Studenţii exmatriculaţi acum 25 de ani, după solidarizarea cu muncitorii braşoveni arestaţi, cetăţeni de onoare

În ultima sa şedinţă, Consiliul Local Braşov a aprobat hotărârea prin care Marian Brâncoveanu, Cătălin Bia, Marian Lupov,  Lucian Silaghi, Horia Şerban şi Torjo Mihai au fost declaraţi cetăţeni de onoare ai municipiului Braşov, în semn de recunoaştere a meritelor lor. Cei şase au avut de suferit după ce s-au solidarizat, ulterior datei de 15 Noiembrie 1987, cu muncitorii care au avut curajul să se revolte. Primarul George Scripcaru le-a înmânat astăzi - în cadrul festivităţilor aniversare din Aula Universităţii Transilvania - diplomele prin care li s-a conferit acest titlu.

În perioada respectivă, cei şase erau studenţi şi au fost arestaţi, anchetaţi, exmatriculaţi şi deportaţi pentru solidarizarea ulterioară cu participanţii la revolta din 15 Noiembrie 1987”.
Concret, Cătălin Cornel Bia este studentul la Silvicultură care a confecţionat un afiş pe o foaie mare, pe care a scris „Muncitorii arestaţi nu trebuie să moară” şi, în 22 noiembrie 1987, a avut curajul de a-l afişa, de pe o bancă aflată în faţa cantinei din Memorandului, la ora la care studenţii veneau să-şi ia prânzul. Alături de el, s-au aşezat alţi doi studenţi, Lucian Silaghi şi Horia Şerban, care, fără să fi vorbit înainte, şi-au manifestat astfel solidaritatea cu demersul tânărului. Cu toţii au fost arestaţi, anchetaţi, exmatriculaţi din facultate, deportaţi cu domiciliul forţat în localităţile de origine şi obligaţi să se angajeze ca muncitori necalificaţi.

Şi în decembrie '87

În decembrie '87, alţi trei studenţi, de data aceasta de la Facultatea de Mecanică, s-au împotrivit sistemului, inspiraţi de mişcarea din noiembrie. Mihai Torjo, Marin Brâncoveanu şi Marin Lupov au decis să intre neobservaţi în două săli ale universităţii, din corpuri diferite de clădire, pentru a inscripţiona pereţii cu lozinci anticeauşiste. Au pătruns noaptea, pe geamul lăsat intenţionat deschis. Au scris cu vopsea „Jos Ceauşescu!”, „Vrem pâine” şi au desenat chiar şi o caricatură a dictatorului. „Ororile” au fost descoperite a doua zi de paznici. Pentru că nu puteau să şteargă pereţii, clădirile au intrat subit în reparaţii capitale.
„Cei trei studenţi au fost închişi abia în aprilie-mai 1988, fiind identificaţi prin trădare, pentru că pe vremea aceea nu existau tehnici avansate de descoperire a autorilor”, a explicat Oana Demetriade, cercetător la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii (CNSAS). Au fost eliberaţi după câteva luni, exmatriculaţi şi expulzaţi din Braşov. Cei trei erau în Zărneşti şi, fiind studenţi la seral, erau angajaţi şi au fost daţi afară şi din serviciu.

Liliana Jighira

Sursa: Transilvania Expres

Vezi şi 15 Noiembrie 1987 - revolta anticomunista de la Brasov. Marturii

15 Noiembrie 1987 - revolta anticomunista de la Brasov. Marturii

După 25 de ani

Daniel ANGHEL: "Am ajuns devreme in intreprindere, in jurul orei 6:00. Cand am ajuns in fata Sectiei 440, am observat un grup de muncitori care erau adunati acolo si erau nemultumiti, spuneau ca trebuie facuta o greva ca sa fim si noi bagati in seama".

Vasile ANGHEL: "Ceea ce ma durea cel mai tare era ca partidul ducea o politica anticrestina."

Costica BAHNAREANU: "La Spitalul Judetean s-a intamplat ceva la care nu ma asteptam atunci. Acolo s-a cantat "Desteapta-te, romane!". L-am auzit pe Vasile Anghel cand a dat tonul acestui imn. S-a produs un moment de mare emotie. Din acel moment, am inceput sa scandam: "Jos Ceausescu!", "Jos comunismul!".

Viorica BAHNAREANU: "Sotul meu s-a intors din ancheta albit, slab si speriat."

Gheorghe BANCIU: "Mi-au pus catuse, iar unul a dat dispozitie sa fiu batut pentru ca sunt rau. M-au legat cu un belciug de perete, iar patru-cinci zdrahoni ma bateau ca pe hotii de cai. M-au batut cu pumnii, cu picioarele... dar cele mai dureroase au fost bataile la talpi".

Silvia BANCIU: "Cateodata ma gandesc daca a meritat toata suferinta asta."

Angela BARTI: "Cel mai mult m-a impresionat momentul in care s-a spus Tatal nostru!"

Aureliu BEJENARIU: "Raspunsul lui Ghelase a fost: <>. I-am spus ca stim si noi proverbe".

Marius BOERIU: "Colegii mei din schimbul III erau nemultumiti de taierea salariilor. Au manifestat in fata intreprinderii. M-am alaturat si eu lor. La iesirea din intreprindere, Cornel Vulpe, Dumnezeu sa-l ierte!, a luat steagurile tricolore si le-a impartit oamenilor".


Gica BROASCA: "Ce am castigat noi trebuie dus mai departe!"

Aurel BUCEANU: "La IGM Bucuresti am fost in celula cu Sbarn, cu Bordei si cu Nastase, Dumnezeu sa-i ierte, ca toti au murit. Ziua n-aveam voie sa stam pe pat, noaptea ne chemau la ancheta".

Sebastian CIORASTEANU: "La Judeteana de Partid se aruncau portocale, banane, salamuri pe geam. Pe la ora 12, cand s-au auzit sirenele masinilor de Militie, am inceput sa ne imprastiem".

