Am aflat din presa ca un grup de criminali de pace a luat la tinta statuia marelui roman si martir crestin-ortodox Mircea Vulcanescu, realizata de regretata sculptorita Valentina Bostina, si ridicata in 2009, de catre Primaria Sectorului 2, in Piata Sfantul Stefan din Bucuresti, aflata chiar langa casa filosofului, din strada Popa Soare 16 A. Ne-am gandit asadar, urmand sfaturile Doamnei Mariuca Vulcanescu, sa prezentam pentru mintile incetosate ale teroristilor culturali Apararea marelui roman la simulacrul de proces in care a fost judecat si condamnat, practic, la moarte.
Motto: “Orientat ideologiceşte spre dreapta tradiţionalistă, adica legat de izvoarele de gândire ale trecutului, dar cautând să adâncească sensul prefacerilor lumii de astăzi, a fost silit sa ia deseori in publicistică atitudini neconformiste, fapt pentru care a fost socotit când «fascist» de cei de stânga, când «comunist» de cei din dreapta burgheză. In realitate, a cautat sa infăţişeze o orientare spiritualista, realista şi ortodoxă, apropiată de inţelegerea românească şi ţărănească a existenţei, şi o colaborare a tuturor forţelor generaţiei tinere la cladirea unei Românii mari şi putemice.” (Mircea Vulcanescu, Curriculum vitae)
Apararea
Text scris in decembrie 1946 pentru
procesul desfasurat in decembrie 1946 – ianuarie 1947 in fata Curtii de
Apel Bucuresti, sectia a VIII-a Criminala
Ascultind rechizitoriul Procurorului General, ca si actul de acuzare, am avut impresia ciudata ca ma aflu in fata unui caz dostoievskian.
Nu, Onorata Curte, in fata acelui judecator de instructie din Crima si pedeapsa, care, prin actiunea lui persuasiva, unita cu mustrarea de cuget care lucreaza dinauntru pe acuzat, ajunge sa-i smulga pina la sfirsit marturisirea crimei savirsite, ci in fata acelui caz straniu din Fratii Karamazov, in care fratele mai mic ia asupra sa, spre ispasire, pacatele fratelui sau.
Intr-adevar, nu vi se pare straniu, Onorata Curte, ca dintr-un dosar de 200 de file, in care am expus activitatea mea sub trei ministri, vreme de trei ani si jumatate, aratind toate nadejdile, greutatile si rezultatele ei – si d-l procuror spune ca pedeapsa se da pe rezultate – , acuzatia sa nu retina nici un fapt, Curtea sa nu-mi admita probator decit pentru citeva intrebari, cite una de fiecare martor, din optsprezece, care ar fi putut dovedi tot, dar absolut tot ce am spus in memoriul meu -si sa fiu pus sa raspund pentru fapte pe care nu le-am facut eu, prin deductie, pentru o solidaritate a mea cu toate faptele – auziti, Onorata Curte, pentru “toate” faptele trecutei guvernari – printre care se aleg spre incadrare – prin ce neexplicabila indurare – numai doua; dar suficiente acestea sa-mi rapeasca nu numai viata mea, care in cumpana dreptatii pretuieste cel mai putin, dar cinstea unui neam nepatat si viitorul unor firnte care nu au nici o vina.
Ascultind aceasta incriminare, nu mi-am putut stapini un amestec de mindrie si de ciuda, pentru ca, orice s-ar zice, pentru un crestin nu este mai mare cinste care sa i se poata face decit de a fi pus sa plateasca pentru semenul sau; dar si de ciuda, pentru ca acest lucru, infaptuit in zarea launtrica a lumii nevazute, sfarima, in lumea vazuta a lucrurilor de aici, unui din talerele acelei dreptati pe care sintem pusi s-o aparati si fara de care nu e posibila convietuirea paminteasca.
