Staretul Manastirii Petru Voda, Parintele Hariton Negrea, despre actele electronice

Nu vă închipuiţi cu chipul lumii acesteia! zice Domnul. Care este chipul lumii, decât cugetul trupesc, pofta ochilor, trufia vieţii? Cugetul trupesc este activitate a minţii ale cărei înţelegeri sunt lipite şi sunt unite cu lumea materiei. Acest cuget trupesc este întrucâtva măsurabil, şi fiindcă este atât de observabil. Prin identitatea numerică (cu microcip sau fără), creştinul e înşelat să se identifice cu cugetul trupesc, lepădat la Botez, şi să se lepede de cugetul duhovnicesc, primit la Botez şi simbolizat de numele creştin.

Precum ştim, prin Taina Botezului omul se leapădă de satana, adică de orice duh care tăgăduieşte venirea lui Hristos în trup, prin Botez omul se leapădă de toate lucrurile satanei, adică de orice înfăţişare a răului, toate fiind azi legiferate şi devenite normă, prin Botez omul se leapădă de toţi slujitorii satanei, adică de duhurile răutăţii care lucrează şi nevăzut, dar şi văzut, prin oameni care din voia lor se fac slugi ale lui, precum declară despre ei înşişi cei ce deţin puterea lumească azi. E de la sine înţeles că dacă omul se re-identifică cu acestea trei, lepădate la Botez, atunci se leapădă de Botez şi se re-dăruieşte satanei. Nu e nevoie să mai spună cu cuvintele că se leapădă de Hristos, din moment ce semnătura sa, oferită satanei, dovedeşte acea afirmaţie, o dovedeşte cu fapta, care vorbeşte mai mult decât vorba. Păi, un asemenea gest, care este expresia voinţei libere a omului, nu poate fi considerat fără importanţă, fără a se considera la fel de fără importanţă şi Botezul. Dumnezeu respectă voia liberă a omului: dacă omul voieşte şi se leapădă de satana, Dumnezeu îl primeşte, îl sfinţeşte şi-l face al Său. Dacă omul voieşte şi se leapădă de numele creştin şi semnează că toată identitatea şi activitatea sa o dăruieşte satanei, lucrurilor satanei şi slujitorilor satanei, atunci omul se leapădă de Botez, iar Dumnezeu respectă acest gest, şi Se retrage, retrage harul Botezului din omul acela. Fără harul Botezului, omul acela fără nici o îndoială că nu mai poate fi spovedit, împărtăşit, preoţit, călugărit, înmormântat, sau pomenit la Liturghie, fiindcă a devenit întocmai ca un nebotezat, faţă de care se aplică acele canoane, abundent explicitate de Sfinţi şi de Sinoade mai ales în secolele I-IV, despre cel ce s-a lepădat de Botez. Fireşte, un asemenea om nu mai poate fi numit slujitor al lui Dumnezeu (arhiereu, preot sau călugăr), fiindcă nu poţi sluji la doi domni, şi lui Dumnezeu şi mamonei. Nu poţi să te lepezi de Botez şi să te mai numeşti preot, sau să ai preoţie lucrătoare. Ce epicleză faci, dacă nu eşti conştient de lepădarea de Duhul Sfânt pe care o faci identificându-te satanei? În prigoana comunistă cei care s-au lepădat de Dumnezeu au fost răsplătiţi cu funcţii şi bani, dar au devenit fiare, iar cei care au mărturisit pe Dumnezeu au fost hăituiţi, defăimaţi, înfometaţi, închişi, torturaţi, ucişi, dar au devenit sfinţi. La fel, dar mai greu, va fi şi acum. Oare a minţit vreodată Dumnezeu? Dacă El Însuşi a făgăduit că va ocroti pe cei ce nu se vor lepăda, oare nu va împlini făgăduinţa Sa?

Porunca Noului Testament este ca creştinul să dea, cu supunere şi bună rânduială, ascultare puterii stăpânirii lumeşti prin respectarea legilor, dacă ele nu sunt potrivnice lui Dumnezeu, plata birului, dacă nu este asuprit. Celui căruia eşti dator cu cinstea, dă-i cinstire, zice apostolul, şi cu adevărat li se cuvine cinstire celor care ne-au condus bine, sufletele şi trupurile. Celui cu vama, dă-i vama, zice iarăşi apostolul – dar dacă nu eşti la vamă, de ce să plăteşti vamă? Dacă nu vreisă treci vama în spaţiul Schengen, de ce să plăteşti vamă Schengen? Plus că, după cuvîntul Domnului, vama sufletului e mai importantă, de aceea să ne temem, şi pentru aceea să agonisim s-o trecem cu bine.