Reghina CRISTEA: "Ma felicit ca n-am cedat psihic. Cand a venit acasa fiul meu, parca era o stafie!"

Gheorghe CUTUMBEANU: "Copiii de scoala ni s-au alaturat, mergand in fata noastra. Atunci ne-am gandit ca nu o sa ne impuste, daca sunt copiii in fata".

Ioan DAN: "In noaptea de 14 spre 15 Noiembrie le-am zis colegilor: Fratilor, nu mai lucram!"

Stana DOBRE: "Am prins o rafala de gaze lacrimogene cand au venit trupele USLA. Nu mai vedeam, eram nauca. Atunci m-am hotarat sa ma intorc la intreprindere. Sef de schimb era inginerul Calinovici, care m-a intrebat unde am fost. Nu i-am spus adevarul. <>, mi-a zis el. Si, intr-adevar, m-a turnat".

Stefan DOCHIA: "Cum am intrat pe usa, Dochita mi-a dat un pumn si-mi zicea sa spun unde am fost in 15 noiembrie. Initial n-am recunoscut ca am fost in strada. Dupa pumni, palme si bastoane, am spus ca am fost la manifestare".

Radu DUDUC: "In doua saptamani, cat am fost la IGM, am slabit 15 kg."

Ancuta DUDUC: "Am fost anticomunisti de mici."

Iosif FARCAS: "Singura autoritate prezenta a fost primarul Calancea, care ne-a amenintat si a fost lovit cu un steag. Cand au aparut trupele speciale de interventie am plecat".

Suzana FARCAS: "L-au deportat la Filiasi. Nici macar nu ne-au lasat sa ne luam ramas bun. Pur si simplu ne-am despartit ca niste straini. Dupa ce a plecat el, ma chemau la Militie, dupa aceea la partid, la Schuster si la Cebuc, care imi cereau sa plec din Brasov".

Delia FARCAS: "Fara actul de curaj de la Brasov, nu stiu daca ar fi existat momentul Timisoara!"

 Gavrila FILICHI: "Desteapta-te, romane! a fost semnalul descatusarii oamenilor."

Aurica GENETI: "Cel mai dureros pentru mine a fost ca nu puteam sa-mi vad mama si copilul!"

GERGELY Andras: "Am luat un spray de culoare rosie si am scris cu el pe ziduri: Jos dictatorul!" GERGELY Elena: "In deportare cel mai mult ne-a lipsit familia."

GYERKO Gheorghe: "In timpul anchetelor la Militia din Brasov am scapat si eu o lovitura de stanga unui anchetator. M-au legat de perete, cu mainile la spate, m-au batut cam o ora si ceva. Cand oboseau unii, veneau altii. A fost infiorator".

Aurel HOSSZU: "La ancheta insistau sa declar ca a fost o miscare organizata, nu spontana."

Danut IACOB: "Bunicul meu, care fusese detinut politic, mi-a spus ca nu am cum sa scap!"

Corina IACOB: "Cand sotul meu era deportat, ma chemau cei de la Judeteana de Partid. Cebuc, care era secretara cu propaganda, mi-a zis ca-s tanara, ca e pacat sa plec din Brasov, ca am tot viitorul inainte si imi cerea sa divortez".

Ionel ILIE: "La Judeteana de Partid am mancat si eu o bucata de paine din cea destinata tovarasilor. Eu painica dulce ca aia nu mancasem vreodata!"

Mihai MACOVEI: "Pana la Spitalul Judetean, s-a strigat: <>, <>, <>. Acolo s-a cantat <>, ceea ce ne-a infiorat pe toti".

Dumitru NASTASE: "Colegii de munca au strans bani pentru coroana, crezand ca am murit!"

Marius Tibi NECULAESCU: "La Judeteana de Partid am inteles ca trebuie distrus simbolul: sediul P.C.R.!"

Pavel NICUTARI: "Cat am fost arestat mi s-a pus sechestru pe apartament. M-am inteles cu sotia sa divortam, ca sa nu pierdem apartamentul, cu conditia sa ne luam iarasi dupa ce ma intorc. Si asa am facut, ne-am recasatorit dupa '89".

Gheorghe NITESCU: "Prin curajul nostru, am semanat samanta dreptatii in sufletele romanilor!" Dan ORDACE: "Cadeam cu scaun cu tot cand imi dadeau cate o palma!"

Nicuta PARASCHIV: "La Barlad am fost deportat cu Vieru. M-am intalnit cu el cu o saptamana inainte sa moara. Ii cazusera toti dintii din gura si parul din cap".

Ana PARASCHIV: "Fetita nu mai voia sa vada militieni. Erau cei care-i furasera tatal!"

Sofia POSTELNICU: "Un procuror, cu o figura de om al dracului, imi zicea pe un ton de mahala: "Ia asculta, fa, crezi ca ai venit tu din Moldova sa faci dreptate la Brasov?". Ne faceau curve, panarame, parasute".

Florin POSTOLACHI: "Comunismul inca subzista, rezidual, in societatea romaneasca, inclusiv in mediul politic".

Marian RICU: "Puteam sa luam orice de acolo: banane, portocale, cascaval, malai. Dar oamenii nu voiau asta. Voiau sa le distruga, pentru ca erau simbolurile prosperitatii comunistilor".

Ioan SERB: "Anchetatorul de la Bucuresti era de-o rautate ce nu s-a pomenit, extraordinara. Stia ca tatal meu a murit in razboi, pana si de asta ma injura".

Mircea SEVACIUC: "Ma, fratilor, vreau sa stiu daca am sa mai vad lumina soarelui vreodata!"

Werner SOMMERAUER: "Ar trebui facuta o reparatie pentru cei care ne-am revoltat in 15 Noiembrie 1987. Ne-au distrus sanatatea. Eu pot sa pun mana pe foc, ca nu ma arde. Mi-au distrus toate nervurile".

Gheorghe TOMA: "La IGM anchetele se faceau noaptea. Ma intrebau ce ne lipseste. Le-am spus ca ne lipseste libertatea".

