu, a fost descoperit de arheologi pe şantierul autostrăzii Sibiu-Orăştie, la nord de Miercurea Sibiului, a anunţat, miercuri, directorul Muzeului Naţional Brukenthal, Sabin Luca.

Sabin Luca, directorul Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, instituţie care a coordonat lucrările de cercetare arheologică pe traseul autostrăzii Sibiu - Orăştie - lotul 3, a prezentat, miercuri, într-o conferinţă de presă, un fragment ceramic descoperit într-un complex de locuinţe datate de dinainte de anul 6.000 i. Hr.

Fragmentul ar putea dovedi că în perioada respectivă existau sisteme de scriere şi, potrivit lui Sabin Luca, este "singurul fragment cunoscut, din acest moment cronologic, cu astfel de simboluri".

"Eu sunt zguduit. Am organizat nu ştiu câte simpozioane, am publicat nu ştiu câte volume internaţionale cu semne, simboluri, căutând să destructurez ideea după care în perioada asta existau sisteme de scriere. Eu tot timpul am zis că există sisteme de comunicare care nu înseamnă scriere, ci simboluri. Nu ştiu ce să zic în cazul acesta, e ceva ordonat, cu simboluri variabile, dar vă daţi seama că nu e ornament. E clar că e un sistem de punere a ceva într-o
ordine, cu tipuri diverse şi va rămâne un prilej de dispute. Când va apărea în lumea internaţională va stârni o furtună", a afirmat directorul Muzeului Naţional Brukenthal.

Complexul de locuinţe a fost descoperit în situl arheologic denumit "Miercurea Sibiului 2", localizat la nord de oraşul Miercurea Sibiului, pe Valea Gârbovei, şi atestă primul val de neolitizare din România.

"Am avut şansa să descoperim încă un sit din primul val de neolitizare din România. (...) Acesta se datorează unor comunităţi care au venit în vremea aceea undeva dinspre Macedonia, cele mai apropiate analogii pentru materialele descoperite se află în Macedonia sârbă şi cea grecească, deci nordul Greciei. E ciudat, dar asta este istoria. Din punct de vedere ştiinţific este o descoperire deosebită", a declarat Sabin Luca.

Arheologii sibieni au explorat trei locuinţe, alături de cuptoare şi mii de fragmente de ceramică, dar ar mai putea fi, după calculele lor, alte trei - patru locuinţe din această perioadă rămase neexplorate, în apropiere.

 

"Aceste descoperiri ne arată că aceste comunităţi au venit năvalnic cu noua tehnologie a neoliticului cunoscută: agricultură, creşterea animalelor, arhitectură de alt tip, alte relaţii sociale, faţă de vânătorii ce stăteau pe aici, şi au stăpânit locul, mai întâi în această zonă - Oltenia, o parte din Banat şi jumătatea de vest a Transilvaniei", a explicat Sabin Luca.

Săpăturile au fost realizate la o adâncime de aproximativ cinci metri, în perioada martie - iunie a.c.

"Oricât ne-am fi căznit nu am fi reuşit să descoperim situl prin mijloace academice fiindcă au fost 4 - 5 metri adâncime, la un moment dat a căzut drumul tehnologic din cauza adâncimii mari a săpăturilor. Cu niciun mijloc de detecţie actual nu se putea descoperi acest sit. Nimeni nu sapă cu hârleţul la patru metri sperând că va descoperi ceva", a mai spus directorul muzeului din Sibiu.

În situl Miercurea Sibiului 2 au fost găsite, în total, 29 de complexe cu material arheologic, ce aparţin neoliticului timpuriu - cultura Starcevo-Criş, primei epoci a fierului şi perioadei Evului Mediu timpuriu.