Da, sufletul şi trupul creştinului aparţin lui Dumnezeu şi nu pot fi date nici măcar omului însuşi, darămite altora, sau slujitorilor satanei. Sufletul şi trupul nu sunt de dat nimănui, ele sunt Biserica lui Dumnezeu, sfinţită, şi afierosită Lui, cumpărată cu preţul Sângelui Fiului lui Dumnezeu. Dacă cineva, fie arhiereu, fie cleric, fie credincios mirean, cutează a spune că creştinul trebuie să-şi dea sufletul şi trupul bir cezarului, sau că trebuie supunere faţă de cezar chiar dacă asta înseamnă pierderea vieţii veşnice, pierderea harului, un asemenea om care predică nemântuirea şi sclavia, e vrednic de anathema, el şi învăţătura sa mincinoasă, satanică, potrivnică Scripturii şi Sfinţilor Părinţi. Asemenea oameni sunt precum iudeii de odinioară care ziceau: Nu avem alt împărat decât pe Cezarul.

Cum să dăm lui Dumnezeu ce e al lui Dumnezeu, dacă nu suntem conştienţi de ce înseamnă chipul şi asemănarea Lui în noi? Darurile Duhului Sfînt primite la Botez curăţă chipul dumnezeiesc din om şi-l pregătesc pentru unirea cu el după asemănare, care vine prin faptă împlinită prin strădania şi voia omului, cu ajutorul Domnului.

Asemănarea vine prin fapta lăuntrică, fapta dinafară, care se face prin împreună-lucrarea dintre voia liberă şi har. Fără strădania aceasta chipul dumnezeiesc sădit natural în om se întunecă. Noua orînduire ideologică a lumii interzice asemănarea omului cu Dumnezeu.

La fel cum orice formă de păcat, de la cel mai fin gând, la cea mai grosolană faptă, sunt numite cu numele generic de păcat, tot astfel orice formă de act de identificare cu antihrist este numit lepădare de credinţă. Lepădarea mai mică e păcatul, lepădarea mai mare e patima, lepădarea propriu-zisă este tăgăduirea identităţii creştine (vezi lepădarea lui Petru, care n-a zis că se leapădă de Hristos, ci: nu sunt eu ucenicul Lui), şi lepădarea totală este apostazia apocaliptică, prin implant.

Nu contează cum suntem numiţi de satana, ci cum suntem numiţi de Dumnezeu, de aceea dacă prin identitatea numerică suntem ocărâţi de satana nu contează atât cât faptul că noi înşine acceptând-o din voia noastră, ocărâm numele lui Dumnezeu pe care-l purtăm. Azi identificarea nu o face Cezarul, iar omul să fie pasiv, şi deci nevinovat, aşa cum au făcut odinioară Nero şi ceilalţi tirani prigonitori ai creştinismului. Acum Cezarul cere ca omul însuşi, din voia sa, cu conştiinţa sa, să se numească pe sine slugă a lui antihrist, şi obiect într-o maşinărie drăcească. Cezarul cere tocmai acest gest liber, pentru ca nu el să poarte vinovăţia tiraniei, ci omul însuşi să fie responsabil pentru propria sa lepădare. De aceea, la nivel teologic, nu contează în prim-plan obiectul sau modul prin care se face lepădarea, atâta vreme cât ea asociază voinţa liberă a creştinului cu simbolul numărului numelui fiarei, contează conştiinţa cu care s-a făcut acea consimţire, gradul de consimţire. Păcatul se raportează la două puteri sufleteşti: puterea libertăţii voinţei şi puterea înţelegătoare sau cuvântătoare, sau de cunoaştere, prin urmare păcatul fără voie şi fără ştiinţă e tot păcat, chiar dacă e canonisit mai uşor, şi lesne de iertat la Dumnezeu. Diferenţa dintre actele respective este doar gradul de consimţire a omului cu satana.

De pildă, un grad mai mic este a intra pe internet, a scrie: www. care într-o anume numerologie înseamnă 666, şi a face acest compromis pentru a cunoaşte un lucru sau altul, sau pentru înlesnirea comunicării. Gestul pare insignifiant, dar el e făcut de toţi oamenii care intră pe internet. Nu este oare un gest potrivnic sfintei cruci, pe care credinciosul o face înaintea oricărui lucru bun, sau înainte de intrarea în sfânta biserică? A intra pe internet cere acest mic obol satanei, a scrie numărul numelui fiarei, spre a intra în capiştea virtuală a ei. Acest compromis pus ca obligaţie socială este o sfidare a sfinţeniei sufletului creştin, şi totuşi, având credinţa că harul lui Dumnezeu îl va feri de înţepătura scorpiei şi de veninul aspidei, creştinul nu consideră că săvârşeşte o impietate tipărind numărul de intrare pe internet, şi nici nu i se socoteşte lepădare, de ce? – pentru că nu se identifică pe sine cu acel număr. La fel, când a primit buletin cu CNP. E asociat cu un număr de către stat, lucru prin care statul afirmă o mentalitate materialistă, lipsită de respect faţă de fiinţa umană, şi potrivnică tainei creştinătăţii. Asocierea aceasta pe care creştinul a fost forţat s-o primească în plin moment comunist, iată că, din lipsă de păstori şi de mărturisitori, creştinul a acceptat să fie asociat cu un număr, ca şi când ar fi deţinut. A trecut cu vederea, a răbdat, mai bine zis. Iar după Revoluţia din 89 s-a demonstrat limpede că românii chiar sunt deţinuţi într-un Lagăr mai mare, unde pot alege între soiuri de produse de cumpărat, dar în realitate sunt lipsiţi de orice libertate de decizie. Acuma Lagărul nu mai vrea să recunoască nici numele creştin, nici numele părinţilor. De ce? pentru că, din perspectiva mentalităţii Cezarului de azi, persoana a devenit, prin CNP, individ, din individ devine element (prin actele electronice), din element devine variabilă (prin microcip), iar din variabilă devine particulă (prin virtualizare totală), iar particula este insignifiantă în sine, ea n-are valoare decât într-un agregat, o formaţiune dată ei de o instanţă de dincolo de această lume, numită Putere Dumnezeiască. Nu sună cunoscut? N-a fost şi pe vremea lui Nabucodonosor la fel? N-am citit cu toţii în Vechiul Testament? Iată, azi Cezarul vrea să se numească pe sine dumnezeu, iar tot omul să i se închine. Duhul Sfânt ne arată nouă, creştinilor, acestea, toţi le vedem limpede, de la copilaş la moşneag. Că nu de la şcoală înveţi să te mântuieşti, ci din rugăciune, din Sfânta Biblie, şi dacă trăieşti viaţa Bisericii. Nu ne trebuie să despicăm firul, avem credinţă în duhovnicii neamului creştin, şi ŞTIM că actele astea nu-s de la Dumnezeu, nu-s bune, nu te mântuieşti dacă le primeşti.

