9.4.14
Avertizorul Alexandru Costache avertizeaza asupra consecintelor criminale ale unui proiect de lege indreptat impotriva culturii romane si a memoriei sfintilor din inchisori.
8 octombrie 2013: Nu putem demonstra ca Mişcarea legionară e fascistă? Nu e nicio problemă, promulgăm un text cu aparență de lege ca să extidem lista incriminaților.
8 aprilie 2014: Senatul României a adoptat proiectul de lege pentru modificarea O.U.G. 31/2006 prin care se completează șirul organizaţiilor interzise cu moștenirea paradigmei legionare. Repercursiunile le-am pomenit de prea multe ori. Prin raportul de aprobare (nr. 405) au fost aduse unele amendamente care nu modifică substanţial formatul iniţiat al proiectului legislativ. Urmează votul din cealaltă cameră a Parlamentului şi, foarte probabil, promulgarea de către Preşedinte. De unde ar fi nimerit să încep descrierea stării care mă cuprinde când mă gândesc la dispoziţia cui a ajuns memoria unor sfinţi şi a unor personalităţi remarcabile, suferința și genialitatea atâtor chinuți ai istoriei? Nu se cerea sacralizarea fenomenului, nu se cerea ascunderea erorilor individuale, se solicita cunoașterea istorică integrală și judecarea nepărtinitoare de către foruri abilitate.
Facă-se voia Ta, Doamne!
Mai jos găsiţi ordinea de zi a şedinţei, înregistrarea video cu indicarea intervalelor în care a fost abordata iniţiativa legislativă şi lista amendamentelor aduse.
Ordinea de zi a şedinţei din 8 aprilie: http://www.senat.ro/ProgramLucruZi.aspx?Zi=2014-04-08&ComisieID=77631fed-607c-4c79-96a4-6a605f426ee6
Înregistrarea video a şedinţei din 8 aprilie:
http://www.senat.ro/Live.aspx
Dezbaterea întiţiativei legislative: Între min. 127 – min. 130
Vot pentru propunerea legislativă: Între min. 216 – min. 218 (proiectul a fost adoptat cu 87 de voturi pentru)
Amendamentele aduse: http://www.senat.ro/Legis/PDF/2013/13L724CR.pdf
Avertizor: Alexandru Costache
Primaria Sectorului 2 despre “Monumentul lui Mircea Vulcănescu, una din cele mai reprezentative personalităţi ale perioadei interbelice”: “Si-a găsit un loc bine-meritat”
Am aflat din presa ca un grup de criminali de pace a luat la tinta statuia marelui roman si martir crestin-ortodox Mircea Vulcanescu, realizata de regretata sculptorita Valentina Bostina, si ridicata in 2009 de catre Primaria Sectorului 2 in Piata Sfantul Stefan din Bucuresti, aflata chiar langa casa filosofului, din strada Popa Soare 16 A. Ne-am gandit asadar, urmand sfaturile Doamnei Mariuca Vulcanescu, sa prezentam pentru mintile incetosate ale teroristilor culturali Apararea marelui roman la simulacrul de proces in care a fost judecat si condamnat, practic, la moarte, scrie portalul MARTURISITORII.RO. Noi, la randul nostru, ne-am gandit sa republicam ceea ce sustinea Primaria Sectorul 2 in urma cu cinci ani, in caz ca vrea sa se razgandeasca astazi. Oricum, mai multe asociatii civice pregatesc atacarea in contencios administrativ a vreunei decizii aberante si imorale de indepartare a statuii marelui filosof si martir roman. Primaria are cuvantul:
Monument dedicat lui Mircea Vulcănescu, în sectorul 2
Monumentul lui Mircea Vulcănescu, una din cele mai reprezentative personalităţi ale perioadei interbelice, şi-a găsit un loc bine-meritat în sectorul 2, începând de duminică, 1 noiembrie a.c., când a fost dezvelit bustul în bronz, amplasat în piaţa Sfântul Ştefan din strada cu acelaşi nume, prin grija şi la iniţiativa primarului Neculai Onţanu.