Sursa: Mediafax

UN JURNALIST RUS SCRIE CORECT ŞI ÎN PREMIERĂ DESPRE TEZAURUL ROMÂNIEI LA MOSCOVA! SERGHEI GOLUBIŢKI: AURUL ROMÂNESC

 

sursa: http://i-business.ru/ (Reţeaua Naţională a Oamenilor de Afaceri din Rusia)

 

* Serghei Mihailovici Golubiţki este un scriitor, filolog, jurnalist şi specialist în internet-trading de la Moscova. S-a născut la 11 iulie 1962. A absolvit magna cum laude (diplomă roşie) facultatea de litere a Universtităţii de Stat din Moscova în 1984, iar în 1989 şi-a susţinut teza de doctorat cu tema “Mitologia socială şi nomenologia filosofică în lirica romanescă contemporană”, la aceeaşi universitate. Posedă limbile rusă, engleză, franceză, germană, portugheză şi română. În 2004 a publicat o carte în două volume cu titlul “Care este numele dumnezeului vostru? Marile afaceri oneroase ale secolului XX”, în care descrie peste douăzeci de afaceri oneroase din Statele Unite ale Americii, începând cu scandalul panamez şi terminând cu cazul Enron. Este autor al cursului multimedia “TeachPro Internet Trading”, care, potrivit revistei de bursă “Technical Analysis Of Stocks And Commodities”, nu are analogie pe piaţa americană. În clasamentul celor “100 de creatori din spaţiul postsovietic”, stabilit de “Global Intellect Monitoring” în anul 2009, a fost plasat pe locul 30, “pentru gândirea creatoare asupra realităţilor în transformare dinamică”.

FRAGMENTE TRADUSE ÎN ROMÂNĂ DIN ARTICOLUL LUI SERGHEI GOLUBIŢKI:

 

(….) Aşadar, despre ce alegere a  grâului de neghină este vorba? Dragi colegi, cred că v-aţi dat seama deja că este vorba despre tema scoasă în titul postării de astăzi. (…)

Cu alte cuvinte, în ceea ce ţine de „drepturile omului” avem o alegere. Cu totul aparte stă chestiunea „aurului româmesc”, care nu permite în nici un chip, sub nici o formă, sub nici un fel interpretătări ambigue. Şi vreau să subliniez încă o dată că această chestiune are o importanţă principială anume pentru Rusia, anume pentru noi, şi într-o măsură cu mult mai mare, decât pentru România şi, cu atât mai mult, pentru Moldova, ai cărei parlamentari, apropo, au şi intervenit pentru includerea chestiunii în rezoluţia APCE.

 

De ce are această chestiune o importanţă principială anune pentru noi, dar nu pentru România? Pentru că în cazul României este vorba pur şi simplu despre pierderea unor bunuri materiale, în timp ce în cazul Rusiei această chestiune se pune într-un cu totul alt plan, în cel moral. Dacă noi nu recunoaştem această chestiune, noi îi spunem nu atât străinătăţii, câte ne spunem nouă înşine că, da, noi suntem nişte HOŢI! Noi recunoaştem conştient, în deplinătatea facultăţilor mintale, că suntem urmaşii şi continuatorii de drept ai unei hoţii bolşevice, că suntem pui destoinici din cuibul lui Troţki.

 

Doar aşa şi nicidecum altfel. Şi nici un fel de inepţii de genul comentariilor oficiale ale cinovnicilor ruşi despre faptul că, adicătelea, tema „aurului românesc” ţine de timpurile demult apuse, este o chestiune istorică, fără nici o tangenţă cu politica actuală, nu pot acoperi monstruoasa prăpastie morală care ne separă pe noi de Lumea Binenului şi a Luminii dacă refuzăm să ne recunoaştem obligaţiunile de returnare a ceea ce am furat în mod deschis, cinic şi impertinent.

Presupun că atât colegii mei, cât şi marea majoritate a cetățenilor ruși, nu au nici cea mai vagă idee despre ceea ce reprezintă chestiunea “aurului românesc”, motiv din care nu există nici cel mai mic temei să tragă vreo concluzie pripită și, cu atât mai mult, să se lanseze în acuzaţii de imoralitate împotriva cuiva. Întrucât mass-media oficială din Rusia nu s-a obosit să aducă faptele la cunoştinţa cititorilor săi, voi încerca, pe cât îmi stă în putinţă, să completez această lacună măcar pentru publicul cititor al Reţelei Naţionale a Oamenilor de Afaceri.

