22.7.13

,,Rămas bun, munţi dragi...". Comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene


 

Duminică, 21 iulie a.c. a avut loc la Crucea de la Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus comemorarea eroilor Rezistenţei Anticomuniste Făgărăşene

,,Bate vîntul peste ape/Trece timpul greu/Noi mereu te plîngem frate/ Iar tu dormi mereu" (Imnul legionarilor căzuţi- Simion Lefter)

     Era Sărbătoarea Învierii. Paştile din anul 1952. O frumoasă zi de primăvară cînd codrul îşi împlinea frunza, iar pomii se aplecau de floare. Grupul de rezistenţă din Munţii Făgăraşului condus de Ion Gavrilă Ogoranu din Gura Văii se afla în munţi. Erau căzuţi deja în luptă cîţiva dintre ei. Marcel Cornea, Silviu Socol, Toma Pirău (Porâmbu), căpitanul Monea, Ioan Mogoş, Nicolae Mazilu, Partenie Cosma şi Andrei Haşu (Baciu). În acea zi s-au adunat toţi cei care mai erau în viaţă. Au ţinut să asiste la slujba religioasă a Învierii de la Mănăstirea Brîncoveanu.

Dar de pe coasta de răsărit a muntelui de unde se vedea lăcaşul Mănăstirii. ,,Se vedea lume în faţa altarului împrovizat în pădurea rară din apropierea clopotniţei. Auzeam frînturi din troparul Învierii. Am rămas tăcuţi cît a ţinut slujba şi ne gîndeam la cei căzuţi" a povestit cu ani în urmă Ion Gavrilă Ogoranu. Remus Sofonea (Brâncoveanu) a spart atunci tăcerea: ,,Dacă vreunul dintre noi va supravieţui, să ne legăm ca acela să ne adune oasele de pe unde vor fi fost aruncate şi să le îngroape aici lîngă această mănăstire". A fost un legămînt pe care l-au semnat cu sufletul fiecare dintre luptătorii Grupului Gavrilă, în 1952, de Paşti. După căderea teoretică a comunismului, au rămas puţini supravieţuitori. Puterea legămîntului de atunci i-a reunit la Mănăstirea Brâncoveanu unde cu eforturi proprii au ridicat, în 1995, o cruce în memoria celor căzuţi. Între cei rămaşi s-a mai legat un nou legămînt, tot de suflet: de a se reîntîlni an de an la Cruce pentru a-i pomeni pe cei care s-au jertfit pentru neamul strămoşesc, adevăr şi credinţă. Şi pentru că dăruirea şi suferinţa lor puteau fi asemănate cu cele ale Sfîntului Ilie, au ales ca pomenirea să fie organizată în fiecare an în prima duminică de după sărbătoarea Sfîntului Ile. Duminică, 21 iulie 2013 a fost a 19-a comemorare la Crucea de lîngă Mănăstirea Brâncoveanu la care au participat sute de persoane, supravieţuitori, urmaşi ai eroilor, oameni ai locului sau de aiurea. Dintre luptătorii din munţi nu mai este printre noi niciunul, ultimul fiind Ioan Ilioiu ridicat la ceruri anul trecut. Preoţii de la Mănăstire au oficiat o frumoasă slujbă de pomenire, iar familiile celor pomeniţi au împărţit, după obiceiul locului, colivă, colaci şi vin. Sora lui Ion Gavrilă Ogoranu, Elena, fiica lui Ghiţă Haşu, Violeta, sora lui Laurean Haşu cu familiile sînt nelipsiţi de la comemorare. Au fost depuse coroane la baza monumentului, iar tinerii de la Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu au format un cordon de drapele ale ţării şi ale Partidului Totul pentru Ţară. Ziarul Monitorul de Făgăraş, AFDPR au depus coroane de flori.

- ,,Astăzi ne aducem aminte de cei care s-au jertfit pentru neamul strămoşeşsc. Ceea ce au făcut ei a fost un act de mare curaj. Pentru că nu este puţin lucru să poţi spune ceea ce gîndeşti în limba neamului strămoşeşsc. Să ne aducem aminte din istorie cît de puţin am avut această libertate. Un om al locului trecut prin lagărele comuniste spunea că valoarea fiecărui om este direct proporţională cu suferinţa lui. Dar nu orice fel de suferinţă ci suferinţa pentru un ideal naţional, acela de a îndrăzni să apere credinţa şi dreptatea. Cei care au mărturisit pînă la capăt sînt în drept să ne spune ce înseamnă suferinţă. Ei sînt adevărate altare ale acestui neam. Eroii anticomunişti au demonstrat prin jertfă şi suferinţă valoarea lor" a vorbit audienţei preotul Mănăstirii Brânconeanu de la Sâmbăta de Sus (parintele Mihail Bobârnat - nn).

