"Virtutile tolerantei" - conferinta sincretist-new-age-ista Eranos la Targu-Neamt. Tuterul organizatorului Sorin Antohi, Liviu Antonesei, ataca Mitropolia Moldovei pentru ca nu le-a acordat gazduire si spatiu de conferinta invitatilor. O parte din fonduri este asigurata de Consiliul Judetean Neamt, pe motiv de prezenta a lui Moshe Idel, unul dintre marii specialisti in gandirea iudaica, nascut la Targu Neamt

Conferințele Eranos (Eranos Tagungen) au fost înființate la Ascona (Elveția) în 1933, la sugestia istoricului german al religiilor, Rudolf Otto. Inițiativa și-a atins profilul clasic sub auspiciile lui C.G.Jung. A fost cel mai cunoscut cadru public pentru discuții despre religie, spiritualitate, filozofie, știință, politică și societate din tot secolul XX. Heinrich Zimmer, Karl Kerényi, Mircea Eliade, Gerschom Scholem, Henry Corbin, Joseph Campbell și alți mari savanți din toată lumea au ilustrat perioada de maxim prestigiu a Conferințelor Eranos, iar anuarul Eranos (Eranos-Jahrbuch) a fost una din cele mai însemnate publicații ale domeniului. Prin formatul său (o săptămână de prelegeri lungi, urmate de discuții substanțiale, deschise publicului), Eranos a fost timp de decenii o adevărată școală, contribuind esențial la consolidarea istoriei religiilor ca domeniu interdisciplinar, la dialogul cu celelalte științe (ca psihologia, istoria, istoria ideilor, studiile literare, antropologia, științele politice, fizica etc.) și cu societatea.
Tilo Schabert, continuator legitim al acestei tradiții ca lider al asociației internaționale Eranos Conference Group (http://www.eranos.org/content/html/start_english.html), și Sorin Antohi au relansat anul trecut seria Conferințelor Eranos, organizând la Villa di Corliano/Pisa o conferință-bilanț despre istoria întâlnirilor Eranos (volumul colectiv în engleză bazat pe conferința din 2012 e în pregătire la o editură germană) și pregătind prima conferință în format clasic a noului ciclu. Ediția 2013 este organizată de Eranos Conference Group (Amici di Eranos) și de Asociația Orbis Tertius (București), în colaborare cu Institutul de Studii și Cercetări Simbolice Iași. Lucrările conferinței se desfășoară în limba engleză.
În mod simbolic, s-a ales regiunea din jurul Târgu-Neamțului, spațiu de extraordinare interferențe spirituale între mai multe tradiții: credințele pre-creștine, creștinismul (cosmic), ortodoxia și nucleul său mistic, isihasmul, hasidismul, șamanismul etc. Se aniversează astfel 80 de ani de la fondarea legendarelor Eranos Tagungen aducând în centrul dezbaterii internaționale un spațiu până acum relativ neglijat: România — răscruce a mai multor geografii: simbolice, spirituale, confesionale, etno-lingvistice, politice, civilizaționale.

Program
Duminică, 14 iulie
Sosiri la Aeroportul din Iași. Transfer la Târgu-Neamț
19.15 Deschiderea festivă, cina
Luni, 15 iulie
9.30 Tilo Schabert, Introducere
9.45 Anders Björnssen, Toleranță și încredere. Reflecții asupra unor valori și experiențe scandinave.
15.30 Tilo Schabert, Pregătirea e totul. Tolérance des religions de Henri Basnage de Beauval.
20.30 Concert
Marți, 16 iulie
Excursie de studii la mănăstirile din Nordul Moldovei.
Miercuri, 17 iulie
9.30 Elisabeth von Erdmann, Chipul lui Dumnezeu și idea de toleranță.
16.00 Vizită la Mănăstirea Neamț
20.30 Sorin Antohi, “Toleranța” liminală. Întâlniri religioase uitate în România.
Joi, 18 iulie
9.30 Moshe Idel, Panorama religioasă a hasidismului timpuriu în Carpați la mijlocul secolului XVIII.
15.30 Adrien Candiard, Mitul al-Andalus. Material de reflecție asupra toleranței religioase.
Vineri, 19 iulie
9.30 Alexander Thumfart, Distanța e o chestiune de centimetri. Exerciții de toleranță.
15.30 Olli-Pekka Vainio, Despre opiniile (posibil) false.
18.00 Concert: Corul Macabeii al Comunității Evreilor din Piatra-Neamț.
Sâmbătă, 20 iulie
10.00 Toleranța. Care este mesajul? Poate fi predată? Cum? Masă rotundă. Participă: Elisabeth von Erdmann, Dieter Fuchs, Michael Henkel, Alexander Thumfart, Aaron Powell, Olli-Pekka Vainio. Moderator: Anders Björnssen
Duminică, 21 iulie
Vizită a monumentelor istorice din Iași. Plecări

