Cuviosul Parinte Justin Parvu despre ortodoxia romaneasca, neam si martirii din inchisorile comuniste

Interviu cu Părintele Justin: Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi.

Părinte, asistăm la introducerea unor măsuri din ce în ce mai abuzive la adresa cetățenilor români, prin implementarea obligatorie a cardurilor de sănătate electronice. Suntem în faţa unui sistem dictatorial ce își spionează cetățenii prin cipuirea obligatorie. Mai au creştinii de rând puterea să se lupte cu un sistem atât de înverşunat care le cere un preţ prea mare pentru a conviețui în societate: propria libertate?
 

În zilele noastre se vorbeşte atât de mult despre democraţie, despre libertatea de gândire, despre libertatea credinței şi tocmai aceste valori sunt călcate mai mult în picioare. Cu cât se vorbește mai mult, cu atât le desființează mai tare. Ei au conceput omul modern ca omul căruia să i se dicteze ce să gândească şi ce să creadă. Orice manifestare trebuie aşadar controlată şi pusă la index. Şi cred că fiecare din noi poate cerca dacă i se oferă dreptul să spună ceva sau nu, pentru că oricum nimeni nu îl va lua în seamă. Libertatea de opinie este doar de faţadă, doar în teorie, dar în realitate drepturile ne sunt călcate în picioare. Iată că asistăm la o contradicţie a acestui sistem democratic, contradicţia între teorie şi practică. Iar pe poporul nostru se aplică de minune; noi suntem un exemplu de supunere şi toleranţă. E un popor prea bun, toate le ia de bune, toate le crede, toate le nădăjduiește. Ştiindu-l un popor îngăduitor şi temător de Dumnezeu, puterile lumii profită de aceste calităţi şi transformă poporul român în cobaiul Europei. Dar de fapt ei au o ură nestăpânită împotriva popoarelor ortodoxe şi a Ortodoxiei în general. Aşezarea sufletească a poporului român e lipsită de aroganță, de refuz, de împotriviri, de nemulţumiri şi lor nu le rămâne decât dorinţa de a ne exploata şi a ne supune cu totul la gândul lor perfid. Popoarele acestea se exploatează unele pe altele în raport de civilizaţie, în raport de cultură, de religia şi de tradiţia lor specifică. Poporul român e mai uşor de exploatat. Însă îngăduinţa românului este până la un moment dat. El este îngăduitor, dar până când îl superi prea tare; atunci nu îl mai poţi opri din năvala lui şi reacţionează, numai că trebuie să îi ajungă cuţitul la os.

Au introdus cipuri în paşapoarte, introduc acum şi în buletinele de identitate, doar că acestea nu sunt obligatorii, cardurile de sănătate sunt însă obligatorii pentru cetăţeni şi fără ele nu poţi beneficia de asigurarea de sănătate…

Faptul că obligă cetăţenii să se cipuiască tocmai în acest domeniu al sănătăţii, arată o cruzime fără margini a autorităților care implementează acest sistem. Statul ar trebui să își protejeze cetăţenii şi să le ofere îngrijire medicală, fără să îi oblige să se cipuiască. Dar se vede că sănătatea propriilor cetățeni valorează mai puţin în ochii autorităților şi probabil se doreşte exterminarea cât mai rapidă a poporului român. Să te omoare mai degrabă decât să te îngrijească. În loc să se găsească fonduri pentru a îmbunătăţi activitatea spitalelor din România, ei au fonduri pentru a cumpăra cipuri şi a prelucra acte de asiguraţi şi să le schimbe cât mai des cu putinţă. Ne obligă pe noi să avem card de sănătate electronic, dar ei de ce nu se obligă să ofere îngrijire adecvată pacienţilor? Că ferească Dumnezeu să pici pe mâna medicilor din spitalele din România! Dacă nu ai relaţii şi bani, nu se ocupă nimeni de tine, te lasă să mori în spital, mai mult, te îmbolnăvesc ei cu fel şi fel de microbi de prin spitale, pentru că nu este un minim de igienă. Nu mai spun de reţetele care se prescriu, că au omorât populația cu atâtea antibiotice pentru orice fleac, vaccinurile obligatorii care se înmulţesc din ce în ce mai mult. Dacă sunt aşa de bune vaccinurile lor, de ce nu aduc sănătate omului?  Însă vedem că tot mai multe boli apar şi alte şi alte vaccinuri se produc. Dar vaccinul produce de fapt îmbolnăvirea organismului. Suntem obligați să primim reţeta electronică pentru ca ei să ne prescrie otravă?  Medicamentele de azi, în marea lor majoritate, au doar un efect imediat de ameliorare, în schimb îţi otrăvesc în timp organismul şi te trezeşti cu alte şi alte boli. Uitaţi-vă cât trăiau oamenii înainte şi până la ce vârstă trăiesc azi: trăiau şi peste 100 de ani, azi vedeţi ce se întâmplă.