- ,,Avem bucuria de a ne revedea aici din nou, în acest leagăn al rezistenţei anticomuniste din România. Este şi o întristare pentru cei care am trecut prin lagărele de exterminare comuniste. Văd mulţi tineri aici şi mă bucur pentru că ei vor duce mai departe memoria celor care s-au sacrificat pentru naţiunea noastră. Pentru eroi jertfa supremă n-a însemnat prea mult. Este o tristeţe pentru că noi nu ştim să ne comemorăm eroii. Pomenirea eroilor ar trebui făcută de cei care se află la cîrma ţării, cei care deţin funcţii administrative. Este ruşinos să nu vezi aici pe primarul Făgăraşului sau măcar pe primarul din Sâmbăta de Sus sau pe directorul CN Radu Negru, să vezi elevi conduşi de directorul colegiului. Fiecare cătun sau sat din Ţara Oltului a avut cel puţin 2-3 sau 15 reprezentanţi în lagărele comuniste şi care au pierit în lupta anticomunistă. Prin atitudinea autorităţilor tragem concluzia că acei care ar trebui să fie adevărate jaloane pentru noi, ei ne tratează cu dipreţ şi ne ignoră. Sîntem căutaţi doar la alegeri pentru voturi. Cei care ajung în opoziţie mai ies din fauna parlamentară şi fac promisiuni dar fără acoperire. Aceia care sînt la putere uită de orice promisiune. Minciuna este cel mai ruşinos lucru, la fel ca şi promisiunea în van. Să fi parlamentar şi să minţi este o ruşine. Noi n-am suportat minciuna niciodată. Să nu îndeplineşti o rugăminte a noastră făcută an de an, de a avea un monument al eroilor rezistenţei în Făgăraş, în centrul oraşului, unde tinerii să depună o coroană, o floare şi să asculte un cuvînt de aducere aminte. Anii trec, în curînd noi nu vom mai fi. Prin aceşti tineri memoria celor care s-au jertfit pentru adevăr şi credinţa strămoşilor noştri va fi dusă mai departe. Fie ca acest obicei care astăzi se ţine să dăinuie peste veacuri iar jertfa eroilor să fie pomenită. Anul viitor mi-ar place să pot mulţumi autorităţilor pentru monumentul construit în Ţara Făgăraşului. Dar ştim cu toţii că în România a cîştigat partidul unic al hoţilor care este răspîndit în toate partidele existente. Au ajuns să fure şi identitatea acestui popor, al celor de pe aceste meleaguri. Eu sînt ferm convins că pînă la urmă vom învinge. Flacăra vie a demnităţii şi credinţei strămoşeşti va rămîne aprinsă" a spus Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politic din România. 

Din invataturile Parintelui Arsenie Boca: "Mironositele" (partea I)

Maria Magdalena
 
           

Era o mare stricată a vremii. Nimeni nu-i rezita. Frumoasă era; un şarpe de aur, încolăcit pe braţul gol, îi mărea vrăjirea; bogată încă era. Cu lumea mare stătea bine; toţi i-au căzut la picioare.
            A auzit de Iisus lucruri deosebite decât despre ceilalţi bărbaţi ai lumii. Un dor trufaş de-a-L cunoaşte i-a încolţit în inimă.
            A vrut să-L ispitească pe Iisus.
            S-au întâlnit.
            Dar nu s-a putut apropia de El.
            Iisus o privea din oarecare depărtare, aşa cum priveşte Dumnezeu, nu cum priveşte bărbatul.
            În faţa sfinţeniei dracii ei nu pot nimic. O părăsesc unul câte unul, până la şapte – zice Evanghelia. Erau cele şapte păcate de căpetenie, care strică firea omenească.
            Când aceştia au părăsit-o, cade umilită în genunchi, având alt cuget, altă faţă, altă ţinută. Şi, ruşinată, se acoperă cât poate mai bine cu haina romană, ce-o avea aruncată peste umăr.