Duhul Sfânt, iată, lipseşte din cei ce apără identitatea antihristică. Că aceia atât de tare se tem să creadă cugetul Bisericii care grăieşte: NU!, şi atât de mult dispreţ au faţă de cuvioşi, de mucenici, de bătrâni, încât fac orice să demonstreze că au ei mai mult rafinament teologic şi mai mult discernământ duhovnicesc decât toţi aceia. Se cred mai deştepţi, mai cumpătaţi şi mai sfinţi decât Biserica. Şi Arie făcea aşa, şi toţi ca el, şi nu cred că-i e bine acolo unde e acum.

Ce să zică duhovnicul, la spovedanie, celui necredincios în cuvântul Sfinţilor, care primeşte identitatea potrivnică lui Hristos ca şi cum ar fi o datorie civică, sau ca şi cum nu ar fi el acela care te identifici cu ea? „Te iert şi te dezleg pe tine, robul satanei nr. 746?” Cum să îl împărtăşească? „Se împărtăşeşte robul satanei, nr. 3465?” Cum să se îngroape? „Aici odihneşte robul satanei, nr. 087?” Nu vă amăgiţi! Nu este mântuire pentru cel ce leapădă Botezul.

Iată pun înaintea ta viaţa şi moartea, zice Domnul Dumnezeu. Alege viaţa. Viaţa veşnică. Alege, şi tu creştine, şi tu, necreştine, pe Unicul Stăpân şi Împărat, Hristos.

Sursa: Manastirea Petru-Voda

Cuviosul Parinte Justin Parvu despre ortodoxia romaneasca, neam si martirii din inchisorile comuniste

Interviu cu Părintele Justin: Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi.

Părinte, asistăm la introducerea unor măsuri din ce în ce mai abuzive la adresa cetățenilor români, prin implementarea obligatorie a cardurilor de sănătate electronice. Suntem în faţa unui sistem dictatorial ce își spionează cetățenii prin cipuirea obligatorie. Mai au creştinii de rând puterea să se lupte cu un sistem atât de înverşunat care le cere un preţ prea mare pentru a conviețui în societate: propria libertate?
 

În zilele noastre se vorbeşte atât de mult despre democraţie, despre libertatea de gândire, despre libertatea credinței şi tocmai aceste valori sunt călcate mai mult în picioare. Cu cât se vorbește mai mult, cu atât le desființează mai tare. Ei au conceput omul modern ca omul căruia să i se dicteze ce să gândească şi ce să creadă. Orice manifestare trebuie aşadar controlată şi pusă la index. Şi cred că fiecare din noi poate cerca dacă i se oferă dreptul să spună ceva sau nu, pentru că oricum nimeni nu îl va lua în seamă. Libertatea de opinie este doar de faţadă, doar în teorie, dar în realitate drepturile ne sunt călcate în picioare. Iată că asistăm la o contradicţie a acestui sistem democratic, contradicţia între teorie şi practică. Iar pe poporul nostru se aplică de minune; noi suntem un exemplu de supunere şi toleranţă. E un popor prea bun, toate le ia de bune, toate le crede, toate le nădăjduiește. Ştiindu-l un popor îngăduitor şi temător de Dumnezeu, puterile lumii profită de aceste calităţi şi transformă poporul român în cobaiul Europei. Dar de fapt ei au o ură nestăpânită împotriva popoarelor ortodoxe şi a Ortodoxiei în general. Aşezarea sufletească a poporului român e lipsită de aroganță, de refuz, de împotriviri, de nemulţumiri şi lor nu le rămâne decât dorinţa de a ne exploata şi a ne supune cu totul la gândul lor perfid. Popoarele acestea se exploatează unele pe altele în raport de civilizaţie, în raport de cultură, de religia şi de tradiţia lor specifică. Poporul român e mai uşor de exploatat. Însă îngăduinţa românului este până la un moment dat. El este îngăduitor, dar până când îl superi prea tare; atunci nu îl mai poţi opri din năvala lui şi reacţionează, numai că trebuie să îi ajungă cuţitul la os.