Participanți

Tilo Schabert, filozof, politolog, München/Paris.
Anders Björnssen, istoric și editor, Stockholm.
Alexander Thumfart, politolog, filozof, teolog, Erfurt.
Elisabeth von Erdmann, slavist, istoric al Europei de Est, Universität Bamberg.
Sorin Antohi, istoric al ideilor, eseist, traducător, București.
Moshe Idel, (născut la Tîrgu-Neamț), cel mai mare specialist în gîndirea iudaică, Ierusalim.
Adrien Candiard, istoric și politolog francez, călugăr dominican, Cairo.
Olli-Pekka Vainio, teolog, Univeristatea din Helsinki.
Dieter Fuchs, teoria literaturii și a culturii, Universitatea Tehnică din Koszalin (Polonia).
Michael Henkel, filozof (etică, politică, retorică), Universität Leipzig.
Aaron Powell, filozof, Birmingham.

Sursa: http://www.infoapollonia.ro/cultura/virtutile-tolerantei-conferinta-eranos-la-targu-neamt-intre14-20-iulie-2013/#comments

Consiliul Județean Neamț a aprobat asocierea cu Asociația “Orbis Tertius” de la București în vederea organizării, la Târgu Neamț, în perioada 14-20 iulie, a Conferinței Eranos 2013. O parte din banii necesari pentru organizarea și desfășurarea evenimentului, 20.000 de lei, vor fi asigurați de la bugetul Consiliului Județean Neamț. Potrivit expunerii de motive atașată hotărârii de consiliu prin care se încheie contractul de asociere cu “Orbis Tertius”, la Conferințele Eranos participă ”renumiți savanți, tineri cercetători din țară și de peste hotare, iar punctul maxim de interes al acestor conferințe îl reprezintă participarea domnului Moshe Idel, unul dintre marii specialiști în gândirea iudaică, născut la Târgu Neamț și cetățean de onoare al orașului”.

Sursa: http://zch.ro/?p=22108

Prim-redactorul “Timpul” Mihai Eminescu a strans ajutoare pentru calugarii romani de la Sfantul Munte Athos. Eminescu despre monahii de la Muntele Athos: unul din zece este roman.

“În adăstarea rezultatului propunerei ce luai curagiul a face, profit de ocazie, domnule redactor, a ruga Cerul să lumineze presa română ca să fie tot un focar luminător pentru scumpa noastră ţară; iar d-voastră primiţi binecuvântările duhovniceşti.” – Smeritul în Hristos Arhimandritul Chiriac catre Prim-redactorul Mihai Eminescu

La 10 august 1878, jurnalistul  Mihai Eminescu scria pentru ziarul “Timpul” un articol privitor la legatura romanilor cu Muntele Athos. Aflam ca in vremea aceea unul din zece traitori in Sfantul Munte era roman. Articolul este o marturie importanta si valoroasa, aducand detalii ale vremii asupra modului de organizare si functionare a asezamintelor monahale, asupra felului in care se dezvoltau si erau sustinute manastirile si schiturile. La data scrierii articolului, Arhimandritul Chiriac, stareţul bisericii Întîmpinarea Domnului din Schitul Cotlomusului, se adresa direct redactiei “Timpul” cu rugamintea de a sprijini colecta pentru sustinerea asezamantului.

Iata mai jos textul eminescian:

“Din istoria mănăstirilor închinate ştim cîtă însemnătate avea odată pentru noi românii muntele Athos sau Sf. Munte, acea limbă de pământ a Peninsulei Chalkidice din Marea Egeică, care, purtând şi astăzi numele unui gigant din mitologia grecească, a devenit în suta a zecea după Christos minunatul loc de convieţuire a mii de călugări. Republica de astăzi a călugărilor numără douăzeci de mănăstiri mari, 10 sate (skele), 250 de chilii izolate şi la 150 de sihăstrii. Fiecare naţie de lege greco-orientală are una sau mai multe mănăstiri, în care şi azi vin în fiecare an vizitatori din Rusia, de la noi, din Ardeal, din Sîrbia, din Bulgaria, Grecia, Asia Mică, Constantinopole ş.a. Gălugării înşii, astăzi în număr de 10000, între cari o mie de români, se recrutează din toate naţiile de lege răsăriteană şi trăiesc după regula Sf. Vasilie în deplină singurătate.

Sfântul Munte se bucură şi astăzi de privilegiile foarte largi acordate de Murad II, pentru că i se supusese încă înainte de luarea Constantinopolei. Astfel nici un musulman nu se poate aşeza în sfîntul ţinut afară de Bostangi-Aga, care întreţine relaţiile între călugări şi sultanul. Guvernul acestei republici eclesiastice în mîna Sf. Sinod din Karias, frumoasa capitală a peninsulei; acest sinod e compus din 20 de delegaţi (de fiecare mănăstire unul) şi patru prezidenţi, cari în fiece an se iau tot din alte patru mănăstiri. Acest sinod ţine disciplina şi dispune cele de trebuinţă pentru anevoioasa administrare a averii mănăstirilor. Toate mănăstirile sânt închinate Pururea-Fecioarei şi se împart în cultul lor astfel încât fiecare stadiu al vieţii Maicii-Domnului e mai cu seamă serbat în una din mănăstiri.