După amplasarea monumentelor dedicate lui Petre Ţuţea şi Mircea Eliade în parcuri din sectorul 2, era obligatorie întregirea „triadei” elitei româneşti cu bustul lui Mircea Vulcănescu, conceput acum aproape 25 de ani, de regretata sculptoriţă Valentina Boştină.
La 57 de ani de la moartea sa (s-a stins din viaţă pe 28 octombrie 1952), Primăria Sectorului 2 amplasează bustul lui Mircea Vulcănescu, sculptură donată administraţiei locale a sectorului 2, fără pretenţii de drept de autor, de fostul soţ al sculptoriţei, scriitorul şi eseistul Ion Papuc.
Prin înmulţirea monumentelor cu valoare artistică în spaţiul sectorului 2, primarul Neculai Onţanu urmăreşte păstrarea vie în memoria locuitorilor a marilor personalităţi care au marcat generaţii întregi şi care pot fi adevărate repere morale ale vieţii actuale. Mai mult decât atât, Mircea Vulcănescu a locuit în sectorul 2, pe strada Popa Soare nr. 16 A, în vecinătatea bisericii în curtea căreia, de cinci ani de zile, bucureştenii pot admira bustul marelui român, Petre Ţuţea.
La evenimentul de duminică, 1 noiembrie, din piaţa Sfântul Ştefan, alături de fiica filosofului, Măriuca Vulcănescu şi de primarul Neculai Onţanu, au fost invitaţi să rememoreze amintirea lui Mircea Vulcănescu, preşedintele Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă, Dan Hăulică, directorul general al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, Mihai Oroveanu, fostul soţ al sculptoriţei, scriitorul Ion Papuc, filosoful Mihai Şora, poeta Ana Blandiana şi mulţi alţi reprezentanţi ai elitei culturale contemporane.
Consideraţii despre filosoful Mircea Vulcănescu
Spirit enciclopedic, orator de mare forţă, filosof şi finanţist de geniu, Mircea Vulcănescu (1904 – 1952) a pierit în chip dramatic în închisoarea de la Aiud, bolnav de plămâni, datorită condiţiilor inumane la care a fost supus, lăsând în urmă îndemnul mişcător: „Să nu ne răzbunaţi!”
Despre Mircea Vulcănescu, filosoful Constantin Noica scria: „A existat în generaţia noastră un om care ne domină pe toţi: prin lecturile lui, prin fantezie, prin graţia intelectului, prin conştiinţa morală. Se numea Mircea Vulcănescu”.
La rândul său, scriitorul Mircea Eliade nota: „Nu ştiai ce să admiri mai întâi la el: nestăvilita lui curiozitate, cultura lui vastă, solidă, bine articulată sau inteligenţa lui, generozitatea, umorul său, spontaneitatea cu care-şi trăia credinţa şi iscusinţa cu care şi-o tălmăcea. Nu cred că am întâlnit alt om mai înzestrat cu atâtea daruri şi nici altul care să-l întreacă în modestie”.
Acelaşi Mircea Eliade care l-a cunoscut îndeaproape pe Vulcănescu a transmis către publicaţia „Prodromos” această mărturie capitală: „…eu cred că, dacă ar năvăli alte neamuri şi s-ar aşeza aici, la noi, după câteva secole ar deveni şi ei români”. Sunt vorbele lui Mircea Vulcănescu. Această mărturie şi multe altele i-au fost făcute lui Mircea Eliade între anii 1936 – 1940, adică în preajma cataclismului pe care Vulcănescu îl aştepta, fără spaimă, cu seninătatea lui obişnuită.
Mircea Vulcănescu a primit din partea Regelui Carol al II-lea şi ulterior a Regelui Mihai I, distincţii şi mari ordine, în semn de recunoaştere pentru serviciile aduse statului român. Strălucit orator, a conferenţiat cu pasiune pe teme diferite, de la satul naţional, la dimensiunea românească a existenţei. La 30 august 1946 a fost arestat, în lotul al doilea al foştilor membri ai guvernului Antonescu, calificaţi drept „criminali de război”, iar la 9 octombrie 1946, a fost condamnat la opt ani de temniţă grea.