 

În august 1916, România a intrat în Primul Război Mondial de partea Aliaților și a ocupat Transilvania. Las în spatele scenei motivele care au determinat această țară să adopte, timp de doi ani, starea de neutralitate:  politica ţărilor mici este  o chestiune complicată și – ceea ce este mai important! – absolut neprincipială din punctul de vedere al demersului nostru. Aici şi cum, nu mă interesează România, pe mine mă interesează doar Rusia.

Demersul României a avut consecinţe foarte deplorabile: armatele aliate ale Mittelmächte (Germania, Austro-Ungaria, Bulgaria și Imperiul Otoman) au replicat imediat printro contraofensiva, care, în cel mai scurt timp posibil, a înfrânt Armata Română.

Guvernul României a fost evacuat în grabă de la București la Iași, la granița cu provincia Basarabia din Imperiul Rus. Dobrogea, Oltenia și Muntenia fuseseră deja ocupate, astfel încât cotropirea totală a teritoriului național părea, pe bună dreptate, doar o chestiune de timp.

 

În noiembrie 1916, Consiliul Național al Băncii Centrale a României a decis să transmită, pentru păstrare temporată, întregul său Tezaur aliatului său – Rusia, care, de fapt,  îi oferise cu amabilitate serviciile. O variantă alternativă luată în calcul era transportarea Tezaurului la Londra, dar poziţia dominantă pe care o aveau submarinele germane în spaţiul maritim a fost determinantă pentru alegerea făcută în favoarea Imperiului Rus.

La 2 decembrie Banca Centrală a decis, iar la 12 decembrie Consiliul de Miniștri al României a aprobat această decizie. Ca precedent internațional s-a apelat la experiența Franței, care transmisese deja Tezaurul său spre păstrare Statelor  Unite ale Americii.

 

Pentru Rusia procesul verbal cu privire la transmiterea Tezaurului a fost semnat de general-locotenentu Aleksandr Aleksandrovici Mosolov, șeful cancelariei ministeriale a Curții Imperiale, iar din toamna anului 1916 – ministru-delegat în România.Guvernul rus s-a angajat nu doar să pregătească transferarea, dar a şi garantat integritatea necondiționată a Tezaurului României atât în timpul transportării, cât şi pe întreaga durată a ulterioarei lui păstrări.

Trebuie să spun că în Rusia au fost trimise nu numai rezervele de aur ale Băncii Centrale a României, dar, efectiv, toate economiile băncilor private românești, ale companiilor și ale cetățenilor. Inventarul a cuprins: documente, manuscrise, monede vechi, tablouri, cărți rare, arhivele mănăstirilor din Moldova și Țara Românească, colecţiile muzeistice aparținând instituţiilor publice și celor private, precum și 93,4 tone de aur.

Întrucât toate aceste comori au fost descrise în cel mai amănunţit mod cu putinţă în procesul verbal de transmitere, nu este dificil să calculăm valoarea lor actuală (desigur, cu excepţia  valoarii pur istorice a exponatelor de muzeu) :  2 miliarde 800 milioane de dolari.

 

“Aurul românesc” a fost transmis în Rusia în două etape: la 12 și 14 decembrie 1916 – în 17 vagoane cuprinzând 1738 lăzi, cu un conţinut în valoare de 314 580 456 lei şi 84 de bani. Acestor lăzi li s-au adăugat altele două cu bijuteriile ale Reginei Maria, toate în valoare de 7 milioane de lei.

În zilele de 23-27 iulie 1917 (deja după revoluția din februarie), a fost trimis la al doilea eşalon cu părţi ale Tezaurului României: 24 de vagoane, bunurile având o valoare de inventar de  7,5 miliarde de lei. Sub paza unei unități de cazaci trenul a ajuns cu bine la Moscova, la 3 august 1917.