Din vremi nemaipomenit de vechi există însă o deosebire între guvernul şi administraţia deosebitelor mănăstiri. Unele, chinoviile proprii, au un egumen, iar membrii lor au renunţat la propria lor voinţă şi la averea lor şi trebuie să se supuie necondiţionat; pe cînd celelalte mănăstiri, monastira idiorhythma, au constituţie republicană, îşi aleg în fiece an stareţul şi hotărăsc asupra afacerilor generale în soboare, la cari iau parte toţi cei ce au dreptul de-a vota. În chinovii călugării trăiesc în comun, în celelalte mănăstiri trăiesc după plac, neprimind din partea mănăstirii decât pîne şi vin. Altfel regula e-ndestul de aspră. Dar toate aceste sânt mai mult ori mai puţin cunoscute; ceea ce voim a face acuma este de-a atrage atenţia asupra unei tendenţe, ce merită toată lauda precum şi toată încurajarea din partea publicului român.

După căderea împărăţiilor ortodoxe a Bizanţului şi a Trapezuntului, Sf. Munte a devenit obiectul unei deosebite îngrijiri din partea voivozilor români şi a poporului românesc. N-avem decît a aminti că dintre cele 21 de abaţii mare, şase numai sânt fundaţiuni ruso-bulgare, opt sânt fondaţiuni româneşti şi anume : St. Grigorie, Caracal Dochiarion, Cotlomuşul, Xeropotamul, Pantokratoros, S. Dionis de Trapezunt şi în fine însăşi frumoasa şi splendida Lavra. Nenumărate moşii se dăruiseră de către Domnii şi boierii din ţările noastre, bani şi odoare şi cu toate acestea până astăzi nu s-a văzut o mişcare de viaţă intelectuală între membrii români ai marii comunităţi religioase.

Acuma pentru întâia dată ne întâmpină o tendenţă într-adevăr vrednică de toată lauda. S.S. Arhimandritul Chiriac, român născut în Botoşani, a întreprins o călătorie prin ţările noastre spre a aduna mai cu seamă cărţi pentru înfiinţarea unei biblioteci la schitul Cotlomuşului, al cărui stareţ este.

,,Războiul”, espuind pe scurt remarcabila biografie a arhimandritului, acesta a răspuns prin scrisoarea de mai la vale, pe care o reproducem şi noi.

Domnule Redactor

Mai multe organe de publicitate, între cari stimabilul ziar ce redigiaţi mai cu deosebire, au avut bunavoinţă a vorbi de modesta mea persoană, anunţând venirea mea în ţară şi scopul pios şi românesc ce m-a adus.

Este foarte adevărat, domnule redactor, că unica mea ţintă este să adun mijloace cu care să înavuţesc biserica română cu hramul Întîmpinarea Domnului, în schitul Cotlomuşului de la Sântul Munte al Athosului, unde pronia cerească a voit să fiu stareţ.

Această faptă, pentru mine, nu constituie, domnule redactor, un mare sacrificiu, ci o mare datorie ce schima de monah şi cualitate[a] de creştin şi de român îmi impun. Laudele, deci, ce mi se fac le privesc numai ca bunăvoinţă din partea presei române şi încurajare pentru calea în care am pornit.

La rândul meu, mă simt dator, domnule redactor, a exprima, prin stimabilul dv. organ, gratitudinea mea tuturor acelor domni redactori, cari au găsit şi vor mai găsi cuvinte binevoitoare pentru întreprinderea mea românească şi creştinească şi a vă ruga cu această ocazie, dacă este cu putinţă să luaţi iniţiativa ca unii din dd. redactori şi oricari alţi cetăţeni de o valoare oarecare să formeze un comitet, unde să se adune tot ceea ce dărnicia românească, în bani, cărţi şi obiecte, va contribui voluntar pentru biserica de la Sfîntul Munte, română cu hramul Întîmpinarea Domnului.

Cred că cu modul acesta scopul se va atinge cu mai multă înlesnire. În adăstarea rezultatului propunerei ce luai curagiul a face, profit de ocazie, domnule redactor, a ruga Cerul să lumineze presa română ca să fie tot un focar luminător pentru scumpa noastră ţară; iar d-voastră primiţi binecuvântările duhovniceşti.

de la smeritul în Hristos

Arhimandritul Chiriac,

stareţul bisericei Întîmpinarea Domnului

Pînă la formarea unui anume comitet, care să se ocupe cu strângerea de bani, cărţi şi obiecte, redacţia „Timpului” primeşte asemenea în păstrare cărţile, banii ş.a., pe cari cititorii noştri ori alte persoane din public ar dori să le ofere în folosul schitului şi a bibliotecei, ce se va înfiinţa.

Vom reveni asupra cestiunii.“

Sursa: Anomismia via Ziaristi Online

Cristian Negrea: Cine e agresorul?