Închis la Aiud, alături de majoritatea elitei româneşti, Mircea Vulcănescu a ţinut o serie de conferinţe considerate subversive de torţionari, pentru că le menţinea oamenilor moralul ridicat. A murit pe 28 octombrie 1952, bolnav de plămâni, ca urmare a tratamentului inuman la care a fost supus. Avea doar 48 de ani.
Consideraţii despre Valentina Boştină
Sculptoriţa Valentina Boştină a ales să-şi înfăţişeze ideile şi concepţiile artistice în solemnitatea materialelor clasice, îndelung folosite peste secole: bronzul şi piatră.
Când se va face odată inventarul complet al tuturor sculpturilor în piatră pe care Valentina Boştină le-a cioplit într-un ritm susţinut, an de an, în ultimele două decenii de viaţă, se va realiza imaginea unei opere prodigioase, care nu numai că impune o personalitate, dar şi modifică mult şi, cel puţin într-un aspect important, imaginea consacrată a sculptorului român.
De pe malurile Bosforului şi până la depărtata Peninsulă Iberică, din mediteraneenele Atena sau Roma şi până în nordicul Hamburg, ea a călătorit mereu, însoţindu-şi opera într-un adevărat pelerinaj continental. Este sculptoriţa cu cele mai numeroase lucrări înălţate pe socluri prin parcurile Europei dintre toţi sculptorii români.
Alături de sculpturi pe care artista le-a creat, le-a prezentat în expoziţiile ei personale ori în cele oficiale şi apoi au fost achiziţionate şi amplasate în locuri publice, au existat şi lucrări, nu multe, executate ca urmare a unor comenzi cum ar fi: Nicolae Labiş la Baia Mare, Dragoş Vodă pentru Liceul din Sighetul Marmaţiei, Generalul Dragalina amplasat în Bumbeşti, Târgul Jiu.Printre comenzile pe care Valentina Boştină le-a onorat, se află şi bustul lui Mircea Vulcănescu, conceput în urmă cu aproximativ 25 de ani şi oferit fără pretenţii de drept de autor de fostul său soţ, Ion Papuc, cunoscut eseist şi interpret al operei lui Decartes, Primăriei Sectorului 2 care i-a găsit un loc ideal în piaţa Sfântul Ştefan.
1 Noiembrie 2009
Sursa: Primaria Sectorului 2 via Ziaristi Online
8.4.14
Aparati memoria si statuia lui Mircea Vulcanescu! Niste criminali de pace vor sa o demoleze. Multumirile Doamnei Mariuca Vulcanescu pentru toti cei ce se ridica in apararea reprezentantului dimensiunii romanesti a existentei
Creata in urma cu
aproape 25 de ani de Valentina Bostina, sculptura a fost donata administratiei
locale a sectorului 2, „fără pretentii de drept de autor“, de scriitorul Ion
Papuc, sotul regretatei sculptorite. Distinsul eseist a afirmat pentru
Roncea.Ro ca este dispus sa se alature unei actiuni in instanta impotriva
acestui act aberant. Asteptam sa vedem ce institutie sau persoana a emis
aceasta dementa in pragul Sfintelor Pasti!
PS: Ce mai
urmeaza? Sa fie contestata si denumirea strazii Mircea Vulcanescu, a liceelor
Mircea Vulcanescu?… Poate si a denumirii orasului Bucuresti ca sigur ciobanul
ala Bucur cam punea pe foc oile mai negre, mai ales de sarbatori

Foto sus: Ziarul Lumina – Tineri omagierea lui
Mircea Vulcanescu la 71 de ani de moartea sa martiricaAscultati la Marturisitorii.Ro vocea lui Mircea Vulcanescu si cititi despre cum a murit marele roman, care tocmai a fost numit Cetatean de Onoare Post Mortem la Aiud
Sursa: Roncea.ro
Sa adaugam: Prezenta benefica a figurilor celor trei mari romani, Eliade, Vulcanescu si Tutea, este cuprinsa intr-un Proiect pentru Bucuresti: Mantuleasa si intr-o studiu excelent despre Fenomenul Mantuleasa,
realizat, printre altii, si de actualul director al Muzeului
Bucurestilor, dr. Adrian Majuru, pe care il asteptam cu o pozitie
oficiala fata de acest afront la adresa bunului simt romanesc.