Ei s-au pus să macine cât mai mult forţa umană şi în special popoarele ortodoxe vor să le distrugă. Nu vedeţi că sistemul medical e deficitar mai mult în statele ortodoxe? Au evreii atâta otravă în medicamente şi în alimentație? Nu cred. Sunt popoare care îşi respectă cetăţenii şi le oferă alimentaţie bogată şi îngrijire medicală pentru a avea cetăţeni sănătoşi, apţi să îşi apere neamul. Dar faţă de popoarele care sunt vândute aplică cea mai criminală metodă, de a le distruge prin alimentaţie şi medicaţie. Guvernanţii noștri ne vând pe noi ca ei să guverneze în continuare. Există o tendinţă de otrăvire şi de descompunere a omului.

Popoarele occidentale au profitat de onestitatea şi cinstea românilor, şi în special a popoarelor răsăritene şi au aplicat tactici de exterminare foarte inteligente, foarte bine puse la punct, încât ei să pară salvatori şi nicidecum răufăcători. Numai bunul Dumnezeu îi mai poate opri, pentru că ei au folosit inteligența pe care le-a dat-o Creatorul în scopuri rele, de distrugere a creaţiei lui Dumnezeu, prin știință. Ei folosesc această știință să distrugă natura şi pe Dumnezeu, de s-ar putea, profitând de dragostea şi mila lui Dumnezeu pentru om, care l-a înzestrat cu daruri aşa de mari. Să mă ierte Dumnezeu, nu că îmi doresc, dar pe aceşti oameni numai o nouă conflagrație mondială îi mai poate opri, numai mânia lui Dumnezeu care nu poate răbda atâta nelegiuire. Va fi un război care îi va nimici pe aceşti oameni de ştiinţă şi toată tehnica lor va pica. Pentru că au uitat cine este Creatorul.     

Dar, deocamdată noi ne-am înjugat la răbdare, aşteptare, credință şi nădejde – armele creştinului. Poporul nostru este aşa de blând şi smerit cu inima şi, folosind aceste arme, va birui. Stăpânii lumii, masoneria, se vor împiedica de virtuţile creştine şi vor pierde. Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Tehnica lor se va risipi ca fumul, dar principiile morale creştineşti nu vor putea fi distruse niciodată. Nu există o forţă materială care să doboare credinţa creştinilor.  

Credeți așadar că această generaţie ateizată şi crescută în faţa televizorului se va îndrepta spre Dumnezeu? De unde să mai aibă această forţă dacă prea puţini au o educație morală şi religioasă?