Foarte interesantă retorica adversarilor noștri, care nu încetează să ne acuze de 73 de ani că noi suntem agresori, invadatori, și de aceea ne-am meritat soarta de după 1945. Da, după 22 iunie 1941, când am pornit la eliberarea Basarabiei și nordului Bucovinei, nu există moment în care să nu fim acuzați de agresiune contra pașnicei Uniuni Sovietice. Orice postare pe internet, orice știre despre acest eveniment este întâmpinată cu acuzații și potop de injurii, cum că voi, românii, ați fost cei care ați agresat și atacat pașnica Uniune Sovietică, i-ați ucis pe cetățenii acesteia, ne-ați omorât etc. Foarte ciudat cum acest concept, al agresorului, s-a putut înstăpâni chiar și în mentalul multor români, să nu mai vorbim de cei de dincolo de Prut, cei care au fost inițial victimele agresiunii, dar nu din partea românească, ci tocmai din partea sovietică.
45 de ani de comunism nu ne-au permis să răspundem acestor acuzații, dar și în 23 de ani de democrație nu prea am făcut-o, cu notabile excepții, au fost istorici care au încercat să dea un răspuns argumentat, dar vocile lor s-au cam pierdut în corul acuzatorilor sau în indiferența majorității. Și astfel, în anul 2013, suntem percepuți tot ca și agresori, invadatori ai pașnicei Uniuni Sovietice, paradisul proletariatului mondial. Noi, puși alături de germanii lui Hitler, și cu nimic mai prejos. În acest demers acuzator s-au înscris și alții, profitând de lipsa de reacție a majorității istoricilor noștri, precum și de indiferența crasă a majorității.
Nu am cum, din lipsă de spațiu, să fac o trecere în revistă, dar am să încerc să răspund parțial acestor acuzații, dar nu pe baza celor spuse de ai noștri, ci tocmai pe spusele principalilor acuzatori sau a celor neutri.
Istoria oficială sovietică, preluată cu brațele deschise de moștenitoarea Uninunii Sovietice, respectiv Rusia, este categorică în acest sens. Naziștii germani, împreună cu fasciștii români, au atacat mișelește la 22 iunie 1941 pașnica Uniune Sovietică, doar în urma scopurilor lor imperialiste. Această aserțiune repetată la infinit a fost suficientă ca și justificare pentru ocuparea și jefuirea țării după 1944, pentru comunizarea ei și transformarea într-o colonie sovietică, pentru golirea ei de resurse, uciderea și deportarea elitelor, masacrele inocenților, deposedarea de orice bunuri, totul se justifica prin această afirmație: ne-ați atacat mișelește la 22 iunie 1941! Tocmai în urma acestei acuzații, Ion Antonescu continuă să fie demonizat, scos din manuale și cărți de istorie, aruncat la coș ca și un ticălos și trădător de țară. Horty are trei monumente în Ungaria, el, cel care a ucis peste patru sute de mii de evrei, dar Antonescu rămâne fără vreun monument în România. Asupra chestiunii evreiești în România voi reveni, desigur.
Dar să vedem cine ne acuză de agresiune, respectiv pașnica Uniune Sovietică, care la 14 decembrie 1939 era definită ca și stat agresor, nu de către România, nu de către Germania, stați liniștiți. Ei bine, dragi admiratori ai URSS, era declarată stat agresor tocmai de către Societatea Națiunilor. Câți știu asta? Nu în 1940 sau 1941, ci în 1939.
Hitler era un criminal și un ticălos. De acord, subscriu. Cine se declară admirator al lui nu e zdravăn la cap. De acord, subscriu. Dar Stalin? Cel care a ucis mai mulți oameni ca și Hitler, fiind întrecut doar de călăul numărul unu din istoria mondială, tovarășul Mao Zedung? Cultul pentru Hitler e interzis, dar cultul pentru Stalin e OK. Rusia face pași mari pentru a-l reabilita, dar toată lumea e liniștită, e treaba lor. Mare parte dintre ruși în consideră erou, din nou e treaba lor, toată lumea dă din umeri. Dar ce s-ar întâmpla dacă mâine în Germania un partid l-ar declara pe Hitler mare erou? Cum ar sări întreaga omenire condamnând într-un glas o asemenea enormitate? Și eu alături de ei. Dar ce facem cu Stalin? De ce nu este el demonizat la fel ca și Hitler, din moment ce au fost la fel de criminali, ba Stalin l-a și întrecut? Astăzi de poți afișa ca mare admirator al lui Stalin și nimeni nu are nicio treabă, dar încearcă să te afișezi ca admirator al lui Hitler! Este un caz clasic al unei idei mult repetate dar puțin înțelese: istoria e scrisă de învingători. Iar noi, în ciuda jertfelor, eroismului soldaților noștri, am fost învinși și lăsați pradă nesățiosului imperiu sovietic.
Din acest motiv nu ne-am putut onora eroii, din acest motiv ne-am ucis generalii și soldații de pe frontul de est în pușcării și gulaguri pe model sovietic, din acest motiv suntem astăzi în situația în care suntem. Iar ceea ce este mai grav, generația de mâine crește tot așa, fără să cunoască adevărul, fără să-și știe eroii. Se sting pe lângă noi, uitați de toți, ignorați de toți, ultimii veterani ai războiului României, ultimii martori ai acelei încleștări supreme pentru neam și țară, ultimii martori ai luptei pentru existența neamului românesc. Iar noi, ce facem? Stăm prostiți cu ochii la televizor, la emisiuni de tot rahatul, care înlocuiesc totul și ne dau iluzii. Între timp, pe lângă noi se decide soarta lumii, dar nicio problemă, numai să nu se întrerupă telenovela preferată sau emisiunea despre ceva pițipoance. Între timp, veteranii noștri mor în uitare, în fiecare zi. În fiecare zi alții trec la Domnul, uitați de noi, dar măcar acolo își vor putea întâlni camarazii, adevărații români căzuți pentru patrie, cei care și-au lăsat oasele din Basarabia la Cotul Donului, din Caucaz în Crimeea, de la Oarba de Mureș în Munții Tatra.