Ascultati la Marturisitorii.Ro vocea lui Mircea Vulcanescu si cititi despre cum a murit marele roman, care tocmai a fost numit Cetatean de Onoare Post Mortem la Aiud
- See more at: http://roncea.ro/#sthash.nLs2R3qC.dpuf
Creata in urma cu aproape 25 de ani de Valentina
Bostina, sculptura a fost donata administratiei locale a sectorului 2,
„fără pretentii de drept de autor“, de scriitorul Ion Papuc, sotul
regretatei sculptorite. Distinsul eseist a afirmat pentru Roncea.Ro ca
este dispus sa se alature unei actiuni in instanta impotriva acestui act
aberant. Asteptam sa vedem ce institutie sau persoana a emis aceasta
dementa in pragul Sfintelor Pasti!
PS: Ce mai urmeaza? Sa fie contestata si denumirea strazii Mircea
Vulcanescu, a liceelor Mircea Vulcanescu?… Poate si a denumirii orasului
Bucuresti ca sigur ciobanul ala Bucur cam punea pe foc oile mai negre,
mai ales de sarbatori
Foto sus: Ziarul Lumina – Tineri omagierea lui Mircea Vulcanescu la 71 de ani de moartea sa martiricaAscultati la Marturisitorii.Ro vocea lui Mircea Vulcanescu si cititi despre cum a murit marele roman, care tocmai a fost numit Cetatean de Onoare Post Mortem la Aiud
- See more at: http://roncea.ro/#sthash.nLs2R3qC.dpuf
Doi ani de la nasterea in ceruri a Parintelui Craciun Opre. Cum se transforma dragostea eros in dragostea agape?
Dragostea
evanghelică sau dragostea agapei totuna este. Se câştigă prin Sfintele
Taine. Dacă te spovedeşti des şi te impărtăşeşti îţi seamănă Dumnezeu în
tine următoarea dragoste: dacă eşti bărbat, să te poţi uita la orice
femeie ca şi cum ţi-ar fi mamă, soră sau fată de-a ta; dacă eşti fată să
te uiţi la bărbat tot aşa. Aşa se cheamă dragostea agape. Cum se
transformă dragostea eros în dragoste agape? După ce ai copii, nu mai
iubeşti nevasta pentru că e femeie, o iubeşti pentru că e mama copiilor
tăi. Vezi cum lucrează Dumnezeu în viaţa noastră? Dacă Îl laşi! Dacă
nu-L laşi, îţi răpeşti libertatea. Cum îţi aşterni, aşa dormi.
În
Rai nu se doarme însă. În iad iară nu se doarme. Are cine sa te sâcâie
şi cine să-ţi facă focul. În Rai luminează şi încălzeşte lumina lui
Dumnezeu. Şi noi avem liberul arbitru, sa ne-alegem calea. Viaţa ne este
dată atâta vreme cât eu pot să-mi aleg locul, şi să mă decid: ori
pentru Hristos, ori pentru poftele mele şi ale satanei.
- fragment consemnat de Florin Palas
7.4.14
Predica Parintelui Arsenie Boca la Duminica Sfintei Maria Egipteanca
Prea fericitul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, ne asigură de adevărul celor scrise chiar de el; „iară dacă unii nu vor crede, Dumnezeu să le fie milostiv, că aceia se uită numai la slăbiciunea firii omeneşti”, pierzând din vedere puterea lui Dumnezeu.