            Iisus nu i-a aprobat păcatele, n-a osândit-o, n-a mustrat-o, n-a lepădat-o; nu i-a vorbit, dar nici n-a tăcut.
            I-a grăit în conştiinţă.
            În faţa lui Dumnezeu te pierzi pe tine.
            Dar te regăseşti în El, aşa cum nu te-ai cunoscut niciodată, dar cum, poate că ai dorit întotdeauna.
            În faţa lui Iisus revii la firea ta adevărată – şi te aduce iubirea de oameni a lui Dumnezeu.
            Altfel iubeşte Dumnezeu de cum iubeşte omul.
           Omul amestecă iubirea cu plăcerea şi asta-i decăderea lui. Iubirea lui Dumnezeu te ridică deasupra ta, te creşte la mărimi sufleteşti nebănuite, până prinzi, între oameni fiind, asemănare dumnezeiască.”

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cuvinte vii”, Editura Charisma, Deva, 2006, pp. 89-90, via Fundatia Parintele Arsenie Boca

30 de ani de la nasterea in Ceruri a Cuviosului Parinte Ilie Lacatusu. Marturia Parintelui Justin Parvu despre o minune petrecuta la Periprava, datorita rugaciunilor Parintelui Ilie Lacatusu




Cu Părintele Ilie Lăcătuşu am stat 4 ani la Periprava, în Deltă. El s-a remarcat, în general, prin interiorizarea lui puternică şi prin tăcere; rar îl auzeai vorbind ceva, şi atunci când o făcea, era foarte important ceea ce spunea, de cele mai multe ori ne îndemna să ne rugăm atunci când eram în vreo primejdie. Despre acest om pot să spun că avea cu adevărat darul smereniei. Căuta tot timpul să nu iasă în evidenţă cu ceva, se purta ca cel mai neînsemnat om…

Vreau să povestesc ce s-a întâmplat în 30 ianuarie 1962, ziua Sfinţilor Trei Ierarhi, Vasile, Grigorie şi Ioan. O dimineaţă ceţoasă şi rece – o ceaţă şi o umiditate care pătrundea în tot corpul. Eram îmbrăcaţi în uniforma vărgată specifică deţinuţilor, adică numai o haină, o cămaşă ruptă pe care o purtam fie că era o căldură de 40 de grade, fie că era frig de -30 de grade.

Era mijlocul iernii, ger cumplit. Autorităţile erau foarte ameninţătoare în acea dimineaţă când am ieşit în coloană către locul de muncă. Niciodată nu i-am văzut călare, dar atunci toţi gardienii erau înarmaţi cu pistoale şi pe cai. 

Spre surprinderea noastră, cu mai puţin de 200 de metri înainte de a ajunge unde tăiam de obicei stuf pentru Germania, ei ne-au orientat într-o altă direcţie. Acolo se forma un lac de aproximativ 4-5 hectare şi în centrul acestui lac creştea un mănunchi de stuf, un mănunchi frumos, dens şi numeros. Şi, dragii mei, cum am ajuns acolo, fiecăruia dintre noi i s-a ordonat să intre în lac şi să aducă două mănunchiuri de stuf. Îmi amintesc că am întrebat: “Domnule, cum putem să intrăm direct în apă?! Nu suntem capabili să tăiem stuful acolo!”. Noi de obicei mergeam pe gheaţă şi tăiam – acesta era modul în care muncisem până atunci. „Dacă vreunul dintre voi stă la discuţii şi nu intraţi toţi în apă, vă împuşcăm pe loc!”. Dar Părintele Ilie a avut un cuvânt foarte ferm şi ne-a îmbărbătat pe toţi: „Măi, intrăm pentru că ăştia îs puşi pe gând rău; ăştia trag în noi. Să intrăm în apă, că Maica Domnului şi Sfinţii Trei Ierarhi ne vor scoate nevătămaţi”. Şi am intrat şi aşa am salvat situaţia, căci pericolul era mare. 

Întâi am intrat până la glezne, apoi până la genunchi, apoi până la talie şi aşa am ajuns la locul unde trebuia să tăiem. Frigul a pătruns în corpuri. Toţi ne-am gândit la cei patruzeci de mucenici din lacul Sevastiei. E bine, ne gândeam, vom fi victorioşi!