Eugen TUDOSE: "A doua zi deja aparusera securistii. Erau usor de recunoscut, erau imbracati in haine de piele negre, ca in <> 82. Cainii negri".

Carmen TUDOSE: "A meritat toata suferinta asta, pentru ca altfel poate ramaneam tot cu comunismul!"

Angelica VIERU: "Ceea ce vazusem in oras nu am mai vazut niciodata: cordoane de armata si militie cu scuturi, cu masti de gaze si cu caini nu lasau oamenii sa se indrepte spre centrul orasului".

Adela VITOS: "Am fost obligata de Schuster si Cebuc sa merg dupa sotul meu, in deportare. Sotul meu nu a primit aprobare sa vina la Brasov. Eram obligati sa semnam condica la capitanul Atanasiu din Targoviste".

Stan VOINEA: "M-au deportat la Braila, unde m-au angajat ca strungar, nu ca maistru. M-au chemat primarul Brailei, Anton Lungu, si comandantul Securitatii, Reis, sa-mi dea locuinta. Am refuzat, zicand ca am casa la Brasov. <>, mi-au zis".

Gheorghe ZAHARIA: "Am inceput sa cantam "Destepta-te, romane!". in momentul acela nu mai aveam frica. Nu mai stiu cine a avut initiativa cantarii actualului imn. Atunci era un cantec interzis, dar ii stiam versurile".

Anisoara ZAHARIA: "Peste cateva zile se zvonea ca vor fi arestati si copiii. Le-am cerut copiilor sa nu mai iasa afara singuri; mi-era frica sa nu fie rapiti, sa nu dea vreo masina peste ei. Copilului cel mic i-am zis ca, daca-l intreaba ceva securistii, sa nu recunoasca nimic, chiar daca il bat, chiar daca-i dau ciocolata".

Cristian ZAVELA: "Pe fluturasul meu de salariu scria 0,00 lei (...) La proces, majoritatea celor prezenti ne cerea condamnarea la moarte. Cei mai multi erau activisti P.C.R. si U.T.C."

(Au consemnat Crina si Florian PALAS)

Sfântul Grigorie Palama - Unul din ultimii mari Părinţi care descoperă erorile fundamentale ale credinţei romano-catolice

Sfântul Grigorie Palama - Unul dintre ultimii mari Părinţi care descoperă erorlle fundamentale ale credinţei romano-catolice.

În text, lantinii sunt de fapt romano-catolicii, termen care înainte nici nu exista dar care este şi impropriu, catholicos adică universal fiind un titlu preluat din mărturisirea comună a Crezului în greceşte, dinaintea schismei, prin care însă acum  este  emisă pretenţia universalităţii din partea papei, aflat în afara dreptei credinţe rămase doar în Răsărit. Aşadar, după cum reiese şi din Crezul în limba greacă, avem: Cred într-Una, Catholică (sobornicească) şi Apostolească Biserică. Sobornicescul din traducerea românească nu corespunde întru-totul înţelesului de universal, fiind folosit pentru evitarea confuziilor din mintea românilor necatehizaţi.

Slujba celui între sfinţi
Părintelui nostru Grigorie Palama arhiepiscopul Tesalonicului

[facerea patriarhului ecumenic Filotei Kokkinos]
cântată în ziua a 14‑a a lunii noiembrie
sau în duminica dinaintea prăznuirii
Părintelui Ioan Hrisostom[10]

La Vecernia Mică

La „Doamne, strigat‑am" punem 4 stihuri şi cântăm aceste stihiri:

glas 1 „Ale cereştilor cete"

Viaţa cea fericită ducând în lume, te veseleşti acum cu noroadele fericiţilor şi locuieşti ca un blând pământul celor blânzi, ierarhule Grigorie, bogat fiind făcut de Dumnezeu în harul tămăduirilor, pe care-l dai celor ce te cinstesc pe tine.

Sădind dogmele ortodoxiei, fericite, tăind spinii cacodoxiei şi înmulţind frumos sămânţa credinţei prin ploaia cuvintelor tale, ai adus lui Dumnezeu spic însutit ca un plugar lucrător.

De strălucirea vieţii tale fără reproş se miră noroadele îngerilor şi ale oamenilor, căci prin alegere liberă te‑ai arătat luptător şi ascet tare, ierarh şi vrednic liturghisitor şi prieten adevărat al lui Dumnezeu.

Slavă..., glas 2

În corturile cele mai presus de lume a primit după vrednicie Hristos Dumnezeu duhul tău Grigorie, părinte înţelepte; căci te‑ai făcut apărător al Treimii cântând în chip lămurit o singură Dumnezeire cu lucrare şi voinţă potrivit firii, singură atotputernică, imitând învăţătura în lume a Apostolilor şi Părinţilor. De aceea Hristos îţi dă şi El acum lucrarea minunilor întărind astfel cuvintele tale. Drept pentru care lăudând astăzi mutarea ta, slăvim în chip ortodox pe Domnul Cel ce te‑a slăvit pe tine.

Şi acum..., A Născătoarei de Dumnezeu

Toată nădejdea mea spre tine o pun, Maica Vieţii, păzeşte‑mă sub acoperământul tău.

La stihoavnă, glas 4 „Casa Efratei"

Stâlp sfânt al credinţei ortodoxe te cunoaştem pe tine, ierarhule, prin care răsturnăm falangele ereticilor.

Stih: „Gura mea va grăi înţelepciune şi cugetul inimii mele pricepere."

Rupându‑te de lume te‑ai unit cu Dumnezeu, fericite, drept pentru care te‑ai arătat vas vrednic al Preasfântului Duh, ierarhule.

Stih: „Gura dreptului va cugeta înţelepciune şi limba lui va grăi judecată."

Ai lăsat Egiptul patimilor şi la înălţimea nepătimirii te‑ai ridicat, unde vorbeşti cu Dumnezeu ca unul curat, Grigorie.