Awa Zosima, bărbat îmbunătăţit, dintr-o mănăstire din Palestina e ispitit de gândul desăvârşirii, la care se credea a fi ajuns. Deci voia să ştie dacă se mai află oarecine pe pământ să-1 întreacă? Cineva îl îndreaptă la o mănăstire lângă Iordan. Acolo se potrivi obiceiului călugărilor, care în postul mare aveau o petrecere prin pustie, împrăştiaţi. Zosima intră în adâncul pustiei, cale de 20 de zile de mers. Vede pe cineva, mergând, mai mult ca o nălucă, cu părul alb, cu înfăţişarea arsă de soare. Fuge Zosima după arătare. Arătarea îl opreşte, spunându-i pe nume: „Părinte Zosima, dă-mi o haină să mă acopăr, că-s femeie”. I-a spus că-i şi preot. Mult s-au târguit, din smerenie, pentru blagoslovenie, care să o dea. Femeia se ruga în aer. Zosima a avut gând de sminteală, că-i duh rău, care se preface că se roagă. Femeia i l-a descoperit şi l-a rugat s-o creadă că-i femeie păcătoasă, dar întărită cu sf. Botez. Awa Zosima o leagă cu jurământ să-şi spună viaţa.
O viaţă începută greşit… Egipteancă de neam, fugită de la părinţi de la 12 ani, petrecând în Alexandria, pentru destrăbălări publice cu toţi derbedeii vieţii… Aşa a petrecut 17 ani… „Dar nu luam bani; aveam numai poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrânată de-a mă tăvăli în noroi. Acesta socoteam că e scopul vieţii!” Norod de bărbaţi libieni… se duceau la Ierusalim la praznicul, atunci instituit, al înălţării sf. Cruci.
II.
La Ierusalim n-a putut intra nicidecum în Biserică. Ceilalţi intrau fară nici o împiedecare; ea nu putea. O putere o oprea. Şi-a dat seama în curtea Bisericii că noroiul faptelor ei n-o lasă. Vede o icoană a Maicii Domnului. Se făgăduieşte să-şi schimbe viaţa. Atunci a intrat neîmpiedecată, învrednicindu-se de vederea sfintei Cruci.
-„Treci Iordanul şi bună odihnă vei afla!” i-a spus un glas. Un om îi dă trei monede cu care cumpără trei pâini.
-Care-i calea la Iordan? (Ultimele vorbe cu oamenii); călătoria.
III.
17 ani de lupte cumplite cu gândurile curviei, ca şi cu nişte fiare sălbatice. Dorinţe de carne, vin, desfătări, cântece drăceşti, etc. Alerga cu mintea la icoana pe care o văzuse. O lumină sfârşea lupta. Suferinţa frigului şi a arşiţei. In convorbire strecura şi citate din Scriptură, – mirând pe Zosima. L-a legat să nu spună nimănui nimic.
- „La anul să vii, dar nu după rânduiala mănăstirii, ci în ziua Cinei celei de Taină, aducând Sfânta împărtăşanie. Stai cu Ea pe ţărmul Iordanului. Eu voi veni să mă împărtăşesc. O doresc cu dragoste nestăpânită.” Zosima se mâhnea de lungimea anului.
Un potir mic cu Sfânta împărtăşanie. O aşteptare cu pocăinţă. Femeia vine, în sfârşit, însemnând Iordanul cu sfânta cruce, şi-1 trece. Impărtăşirea. Trecerea Iordanului iarăşi în pustie.
Peste un an iarăşi plecarea călugărilor în pustie. Zosima se ruga s-o regăsească. A găsit-o moartă, cu o însemnare scrisă pe pământ: „Ingroapă,Părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Măria. Dă ţărâna ţărânei. Roagă-te mereu către Domnul pentru mine. M-am săvârşit în luna lui aprilie, după romani, chiar în noaptea patimii mântuitoare, după împărtăşirea Cinei celei de Taină şi dumnezeieşti”. Scrisoarea n-o ştersese vântul, deşi trecuse un an peste ea. Zosima a aflat şi numele cuvioasei. A aflat că îndată după împărtăşire, într-o noapte, a săvârşit calea obişnuită de 20 de zile; ea a facut-o într-un ceas. Un leu i-a venit Awei în ajutor, săpând groapa cuvioasei.
IV.