Secretul sovietic și rusesc

Protocolul secret al Pactului Ribbentrop-Molotov încheiat la 23 august 1939 a fost secret și necunoscut până la sfârșitul războiului, fiind descoperit de către aliați în arhivele capturate de la Germania nazistă înfrântă. Mă întreb dacă nu cumva obsesia lui Stalin pentru cucerirea Berlinului să nu fi avut și motivația pentru a pune mâna pe arhivele Reichului, în așa fel încât acest protocol secret să fi rămas nedescoperit pentru totdeauna? Să nu uităm faptul că nici în ziua de astăzi arhivele sovietice nu sunt desecretizate și accesibile publicului, ca să putem afla adevărul asupra pregătirii agresiunii sovietice împotriva vecinilor și a întregii lumi! Fiindcă până la urmă de asta vorbim, de pregătirea lui Stalin de ofensivă, atât doar că Hitler i-a luat-o înainte, dar nu cu mult, cu maxim două săptămâni.
Iar această minciună a fost propagată și acceptată de întreaga lume timp de decenii, era oarecum firesc, Hitler a fost un monstru, și prin antiteză, toți cei care au luptat împotriva lui erau băieții buni. Al doilea război mondial se terminase, începuse Războiul Rece, problema nu mai era de actualitate, deși au mai fost istorici care au ridicat timid unele semne de întrebare la care nimeni nu a putut răspunde, dar au fost întâmpinate cu reacții dure din partea istoricilor oficiali sovietici, apoi ruși. Totuși, cel care a aruncat prima piatră care a zguduit edificiul de minciuni clădit timp de decenii a fost un defector sovietic din GRU (serviciul de informații al armatei sovietice) care trăiește ascuns în Marea Britanie, pe nume Vladimir Rezun și care scrie sub pseudonimul Victor Suvorov. Prima sa carte a fost povestea vieții sale în GRU și a defectării sale, intitulată GRU, cenușă fără epoleți, carte citată și de Grigore Cartianu în seria sa de cărți dedicate amestecului GRU și KGB în revoluția română din decembrie (le recomand și pe acestea). Apoi a scris Spărgătorul de gheață, urmată de altele pe aceeași temă, respectiv marea mistificare a secolului. Cele mai importante din cărțile următoare sunt Ultima republică (3 volume), Epurarea și Ziua M. În aceste cărți el demonstrează faptul că Stalin se pregătea de război împotriva Germaniei și o face foarte convingător, folosind doar surse oficiale sovietice, arhivele sovietice fiind secretizate în continuare. Cert este că la fiecare nouă carte aduce noi și noi dovezi, iar demersul său este urmat și de alți istorici care încep să abordeze subiectul ajungând la concluzii asemănătoare (de exemplu Mark Solonin, tradus și la noi, ajunge la concluzia că atacul sovietic era programat pentru 23 iunie, iar Suvorov pentru 7 iulie). Stalin se pregătea pentru un atac devastator împotriva Germaniei și a Europei (României i se acorda o atenție specială), cu scopul declarat de a ocupa întreaga Europă pe care să o aducă în lagărul socialist, în paradisul sovietic. Atâta doar că Hitler i-a luat-o înainte.
Reacția istoricilor oficiali ruși este dură, Suvorov/Rezun este acuzat de orice, ba că e mincinos, ba trădător, orice. Dar de ce nu este combătut cu argumente clare, de genul celor expuse în cărțile sale? De ce rușii nu desecretizează arhivele și invită istoricii din întreaga lume să le cerceteze și să-i răspundă cum se cuvine acestui impostor? De ce nu zic poftiți, domnilor, haideți să vedeți adevărul și să constatați cu ochii voștri că acest Suvorov/Rezun spune numai idioțenii? Dar nu se întâmplă așa ceva, ba dimpotrivă. Totuși, există niște mici excepții, unii istorici occidentali atent selecționați primesc acces la documente alese cu grijă, li se pun în față, cu un singur scop: hai, dă-i replica lui Suvorov/Rezun, desființează-l pe el și pe alții ca el! În schimb ai toate onorurile istoricilor ruși. Dar e insuficient și imposibil de răspuns clar și argumentat, cu toate că Suvorov/Rezun folosește doar sursele oficiale sovietice, pe care le pune cap la cap și le adună ca pe un imens mozaic din care se desprinde imaginea finală.
Și totuși, de ce nu răspund istoricii ruși desecretizând parțial arhivele, în așa fel încât să-l pună la punct pe Suvorov/Rezun? Președintele istoricilor ruși ai celui de-al doilea război mondial, Oleg Alexandrovici Rjeșevski, declara la 22 aprilie 2008: Unele documente rămân inaccesibile pe veci, dacă acestea privesc secretul de stat sau personal. Deci pe veci, pentru totdeauna. Toate țările participante și-au desecretizat documentele privitoare la al doilea război mondial, treptat, după un număr de ani, lăsându-le la îndemâna istoricilor și cercetătorilor. Singura excepție rămâne Rusia, care încă declară că le vor păstra secrete pe veci, pentru totdeauna. Dar de ce, de ce să nu le faci publice după un anumit număr de ani? E drept, cele care au mai rămas, la căderea URSS s-au distrus tone de documente.
Să dau un exemplu, la căderea zidului Berlinului, s-a încercat evacuarea documentelor poliției secrete est-germane, temuta STASI, dar cetățenii germani au împiedicat asta. Rezultatul a fost că au ajuns publice multe nume de colaboratori, spioni și informatori, unii aflați pe treptele de sus ale societății germane sau în politica vest-germană. Da, este un fapt, s-a produs un cutremur și un scandal în Germania, dar după un număr de ani desecretizarea lor nu ar fi avut impact prea mare, e vorba în acel moment doar de date istorice. Sau noi ar trebui să menținem secrete documente despre primul război mondial? Dar ce are de ascuns Rusia, căci URSS nu mai există, ce secret teribil este acela care trebuie menținut pe veci? Un singur răspuns: ADEVĂRUL.
Dar să revenim la iubitoare de pace Uniune Sovietică, la ce făcea ea și la agresiunea noastră, în lumina adevărului.