 

Apoi s-a întâmplat ceea ce s-a întâmplat: o bandă bolşevică de terorişti a acaparat puterea sub directa conducre a Statului Major german, iar la 26 ianuarie 1918 Leiba Dovidovici Bronstein, alias Troțk, a declarat public cu cinism: „Activele româneşti plasate la Moscova, vor fi indisponibile pentru oligarhia română.  Guvernul sovietic îşi asumă obligaţia de păstrare a acestor active, ca şi pe cea de returnare ulterioară a lor în mâinile poporului român “.

Cuvântul lui Leiba este lege, astfel încât poporul român, care de mult şi-a răsturnat regii, așteaptă şi în prezent să-i fie restituit propriul Tezaur. Pentru a aprecia întreg cinismul situației trebuie să amintim în mod neapărat despre cele trei restituiri oficiale, făcute în 1935, în 1956 și 2008. Aceste restituiri au fost însoţite de o retorică triumfalistă de genul celei din următorul comunicat publicat la 12 iunie 1956 în presa sovietică: “În toți acești ani poporul sovietic a păstrat cu meticuloasă grijă operele de artă de o mare valoare istorică și artistică. Guvernul URSS și poporul sovietic au tratat întotdeauna aceste valori ca fiind proprietatea inalienabilă a poporului român”.

 

E frumos, nu-i așa? E nobil. E onest. Cum i se şi cuvine oricărei ţări cu demnitate, nemaivorbind despre o superputere. Am înapoiat picturi, desene, manuscrise, hrisoave, arhive, monede de aur, medalioane, icoane, odoare bisericeşti,  am înapoiat până și rămășițele pământești ale eminentului gânditor Dimitrie Cantemi. Am uitat însă un mizilic colea: să restituim 93,4 tone de aur.  Acest mizilic nu a făcut obiectul sentimentelor bolşevicilor de solidaritate de clasă cu poporul român. După cum nu a făcut nici obiectul obligaţiunilor de restituire a ceea ce nu-ţi aparţine.

România nu a încetat niciodată să revendice restituirea de către Rusia a ceaa ce fusese transmis, pe cuvânt de onoare, spre păstrare în anii Primului Război Mondial. Din toate declaraţiile publicate în presa sovietică reieseclar şi univoc faptul că Uniunea Sovietică a recunoscut întotdeauna dreptul de proprietate al României asupra Tezaurului său.

Şi atunci, care-i problema?! De unde apar astăzi aceste cinice şi monstruoase fraze ale oficialilor ruși privind chestiuni de interes pur istoric?! AU FURAT CEEA CE NU NE APARŢINE! Şi ne-au făcut pe toţi ostatici ai acestei meschinării! Pe toți cetățenii Rusiei! De ce eu, de ce anume eu, trebuie să trăiesc cu sentimentul că sunt cetăţean al unei ţări care săvârşeşte pe faţă şi cinic cea mai oribilă crimă damnată de codul moralei creştine: înşelarea celor care ţi-au dat încredere?

La Dante Alighieri, cei care au înșelat încrederea sunt supuşi la cele mai îngrozitoare cazne în cea de-a noua  - ultima – treaptă a Iadului:  pe lacul îngheţat Cozit dracii le sfârtca capetele

Pentru orice creștin nu există  o crimă mai oribilă decât înşelarea celor care ţi-au dat încredere. Și aici nu mai este vorba despre cântecelele şi ţopăiturile celor de la  Pussy  Riot în biserică, aici este vorba despre un lucru cu mult mai îngrozitor.

Din păcate însă, nimărui nu-i pasă de “aurul românesc”.  De Riot Pussy – da, aceasta este o crimă strigătoare la cer împotriva puterii.  Pe când tezaurul furat altui neam, propriului nostru aliat, care ne-a încredinţat toată averea sa,  e aşa, un fleac , „o chestiune istorică”.