Deci e cu putinţă corectarea unei vieţi greşite. Vârsta nepriceperii pune păcatul ca sens al vieţii sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens. Este o cumpănă de ispăşire a relelor: 17 ani de pofte păcătoase, căutate cu nesaţ, aduc – pentru cine vrea să se mântuiască – 17 ani de lupte chinuitoare cu stăvilirea lor. Sfânt să fii – şi încă dintre cei întocmai cu Apostolii – şi nu pleci din lumea aceasta fară să te spovedeşti curat, şi nu pleci fară sfintele Taine. Iată o femeie, care a smerit pe Awa Zosima. Şi iată un model de încurajare pentru orice inimă zdrobită de păcat sau cu cârma vieţii ruptă şi fară Sensul vieţii. Lipeşte-te de Dumnezeu, de Maica Preacurata şi viaţa ta se va umple de sens.
Prislop, 10.IV.49.
Parintele Arsenie Boca “Cuvinte vii”
Awa Zosima, bărbat îmbunătăţit, dintr-o mănăstire din Palestina e ispitit de gândul desăvârşirii, la care se credea a fi ajuns. Deci voia să ştie dacă se mai află oarecine pe pământ să-1 întreacă? Cineva îl îndreaptă la o mănăstire lângă Iordan. Acolo se potrivi obiceiului călugărilor, care în postul mare aveau o petrecere prin pustie, împrăştiaţi. Zosima intră în adâncul pustiei, cale de 20 de zile de mers. Vede pe cineva, mergând, mai mult ca o nălucă, cu părul alb, cu înfăţişarea arsă de soare. Fuge Zosima după arătare. Arătarea îl opreşte, spunându-i pe nume: „Părinte Zosima, dă-mi o haină să mă acopăr, că-s femeie”. I-a spus că-i şi preot. Mult s-au târguit, din smerenie, pentru blagoslovenie, care să o dea. Femeia se ruga în aer. Zosima a avut gând de sminteală, că-i duh rău, care se preface că se roagă. Femeia i l-a descoperit şi l-a rugat s-o creadă că-i femeie păcătoasă, dar întărită cu sf. Botez. Awa Zosima o leagă cu jurământ să-şi spună viaţa.
O viaţă începută greşit… Egipteancă de neam, fugită de la părinţi de la 12 ani, petrecând în Alexandria, pentru destrăbălări publice cu toţi derbedeii vieţii… Aşa a petrecut 17 ani… „Dar nu luam bani; aveam numai poftă nesăţioasă şi o dorinţă neînfrânată de-a mă tăvăli în noroi. Acesta socoteam că e scopul vieţii!” Norod de bărbaţi libieni… se duceau la Ierusalim la praznicul, atunci instituit, al înălţării sf. Cruci.
II.
La Ierusalim n-a putut intra nicidecum în Biserică. Ceilalţi intrau fară nici o împiedecare; ea nu putea. O putere o oprea. Şi-a dat seama în curtea Bisericii că noroiul faptelor ei n-o lasă. Vede o icoană a Maicii Domnului. Se făgăduieşte să-şi schimbe viaţa. Atunci a intrat neîmpiedecată, învrednicindu-se de vederea sfintei Cruci.
-„Treci Iordanul şi bună odihnă vei afla!” i-a spus un glas. Un om îi dă trei monede cu care cumpără trei pâini.
-Care-i calea la Iordan? (Ultimele vorbe cu oamenii); călătoria.
III.
17 ani de lupte cumplite cu gândurile curviei, ca şi cu nişte fiare sălbatice. Dorinţe de carne, vin, desfătări, cântece drăceşti, etc. Alerga cu mintea la icoana pe care o văzuse. O lumină sfârşea lupta. Suferinţa frigului şi a arşiţei. In convorbire strecura şi citate din Scriptură, – mirând pe Zosima. L-a legat să nu spună nimănui nimic.
- „La anul să vii, dar nu după rânduiala mănăstirii, ci în ziua Cinei celei de Taină, aducând Sfânta împărtăşanie. Stai cu Ea pe ţărmul Iordanului. Eu voi veni să mă împărtăşesc. O doresc cu dragoste nestăpânită.” Zosima se mâhnea de lungimea anului.