Acest tineret care pare acum a fi foarte uşuratic şi predispus mai mult plăcerilor decât sacrificiului,  eu cred că se va trezi repede. Tinerii şi copiii de azi au o inteligență foarte ridicată şi această inteligenţă îi va ajuta să vadă unde este adevărul. Această generație a fost înșelată şi manipulată, fără voia ei, spre toate deşertăciunile lumii, de aceea şi Dumnezeu va fi mai îngăduitor cu ea şi îi va da forţa să vadă. Şi aceşti tineri pe care îi vedeţi acum, vor fi salvarea noastră. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi. Aşa cum Dumnezeu a făcut din tâlhari sfinţi, tot aşa va face şi cu aceşti tineri de azi. Dumnezeu nu va rămâne batjocorit prin ştiinţa satanică a modernismului de azi. Şi prin renaşterea tineretului ortodox se va restabili un echilibru în viaţa noastră.

Continuare în Revista Atitudini

Parintele Justin Parvu, de ziua lui de nastere pamanteasca din anul 2013: Nu mai merg niciodata in Basarabia, pentru ca nu vreau sa mai vad teroarea Moscovei asupra romanilor si a Ortodoxiei noastre

Pr. Constantin Sturzu: De la Homo sapiens la homo Lunacek

Evoluţioniştii de azi sunt hotărâţi să arate că Darwin, pe de altă parte, nu a avut dreptate când a susţinut că e nevoie de miliarde de ani pentru ca un vierme să treacă prin toate stadiile până să ajungă om. Ei vor să demonstreze că este suficient să adopţi un set de legi şi să faci multă propagandă pentru ca oamenii să gândească şi să simtă altfel, adică "evoluat". Şi că poţi (re)desena oricând, după bunul plac, idealurile şi valorile general umane.

Triodul, această perioadă specială din anul liturgic, începe cu o duminică numită a vameşului şi a fariseului (Luca 18, 10-14). Este momentul în care ni se pun în faţa ochilor inimii două atitudini: cea a unui om plin de virtuţi, dar care se laudă cu aceasta şi dispreţuieşte pe ceilalţi - fariseul, respectiv cea a unui vameşcare nu îndrăzneşte nici măcar a privi în sus, ci doar se căieşte, bătându-se cu pumnul în piept şi zicând: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului". Nu se poate ca fiecare dintre noi să nu se regăsească în una dintre cele două ipostaze, atâta vreme cât se raportează la Dumnezeu, oricum ar fi această raportare. Ce se întâmplă însă când omul nu se mai raportează la Dumnezeu, la legea pe care El a sădit-o în noi şi a cuprins-o în Sfintele Scripturi? Se ajunge lesne la dezumanizare, la construirea unei lumi cu norme inventate de minţi pătimaşe, cuprinse de ură faţă de tot ceea ce e curat şi sfânt în om. Se lucrează constant azi la edificarea omului "de tip nou": suntem pe punctul de a "evolua" - că tot e la modă Darwin - de la fiinţa numită generic cu titlul de Homo sapiens (în latină, omul înţelept) cum numesc oamenii de ştiinţă specia noastră, la ceea ce se poate numi, în lumina (sau în întunericul) ultimelor evenimente, drept homo Lunacek. Evoluţioniştii de azi sunt hotărâţi să arate că Darwin, pe de altă parte, nu a avut dreptate când a susţinut că e nevoie de miliarde de ani pentru ca un vierme să treacă prin toate stadiile până să ajungă om. Ei vor să demonstreze că este suficient să adopţi un set de legi şi să faci multă propagandă pentru ca oamenii să gândească şi să simtă altfel, adică "evoluat". Şi că poţi (re)desena oricând, după bunul plac, idealurile şi valorile general umane.