Sfantul Seraphim Rose: CE PUTEM FACE PENTRU MORŢI

Toţi cei care dorim să ne arătăm dragostea faţă de cei morţi si să le dăm un ajutor real, putem să o facem cel mai bine prin rugăciuni pentru ei, si mai ales prin pomenirea lor la Liturghie, când părticelele care sunt scoase pentru vii si pentru morţi sunt amestecate în Sfântul Potir cu cuvintele: „Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici cu Sfânt Sângele Tău, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi.” Nu putem face nimic mai bun si mai de seamă pentru morţi decât să ne rugăm pentru ei, făcându-le pomenirea la Liturghie. Au mereu nevoie de aceasta, si mai ales de-a lungul celor patruzeci de zile, când sufletul răposatului porneste pe calea sălasurilor vesnice. Trupul nu simte atunci nimic: nu vede pe cei apropiaţi care sunt adunaţi laolaltă, nu miroase mireasma florilor, nu aude cuvântările de îngropăciune.

Dar sufletul simte rugăciunile făcute pentru el si este recunoscător celor care le fac si este duhovniceste alături de aceia.

O, rude si apropiaţi ai morţilor! Faceţi pentru ei cele ce le sunt de folos si cele ce sunt în puterile voastre. Folosiţi banii, nu pentru împodobirea cea din afară a sicriului si a mormântului, ci pentru a ajuta pe cei în nevoi, pentru pomenirea celor care v-aufost apropiaţi siau murit, pentru biserici, unde se fac rugăciuni pentru ei. Faceţi milostenie pentru cei morţi, purtaţi de grijă pentru sufletele lor. Înaintea noastră atuturor,seaflă aceeasi cale, si cât vom dori si noi, la rândul nostru, să fim pomeniţi în rugăciune! De aceea să fim si noi milostivi faţă de cei morţi.

De îndată ce cineva a răposat, chemaţi grabnic un preot, ca să facă „Rugăciuni la iesirea sufletului”, care se citesc tuturor crestinilor după moarte.Încercaţi, dacă vă stă în putinţă, să faceţi slujba de înmormântare în biserică, si să secitească Psaltirea la căpătâiul celui ce a murit, până la înmormântare. Nu este nevoie ca înmormântarea să se facă cu multe amănunte, dar bineînţeles că trebuie să fie întreagă, fără prescurtări. Nu vă gândiţi acum la voi si la cele ale voastre, ci la cel care a răposat, de care vă despărţiţi pentru totdeauna. Dacă în biserică se află câţiva morţi în acelasi timp, primiţi, dacă se propune, săvârsirea slujbei de înmormântare pentru toţi laolaltă. Este mai bine ca o înmormântare să se slujească pentru doi sau mai mulţi răposaţi în acelasi timp, când rugăciunea celor apropiaţi, care se află adunaţi, va fi cu mult mai înfocată, decât dacă slujbele de înmormântare se fac pe rând, si din pricina lipsei de timp, ele sunt scurtate. Slujba trebuie să fie întreagă pentru că fiecare cuvânt al rugăciunii pentru răposat este ca o picătură de apă pentru omul cel însetat. În chip foarte hotărât, rânduiţi de îndată slujbele pentru pomenirea de-a lungul celor patruzeci de zile, adică pomenirea zilnică la Liturghie pentru perioada de patruzeci de zile. De obicei, în bisericile unde se fac slujbe zilnic, răposatul a cărui înmormântare a avut loc acolo, este pomenit vreme de patruzeci de zile si chiar mai mult. Dar dacă slujba de înmormântare are loc într-o biserică, în care nu au loc slujbe zilnic, rudele trebuie să se îngrijească de pomenirea de patruzeci de zile acolo unde se fac slujbe zilnic. Este la fel de bine să trimiteţi contribuţii pentru pomenirea la mânăstiri, ca si la Ierusalim, unde are loc rugăciune permanentă la Locurile Sfinte. Dar pomenirea pentru patruzeci de zile trebuie începută îndată după moarte, când sufletul are nevoie în chip deosebit de ajutor prin rugăciune, si de aceea trebuie începută pomenirea în locul cel mai apropiat unde se fac slujbe zilnic.

Să neîngrijim de ceicareauplecat în lumea cealaltă înaintea noastră, ca să facem pentru ei toate cele ce ne stau în putinţă, amintindu-ne că „fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui”.

- extras din lucrarea Sfantului Seraphim Rose - Sufletul dupa moarte, aparuta la Editura Sophia