Un potir mic cu Sfânta împărtăşanie. O aşteptare cu pocăinţă. Femeia vine, în sfârşit, însemnând Iordanul cu sfânta cruce, şi-1 trece. Impărtăşirea. Trecerea Iordanului iarăşi în pustie.
Peste un an iarăşi plecarea călugărilor în pustie. Zosima se ruga s-o regăsească. A găsit-o moartă, cu o însemnare scrisă pe pământ: „Ingroapă,Părinte Zosima, în acest loc, trupul smeritei Măria. Dă ţărâna ţărânei. Roagă-te mereu către Domnul pentru mine. M-am săvârşit în luna lui aprilie, după romani, chiar în noaptea patimii mântuitoare, după împărtăşirea Cinei celei de Taină şi dumnezeieşti”. Scrisoarea n-o ştersese vântul, deşi trecuse un an peste ea. Zosima a aflat şi numele cuvioasei. A aflat că îndată după împărtăşire, într-o noapte, a săvârşit calea obişnuită de 20 de zile; ea a facut-o într-un ceas. Un leu i-a venit Awei în ajutor, săpând groapa cuvioasei.
IV.
Deci e cu putinţă corectarea unei vieţi greşite. Vârsta nepriceperii pune păcatul ca sens al vieţii sale. Dumnezeu te aduce la cale, la sens. Este o cumpănă de ispăşire a relelor: 17 ani de pofte păcătoase, căutate cu nesaţ, aduc – pentru cine vrea să se mântuiască – 17 ani de lupte chinuitoare cu stăvilirea lor. Sfânt să fii – şi încă dintre cei întocmai cu Apostolii – şi nu pleci din lumea aceasta fară să te spovedeşti curat, şi nu pleci fară sfintele Taine. Iată o femeie, care a smerit pe Awa Zosima. Şi iată un model de încurajare pentru orice inimă zdrobită de păcat sau cu cârma vieţii ruptă şi fară Sensul vieţii. Lipeşte-te de Dumnezeu, de Maica Preacurata şi viaţa ta se va umple de sens.
Prislop, 10.IV.49.
Parintele Arsenie Boca “Cuvinte vii”
Fericitul Augustin despre iubire, comunitate şi unitate
"Iubirea produce comunitate, comunitatea iubeşte unitatea, iar unitatea e păzitoarea iubirii" (Fericitul Augustin)
6.4.14
Mitropolitul Antonie de Suroj: Predica la Sfânta Maria Egipteanca
Mitropolitul Antonie de Suroj
16 aprilie 2000
În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin
Săptămână
de săptămână simţim că ne apropiem din ce în ce mai mult de Învierea
lui Hristos. Şi ni se pare că ne mişcăm rapid, de la o Duminică la alta,
către ziua în care toate spaimele şi toată groaza vor dispărea.
Şi
totuşi, atât de uşor uităm că, înainte de a ajunge Ziua Învierii, noi
trebuie, împreună cu Hristos, împreună cu Apostolii Săi, să parcurgem
Drumul Crucii. Aşa că ne urcăm la Ierusalim, şi Fiul Omului va fi predat
în mâinile oamenilor şi ei Îl vor răstigni şi a treia zi El va învia. Tot
ce observăm este că El va învia. Dar ne gândim vreodată la felul în
care ucenicii Săi au mers la Ierusalim,ştiind că se apropie
Răstignirea ? Mergeau plini de frică. Nu erau încă destul de maturi ca
să-şi dea de bună voie viaţa pentru a prăspândi mesajul evanghelic.
Mergeau cu frică. Când Hristos le-a spus că urmau să meargă la
Ierusalim, să se întoarcă în oraşul care Îl renegase pe Hristos, să-şi
pună viaţa în pericol, ei i-au spus : « Să nu mergem ! » şi numai un ucenic, Toma, a zis : « Nu. Să mergem cu El şi să murim cu El. »
Acesta
este ucenicul pe care noi, în mod nătâng ,îl numim Necredinciosul : cel
care nu era pregătit să îi acorde încrederea sa lui Hristos, să-I
încredinţeze viaţa sa, sangele său, fără o adeverire. Dar inima lui era
dată fără rezerve lui Hristos. Ce minunat să fii un astfel de om ! Dar
ceilalţi ucenici nu l-ar fi părăsit pe Hristos. Ei au pornit spre
Ierusalim.