Sinele si identitatea omului - conferinta video Virgiliu Gheorghe

Brigada H - brigada de exterminare a preotilor din lagarul de la Poarta Alba

La "Canalul morţii" a fost decimată cea mai mare parte a elitei neamului românesc. Lagărul de la Poarta Albă, adăpostea peste 10.000 de oameni. Aici s-a format o brigadă specială pentru tortură şi nimicire, numită brigada "Haş", în care erau adunaţi toţi preoţii din colonie. În această brigadă erau circa 80 de preoţi, dintre care un preot romano-catolic, trei greco-catolici şi în rest toţi erau preoţi ortodocşi.

C. Baciu, "Brigada "Haş":... În mijloc o baracă în sârmă tot ghimpată, / De-un temnicer păzită, în post ca de ostaş; / Aici sunt strânşi "bandiţii" şi preoţimea toată / Din neagra colonie numiţi brigada "HAŞ".⁴

Preoţii au fost închişi "pentru Biserica lui Hristos". Sinistra existenţă a acestor brigăzi de preoţi, a fost o dovadă că Biserica s-a împotrivit regimului ateu comunist şi că ura ateee a lovit în slujitorii credinţei creştine pe care comuniştii doreau să o desfinţeze. În anul 1951, la Canal se aflau 3000 de preoţi.

Extras din cartea "Sfinţi martiri şi mărturisitori în epoca contemporană"
Anca Bujoreanu  

O ucenica a Parintelui Justin Parvu raspunde unui comentariu al preotului-dj de la Radio Dobrogea, pentru a apara sfinţenia mesajului profetic al Parintelui şi pentru a opri sminteala cauzată de preotul hulitor împotriva Duhului Sfânt către mulţi din cei deja rătăciţi.

Iata comentariul preotului-dj la Radio Dobrogea: RE: https://adevarul.ro/locale/piatra-neamt/parintele-iustin-profetie-inspaimantatoare-12-luni-liniste-vine-urgia-1_51d947dbc7b855ff56108792/index.html

Observ că grupul de aşa zişi ucenici ai păriuntelui, care s-au străduit cât a trăit să îl facă lider revoluţionar, nu se lasă şi nu îl lasă în pace pe părintele nici după mutarea sa la cele ceresti. Fotini, Filotheu & Company încearcă să reincălzeazcă zăpăceala teologică a cipurilor totalitare. Rusine lor. Profeţii se ocupau cu vestirea mântuirii, nu cu nebuneli apocaliptice.Preot Eugen Tănăsescu"

COMENTARIUL UCENICEI PARINTELUI:

1. "Cine nu e bun la gramatică, nu e bun nici la gândit" zice un înţelept. Greşelile de scriere demonstrează un surplus de fiere care înveninând sângele obstrucţionează activitatea cerebrală. Domnul profesor Mihai Dinu a expus această maladie a spiritului în mai profundele şi mai detaliatele sale eseuri.