Fiecare din noi şi-a făcut balotul şi s-a întors. Dar n-a fost de ajuns, ei voiau altul. Şi au început să apese pe trăgaci, ca să ne intimideze. Ne-am dus, am făcut alt balot şi apoi altul. Era aproximativ 12.30 când am terminat al treilea balot. Lucrul important este că atunci când ne-am întors cu al treilea mănunchi, soarele a ieşit, a luminat şi a încălzit la peste 25 de grade. A fost o minune care ne-a adus cea mai mare bucurie. Şi atunci am spus că Părintele Lăcătuşu este un om deosebit. Şi vă spun că nu s-a întâmplat să fie nici un bolnav, nici un internat, n-a fost nimic. Şi aceasta datorită rugăciunilor Părintelui Ilie, că altfel cred că eram cu toţii morţi…

 Gardienii erau amărâţi, ne-au lăsat acolo. Căldura devenea din ce în ce mai puternică. Ne-am stors hainele, ne-am spălat şi ne-am uscat pe drumul de întoarcere în lagăr.

Am plecat de acolo cu emoţia că Dumnezeu, pentru neputinţa noastră de a mai îndura, săvârşise o minune.
Credeţi că aceşti ticăloşi au spus ceva? Când au văzut că după două-trei zile nici unul dintre noi nu se îmbolnăveşte, au gândit cu siguranţă, uluiţi fiind, că „aceşti bandiţi sunt într-adevăr ticăloşi: chiar şi Dumnezeu este cu ei!…”.

din Viaţa şi învăţăturile unui mărturisitor - Pr. Iustin Pârvu

Cealalta fata a medaliei. Reputatul istoric al comunismului, dr. Florin Matrescu, despre ingerintele externe, de natura anticrestina si antiromaneasca, de la Memorialul Sighet.

- Am înţeles că, într-o luare de cuvânt, aţi semnalat conducerii Academiei Civice absenţa unei cruci din sala de conferinţă a Memorialului Sighet.

- Nu numai asta. Am semnalat scoaterea crucii din sala de conferinţă, unde a fost prezentă cel puţin 3-4 ani. În perioada de început se spunea Tatăl nostru sau Cu noi este Dumnezeu. Erau prin urmare nişte semne ale unei manifestări creştine. Cu timpul, au dispărut.

În urma observării acestor lucruri, am luat cuvântul, sfătuindu-mă şi cu Bădiţa Ion Gavrilă Ogoranu, şi am spus adevărul. Numai masoneria putea fi deranjată de prezenţa numelor unor oameni de dreapta pe plăcile respective. Dar ăsta a fost trecutul României. Nu-l putem şterge.

Unul din insideri mi-a dezvăluit un amănunt, care are relevanţă. Anume, că de două ori pe an, vine un rabin din New York, care vizitează întreg Memorialul Sighet şi decide ce rămâne şi ce se scoate din exponate. Este vorba de o atitudine de plecăciune faţă de oameni care încep să controleze ceea ce românii au crezut că va fi un loc de evocare a suferinţei neamului românesc.

Am cerut amenajarea unei săli pentru martirii din Basarabia şi Bucovina. Nu s-a acceptat.

Dacă la Sighet s-au petrecut lucruri necurate, trebuie spus că ele nu sunt iniţiative româneşti. Nu acuz de rele intenţii pe cei care au făcut Memorialul Sighet. S-au supus unor forţe internaţionaliste.

- Putem spune şi anticreştine?

- Da, au apărut două cruci, în celular şi la intrare, care te duc cu gândul către organele genitale bărbăteşti şi femeieşti. (vezi foto) O să spună că este o stilizare foarte modernistă.
În asemenea loc crucea şi numai crucea îşi găsea locul. Orice transformare a crucii este un sacrilegiu. Este o încercare de călcare în picioare a tradiţiei noastre şi a învăţăturilor Sfintei Scripturi. Este o blasfemie!