Incercind sa vad daca pot lua asupra mea invinuirea ce mi se pune in sarcina si pe care o prevedeam, din clipa in care, cu inima indoita, impartit intre sentimentui interior al unei tovarasii internationale neplacute si obligatia in care eram pus sa fac fata pentru apararea semenilor mei, pe care n-o solicitasem, am acceptat totusi sa fiu subsecretar de stat intr-unul din cele mai grele ceasuri ale istoriei tarii mele, intr-un moment in care romanii se bateau pe strazi cu romanii, sub ochii strainilor, care nu asteptau altceva decit sa foloseasca pentru ei aceasta sfada – as dori nurnai sa va lamuresc, pe scurt, si nu nurnai Dumneavoastra, care ascultati aci, dar si color care sint afara, departe, risipiti prin gospodariile lor marunte, din oras ori de la tara, ale caror interese am avut greaua si nedorita sarcina sa le apar prin activitatea mea, intr-un ceas greu, si carora nu le-am putut da seama pina acuma – ce-am facut, ce-am vrut sa fac si de ce-am facut ce am facut?
Pus a raspunde, eu, subsecrotar de stat al Ministerului de Finance, de intreaga politica a maresalului Antonescu – neindraznind sa iau asupra mea nici acest exces de cinste si nici aceasta cumplita sarcina -, ma voi margini sa vorbesc despre celo petrecute in sectorul in care am lucrat.
Si daca nu voi putea vorbi de politica generala a guvernului – pe care nu o cunosc -, si din care unele lucruri le-am aflat abia aici, in sedinta, voi vorbi nurnai de acea parte a activitatii mele,m care am colaborat cu guvernul maresalului Antonescu, si anume aceea apoliticii sale economice.
La aceasta politica am lucrat, pe ea am urmarit-o, cu ingrijorare, dar cu continuitate sagace, aproape patru ani, si cu ea inteleg sa ramin solidar, asummdu-mi intreaga raspundere a rezultatelor ei.
lar daca din cele ce voi spune despre ea, Onorata Curte va retine vreo vina, inteleg sa mi-o asum, in sensul in care am spus-o si in memoriul inaintat procurorului care m-a cercetat: “convins ca obligatia de a face fata pentru semeni, care sta la temelia obligatiunii obstesti, este o indatorire a noastra fata de noi insine, prin care ne constituirn oarneni”.
Onorata Curte, ma veti scuza deci cind – raspunzind d-lui procurer general, pe propriul sau teren – voi indrazni sa rostesc o aparare care nu va fi nurnai a mea, ci a intregului sector economic al guvernului, in care nu am fost decit un modest subsecretar de stat.
Dar procurorul general m-a facut solidar cu toate faptele acestui regirn, la care am colaborat, spre a deduce ca eram vinovat si de fapte pe care nu le-am facut – ca am dreptul sa arat, in apararea mea, cel putin pe acelea pe care le-am facut, sau la care am luat parte, personal, alaturi de toti ministrii cu care am lucrat in acea vreme.
Onorata Curte, sint acuzat ca prin colaborarea mea cu maresalul Antonescu m-am facut solidar cu toate actele lui de guvernare si, in consecinta, prin deductie, si cu acelea pedepsite de art. I, alin. a – ca, militind pentru hitlerism si fascism si avind raspunderea politica, am permis intrarea armatelor germane in fara, si de art. 2, alin. a – ca am hotarit declararea razboiului contra U.R.S.S si a Natiunilor Unite.
In ce priveste prima acuzatie (art. I, alin. a): “permiterea intrarii armatelor germane in fara”, pe care sint acuzat a fi hotarit-o eu, legea cere ca elemente ale infractiunii:
1. raspunderea politica efectiva;
2. militarea pentru hitlerism;
3. permiterea efectiva a intrarii armatei germane in tara
1. In ce priveste raspunderea politica efectiva, aparatorii mei au aratat ca ea nu poate sa existe pentru un subsecretar de stat.