Au introdus cipuri în paşapoarte, introduc acum şi în buletinele de identitate, doar că acestea nu sunt obligatorii, cardurile de sănătate sunt însă obligatorii pentru cetăţeni şi fără ele nu poţi beneficia de asigurarea de sănătate…

Faptul că obligă cetăţenii să se cipuiască tocmai în acest domeniu al sănătăţii, arată o cruzime fără margini a autorităților care implementează acest sistem. Statul ar trebui să își protejeze cetăţenii şi să le ofere îngrijire medicală, fără să îi oblige să se cipuiască. Dar se vede că sănătatea propriilor cetățeni valorează mai puţin în ochii autorităților şi probabil se doreşte exterminarea cât mai rapidă a poporului român. Să te omoare mai degrabă decât să te îngrijească. În loc să se găsească fonduri pentru a îmbunătăţi activitatea spitalelor din România, ei au fonduri pentru a cumpăra cipuri şi a prelucra acte de asiguraţi şi să le schimbe cât mai des cu putinţă. Ne obligă pe noi să avem card de sănătate electronic, dar ei de ce nu se obligă să ofere îngrijire adecvată pacienţilor? Că ferească Dumnezeu să pici pe mâna medicilor din spitalele din România! Dacă nu ai relaţii şi bani, nu se ocupă nimeni de tine, te lasă să mori în spital, mai mult, te îmbolnăvesc ei cu fel şi fel de microbi de prin spitale, pentru că nu este un minim de igienă. Nu mai spun de reţetele care se prescriu, că au omorât populația cu atâtea antibiotice pentru orice fleac, vaccinurile obligatorii care se înmulţesc din ce în ce mai mult. Dacă sunt aşa de bune vaccinurile lor, de ce nu aduc sănătate omului?  Însă vedem că tot mai multe boli apar şi alte şi alte vaccinuri se produc. Dar vaccinul produce de fapt îmbolnăvirea organismului. Suntem obligați să primim reţeta electronică pentru ca ei să ne prescrie otravă?  Medicamentele de azi, în marea lor majoritate, au doar un efect imediat de ameliorare, în schimb îţi otrăvesc în timp organismul şi te trezeşti cu alte şi alte boli. Uitaţi-vă cât trăiau oamenii înainte şi până la ce vârstă trăiesc azi: trăiau şi peste 100 de ani, azi vedeţi ce se întâmplă.

Ei s-au pus să macine cât mai mult forţa umană şi în special popoarele ortodoxe vor să le distrugă. Nu vedeţi că sistemul medical e deficitar mai mult în statele ortodoxe? Au evreii atâta otravă în medicamente şi în alimentație? Nu cred. Sunt popoare care îşi respectă cetăţenii şi le oferă alimentaţie bogată şi îngrijire medicală pentru a avea cetăţeni sănătoşi, apţi să îşi apere neamul. Dar faţă de popoarele care sunt vândute aplică cea mai criminală metodă, de a le distruge prin alimentaţie şi medicaţie. Guvernanţii noștri ne vând pe noi ca ei să guverneze în continuare. Există o tendinţă de otrăvire şi de descompunere a omului.

Popoarele occidentale au profitat de onestitatea şi cinstea românilor, şi în special a popoarelor răsăritene şi au aplicat tactici de exterminare foarte inteligente, foarte bine puse la punct, încât ei să pară salvatori şi nicidecum răufăcători. Numai bunul Dumnezeu îi mai poate opri, pentru că ei au folosit inteligența pe care le-a dat-o Creatorul în scopuri rele, de distrugere a creaţiei lui Dumnezeu, prin știință. Ei folosesc această știință să distrugă natura şi pe Dumnezeu, de s-ar putea, profitând de dragostea şi mila lui Dumnezeu pentru om, care l-a înzestrat cu daruri aşa de mari. Să mă ierte Dumnezeu, nu că îmi doresc, dar pe aceşti oameni numai o nouă conflagrație mondială îi mai poate opri, numai mânia lui Dumnezeu care nu poate răbda atâta nelegiuire. Va fi un război care îi va nimici pe aceşti oameni de ştiinţă şi toată tehnica lor va pica. Pentru că au uitat cine este Creatorul.     

Dar, deocamdată noi ne-am înjugat la răbdare, aşteptare, credință şi nădejde – armele creştinului. Poporul nostru este aşa de blând şi smerit cu inima şi, folosind aceste arme, va birui. Stăpânii lumii, masoneria, se vor împiedica de virtuţile creştine şi vor pierde. Forţa satanică a stăpânilor lumii va fi învinsă de blândeţea şi smerenia creştinilor. Tehnica lor se va risipi ca fumul, dar principiile morale creştineşti nu vor putea fi distruse niciodată. Nu există o forţă materială care să doboare credinţa creştinilor.  