(fragment din interviul acordat de reputatul istoric al comunismului, doctorul Florin Mătrescu, revistei "Veghea", nr. 4, 2009, consemnat de Florin Palas)

21.7.13

Lacrima prigoanei. Ancheta Mariei Muscalu Baicu, arestata cu lotul Golea



În anul,1951, fiind acasă, am primit câteva scrisori de la el din Germania, in care îmi scria că in curând se va întoarce. Şi s-a întors. Ne-am creat mica familie cu fetita noastră Mihaela, născută la 23 Martie 1953, pentru ca la 23 August, acelaşi an, să fim arestati. Venise paraşutat împreună cu Ion Golea şi altii. Ei s-au întors in tară ca să continue lupta împotriva comunismului. Au fost trădati, încă de la plecarea lor din Germania, de către Kim Philby, din contraspionajul britanic, agent al Moscovei in acelaşi timp. Au fost aşteptati chiar la locul paraşutării. În continuare, toti cei care au avut legături cu ei, sau numai cunoscuti din întâmplare, au fost arestati. Condamnările se cunosc. Începând cu cinci ani până la pedeapsa cu moartea.
Sosită cu grupul de la Braşov la ministerul de Interne am fost coborâtă la un subsol, într-o celulă cu pat de beton. Am rămas cu spaima si cu gândurile mele. Aveam acasă fetiţa de cinci luni. Ce va face numai în grija mamei mele, bolnavă paralizată. Fratele meu cel mai mic a fost si el arestat in acelaşi timp.
Anchetele au început imediat. Dintr-o celulă apropiată se auzea plânsul fetiţei si vocea mamei. Am ajuns să fiu convinsă că erau acolo si acest lucru mă chinuia până la nebunie. Numai după ce m-am întors acasă in anul 1964, am aflat cã nu fusese realitate. A fost oare o înregistrare? Tot in anul 1964, am aflat că securitatea, după arestarea noastră, a rămas în căsă zi si noapte vreo două săptămâni, capcană pentru cei ce ar fi putut veni.
Într-o noapte de anchetă, am fost dusă într-o cameră în care abia am avut loc să intru şi, luându-mi ochelarii negri de la ochi, m-am aflat faţă in fata cu patru câini lupi uriaşi. Am reacţionat îngrozită, mai mult de boturile lor lungi si gurile căscate. Nu ştiu când am fost luată din faţa lor; rămăsesem într-o reală încremenire.
Într-o altă anchetă, am fost ameninţată că dacă nu voi spune tot ce ştiu despre fratele meu, Gicu Muscalu, va fi împuşcat. Nu am avut ce spune. Mai târziu m-au scos afară pe coridor de unde am auzit o împuşcătură in camera de alături. M-au atentionat ca este un avertisment. Cu disperare, am strigat:
- Nu cred! Nu se poate!
Credeam realmente că in acea cameră se afla el in anchetă şi, strigând atât de tare, speram să audă. La proces l-am văzut. Era bolnav. Fusese chinuit, fusese baţjocorit. În instanţă am cerut eliberarea lui. Nu era cu nimic vinovat. A fost totuşi condamnat la cinci ani temnita grea, numai pentru faprul că era fratele meu. I-a executat in întregime. Astăzi nu mai este.
Ancheta se desfăşurase într-un ritm rapid si cu nervozitate crescândă din partea anchetatorilor. Eram la limita rezistentei. Mă aflam singurã in celulă, nu mai puteam mânca. Se adunaseră multe gamele cu mâncare neconsumată. Ameninţată cu hrănirea artificială si cunoscând acea operatiune, am început si mănânc puţin câte putin. Eram bolnavă, cu gândul mereu la fetită. Chemată la vizeta de către un cadru civil, mi-a dat o pastilă pe care să o înghit in prezenta lui, dându-mi si un pahar cu putină apă, spunându-mi că îmi va face bine. Aşa a început drogarea. Toată nădejdea îmi era numai in Dumnezeu. La scurt timp mi s-a făcut rău. Ducându-mă spre uşă să bat pentru ca paza să deschidă, am căzut. Când m-am trezit eram tot pe jos cu cateva persoane în jurul meu, dintre care unul cu o seringă în mână; îmi spunea că mi-a facut o injecţie ca să-mi revin. După această întâmplare, am avut voie să stau pe pat. Zile în sir nu am mai fost scoasă la anchetă, dar nici sănătoasă nu eram.
Pentru a se încadra in timpol atribuit anchetei, metodele erau dure si diabolice, încât este greu de povestit. Chinurile fizice erau mai uşor de suportat decât cele psihice.
După mai bine de o lună de zile, a început procesul. Ajunsă la închisoarea Jilava si introdusă într-o celulă mare cu priciuri de lemn de jur împrejur, mă întâmpină o necunoscută. lntrebându-mă curios, mi-a zis:
- Voi, toate cele din lotul paraşutiştilor, aţi ieşit nebune din anchete.
Am fost condamnată la 20 de ani muncă silnică.
Trecuseră mai bine de nouă ani de când mergeam dintr-o închisoare in alta, stabilindu-ne apoi la Oradea unde lucram in ateliere; acolo am primit prima scrisoare de-acasă. Era scrisă de mama si se încheia cu câteva rânduri scrise de fetiţa mea Mihaela. Ea îmi făcea promisiuni că se va strădui să scrie mai frumos ş să fie cuminte.
În anul 1964 m-am eliberat.
Ajunsă acasă, am găsit-o pe mama. Mihaela era la şcoală. Ardeam de nerăbdare să-mi văd copilul. Deodată voci de copii au răsunat afară.
Se întorceau elevii de la şcoală. Portita s-a deschis si a intrat in curse o fetită blondă, slabă, înalta si vioaie. Mama i-a spus:
- lar ai venit târziu si m-ai supărat, ce ar fi zis mama ta dacă ar fi fost aici?
- M-ar fi iertat, a răspuns fără întârziere Mihaela. Atunci mama i-a zis:
- Uite, mama ta a venit!
S-a repezit in braţele mele si a întrebat:
- Tăticu a venit?
Tăticul ei fusese condamnat la moarte si împuşcat la Jilava in ziua de 30 Octombrie 1953.