Slavă..., glas 4

Pe cel ce cu suliţele cuvintelor de Dumnezeu insuflate, prin care Mântuitorul ne izvorăşte apa vieţii şi a mântuirii, i-a rănit pe cumpliţii apărători ai necucerniciei, pe Grigorie să‑l lăudăm în cântări, pe cel preaînţelept în învăţături şi teolog preastrălucit, care a săvârşit alergarea fără de sânge a mărturisirii şi întăreşte prin minuni toată Biserica, pe zelosul Apostolilor şi tovarăşul de drum al Părinţilor, care a scos dumnezeiasca turmă a lui Hristos din feluritele primejdii ale unor cumplite erezii. A cărui pomenire de peste an prăznuind‑o acum, slăvim pe Hristos Dumnezeu Cel Care prin el a întărit dreapta şi binecinstitoarea credinţă.

Interviu cu Dumitru Moldovan, ultimul partizan din Munţii Făgăraşului: Comunismul a vrut să schimonosească sufletul. O mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile ţării.

Am aflat despre dânsul din cartea „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”, scrisă de legendarul conducător al luptătorilor cu arma în mână din Munţii Făgăraşului, Ion Gavrilă Ogoranu.

Este un român prea puţin cunoscut faţă de înălţimea luptei şi a trăirii sale. L-am aflat în casa părintească din Lisa, de lângă Făgăraş, tot acolo de unde a plecat în munţi pentru a lupta împotriva bolşevicilor străini de neam şi ţară.

Este preocupat cu gravitate de soarta neamului nostru. Din păcate, nu prea are motive de entuziasm. Ca şi alţi mari trăitori ai acestui pământ, constată o stare de slăbiciune a poporului român.  Şi este îngrijorat, cum a mai fost şi altădată, de străinii de neam care ne conduc într-o direcţie greşită. Nutreşte totuşi o speranţă, gândindu-se la întoarcerea copiilor plecaţi pe alte meleaguri, care să poată trăi aşa cum se cuvine aici, la ei acasă, şi să aibă parte de o pace dreaptă, aşa cum şi-au dorit toţi cei din neamul lui.

Ne-a impresionat puternic acest om prin pacea lăuntrică pe care o are şi prin dragostea sa de tot ceea ce e românesc. Am gustat din mierea cuvintelor sale şi nu ne mai săturăm.

În puşcărie, la Gherla, a găsit o carte despre creşterea albinelor. Şi a prins dragoste de ele. Iar la ieşirea din temniţă Dumnezeu i-a răsplătit dragostea, îndreptându-l spre apicultură. A fost salvarea sa. Fostul condamnat politic la 20 de ani de închisoare a ajuns să dea statului român zeci de tone de miere, îmbogăţită de frumuseţea unui suflet înnobilat de miile de versuri învăţate în detenţie. Ne-a recitat şi nouă din poeziile celor dragi sufletului său: Nichifor Crainic, Radu Gyr, Simion Lefter şi Părintele Codilă. Erau versuri pe care, în majoritatea lor, le ştiam, dar trăirea cu care le-a spus ne-a cutremurat.

N-a pregetat niciodată în dragostea pentru ţara sa. A demonstrat-o cu prisosinţă. Într-o mărturie de credinţă făcută fratelui său de luptă, Ion Gavrilă Ogoranu, Mitru a Bambului (aşa cum îl cunosc făgărăşenii pe Dumitru Moldovan) spune: „Ţară scumpă, te iubesc şi acum ca şi atunci, şi cu oase frânte, şi cu amintiri împovărate de grozăvii făcute de semeni de-ai noştri, sub presiunea şi influenţa celor mai crânceni duşmani ai tăi şi ai firii omeneşti!”. (Florin PALAS)

- Domnule Dumitru Moldovan, care a fost originea atitudinii dumneavoastră anticomuniste?

- Aveam un prieten foarte bun, Schneider îl chema, ţineam la el ca la tata. În casa lui se discuta problema comunismului. Şi dirigintele din liceu ne povestea cum mergea frontul, până în 1944, ne vorbea despre prizonieri, necazuri. Dar de la Schneider a intrat în mine o repulsie faţă de comunism.

După eliberare, m-am angajat la Victoria şi eram şef de echipă. Aveam 20-25 de oameni în subordine. Umblam prin pădure, curăţam drumuri şi am ajuns la o baracă, la Primărie, unde erau arborate tablourile celor „patru înţelepţi”: Marx, Lenin, Engles şi Stalin, şi le-am spus cine-i Stalin şi ce face el în Rusia. Ceva de neînchipuit! Le-am vorbit despre crimele a făcute de Stalin! Lucrurile astea le ştiam din puşcărie, unde am întâlnit prizonieri din URSS. Şi ăştia povesteau ce-au văzut acolo. Zeci de milioane de oameni a băgat Stalin în mormânt!

Refuzând să devin turnător, am devenit fugar

Au răsuflat cele spuse de mine şi au început anchetele. La a doua întâlnire, mi-au spus că sunt duşman al clasei muncitoare şi că, dacă vreau să scap, trebuie să dau informaţii despre Schneider. Când m-am dus a treia oară, m-au zdrobit în bătaie. Cu căruţul m-au dus acasă atunci, pentru că probabil Schneider avea pe lângă el vreun informator. S-a aflat că am spus că Schneider e pus sub urmărire.

Şi nu m-am mai prezentat la lucru. În felul acesta am devenit urmărit. Asta prin '50 toamna. Am stat ascuns pe la nişte oameni prin sat, în Lisa, toată iarna. M-am refăcut. Primăvara m-am dus în munte, m-am întâlnit cu Duca şi Fileru. Ambii făceau parte din grupul lui Ion Gavrilă Ogoranu. De la Fileru aveam şi-o armă. Şi-n felul acesta, am activat până în toamna lui '51. (nota redacţiei – din modestie, Dumitru Moldovan nu povesteşte despre faptele sale de arme. În cartea sa, Ion Gavrilă Ogoranu scrie că, în ciuda numeroaselor potere puse în urmărirea lui, a scăpat din toate cursele şi întâlnirile cu Securitatea, menţionând ieşirea din încercuire, prin luptă, din grădina lui Alexandru Greavu) Aveam bordei în pădure, pentru că în sat lumea se cam temea, le era frică. Fuseseră multe arestări. Am trecut prin sat de mi-am luat alimente. Şi am trecut pe acasă, unde erau sora, mama şi tata. Fratele era la o şcoală de calificare în Făgăraş. L-am rugat pe tata să mă ajute până la poalele pădurii.