***

Este de la sine înţeles că nici un om nu trebuie să fie discriminat, pe nici un criteriu, iar creştinismul pune accent pe valoarea persoanei umane aşa cum nu o face nici o religie sau ideologie. Faptul că omul este preţuit, ca persoană, chiar şi atunci când a căzut în păcate dintre cele mai grele, nu înseamnă însă a tolera şi păcatul sau a-l considera doar o altă normalitate. Nu acelaşi lucru îl semnifică şi recentul vot din Parlamentul European asupra Raportului doamnei Ulrike Lunacek. Acest document, aprobat inclusiv cu aportul a şapte europarlamentari români, intitulat "Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei şi discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen", va aduce cu sine o serie de consecinţe ce ne dau fiori de pe acum. Dacă voinţa politică de la nivel european se va înscrie pe această traiectorie până la capăt, ne aşteptăm nu doar la o propagandă deşănţată în favoarea homosexualităţii - inclusiv în grădiniţe sau în şcoli -, dar şi la măsuri drastice împotriva celor care ar îndrăzni să mai susţină că această "orientare" sexuală este un păcat. Sunt stipulate în Raportul Lunacek propuneri de sancţionare penală a celor care se vor face vinovaţi de homofobie. Simplul fapt că vei cita din Sfintele Scripturi pasaje care condamnă homosexualitatea te vor transforma într-un homofob bun de băgat la puşcărie. Mai rămâne să se mai găsească şi vreun canal de săpat, la care să fim trimişi toţi "duşmanii poporului LGBT", ca să ne simţim şi noi ca pe vremea prigoanei comuniste (sau mai rău). Şi comuniştii, apropo, lucrau la edificarea "omului nou", încât nu e nimic nou sub soare din acest punct de vedere. S-au schimbat doar clasele: atunci era clasa muncitoare şi restul lumii, acum e clasa LGBT şi ceilalţi.

***

Înainte de pilda vameşului şi a fariseului, găsim în Evanghelia după Luca, relatată de Mântuitorul,pilda văduvei stăruitoare (Luca 18, 1-8). În această pildă Hristos vorbeşte despre un judecător "care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina" (v.2). Acestui reprezentant al legii, o văduvă îi cere cu insistenţă să-i facă dreptate. Cam aşa vom ajunge cât de curând toţi cei ce apreciem drept normală heterosexualitatea. Iar despre mulţi dintre reprezentanţii puterii legislative (din Europa sau din România) putem spune deja că "de Dumnezeu nu se tem şi de om nu se ruşinează". Iar când cineva nu mai are frică de Dumnezeu şi nici ruşine de oameni, totul devine posibil, orice crimă, orice nedreptate strigătoare la cer. Pentru că lupta pentru acordarea a tot felul de drepturi homosexualilor nu este decât începutul a ceea ce se doreşte a fi construirea unui om "de tip nou". Lucrurile se vor îndrepta către a scoate cu totul din vocabular ideea de păcat sau cea de virtute, ideea de reper moral sau de normalitate. Aceasta este ţinta, aceasta este principala trăsătură a lui homo Lunacek: fără Dumnezeu, fără ruşine - adică fără conştiinţă a păcatului! Poate fi posibil aşa ceva? Poate fi "extirpată" cu totul conştiinţa din om? Istoria ne-a arătat că acest lucru este aproape posibil, în anumite cazuri individuale. Este însă acest lucru posibil la nivelor maselor largi, cu ajutorul legilor şi a condiţionărilor de tot felul? Următorii ani ne vor limpezi asupra acestui aspect...