2. genealogia ucenicilor care nu sînt aşa zişi, ci aşa dovediţi:

Ucenici indirecţi: cele 1000000 de semnături împotriva actelor cu microcip strânse la singur îndemnul Părintelui Justin, şi cei 30000 de oameni prezenţi la înmormântare sînt dovezi ce nu necesită comentarii.

Ucenici direcţi: 230 de monahi şi monahii de la Petru Vodă, împreună cu de alte câteva zeci de monahi şi monahii din ţară şi din străinătate, şi câteva sute de mireni, se spovedeau la cuvioşia sa în mod regulat şi făceau ascultare de cuvioşia sa întru toate.

Ucenici apropiaţi:

- Apropierea duhovnicească nu poate fi măsurată dinafara celor două persoane între care se clădeşte o relaţie sufletească. Acest lucru este un aspect de intimitate sacră şi nu primeşte aprecieri dinafara relaţiei propriu-zise. Totuşi, cei cărora Părintele le-a încredinţat cele mai importante din învăţăturile sale teologice trebuie cinstiţi cu cinste egală cu a învăţătorului lor. De altfel, cei ce i-au fost apropiaţi duhovniceşte se cunosc după roadele duhovniceşti, iar dumneavoastră vă lipsesc ochii duhovniceşti cu care să vedeţi aceste roade.

- În ce priveşte apropierea trupească, un grup de monahi, monahii şi mireni au petrecut mult timp în proximitatea fizică a Părintelui, unii care l-au slujit în decursul celor 17 ani la Petru Vodă şi alţii care l-au îngrijit în perioada ultimilor 3 ani. Cei apropiaţi trupeşte au drept dovadă faptele milosteniei lor trupeşti, lacrimile, privegherea, zdrobirea inimii lor la vederea suferinţei părintelui ajung la Dumnezeu ca fiind mai preţioase decât scuipările virtuale pe care i le aplicaţi post-mortem.

Dintre ucenicii săi intelectuali, Părintele Justin a desemnat mai mulţi clerici, preoţi, monahi, monahii, fraţi, surori, şi mireni, pentru a îndemna poporul la pocăinţă, la respectarea Sfintelor Taine, la cateheza ortodoxă, la respectarea Persoanei, a demnităţii creştineşti şi naţionale. Pe aceştia i-a rânduit să slujească poporului şi Bisericii prin cuvântul vorbit, publicat sau scris. Faptul că vă înverşunaţi asupra anume doi dintre ei, nesocotind taina călugăriei şi a ascultării lor, vă arată adevăratele sentimente faţă de cuvântul cuviosului Părinte pe care atât ei cât şi toţi ceilalţi l-au propovăduit precum se cuvine. Precum spuneţi, Părintele nu doarme, şi sperăm să vă viziteze în vis, spre lămurire.

În ce priveşte modul exprimării dumneavoastră arătaţi că:

1. Huliţi împotriva Duhului Sfânt, luând în râs prorociile unui cuvios cu viaţă şi cu moarte de sfânt. Este de datoria mea de creştin să vă amintesc că hula împotriva Duhului Sfânt nu se iartă în veac.

2. Nu cunoaşteţi Scriptura, când spuneţi că "Profeţii se ocupau cu vestirea mântuirii, nu cu nebuneli apocaliptice." Această propoziţie este, dogmatic vorbind, antiscripturistică şi antihristică. Mântuirea este unirea cu Hristos, iar Apocalipsa este dezvăluirea lui Hristos. Nu e contradicţie între termeni, ci relaţie de cuprindere. Profeţii se mai ocupau şi cu răbdarea celor ce nu-i credeau, aşa, cam ca dumneavoastră.

3. Nu respectaţi persoana umană, prin modul peiorativ în care vă exprimaţi în chip cu totul nedemn de un preot.

4. Nu cunoaşteţi realitatea faptică a istoriei României, a Bisericii, a vieţii şi învăţăturilor Arhiandritului Justin şi a multor Sfinţi moderni şi contemporani. Conform mentalităţii dumneavoastră, şi Apostolii ar fi fost nişte rătăciţi care au inventat un Dumnezeu revoluţionar! E vădit că nu l-aţi cunoscut nici în persoană, nici nu l-aţi auzit vorbind, nici nu l-aţi citit pe Părintele Arhimandrit, şi că transmiteţi doar ce vi se dictează în cască de la ... Împotrivitorul.