Pe data de 23 noiembrie 1951 le-am lăsat pe mama şi pe sora mea plângând, şi, împreună cu tata, am plecat cu alimentele. Trebuia să mă ducă până la poalele pădurii, de acolo mă descurcam eu. Eu mergeam înainte, la vreo 150 de metri, iar el venea în spatele meu. Cum am ieşit din sat, deja am intrat într-un cerc de miliţie şi de securitate.

După ce au tras în mine, m-au arestat

M-au somat, le-am răspuns că sunt un om care merge la pădure, era întuneric, era pe la trei dimineaţa. Şi-n timpul acela, tata, căruia i-am dat o armă, că aveam patru arme asupra mea, a început să tragă în sus, ca să atragă atenţia. Şi atunci au tras în mine, mi-au atins abdomenul, şoldul şi piciorul. Asta a fost arestarea mea. Tata a dispărut, dacă mergea acasă poate nu se întâmpla nimic. Eu, după ce mi-am revenit, am spus că eu am tras, şi n-am pomenit nimic de tata.

- După ce aţi fost rănit, aţi fost dus la Făgăraş, la spital.

- La Făgăraş, da. Nu puteam fi transportat în altă parte.

- Cum s-au comportat doctorii cu dumneavoastră?

- Am auzit că operaţia a durat 6-7 ore. Eu nu mai ţin minte. Ce ştiu este de la secundul doctorului Pereni, Trifan, care a ajuns şi el în puşcărie. El mi-a scris cum a decurs operaţia.

M-au anchetat la spital, fiind legat de pat cu o curea

Doctorii s-au purtat bine, dar au fost chinuri mari după operaţie, când mi-am revenit. A început anchetarea mea, eram legat peste genunchi şi pe sub pat cu o curea. Mâinile erau legate de cap şi ce-mi amintesc e că îmi ridicau un picior în sus, cât permitea legătura, vreo 20-30 de centimetri. Şi când îi dădea drumul jos, piciorul intra într-o cizmă de sârmă şi leşinam.

Doctorul Pereni mi-ar fi dat ceva sânge. Nu mai ştiu dacă e amintirea mea sau e din cele povestite de Trifan.

Anchetatorul de la Securitate era Cârnu. La vreo 3-4 săptămâni m-au dus cu targa la spitalul din Sibiu. În această stare m-au dus şi la anchetă de vreo 3-4 ori. Ştiu că am avut o dată o confruntare cu tata.

Am fost condamnat la 20 de ani de muncă silnică

În '52 toamna m-au dus la Braşov, la Cetăţuie. În '53 m-au judecat la Braşov şi mi-au dat 20 de ani de muncă silnică. Pe tatăl meu l-au condamnat 10 ani. După pronunţarea sentinţei m-au dus la Canal, la Capul Midia. Acolo l-am cunoscut pe comandantul Borcea. Am lucrat vreo două săptămâni şi m-am îmbolnăvit rău, de n-am mai putut lucra. Mi s-a infectat abdomenul. Intestinele au fost perforate în nu ştiu câte locuri. Am făcut ocluzie intestinală. Stăteam numai la infirmerie.

Odată au venit 20 de ofiţeri de securitate şi m-au dus la Braşov. M-au dus la Ambrus, comandantul Securităţii de la Braşov, şi la Olteanu, comandantul Securităţii de la Sibiu. Mi-au propus să contribui la prinderea fugarilor. Asta se întâmpla în vara lui '53. Am invocat sănătatea precară. M-au dus din nou la Securitatea din Constanţa, unde a venit politrucul de la Capul Midia, şi am fost dus din nou la infirmerie. La scurt timp s-a închis Canalul. Când s-a anunţat oficial această veste, a venit la mine tata. Şi mă ţineam cu o mână de umărul lui şi cu una de abdomen. Şi aşa mergeam la magazie să-mi preiau bagajul pe care-l aveam. Acolo era lume multă. Nu puteam sta în picioare. Stăteam pe spate, cu capul rezemat de baracă. Văzându-mă, ofiţerul de serviciu mi-a cerut să mă ridic. Şi văd în faţa mea, cam la 10 metri, nişte civili în faţa cărora Borcea stătea în poziţie de drepţi. Cred că erau de la Ministerul de Interne. M-au întrebat ce-i cu mine, ce vârstă am şi câtă condamnare am de executat. Au văzut petele de puroi şi sânge şi mi-au comunicat că nu mai plec. În felul acesta m-am despărţit de tata, în vara lui '53. La infirmerie am mai stat vreo două zile şi m-au trimis la Năvodari. Şi acolo, doctorul-deţinut Botez a zis că pot fi salvat şi m-a trimis la Poarta Albă. Acolo, după câteva zile, m-au operat. Şi mi-au găsit în abdomen o meşă, uitată în timpul operaţiei anterioare, care mi-a produs o serie de infecţii. Parcă m-am născut din nou. Cred că a fost o minune! Nu mai vorbesc că, mergând la operaţie, am scăpat de presiunile securiştilor de a-i prinde pe luptătorii din munţi, aşa cum doreau securiştii de la Braşov.

Am cunoscut mulţi legionari în puşcărie, în majoritatea dintre ei vedeai o dragoste pentru adevăr, pentru dreptate, pentru neam, pentru ţară. După atacul legionarilor asupra Legaţiei de la Berna, a fost o persecuţie împotriva legionarilor din ţară de neînchipuit.