Credeți așadar că această generaţie ateizată şi crescută în faţa televizorului se va îndrepta spre Dumnezeu? De unde să mai aibă această forţă dacă prea puţini au o educație morală şi religioasă?

Acest tineret care pare acum a fi foarte uşuratic şi predispus mai mult plăcerilor decât sacrificiului,  eu cred că se va trezi repede. Tinerii şi copiii de azi au o inteligență foarte ridicată şi această inteligenţă îi va ajuta să vadă unde este adevărul. Această generație a fost înșelată şi manipulată, fără voia ei, spre toate deşertăciunile lumii, de aceea şi Dumnezeu va fi mai îngăduitor cu ea şi îi va da forţa să vadă. Şi aceşti tineri pe care îi vedeţi acum, vor fi salvarea noastră. Eu cred într-o renaştere spirituală a tineretului nostru, care se va ridica din toate aceste căderi. Aşa cum Dumnezeu a făcut din tâlhari sfinţi, tot aşa va face şi cu aceşti tineri de azi. Dumnezeu nu va rămâne batjocorit prin ştiinţa satanică a modernismului de azi. Şi prin renaşterea tineretului ortodox se va restabili un echilibru în viaţa noastră.

Continuare în Revista Atitudini

Parintele Justin Parvu, de ziua lui de nastere pamanteasca din anul 2013: Nu mai merg niciodata in Basarabia, pentru ca nu vreau sa mai vad teroarea Moscovei asupra romanilor si a Ortodoxiei noastre

Pr. Constantin Sturzu: De la Homo sapiens la homo Lunacek

Evoluţioniştii de azi sunt hotărâţi să arate că Darwin, pe de altă parte, nu a avut dreptate când a susţinut că e nevoie de miliarde de ani pentru ca un vierme să treacă prin toate stadiile până să ajungă om. Ei vor să demonstreze că este suficient să adopţi un set de legi şi să faci multă propagandă pentru ca oamenii să gândească şi să simtă altfel, adică "evoluat". Şi că poţi (re)desena oricând, după bunul plac, idealurile şi valorile general umane.

Triodul, această perioadă specială din anul liturgic, începe cu o duminică numită a vameşului şi a fariseului (Luca 18, 10-14). Este momentul în care ni se pun în faţa ochilor inimii două atitudini: cea a unui om plin de virtuţi, dar care se laudă cu aceasta şi dispreţuieşte pe ceilalţi - fariseul, respectiv cea a unui vameşcare nu îndrăzneşte nici măcar a privi în sus, ci doar se căieşte, bătându-se cu pumnul în piept şi zicând: "Dumnezeule, fii milostiv mie, păcătosului". Nu se poate ca fiecare dintre noi să nu se regăsească în una dintre cele două ipostaze, atâta vreme cât se raportează la Dumnezeu, oricum ar fi această raportare. Ce se întâmplă însă când omul nu se mai raportează la Dumnezeu, la legea pe care El a sădit-o în noi şi a cuprins-o în Sfintele Scripturi? Se ajunge lesne la dezumanizare, la construirea unei lumi cu norme inventate de minţi pătimaşe, cuprinse de ură faţă de tot ceea ce e curat şi sfânt în om. Se lucrează constant azi la edificarea omului "de tip nou": suntem pe punctul de a "evolua" - că tot e la modă Darwin - de la fiinţa numită generic cu titlul de Homo sapiens (în latină, omul înţelept) cum numesc oamenii de ştiinţă specia noastră, la ceea ce se poate numi, în lumina (sau în întunericul) ultimelor evenimente, drept homo Lunacek. Evoluţioniştii de azi sunt hotărâţi să arate că Darwin, pe de altă parte, nu a avut dreptate când a susţinut că e nevoie de miliarde de ani pentru ca un vierme să treacă prin toate stadiile până să ajungă om. Ei vor să demonstreze că este suficient să adopţi un set de legi şi să faci multă propagandă pentru ca oamenii să gândească şi să simtă altfel, adică "evoluat". Şi că poţi (re)desena oricând, după bunul plac, idealurile şi valorile general umane.