***

De această ispită, a omului "de tip nou", nu vor fi scutiţi nici oamenii Bisericii. Nu e nimic mai smintitor - pentru mine, cel puţin - decât să sesizezi la un slujitor al altarului o alterare a conştiinţei nu doar vizavi de misiunea sa dumnezeiască, ci până şi faţă de calitatea sa de creştin sau, în ultimă instanţă, de om. Discutam, zilele trecute, cu un distins domn din Iaşi - ce are o vastă experienţă în distribuirea şi comercializarea de carte, dar şi o cultură solidă şi o rafinată înţelegere a virtuţilor şi slăbiciunilor omeneşti - despre cum este cu putinţă ca o faţă bisericească să ajungă în ipostaze nu doar imorale sau ilegale, ci de-a dreptul strigătoare la cer. Şi la domnia sa, precum, de altfel, se regăseşte în percepţia publică, se pleacă de la premisa că un om dedicat Evangheliei, consacrat spre a sluji lui Dumnezeu în intimitatea cutremurătoare a sfântului jertfelnic, nu poate avea nicicum un comportament în contradicţie cu ceea ce propovăduieşte. Acest tip de mentalitate comună este exploatat fără milă de presă atunci când mediatizează intens (de multe ori şi exagerând sau chiar inventând) păcate ale unor clerici sau monahi. Efectul este cu atât mai devastator şi şocul cu atât mai puternic, cu cât este mai mare distanţa dintre adevărurile de credinţă creştine şi ceea ce face/zice "inculpatul". Întrebarea cea mai dureroasă şi mai frecventă pe buzele tuturor (atunci când este vorba de o culpă reală a unui cleric) este aceasta: "Cum de poate face sau spune aşa ceva un om al Bisericii?". Eventual, dacă încă nu s-au luat încă măsuri, intervine, prompt, şi un adaos: "Biserica de ce nu face nimic în privinţa acestuia?".
Întrebări legitime, dar care au primit răspuns încă de acum două mii de ani în urmă. Atunci când Iisus din Nazaret a ales, între cei 12 ucenici mai apropiaţi, şi pe doi care aveau să comită un act de trădare greu de digerat: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Mântuitorul pe cine alege? Nu ştia El inima lor şi nu cunoaştea, oare, slăbiciunea lor? Cu siguranţă, da. Ba chiar vedem că îi şi avertizează pe fiecare dintre ei că vor face respectivul gest de trădare. Atunci? De ce i-a mai tolerat lângă Dânsul, ba le-a mai şi încredinţat misiunea de a propovădui Evanghelia şi le-a dat puterea de a face minuni (cf. Luca 10, 1-20)? Evident, răspunsul nu poate fi decât unul singur: din iubire. Din acea iubire pe care Hristos o revarsă asupra ucenicilor spre a le vindeca inimile lor vulnerabile, predispuse la astfel de fapte, sub influenţa diavolului. Ştia că numai ţinându-i aproape puteau creşte şansele ca aceştia să se trezească şi să-şi întoarcă inima spre Dumnezeu (adică să se pocăiască). A sperat asta pentru Petru - şi acesta s-a pocăit -, a sperat asta şi pentru Iuda - care însă a ales să se spânzure (a ales, nu a fost predestinat spre asta; despre Iuda s-a proorocit/ pre-văzut că Îl va vinde pe Hristos - cum despre Petru s-a spus de dinainte că se va lepăda de Dânsul -, dar nicăieri nu se spune şi ce va face după acest gest de trădare). Faptul că Iuda şi Petru au trădat nu înseamnă că ceea ce i-a învăţat Hristos Domnul pe aceştia e mai puţin adevărat şi nici nu scade cu nimic valoarea învăţăturilor Sale! Nici nu poate constitui o scuză pentru necredinţa noastră. Ba, dimpotrivă, poate să ne întărească în convingerea că Dumnezeu ne respectă cu adevărat libertatea şi ne iubeşte cu tot cu slăbiciunile noastre cu tot, dacă aduce lângă El până şi persoane despre care ştie dinainte că Îl vor trăda. Un Dumnezeu care ne iubeşte atât de mult şi care pune atât de mult preţ pe libertatea noastră nu poate fi decât un Dumnezeu vrednic de dorit! Singurul Căruia să I te închini!

Sursa: Doxologia

Mărturia dr. Eniu despre binecuvântarea de a-l trata pe Sfântul Părinte Justin

BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT… MĂRTURIA MEA 

În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final, s‑a făcut bine, a plecat acasă şi nu a mai avut probleme pulmonare. Ulterior a fost şi operat la Constanţa, pentru o fractură de col femural.

10 februarie – Simpozion în memoria Cuviosului Părinte Justin Pârvu

În memoria vrednicului de pomenire şi mult iubitului nostru Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă are bucuria de a vă invita să participaţi alături de noi şi de alţi distinşi invitaţi, la simpozionul duhovnicesc „In memoriam – Părintele Justin Pârvu”, ce va avea loc luni, 10 februarie, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie.

Ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte atât pentru ucenicii Părintelui Justin cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau – ziua de prăznuire a naşterii Părintelui nostru drag. Cu toţii ştim ce prăznuire luminată era şi câte harice binecuvântări şi bucurie se revărsau dinspre chilia Părintelui Justin peste aceste meleaguri din Petru Vodă şi către credincioşii care-i păşeau pragul smeritei sale chilii. Dorim ca această prăznuire să lumineze şi mai departe, ca cinstirea memoriei sale să nu se stingă vreodată.

Programul acestui eveniment comemorativ se va desfăşura după cum urmează:

• 7.00 – 11.00: Ceasurile, Acatistul Sf. Mc. Haralambie şi Sfânta Liturghie, în biserica Adormirii Maicii Domnului din m-rea Paltin – Petru Vodă;
• 11.00 – 12.00: Parastas pentru pomenirea Părintelui Justin;
• 12.00 – 13.00: Agapa frăţească;
• 13.00 – 14.00: vizitarea chiliei memoriale a Părintelui Justin;
• 14.00 – 14.30: moment artistic susţinut de corul copiilor din căminul Mănăstirii Paltin şi corul din Suceava
• 14.30 – 18.00: Simpozion duhovnicesc dedicat memoriei Părintelui Justin Pârvu, unde vor lua cuvântul preoţi, monahi şi ucenici ai Părintelui, care s-au împărtăşit din experienţa sa duhovnicească, dar şi medici care au vegheat la căpătâiul Părintelui până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti.
• 18.00: Pornire în procesiune, cu făclii aprinse şi cântări duhovniceşti până la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea de călugări, Petru Vodă, acolo unde odihneşte sfinţitul său trup, la care aleargă în continuare nenumărate cete de credincioşi spre a-şi găsi alinare şi sprijin.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii. Amin!

                                                                         Mănăstirea Paltin Petru-Vodă

Părintele Justin Pârvu: A fi creştin înseamnă a te răstigni mereu, a spune adevărul şi a te menţine pe calea credinţei

Pe un picior de rai, în judeţul Neamţ, în mijlocul pădurii, la Mănăstirea Petru Vodă, unde semnalul telefoanelor mobile nu ajunge niciodată, trăieşte bătrânul stareţ Iustin Pârvu, duhovnicul la care caută sprijin creştini ortodocşi din toată ţara.

VENERAŢIE. Se spune că părintele Iustin Pârvu ar fi unul dintre puţinii sfinţi români în viaţă.

La Mănăstirea Petru Vodă se ajunge pe un drum forestier, greu de parcurs atunci când plouă sau ninge. Cu toate acestea, zeci de credincioşi din toată ţara vin zilnic aici, cu dorinţa de a intra în chilia părintelui Iustin pentru un sfat sau o spovedanie.

Când am ajuns noi, pe un ger tăios, în faţa porţilor larg deschise erau parcate autoturisme cu numere de Neamţ, Iaşi, Cluj sau Suceava. Mănăstirea se află într-o continuă construcţie, prin curte trec călugări cu aşchii de lemn agăţate de rasele prăfuite sau muncitori ducând pe umeri scânduri mirosind puternic a răşină.

AGLOMERAŢIE. În chilia părintelui Iustin se intră printr-un hol strâmt. E dimineaţă şi deja e coadă la uşa lui. Oamenii au făcut şi o listă, ca să fie un pic de ordine. Ne semnăm şi noi acolo, pe numărul zece. Prima e Aristica, urmează Dănuţ, Păcătos Dionisie şi Pavăl. Nu se prea respectă listă, locuinţa stareţului are două intrări şi cei mai grăbiţi încearcă să intre pe uşa din spate, fapt care stârneşte nemulţumirea domnului Stan, care patrulează de la o intrare la alta, încercând cu degetul o mică revoluţie. Stan a venit să ia binecuvântarea înainte de a pleca la muncă, peste mări şi ţări. N-a venit cu mâna goală, ci cu portbagajul maşinii plin pentru bunăstarea călugărilor.