2. In ce priveste militarea pentru hitlerism:
a) sint cel dintii, din aceasta fara, care, fara a fi comunist, am expus, la Fundatia “Carol I”, teza leninista, asa cum o infatisa Stalin, si nu ca propagandist comunist, ci ca sociolog obiectiv, dorind si stie ai mei adevarul asupra unor lucruri coplesite – dupa cum spuneam si atunci – de propaganda interesata, de calomnie si prostie;
b) am facut, in 1935, cinci luni cronica politica la ziarul ,,Prezentul”3, condus de raposatui Madgearu – cronica, care, prin obiectivitatea ei, era citata deseori la Radio Moscova si de Agenda TASS, inainte de razboi;
c) in anul 1940, dupa izbucnirea razboiului mondial, am participat la tratarea, la Londra, a unui acord de contrablocada indreptat impotriva Germaniei si am explicat, la Londrat intr-un discurs, ca scopul lui era apararea independentei noastre economice impotriva presiunilor germane. Mai mult, am ajutat, la tratativele duse la Londra in acel timp, pentru evacuarea tezaurului B. N. R., in caz de agresiune hitlerista;
d) acceptind postul de subsecretar de stat la Finance, in imprejurarile aratate, nu am facut decit sa-mi fac datoria de intelectual si de slujbas ai statului, dupa cum aceeasi datorie mi-am facut-o in vara asta, cind – intre doua inchisori – am ajutat ministrului meu, la solicitarea lui, sa redacteze amendamentele romanesti la clauzele economice ale tratatului de pace, care se discuta la Paris si pe care guvernul roman de acum si le-a insusit.
Aceasta este ,,militarea mea”. Pentru tara, totdeauna si oricind, si nurnai pentru ea, spre a se salva, ce se mai putea salva din situatile grele pe care nu eu le-am creat.
Asta despre militare.
3. In ceea ce priveste situafia permiterii de fapt a intrarii armatei germane, rechizitoriul a recunoscut ca armata germana era in lara mai dinainte ca eu sa fiu numit subsecretar de stat.
lar in ce priveste argumentui indirect ce s-ar incerca sa se traga din asa-zisa “finantare a armatei germane”, spre a se gasi in ea un sprijin permiterii acestei intrari, aparatorul meu a demonstrat ca finantarea armatei germane – care nu a fost o finantare adevarata, ci numai o modalitate deghizata a noastra de a prepara o solute care ameninta sa devina catastrofala acestui popor, intr-o modalitate de satisfacere a nevoilor statului roman – germanii acoperind, pina la urma, cu bunuri nemtesti, toata finantarea armatei lor, asa cum se arata pe larg in memoriul meu de la dosar -, nu poate constitui temeinic un cap de invinuire.
Tot aparatorul meu a dovedit ca lipsa acestei asa-zise finantari nu a impiedicat armatele nemtesti sa intre in tara, aceasta armata finantndu-se singura, prinprelevari directe,prin jafuri sau prin alte mijioace incompatibile cu legile tarii, cu suveranitatea ei ori cu siguranta averii cetatenilor ei, ce, ca ministri, eram pusi a apara.
Si a mai dovedit ca aceasta asa-zisa finantare nu s-a facut in interesul german, ci in acela al tarii mele, cu scopul de a o limita si de a face pe nemti sa plateasca singuri contravaloarea bunurilor pe care le-au luat din fara.
S-a mai dovedit, in sfirsit, ca soldul activ al cliringului romanesc – deoarece s-a facut atita caz contra politicii economice a fostului regim -, sold in care s-au acumulat si marcile date de Germania pentru finantarea armatei germane, care, aparent, ar reprezenta un export necompensat din Romania in Germania, este in realitate compensat de un sold egal de bonuri de tezaur romanesti in marci/creanta a Germaniei asupra Romaniei, reprezentind import romanesc neplatit de Germania, a carui valoare nu este trecuta in cliring.
Ca, deci, in fond, privind schimbarile totale, in care se incadreaza aceasta finantare, Romania a luat, din 1941 – in afara de armament -, calculate la preturi antebelice, bunuri de 2,5 miliarde lei 1938 mai mult decit a dat Germaniei; iar daca socotim si armamentul propriu folosit exclusiv pentru nevoile noastte si intors impotriva Germaniei in 1944, acest plus de import reprezinta 15,5 miliarde lei 1938, ceea ce, la cursul $ din 1938, care era de 145 lei, face peste 100 milioane de dolari.
Si, pe deasupra, nemtii ne-au mai ramas si datori in balanta totala a schimburilor in R. M.!