Am văzut oameni mâncând şerpi şi iarbă

La Capul Midia, într-un colţ al lagărului erau cam patru-cinci sute de legionari izolaţi. Se zice că au mâncat şerpi la locul de muncă, pe malul lacului. Din lac până la calea ferată erau vreo 10-15 metri. Şi era trestie pe malul lacului.

Am văzut şi eu oameni mâncând iarbă de foame, la Salcia. O tocau cu coada lingurii, o mestecau şi aşa o mâncau.

Am umblat prin multe puşcării, dar cea mai grea a fost perioada de după eliberare. Pentru mine a fost iadul pe pământ. Mama bătrână acasă, tata murise în închisoare, după ce a muncit la Canal, sora era căsătorită.

Părintele Ioan Iovan era o pildă printre deţinuţi

- L-aţi cunoscut pe Părintele Ioan Iovan la închisoarea Gherla?

- Da. A avut un comportament foarte frumos. Ştiu că între deţinuţi era o pildă, ceva exemplar.

Eu am făcut multă izolare la Gherla. Ce însemna asta? Mâncam odată la două zile, aveam lanţuri la mâini şi la picioare. Ca să nu stau jos, pe cimentul ud, aruncau şi câte o căldare cu apă. Dar cel mai greu era când îţi trăgeau un cerc cu creta între geam şi vizetă. Nu ştiai când vine vizita, dar tu trebuia să fii în cercul ăla. De ce am făcut o dată izolare? 21 de zile sau o lună... La infirmerie la Dej, unde m-au dus odată, găseam fiţuici de ziar la toaletă. Am băgat în pansamentul meu vreo 20-25 de fiţuici de-astea. Am reuşit să ajung cu fiţuicile astea la Gherla, în celulă. Când am scos bucăţile de ziar, nu pot să vă povestesc ce entuziasm a fost. După aceea, au început comentariile specialiştilor. Prin Morse s-a răspândit ştirea. Cu o sfoară din saltea am început a trimite fiţuicile către celulele de la etajele inferioare. Până la urmă am fost prins şi trimis la izolare.

- Aţi participat la o grevă a foamei, la Poarta Albă...

- Da. În '53-'54 a fost o iarnă grea. Mâncam o dată la două zile. Şi asta a durat mult timp. Acolo a fost comandant Corlăţeanu, nu era român. Şi ăsta a prelungit perioada asta de foamete. Am declarat greva foamei. Iniţial eram patru inşi: Cicerone Ioaniţoiu, Octavian Rădulescu, Haiducu şi eu. A doua zi s-au adăugat încă 7-8 persoane, printre care şi Nicolae Ispas, care a fost prizonier în Uniunea Sovietică. A treia zi au intrat încă 30, până la urmă am fost cu totul vreo 300 de oameni în greva foamei. Pe cei care am declarat greva foamei în primele 7 zile, ne-au izolat. După 12 zile greva s-a încheiat. Ne-au dus cu targa la infirmerie. Nicolae Ispas a fost dus la Constanţa şi a fost omorât.

Am văzut un “criminal de război” purtând opinci în picioare

Am văzut când au început să aducă „criminalii de război”, adică generalii Armatei Române. Aveau lanţuri la picioare. Am stat împreună până în '55 vara, când au fost eliberaţi. Erau peste 40 de generali. Am cunoscut şi eu unul. Avea opinci în picioare, făcute din pătură. Era generalul Mircea Panaitescu. Când mă uitam la el parcă îl vedeam pe Vlad Ţepeş din manualele de istorie. Parcă nu călca pe pământ. Nojiţele de la opinci erau tot din pătură făcute. Avea piciorul subţire ca un copil. 

De-aici m-au dus la Jilava. Am ieşit la lucru. Am fost aleşi şase inşi. Ce avantaj aveam? Ne permiteau să intrăm seara în cameră cu două gamele pline de mâncare. Din mâncarea pe care o duceau porcilor alegeam jumări, carne şi mai puneam pe deasupra un cartof.

Porcii erau mai bine hrăniţi ca noi

- Deci, porcii erau mai bine hrăniţi ca dumneavoastră?

- Da! Şi împărţeam mâncarea la peste 100 de inşi. Aduceam 12 gamele cu vârf.

Acolo am cunoscut lotul Salcia, care venea de la Piteşti. Şi a venit odată, cu un elicopter, Teoharie Georgescu, care era ministru de interne. A aterizat pe gheaţă. S-a rupt gheaţa. Şi au adus două-trei brigăzi care au spart gheaţa, au scos elicopterul de acolo, l-au dus pe dig, de unde a putut să-şi ia zborul. Ăştia toţi au fost uzi. În loc să îi ducă în lagăr, i-au dus să-şi facă norma. Până în primăvară niciunul nu a rămas în viaţă. Seara aia a fost iadul de pe pământ. Când dădeau jos hainele de pe ei, cădeau şi bucăţi de piele, odată cu hainele. Au îngheţat hainele pe ei.

- Care a fost cea mai grea perioadă cu care v-aţi confruntat în lupta dumneavoastră?

- Am umblat prin multe puşcării, dar cea mai grea a fost perioada de după eliberare. Pentru mine a fost iadul pe pământ. Mama bătrână acasă, tata murise în închisoare după ce a muncit la Canal, sora căsătorită... A fost foarte greu... Aproape că nu aveam ce mânca. Eu nu prea puteam să muncesc.

Dacă ai dragoste, e imposibil să nu ajungi la rezultate

La Gherla la infirmerie am găsit un manuscris despre apicultură al doctorului Romanescu. L-am găsit sub noptiera mea. Şi desfăcându-l, la timpul potrivit, am găsit peste 30-40 de foi ministeriale, cu un scris mărunt. Doctorul, colegul meu de infirmerie, lua câte două-trei file, le citea şi îmi mai spunea şi mie seara câte ceva despre albine. Am căpătat o dragoste şi, dacă ai dragoste, se leagă ceva în fiinţa ta şi e imposibil să nu ajungi la rezultate. Când am venit acasă, un unchi mi-a dat un stup. Un alt prieten, Cristea Vasile, mi-a cumpărat opt stupi. Dragostea a învins necunoştinţele mele şi am ajuns la 120-140 de familii. Şi am căpătat şi putere.