***

Este de la sine înţeles că nici un om nu trebuie să fie discriminat, pe nici un criteriu, iar creştinismul pune accent pe valoarea persoanei umane aşa cum nu o face nici o religie sau ideologie. Faptul că omul este preţuit, ca persoană, chiar şi atunci când a căzut în păcate dintre cele mai grele, nu înseamnă însă a tolera şi păcatul sau a-l considera doar o altă normalitate. Nu acelaşi lucru îl semnifică şi recentul vot din Parlamentul European asupra Raportului doamnei Ulrike Lunacek. Acest document, aprobat inclusiv cu aportul a şapte europarlamentari români, intitulat "Foaia de parcurs a UE împotriva homofobiei şi discriminării pe motiv de orientare sexuală şi identitate de gen", va aduce cu sine o serie de consecinţe ce ne dau fiori de pe acum. Dacă voinţa politică de la nivel european se va înscrie pe această traiectorie până la capăt, ne aşteptăm nu doar la o propagandă deşănţată în favoarea homosexualităţii - inclusiv în grădiniţe sau în şcoli -, dar şi la măsuri drastice împotriva celor care ar îndrăzni să mai susţină că această "orientare" sexuală este un păcat. Sunt stipulate în Raportul Lunacek propuneri de sancţionare penală a celor care se vor face vinovaţi de homofobie. Simplul fapt că vei cita din Sfintele Scripturi pasaje care condamnă homosexualitatea te vor transforma într-un homofob bun de băgat la puşcărie. Mai rămâne să se mai găsească şi vreun canal de săpat, la care să fim trimişi toţi "duşmanii poporului LGBT", ca să ne simţim şi noi ca pe vremea prigoanei comuniste (sau mai rău). Şi comuniştii, apropo, lucrau la edificarea "omului nou", încât nu e nimic nou sub soare din acest punct de vedere. S-au schimbat doar clasele: atunci era clasa muncitoare şi restul lumii, acum e clasa LGBT şi ceilalţi.

***

Înainte de pilda vameşului şi a fariseului, găsim în Evanghelia după Luca, relatată de Mântuitorul,pilda văduvei stăruitoare (Luca 18, 1-8). În această pildă Hristos vorbeşte despre un judecător "care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina" (v.2). Acestui reprezentant al legii, o văduvă îi cere cu insistenţă să-i facă dreptate. Cam aşa vom ajunge cât de curând toţi cei ce apreciem drept normală heterosexualitatea. Iar despre mulţi dintre reprezentanţii puterii legislative (din Europa sau din România) putem spune deja că "de Dumnezeu nu se tem şi de om nu se ruşinează". Iar când cineva nu mai are frică de Dumnezeu şi nici ruşine de oameni, totul devine posibil, orice crimă, orice nedreptate strigătoare la cer. Pentru că lupta pentru acordarea a tot felul de drepturi homosexualilor nu este decât începutul a ceea ce se doreşte a fi construirea unui om "de tip nou". Lucrurile se vor îndrepta către a scoate cu totul din vocabular ideea de păcat sau cea de virtute, ideea de reper moral sau de normalitate. Aceasta este ţinta, aceasta este principala trăsătură a lui homo Lunacek: fără Dumnezeu, fără ruşine - adică fără conştiinţă a păcatului! Poate fi posibil aşa ceva? Poate fi "extirpată" cu totul conştiinţa din om? Istoria ne-a arătat că acest lucru este aproape posibil, în anumite cazuri individuale. Este însă acest lucru posibil la nivelor maselor largi, cu ajutorul legilor şi a condiţionărilor de tot felul? Următorii ani ne vor limpezi asupra acestui aspect...

***

De această ispită, a omului "de tip nou", nu vor fi scutiţi nici oamenii Bisericii. Nu e nimic mai smintitor - pentru mine, cel puţin - decât să sesizezi la un slujitor al altarului o alterare a conştiinţei nu doar vizavi de misiunea sa dumnezeiască, ci până şi faţă de calitatea sa de creştin sau, în ultimă instanţă, de om. Discutam, zilele trecute, cu un distins domn din Iaşi - ce are o vastă experienţă în distribuirea şi comercializarea de carte, dar şi o cultură solidă şi o rafinată înţelegere a virtuţilor şi slăbiciunilor omeneşti - despre cum este cu putinţă ca o faţă bisericească să ajungă în ipostaze nu doar imorale sau ilegale, ci de-a dreptul strigătoare la cer. Şi la domnia sa, precum, de altfel, se regăseşte în percepţia publică, se pleacă de la premisa că un om dedicat Evangheliei, consacrat spre a sluji lui Dumnezeu în intimitatea cutremurătoare a sfântului jertfelnic, nu poate avea nicicum un comportament în contradicţie cu ceea ce propovăduieşte. Acest tip de mentalitate comună este exploatat fără milă de presă atunci când mediatizează intens (de multe ori şi exagerând sau chiar inventând) păcate ale unor clerici sau monahi. Efectul este cu atât mai devastator şi şocul cu atât mai puternic, cu cât este mai mare distanţa dintre adevărurile de credinţă creştine şi ceea ce face/zice "inculpatul". Întrebarea cea mai dureroasă şi mai frecventă pe buzele tuturor (atunci când este vorba de o culpă reală a unui cleric) este aceasta: "Cum de poate face sau spune aşa ceva un om al Bisericii?". Eventual, dacă încă nu s-au luat încă măsuri, intervine, prompt, şi un adaos: "Biserica de ce nu face nimic în privinţa acestuia?".
Întrebări legitime, dar care au primit răspuns încă de acum două mii de ani în urmă. Atunci când Iisus din Nazaret a ales, între cei 12 ucenici mai apropiaţi, şi pe doi care aveau să comită un act de trădare greu de digerat: este vorba despre Iuda, cel care L-a vândut, şi despre Petru (Chefa), cel care s-a lepădat de trei ori de El, în mod public. Nu ştia Mântuitorul pe cine alege? Nu ştia El inima lor şi nu cunoaştea, oare, slăbiciunea lor? Cu siguranţă, da. Ba chiar vedem că îi şi avertizează pe fiecare dintre ei că vor face respectivul gest de trădare. Atunci? De ce i-a mai tolerat lângă Dânsul, ba le-a mai şi încredinţat misiunea de a propovădui Evanghelia şi le-a dat puterea de a face minuni (cf. Luca 10, 1-20)? Evident, răspunsul nu poate fi decât unul singur: din iubire. Din acea iubire pe care Hristos o revarsă asupra ucenicilor spre a le vindeca inimile lor vulnerabile, predispuse la astfel de fapte, sub influenţa diavolului. Ştia că numai ţinându-i aproape puteau creşte şansele ca aceştia să se trezească şi să-şi întoarcă inima spre Dumnezeu (adică să se pocăiască). A sperat asta pentru Petru - şi acesta s-a pocăit -, a sperat asta şi pentru Iuda - care însă a ales să se spânzure (a ales, nu a fost predestinat spre asta; despre Iuda s-a proorocit/ pre-văzut că Îl va vinde pe Hristos - cum despre Petru s-a spus de dinainte că se va lepăda de Dânsul -, dar nicăieri nu se spune şi ce va face după acest gest de trădare). Faptul că Iuda şi Petru au trădat nu înseamnă că ceea ce i-a învăţat Hristos Domnul pe aceştia e mai puţin adevărat şi nici nu scade cu nimic valoarea învăţăturilor Sale! Nici nu poate constitui o scuză pentru necredinţa noastră. Ba, dimpotrivă, poate să ne întărească în convingerea că Dumnezeu ne respectă cu adevărat libertatea şi ne iubeşte cu tot cu slăbiciunile noastre cu tot, dacă aduce lângă El până şi persoane despre care ştie dinainte că Îl vor trăda. Un Dumnezeu care ne iubeşte atât de mult şi care pune atât de mult preţ pe libertatea noastră nu poate fi decât un Dumnezeu vrednic de dorit! Singurul Căruia să I te închini!