Şi avem azi un alt exemplu de persoană care a trecut printr-o tragedie înainte de a-L întâlni pe Hristos. Este
Sfânta Maria Egipteanca. Ea fusese o păcătoasă. Ea fusese o desfrânată.
Îi fusese necredincioasă lui Dumnezeu în trupul şi în sufletul ei. Şi
apoi se confruntase cu tragica realitate că nu era loc pentru ea în
biserica lui Dumnezeu dacă nu înlătura răul şi nu alegea curăţia,
pocăinţa, înnoirea vieţii.
Să
medităm asupra ucenicului care aproape L-a implorat pe Hristos să nu se
întoarcă la Ierusalim, pentru că Ierusalimul era oraşul în care toţi
profeţii muriseră; şi nu voiau ca Hristos să moară şi se temeau. Apoi să
ne întrebăm pe noi înşine cât semănăm cu ucenicii. Şi să
ne mai întrebăm azi dacă semănăm sau nu Sfintei Maria Egipteanca –
Maria care şi-a trăit viaţa potrivit dorinţelor ei, a urmat toate
tentaţiile trupului şi sufletului ei; şi într-o zi şi-a dat seama că,
aşa cum este, nu poate intra în casa lui Dumnezeu.
Aşa
de uşor intram în sfânta biserică, uitând aşa uşor că biserica în care
venim este o mică parte a unei lumi care a ales să fie străină de
Dumnezeu , care L-a respins pe Dumnezeu, şi-a pierdut interesul faţă de
El şi că puţinii credincioşi au creat pentru Dumnezeu un loc de refugiu
– da, biserica este plinătatea Cerurilor şi, în acelaşi timp, un tragic
loc de refugiu, singurul loc în care Dumnezeu are dreptul să fie pentru
că este dorit. Şi
când venim acici, intrăm în împărăţia divină. Ar trebui să venim în ea
cu un sentiment de uimire, să nu intrăm ca într-un spaţiu oarecare, ci
ca într-un spaţiu care este deja Împărăţia Cerurilor.
Dacă
am fi în starea în care ar trebui să fim, când venim la uşile
bisericii, am fi ca Sfânta Maria Egipteanca, deşi în mică măsură. Ne-am
opri şi am spune : « Cum pot intra eu în biserică ? » Şi dacă am face
asta cu toată inima noastră, cu inima înfrântă, cu un sentiment
înfricoşat că suntem atât de departe de Dumnezeu, atât de străini, aşa
de necredincioşi Lui, atunci uşile s-ar deschide şi am vedea că nu ne
aflăm pur şi simplu într-un spaţiu înconjurat de ziduri, ci într-un loc
care este Împărăţia lui Dumnezeu coborâtă pe pământ.
Să
învăţăm, deci, din această experienţă, ce înseamnă să mergi pas cu pas
spre Înviere, deoarece pentru a ajunge ceasul Învierii trebuie să
trecem prin Calvar, trebuie să trecem prin tragedia întregii Săptămâni
Sfinte şi să ne-o facem propria tragedie, împărţind cu Hristos şi cu
ucenicii Săi şi cu mulţimile din jurul lor oroarea şi teroarea ; şi
s-o experimentăm ca pe un foc teribil care va arde în noi toţi cei
nevrednici de Hristos şi ne va curăţa. Şi poate într-o zi, când focul va
fi ars tot ce nu este vrednic de Dumnezeu, fiecare dintre noi va deveni
o icoană a rugului arzând, aprins cu foc sacru şi nemistuit, deoarece
numai acela care poate supravieţui focului dumnezeiesc va rămâne aşa.
Amin.
Sursa :
http://www.johnsanidopoulos.com/2010/03/sermon-for-sunday-of-st-mary-of-egypt.html
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