- V-aţi văzut dosarul întocmit de Securitate?

- N-am  vrut să merg la CNSAS să văd cine m-a turnat. Şi aşa mă simt mai liniştit. Cum spunea poetul: „nu mă încovoi, nu mai blestem, nu mai arunc cu piatra în fruntea nimănui”.

E vorba de o pace lăuntrică, care-ţi dă tihnă. Chiar dacă ai o bucată de pâine uscată, o mănânci împăcat. Suferinţa te aduce în această stare. La ce foloseşte agoniseala? Uite ce vedem astăzi! Unii se înfruptă, iar alţii îşi drămuiesc leul de azi pe mâine.

- Ce rol a avut poezia pentru dumneavoastră, în închisoare?

- Extraordinar! Mare poet Nichifor Crainic! Şi Radu Gyr! Marea majoritate a poeziilor le-am învăţat de pe pereţi. Îi tot văruiau. Dar chiar şi aşa, dacă râcâiai puţin, puteai să descifrezi versurile. Capul, mintea, creierul te duceau să completezi cu ceva de la tine. Şi apoi, când te întâlneai cu alţii, şi după ani cu alţii, reconstituiai poeziile.

- Cam câte versuri aţi învăţat?

- Multe. Când m-am eliberat mergeam la toaletă şi scriam versurile pe care le ştiam pe un carnet. La un moment dat mi-a dispărut caietul. Şi aveam vreo 3-4 mii de versuri. Numai „Baldovin şi Mădălina”, scrisă de Crainic, avea 600 de versuri.

Comunismul a vrut să schimonosească sufletul

- Domnule Moldovan, ce a însemnat comunismul pentru români?

- O calamitate. Nu numai din punct de vedere material, dar şi sufletul omului au căutat să-l schimonosească, să-l destrame, să-l distrugă. De aceea, pentru viitor, să căutăm să ne depărtăm de extreme. Extremele nu sunt bune. Aţi văzut ce a făcut extrema dreaptă în Germania, iar extrema stângă aţi văzut unde a dus. În Rusia au fost oameni care şi-au mâncat copiii.

- Putem vorbi în România de extrema dreaptă?

- Acum nu. Legionarii au fost consideraţi de extremă dreaptă.

- Cum îi priviţi pe legionari?

- Cred că adversarii lor şi urmaşii adversarilor lor spicuie din diferite cărţi numai lucruri rele. Sau poate o extremitate externă de ţara noastră caută să blameze şi să întunece acele evenimente. În orice caz, prin puşcării, legionarii au fost un exemplu, prin comportament şi printr-o răbdare de fier. Prin ce au trecut la Piteşti e ceva îngrozitor.

O mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile ţării

- Sunteţi optimist în ceea ce priveşte viitorul neamului românesc?

- Nu.

- De ce?

- Prea mulţi străini ne-au inundat. Poporul este slab, destrămat. Când vine un străin şi promite ceva, toţi sunt de acord. După care văd că au fost înşelaţi.

Îl admir pe Ion Gavrilă Ogoranu pentru că a avut puterea să rămână ceva după el. Toţi ar trebui să-l privim cu respect. Tinerii ar trebui să confrunte spusele lui cu realităţile pe care le vedem la fiecare pas, cu străinii ăştia care ne inundă. Trebuie să fim realişti şi să spunem că poporul e slăbit. A avut cineva interesul să stimuleze această slăbiciune. Se vede de la o poştă că o mână străină de neam şi de obiceiurile noastre dirijează treburile. Văd numai cum se petrec lucrurile în satul meu. E ceva cutremurător dacă cunoşti realitatea.

A consemnat Florin PALAS

Proorocirile Sfantului Nil Athonitul despre Antihrist

Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.
Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt. Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor inota prin adancul marii ca si pestii.
Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.
Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.
“Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor.
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.
La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.
La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.
Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.
Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: “Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6,3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: “Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila“. Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: “Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?“. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.
Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.
Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor?
Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa-i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselaciunea lui, zicandu-i: “O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii …” Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia … Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.
Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau (…) si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sfarama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui”.

Prof. dr. Crina PALAS: Baladele din detentie ale lui Radu Gyr

Comunismul a înţeles ca unică modalitate de impunere în cultura română anihilarea valorilor, prin arestarea şi exterminarea celor ce le promovaseră, şi impunerea non-valorii ca unic reper. Credinţa, tradiţia, idealurile sfinte, toate acestea au devenit, în ochii împăienjeniţi de ură satanică ai bolşevicilor, vini de neiertat, pentru care pedeapsa cu moartea era prea blândă. Trebuiau experimentate tehnici diabolice de dezumanizare, de des-fiinţare, de umilire care să ducă la formarea unui om reeducat. În aceste condiţii, intelectualitatea românească avea să se mute în lanţuri. 

În academia mutată în catacombe, tot ceea ce însemna valoare era mărturisit, asimilat, îmbogăţit, din nou mărturisit şi aşa mai departe. Pentru deţinutul căruia i s-a răpit orice drept intelectual (ce să vorbim despre alt fel de drepturi, când până şi cel la identitate sau la viaţă erau incerte...), orice vers era purtător de noi idei, de noi idealuri, de motivaţii pentru rezistenţă, prin credinţă spre mântuire. 

Astfel, baladele populare (pe vremea aceea studiate cu drag în şcoală, după ce în prealabil fuseseră performate la horele care încă se ţineau, la şezătorile şi la clăcile care nu-şi pierduseră încă sensul originar) aduceau în sufletul jinduind de libertate şi de dreptate un licăr de speranţă. Deţinutul se asemăna haiducului, hăituit, trădat, însingurat, mereu stând cu moartea la taclale; sau cu meşterul creator a cărui jertfă bineplăcută Domnului izvorăşte  apă vie; ori cu ciobanul ce-şi preschimbă, triumfător, moartea în nunta cea cerească şi veşnică. Întreaga rânduială de viaţă românească, cuprinsă în versurile baladelor, se răsfrânge în sufletul întemniţatului, renăscând noi şi noi sensuri ale suferinţei.