Sursa: Doxologia

Mărturia dr. Eniu despre binecuvântarea de a-l trata pe Sfântul Părinte Justin

BINECUVÂNTAREA DE A TRATA ŞI ÎNGRIJI UN SFÂNT… MĂRTURIA MEA 

În general, credincioşii caută, cu eforturi mari şi cu orice sacrificii, să ajungă la duhovnici buni, părinţi duhovniceşti cu har, călugări vestiţi, mai ales atunci când au probleme. La marii părinţi este coadă permanent, lumea se înghesuie. Sau eu nu am avut probleme atât de mari, sau nu am ştiut unde să caut, dar, deşi aveam credinţă în Dumnezeu de mic, înrădăcinată de bunicii mei – oameni buni şi credincioşi, nu am umblat după mari duhovnici. În schimb, pot spune că Părintele Justin m‑a căutat pe mine, ca să mă ajute, m‑a chemat, spre binele meu. Dar de atunci mi‑a marcat şi schimbat viaţa. Cred că asta a fost voia lui Dumnezeu, ca eu să‑L descopăr, să mă apropii mai mult de credinţa adevărată, să găsesc Calea şi Adevărul, prin mijlocirea Părintelui Justin Pârvu.

Sunt medic, chirurg oncolog. Acum 6‑7 ani am tratat în mai multe rânduri măicuţe de la Petru Vodă, care mi‑au spus că au primit binecuvântarea Părintelui Justin să vină la mine. M‑am bucurat, deşi, plin de ruşine, dar cu sinceritate, recunosc că nu ştiam cine este Părintele Justin. Fusesem de mai multe ori pe la mănăstirile din Bucovina, am cunoscut mai mulţi părinţi, dar la Petru Vodă încă nu ajunsesem. Am făcut tot ce trebuia, mi‑am făcut datoria şi meseria, a ieşit bine. Una dintre maici m‑a invitat la Petru Vodă, să mă ducă la Părintele Justin. După câteva luni, fiind în excursie prin Bucovina cu familia, am dat curs invitaţiei şi am trecut pe la Petru Vodă. Maica ne‑a introdus la Părinte.

Am intrat în chilia mică, cu soţia mea şi cu copiii, şi atunci l‑am cunoscut. Din prima clipă m‑a impresionat liniştea, siguranţa, energia şi căldura pe care o răspândea, în ciuda vârstei, în ciuda orei târzii, oboselii, presiunii oamenilor de afară. Ni s‑a adresat ca unor vechi şi dragi cunoştinţe, ne‑a copleşit cu iubire, ne‑a făcut câteva recomandări scurte, ne‑a dat câte un cadou şi am ieşit mult mai uşori, mai liniştiţi, mai relaxaţi, parcă eliberaţi de o povară de care nu ştiusem. Nu a trebuit să‑i spunem sau să îi cerem nimic, ştia totul. Ne‑a răspuns la întrebări fără să i le punem. Atunci am înţeles ce har are Părintele, am înţeles de ce veşnic sunt sute de oameni care aşteaptă să fie primiţi la sfinţia sa şi am început să descopăr puterea lui Dumnezeu.

