Mitropolitul Antonie de Suroj
16 aprilie 2000
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Săptămână
de săptămână simţim că ne apropiem din ce în ce mai mult de Învierea
lui Hristos. Şi ni se pare că ne mişcăm rapid, de la o Duminică la alta,
către ziua în care toate spaimele şi toată groaza vor dispărea.
Şi
totuşi, atât de uşor uităm că, înainte de a ajunge Ziua Învierii, noi
trebuie, împreună cu Hristos, împreună cu Apostolii Săi, să parcurgem
Drumul Crucii. Aşa că ne urcăm la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi predat
în mâinile oamenilor şi ei Îl vor răstigni şi a treia zi El va învia. Tot
ce observăm este că El va învia. Dar ne gândim vreodată la felul în
care ucenicii Săi au mers la Ierusalim,ştiind că se apropie
Răstignirea ? Mergeau plini de frică. Nu erau încă destul de maturi ca
să-şi dea de bună voie viaţa pentru a prăspândi mesajul evanghelic.
Mergeau cu frică. Când Hristos le-a spus că urmau să meargă la
Ierusalim, să se întoarcă în oraşul care Îl renegase pe Hristos, să-şi
pună viaţa în pericol, ei i-au spus : « Să nu mergem ! » şi numai un ucenic, Toma, a zis : « Nu. Să mergem cu El şi să murim cu El. »
Acesta
este ucenicul pe care noi, în mod nătâng ,îl numim Necredinciosul : cel
care nu era pregătit să îi acorde încrederea sa lui Hristos, să-I
încredinţeze viaţa sa, sangele său, fără o adeverire. Dar inima lui era
dată fără rezerve lui Hristos. Ce minunat să fii un astfel de om ! Dar
ceilalţi ucenici nu l-ar fi părăsit pe Hristos. Ei au pornit spre
Ierusalim.
Şi avem azi un alt exemplu de persoană care a trecut printr-o tragedie înainte de a-L întâlni pe Hristos. Este
Sfânta Maria Egipteanca. Ea fusese o păcătoasă. Ea fusese o desfrânată.
Îi fusese necredincioasă lui Dumnezeu în trupul şi în sufletul ei. Şi
apoi se confruntase cu tragica realitate că nu era loc pentru ea în
biserica lui Dumnezeu dacă nu înlătura răul şi nu alegea curăţia,
pocăinţa, înnoirea vieţii.
Să
medităm asupra ucenicului care aproape L-a implorat pe Hristos să nu se
întoarcă la Ierusalim, pentru că Ierusalimul era oraşul în care toţi
profeţii muriseră; şi nu voiau ca Hristos să moară şi se temeau. Apoi să
ne întrebăm pe noi înşine cât semănăm cu ucenicii. Şi să
ne mai întrebăm azi dacă semănăm sau nu Sfintei Maria Egipteanca –
Maria care şi-a trăit viaţa potrivit dorinţelor ei, a urmat toate
tentaţiile trupului şi sufletului ei; şi într-o zi şi-a dat seama că,
aşa cum este, nu poate intra în casa lui Dumnezeu.
Aşa
de uşor intram în sfânta biserică, uitând aşa uşor că biserica în care
venim este o mică parte a unei lumi care a ales să fie străină de
Dumnezeu , care L-a respins pe Dumnezeu, şi-a pierdut interesul faţă de
El şi că puţinii credincioşi au creat pentru Dumnezeu un loc de refugiu
– da, biserica este plinătatea Cerurilor şi, în acelaşi timp, un tragic
loc de refugiu, singurul loc în care Dumnezeu are dreptul să fie pentru
că este dorit. Şi
când venim acici, intrăm în împărăţia divină. Ar trebui să venim în ea
cu un sentiment de uimire, să nu intrăm ca într-un spaţiu oarecare, ci
ca într-un spaţiu care este deja Împărăţia Cerurilor.
Dacă
am fi în starea în care ar trebui să fim, când venim la uşile
bisericii, am fi ca Sfânta Maria Egipteanca, deşi în mică măsură. Ne-am
opri şi am spune : « Cum pot intra eu în biserică ? » Şi dacă am face
asta cu toată inima noastră, cu inima înfrântă, cu un sentiment
înfricoşat că suntem atât de departe de Dumnezeu, atât de străini, aşa
de necredincioşi Lui, atunci uşile s-ar deschide şi am vedea că nu ne
aflăm pur şi simplu într-un spaţiu înconjurat de ziduri, ci într-un loc
care este Împărăţia lui Dumnezeu coborâtă pe pământ.
Să
învăţăm, deci, din această experienţă, ce înseamnă să mergi pas cu pas
spre Înviere, deoarece pentru a ajunge ceasul Învierii trebuie să
trecem prin Calvar, trebuie să trecem prin tragedia întregii Săptămâni
Sfinte şi să ne-o facem propria tragedie, împărţind cu Hristos şi cu
ucenicii Săi şi cu mulţimile din jurul lor oroarea şi teroarea ; şi
s-o experimentăm ca pe un foc teribil care va arde în noi toţi cei
nevrednici de Hristos şi ne va curăţa. Şi poate într-o zi, când focul va
fi ars tot ce nu este vrednic de Dumnezeu, fiecare dintre noi va deveni
o icoană a rugului arzând, aprins cu foc sacru şi nemistuit, deoarece
numai acela care poate supravieţui focului dumnezeiesc va rămâne aşa.
Amin.
Sursa :
http://www.johnsanidopoulos.com/2010/03/sermon-for-sunday-of-st-mary-of-egypt.html