Atunci când încap pe mâna unui talent poetic de excepţie, condamnat şi el a trăi dramele eroilor populari, baladele se metamorfozează în bijuterii şlefuite migălos în sufletul şi în conştiinţa poetului şi agăţate apoi, definitiv şi salvator, în sufletul şi în conştiinţa deţinuţilor care-şi riscau viaţa memorând, recitând şi transmiţând, prin binecuvântata şi multcuvântătoarea ţeavă de calorifer, altora şi altora, versuri purtătoare de speranţă. Este cazul baladelor de detenţie ale lui Radu Gyr.

Radu Gyr este un împătimit al baladei, mărturisind chiar el, în vremea când încă era liber să o facă: „Ciudat duhovnic, - această artă populară! Ea primeşte spovedania unui neam întreg, în tot ce spovedania cuprinde mai curat şi mai adânc ca trăire internă, şi primind-o, o împleteşte cu argint, o topeşte în flăcări mari de curcubeu, şi o aruncă apoi în lume ca pe o pasăre măiastră, ieşită golaşe dintr-un fund de suflet şi suflată cu azur şi cu pene de foc de către buzele cereşti ale Artei”[1]. Într-adevăr, un duhovnic ce cunoaşte chiar şi cele mai ascunse cotloane ale sufletului etnic, fiind în acelaşi timp oglindă, îndemn, reazem şi model de urmat. Oglindă – căci creaţia populară surprinde tot ceea ce are specific un popor. Reazem – căci mângâie sufletul îndurerat. Îndemn - la luptă, la credinţă, la muncă. Şi model – oferind imagini exemplare de eroi, a căror dobândire a veşniciei e cinstită de un neam întreg, în cântec, în joc, în icoane. Este grăitoare aplecarea aparte faţă de folclor pe care au simţit-o românii care au umplut temniţele sub diferite regimuri politice, dar mai ales în cel comunist, animaţi fiind de acelaşi ideal, de acelaşi crez.

O dovedeşte cu prisosinţă şi ciclul baladelor de detenţie semnate de Radu Gyr. Temele fundamentale ale baladescului românesc se regăsesc în sufletul poetului întemniţat şi au dat naştere unor creaţii de o forţă poetică, spirituală şi morală atât de puternică, încât s-au întipărit adânc în poetica românească a încercatului secol al XX-lea, depunând o mărturie vie şi cutremurătoare despre moarte, jertfă, haiducie şi trădare în istoria noastră recentă.

Baladele acestea, acompaniate de zornăitul lanţurilor de la mâini şi de la picioare, de vaietul vântului printre zăbrele şi de scrâşnetul gheţii din celulă, de ţipătul de durere al schingiuiţilor, de urletul foamei, de plânsul dorului de mamă, de soţie, de copil, de libertate, impresionează întâi de toate prin dimensiunile neobişnuit de mari, cu atât mai mult cu cât ele s-au născut în condiţii crâncene, nemoşite de creion, neînfăşate în hârtie, ci doar cântate în gând, fremătate pe buze, în taină, departe de urechea gardianului, şi trimise apoi în lumea temniţei mari, către sute de suflete pregătite să-i fie şi mamă, şi tată, şi copil. Dar toate acestea sunt ascunse în abundenţa de imagini metaforice uimitoare, din care ţâşnesc, ca un foc mistuitor, ca o lumină vie, Credinţa, Nădejdea şi Dragostea, daruri de atât de mare preţ. Ne vom opri, pe rând, asupra câtorva dintre aceste minunate creaţii ale poetului, încercând să surprindem puţin din acel ceva care dă fiorul tainic, inimitabil şi inconfundabil al poeziei lui Radu Gyr.

Moartea ciobănaşului din Mioriţa – iată o temă a multe şi interesante discuţii în închisorile comuniste, căci ea surprinde tocmai ceea ce simţeau mai aproape, zi de zi, ceas de ceas, întemniţaţii. În seninătatea şi puritatea idealurilor pentru care au fost închişi, ei dau altă conotaţie iminenţei morţii care îi pândea la fiecare pas, aşa cum face şi  ciobănaşul, care e conştient de faptul că moartea nu este decât poarta de trecere în Împărăţia lui Dumnezeu. El nu moare, ci se cunună cu „o mândră crăiasă/a lumii mireasă”, avându-şi părtaş la măreţul eveniment întregul cosmos. Fiecărui element din natură el îi găseşte un rost, pe care, însă, nu îl inventează, ci îl preia din tradiţia bisericii. Căci „e o imensă frăţie între cosmos, om şi divinitate, în care trupul şi sufletul se confundă, în care nu există graniţe certe între împărăţia cerului şi lumina lumii concrete”[2]. 

Ultimul cuvant al lui Radu Gyr in fata Tribunalului Poporului

„Domnule Preşedinte, domnilor judecători ai poporului, în inchizitoriul său de joi seara (31 mai), onorata acuzare a spus răspicat: «Dacă există credinţă adevărată, atunci să fie absolvită». Şi a mai spus acuzarea: «Sunt prăbuşiri de idealuri, de credinţe, dar numai pentru curaţi». Într-adevăr, sunt naufragii sufleteşti. Eu am avut o credinţă. Şi am iubit-o. Dacă aş spune altfel, dacă aş tăgădui-o, dumneavoastră toţi ar trebui să mă scuipaţi în obraz.


Indiferent dacă această credinţă a mea apare, astăzi, bună sau rea, întemeiată sau greşită, ea a fost pentru mine o credinţă adevărată. I-am dăruit sufletul meu, i-am închinat fruntea mea. Cu atât mai intens sufăr azi, când o văd însângerată de moarte”.