Din acel moment nu am mai putut să fac rău. Am acceptat tot ce a venit aşa cum a venit, pentru că am înţeles că asta mi se cere. Mi‑am descoperit, cred, menirea, am înţeles rolul meu. Şi nu prididesc să‑I mulţumesc lui Dumnezeu, pentru tot ce mi‑a dat, şi Părintelui Justin pentru felul în care a schimbat viaţa mea.

De atunci am mers periodic la Petru Vodă pentru binecuvântarea Părintelui Justin. S‑a creat o legătură foarte puternică, pe care nu o pot explica, dar care îmi dădea permanent putere. De câte ori mi‑a fost greu sau am avut necazuri, am apelat la Părinte şi m‑a liniştit. Am tratat cu succes mai mulţi vieţuitori ai mănăstirii, cu binecuvântarea părintelui. Am simţit în permanenţă descărcarea harului părintelui asupra mea şi familiei mele.

În urmă cu trei ani, Părintele Justin s‑a îmbolnăvit grav la plămâni şi a fost adus la Cluj. Am fost solicitat şi eu de către apropiaţii părintelui, la cererea sfinţiei sale, să‑mi aduc aportul la diagnostic şi tratament, alături de echipa de la Spitalul Clujana. Simţeam şi atunci, cum am mai simţit de fiecare dată în prezenţa Părintelui, că sunt un fel de actor care face un rol după un scenariu scris dinainte, simţeam că părintele ştie ce va urma şi ce vom face fiecare, ce se va întâmpla, şi oarecum noi suntem la un examen, noi vom demonstra de câtă iubire şi dăruire suntem capabili. Noi încercam fiecare să facem cât mai mult şi mai bine medical, după cum ne dictau cunoştinţele noastre şi experienţa profesională, situaţia era foarte gravă, parcă fără speranţă, cu atâtea puncte slabe, încât nu vedeam un sfârşit bun. Părintele Justin ne asculta de fiecare dată cu interes, încuviinţa tot şi ne binecuvânta. A fost greu, a durat destul de mult, dar, în final, s‑a făcut bine, a plecat acasă şi nu a mai avut probleme pulmonare. Ulterior a fost şi operat la Constanţa, pentru o fractură de col femural.

10 februarie – Simpozion în memoria Cuviosului Părinte Justin Pârvu

În memoria vrednicului de pomenire şi mult iubitului nostru Părinte Arhimandrit Justin Pârvu, Mănăstirea Paltin Petru-Vodă are bucuria de a vă invita să participaţi alături de noi şi de alţi distinşi invitaţi, la simpozionul duhovnicesc „In memoriam – Părintele Justin Pârvu”, ce va avea loc luni, 10 februarie, la prăznuirea Sf. Sfinţit Mucenic Haralambie.

Ziua de 10 februarie era o sărbătoare aparte atât pentru ucenicii Părintelui Justin cât şi pentru toţi cei ce-l preţuiau – ziua de prăznuire a naşterii Părintelui nostru drag. Cu toţii ştim ce prăznuire luminată era şi câte harice binecuvântări şi bucurie se revărsau dinspre chilia Părintelui Justin peste aceste meleaguri din Petru Vodă şi către credincioşii care-i păşeau pragul smeritei sale chilii. Dorim ca această prăznuire să lumineze şi mai departe, ca cinstirea memoriei sale să nu se stingă vreodată.

Programul acestui eveniment comemorativ se va desfăşura după cum urmează:

• 7.00 – 11.00: Ceasurile, Acatistul Sf. Mc. Haralambie şi Sfânta Liturghie, în biserica Adormirii Maicii Domnului din m-rea Paltin – Petru Vodă;
• 11.00 – 12.00: Parastas pentru pomenirea Părintelui Justin;
• 12.00 – 13.00: Agapa frăţească;
• 13.00 – 14.00: vizitarea chiliei memoriale a Părintelui Justin;
• 14.00 – 14.30: moment artistic susţinut de corul copiilor din căminul Mănăstirii Paltin şi corul din Suceava
• 14.30 – 18.00: Simpozion duhovnicesc dedicat memoriei Părintelui Justin Pârvu, unde vor lua cuvântul preoţi, monahi şi ucenici ai Părintelui, care s-au împărtăşit din experienţa sa duhovnicească, dar şi medici care au vegheat la căpătâiul Părintelui până în ultima clipă a vieţii sale pământeşti.
• 18.00: Pornire în procesiune, cu făclii aprinse şi cântări duhovniceşti până la mormântul Părintelui Justin, din mănăstirea de călugări, Petru Vodă, acolo unde odihneşte sfinţitul său trup, la care aleargă în continuare nenumărate cete de credincioşi spre a-şi găsi alinare şi sprijin.

Pentru rugăciunile Preacuratei Maicii Tale şi ale tuturor Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii. Amin!

                                                                         Mănăstirea Paltin Petru-Vodă