Maria Muscalu Baicu

20.7.13

Ion Gavrila Ogoranu despre cuvantul calauzitor al lui Traian Trifan catre cei care aveau sa ia calea muntilor pentru a se opune regimului comunist de ocupatie



Cu mulţi ani în urmă, nişte adolescenţi, încă aproape copii, aflându-se la o răscruce de viaţă, v-au cerut să le scrieţi pe o carte de rugăciuni un cuvânt călăuzitor. Şi ne-aţi scris: „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc“. Şi aţi desenat dedesubt o cruce ...
...şi un steag dac, simbolizînd pe Dumnezeu şi neamul nostru. Dumneata ai trăit, ai luptat şi ai închis ochii aşa cum ai scris. După 50 de ani, unul dintre acei copii, azi la rându-i bătrîn, îţi depune pe mormânt această carte, în care e cuprinsă viaţa, lupta şi moartea tinerilor de atunci şi a altora ca ei. Nu ne-am ridicat totdeauna la înălţimea devizei, dar am năzuit mereu spre aceasta.

ZILELE REZISTENTEI NATIONALE de la Sambata de Sus – 19-21 iulie 2013


Editia a 4-a, dedicata impinirii a 60 de ani de la parasutarile NATO in Romania comunista si executia celor 13 legionari parasutati de aviatia SUA (1953-2013).

In parteneriat cu Federatia Romana a Fostilor Detinuti Politici Luptatori Anticomunisti si Asociatiei Fostilor Detinuti Politici din Romania – Fagaras.

PROGRAM

SAMBĂTĂ 20.07.2013

- ora 10-12,oo - participare la Sf. Liturgie – Biserica Manastirii Brancoveanu
- ora 14,oo - Deschiderea lucrarilor simpozionului: “60 de ani de la parasutarile NATO in Romania comunista. 1953-2013.” – conducerea Fundatiei Ion Gavrila Ogoranu
- inaigurarea Centrului de Studii și Documentare asupra Rezistenței Anticomuniste
- cuvantul presedintilor AFDPR SI FRFDPLA
- sesiune de comunicari pe tema parasutarilor NATO in Romania anilor 1950-1953

- ora 15,3o-16,oo
– Vernisarea expozitiei: “Mesagerii Libertatii. Zbor peste Cortina de Fier” cuprinzand documente ale procesului, extrase din presa vremii, imagini, obiecte personale ale celor 13 executati in lotul parasutistilor din 1953 si ale sustinatorilor acestora

- 16,oo-17,oo
– lansarea cartilor “Mesagerii Libertatii. 60 de ani de la parasutarile NATO in Romania comunista”, Constantin Iulian – “Din lagarul Romania evadeaza mortii”, Virgil Velescu in arhivele Securitatii, Ilie Tudor – “Mlaștina deznădejdii” ș.a.
- 17,3o,-19,oo – Sesiune de comunicari a elevilor si studenti

DUMINICĂ 21.07.2013

- 11,3o – Comemorarea luptătorilor anticomunisti din muntii Fgarasului
Related Posts with Thumbnails