Deşi intenţia dvs. este mai mult decât întristător de evidentă, ca şi lipsa de delicateţe, de duhovnicie, de cunoaştere, de educaţie, de respect, de dragoste, de patriotism, de omenie, de sinceritate, de jertfelnicie, de creştinătate, vă reamintesc că scris este: "Cine vă primeşte pe voi pe Mine Mă primeşte, şi cine Mă primeşte pe Mine primeşte pe Cel ce M-a trimis pe Mine. Cine primeşte prooroc în nume de prooroc plată de prooroc va lua. Duhul să nu-L stingeţi. Proorociile să nu le dispreţuiţi. Pentru aceasta grăiesc vouă: Tot păcatul şi hula se va ierta oamenilor; iar hula care este împotriva Duhului nu se va ierta oamenilor. Şi oricine va zice cuvânt împotriva Fiului Omului se va ierta lui, iar oricine va zice împotriva Duhului Sfânt nu se va ierta lui, nici în veacul de acum, nici în cel ce va să fie. Sau e pomul bun, şi roadă lui bună, sau pomul putred, şi roadă lui putredă. Că din roadă se cunoaşte pomul. Pui de năpârcă, cum veţi putea grăi cele bune, răi fiind? Că din prisosinţa inimii grăieşte gura. Omul cel bun din comoara cea bună a inimii scoate cele bune; iar omul cel rău din comoara cea rea scoate cele rele. Deci grăiesc vouă: Că pentru tot cuvântul deşert care vor grăi oamenii vor să dea seamă de dânsul în Ziua Judecăţii. Că din cuvintele tale te vei îndrepta, şi din cuvintele tale te vei osândi".

Îmi pare rău că vă lipsiţi de bună voie de bucuria harului lui Dumnezeu, şi pentru ce?...

Dumnezeu să ne ierte pe toţi, şi să ne lumineze pe toţi.

Transilvania furată (I). Nadăşul, un sat furat cu biserică şi cu cimitir cu tot

• Mii de hectare de păduri, moşii şi castele, despăgubite de regele Ferdinand, au fost recuperate fraudulos.
• Autorităţile române, chiar şi prin nepăsare, parte a unui furt uriaş.
• Serviciile secrete urmăresc elevii şi ignoră infracţiuni care aduc atingere ţării noastre.
• CSM-ul hain condus de procuroarea Hăineală nu-i vede pe judecătorii care au restituit pe acte false. Un serial despre jefurea Transilvaniei şi despre slăbiciunile statului român.

Cotidianul.ro porneşte această campanie de informare a românilor în legătură cu recuperările banditeşti ale terenurilor din Transilvania. Banditeşti prin felul în care au fost siluite legile ţării noastre, prin organizarea în grupuri infracţionale, prin încrengăturile mafiote care au speculat slăbiciunile magistraţilor şi corupţia din instituţii şi instante. Operaţiunile de restituire frauduloasă arată ca un plan abil de dezmembrare a ţării. Harta recuperărilor frauduloase, despăgubite de statul român după Unirea de la 1918, arată ca un puzzle ce demonstrează atacul unei mafii asupra statului român şi a unei mari părţi a populaţiei din Transilvania. Procurori, judecători, agenţi ai serviciilor româneşti, fucţionari publici, primari, corupţi toţi până-n măduva oaselor, elemente ale sistemului mafiot au pus umărul la ceea ce se poate numi Marele Jaf din Transilvania.

Cotidianul.ro, graţie muncii unor oameni care şi-au lăsat de-o parte viaţa personală şi au cotrobăit prin arhivele statului, pe bani proprii, vreme de douăzeci de ani, este acum în stare să demonteze toate retrocedările cu cântec din Transilvania şi nu numai... Între o şpagă la liceu (unde am văzut şi implicarea SRI!!!), o fâţă dezbrăcată la tv şi Suleyman Magnificul, considerăm că este cazul să abordăm o problemă de acut interes naţional (de altfel o temă perimată pentru unii, prostii vadimiste după alţii, intoxicări de presă după postacii năimiţi ai serviciilor vândute), şi anume, situaţia pământurilor şi caselor pentru care un milion de români şi-au dat viaţa în cele două războaie mondiale.
Cazul Nadăş - Satul furat cu totul, sau vorba unui localnic: "Nadăşul este din nou iobag"
În anul 2006, soţii Colţeu, pretinşi moştenitori ai unei evreice, Mairowitz, fac o plângere în instanţă pentru a li se reconstitui dreptul de proprietate asupra satului Nadăş (în proporţie de 90%). Mai precis, un teritoriu de 8.700 de hectare, cuprinzând păduri, fâneţe, păşuni, cabane, cimitir, biserică, vatra satului, case..., în contradictoriu cu Romsilva, comisiile locale şi judeţene de aplicare fond funciar. Sătenii nu ştiau nimic, practic nu existau, procesul se purta „deasupra” lor. Familia Colţeu a câştigat într-un singur (!?) termen de judecată în martie 2006. Hotărârea a fost apoi anulată printr-un recurs iniţiat de Romsilva şi Comisia Judeţeană. Apoi, s-a făcut contestaţie în anulare şi doi judecători din trei - culmea, cel care s-a opus a fost un judecător de etnie maghiară, care n-a vrut să participe la această potlogărie - au admis această contestaţie.

Continuare aici