ÎN CHILIE. Un sfânt călugăr, cu barba pieptănată artistic şi care estimează cu înţelegere distanţa până la Bucureşti, ne ajută să pătrundem în chilia bătrânului duhovnic. Înăuntru nu te poţi mişca decât pe o rază de un metru. Venerabilul părinte Iustin Pârvu e înconjurat de tot felul de produse: sticle cu vin şi untdelem, săculeţi cu nuci şi colaci, toate aduse de cei spovediţi până la acea oră. Cărţi, icoane, candele, caiete, cruci, un calendar şi câteva scoarţe pe pereţi încălzesc spaţiul strâmt în care trăieşte părintele Iustin. El stă pe un fotoliu, cu barba albă şi curată, cu telefonul crem în dreapta şi ochelarii cu rama aurie la ochi, întrebându-ne de sănătate. Ne povesteşte de Crăciunul de acum 80 de ani, de când era copil.

“Când eram copil, mergeam la biserică în prima săptămână a Postului Crăciunului. Mergeam împreună cu învăţătorii, umpleam biserica şi cântăm în faţa altarului cu cartea mare în mână. Toată lumea stătea în genunchi, iar preotul ne citea dezlegarea. Când eram copil, toată lumea se spovedea – directorul şcolii, învăţătorii. Noi, copiii, ne spovedeam în cursul săptămânii, iar preotul ne dădea dezlegarea. Părintele ne dădea un canon cu rugăciuni şi metanii, între o sută şi cinci sute. La şcoală cântam colinde şi alte cântări bisericeşti”, spune părintele.

RÂNDUIALA. “Postul era lucru sfânt, nu era post în care să nu te abţii de la mâncare. Ce mâncau tata şi mama, aceea mâncau şi copiii. Nu se concepea să nu se ţină post. Vasele, cele din timpul anului, le duceam în pod şi le coboram pe celelalte, vasele de post. Se mânca din vase de lut şi cu lingura de lemn. Posturile se ţineau în toată rânduiala, miercurea şi vinerea, rânduiala era întotdeauna păstrată. Bătrânii mai aveau parte de dezlegare. În vremurile grele se făcea ulei din sămânţa de cânepă. Sănătatea era mult mai întemeiată. După ce sfârşeam cu postul, mergeam şi ne împărtăşeam. Apoi făceam steaua, o împodobeam. Posturile erau frumoase, bogate şi sănătoase”, îşi aminteşte bătrânul Iustin Pârvu.

ÎNCERCĂRI. “Dacă trăim, trăim prin această credinţă a noastră, trăim în mijlocul Bisericii Ortodoxe, care este veşnică, trecând prin atâtea încercări, în atâtea mii de ani. Biserica noastră este de la Dumnezeu, trăieşte cu Dumnezeu şi s-a păstrat de veacuri. Biserica noastră a păstrat icoana, a păstrat Sfânta Cruce, a păstrat neschimbată Biblia”, susţine duhovnicul.

RĂSTIGNIRE. “Un creştin ortodox se pregăteşte pentru sărbătoarea Naşterii Domnului ca pentru mântuire. Este permanent treaz, ca într-o zi de sărbătoare, indiferent că este bogat sau sărac. A fi creştin înseamnă a te răstigni mereu, a spune adevărul şi a te menţine pe calea credinţei”, afirmă părintele stareţ Iustin Pârvu, în timp ce telefonul sună. Este, probabil, un credincios de departe, pe care treburile cotidiene îl împiedică să ajungă aici, la Mănăstirea Petru Vodă. După ce părintele încheie convorbirea, ne întinde o sticlă de vin roşu şi ne mulţumeşte pentru vizită. Afară, credincioşii grăbiţi dau semne de nerăbdare.